Foto Traian Dorz

Când va veni El, va dovedi...

Traian Dorz - Hristos - Pacea noastră

Și când va veni El, va dovedi lumea vinovată în ce privește păcatul, neprihănirea și judecata.
Dovada Prezenței Sfântului Duh, este chiar Lucrarea Sa,
căci unde este Duhul acolo este Lucrarea Lui,
sunt roadele Sale,
sunt dovezile puterii Sale care însoțesc neapărat Venirea Lui (1 Cor. 2, 4-5; Gal. 5, 22). După cum unde este vântul, e suflarea lui, unde este focul e căldura lui, unde este apa, este unda ei.
Când Sfântul Duh S-a pogorât peste apostolii Domnului și peste Biserica Începătoare - ce cutremurătoare s-a arătat dovada Prezenței Lui.
Flăcările de foc,
vuietul vântului puternic,
zguduirea locului unde Se coborâse Noua Putere, care venea să însuflețească, să apere și să îndrume Biserica lui Hristos.
De atunci aceste trei dovezi, închipuite pentru noi în cele trei lucrări pe care le face cu deosebire Sfântul Duh prin Prezența Lui și anume:
- nimicirea păcatului,
- apărarea neprihănirii
- și arătarea Judecății.
Ce limpede s-au arătat aceste trei adevăruri zguduitoare în cuvântarea sfântului apostol Petru din Ziua Cincizecimii.
Duhul Sfânt care vorbea prin gura sfântului apostol, arăta puternic chiar din Prima Zi a Pogorârii Sale, mântuitoarea Solie cu care venea în lume:
- Să ardă păcatul.
- Să însuflețească neprihănirea.
- Și să înștiințeze Judecata.
Toată vorbirea aceea din Ziua Cincizecimii cuprinde esența lucrării Sfântului Duh. Era un program luminos cu care Sfântul Duh Își anunța începutul lucrării Sale, prin vasele Sale, prin care va lucra mai departe.
Și condițiile în care El va desfășura această lucrare până la sfârșitul ei.
Aceasta este dovada Duhului Sfânt, oriunde este El, și astăzi și până la sfârșitul veacurilor!
Căci și acum și până la sfârșitul harului pe pământ, se desfășoară numai lucrarea mântuitoare a Sfântului Duh.
El este a Treia și Ultima Persoană a Sfintei Treimi, care desăvârșește acum mântuirea hotărâtă de Tatăl și adusă de Fiul.
Lucrarea Duhului Sfânt este a Treia și Ultima Parte din Unica Lucrare a Mântuirii lumii, adusă de Dumnezeul Întreit-Una, pentru toți oamenii și toată Creațiunea.
De aceea cine batjocorește pe Duhul Sfânt, acela nu mai are iertare, pentru că n-are cine să mai vină în urma Duhului cu o altă lucrare mântuitoare pentru el.
De aceea cine leapădă Lucrarea Duhului Sfânt, acela este pierdut căci n-are cine să mai vină să-i aducă o altă mântuire și iertare, în urma Lui.
Întotdeauna, semnul și dovada că Duhul Sfânt face o lucrare prin cineva și undeva, va fi că se va vedea luminos, puternic și zguduitor acolo lupta contra păcatului de orice fel
și însuflețirea pentru orice neprihănire a trupului, a sufletului, a duhului,
și înștiințarea permanentă a pregătirii pentru Judecata cea Mare din Ziua cea Mare a Sfârșitului celui Mare.
Menținerea trează a conștiinței despre datoria și despre răspunderea noastră în fața lui Dumnezeu, în fața viitorului și în fața semenilor noștri, pentru fiecare gând, pentru fiecare cuvânt sau act al nostru, în toată existența noastră de pe pământ - este lucrarea și dovada Sfântului Duh.
Frate credincios, soră credincioasă, vrei să vezi și vrei tu să știi sigur dacă undeva este sau nu Duhul Sfânt?
Dacă prin cineva lucrează sau nu Duhul Sfânt?
Dacă cineva Îl are sau nu-L are pe Duhul Sfânt,
- atunci este foarte simplu! Mântuitorul nostru Isus Hristos ne-a spus: Duhul va dovedi prin aceste trei semne și lucrări că este unde este.
Și să știi că unde se vorbește și se lucrează luminos, puternic și zguduitor împotriva păcatului și pentru neprihănire și spre Judecată - să știi că este Duhul Sfânt. Dar numai acolo este Duhul Sfânt.
Însă unde nu se vorbește și nu se lucrează așa, să știi că nu este El.
Dragă suflete care încă n-ai primit pe Duhul Sfânt, - cere-L cu stăruință Domnului Isus, care S-a dus tocmai ca să ni-L trimită de la Tatăl!
El ne-a îndemnat prin Cuvântul Său și ne-a asigurat că dacă Îl vom cere cu credință în Numele Său - Tatăl ni-L va da (Ioan 16, 13; Luca 11, 13).
Iar dacă Îl vei primi, atunci să știi că nu o vorbire în altă limbă va fi dovada că L-ai primit, ci dovada primirii Lui va fi că El va arde din tine orice păcat,
- te va însufleți pentru orice neprihănire.
Și te va pregăti neîncetat spre Judecata Cerească.
Dacă tu ai aceste trei semne care sunt împreună și nedespărțite, dovada venirii Duhului - atunci ai pe Duhul Sfânt.
Atunci tot ce faci și tot ce spui va ținti mereu spre aceasta, fiindcă vei fi călăuzit de Duhul Sfânt.
Dar dacă nu le ai, să nu te amăgești, cu alte semne și dovezi care pot fi ale unui duh străin.
Lipsa roadelor dovedește lipsa Duhului Sfânt.
Din oricine lipsesc roadele Duhului Sfânt arătate la Galateni 5, 22, din acela lipsește Duhul Sfânt. Numai aceste roade sunt dovada Prezenței Lui, atât într-un suflet cât și într-o biserică.
Slavă veșnică Ție Marele nostru Dumnezeu și Dulcele nostru Mângâietor Sfântul Duh.
Mulțumim pentru dragostea cu care ne-ai iubit și cu care ai venit pentru mângâierea, îndrumarea și apărarea copilașilor Jertfei Mântuitorului nostru.
Mulțumim pentru lumina și puterea și mișcarea pe care ai adus-o în viața noastră.
Mulțumim pentru descoperirile pe care ni le aduci.
Pentru tăria cu care lucrezi
și pentru roadele pe care le arați acolo unde ești Tu. Într-o lucrare sau într-un suflet.
Te rugăm învață-ne și schimbă-ne mereu prin Puterea Ta după Chipul Domnului nostru spre Voia Tatălui.
Și învață-ne pe fiecare să căutăm, să cerem și să arătăm mereu și noi cele trei dovezi ale Tale.
Dar mai presus de toate, Te rugăm Doamne Duhule Sfinte, ferește-ne de feluritele duhuri care vin în Numele Tău și se prefac că ești Tu, dar care n-au roadele Tale, nici nu sunt în slujba Ta, - ci au roade și manifestări înșelătoare și primejdioase. Căci multe duhuri sunt viclene și multe vin spre amăgire. Ferește-ne de ele Doamne și scapă-i și pe cei care au ajuns stăpâniți de puterea lor pierzătoare.
Amin.
Articol 18 din 70
Folosește săgețile ← → pentru navigare