Căderea şi ridicarea
Traian Dorz - Garanția Veșnică
1 - Oricât ar fi de adâncă rana inimii unui adevărat credincios şi oricât ar fi de serios atinsă orientarea minţii sale,
- adevăratul credincios se ridică iarăşi din orice cădere,
se îndreaptă iarăşi
şi se reface iarăşi. Căci Duhul Sfânt, Cuvântul şi fraţii pe care el îi iubeşte, îl ajută.
2 - Dumnezeul nostru care vede adâncul inimii noastre şi ţinta gândurilor noastre curate, nu îl lasă prea mult nici în căderea inimii înşelate,
nici în rătăcirea minţii umbrite,
ci prin mijloacele dragostei Lui,
sau ale mustrării Sale,
sau chiar ale pedepsei binefăcătoare,
- prin Cuvântul Său ori prin al fraţilor,
prin asprimea sau prin bunătatea Sa, totdeauna are grijă Dumnezeul nostru ca să-l ridice iarăşi.
Numai dacă sufletul nostru este sincer şi dacă inima noastră este smerită, ca să asculte.
3 - Din orice cădere şi din orice ridicare a sa credinciosul adevărat va face totdeauna un nou prilej de o şi mai strânsă apropiere de Dumnezeul său şi de fraţii săi, care l-au ajutat să se ridice.
4 - Orice cădere trebuie să fie pentru noi o nouă experienţă, care să ne ajute nu numai ca noi să ştim cum să ne păzim mai bine în viitor de orice ispită, ci luptând mai tare să nu ne lăsăm doborâţi,
- ci să şi ştim cum să învăţăm şi să păzim şi pe alţii de această cădere.
5 - Chiar şi Lucrării lui Dumnezeu în lume i se întâmplă multe necazuri şi nenorociri, dar toate acestea îi sunt rânduite numai ca să-i deschidă ochii asupra unor ispite şi primejdii la care adesea ochii ei nu iau seama îndeajuns,
- sau prin care încă nu trecuse până atunci.
Pentru ca trecând acum prin acestea, uneori cu dureroase răni şi pierderi, să câştige câte o experienţă adânc folositoare apoi pentru viitor.
6 - În lupta lui Hristos, Lucrarea Sa trebuie să înveţe mereu fiindcă Lucrarea Domnului trebuie făcută tot mai bine şi tot mai bine.
Şi se cere făcut tot în mai mare măsură,
iar învăţământul acesta nu-l poate afla mai bine decât în necazuri.
7 - O, cât de adevărat este acest lucru şi cu Oastea Domnului!...
Facă Domnul nostru Isus Hristos, ca după ce El o va ridica iarăşi,
după ce îi va da prin Duhul Sfânt un nou şi puternic avânt, după ce îi va reda iarăşi libertatea,
Oastea Sa şi lucrătorii Săi, să nu uite niciodată lecţia pe care Domnul a vrut ca ea s-o înveţe acum prin încercările prin care a trecut-o.
8 - Facă Domnul ca Oastea Sa acum, orientată deplin şi sănătos, asupra tuturor celor dinăuntru şi dinafară, să ştie să înalţe Steagul lui Hristos şi mai strălucit,
să mărturisească Cuvântul lui Dumnezeu şi mai lămurit,
să trăiască voia Lui şi mai puternic, făcând totul
şi mai rodnic şi mai ascultător pentru El.
Ca să împlinească mai fericit solia cu care Dumnezeu a trimis-o la neamul acesta şi în Biserica aceasta,
spre mântuirea lor şi a sa.
9 - Câtă vreme Oastea Domnului este într-adevăr după voia lui Dumnezeu,
umblând în ascultarea voii Sale
şi luptând în slujba Evangheliei Sale,
- atâta vreme Hristos Însuşi merge în fruntea acestei oştiri şi El Însuşi luptă prin ea şi luptă pentru ea (Psalm 44, 6-11).
10 - Cu astfel de oştire a Lui, Domnul Isus Biruitorul iese totdeauna în lupte şi ea este totdeauna biruitoare,
când ostaşii Domnului ies din luptă cu o mare izbândă, totdeauna Domnul Oastei iese cu o mare slavă.
11 - Duhul lui Dumnezeu vrea să Se poată folosi de Oastea Sa cu bucurie şi cu rod în scopurile Sale, în slujba Împărăţiei Sale a mântuirii multora şi a împlinirii voii Tatălui Cel Ceresc care este mântuirea tuturor oamenilor (1 Tim. 4, 10).
Fericită este Lucrarea Domnului care este călăuzită şi folosită astfel de Duhul Sfânt!
12 - O, cât de minunat se văd biruinţele lui Dumnezeu pe care le dă Hristos de fiecare dată unei astfel de oştiri a Lui, în orice luptă a ei când ea este în totul unită şi ascultătoare de El!
O, cu ce prăzi bogate luate de la diavolul se întoarce fiecare ostaş credincios, de fiecare dată când luptă spre slava şi bucuria Domnului său!
13 - Fericite sunt zilele când vestitorii Domnului au o putere Dumnezeiască în vorbire,
în rugăciune şi în cântare,
în chemare şi în toată fiinţa lor,
iar ascultătorii au un puternic îndemn spre evlavie, spre pocăinţă şi spre lacrimi.
14 - Fericită este vremea când Cuvântul lui Dumnezeu Se răspândeşte cu repeziciune, ca focul mânat de un vânt puternic...
Atunci Oastea Domnului creşte cu miile...
Atunci Lucrarea lui Dumnezeu propăşeşte în număr, în roade, în frumuseţe şi în întindere...
iar Biserica Domnului cea vie câştigă în toate privinţele, căci atunci Împărăţia Domnului este mărită şi Numele Său este Slăvit (Isaia 53, 10).
15 - Pe cât de fericite sunt zilele frumoase, pe atât de nefericite sunt acele zile când Oastea Domnului îşi pierde, îşi uită şi îşi părăseşte buna rânduială a ascultării poruncită de Domnul (1 Cor. 7, 11 şi 12, 28).
Vai de acei prin care vin smintelile în Lucrarea cea Sfântă a lui Dumnezeu!
16 - Vai de acei prin care se pierde ordinea şi vine dezordinea,
şi se pierde armonia şi pacea, iar în locul acestora cresc tulburările şi nelegiuirile...
Cei prin care vin acestea în Lucrarea Domnului şi prin care se ţin în ea, le-ar fi mai uşor să-şi lege o piatră de moară de gât şi să se arunce în mare. Păcatul sinuciderii e mai uşor decât păcatul dezbinării fraţilor.
17 - Când se pierde învăţătura sănătoasă şi dau năvală tot felul de învăţături nesănătoase, atunci începe nimicirea adunării Domnului.
Învăţătorii stricaţi sunt cei ce fac răul cel mai mare,
ei fac din Oastea Domnului o adunătură neascultătoare
şi o gloată care merge în neorânduială, din rău în mai rău
şi din puţină în mai puţină,
atunci se uită de lupta Domnului şi se ocupă toţi de luptele lor.
Blestemat va fi pe vecii vecilor oricine face aşa într-o lucrare şi o adunare a lui Hristos!
18 - Cum să mai iasă apoi Domnul cu o astfel de oaste şi cum să nu-i pălmuiască El pe nişte astfel de ostaşi?
Cum să nu trimită Domnul peste adunarea asta furtuni ca să spulbere pleava pentru ca să se aleagă grâul care mai este în ea?
- Dacă mai este!...
19 - Din pricina sufletelor scumpe care suferă în Oastea Domnului din cauza stării rele în care a ajuns, Dumnezeu Însuşi porunceşte acelora care o pot opri, să o oprească spre a nu merge la nimicire cu toţii.
Domnul Însuşi porunceşte ca luptătorii ei, cei care sunt principalii vinovaţi de starea ei rea, să fie puşi în cernerea şi în curăţirea necesară.
20 - Cernerea şi focul le îngăduie Domnul peste Lucrarea Sa, numai pentru ca cei buni să-şi cunoască răul din ei şi pe răii dintre ei...
şi pentru ca cei ce nu pot să se mai îndrepte, să fie cunoscuţi şi izolaţi,
până când Dumnezeu sau diavolul îşi vor lua ce era al fiecăruia,
din ei sau dintre ei.
Doamne Dumnezeul nostru care Îţi vrei Lucrarea Ta curată şi unită, cerne şi arde mereu, până când vei curăţi şi vei alege ce este şi ce nu este după voia Ta.
Amin.