Căile bune şi căile rele
Traian Dorz - Cununile Slăvite
1 - Tot aşa se învaţă şi căile păcatului ca şi căile Domnului.
Sunt atâţia învăţători pentru oricare din aceste căi,
mai ales pentru căile rele sunt prea destui învăţători răi, duhurile, oamenii, cărţile rele.
Până când omul nu ştie să-i caute, avem datoria să-i ajutăm.
După ce ştie să-i caute, are datoria să se ajute singur.
2 - Câtă vreme copilul nu poate deosebi răul de bine, el fiind cu totul neînvăţat,
răspunderea pentru îndrumarea lui pe căile Domnului o au părinţii, îngrijitorii, educatorii lui.
Aceştia, cu toţii, au datoria de conştiinţă, să-l îndrepte învăţându-l căile Domnului, să-l îndrume în tot ce este curat, sfânt şi bun, sădind şi cultivând în inima şi în mintea copilului încă de la început,
tot ce este sfânt, adevărat, cinstit, vrednic şi bun.
3 - Odată cu graiul mamei lui, copilul trebuie să înveţe rugăciunea.
Şi odată cu cunoaşterea, el trebuie să înveţe credinţa în Bunul Dumnezeu - Tatăl.
4 - Aceste căi ale lui Dumnezeu, oricare copil învăţându-le şi păzindu-le de la început, el - viitorul om, va ajunge să fie un mădular sănătos al societăţii
şi un fiu vrednic al Bisericii lui Hristos.
5 - Când copilul ajunge să-şi poată alege singur învăţătorii şi învăţătura, el va şti să aleagă oameni ai lui Dumnezeu,
de care să asculte,
şi va şti să aleagă Cartea lui Dumnezeu şi dreptarul învăţăturii sănătoase şi încercate,
din care să înveţe.
Va şti să deosebească Duhul lui Hristos de care să se lase pătruns şi stăpânit...
Astfel va învăţa să umble el în căile frumoase ale lui Dumnezeu.
6 - Să învăţaţi pe copiii voştri şi pe ai altora, numai căile virtuţii şi ale sfinţeniei.
Să vă învăţaţi mereu şi pe voi înşivă şi cu toată grija, aceste căi, fiindcă numai în felul acesta voi veţi creşte nişte fii demni şi folositori nu numai lui Dumnezeu,
ci veţi creşte în acelaşi timp şi nişte fii vrednici şi folositori patriei lor, poporului lor, familiei lor.
7 - Când priviţi aceste drăguţe şi nevinovate făpturi care se uită la voi cu aceşti ochişori frumoşi şi dulci,
pe care Dumnezeu vi i-a încredinţat să-i creşteţi învăţându-i căile Lui, prin care ei vor putea fi fericiţi,
- simţiţi-vă mereu răspunderea şi aveţi foarte multă grijă ce le spuneţi urechilor, şi ce le arătaţi ochilor lor.
8 - Când cu ochişorii nevinovaţi şi cu urechile atente, ei ascultă la voi, - aveţi multă grijă ce le spuneţi şi ce-i învăţaţi pe copiii voştri sau pe copiii altora.
Uitaţi-vă atenţi căci pe feţele lor dornice veţi citi scrisă puternic rugămintea:
- Învăţaţi-ne căile Domnului!
9 - Pe leagănul copilaşilor voştri,
şi pe băncile lor de şcoală,
şi pe tot viitorul neamului nostru, - uitaţi-vă bine şi veţi vedea scris ca o poruncă pe totdeauna,
şi ca o datorie pentru noi toţi, cu litere de foc:
- Învăţaţi-ne, arătaţi-ne, croiţi-ne căile Domnului!
10 - Ascultaţi bine să auziţi cum toţi copiii lumii vă zic: Dacă ne iubiţi,
dacă ne doriţi adevărata noastră fericire,
- învăţaţi-ne căile Domnului!
11 - Dacă vreţi - noi copiii voştri să avem cu adevărat un viitor luminos şi fericit, învăţaţi-ne căile Domnului!
Iar dacă doriţi să ne vedeţi nefericiţi,
dacă vreţi să ne ruinaţi şi să ne pierdeţi viaţa noastră şi a neamului nostru,
- învăţaţi-ne căile păcatului, căile necredinţei, căile fără Dumnezeu.
Căci să ştiţi că pentru tot ce ne învăţaţi astăzi, voi veţi răspunde în faţa lui Dumnezeu,
în faţa viitorului nostru,
în faţa conştiinţei voastre
şi a judecăţii lui Dumnezeu
- şi vă veţi lua sigur răsplata meritată.
12 - În înţeles duhovnicesc, Sionul este starea cea înaltă şi sfântă în care locuieşte şi stăpâneşte cu mare bucurie şi binecuvântare totdeauna, Dumnezeu.
Este acel înalt nivel duhovnicesc pe care îl pot atinge în trăire numai sufletele care,
stăruind printr-o necurmată luptă de rugăciune şi de înfrânare, de osteneli şi de jertfe,
- ajung într-o aşa părtăşie de ascultare cu Hristos, încât inima lor devine o sfântă şi plăcută locuinţă pentru El. Un Sion ceresc.
O, ce înaltă şi Dumnezeiască stare este aceasta!
13 - Într-o inimă stăpânită total de Hristos străluceşte înţelepciunea şi dragostea,
răbdarea şi bunătatea,
curăţia şi toate roadele Duhului Sfânt,
tot mai frumoase, tot mai dulci şi tot mai multe.
Într-o astfel de viaţă - şi prin ea peste alţii - se revarsă izvoarele nesecate şi fericite ale învăţăturii sănătoase,
ale binefacerilor mângâietoare,
şi ale rugăciunii fierbinţi.
Iar peste viaţa şi inima aceasta - odihneşte fericit şi liniştit, totdeauna cu plăcere Duhul lui Dumnezeu (1 Petru 4, 14).
14 - Înţelepciunea cuprinde nu numai învăţătura adevărului, ci şi limpezimea înţelegerii,
prin care omul duhovnicesc se poate orienta în toate cu bucurie, fără greutate şi fără greş.
15 - Puterea este nu numai biruinţa pe care i-o dă credinciosului Duhul Sfânt prin darurile Sale,
ci şi credinţa din inima curajoasă, cu care se pot primi şi se pot păstra toate binefacerile şi cuceririle, pe care le-a dobândit cu osteneli şi cu jertfe, sufletul credincios.
16 - Dreptatea înseamnă nu numai măsura după care Dumnezeu judecă şi răsplăteşte fiecare gând şi faptă, potrivit cu desăvârşita Sa sfinţenie,
ci şi curăţia de conştiinţă de care este călăuzit în toate, ascultătorul lui Dumnezeu, faţă de toţi semenii săi.
Şi chiar faţă de orice fiinţă sau lucru din jurul său.
17 - Iubirea este Lumina fericită şi dulce, care le îmbracă pe toate celelalte virtuţi în toate manifestările lor.
Iubirea este căldura tuturor virtuţilor,
este gustul lor plăcut,
este îmbrăcămintea lor frumoasă,
este miezul dulce şi fiorul vieţii lor,
şi este preţul lor mare şi statornic.
O inimă care îşi are temeliile pe aceşti munţi înalţi şi sfinţi nu poate rămânea ascunsă (Matei 5, 14).
Nu numai frumuseţea ei, ci mai ales revărsările roadelor ei, vor face pe mulţi să slăvească pe Dumnezeu văzând-o astfel (Matei 5, 16).
18 - Din muntele cel mai înalt, izvorăsc nu numai cele mai puternice, dar şi cele mai limpezi ape.
Cei ce locuiesc lângă munte nu duc niciodată lipsă de ape proaspete şi răcoroase, de ape dulci şi curate.
Având izvoare nesecate, muntele revarsă ape din belşug, tuturor celor care vin la el şi rămân acolo.
Învăţăturile Sale dulci şi limpezi,
nemuritoare şi rodnice, -
sunt apele cele vii care înviorează şi întăresc sufletele neîncetat,
de mii de ani renăscând şi primenind mereu viaţa tuturor.
20 - O, ce izvoare binecuvântate sunt izvoarele lui Hristos!
Credinţa lui Hristos, care se naşte din Cuvântul şi din Duhul Său în sufletele noastre,
Dumnezeul Vieţii şi Prospeţimii - înviorează mereu Biserica Ta cea vie şi mădularele Tale vii cu aceste izvoare îmbelşugate şi puternice.
Amin.