Auzirea şi ascultarea
Traian Dorz - Calea Bunului Urmaș
1 - Poţi să mergi ani de zile la ascultarea Evangheliei - şi totuşi să n-o asculţi
poţi să-ţi rupi nu numai încălţămintea ci şi picioarele umblând
sau poţi să-ţi toceşti nu numai cartea ci şi limba predicând altora Evanghelia căci tot nu vei putea înţelege cu adevărat niciodată din Cuvântul lui Dumnezeu - nici tu şi nici cei ce te vor auzi, - dacă nu vrei să-I primeşti mai întâi lucrarea Lui în toată inima şi viaţa ta, - cu sinceritate, cu ascultare şi smerenie.
2 - Sunt şi fiinţe omeneşti de care Dumnezeu Se leapădă ca de nişte monştri până într-atât încât să nu şi-I mai recunoască nici de creaturi ale Lui - spunându-le: voi aveţi de tată pe diavolul (Ioan 8, 44).
Aceştia sunt cei care conştient şi calculat, la început au nesocotit Cuvântul lui Dumnezeu, apoi L-au lepădat, iar apoi I s-au împotrivit cu duşmănie întocmai diavolului.
Prin unirea cu diavolul ei au devenit copii ai lui, părtaşi cu el la opera lui - vor fi părtaşi la osânda ei.
Ce cutremurător lucru. Şi ce grozavă stare.
3 - Evanghelia ne arată cu toată grozăvia, că oricât n-am vrea noi, focul iadului există şi că totul acolo va fi întocmai aşa cum este scris.
Nimic nu este a se înţelege numai simbolic - şi totul este o înspăimântătoare realitate. Iadul există mai îngrozitor de cum pot cuprinde orice cuvinte omeneşti fiindcă el este răsplata pentru păcatele pe care nu le poate face decât diavolul şi ai lui.
4 - Sunt unele păcate atât de mari şi suflete atât de rele, că numai o pedeapsă veşnică şi un loc îngrozitor, le poate primi şi le poate echivala.
Cei ce le-au putut inspira şi săvârşi n-ar putea avea un loc nicăieri altundeva în Univers, dacă nu s-ar fi putut găsi un loc şi o plată ca asta pe măsura lor, pentru ei.
5 - Oamenii care trăiesc în vrăjmăşie cu Dumnezeu - şi-au pierdut calitatea de fii ai Luminii, de fii ai lui Dumnezeu (Iacov 4, 4; Ioan 12, 36; 1 Tes. 5, 5).
Prin neascultare şi trufie, ei s-au ridicat împotriva Făcătorului lor, precum a făcut şi Satana Lucifer.
Păcatul mândriei a nimicit din ei tot ce era parte bună şi făptură din Dumnezeu, ei devenind apoi, prin trăirea cu voia a păcatului şi prin împotrivirea pe faţă cu voinţa contra lui Dumnezeu - nişte creaturi ale diavolului. Au ajuns nişte făpturi cu aceeaşi fire şi cu aceleaşi trăsături ca ale lui Satana devenind fii ai lui.
6 - Oricine a ajuns să lupte pe faţă contra lui Dumnezeu dovedeşte că a devenit satană. Un astfel de om şi-a pierdut şi ultimul drept, acela de creatură a lui Dumnezeu şi a ajuns o creatură şi apoi un asociat al lui Satan, căpetenia luptei contra lui Hristos.
Astfel aceştia sunt în stăpânirea totală a lui Lucifer, pe care şi ei şi l-au luat ca tată, fiindcă îl iubesc, îl ascultă şi fac voia lui, iar el şi i-a schimonosit după chipul lui, înfiindu-şi-i.
7 - Diavolul n-are în el dorinţe curate (în el nu poate fi nimic curat). El are numai fapte urâte şi păcate.
Deci tot ce este poftă urâtă şi păcat, este de la diavolul.
8 - Fiind de la diavolul, pofta urâtă chinuie, întinează şi robeşte întreagă fiinţa omului şi înainte de păcat - şi după el.
Toată această lucrare a păcatului în om, se face cu bunăvoia omului.
Omul colaborează cu diavolul în lucrarea de pierzare a lui în devenirea sa ca o progenitură satanică. Astfel omul are plăcere de păcat şi săvârşeşte cu lăcomie şi cu bucurie păcatul fiind de aceeaşi fire cu diavolul care şi el are această plăcere.
9 - Orice plăcere din păcat, vine din duhul Satanei şi orice om care are plăcere de păcat, este din acest duh al diavolului.
Căci dacă n-ar avea această plăcere, omul ar suferi şi s-ar feri să nu facă păcatul. Dar omul îl face cu plăcere fiindcă are în el firea diavolului.
10 - Unii fug după păcat, alţii fug de păcat.
Unii se bucură după săvârşirea unui păcat, alţii se întristează şi se chinuiesc.
Unii caută căi şi mijloace ca să păcătuiască, alţii sufăr, postesc şi se roagă ca să nu păcătuiască.
Asta este deosebirea dintre fiii Satanei şi dintre fiii lui Dumnezeu.
11 - Orice păcat este aducător de moarte aceluia care îl face.
Deci orice om care face pe alt om să păcătuiască este un ucigaş, după cum un ucigaş este şi diavolul care este tatăl păcatului şi izvorul răului absolut. El îl face şi pe om ca să facă pe alt om să păcătuiască.
Prin aceasta omul este diavol şi nu mai este om.
12 - Să nu uite cele de mai sus, nici un om care învaţă pe alt om la rău.
Nu-l uita nici tu care înveţi pe copilul tău sau pe al altuia să înjure, sau să bea, sau să fure, sau să mintă, sau să se bată, sau să pârască, să fumeze, să urască, să desfrâneze... Şi altele de felul acestora.
Teme-te de osânda Satanei, dacă faci faptele lui.
13 - Oricine păcătuieşte voit, - ucide şi sufletul celui cu care păcătuieşte
ucide cu ştiinţă, cu voinţă, cu conştiinţă, - ucide ca diavolul pentru bucuria de a atrage pe cât mai mulţi în acelaşi păcat ca el.
Şi bucuria aceasta satanică e cu atât mai mare şi mai vinovată cu cât cel pe care îl atrage în noroi este mai curat şi mai sfânt.
14 - Diavolul nu stă în Adevăr şi pentru că Adevărul cere în primul rând supunere şi ascultare, iar diavolul n-a vrut niciodată nici să se supună şi nici să asculte de nimeni.
Adevărul cere înfrânare iar diavolul este stăpânit numai de pofte şi desfrâu.
Adevărul cere dragoste, iar diavolul are numai ură şi pofte urâte.
Adevărul cere să spui totdeauna drept, iar diavolul totdeauna numai se preface şi minte.
15 - Cine iubeşte Adevărul, este din Dumnezeu.
Cine iubeşte minciuna este din diavolul. Pentru că Adevărul te face să fii blând şi bun iar minciuna te face să fii crud, nemilos şi împotrivitor.
Adevărul îţi cere curăţie şi sinceritate, dar minciuna iubeşte necurăţia, întunericul şi prefăcătoria.
16 - Ori de câte ori diavolul spune o minciună, vorbeşte din ale lui
şi ori de câte ori vorbeşte din ale lui, spune o minciună.
El nu poate spune adevărul, pentru că în el nu este adevăr.
De aceea toţi cei care ascultă pe diavolul sunt înşelaţi şi minţiţi totdeauna, pentru că el nu le spune niciodată despre nimic aşa cum este, ci le spune totdeauna aşa cum nu-i.
17 - Celui pe care diavolul îl îndeamnă să păcătuiască îl minte că va fi fericit păcătuind.
Omul crede pe diavolul, şi fură, iar în loc de fericire ajunge la închisoare, apoi în iad, la chinuri pe care unii oameni nici nu le pot bănui.
Iată fericirea diavolului şi a păcatului.
18 - Omul îl crede pe diavolul - şi desfrânează, iar în loc de fericire ajunge la casa de nebuni. Iată „fericirea” diavolului.
Omul îl crede pe diavolul şi bea. Dar ajunge la ruină şi pierzare trupească şi sufletească,
fiindcă totdeauna, la capătul ascultării de diavolul, aşteaptă moartea.
19 - Omul îl crede pe diavolul - şi amână pocăinţa şi primirea iertării şi mântuirii.
Iar când ajunge să nu se mai poată salva, atunci nici diavolul nu-i mai ascunde prăpastia şi focul.
Atunci i se arată râzând, mulţumit că l-a putut înşela.
20 - Când e prea târziu pe veşnicie, atunci şi sufletul care l-a crezut pe diavolul vede...
Dar vai ce vedere înspăimântătoare i se arată la sfârşit celui care l-a crezut pe diavolul, celui care nu L-a crezut pe Hristos.
De aceea este totdeauna îngrozitoare moartea celor care au trăit fără Dumnezeu.
O, Dumnezeule Bun, - să nu moară nimeni fără Tine.
Amin.