Cap. 17 - Vin rândurile noi
Traian Dorz - Istoria unei Jertfe Vol. 4
„Nu rămâne gol în codru
când îi cade-un paltin jos...
- fără schimb nu pleacă nimeni,
vine altul mai frumos...”.
Când ştim că Lucrarea Oastei este a Domnului şi că El Însuşi este Garantul şi Ocrotitorul ei, sufletele noastre nu trebuie să fie niciodată peste măsură de întristate, îngrijorate. Nici o lucrare cu adevărat al lui Dumnezeu, n-a dat faliment niciodată. Dau faliment acei indivizi care îşi calcă legământul lor cu Hristos, şi care Îi leapădă mărturia Lui. Dar El Însuşi nu pierde.
Dacă unii fug din faţa sarcinilor şi luptelor Domnului, El îi ridică pe alţii care să preia steagul şi solia celor laşi ori fricoşi. Dacă unii cad biruitori în lupta pentru El şi pentru Evanghelia Lui, ori sfârşiţi în suferinţe şi martiriu, - are grijă Domnul să ridice pe alţii care să ducă plugul şi munca Lui mai departe... Şi uneori mai frumos.
Aşa şi acum, nu numai într-o parte, ci în toate părţile din ţară se ridică o generaţie minunată de lucrători talentaţi şi harnici în slujba Domnului. Şi încep să preia din mers cadenţa şi alinierea frumoasă cu Lucrarea, înlocuind cu mari speranţe pe cei ce pleacă, ori pe cei ce nu mai pot ţine pasul cu mersul puternic al mereu tinerei Lucrări a lui Hristos. E o revărsare de bucurie sfântă să-i vezi cum tinereţea lor plină de un elan înalt se avântă cu curaj în toate direcţiile de muncă şi luptă evanghelică şi misionară... Schimbul cel nou plin de putere şi prospeţime, preia frumos din mers solia şi uneltele sfinte din mâinile celor ce obosiţi de truda lungă şi aspră, se pregătesc de odihnă.
Revista noastră Harfa inaugurată la Crăciunul anului trecut, înaintează lunar cu un conţinut tot mai bogat şi cu o ţinută tot mai frumoasă. Condeielor vechi li se alătură altele noi tot mai inspirate, cu lucrări din ce în ce tot mai de valoare. E un strat în care încep să înflorească din ce în ce tot mai mulţi şi mai frumoşi trandafiri şi crini...
Dumnezeu să binecuvânteze pe cei ce poartă greul şi frumosul steag al acestui însemnat sector al muncii sfinte. El să facă prin harul Său ca mâinile care apucă plugul acesta să nu obosească în continuarea muncii lor. Roadele nu vor întârzia să apară. Trunchiul este sănătos, terenul fertil, iar răsadurile sunt din cele mai de soi.
Cântăreţilor din prima generaţie tânără li se adaugă alte rânduri noi, şi cântările noi sunt din ce în ce de note tot mai mari... E un freamăt, un vuiet şi uneori ca un cutremur ceresc în adunările şi nunţile noastre, când aceste frumoase şi divine cântări sunt înălţate într-o atmosferă de cor îngeresc ca un vuiet de ape mari.
Tineri vorbitori se ridică în adunări şi nunţi, cu cuvântări puternice, cu accente de idei noi, cu vorbiri pline de conţinut şi de putere. Cu cât au ştiut să asculte mai bine până acum, cu atâta ştiu mai bine acum să vorbească. Şi cu cât au adunat mai mult, cu atâta au acum mai mult să dea celor ce-i ascultă. Vorbirile lor se întregesc şi se continuă unele pe altele în chip plin de înţelepciune şi de dragoste din Duhul Sfânt. E atât de minunat să vezi cum preiau de frumos şi fericit unii de la alţii acelaşi mesaj sfânt, mai adăugându-i fiecare o nouă frumuseţe şi o altă nuanţă la cele dinainte, pentru ca la sfârşitul vorbirilor adevărul unei teme să fie înfăţişat desăvârşit în toată întregimea lui. Sufletelor nu le mai rămâne decât să-l primească. Şi îl primesc, ca pe o pâine caldă, albă, mare, rumenă şi gustoasă.
Ce constatare fericită este aceasta că acum au încetat de peste tot, din absolut toate adunările noastre, acele vorbiri contradictorii de acum câţiva ani, prin care unii vorbitori se înfruntau cu alţii, umplând sufletele tuturor de întristare - şi alungând orice putere a Duhului Sfânt. Dumnezeu S-a îndurat şi a alungat acele duhuri dezbinătoare şi contradictorii, împreună cu principalii lor purtători pe care acum i-a izolat şi înlăturat. Ci acum se desfăşoară totul într-o atmosferă de unitate şi armonie, ca şi cum toate gurile ar fi o singură gură, toate inimile o singură inimă, toate cugetele un singur cuget... Ce dovadă strălucită că lucrează acum Acelaşi Duh Sfânt în toţi şi că El face aceeaşi lucrare peste tot. Slavă veşnică Lui. O dragoste fierbinte a aprins Dumnezeu şi El face să ardă înflăcărată în toţi fraţii şi surorile noastre. Iată ce minunat pot face rândurile tinere care vin tot mai puternice în lupta lui Hristos. Acum ni se pare nespus de mult de la o adunare până la alta. De la o nuntă până la alta. De la o Sărbătoare până la alta...
După Sărbătoarea noastră Literară de la Comăneşti din Moldova, s-a hotărât o alta pentru 1 Mai la Cluj în Ardeal. Tinerele talente lucrau de zor ca fiecare să se prezinte acolo cu ceva cât mai frumos. Ne-am propus cu toţii - ziceau ei - să nu coborâm ştacheta calităţii nicidecum, ci s-o ridicăm mereu. Dacă în lume există atâta întrecere şi exerciţiu pentru o cunună şi pentru un premiu trecător, - oare noi nu trebuie să facem şi mai mult pentru o cunună nemuritoare, şi pentru un premiu veşnic?
Deci la Cluj de 1 Mai.
În cortul fraţilor din Cluj, băncile se umplură cu fraţi şi surori tineri din toată ţara. Între două şi trei sute. Pe feţele tuturor se vede voioşia, forţa, curăţia, încrederea, bucuria, lumina lui Hristos.
Acum nu mai există stinghereala din primele întâlniri, ci bucuria, familiaritatea, apropierea colaboratoare şi sfântă statornicită de Duhul Sfânt. Fiecare începe să-şi simtă răspunderea personală pentru Cauza lui Hristos şi pentru aportul său calitativ şi cantitativ la reuşita cât mai minunată şi mai grabnică a acestei cauze.
Am urmat iarăşi drumul larg şi cunoscut din celelalte rânduri: rugăciunea fierbinte, cântarea înlăcrimată, părtăşia cerească. Acum totul se va face fără nici o pauză, ca în celelalte rânduri, pentru că suntem numai noi şi între noi.
Consideraţiile generale s-au prefăcut într-o meditaţie împreună, cuprinzând cam următoarele:
...Începem această sărbătorească petrecere a noastră în Numele Domnului şi Dumnezeului nostru care stă în mijlocul nostru ca un Mire şi în faţa noastră ca un Model. Tot ce facem va fi în faţa Lui şi spre slava Lui.
- Sărbătoarea de astăzi este cea mai înaltă zi a Primăverii. Primăvara înseamnă: tinereţe, poezie, cântare. Ziua aceasta este cu deosebire o zi în care trebuie să ne înălţăm inimile şi frunţile noastre spre aceste trei mari comori ale vieţii.
- Pentru Istoria Omenirii, ca şi pentru istoria vieţii fiecăruia dintre noi, aceste trei mari valori rămân unice şi eterne. Numai când ne întoarcem la ele şi numai cât rămânem cu ele suntem cu adevărat fericiţi.
- Pentru noi aceste trei comori sunt adevărate numai în Hristos. Acolo le-am găsit în El prima dată. Şi acolo în El le regăsim ori de câte ori le pierdem şi le căutăm iarăşi.
- Pe lumea aceasta sunt multe comori adevărate, dar şi multe false. Cele adevărate sunt cele permanente. Cele false sunt cele trecătoare. Adevărata fericire o dau şi o asigură numai cele permanente. Noi prin Hristos cunoaştem aceste valori, fiindcă L-am primit pe El în viaţa şi în inima noastră, iar El ni le-a dăruit pe acestea, nu numai în cel mai fericit fel, ci şi în cea mai nemuritoare formă. Acestea sunt comorile pe care hoţii nu le pot fura, molia nu le poate roade şi rugina nu le poate nimici.
- Numai o bancă puternică poate acoperi în aur banii săi de hârtie. Numai o împărăţie puternică poate garanta valorile sale. Împărăţia Cerurilor nu se clatină niciodată şi Banca Cerească nu sărăceşte nicicând. Valorile ei rămân permanent la cota cea mai înaltă de stabilitate şi de preţ. Făgăduinţele lui Hristos, numai ale Lui, sunt sigure, pentru că El care le garantează este Sigur şi Etern.
- Hristos este neschimbat. El este Acelaşi Ieri, Azi şi în Veac. Tinereţea Sa, poezia Sa şi cântarea Sa sunt ca şi El. Noi le aflăm toate aceste minuni eterne în El. Viaţa cu El şi în El este o Primăvară veşnică, o tinereţe veşnică, o poezie şi o cântare veşnică. Şi noi de aceea suntem fericiţi pentru că le-am aflat şi ni le-am însuşit pe acestea.
- Lumea le promite, dar ea nu le are, şi deci nu le poate da. Lumea le are şi le poate da numai pe cele false care pier, care mint, care dezamăgesc, care ucid... Unde este tinereţea pe care v-o promisese lumea, - voi cei care v-aţi încrezut în ea, iar astăzi sunteţi nişte putregaiuri muribunde atât trupeşte cât mai ales sufleteşte? Unde este poezia pe care v-o oferă lumea astăzi, vouă celor ce căutaţi în ea iubirea, frumosul, adevărul, sublimul? Iată ce vă oferă lumea sub numele divin al poeziei: o îngăimare nebunească de cuvinte fără nici un sens, fără nici o noimă, fără nici o valoare. Dacă cel ce le-a compus nu le-ar citi din carte ci le-aţi auzi îndrugându-le singur, nu v-aţi face oare semnul sfintei Cruci, rugându-vă pentru el cu milă ca pentru unul care şi-a pierdut mintea? Unde este cântarea pe care v-o oferă lumea? Iată nişte ţipete, nişte urlete, nişte zbierete ca ale nenorociţilor din balamuc, în ceasurile lor de crize, ca ale fiarelor în cuşti, ca ale demonilor în iad... Iar dansurile lor, ca zvârcolirile unor bolnavi de epilepsie în stările lor cele mai respingătoare. Iată ce are şi ce poate da lumea.
- Adevăratele valori se cunosc nu numai după strălucirea lor de moment, sau după durata lor de timp, ci mai ales după folosul pe care îl aduc şi îl păstrează celui ce le caută şi le dobândeşte. Ce dă lumea fiilor ei, - şi ce dă Hristos fiilor Lui!
- Suntem în intervalul dintre Înviere, Înălţare şi Rusalii. Şase săptămâni de înălţare continuă, reprezintă acest timp.
Învierea, Înălţarea şi Rusaliile sunt trei trepte uriaşe, trei culmi între care se desfăşoară Istoria Bisericii, istoria noastră. Înviere, Înălţare, Revenire Eternă. Tinereţea este Înviere, poezia Înălţare, cântarea Pogorârea Duhului, inspiraţia, înveşnicirea.
- Trebuie să înviem, - învierea este naşterea din nou. Primăvara este naşterea, renaşterea din nou. Semănatul şi răsărirea seminţei este naşterea din nou. Nimic nu se dezvoltă, nu creşte nu rodeşte fără începutul naşterii din nou. Trebuie să vă naşteţi din nou, a spus Domnul Isus. Fără aceasta nu este viaţă, nici rodire, nici cules veşnic.
- Dar răsărirea are o creştere. Creşterea este o maturizare, o rodire, apoi o coacere, apoi un cules. Tot ce se naşte, este pentru o rodire, apoi pentru un cules. Aceste trei cicluri trebuie să se urmeze neapărat unul pe celălalt, la vremea sa, şi cu scopul său. Iată ciclurile veşnice:
- Pământul - soarele - ploaia
- Învierea - Înălţarea - Slava
- Tinereţea - poezia - cântarea
- Naşterea - creşterea - rodul...
- Primăvara - Vara - Toamna.
Primăvara preţuieşte cel mai mult. Semănatul şi răsăritul dacă este bun, - atunci bune sunt toate. Totul depinde de aceasta. Dacă lucrarea cea dintâi este făcută bine şi la timp, temelia este pusă bine şi la loc, lucrarea se poate dezvolta frumos.
- Zilele de la semănat până la rodire, sunt zilele în creştere. Timpul dintre Paşti şi Rusalii este cel determinant în orice recoltă. Cele şapte săptămâni sunt hotărâtoare pentru toată recolta anului. Dacă în aceste şapte săptămâni omul colaborează bine cu cerul şi munca sa, cu soarele şi cu ploaia - atunci totul este salvat şi fericit. Coacerea va fi bună şi culesul binecuvântat.
- Zilele în creştere spre solstiţiu, înseamnă datoria şi munca noastră sufletească spre o înălţare şi maturizare continuă. Toată natura văzută, care în aceste zile munceşte şi luptă din toate puterile ei să folosească bine orice clipă din acest timp unic - ne este nouă o pildă şi o înştiinţare să facem şi noi sufleteşte la fel. Timpul nostru este acum unic. Posibilităţile noastre de a creşte, de a ne maturiza, de a rodi cât mai frumos şi promiţător, este acum hotărâtor pentru toată viaţa şi veşnicia noastră. Şi pentru binecuvântarea lucrării în care suntem angajaţi. Ce harnic este pământul în aceste zile, săptămâni şi luni de primăvară. El lucrează acum zi şi noapte pentru a fi la timp cu lucrul său. Cum se deschide el spre soare, cum îşi întinde braţele după ploaie, cum îşi umple sânul pentru fertilizare şi rodire!... O, de am face şi noi la fel după Hristos, Soarele nostru, şi după Duhul Sfânt, ploaia noastră, pentru un rod cât mai bogat şi frumos.
- Fiecare clipă are însemnătate mare acum! Răscumpăraţi vremea acum! Deci folosiţi bine timpul, spune Cuvântul Sfânt. Aceasta cu atât mai mult şi cu atât mai ales acum. Asta înseamnă că unitatea de măsură pentru timp fiind secunda, noi trebuie să nu pierdem nici o secundă în ce priveşte munca şi izbânda noastră duhovnicească. Ce putem face acum, poate nu vom mai putea face niciodată. Ce mare înţelepciune deci este să-ţi ştii planifica bine până şi secunda. Fiindcă pot fi uneori secunde de un preţ veşnic pentru noi, în unele dintre cele mai însemnate probleme. Atunci o secundă mai devreme poate fi mântuire, după cum o secundă mai târziu poate fi moarte veşnică.
- Învaţă-mă să-mi număr bine zilele - spune psalmul 90, iar acest psalm cu numărătoarea anilor este cel şi cu numărătoarea zilelor. Ca să putem avea ani buni, trebuie să avem zile bune. Ca să avem zile răscumpărate, trebuie să ne răscumpărăm clipele. Ca să poţi închega un zid frumos, trebuie să pui frumos fiecare cărămidă din el. Una singură dacă lipseşte, ori dacă ai pus-o rău strică şi urâţeşte totul.
- Deci să însămânţăm, să îngrijim şi să producem idei noi, muncă stăruitoare, realizare frumoasă. Terenul e bun, vremea e bună, - cules bun.
- Nu vă plângeţi de furturi, de încercări, de suferinţă. Nu le urâţi, nu vă înfricoşaţi de ele, nu doriţi şi nu luptaţi să le ocoliţi, şi nu vă rugaţi să nu vină. Furtuna pentru arborii sănătoşi este salvarea lor. Prin furtuni ei îşi adâncesc rădăcinile mai afund unde au totdeauna umezeală, şi de unde absorb cea mai hrănitoare sevă. Altfel s-ar usca în vremile de secetă şi n-ar avea putere de rod. Suferinţele pentru un creator sunt tot atât de necesare. Ele îi adâncesc viaţa în Hristos şi-i dau sevă de inspiraţie şi putere de rodire aleasă.
- Nu vă plângeţi de duşmani dacă nu-i meritaţi şi dacă nu vi-i faceţi singuri. Chiar uneltirile nedrepte împotriva voastră vă vor fi cele mai puternice motive de inspiraţie, şi cel mai potrivit mediu pentru creaţie.
- Un mare violonist trebuia să dea un concert la care îi veniseră foarte mulţi şi aleşi ascultători. În momentul când s-a suit pe scenă şi şi-a luat vioara pentru concert, el văzu cu întristare că toate corzile viorii lui fuseseră tăiate de către duşmanii săi, în afară de coarda lui care era de oţel. O mare durere îl lovi în inimă. Ce va face el ca să nu rămână de ruşine? Dumnezeu îi trimisese un gând salvator şi o încredere puternică în ajutorul Lui. Într-un colţ, vrăjmaşii lui care îi făcuseră acest rău, aşteptau cu o bucurie răutăcioasă să râdă văzându-l stând neputincios şi ruşinat în faţa tuturor ascultătorilor săi. El privi cu o tristeţe mustrătoare spre ei, cu o faţă liniştită spre public şi după o privire rugătoare spre cer, luă vioara şi îşi cântă tot concertul său de patru corzi, pe o singură coardă, pe cea „mi”, care îi mai rămăsese la vioară.
Vă închipuiţi ce urale şi aplauze nesfârşite au urmat, ce expresii de admiraţie au izbucnit de peste tot pentru reuşita lui! Niciodată n-ar fi luat el o aşa răsplată şi preţuire... Răutatea vrăjmaşilor lui l-a făcut să realizeze ceea ce niciodată n-ar fi făcut altfel.
- Profetul Moise a spus odată: eu nu v-am scos din Egipt, - ci răutatea unui egiptean. Acela care m-a ameninţat pe mine cu moartea făcându-mă să fug în pustie. Dacă n-ar fi fost acela, eu n-aş fi făcut nimic niciodată. Aş fi rămas şi mai departe un necunoscut în casa lui Faraon. Poate că fără vrăjmaşii care ne-au făcut să suferim, şi fără durerile care ne-au făcut să plângem, - nici noi n-am fi creat niciodată nimic. Ori, în cel mai bun caz, n-am fi creat fără acestea ceea ce am creat cu ele.
Diavolul care L-a urmărit pe Domnul Isus ca să-I facă rău tocmai când a zis el că-i face răul cel mai mare îndemnând pe Caiafa şi pe Pilat să-L răstignească, - chiar atunci I-a dat ocazia cea mai deosebită să ne facă nouă cel mai mare bine: mântuirea prin Jertfa Sa, fără de care aceasta nu s-ar fi făcut niciodată.
Aşa ştie Dumnezeu să scoată binele din rău, să întoarcă toate lucrurile, chiar şi cele mai răutăcioase uneltiri contra noastră, spre binele nostru. Chiar răul crezut cel mai mare, ne face de fapt cel mai mare bine...
...Au urmat apoi la rând dintr-un capăt al camerei până la celălalt, de la uşă la masă şi apoi invers, - fiecare dintre tinerii creatori, aducând fiecare ceva nou şi cât se poate de frumos. A fost o sărbătoare a desfătării sufleteşti pentru noi toţi. Ce mărgăritare sfinte, ce comori alese, ce realizări inspirate!... Slavă Ţie Doamne pentru aceşti tineri minunaţi! Şi pentru aceste frumoase prilejuri în care Tu ne dai şi nouă şi lor un atât de mare har. Lor să creeze astfel de frumuseţi care poate fără acest stimulent nu le-ar fi creat niciodată, - iar nouă să le putem gusta.
Au urmat apoi puţine discuţii folositoare asupra celor ce se produseseră, să tragem învăţămintele necesare pentru ca în viitor realizările noastre să crească şi mai mult calitativ - şi chiar în cantitate:
- Să ne ferim de orice influenţă lumească ispititoare!
Să cultivăm specificul nostru tradiţional şi clasic, ferindu-ne de orice modernism, atât în poezia cât şi în muzica ori grafica noastră. Stilul clasic desăvârşit este ceea ce mişcă, înalţă, înnobilează.
Modernismul acesta orbit este o degradare, o înjosire, o ucidere a oricărei arte adevărate.
Lucrările noastre, ori strângerile noastre să le ferim cu toată grija şi puterea să nu încurajeze vreun păcat. Să nu scadă întru nimic, nici valoarea, nici nivelul, nici efortul lucrărilor noastre. Numai aşa vom putea face bine tuturor oamenilor.
- Toată atitudinea noastră, de cum ne ridicăm în picioare pentru a ne deschide ochii şi gura spre Hristos şi spre publicul care ne ascultă, trebuie să fie smerită, cuviincioasă, solemnă, evlavioasă, demnă. Totdeauna, orice facem să fie în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Aceasta va crea atât pentru noi, cât şi pentru ascultătorii noştri încă de la început atmosfera cea înaltă şi sfântă în care trebuie să se desfăşoare totul, ca să-şi împlinească cu adevărat rostul şi să-şi atingă fericit ţinta.
- Unele texte nu se pretează la melodii. Acele texte vor rămâne poezii şi vor fi folosite exclusiv la declamări.
- Un loc tot mai însemnat trebuie să-l ocupe în adunările noastre recitarea frumoasă a poeziei alese. Tinerele noastre surori care sunt cel mai adesea indicate pentru recitarea poeziilor, şi de altfel oricine se simte îndemnat şi are talent spre aceasta, trebuie să se pregătească bine şi din timp. Să aleagă cele mai bune şi mai potrivite poezii, să le înveţe pe de rost, şi să le recite tare, rar, corect şi din toată inima, cu sufletul mişcat, pentru ca să poată mişca cu adevărat şi înălţa sufleteşte pe cei ce ascultă.
- Nu se vor citi poeziile din carte. Aceasta este o notă slabă pentru cel ce le recită. Chiar nici atâta dragoste şi preţuire să nu-I dăm noi oare Domnului şi poeziei de slavă pentru El încât să nu o merite să o învăţăm, să ne-o însuşim noi mai întâi, apoi s-o spunem altora? Doar tocmai învăţătura şi însuşirea poeziei pentru noi înşine are întâiul preţ. Poezia este şi ea tot Cuvânt al lui Dumnezeu, dar şi mai cizelat, mai adâncit şi într-o formă mai frumoasă ca într-o altă formă a aceluiaşi Cuvânt. Deci ea ne va înnobila, ne va curăţi şi ne va înfrumuseţa astfel în primul rând pe noi care ni-l însuşim prin învăţare. Apoi, prin noi - şi pe alţii.
Să considerăm o ruşine, o lenevie şi o dovadă de neputinţă citirea din carte a unei poezii, pe care cu puţină muncă o putem învăţa pe de rost. De cele mai multe ori cine citeşte din carte nu-i destul de atent nici măcar la citire şi greşeşte, ori se încurcă, ceea ce este şi ruşine şi păcat. Pe când cine o învaţă pe de rost, rosteşte cuvântul sigur, corect şi cursiv, ceea ce dă cea mai înaltă valoare atât lucrării cât şi lucrătorului.
- Să se înveţe nu numai o singură poezie şi apoi să se spună mereu tot asta, ca şi cum ai da Domnului şi oaspeţilor tăi la masă numai tot acelaşi fel de mâncare şi azi şi mâine şi totdeauna. Oricine îşi preţuieşte oaspeţii, şi masa se va strădui să le dea de fiecare dată un alt fel gustos de mâncare. Slavă Domnului, avem mii de poezii, avem de unde alege. Magazia este plină, numai să fim harnici şi să ştim bine pregăti hrana cu care ne aşteptăm oaspeţii.
- Aceasta ar trebui să fie o regulă şi pentru cei care mânuiesc Cuvântul lui Dumnezeu. Unii din lene nu-şi pregătesc din timp cuvântarea ce trebuie să o spună adunării, şi astfel de fiecare dată rostesc aceeaşi predicuţă slabă, pe care la unii am auzit-o de ani de zile. Aceştia vin cu trupul îmbrăcat de fiecare dată în cămaşă nouă, ori costum nou, dar pe dinafară prin predica lor ei sunt tot în haina ponosită şi roasă de purtat, zdrenţuită de întrebuinţare prin atâţia ani. Sunt unii vorbitori pe care îi ştii mai dinainte ce vor spune, fiindcă i-ai auzit şi anul acesta - şi anii trecuţi spunând invariabil aceleaşi lucruri arhicunoscute, ajunse de nemaisuferit.
Ce sărăcie şi lene duhovnicească dovedesc astfel de oameni. E ruşinos să fim chiar aşa. Deci să ne punem pe muncă serioasă şi harnică, cu toţii. Terenul evangheliei este aşa de bun. Să apăsăm pe plug să intre şi să are mai adânc. Mina Bibliei este atât de plină de aur, - să săpăm mai adânc şi să scoatem mai mult. Avem de unde şi avem ce, - numai să vrem. Încercaţi şi veţi vedea. De atitudinea celui care spune, depinde şi atitudinea celor care ascultă. Deci să fim mai întâi noi într-o stare înaltă - şi apoi îi vom putea atrage şi pe ascultătorii noştri să fie aşa.
- Seriozitatea şi evlavia sunt dovada unui caracter nobil, a unui suflet inteligent, a unei credinţe adevărate. Dar seriozitatea să ne însoţească nu numai în biserică şi în adunare în faţa fraţilor, - ci mai ales afară între alţii, la locul nostru de muncă, pe stradă, oricine am fi şi orice lucru am face. Neseriozitatea este cea mai mare nenorocire pentru un credincios ori credincioasă. Ea poate distruge într-o clipă tot ce a clădit vreme îndelungată undeva.
- Să fim serioşi, - fără a fi ţepeni şi ursuzi. Să fim comunicativi, fără a fi flecari. Să fim binevoitori fără a fi mândri. Acest fel de comportare este cel al lui Hristos şi al celor ce sunt ai Lui.
- Întâlnirile noastre trebuie să fie întocmite în întregimea lor în aşa fel încât să contribuie la o continuă înălţare a sufletului. Pentru aceasta răspundem toţi - şi trebuie să colaborăm cu toţii, dând fiecare dintre noi tot ce are mai bun şi mai frumos, şi din sufletul său. Cântările, poeziile, rugăciunile şi vorbirile noastre slujind specificului Frăţietăţii noastre, contribuie la stabilirea şi menţinerea permanentă a unei atmosfere sfinte, la înălţarea sufletească a tuturor sufletelor, la educarea şi integrarea fericită a tuturor sufletelor în ansamblul ei fericit şi înălţător.
- În felul acesta ne vom crea un mediu nou, atrăgător şi fericit, care va aduna din ce în ce mai mari mulţimi de suflete, le va transforma şi le va înnobila prin Hristos. În felul acesta noi vom aduce şi vom grăbi mântuirea fericită a patriei noastre întregi - şi saltul evanghelic al Bisericii şi credinţei noastre.
Seara târziu am încheiat iarăşi totul cu o rugăciune fierbinte de mulţumire pentru tot ce a fost, şi de cerere înaltă Dumnezeului Darurilor să ne reverse lumina şi ajutorul Său spre a putea face, fiecare dintre noi în parte şi cu toţii împreună, un nou salt fericit în starea noastră sufletească şi în munca noastră sfântă pentru El.
Despre tot decursul acestei sărbători literare a noastră de 1 Mai de la Cluj, am alcătuit la fel ca şi despre celelalte de acest fel, un album literar şi ilustrat. El se adaugă ca o nouă treaptă fericită la minunata noastră scară îngerească.
Pentru toate acestea Doamne Dumnezeul nostru, Îţi aducem din toată inima toată slava şi mulţumirea noastră numai Ţie, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor.
Amin.
Slăvit să fie Domnul!