Apa cuvântului biblic
Pr. Iosif Trifa - Biblia - Cartea Vieții
În şcoala Bibliei am vorbit mai înainte despre pâinea cuvântului biblic. Dăm acum o altă minunată asemănare cu care se recomandă Cuvântul lui Dumnezeu: asemănarea cu apa.
Cuvântul lui Dumnezeu se recomandă şi ca o apă; ca o apă ce satură setea sufletului.
„Nu numai cu pâine va trăi omul” - a zis Mântuitorul. Dar tot aşa s-ar putea zice: Nu numai cu apă se va sătura omul. Şi sufletul îşi are setea lui, însetoşarea lui. Aceasta e setea de care vorbea proorocul Amos: setea de a auzi Cuvântul lui Dumnezeu (Amos 8, 11); setea de a bea şi de a te adăpa din Cuvântul lui Dumnezeu.
În dragostea şi iubirea Sa pentru noi, bunul Dumnezeu S-a îngrijit şi de setea asta. S-a îngrijit să ne dea apă şi pentru setea asta. Biblia este o fântână a lui Dumnezeu în lume. Este fântâna cea plină cu apa cea scumpă ce satură setea sufletului. Izvorul care umple această fântână ţâşneşte de-a dreptul din cer.
Biblia este fântâna lui Dumnezeu care strigă spre noi: „Voi toţi cei însetaţi, veniţi la ape!”. Ea ne cheamă pe toţi. Căci toţi avem nevoie de „apa” ei. Toţi avem - şi trebuie să avem - o sete mare de a auzi Cuvântul lui Dumnezeu şi a ne adăpa cu el.
Şi, precum „pâinea” Cuvântului, aşa şi „apa” Cuvântului ni se dă gratis. Ni se îmbie fără bani şi fără plată. De la noi se cere numai atât: să ne luăm de-a gata. Să mâncăm „pâinea” şi să bem „apa”.
Dar, pe lângă asta, totuşi se mai cere ceva de la noi. Să simţim foamea şi setea după Cuvântul lui Dumnezeu. Să simţim că nu putem trăi fără Cuvântul lui Dumnezeu. Să aflăm şi să simţim că lumea nu are nici „o coajă de pâine” şi nici „un picur de apă” pentru sufletul nostru. Să simţim că şi sufletul îşi are setea lui şi apa lui. Şi lumea nu poate stâmpăra această sete. Lumea îşi are şi ea „apa” ei şi „băuturile” ei, multe-multe.
Lumea e ca o uriaşă cârciumă, plină cu cele mai dulci şi îmbătătoare băuturi. Dar nici una nu satură setea sufletului. Dimpotrivă, îmbolnăveşte sufletul şi-l otrăveşte.
În Biblie este unul care a băut din toate apele şi băuturile lumii.
Băut-a înţeleptul Solomon din toată înţelepciunea lumii; băut-a din toate dulceţile lumii; băut-a până s-a îmbătat din toate plăcerile lumii; băut-a din toată gloria lumii; băut-a din tot ce i-a putut da lumea. „Tot ce i-au poftit ochii, le-a dat” (Ecles 2, 10). Şi… pe urmă, totuşi, a strigat: „Deşertăciune, amărăciune şi nebunie sunt toate” (Ecles 2).
Aşa păţesc şi vor păţi toţi cei care însetoşează după băuturile lumii. Amărăciune şi pieire le va fi pe urmă această băutură înşelătoare şi de suflet pierzătoare.
Ferice de cei care se adapă din Cuvântul lui Dumnezeu şi beau zilnic din fântâna cea mare a Bibliei. Şi nu le mai place altă apă decât apa aceasta. Şi nu mai umblă după băuturi pe la cârciumi, ci se „îmbată” de Cuvântul lui Dumnezeu.
„Toţi cei însetaţi, veniţi la ape!” Ce chemare dulce! Căci poţi fi însetoşat în multe feluri. „Fericiţi sunt cei ce însetoşează după dreptate” zicea Mântuitorul. Fericiţi cei ce însetoşează după adevăr, după mântuire. Ferice de sufletul care se trezeşte în seceta şi pustiul păcatului şi începe a însetoşa după Dumnezeu, după mântuire. Se trezeşte în el, cu putere, setea după „apă”, după viaţă. Ce dulce se aude atunci chemarea: „Cei însetaţi, veniţi la ape!”… Ferice de sufletul care simte setea şi aude această sfântă chemare!
Dacă însetează cineva…
„În ziua de pe urmă, care era ziua cea mare a praznicului, Iisus a stătut în picioare şi a strigat: Dacă însetează cineva, să vină la Mine şi să bea. Cine crede în Mine din inima lui vor curge râuri de apă vie, cum zice Scriptura” (In 7, 37-38).
*
„...Şi Duhul şi Mireasa zic: «Vino!» şi cine aude să zică: «Vino!» Şi celui ce îi este sete să vină; cine vrea să ia apa vieţii fără plată” (Apoc 22, 17).
Aşa a rânduit Bunul Dumnezeu ca mântuirea să nu fie un lucru încurcat. Să nu fie ceva încurcat şi încuiat cu zece lacăte.
Mântuirea e darul ce ţi se dă de îndată ce îl ceri cu dor şi dorinţă fierbinte. Începutul mântuirii e foamea şi setea care caută „pâine” şi „apă” pentru suflet. Iar mântuirea e pâinea şi apa vieţii care ţi se dau îndată din belşug. „Dacă însetează cineva, să vină la Mine şi să bea” (In 7, 37). Toate darurile mântuirii sunt daruri descuiate, sunt o cămară descuiată din care foamea şi setea noastră pot lua oricând şi oricât le trebuie.
Aşa e şi darul şi ajutorul cel mare al mântuirii noastre: Biblia, Cuvântul lui Dumnezeu. Biblia e o fântână cerească plină cu apa vieţii şi deschisă tuturor. Ca să poţi lua din ea, îţi trebuie un singur lucru: sete. Îţi trebuie „o foame şi o sete de-a auzi Cuvântul lui Dumnezeu” (Amos 8, 11).
Biblia nu e fântână încuiată. În faţa celor însetaţi după Cuvântul lui Dumnezeu - Dumnezeu n-a pus o fântână încuiată. În faţa celor în care s-au trezit „foamea şi setea de a auzi Cuvântul lui Dumnezeu” - Dumnezeu n-a pus o fântână încuiată, ci a pus fântâna descuiată a Bibliei.
Şi totuşi mai sunt încă atâţia şi atâţia care umblă să încuie fântâna Bibliei. În ţara mea, fântâna descuiată a Bibliei e privită ca o primejdie pentru popor.
La noi, strigă toţi pe toate drumurile: „Nu daţi Biblia, fără pregătire, în mâna poporului!… Se rătăceşte poporul, citind Biblia de capul lui”. Foarte bine! Dar se ridică întrebarea: Păi, cum se poate rătăci poporul, citind Biblia, când în fiecare sat şi sătuleţ există câte un preot, un învăţător şi un tâlcuitor al Scripturilor? Căci doar acesta trebuie să fie preotul. Doar asta-i meseria lui. Biblia e plugul lui.
Adevărul însă - trist şi dureros - e că prea puţini preoţi plugăresc cu Biblia. Prea puţini se ocupă cu Biblia. Prea puţini ajută poporul în citirea şi înţelegerea Scripturilor. Toţi însă strigă cu glas mare că Biblia e primejdioasă pentru popor. Şi toţi umblă să înlăture această primejdie, cu… lacătul, cu oprirea intrării Bibliei în popor.
„Călătorind odată prin Bărăgan - îmi spunea un prieten - am văzut într-un loc un lucru ciudat. O turmă de vite stătea însetată în faţa unei fântâni încuiate. Un copil care stătea lângă vite spunea că fântâna e încuiată de... păstorul vitelor, pentru că are apă prea puţină şi vin prea mulţi la adăpat. Păstorul însă, având cheia fântânii la el, apucase a întârzia pe la o cârciumă din apropiere… Şi, astfel, vitele răbdau de sete lângă fântâna încuiată.”
O, Doamne Iisuse, păzeşte-ne pe noi, preoţii, păstorii oilor Tale, de o astfel de situaţie de „a lua cheia cunoştinţei” - cheia Bibliei -, neintrând nici noi în ea şi nelăsându-i să intre nici pe cei ce vor să intre; necercetând Scripturile nici noi şi nelăsându-i nici pe alţii să le cerceteze.
Ciudat lucru se petrece, de altcum, cu Biblia asta! Învăţaţii nu citesc Biblia, fiindcă sunt prea învăţaţi. Poporul nu trebuie să o citească, pentru că nu e destul de învăţat şi s-ar putea rătăci. Iar, de altă parte, nici preoţii nu o prea citesc. Dar atunci, o, Doamne Sfinte, pentru cine a fost lăsată această Carte Sfântă? Pentru cine a lăsat Dumnezeu această Carte a Lui? Cui să mai dăm această Carte să o citească?…
O, cât de meşter e diavolul pentru a scoate Biblia din circulaţie!
Toţi cei însetaţi după Cuvântul lui Dumnezeu, veniţi, dar, fără teamă la fântâna Bibliei şi beţi din Cuvântul lui Dumnezeu cât vă trebuie! Luaţi şi beţi cât vă trebuie, „fără bani şi fără plată” (Isaia 55, 1). Beţi - cum zice Sfântul Ambrozie - din ambele potire: şi din al Vechiului Testament şi din al Noului Testament, pentru că din ambele Îl beţi pe Hristos.
Iubitul meu! Lasă apele şi băuturile cele trecătoare ale acestei lumi şi vino la fântâna Bibliei! Vino la apa vieţii! Vino însetat la fântâna Bibliei şi bea şi vezi cât de minunată este apa aceasta! Vei bea şi vei simţi cum ţi se satură şi ţi se desfată sufletul cu această apă a Lui, ce vine din Patria Lui, din cer.
Iubitul meu! Dacă n-ai încă Biblia în casa ta, cumpără-ţi îndată această Carte Sfântă. Cu un preţ mic poţi avea o Biblie întreagă, o carte nepreţuită, o comoară nepreţuită.
Nu te mai lăsa, iubitul meu, nici o clipă fără Biblie, căci cea mai binecuvântată clipă din viaţa unui om este când intră Cuvântul lui Dumnezeu în casa lui, în inima lui, în viaţa lui.