Apa cuvântului biblic
Pr. Iosif Trifa - Biblia - Cartea Vieții
În școala Bibliei am vorbit mai înainte despre pâinea cuvântului biblic. Dăm acum o altă minunată asemănare cu care se recomandă Cuvântul lui Dumnezeu: asemănarea cu apa.
Cuvântul lui Dumnezeu se recomandă și ca o apă; ca o apă ce satură setea sufletului.
„Nu numai cu pâine va trăi omul” - a zis Mântuitorul. Dar tot așa s-ar putea zice: Nu numai cu apă se va sătura omul. Și sufletul își are setea lui, însetoșarea lui. Aceasta e setea de care vorbea proorocul Amos: setea de a auzi Cuvântul lui Dumnezeu (Amos 8, 11); setea de a bea și de a te adăpa din Cuvântul lui Dumnezeu.
În dragostea și iubirea Sa pentru noi, bunul Dumnezeu S-a îngrijit și de setea asta. S-a îngrijit să ne dea apă și pentru setea asta. Biblia este o fântână a lui Dumnezeu în lume. Este fântâna cea plină cu apa cea scumpă ce satură setea sufletului. Izvorul care umple această fântână țâșnește de-a dreptul din cer.
Biblia este fântâna lui Dumnezeu care strigă spre noi: „Voi toți cei însetați, veniți la ape!”. Ea ne cheamă pe toți. Căci toți avem nevoie de „apa” ei. Toți avem - și trebuie să avem - o sete mare de a auzi Cuvântul lui Dumnezeu și a ne adăpa cu el.
Și, precum „pâinea” Cuvântului, așa și „apa” Cuvântului ni se dă gratis. Ni se îmbie fără bani și fără plată. De la noi se cere numai atât: să ne luăm de-a gata. Să mâncăm „pâinea” și să bem „apa”.
Dar, pe lângă asta, totuși se mai cere ceva de la noi. Să simțim foamea și setea după Cuvântul lui Dumnezeu. Să simțim că nu putem trăi fără Cuvântul lui Dumnezeu. Să aflăm și să simțim că lumea nu are nici „o coajă de pâine” și nici „un picur de apă” pentru sufletul nostru. Să simțim că și sufletul își are setea lui și apa lui. Și lumea nu poate stâmpăra această sete. Lumea își are și ea „apa” ei și „băuturile” ei, multe-multe.
Lumea e ca o uriașă cârciumă, plină cu cele mai dulci și îmbătătoare băuturi. Dar nici una nu satură setea sufletului. Dimpotrivă, îmbolnăvește sufletul și-l otrăvește.
În Biblie este unul care a băut din toate apele și băuturile lumii.
Băut-a înțeleptul Solomon din toată înțelepciunea lumii; băut-a din toate dulcețile lumii; băut-a până s-a îmbătat din toate plăcerile lumii; băut-a din toată gloria lumii; băut-a din tot ce i-a putut da lumea. „Tot ce i-au poftit ochii, le-a dat” (Ecles 2, 10). Și… pe urmă, totuși, a strigat: „Deșertăciune, amărăciune și nebunie sunt toate” (Ecles 2).
Așa pățesc și vor păți toți cei care însetoșează după băuturile lumii. Amărăciune și pieire le va fi pe urmă această băutură înșelătoare și de suflet pierzătoare.
Ferice de cei care se adapă din Cuvântul lui Dumnezeu și beau zilnic din fântâna cea mare a Bibliei. Și nu le mai place altă apă decât apa aceasta. Și nu mai umblă după băuturi pe la cârciumi, ci se „îmbată” de Cuvântul lui Dumnezeu.
„Toți cei însetați, veniți la ape!” Ce chemare dulce! Căci poți fi însetoșat în multe feluri. „Fericiți sunt cei ce însetoșează după dreptate” zicea Mântuitorul. Fericiți cei ce însetoșează după adevăr, după mântuire. Ferice de sufletul care se trezește în seceta și pustiul păcatului și începe a însetoșa după Dumnezeu, după mântuire. Se trezește în el, cu putere, setea după „apă”, după viață. Ce dulce se aude atunci chemarea: „Cei însetați, veniți la ape!”… Ferice de sufletul care simte setea și aude această sfântă chemare!
Dacă însetează cineva…
„În ziua de pe urmă, care era ziua cea mare a praznicului, Iisus a stătut în picioare și a strigat: Dacă însetează cineva, să vină la Mine și să bea. Cine crede în Mine din inima lui vor curge râuri de apă vie, cum zice Scriptura” (In 7, 37-38).
*
„...Și Duhul și Mireasa zic: «Vino!» și cine aude să zică: «Vino!» Și celui ce îi este sete să vină; cine vrea să ia apa vieții fără plată” (Apoc 22, 17).
Așa a rânduit Bunul Dumnezeu ca mântuirea să nu fie un lucru încurcat. Să nu fie ceva încurcat și încuiat cu zece lacăte.
Mântuirea e darul ce ți se dă de îndată ce îl ceri cu dor și dorință fierbinte. Începutul mântuirii e foamea și setea care caută „pâine” și „apă” pentru suflet. Iar mântuirea e pâinea și apa vieții care ți se dau îndată din belșug. „Dacă însetează cineva, să vină la Mine și să bea” (In 7, 37). Toate darurile mântuirii sunt daruri descuiate, sunt o cămară descuiată din care foamea și setea noastră pot lua oricând și oricât le trebuie.
Așa e și darul și ajutorul cel mare al mântuirii noastre: Biblia, Cuvântul lui Dumnezeu. Biblia e o fântână cerească plină cu apa vieții și deschisă tuturor. Ca să poți lua din ea, îți trebuie un singur lucru: sete. Îți trebuie „o foame și o sete de-a auzi Cuvântul lui Dumnezeu” (Amos 8, 11).
Biblia nu e fântână încuiată. În fața celor însetați după Cuvântul lui Dumnezeu - Dumnezeu n-a pus o fântână încuiată. În fața celor în care s-au trezit „foamea și setea de a auzi Cuvântul lui Dumnezeu” - Dumnezeu n-a pus o fântână încuiată, ci a pus fântâna descuiată a Bibliei.
Și totuși mai sunt încă atâția și atâția care umblă să încuie fântâna Bibliei. În țara mea, fântâna descuiată a Bibliei e privită ca o primejdie pentru popor.
La noi, strigă toți pe toate drumurile: „Nu dați Biblia, fără pregătire, în mâna poporului!… Se rătăcește poporul, citind Biblia de capul lui”. Foarte bine! Dar se ridică întrebarea: Păi, cum se poate rătăci poporul, citind Biblia, când în fiecare sat și sătuleț există câte un preot, un învățător și un tâlcuitor al Scripturilor? Căci doar acesta trebuie să fie preotul. Doar asta-i meseria lui. Biblia e plugul lui.
Adevărul însă - trist și dureros - e că prea puțini preoți plugăresc cu Biblia. Prea puțini se ocupă cu Biblia. Prea puțini ajută poporul în citirea și înțelegerea Scripturilor. Toți însă strigă cu glas mare că Biblia e primejdioasă pentru popor. Și toți umblă să înlăture această primejdie, cu… lacătul, cu oprirea intrării Bibliei în popor.
„Călătorind odată prin Bărăgan - îmi spunea un prieten - am văzut într-un loc un lucru ciudat. O turmă de vite stătea însetată în fața unei fântâni încuiate. Un copil care stătea lângă vite spunea că fântâna e încuiată de... păstorul vitelor, pentru că are apă prea puțină și vin prea mulți la adăpat. Păstorul însă, având cheia fântânii la el, apucase a întârzia pe la o cârciumă din apropiere… Și, astfel, vitele răbdau de sete lângă fântâna încuiată.”
O, Doamne Iisuse, păzește-ne pe noi, preoții, păstorii oilor Tale, de o astfel de situație de „a lua cheia cunoștinței” - cheia Bibliei -, neintrând nici noi în ea și nelăsându-i să intre nici pe cei ce vor să intre; necercetând Scripturile nici noi și nelăsându-i nici pe alții să le cerceteze.
Ciudat lucru se petrece, de altcum, cu Biblia asta! Învățații nu citesc Biblia, fiindcă sunt prea învățați. Poporul nu trebuie să o citească, pentru că nu e destul de învățat și s-ar putea rătăci. Iar, de altă parte, nici preoții nu o prea citesc. Dar atunci, o, Doamne Sfinte, pentru cine a fost lăsată această Carte Sfântă? Pentru cine a lăsat Dumnezeu această Carte a Lui? Cui să mai dăm această Carte să o citească?…
O, cât de meșter e diavolul pentru a scoate Biblia din circulație!
Toți cei însetați după Cuvântul lui Dumnezeu, veniți, dar, fără teamă la fântâna Bibliei și beți din Cuvântul lui Dumnezeu cât vă trebuie! Luați și beți cât vă trebuie, „fără bani și fără plată” (Isaia 55, 1). Beți - cum zice Sfântul Ambrozie - din ambele potire: și din al Vechiului Testament și din al Noului Testament, pentru că din ambele Îl beți pe Hristos.
Iubitul meu! Lasă apele și băuturile cele trecătoare ale acestei lumi și vino la fântâna Bibliei! Vino la apa vieții! Vino însetat la fântâna Bibliei și bea și vezi cât de minunată este apa aceasta! Vei bea și vei simți cum ți se satură și ți se desfată sufletul cu această apă a Lui, ce vine din Patria Lui, din cer.
Iubitul meu! Dacă n-ai încă Biblia în casa ta, cumpără-ți îndată această Carte Sfântă. Cu un preț mic poți avea o Biblie întreagă, o carte neprețuită, o comoară neprețuită.
Nu te mai lăsa, iubitul meu, nici o clipă fără Biblie, căci cea mai binecuvântată clipă din viața unui om este când intră Cuvântul lui Dumnezeu în casa lui, în inima lui, în viața lui.