Cap. 17 - Vin rândurile noi
Traian Dorz - Istoria unei Jertfe Vol. 4
„Nu rămâne gol în codru
când îi cade-un paltin jos...
- fără schimb nu pleacă nimeni,
vine altul mai frumos...”.
Când știm că Lucrarea Oastei este a Domnului și că El Însuși este Garantul și Ocrotitorul ei, sufletele noastre nu trebuie să fie niciodată peste măsură de întristate, îngrijorate. Nici o lucrare cu adevărat al lui Dumnezeu, n-a dat faliment niciodată. Dau faliment acei indivizi care își calcă legământul lor cu Hristos, și care Îi leapădă mărturia Lui. Dar El Însuși nu pierde.
Dacă unii fug din fața sarcinilor și luptelor Domnului, El îi ridică pe alții care să preia steagul și solia celor lași ori fricoși. Dacă unii cad biruitori în lupta pentru El și pentru Evanghelia Lui, ori sfârșiți în suferințe și martiriu, - are grijă Domnul să ridice pe alții care să ducă plugul și munca Lui mai departe... Și uneori mai frumos.
Așa și acum, nu numai într-o parte, ci în toate părțile din țară se ridică o generație minunată de lucrători talentați și harnici în slujba Domnului. Și încep să preia din mers cadența și alinierea frumoasă cu Lucrarea, înlocuind cu mari speranțe pe cei ce pleacă, ori pe cei ce nu mai pot ține pasul cu mersul puternic al mereu tinerei Lucrări a lui Hristos. E o revărsare de bucurie sfântă să-i vezi cum tinerețea lor plină de un elan înalt se avântă cu curaj în toate direcțiile de muncă și luptă evanghelică și misionară... Schimbul cel nou plin de putere și prospețime, preia frumos din mers solia și uneltele sfinte din mâinile celor ce obosiți de truda lungă și aspră, se pregătesc de odihnă.
Revista noastră Harfa inaugurată la Crăciunul anului trecut, înaintează lunar cu un conținut tot mai bogat și cu o ținută tot mai frumoasă. Condeielor vechi li se alătură altele noi tot mai inspirate, cu lucrări din ce în ce tot mai de valoare. E un strat în care încep să înflorească din ce în ce tot mai mulți și mai frumoși trandafiri și crini...
Dumnezeu să binecuvânteze pe cei ce poartă greul și frumosul steag al acestui însemnat sector al muncii sfinte. El să facă prin harul Său ca mâinile care apucă plugul acesta să nu obosească în continuarea muncii lor. Roadele nu vor întârzia să apară. Trunchiul este sănătos, terenul fertil, iar răsadurile sunt din cele mai de soi.
Cântăreților din prima generație tânără li se adaugă alte rânduri noi, și cântările noi sunt din ce în ce de note tot mai mari... E un freamăt, un vuiet și uneori ca un cutremur ceresc în adunările și nunțile noastre, când aceste frumoase și divine cântări sunt înălțate într-o atmosferă de cor îngeresc ca un vuiet de ape mari.
Tineri vorbitori se ridică în adunări și nunți, cu cuvântări puternice, cu accente de idei noi, cu vorbiri pline de conținut și de putere. Cu cât au știut să asculte mai bine până acum, cu atâta știu mai bine acum să vorbească. Și cu cât au adunat mai mult, cu atâta au acum mai mult să dea celor ce-i ascultă. Vorbirile lor se întregesc și se continuă unele pe altele în chip plin de înțelepciune și de dragoste din Duhul Sfânt. E atât de minunat să vezi cum preiau de frumos și fericit unii de la alții același mesaj sfânt, mai adăugându-i fiecare o nouă frumusețe și o altă nuanță la cele dinainte, pentru ca la sfârșitul vorbirilor adevărul unei teme să fie înfățișat desăvârșit în toată întregimea lui. Sufletelor nu le mai rămâne decât să-l primească. Și îl primesc, ca pe o pâine caldă, albă, mare, rumenă și gustoasă.
Ce constatare fericită este aceasta că acum au încetat de peste tot, din absolut toate adunările noastre, acele vorbiri contradictorii de acum câțiva ani, prin care unii vorbitori se înfruntau cu alții, umplând sufletele tuturor de întristare - și alungând orice putere a Duhului Sfânt. Dumnezeu S-a îndurat și a alungat acele duhuri dezbinătoare și contradictorii, împreună cu principalii lor purtători pe care acum i-a izolat și înlăturat. Ci acum se desfășoară totul într-o atmosferă de unitate și armonie, ca și cum toate gurile ar fi o singură gură, toate inimile o singură inimă, toate cugetele un singur cuget... Ce dovadă strălucită că lucrează acum Același Duh Sfânt în toți și că El face aceeași lucrare peste tot. Slavă veșnică Lui. O dragoste fierbinte a aprins Dumnezeu și El face să ardă înflăcărată în toți frații și surorile noastre. Iată ce minunat pot face rândurile tinere care vin tot mai puternice în lupta lui Hristos. Acum ni se pare nespus de mult de la o adunare până la alta. De la o nuntă până la alta. De la o Sărbătoare până la alta...
După Sărbătoarea noastră Literară de la Comănești din Moldova, s-a hotărât o alta pentru 1 Mai la Cluj în Ardeal. Tinerele talente lucrau de zor ca fiecare să se prezinte acolo cu ceva cât mai frumos. Ne-am propus cu toții - ziceau ei - să nu coborâm ștacheta calității nicidecum, ci s-o ridicăm mereu. Dacă în lume există atâta întrecere și exercițiu pentru o cunună și pentru un premiu trecător, - oare noi nu trebuie să facem și mai mult pentru o cunună nemuritoare, și pentru un premiu veșnic?
Deci la Cluj de 1 Mai.
În cortul fraților din Cluj, băncile se umplură cu frați și surori tineri din toată țara. Între două și trei sute. Pe fețele tuturor se vede voioșia, forța, curăția, încrederea, bucuria, lumina lui Hristos.
Acum nu mai există stinghereala din primele întâlniri, ci bucuria, familiaritatea, apropierea colaboratoare și sfântă statornicită de Duhul Sfânt. Fiecare începe să-și simtă răspunderea personală pentru Cauza lui Hristos și pentru aportul său calitativ și cantitativ la reușita cât mai minunată și mai grabnică a acestei cauze.
Am urmat iarăși drumul larg și cunoscut din celelalte rânduri: rugăciunea fierbinte, cântarea înlăcrimată, părtășia cerească. Acum totul se va face fără nici o pauză, ca în celelalte rânduri, pentru că suntem numai noi și între noi.
Considerațiile generale s-au prefăcut într-o meditație împreună, cuprinzând cam următoarele:
...Începem această sărbătorească petrecere a noastră în Numele Domnului și Dumnezeului nostru care stă în mijlocul nostru ca un Mire și în fața noastră ca un Model. Tot ce facem va fi în fața Lui și spre slava Lui.
- Sărbătoarea de astăzi este cea mai înaltă zi a Primăverii. Primăvara înseamnă: tinerețe, poezie, cântare. Ziua aceasta este cu deosebire o zi în care trebuie să ne înălțăm inimile și frunțile noastre spre aceste trei mari comori ale vieții.
- Pentru Istoria Omenirii, ca și pentru istoria vieții fiecăruia dintre noi, aceste trei mari valori rămân unice și eterne. Numai când ne întoarcem la ele și numai cât rămânem cu ele suntem cu adevărat fericiți.
- Pentru noi aceste trei comori sunt adevărate numai în Hristos. Acolo le-am găsit în El prima dată. Și acolo în El le regăsim ori de câte ori le pierdem și le căutăm iarăși.
- Pe lumea aceasta sunt multe comori adevărate, dar și multe false. Cele adevărate sunt cele permanente. Cele false sunt cele trecătoare. Adevărata fericire o dau și o asigură numai cele permanente. Noi prin Hristos cunoaștem aceste valori, fiindcă L-am primit pe El în viața și în inima noastră, iar El ni le-a dăruit pe acestea, nu numai în cel mai fericit fel, ci și în cea mai nemuritoare formă. Acestea sunt comorile pe care hoții nu le pot fura, molia nu le poate roade și rugina nu le poate nimici.
- Numai o bancă puternică poate acoperi în aur banii săi de hârtie. Numai o împărăție puternică poate garanta valorile sale. Împărăția Cerurilor nu se clatină niciodată și Banca Cerească nu sărăcește nicicând. Valorile ei rămân permanent la cota cea mai înaltă de stabilitate și de preț. Făgăduințele lui Hristos, numai ale Lui, sunt sigure, pentru că El care le garantează este Sigur și Etern.
- Hristos este neschimbat. El este Același Ieri, Azi și în Veac. Tinerețea Sa, poezia Sa și cântarea Sa sunt ca și El. Noi le aflăm toate aceste minuni eterne în El. Viața cu El și în El este o Primăvară veșnică, o tinerețe veșnică, o poezie și o cântare veșnică. Și noi de aceea suntem fericiți pentru că le-am aflat și ni le-am însușit pe acestea.
- Lumea le promite, dar ea nu le are, și deci nu le poate da. Lumea le are și le poate da numai pe cele false care pier, care mint, care dezamăgesc, care ucid... Unde este tinerețea pe care v-o promisese lumea, - voi cei care v-ați încrezut în ea, iar astăzi sunteți niște putregaiuri muribunde atât trupește cât mai ales sufletește? Unde este poezia pe care v-o oferă lumea astăzi, vouă celor ce căutați în ea iubirea, frumosul, adevărul, sublimul? Iată ce vă oferă lumea sub numele divin al poeziei: o îngăimare nebunească de cuvinte fără nici un sens, fără nici o noimă, fără nici o valoare. Dacă cel ce le-a compus nu le-ar citi din carte ci le-ați auzi îndrugându-le singur, nu v-ați face oare semnul sfintei Cruci, rugându-vă pentru el cu milă ca pentru unul care și-a pierdut mintea? Unde este cântarea pe care v-o oferă lumea? Iată niște țipete, niște urlete, niște zbierete ca ale nenorociților din balamuc, în ceasurile lor de crize, ca ale fiarelor în cuști, ca ale demonilor în iad... Iar dansurile lor, ca zvârcolirile unor bolnavi de epilepsie în stările lor cele mai respingătoare. Iată ce are și ce poate da lumea.
- Adevăratele valori se cunosc nu numai după strălucirea lor de moment, sau după durata lor de timp, ci mai ales după folosul pe care îl aduc și îl păstrează celui ce le caută și le dobândește. Ce dă lumea fiilor ei, - și ce dă Hristos fiilor Lui!
- Suntem în intervalul dintre Înviere, Înălțare și Rusalii. Șase săptămâni de înălțare continuă, reprezintă acest timp.
Învierea, Înălțarea și Rusaliile sunt trei trepte uriașe, trei culmi între care se desfășoară Istoria Bisericii, istoria noastră. Înviere, Înălțare, Revenire Eternă. Tinerețea este Înviere, poezia Înălțare, cântarea Pogorârea Duhului, inspirația, înveșnicirea.
- Trebuie să înviem, - învierea este nașterea din nou. Primăvara este nașterea, renașterea din nou. Semănatul și răsărirea seminței este nașterea din nou. Nimic nu se dezvoltă, nu crește nu rodește fără începutul nașterii din nou. Trebuie să vă nașteți din nou, a spus Domnul Isus. Fără aceasta nu este viață, nici rodire, nici cules veșnic.
- Dar răsărirea are o creștere. Creșterea este o maturizare, o rodire, apoi o coacere, apoi un cules. Tot ce se naște, este pentru o rodire, apoi pentru un cules. Aceste trei cicluri trebuie să se urmeze neapărat unul pe celălalt, la vremea sa, și cu scopul său. Iată ciclurile veșnice:
- Pământul - soarele - ploaia
- Învierea - Înălțarea - Slava
- Tinerețea - poezia - cântarea
- Nașterea - creșterea - rodul...
- Primăvara - Vara - Toamna.
Primăvara prețuiește cel mai mult. Semănatul și răsăritul dacă este bun, - atunci bune sunt toate. Totul depinde de aceasta. Dacă lucrarea cea dintâi este făcută bine și la timp, temelia este pusă bine și la loc, lucrarea se poate dezvolta frumos.
- Zilele de la semănat până la rodire, sunt zilele în creștere. Timpul dintre Paști și Rusalii este cel determinant în orice recoltă. Cele șapte săptămâni sunt hotărâtoare pentru toată recolta anului. Dacă în aceste șapte săptămâni omul colaborează bine cu cerul și munca sa, cu soarele și cu ploaia - atunci totul este salvat și fericit. Coacerea va fi bună și culesul binecuvântat.
- Zilele în creștere spre solstițiu, înseamnă datoria și munca noastră sufletească spre o înălțare și maturizare continuă. Toată natura văzută, care în aceste zile muncește și luptă din toate puterile ei să folosească bine orice clipă din acest timp unic - ne este nouă o pildă și o înștiințare să facem și noi sufletește la fel. Timpul nostru este acum unic. Posibilitățile noastre de a crește, de a ne maturiza, de a rodi cât mai frumos și promițător, este acum hotărâtor pentru toată viața și veșnicia noastră. Și pentru binecuvântarea lucrării în care suntem angajați. Ce harnic este pământul în aceste zile, săptămâni și luni de primăvară. El lucrează acum zi și noapte pentru a fi la timp cu lucrul său. Cum se deschide el spre soare, cum își întinde brațele după ploaie, cum își umple sânul pentru fertilizare și rodire!... O, de am face și noi la fel după Hristos, Soarele nostru, și după Duhul Sfânt, ploaia noastră, pentru un rod cât mai bogat și frumos.
- Fiecare clipă are însemnătate mare acum! Răscumpărați vremea acum! Deci folosiți bine timpul, spune Cuvântul Sfânt. Aceasta cu atât mai mult și cu atât mai ales acum. Asta înseamnă că unitatea de măsură pentru timp fiind secunda, noi trebuie să nu pierdem nici o secundă în ce privește munca și izbânda noastră duhovnicească. Ce putem face acum, poate nu vom mai putea face niciodată. Ce mare înțelepciune deci este să-ți știi planifica bine până și secunda. Fiindcă pot fi uneori secunde de un preț veșnic pentru noi, în unele dintre cele mai însemnate probleme. Atunci o secundă mai devreme poate fi mântuire, după cum o secundă mai târziu poate fi moarte veșnică.
- Învață-mă să-mi număr bine zilele - spune psalmul 90, iar acest psalm cu numărătoarea anilor este cel și cu numărătoarea zilelor. Ca să putem avea ani buni, trebuie să avem zile bune. Ca să avem zile răscumpărate, trebuie să ne răscumpărăm clipele. Ca să poți închega un zid frumos, trebuie să pui frumos fiecare cărămidă din el. Una singură dacă lipsește, ori dacă ai pus-o rău strică și urâțește totul.
- Deci să însămânțăm, să îngrijim și să producem idei noi, muncă stăruitoare, realizare frumoasă. Terenul e bun, vremea e bună, - cules bun.
- Nu vă plângeți de furturi, de încercări, de suferință. Nu le urâți, nu vă înfricoșați de ele, nu doriți și nu luptați să le ocoliți, și nu vă rugați să nu vină. Furtuna pentru arborii sănătoși este salvarea lor. Prin furtuni ei își adâncesc rădăcinile mai afund unde au totdeauna umezeală, și de unde absorb cea mai hrănitoare sevă. Altfel s-ar usca în vremile de secetă și n-ar avea putere de rod. Suferințele pentru un creator sunt tot atât de necesare. Ele îi adâncesc viața în Hristos și-i dau sevă de inspirație și putere de rodire aleasă.
- Nu vă plângeți de dușmani dacă nu-i meritați și dacă nu vi-i faceți singuri. Chiar uneltirile nedrepte împotriva voastră vă vor fi cele mai puternice motive de inspirație, și cel mai potrivit mediu pentru creație.
- Un mare violonist trebuia să dea un concert la care îi veniseră foarte mulți și aleși ascultători. În momentul când s-a suit pe scenă și și-a luat vioara pentru concert, el văzu cu întristare că toate corzile viorii lui fuseseră tăiate de către dușmanii săi, în afară de coarda lui care era de oțel. O mare durere îl lovi în inimă. Ce va face el ca să nu rămână de rușine? Dumnezeu îi trimisese un gând salvator și o încredere puternică în ajutorul Lui. Într-un colț, vrăjmașii lui care îi făcuseră acest rău, așteptau cu o bucurie răutăcioasă să râdă văzându-l stând neputincios și rușinat în fața tuturor ascultătorilor săi. El privi cu o tristețe mustrătoare spre ei, cu o față liniștită spre public și după o privire rugătoare spre cer, luă vioara și își cântă tot concertul său de patru corzi, pe o singură coardă, pe cea „mi”, care îi mai rămăsese la vioară.
Vă închipuiți ce urale și aplauze nesfârșite au urmat, ce expresii de admirație au izbucnit de peste tot pentru reușita lui! Niciodată n-ar fi luat el o așa răsplată și prețuire... Răutatea vrăjmașilor lui l-a făcut să realizeze ceea ce niciodată n-ar fi făcut altfel.
- Profetul Moise a spus odată: eu nu v-am scos din Egipt, - ci răutatea unui egiptean. Acela care m-a amenințat pe mine cu moartea făcându-mă să fug în pustie. Dacă n-ar fi fost acela, eu n-aș fi făcut nimic niciodată. Aș fi rămas și mai departe un necunoscut în casa lui Faraon. Poate că fără vrăjmașii care ne-au făcut să suferim, și fără durerile care ne-au făcut să plângem, - nici noi n-am fi creat niciodată nimic. Ori, în cel mai bun caz, n-am fi creat fără acestea ceea ce am creat cu ele.
Diavolul care L-a urmărit pe Domnul Isus ca să-I facă rău tocmai când a zis el că-i face răul cel mai mare îndemnând pe Caiafa și pe Pilat să-L răstignească, - chiar atunci I-a dat ocazia cea mai deosebită să ne facă nouă cel mai mare bine: mântuirea prin Jertfa Sa, fără de care aceasta nu s-ar fi făcut niciodată.
Așa știe Dumnezeu să scoată binele din rău, să întoarcă toate lucrurile, chiar și cele mai răutăcioase uneltiri contra noastră, spre binele nostru. Chiar răul crezut cel mai mare, ne face de fapt cel mai mare bine...
...Au urmat apoi la rând dintr-un capăt al camerei până la celălalt, de la ușă la masă și apoi invers, - fiecare dintre tinerii creatori, aducând fiecare ceva nou și cât se poate de frumos. A fost o sărbătoare a desfătării sufletești pentru noi toți. Ce mărgăritare sfinte, ce comori alese, ce realizări inspirate!... Slavă Ție Doamne pentru acești tineri minunați! Și pentru aceste frumoase prilejuri în care Tu ne dai și nouă și lor un atât de mare har. Lor să creeze astfel de frumuseți care poate fără acest stimulent nu le-ar fi creat niciodată, - iar nouă să le putem gusta.
Au urmat apoi puține discuții folositoare asupra celor ce se produseseră, să tragem învățămintele necesare pentru ca în viitor realizările noastre să crească și mai mult calitativ - și chiar în cantitate:
- Să ne ferim de orice influență lumească ispititoare!
Să cultivăm specificul nostru tradițional și clasic, ferindu-ne de orice modernism, atât în poezia cât și în muzica ori grafica noastră. Stilul clasic desăvârșit este ceea ce mișcă, înalță, înnobilează.
Modernismul acesta orbit este o degradare, o înjosire, o ucidere a oricărei arte adevărate.
Lucrările noastre, ori strângerile noastre să le ferim cu toată grija și puterea să nu încurajeze vreun păcat. Să nu scadă întru nimic, nici valoarea, nici nivelul, nici efortul lucrărilor noastre. Numai așa vom putea face bine tuturor oamenilor.
- Toată atitudinea noastră, de cum ne ridicăm în picioare pentru a ne deschide ochii și gura spre Hristos și spre publicul care ne ascultă, trebuie să fie smerită, cuviincioasă, solemnă, evlavioasă, demnă. Totdeauna, orice facem să fie în Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Aceasta va crea atât pentru noi, cât și pentru ascultătorii noștri încă de la început atmosfera cea înaltă și sfântă în care trebuie să se desfășoare totul, ca să-și împlinească cu adevărat rostul și să-și atingă fericit ținta.
- Unele texte nu se pretează la melodii. Acele texte vor rămâne poezii și vor fi folosite exclusiv la declamări.
- Un loc tot mai însemnat trebuie să-l ocupe în adunările noastre recitarea frumoasă a poeziei alese. Tinerele noastre surori care sunt cel mai adesea indicate pentru recitarea poeziilor, și de altfel oricine se simte îndemnat și are talent spre aceasta, trebuie să se pregătească bine și din timp. Să aleagă cele mai bune și mai potrivite poezii, să le învețe pe de rost, și să le recite tare, rar, corect și din toată inima, cu sufletul mișcat, pentru ca să poată mișca cu adevărat și înălța sufletește pe cei ce ascultă.
- Nu se vor citi poeziile din carte. Aceasta este o notă slabă pentru cel ce le recită. Chiar nici atâta dragoste și prețuire să nu-I dăm noi oare Domnului și poeziei de slavă pentru El încât să nu o merite să o învățăm, să ne-o însușim noi mai întâi, apoi s-o spunem altora? Doar tocmai învățătura și însușirea poeziei pentru noi înșine are întâiul preț. Poezia este și ea tot Cuvânt al lui Dumnezeu, dar și mai cizelat, mai adâncit și într-o formă mai frumoasă ca într-o altă formă a aceluiași Cuvânt. Deci ea ne va înnobila, ne va curăți și ne va înfrumuseța astfel în primul rând pe noi care ni-l însușim prin învățare. Apoi, prin noi - și pe alții.
Să considerăm o rușine, o lenevie și o dovadă de neputință citirea din carte a unei poezii, pe care cu puțină muncă o putem învăța pe de rost. De cele mai multe ori cine citește din carte nu-i destul de atent nici măcar la citire și greșește, ori se încurcă, ceea ce este și rușine și păcat. Pe când cine o învață pe de rost, rostește cuvântul sigur, corect și cursiv, ceea ce dă cea mai înaltă valoare atât lucrării cât și lucrătorului.
- Să se învețe nu numai o singură poezie și apoi să se spună mereu tot asta, ca și cum ai da Domnului și oaspeților tăi la masă numai tot același fel de mâncare și azi și mâine și totdeauna. Oricine își prețuiește oaspeții, și masa se va strădui să le dea de fiecare dată un alt fel gustos de mâncare. Slavă Domnului, avem mii de poezii, avem de unde alege. Magazia este plină, numai să fim harnici și să știm bine pregăti hrana cu care ne așteptăm oaspeții.
- Aceasta ar trebui să fie o regulă și pentru cei care mânuiesc Cuvântul lui Dumnezeu. Unii din lene nu-și pregătesc din timp cuvântarea ce trebuie să o spună adunării, și astfel de fiecare dată rostesc aceeași predicuță slabă, pe care la unii am auzit-o de ani de zile. Aceștia vin cu trupul îmbrăcat de fiecare dată în cămașă nouă, ori costum nou, dar pe dinafară prin predica lor ei sunt tot în haina ponosită și roasă de purtat, zdrențuită de întrebuințare prin atâția ani. Sunt unii vorbitori pe care îi știi mai dinainte ce vor spune, fiindcă i-ai auzit și anul acesta - și anii trecuți spunând invariabil aceleași lucruri arhicunoscute, ajunse de nemaisuferit.
Ce sărăcie și lene duhovnicească dovedesc astfel de oameni. E rușinos să fim chiar așa. Deci să ne punem pe muncă serioasă și harnică, cu toții. Terenul evangheliei este așa de bun. Să apăsăm pe plug să intre și să are mai adânc. Mina Bibliei este atât de plină de aur, - să săpăm mai adânc și să scoatem mai mult. Avem de unde și avem ce, - numai să vrem. Încercați și veți vedea. De atitudinea celui care spune, depinde și atitudinea celor care ascultă. Deci să fim mai întâi noi într-o stare înaltă - și apoi îi vom putea atrage și pe ascultătorii noștri să fie așa.
- Seriozitatea și evlavia sunt dovada unui caracter nobil, a unui suflet inteligent, a unei credințe adevărate. Dar seriozitatea să ne însoțească nu numai în biserică și în adunare în fața fraților, - ci mai ales afară între alții, la locul nostru de muncă, pe stradă, oricine am fi și orice lucru am face. Neseriozitatea este cea mai mare nenorocire pentru un credincios ori credincioasă. Ea poate distruge într-o clipă tot ce a clădit vreme îndelungată undeva.
- Să fim serioși, - fără a fi țepeni și ursuzi. Să fim comunicativi, fără a fi flecari. Să fim binevoitori fără a fi mândri. Acest fel de comportare este cel al lui Hristos și al celor ce sunt ai Lui.
- Întâlnirile noastre trebuie să fie întocmite în întregimea lor în așa fel încât să contribuie la o continuă înălțare a sufletului. Pentru aceasta răspundem toți - și trebuie să colaborăm cu toții, dând fiecare dintre noi tot ce are mai bun și mai frumos, și din sufletul său. Cântările, poeziile, rugăciunile și vorbirile noastre slujind specificului Frățietății noastre, contribuie la stabilirea și menținerea permanentă a unei atmosfere sfinte, la înălțarea sufletească a tuturor sufletelor, la educarea și integrarea fericită a tuturor sufletelor în ansamblul ei fericit și înălțător.
- În felul acesta ne vom crea un mediu nou, atrăgător și fericit, care va aduna din ce în ce mai mari mulțimi de suflete, le va transforma și le va înnobila prin Hristos. În felul acesta noi vom aduce și vom grăbi mântuirea fericită a patriei noastre întregi - și saltul evanghelic al Bisericii și credinței noastre.
Seara târziu am încheiat iarăși totul cu o rugăciune fierbinte de mulțumire pentru tot ce a fost, și de cerere înaltă Dumnezeului Darurilor să ne reverse lumina și ajutorul Său spre a putea face, fiecare dintre noi în parte și cu toții împreună, un nou salt fericit în starea noastră sufletească și în munca noastră sfântă pentru El.
Despre tot decursul acestei sărbători literare a noastră de 1 Mai de la Cluj, am alcătuit la fel ca și despre celelalte de acest fel, un album literar și ilustrat. El se adaugă ca o nouă treaptă fericită la minunata noastră scară îngerească.
Pentru toate acestea Doamne Dumnezeul nostru, Îți aducem din toată inima toată slava și mulțumirea noastră numai Ție, Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor.
Amin.
Slăvit să fie Domnul!