Aici este mirarea, le-a răspuns omul acela, că voi nu ştiţi de unde este, şi totuşi El mi-a deschis ochii.
Cel mai simplu credincios ştie mai mult despre Dumnezeu, decât orice învăţat nenăscut din nou.
Căci credinciosul înţelege cum este un om care nu-L cunoaşte pe Dumnezeu fiindcă a fost o vreme când nici el nu-L cunoştea.
Dar celălalt nu înţelege cum este omul născut din nou, fiindcă el n-a trecut prin această naştere minunată niciodată. Şi cine n-a trecut prin ea n-o poate nici înţelege nici explica.
De aceea este uimitor cât de simple şi de limpezi apar lucrurile Evangheliei pentru cei smeriţi şi curaţi cu inima, şi cât de complicate pentru învăţaţii răutăcioşi.
Ce uşor le poate înţelege un credincios simplu dar adevărat, ce are sufletul neprefăcut şi mintea neotrăvită,
dar cât de mulţi din cei care se pretind a fi cineva, nu le pot înţelege şi nu le pot primi.
E mirare cât de clar este Cuvântul lui Dumnezeu pentru unele suflete, cât de limpede şi de drept Îl mărturisesc aceştia,
dar cât de greşit poate Acelaşi Cuvânt fi interpretat şi răstălmăcit de atâţia înţelepţi şi îngâmfaţi.
Explicaţia poate fi numai una singură: aceştia nu văd.
Pentru că ori nu li s-au deschis încă ochii,
Dacă însă nu le-au fost deschişi ochii, e rău desigur, dar nu cel mai mare, oamenii aceştia sunt nenorociţi într-adevăr, dar nu cei mai nenorociţi, căci Dumnezeu Se poate îndura şi de ei să le dăruiască vederea, numai dacă se vor pocăi cu smerenie şi vor veni cu credinţă la Isus.
Dar sunt alţii mult mai nenorociţi ca aceştia. Sunt acei care prin înşelăciunea păcatului, au ajuns orbi a doua oară! Ei sunt de o mie de ori mai nenorociţi. Pentru că ei au fost vindecaţi odată, au avut odată lumina, au gustat odată bucuria naşterii din nou, harul părtăşiei cu Hristos, starea de înfiere şi răscumpărare prin Sângele şi harul Crucii Mântuitorului Scump, care îi izbăvise de sub puterea diavolului şi din pierzarea păcatului. Dar n-au rămas statornici ci au căzut iarăşi nu numai în vechile lor păcate ci încă şi în altele mai mari. Aceştia sunt orbii cei mai nefericiţi de o mie de ori,
O, farisei nefericiţi şi orbi, ce fericiţi aţi putea fi şi voi dacă orbia mândriei nu v-ar împiedica
şi dacă deşertăciunea talentelor, sau a trufiei voastre, nu v-ar întuneca judecata sănătoasă,
şi aţi putea vedea şi voi ce clar şi adânc L-au putut pătrunde pe Hristos sufletele simple, dar credincioase.
Atunci v-aţi prăbuşi şi voi îngenunchind în admiraţie pentru Dumnezeu
şi în dezgust pentru voi înşivă.
N-aţi mai avea argumente, când trebuie să aveţi pocăinţă şi nici insulte când trebuie să aveţi lacrimi,
o, ce uşor v-aţi mântui şi voi atunci.
De ce nu vă miraţi voi oare de îngustimea voastră?
De ce vă miraţi că opincarii, că dulgherii, sau plugarii simpli, mărturisesc cu putere şi cu multă lumină pe Hristos în lume?
De ce vă miraţi că oamenii fără nici o pregătire, sau cu altă pregătire decât a voastră, propovăduiesc plini de înflăcărare şi cu atâta rod sfânt Evanghelia Domnului,
în timp ce voi sunteţi reci?
De ce vă miraţi că sufletele merg mai cu plăcere după ei,
ascultând cu sete şi cu bucurie mărturisirea lor, şi se întorc la Dumnezeu,
lucru pe care nu-l face nimeni la predicuţele voastre slabe şi goale?
De ce nu vă îngroziţi mai degrabă de netrebnicia voastră, căci nu ei, ci harul lui Hristos, este Cel ce lucrează aceste minuni, la care voi priviţi cu gelozie şi ură? (1 Cor. 15, 10).
Harul acesta vă era făgăduit vouă, dar dacă voi nu vreţi să vă naşteţi din nou,
şi să trăiţi în sfinţenie,
Hristos nu poate fi făcut un slujitor al păcatului, nici un colaborator al lui Satana, nici un om al compromisurilor, cum sunteţi voi.
Tocmai ca să vă trezească pe voi, să vă veniţi în fire cum se cuvine.
Să vi se lumineze ochii şi să vă daţi seama, că vă făliţi cu un nume frumos, dar rămas gol pentru voi.
Că Evanghelia v-a depăşit şi că Hristos Şi-a ales alte vase...
Spre a vă face pe voi geloşi iar gelozia aceasta să vă prefacă sfinţi, aşa cum trebuia demult să luptaţi să ajungeţi.
Miraţi-vă deci şi de ei cei atât de minunaţi, dar şi mai mult vă miraţi că voi nu înţelegeţi lucrul acesta.
Miraţi-vă că totul se schimbă în jurul vostru şi numai voi nu vă mai schimbaţi.
Atunci poate ar fi o nădejde şi pentru voi.
Doamne şi Dumnezeul Milei,
dacă Tu ai milă de cei orbi trupeşte,
îndură-Te cu şi mai multă milă de cei care după ce Te-au cunoscut pe Tine, Lumina şi Dragostea, s-au abătut de la ascultarea şi smerenia în care trebuiau să umble în învăţătura şi Frăţietatea lor
şi păcatul mândriei le-a orbit vederea sănătoasă, făcându-i şi mai orbi.
Ai milă de aceştia căci prin faptul că îşi închipuie că văd mai bine ca toţi, ei au ajuns nu numai cei mai înşelaţi şi mai nenorociţi dintre oameni,
Amin.
+
Ambiţia şi-nţelepciunea nu pot fi-n cineva la fel
căci oricând se măreşte una, va scade cealaltă-n el.