Căderea și ridicarea
Traian Dorz - Garanția Veșnică
1 - Oricât ar fi de adâncă rana inimii unui adevărat credincios și oricât ar fi de serios atinsă orientarea minții sale,
- adevăratul credincios se ridică iarăși din orice cădere,
se îndreaptă iarăși
și se reface iarăși. Căci Duhul Sfânt, Cuvântul și frații pe care el îi iubește, îl ajută.
2 - Dumnezeul nostru care vede adâncul inimii noastre și ținta gândurilor noastre curate, nu îl lasă prea mult nici în căderea inimii înșelate,
nici în rătăcirea minții umbrite,
ci prin mijloacele dragostei Lui,
sau ale mustrării Sale,
sau chiar ale pedepsei binefăcătoare,
- prin Cuvântul Său ori prin al fraților,
prin asprimea sau prin bunătatea Sa, totdeauna are grijă Dumnezeul nostru ca să-l ridice iarăși.
Numai dacă sufletul nostru este sincer și dacă inima noastră este smerită, ca să asculte.
3 - Din orice cădere și din orice ridicare a sa credinciosul adevărat va face totdeauna un nou prilej de o și mai strânsă apropiere de Dumnezeul său și de frații săi, care l-au ajutat să se ridice.
4 - Orice cădere trebuie să fie pentru noi o nouă experiență, care să ne ajute nu numai ca noi să știm cum să ne păzim mai bine în viitor de orice ispită, ci luptând mai tare să nu ne lăsăm doborâți,
- ci să și știm cum să învățăm și să păzim și pe alții de această cădere.
5 - Chiar și Lucrării lui Dumnezeu în lume i se întâmplă multe necazuri și nenorociri, dar toate acestea îi sunt rânduite numai ca să-i deschidă ochii asupra unor ispite și primejdii la care adesea ochii ei nu iau seama îndeajuns,
- sau prin care încă nu trecuse până atunci.
Pentru ca trecând acum prin acestea, uneori cu dureroase răni și pierderi, să câștige câte o experiență adânc folositoare apoi pentru viitor.
6 - În lupta lui Hristos, Lucrarea Sa trebuie să învețe mereu fiindcă Lucrarea Domnului trebuie făcută tot mai bine și tot mai bine.
Și se cere făcut tot în mai mare măsură,
iar învățământul acesta nu-l poate afla mai bine decât în necazuri.
7 - O, cât de adevărat este acest lucru și cu Oastea Domnului!...
Facă Domnul nostru Isus Hristos, ca după ce El o va ridica iarăși,
după ce îi va da prin Duhul Sfânt un nou și puternic avânt, după ce îi va reda iarăși libertatea,
Oastea Sa și lucrătorii Săi, să nu uite niciodată lecția pe care Domnul a vrut ca ea s-o învețe acum prin încercările prin care a trecut-o.
8 - Facă Domnul ca Oastea Sa acum, orientată deplin și sănătos, asupra tuturor celor dinăuntru și dinafară, să știe să înalțe Steagul lui Hristos și mai strălucit,
să mărturisească Cuvântul lui Dumnezeu și mai lămurit,
să trăiască voia Lui și mai puternic, făcând totul
și mai rodnic și mai ascultător pentru El.
Ca să împlinească mai fericit solia cu care Dumnezeu a trimis-o la neamul acesta și în Biserica aceasta,
spre mântuirea lor și a sa.
9 - Câtă vreme Oastea Domnului este într-adevăr după voia lui Dumnezeu,
umblând în ascultarea voii Sale
și luptând în slujba Evangheliei Sale,
- atâta vreme Hristos Însuși merge în fruntea acestei oștiri și El Însuși luptă prin ea și luptă pentru ea (Psalm 44, 6-11).
10 - Cu astfel de oștire a Lui, Domnul Isus Biruitorul iese totdeauna în lupte și ea este totdeauna biruitoare,
când ostașii Domnului ies din luptă cu o mare izbândă, totdeauna Domnul Oastei iese cu o mare slavă.
11 - Duhul lui Dumnezeu vrea să Se poată folosi de Oastea Sa cu bucurie și cu rod în scopurile Sale, în slujba Împărăției Sale a mântuirii multora și a împlinirii voii Tatălui Cel Ceresc care este mântuirea tuturor oamenilor (1 Tim. 4, 10).
Fericită este Lucrarea Domnului care este călăuzită și folosită astfel de Duhul Sfânt!
12 - O, cât de minunat se văd biruințele lui Dumnezeu pe care le dă Hristos de fiecare dată unei astfel de oștiri a Lui, în orice luptă a ei când ea este în totul unită și ascultătoare de El!
O, cu ce prăzi bogate luate de la diavolul se întoarce fiecare ostaș credincios, de fiecare dată când luptă spre slava și bucuria Domnului său!
13 - Fericite sunt zilele când vestitorii Domnului au o putere Dumnezeiască în vorbire,
în rugăciune și în cântare,
în chemare și în toată ființa lor,
iar ascultătorii au un puternic îndemn spre evlavie, spre pocăință și spre lacrimi.
14 - Fericită este vremea când Cuvântul lui Dumnezeu Se răspândește cu repeziciune, ca focul mânat de un vânt puternic...
Atunci Oastea Domnului crește cu miile...
Atunci Lucrarea lui Dumnezeu propășește în număr, în roade, în frumusețe și în întindere...
iar Biserica Domnului cea vie câștigă în toate privințele, căci atunci Împărăția Domnului este mărită și Numele Său este Slăvit (Isaia 53, 10).
15 - Pe cât de fericite sunt zilele frumoase, pe atât de nefericite sunt acele zile când Oastea Domnului își pierde, își uită și își părăsește buna rânduială a ascultării poruncită de Domnul (1 Cor. 7, 11 și 12, 28).
Vai de acei prin care vin smintelile în Lucrarea cea Sfântă a lui Dumnezeu!
16 - Vai de acei prin care se pierde ordinea și vine dezordinea,
și se pierde armonia și pacea, iar în locul acestora cresc tulburările și nelegiuirile...
Cei prin care vin acestea în Lucrarea Domnului și prin care se țin în ea, le-ar fi mai ușor să-și lege o piatră de moară de gât și să se arunce în mare. Păcatul sinuciderii e mai ușor decât păcatul dezbinării fraților.
17 - Când se pierde învățătura sănătoasă și dau năvală tot felul de învățături nesănătoase, atunci începe nimicirea adunării Domnului.
Învățătorii stricați sunt cei ce fac răul cel mai mare,
ei fac din Oastea Domnului o adunătură neascultătoare
și o gloată care merge în neorânduială, din rău în mai rău
și din puțină în mai puțină,
atunci se uită de lupta Domnului și se ocupă toți de luptele lor.
Blestemat va fi pe vecii vecilor oricine face așa într-o lucrare și o adunare a lui Hristos!
18 - Cum să mai iasă apoi Domnul cu o astfel de oaste și cum să nu-i pălmuiască El pe niște astfel de ostași?
Cum să nu trimită Domnul peste adunarea asta furtuni ca să spulbere pleava pentru ca să se aleagă grâul care mai este în ea?
- Dacă mai este!...
19 - Din pricina sufletelor scumpe care suferă în Oastea Domnului din cauza stării rele în care a ajuns, Dumnezeu Însuși poruncește acelora care o pot opri, să o oprească spre a nu merge la nimicire cu toții.
Domnul Însuși poruncește ca luptătorii ei, cei care sunt principalii vinovați de starea ei rea, să fie puși în cernerea și în curățirea necesară.
20 - Cernerea și focul le îngăduie Domnul peste Lucrarea Sa, numai pentru ca cei buni să-și cunoască răul din ei și pe răii dintre ei...
și pentru ca cei ce nu pot să se mai îndrepte, să fie cunoscuți și izolați,
până când Dumnezeu sau diavolul își vor lua ce era al fiecăruia,
din ei sau dintre ei.
Doamne Dumnezeul nostru care Îți vrei Lucrarea Ta curată și unită, cerne și arde mereu, până când vei curăți și vei alege ce este și ce nu este după voia Ta.
Amin.