Călătoria şi lupta
Traian Dorz - Strălucirea Biruinței
1 - O, casă, o, familie, o, urmaşi ai unui mare credincios al Domnului - luptaţi să fiţi vrednici de el, căci şi voi sunteţi călători pe pământ!
Lăudaţi şi voi pe Domnul, aşa cum L-a lăudat acel mare suflet care a trăit între voi!
Fiţi vrednici de numele şi de viaţa lui sfântă, ca să fiţi în veşnicie şi voi alături de el lângă Domnul, într-o astfel de vrednicie!
2 - Câtă vreme încă lupta nu s-a sfârşit,
câtă vreme încă încercarea n-a trecut,
câtă vreme călătoria printre valuri continuă încă, - nu lăudaţi pe nimeni,
- ci vă rugaţi pentru toţi.
Primejdia ne pândeşte până trecem dincolo de apa morţii.
3 - Câtă vreme credinciosul este încă în mijlocul ispitelor, - atâta vreme este tot în primejdie
în mijlocul datoriilor sale, - este încă ameninţat
în mijlocul privirilor aţintite spre el cu ură sau cu nădejde, - el este la o mare răscruce
- încă nu lăudaţi cu prea mare încredere pe nimeni, până ce n-a trecut mai întâi biruitor în veşnicie.
După aceea puteţi să-l lăudaţi oricât merită.
4 - Câtă vreme trăieşte un om, încă nimeni nu poate fi sigur dacă nu cumva o piedică nevăzută,
sau o clipă de neatenţie,
sau un vrăjmaş neluat în seamă, - îl va trânti tocmai atunci când părea că-i biruitor deplin,
când părea că merită toate laudele.
5 - Ci lăudaţi numai pe acela care într-adevăr a biruit!
Pe acela care luptând curajos cu vrăjmaşul până la sfârşit, a trecut în veşnicie biruitor!
Pe acela care păstrându-se curat în mijlocul tuturor ispitelor pe calea vieţii,
- a murit neîntinat de ele.
Pe acela da, avem datoria să-l lăudăm, urmându-l...
6 - Pe acela care suferind cu răbdare până la capăt, nu s-a descurajat ca să trădeze sau să fugă,
şi nu a cârtit ca să batjocorească,
şi nu a lăcomit ca să vândă,
ci şi-a dat sufletul senin şi răbdător în mâinile lui Dumnezeu, cu linişte şi cu mulţumire, biruind totul.
Da, numai pe acela să-l lăudaţi.
7 - Numai acela e vrednic de laudă, care a trecut biruitor în veşnicie.
Fiindcă numai acela a scăpat de ispite deplin.
Şi numai acela nu va mai putea face de ruşine sau de pagubă
pe voi şi pe Hristos.
8 - Pe acela care a biruit, însă, trebuie să-l lăudaţi!
Trebuie să lăudăm neîncetat pe Domnul nostru Isus Hristos, căci El este Cel mai Măreţ Biruitor,
El este Biruitorul Şarpelui,
Biruitorul Fiarei,
Biruitorul păcatului,
Biruitorul Morţii,
Biruitorul tuturor vrăjmaşilor Lui,
Biruitorul care Şi-a supus toate,
şi care Şi le va supune pe toate câte sunt
- în cer şi pe pământ şi sub pământ.
9 - Numai El este Unicul Biruitor vrednic de toată lauda noastră a tuturor,
de aceea toate cerurile Îl laudă şi toate veacurile vor slăvi Numele Lui.
Prin biruinţa Lui a venit puterea de biruinţă şi peste luptătorii Săi credincioşi.
Şi prin marea Lui biruinţă au sfârşit biruitori şi cei care au păşit pe urmele Lui până astăzi.
Şi până la sfârşit.
10 - Sunt vrednici de laudă şi acei mari oameni curajoşi, care în Numele Marelui nostru Dumnezeu Biruitor Isus Hristos, au îndrăznit să se ia la luptă cu toate puterile iadului,
cu toate ispitele păcatului,
şi cu toate duhurile nevăzute sau slugile văzute ale celui rău
- şi să iasă biruitori asupra tuturor acestora!
Prin cuvântul mărturisirii lor,
prin Sângele lui Isus Hristos
şi prin sacrificiul vieţii şi morţii lor, după pilda Lui.
11 - De la cei biruitori ne-au rămas nu numai îndrumările înţelepte şi sănătoase de povăţuire,
lăsate lor de Domnul,
dar şi pilda unor vieţi veşnice, mai cu putinţă de urmat pentru noi,
- fiindu-ne întru totul apropiaţi nouă şi ca fire şi ca putere.
Căci şi cerul îi va lăuda, împreună cu Hristos, în veci şi în veci.
12 - Nu este niciodată o mai potrivită stare pentru noi când am păcătuit călcând voia lui Dumnezeu, decât să şedem jos, în pocăinţă, în amare păreri de rău,
în zbuciumată recunoaştere a căderii noastre
- şi să plângem, ca nişte vinovaţi.
13 - Şi nu este niciodată o mai fericită stare pentru noi când Dumnezeu ne-a făcut bine...
Când ne-a primit iarăşi
şi când ne-a învrednicit iarăşi de un nou har al bunătăţii Sale,
- decât să şedem în genunchi şi să plângem.
14 - Şezând jos, la picioarele Domnului şi plângând şi-a auzit femeia păcătoasă vestea iertării cea mântuitoare a păcatelor ei celor multe (Luca 7, 17).
Aşa ne-o vom auzi şi noi.
15 - Şezând jos, la picioarele Domnului şi plângând şi-a auzit Maria vestea cea dulce că aceasta este partea sa cea bună care nu se va mai lua de la dânsa (Luca 10, 39).
Să o dorim şi noi căutând-o cu ea.
16 - Şezând şi plângând la picioarele lui Isus a primit Marta făgăduinţa învierii fratelui ei (Ioan 11, 32),
pe care îl iubea atât de mult!...
Să cerem şi noi învierea iubiţilor noştri - tot aşa.
17 - Şezând jos la picioarele Crucii Lui, a primit ucenicul Său cel iubit o Mamă...
şi tot acolo la picioarele Crucii, Mama Sa cea îndurerată şi-a primit un alt fiu iubit (Ioan 19, 25-26)...
18 - Şezând jos şi plângând la picioarele Domnului şi-au salvat părinţii copiii lor (Matei 17, 14; 15, 25).
Şi-au recăpătat orbii vederea,
cei legaţi eliberarea,
cei leproşi vindecarea,
cei pierduţi mântuirea,
şi cei depărtaţi reîntoarcerea...
O, dacă şi noi - am căuta acestea tot acolo!
19 - Starea şi plângerea la picioarele Domnului aduce totdeauna mângâierea în clipele zdrobirii sufleteşti,
aduce speranţa în prăbuşirile şi loviturile grele.
Aduce ajutorul şi izbăvirile în primejdiile cele mai mari.
Nici o altă stare şi nici un alt loc din lume, nu poate linişti sufletul zbuciumat ca această şedere şi plângere înaintea Domnului.
20 - Acolo şezând şi plângând,
la picioarele Crucii lui Isus Domnul şi Mântuitorul meu,
mi-am găsit şi eu pacea şi bucuria iertării, când zdrobit de vederea păcatelor mele
şi de aşteptarea osândei lor,
m-am prăbuşit înfrânt, cu faţa şiroind de lacrimi.
Slavă veşnică Ţie Marele nostru Dumnezeu şi Mântuitor Isus Hristos.
Amin.