Voință și realizare
Traian Dorz - Cununile Slăvite
1 - Voința dârză și neobosită în urmărirea realizării tot mai rodnice și mai înalte a voii lui Dumnezeu cu toate-toate realizările tuturor acestor însușiri,
nu sunt oare și acestea valurile și undele limpezi și dulci,
șuvoaiele și revărsările fericite, tot mai proaspete
- ale puterii și mântuirii,
- care se revarsă neîncetat înviorând, alimentând și răcorind omenirea mereu și mereu,
numai din izvoarele lui Hristos?
2 - Ce ar putea fi oare fără El, fără Hristos Izvorul tuturor?
Orice ape care nu-și au izvorul în Hristos, nu pot avea și nu pot da viață.
Adică nu pot nici rodi binele, nici să dureze în timp.
Ci sunt niște ape moarte și fără prospețime, fără gust și fără putere.
3 - Oricine se adapă de la izvoarele lumești și moarte, este mereu însetat și veșted,
este uscat și bolnav,
și este infectat cu tot felul de microbi aducători de moarte sufletească.
4 - Dar ce sănătoasă este viața și trăirea acelui suflet care se adapă cu adevărat și neîntrerupt din izvoarele lui Hristos.
Când mintea lui se adapă din Inteligența Divină, din Înțelepciunea lui Hristos, cât de curat înțelege Adevărul Sfânt și Învățăturile Sale
- și cât de smerit se străduiește să-l realizeze în faptele sale zilnice. .
5 - Când credința cuiva își are izvorul puternic în Crucea răscumpărătoare și în Învierea Slăvită a lui Hristos, cât de luminoase îi sunt faptele,
cât de curată răbdarea,
și cât de biruitoare este ea în încercări!
6 - Când educația omului credincios și cultura lui și întreg felul lui de viață, se alimentează neîncetat din izvoarele lui Hristos,
- cât de sigur și de liniștit înaintează el prin toate căile sale, spre înălțimi!
7 - Când inspirația omului duhovnicesc își are izvoarele în Hristos,
- ce lucrări strălucite va realiza el cu cuvântul său, cu condeiul său, cu dalta sa, cu penelul său, cu harfa sa
- și cu orice altă unealtă pe care o va ține în mână,
8 - Dragul meu, poate și tu ești o fântână, un pârâu sau măcar un vas, de la care vine cineva să se adape.
Cu cuvintele tale și cu exemplul tău, ori cu ideile tale și cu lucrările tale, - tu adapi poate pe mulți...
O, dacă și tu ai avea toate izvoarele tale în Hristos, ce ape bune ai avea să le dai celor care vin la tine însetați!
9 - Ziarele, emisiunile, predicile, muzica, pictura, cărțile și tot ce formează mijloc de educație și de cultură, de informație și de instruire,
- sunt fântâni de la care omenirea vine să se adape zi de zi.
O, dacă toate acestea și-ar avea izvoarele în Hristos...
Ce societate înaltă și ce viață fericită ar fi pe pământ!
10 - O, dacă toți cei care alimentează aceste surse, s-ar alimenta mai întâi ei înșiși permanent din Hristos.
Ce viață sănătoasă și fericită s-ar desfășura atunci peste toată fața pământului și a timpului oamenilor.
Să ne rugăm și să ne luptăm neîncetat pentru aceasta.
11 - Strigătul în rugăciune înseamnă o voință și o dorință puternică și stăruitoare, pe care inima omului o înfățișează lui Dumnezeu.
Este rugăciunea care luptă puternic să-L facă pe Dumnezeu să o accepte
și să o împlinească
întocmai
și grabnic.
12 - În focul unei mari iubiri,
sau al unei mari disperări,
sau al unei mari nebunii,
sau al unei pofte stăpânitoare,
sau al unei lăcomii puternice,
- inima omului nemaiputând trăi fără o ființă sau fără un lucru,
- strigă,
arde,
cere!
13 - În ceasul unei grele primejdii, îngăduită tot prin voia lui Dumnezeu,
- căci nici o întâmplare nu vine întâmplător,
- inima omului slabă și fără încredere în Lucrarea lui Dumnezeu, tremură și se frânge.
Atunci strigă zi și noapte înaintea lui Dumnezeu, până când vine o izbăvire,
ori prin viață,
- ori prin moarte.
14 - O, de câte ori însă, strigătele rugăciunii stăruitoare care biruiesc, smulgând de la Dumnezeu împlinirea cererii lor,
- au drept urmare, cu totul altceva decât se gândise înainte.
Când rugăciunea cuiva este prea îndelungată și prea stăruitoare în ceea ce urmărește,
- rareori aduce un folos adevărat celui care o face.
15 - Dumnezeu orânduiește toate lucrurile spre binele omului, înainte de a se ruga el.
Dar omul uneori, strigând mereu înaintea lui Dumnezeu a forțat modificarea bunei orânduiri, întorcând lucrurile spre nenorocirea sa.
Pe urmă vede omul ce bine ar fi fost dacă n-ar fi primit ceea ce ceruse.
Dar e prea târziu.
16 - Ce minunată pildă de totală încredere în înțeleapta orânduire a tuturor lucrurilor din partea lui Dumnezeu Tatăl,
- a arătat tot timpul vieții Sale pământești Mântuitorul nostru Isus Hristos!
Ca un miel dus la măcelărie
și ca o oaie mută înaintea celor ce o tund,
N-a deschis gura nici să Se plângă,
nici să cârtească,
nici să blesteme,
nici să strige...
Nici măcar să Se apere n-a deschis El gura Sa, nici când era osândit atât de pe nedrept, la o moarte atât de crudă (Matei 26, 63 și 27, 12-14).
17 - Hristos n-a deschis gura Sa decât să mângâie, să lumineze, să Se roage, să cânte, să vindece și să mulțumească pentru toate (Isaia 53, 12); Luca 23, 34; Matei 11, 25; Ioan 11, 41).
O, ce pildă și ce putere Dumnezeiască este Domnul Isus pentru noi!
18 - Un adevărat credincios nici nu poate striga prea nerăbdător și supărător zi și noapte înaintea Domnului, pentru nici o dorință personală a sa.
Având încrederea deplină în Dumnezeu că precum El Însuși a aranjat toate celelalte lucruri până astăzi, tot așa le va aranja și mai departe, pe toate în așa fel, ca din toate să iasă până la urmă binele său,
- cel credincios nu strigă niciodată!...
19 - Cel credincios nu se tulbură, nu se aprinde și nu se leagă puternic de nimic.
Nu ține cu tărie să se facă neapărat și numaidecât voia lui.
Ci se lasă încrezându-se liniștit, în voia lui Dumnezeu.
Atunci n-are de ce să strige.
20 - Sufletul drept știe că este în mâinile lui Dumnezeu Binefăcătorul său
- și inima lui credincioasă tace cu răbdare și cu încrederea mielului.
Nu cu țipete dârze și nesuferite ca a purcelului fricos și nerăbdător, care te asurzește îndată ce pui mâna pe el,
sau îndată ce nu i se dă ce vrea.
O, de prea puține ori suntem noi ca mieii, tăcând liniștiți sub Mâna lui Dumnezeu.
Te rugăm Doamne Isuse, fă-ne și pe noi cum ai fost Tu.
Amin.