Auzirea și ascultarea
Traian Dorz - Calea Bunului Urmaș
1 - Poți să mergi ani de zile la ascultarea Evangheliei - și totuși să n-o asculți
poți să-ți rupi nu numai încălțămintea ci și picioarele umblând
sau poți să-ți tocești nu numai cartea ci și limba predicând altora Evanghelia căci tot nu vei putea înțelege cu adevărat niciodată din Cuvântul lui Dumnezeu - nici tu și nici cei ce te vor auzi, - dacă nu vrei să-I primești mai întâi lucrarea Lui în toată inima și viața ta, - cu sinceritate, cu ascultare și smerenie.
2 - Sunt și ființe omenești de care Dumnezeu Se leapădă ca de niște monștri până într-atât încât să nu și-I mai recunoască nici de creaturi ale Lui - spunându-le: voi aveți de tată pe diavolul (Ioan 8, 44).
Aceștia sunt cei care conștient și calculat, la început au nesocotit Cuvântul lui Dumnezeu, apoi L-au lepădat, iar apoi I s-au împotrivit cu dușmănie întocmai diavolului.
Prin unirea cu diavolul ei au devenit copii ai lui, părtași cu el la opera lui - vor fi părtași la osânda ei.
Ce cutremurător lucru. Și ce grozavă stare.
3 - Evanghelia ne arată cu toată grozăvia, că oricât n-am vrea noi, focul iadului există și că totul acolo va fi întocmai așa cum este scris.
Nimic nu este a se înțelege numai simbolic - și totul este o înspăimântătoare realitate. Iadul există mai îngrozitor de cum pot cuprinde orice cuvinte omenești fiindcă el este răsplata pentru păcatele pe care nu le poate face decât diavolul și ai lui.
4 - Sunt unele păcate atât de mari și suflete atât de rele, că numai o pedeapsă veșnică și un loc îngrozitor, le poate primi și le poate echivala.
Cei ce le-au putut inspira și săvârși n-ar putea avea un loc nicăieri altundeva în Univers, dacă nu s-ar fi putut găsi un loc și o plată ca asta pe măsura lor, pentru ei.
5 - Oamenii care trăiesc în vrăjmășie cu Dumnezeu - și-au pierdut calitatea de fii ai Luminii, de fii ai lui Dumnezeu (Iacov 4, 4; Ioan 12, 36; 1 Tes. 5, 5).
Prin neascultare și trufie, ei s-au ridicat împotriva Făcătorului lor, precum a făcut și Satana Lucifer.
Păcatul mândriei a nimicit din ei tot ce era parte bună și făptură din Dumnezeu, ei devenind apoi, prin trăirea cu voia a păcatului și prin împotrivirea pe față cu voința contra lui Dumnezeu - niște creaturi ale diavolului. Au ajuns niște făpturi cu aceeași fire și cu aceleași trăsături ca ale lui Satana devenind fii ai lui.
6 - Oricine a ajuns să lupte pe față contra lui Dumnezeu dovedește că a devenit satană. Un astfel de om și-a pierdut și ultimul drept, acela de creatură a lui Dumnezeu și a ajuns o creatură și apoi un asociat al lui Satan, căpetenia luptei contra lui Hristos.
Astfel aceștia sunt în stăpânirea totală a lui Lucifer, pe care și ei și l-au luat ca tată, fiindcă îl iubesc, îl ascultă și fac voia lui, iar el și i-a schimonosit după chipul lui, înfiindu-și-i.
7 - Diavolul n-are în el dorințe curate (în el nu poate fi nimic curat). El are numai fapte urâte și păcate.
Deci tot ce este poftă urâtă și păcat, este de la diavolul.
8 - Fiind de la diavolul, pofta urâtă chinuie, întinează și robește întreagă ființa omului și înainte de păcat - și după el.
Toată această lucrare a păcatului în om, se face cu bunăvoia omului.
Omul colaborează cu diavolul în lucrarea de pierzare a lui în devenirea sa ca o progenitură satanică. Astfel omul are plăcere de păcat și săvârșește cu lăcomie și cu bucurie păcatul fiind de aceeași fire cu diavolul care și el are această plăcere.
9 - Orice plăcere din păcat, vine din duhul Satanei și orice om care are plăcere de păcat, este din acest duh al diavolului.
Căci dacă n-ar avea această plăcere, omul ar suferi și s-ar feri să nu facă păcatul. Dar omul îl face cu plăcere fiindcă are în el firea diavolului.
10 - Unii fug după păcat, alții fug de păcat.
Unii se bucură după săvârșirea unui păcat, alții se întristează și se chinuiesc.
Unii caută căi și mijloace ca să păcătuiască, alții sufăr, postesc și se roagă ca să nu păcătuiască.
Asta este deosebirea dintre fiii Satanei și dintre fiii lui Dumnezeu.
11 - Orice păcat este aducător de moarte aceluia care îl face.
Deci orice om care face pe alt om să păcătuiască este un ucigaș, după cum un ucigaș este și diavolul care este tatăl păcatului și izvorul răului absolut. El îl face și pe om ca să facă pe alt om să păcătuiască.
Prin aceasta omul este diavol și nu mai este om.
12 - Să nu uite cele de mai sus, nici un om care învață pe alt om la rău.
Nu-l uita nici tu care înveți pe copilul tău sau pe al altuia să înjure, sau să bea, sau să fure, sau să mintă, sau să se bată, sau să pârască, să fumeze, să urască, să desfrâneze... Și altele de felul acestora.
Teme-te de osânda Satanei, dacă faci faptele lui.
13 - Oricine păcătuiește voit, - ucide și sufletul celui cu care păcătuiește
ucide cu știință, cu voință, cu conștiință, - ucide ca diavolul pentru bucuria de a atrage pe cât mai mulți în același păcat ca el.
Și bucuria aceasta satanică e cu atât mai mare și mai vinovată cu cât cel pe care îl atrage în noroi este mai curat și mai sfânt.
14 - Diavolul nu stă în Adevăr și pentru că Adevărul cere în primul rând supunere și ascultare, iar diavolul n-a vrut niciodată nici să se supună și nici să asculte de nimeni.
Adevărul cere înfrânare iar diavolul este stăpânit numai de pofte și desfrâu.
Adevărul cere dragoste, iar diavolul are numai ură și pofte urâte.
Adevărul cere să spui totdeauna drept, iar diavolul totdeauna numai se preface și minte.
15 - Cine iubește Adevărul, este din Dumnezeu.
Cine iubește minciuna este din diavolul. Pentru că Adevărul te face să fii blând și bun iar minciuna te face să fii crud, nemilos și împotrivitor.
Adevărul îți cere curăție și sinceritate, dar minciuna iubește necurăția, întunericul și prefăcătoria.
16 - Ori de câte ori diavolul spune o minciună, vorbește din ale lui
și ori de câte ori vorbește din ale lui, spune o minciună.
El nu poate spune adevărul, pentru că în el nu este adevăr.
De aceea toți cei care ascultă pe diavolul sunt înșelați și mințiți totdeauna, pentru că el nu le spune niciodată despre nimic așa cum este, ci le spune totdeauna așa cum nu-i.
17 - Celui pe care diavolul îl îndeamnă să păcătuiască îl minte că va fi fericit păcătuind.
Omul crede pe diavolul, și fură, iar în loc de fericire ajunge la închisoare, apoi în iad, la chinuri pe care unii oameni nici nu le pot bănui.
Iată fericirea diavolului și a păcatului.
18 - Omul îl crede pe diavolul - și desfrânează, iar în loc de fericire ajunge la casa de nebuni. Iată „fericirea” diavolului.
Omul îl crede pe diavolul și bea. Dar ajunge la ruină și pierzare trupească și sufletească,
fiindcă totdeauna, la capătul ascultării de diavolul, așteaptă moartea.
19 - Omul îl crede pe diavolul - și amână pocăința și primirea iertării și mântuirii.
Iar când ajunge să nu se mai poată salva, atunci nici diavolul nu-i mai ascunde prăpastia și focul.
Atunci i se arată râzând, mulțumit că l-a putut înșela.
20 - Când e prea târziu pe veșnicie, atunci și sufletul care l-a crezut pe diavolul vede...
Dar vai ce vedere înspăimântătoare i se arată la sfârșit celui care l-a crezut pe diavolul, celui care nu L-a crezut pe Hristos.
De aceea este totdeauna îngrozitoare moartea celor care au trăit fără Dumnezeu.
O, Dumnezeule Bun, - să nu moară nimeni fără Tine.
Amin.