Când trecea, Isus a văzut pe un orb din naştere.
Numai cine caută, acela găseşte,
numai cine se uită, acela vede
şi numai cine bagă de seamă, acela cunoaşte.
Hristos a venit să caute şi să mântuiască ce era pierdut,
Hristos a venit să vindece ceea ce era pe moarte, ba chiar ceea ce era mort,
adică pe aceia ce nu mai aveau absolut nici o cale şi nici o nădejde de scăpare.
Hristos a venit să izbăvească pe cei robiţi,
adică pe aceia care, prin ei înşişi sau prin alţii, dinafară, nu mai puteau avea absolut nici un alt mijloc de izbăvire şi nici o nădejde, cât de îndepărtată, de vreo răscumpărare (Isaia 24, 6-8; 1 Petru 3, 12-22).
Dar pentru că nici unii din aceştia nu-L cunoşteau pe Izbăvitorul trimes să-i scape, fiindcă Faţa Lui era acoperită, iar ei nu ştiau unde să-L caute, îi căuta mereu El pe ei.
Domnul Isus trecea anume prin casele pe unde zăceau cei bolnavi şi îi căuta El să-i vindece.
Umbla pe drumurile pe unde rătăceau cei pierduţi ca să-i mântuiască,
şi mergea prin locurile pe unde pribegeau ei fără nădejde şi sufereau fără mângâiere ei cei nefericiţi, pentru care venise El anume ca să-i caute şi să-i ajute.
Iată că Isus trecea acum pe drumul acesta, poate întorcându-Se de la Templu.
Dar trecând, El vedea totul.
Nu ca noi care de cele mai multe ori nu vedem nimic, sau ne facem că nu vedem când trecem, pe oamenii care sufăr uneori foarte aproape de drumul şi de trecătorile noastre.
Nu-i vedem, sau ne ferim ca să-i vedem de multe ori, nici chiar atunci când mergem de la rugăciune, de la biserică, de la adunare.
Ucenicii nu-l văzuseră pe bietul orb din naştere pe lângă care treceau acum. Dar Domnul l-a văzut,
şi S-a dus la el, fără ca acesta măcar să-L fi chemat pe Domnul, cu strigăte, cum făcuseră alţii.
Căci Acela care a văzut căinţa adâncă din inima femeii păcătoase, a văzut şi strigătul adânc din inima unui nenorocit orb din naştere.
Şi acolo unde nici măcar ucenicii Lui nu văd nimic şi nu pot descoperi nimic, Hristos vede totul şi descopere comori nepreţuite de credinţă şi frumuseţe sufletească,
fiindcă El vede şi aude toate cele ascunse.
Cineva a spus: În noaptea cea mai neagră, pe marmora cea mai neagră, pe furnica cea mai mică şi neagră, Dumnezeu o vede şi o aude...
Cel ce a întocmit ochiul, s-ar putea să nu vadă, Cel ce a făcut urechea s-ar putea să nu audă?
Şi Cel care este Izvorul Cunoştinţei, s-ar putea să nu ştie oare cine este orbul acesta şi ce mărturie va da el?
Suflete sărmane care suferiţi adânc şi în tăcere,
suflete părăsite pe care nimeni nu vă iubeşte şi nu vă caută,
nu vă pierdeţi nădejdea şi nu vă lăsaţi doborâte de întristare, nici chiar când vi se pare că toţi v-au uitat.
Nu vă pierdeţi nădejdea nici atunci când veţi vedea că până şi ucenicii Domnului nu vă văd, nici chiar când şi aleşii Lui vă uită,
nici chiar când cei ce ar trebui să vă vadă nu vă văd, sau nu vă pot vedea şi auzi.
Domnul Isus totdeauna vă vede, vă aude şi vă ştie inima, - nădăjduiţi în El!
Dacă nu puteţi voi merge după El şi dacă nici ucenicii Săi nu vin să vă caute şi să vă ajute - voi să aveţi nădejde şi încredere că vine El după voi.
Vine El să vă caute şi să vă mântuiască, într-o zi!
Dacă nimeni nu vă ştie, El vă ştie pe fiecare unde sunteţi.
Chiar dacă nimeni nu vrea să vă vadă, El vă vede totdeauna.
Numai dacă în inima voastră doriţi fierbinte după Isus.
O, ucenici ai lui Hristos, nu treceţi niciodată nepăsători pe lângă nimeni din cei ce zac în jurul vostru, robiţi de orbia sufletească.
Dacă mergeţi după Hristos, faceţi şi voi ca Domnul:
- Căutaţi pe cei orbi din naştere, pe cei neîntorşi la Dumnezeu, pe cei care nu L-au văzut şi nu L-au cunoscut pe Hristos niciodată, pe cei care n-au primit Lumina Duhului şi nu se pot bucura de ea.
Nu treceţi nepăsători pe lângă ei, ci apropiaţi-vă lângă fiecare cu un cuvânt, cu un gest de iubire, cu o dovadă de bunătate, de înţelegere, de prietenie.
Mulţi din ei tânjesc de mult şi însetează după lumină, dar încă nimeni nu s-a apropiat şi nu s-a oprit lângă sufletul lor, cu milă şi bunătate până acum, ca să li-L vestească pe Hristos.
Ei vă aşteaptă şi acum, pe voi.
Pe voi vă aşteaptă vecinii voştri cu care glumiţi poate, vă bucuraţi, vă împrumutaţi, vă ajutaţi. La care v-aţi dus de multe ori pe zi după de toate, dar la care nu v-aţi dus poate niciodată în viaţă, până acum, numai pentru ca să le spuneţi despre Hristos şi despre mântuirea sufletului lor.
Pe voi vă aşteaptă rudele voastre cu care adesea aţi ospătat, cu care v-aţi împărţit averea sau banii, dar cu care n-aţi stat poate niciodată încă, de vorbă numai despre Dumnezeu şi despre mântuirea sufletului lor.
Pe voi vă aşteaptă cei cu care locuiţi în acelaşi sat sau oraş,
cei cu care munciţi împreună,
cei pe lângă care treceţi zilnic încoace şi încolo,
dar faţă de care nu v-aţi făcut încă datoria de ucenici ai lui Hristos.
Opriţi-vă lângă ei astăzi!
O Marele Dumnezeu şi Mântuitor al nostru şi al tuturor oamenilor,
cu câtă milă Te-ai oprit Tu lângă noi şi Te opreşti lângă fiecare mereu.
Te rugăm dăruieşte-ne şi nouă Duhul Tău plin de milă faţă de semenii noştri şi pricepere plină de prietenie,
ca să ştim cum să ne apropiem de ei,
ca să ştim cum să-i apropiem de Tine,
pentru ca de la Lumina Ta, de care se bucură unii, să se poată bucura toţi.
Amin.