Cap. 18 - Frumoasele noastre Rusalii

„Nu-mi acoperiți mormântul cu cununi - ci cu iubire

nu cununi am vrut în viață, ci cântare și-nfrățire

căci cununile se uscă și se șterg de ploi și soare

doar iubirile curate sunt cununi nemuritoare.

Nici nu-mi scrieți pe-a mea cruce data morții-ntunecată

eu am fost născut din ceruri ca să nu mor niciodată,

nici să nu-mi spuneți „adio”, ci-mi spuneți „la revedere”

mâine vom cânta-mpreună la Întâia Înviere.

Eu mi-am pregătit o cruce și un loc de-nmormântare

- crucea nu-i a mea, iar locul nu-i mormânt, ci numai pare

pot muri în orice vreme, și-ngropat pot fi oriunde

cu o cruce, sau și fără, - nici o groapă nu m-ascunde.

Voi trăi în orice cântec, - orice frunză-mi va fi soră,

orice fir de iarbă - prieten, orice seară - auroră,

orice foșnet - frate dulce, casă-mi va fi orice zare

căci prin toate trece veșnic harfa mea nemuritoare.

Drumul meu spre lumea asta l-am plătit cu cât pot duce

drumul meu spre Cealaltă, l-a plătit Hristos pe Cruce,

nașterea spre moartea asta mi-a putut fi cunoscută

nașterea spre Nemurire mi-e-n lumina neștiută.

Nici o groapă de pe lume n-o s-acopere-n uitare

părtășia ce-a-mpletit-o dragostea nemuritoare,

nici o moarte de pe lume nu va nimici vreodată

viața ce-a trecut prin soare cu Hristos împreunată.”.

Bucuriile noastre merg împreună cu suferința... Izbânzile în lupta noastră pentru Domnul, cresc deopotrivă cu riscul pe care ni-l asumăm pentru cucerirea lor.

În umblarea cu Isus și pe urmele Lui, noi vom întâmpina mereu, până la Venirea Domnului nostru multe pierderi și primejdii din partea lui Satana și din partea lumii care se află sub stăpânirea păcatului. Acești vrăjmași văzuți și nevăzuți, vor lupta până la sfârșit să împiedice și să nimicească orice acțiune curată și sfântă a lui Dumnezeu și a fiilor Lui. Diavolul, tatăl minciunii, și cei ce sunt ai lui, au inventat și folosit mii de căi și metode pentru a lupta cu toată șiretenia și violența, împotriva Adevărului Sfânt și pentru nimicirea a tot ce Îl propovăduiește și Îl preamărește pe Hristos Domnul. Și cum cel rău a atras în slujba lui aproape toate mijloacele și aproape pe toți oamenii, - Evanghelia lui Hristos și vestitorii ei sunt tot mai prigoniți și mai urmăriți din ani în ani și din loc în loc, - cu foarte puține răstimpuri și zone liniștite, pe măsură ce se înstăpânește și se va înstăpâni domnia fiarei, cu doctrinele și sistemele ei, întemeiate pe minciună și pe teroare. După cum scrie în multele sale profeții privitoare la vremile din urmă, Cuvântul Sfânt al lui Dumnezeu.

În acele vremuri în care lupta dintre bine și rău se va ascuți cel mai mult, - lumina, adevărul și binele, din cauza urii dezlănțuite împotriva lor, vor fi stârpite aproape de peste tot... Fiii luminii, ai adevărului și ai binelui vor fi atât de strâmtorați și de chinuiți, cum era Hristos pe Cruce în ultimul ceas al biruinței Sale asupra răului, pe Golgota. Dar tocmai acel ceas a fost ultimul din zvârcolirile șarpelui... În clipa strigătului „s-a isprăvit” - șarpele Satana a fost biruit pe veci, și pierdută definitiv lupta lui contra lui Hristos.

În lupta văzută însă Satan, vrăjmașul Oștirii lui Hristos, continuă încă urmăririle lui distrugătoare. Cu o furie din ce în ce mai ucigașă luptă el, stăpânitorul lumii acesteia, cum îl numește Domnul Isus când zice: „v-am spus aceste lucruri acum, înainte de a se întâmpla, pentru ca atunci când le va veni vremea ca să se întâmple, - voi să le credeți. Nu voi mai vorbi mult cu voi, căci vine stăpânitorul lumii acesteia... el nu are nimic în Mine... (Ioan 14, 29-30). Nu are nimic în Mine - zice Domnul, - dar va avea încă mult împotriva voastră din pricina Mea. Împotriva voastră va face legi ucigașe, va lua măsuri nimicitoare, va întrebuința metode din ce în ce mai distructive. Însă și în lupta aceasta, chiar când Satan își va atinge culmea puterii, terorii și răutății lui, - Domnul Isus îl va nimici cu suflarea gurii Sale și îl va prăpădi cu arătarea Venirii Lui (2 Tes. 2, 8).

Ce slab este totuși Satana și ce șubrede se dovedesc până la urmă toate grozavele lui înjghebări și urzeli. Puternicul nostru Dumnezeu și Mântuitor le va spulbera doar cu o singură suflare a gurii Sale și împreună cu ele și cu el, îi va spulbera și pe toți cei ai lui pe totdeauna, în clipa când se va arăta primul fulger al Venirii Sale (2 Tes. 2, 6-9).

Ce pline de îmbărbătare și puternică îndrăzneală trebuie să fie pentru noi cuvintele acestor profeții care se vor împlini întocmai așa cum sunt scrise, în curând, când le va veni vremea împlinirii lor.

Acum în vremea noastră lucrurile n-au ajuns chiar până la această finală, dar se conturează din ce în ce mai clar mergerea spre această culme. Noi totuși nu avem de ce ne plânge, deși amenințările contra noastră se țin lanț - și presimțirea tot mai stăruitoare este că undeva în taină și pe aproape ele ni se pregătesc cu multă viclenie și răutate. Dar, pentru că nu le-a sosit ceasul, marile prigoniri încă nu s-au dezlănțuit, cu toată furia lor și pe față în mod general. Au loc numai ici și colo și din când în când unele semne pregătitoare ale apropierii acestora, ca să nu uităm niciodată testamentul lăsat nouă de către Marele nostru Hristos și Înțeleptul nostru Conducător care ne-a zis că ne trimite ca pe niște miei în mijlocul lupilor. Dar - ne-a zis El, - voi să nu uitați că Eu sunt cu voi, ca să vă apăr și să vă scap.

Eu am biruit, - și Eu voi face ca și voi să biruiți... Nu vă temeți de ei (Ieremia 1,8; Ioan 16,33; etc.).

Urmând călăuzirea Duhului și ascultarea Cuvântului Sfânt, frații și surorile noastre din toate părțile țării, lucrează mereu cu hărnicie pentru Domnul. Cu toate că în unele locuri iarăși, ca la Bogdănești, Vaslui, Ighiel, Galați, Corocăiești, etc. au avut loc amenzi și amenințări, unele chiar foarte aspre, ori cu bruscări și violențe ca în județele Bacău, Bihor, Arad, - totuși în general Lucrarea Oastei Domnului continuă cu liniștit curaj să meargă înainte pregătindu-se cu încredere și nădejde pentru Venirea Domnului și Mirelui ei Isus.

Nunțile mari și multe începute în primăvară, au continuat în toate duminicile când nu era post. Familia noastră fiind din ce în ce mai mare, și tineretul nostru din ce în ce mai mult, aceste prilejuri fericite ni se înmulțesc și ele mereu. Deși numai pe zone restrânse, cum hotărâsem cu frații, pentru a nu-i irita cu mulțimi pe cei ce ne amenințau, totuși se adunau un număr totdeauna mare atât de frați, cât și de participanții din localități, atrași și ei de minunatele și noile noastre nunți creștinești. Bucuria cea mai mare la toate aceste nunți și petreceri frățești este că acum, peste tot și de fiecare dată, atmosfera întregii adunări este de cea mai caldă și înaltă revărsare a Duhului Sfânt, și de manifestare a dragostei frățești.

Nu mai sunt în general, nicăieri, vechile ciocniri de cuvinte de altădată, nici păreri diferite între frați. Mesajul Cuvântului Sfânt - cum am mai spus - trece de la un vorbitor la altul crescând în frumusețe, în putere și în har, limpezind tot mai luminos voia lui Dumnezeu în toți ascultătorii. Cântările pline de lacrimi și de foc unesc și topesc inimile și glasurile tuturor într-un singur cor ceresc. Iar poeziile declamate în general de surorile tinere, cu lacrimi și căldură, fac toate sufletele să vibreze într-un fior sfânt. De la fiecare adunare la alta se observă o fericită creștere duhovnicească atât în număr, cât și în putere, în cunoștință și în roade a Lucrării Domnului. Nu-i de mirare dar că și împotrivirile Satanei și ale lumii cresc mereu contra noastră, proporțional cu izbânzile noastre, în mijlocul Bisericii și al norodului - nouă, aproape fiecăruia, ni se cere să acceptăm din ce în ce riscuri tot mai dese și tot mai mari.

Am văzut însă că, cu cât ești mai gata să accepți orice risc în Numele Domnului și pentru El, cu atâta constat de cele mai multe ori că Domnul îndepărtează amenințarea bănuită, ori o micșorează până la neînsemnătate. Mare rămâne însă totdeauna numai răsplata acceptării riscului inițial. Fiindcă cel care a acceptat jertfa, acela va fi gata s-o și suporte, așa cum va fi ea. Iar Dumnezeul nostru este plin de mărinimie când răsplătește astfel de dovezi de curaj la oștenii Săi devotați.

Pe linia aceasta a acceptării oricărui risc în Numele Domnului, pentru împlinirea datoriei noastre sfinte față de El - și față de memoria marelui nostru înaintaș părintele Iosif Trifa, am hotărât ca de data aceasta să participăm de sărbătoarea Rusaliilor anul acesta 1985, în număr voluntar, dar cât mai larg, la parastasul părintelui Iosif la mormântul lui din cimitirul orașului Sibiu.

Fiindcă știam că vor veni mulți frați și surori am căutat să pregătim acestei mari sărbători nu numai un cadru cât mai solemn prin organizarea unei slujbe oficiale ale parastasului cu rugăciuni și cântări în comun, preoți și frați, ci să însoțim acestea și cu câte un mic dar, în numele neprihănitului profet, cât și a celorlalți pomeniți împreună cu el. Lucrul acesta ni s-a părut nu numai necesar ci și înțelept, fiindcă deși slujirea parastasului oficial începea abia la ora unu după masă, programul adunării noastre începea de la ora șase dimineața, când soseau primele trenuri pline de frați din toată țara, în gară la Sibiu.

Pentru a explica felul în care se desfășurau acum toate adunările noastre și conținutul general al cuvântărilor, vreau să redau aici o relatare despre adunarea de Rusaliile acestui an 1985 de la Sibiu, cu ocazia pelerinajului nostru anual la mormântul părintelui Iosif. Aceasta nu numai pentru frumusețea unică a acestei adunări, ci și pentru păstrarea pe totdeauna a acestor adevăruri și legăminte rostite acolo toate. Acestea pot fi luate ca model și în viitor, ori de câte ori ni se va îngădui un astfel de prilej. Textele vorbirilor le voi reda pe scurt, din motive de spațiu, dar și pentru că începând din acest an, despre fiecare din aceste mari sărbători memoriale, vom încerca să alcătuim special câte un album ilustrat și amănunțit, în fiecare an, începând chiar cu anul acesta.

Într-adevăr, în dimineața aceasta sfântă, așa s-a petrecut. Autobuzele de la gară spre cimitir, au putut lua doar un neînsemnat număr din mulțimea fraților veniți. Cea mai mare parte s-a înșiruit pe jos, de-a lungul celor cam 5 km. de la gară până la cimitir, - spre uimirea tuturor celor de pe străzi care se întrebau mirați:

- Ce e cu mulțimea asta? Ce congres popular neanunțat se petrece azi la Sibiu? Unde se duc atât de mulți? Ce eveniment adună atâta popor din toate părțile țării, aici în ziua asta de Rusalii?

Programul de la cimitir a început de la ora 6 dimineața, după cum prevăzusem cu cei sosiți încă de seară, și de peste noapte care privegheaseră în jurul mormântului din cimitir. Erau cam două sute de frați și surori, majoritatea ca întotdeauna tineri.

La picioarele mormântului așezarăm masa cu pâinile punerii înainte, cu lumânări aprinse, pentru a da tuturor celor care ne cercetau - veniseră și aceștia - încredințarea că aici se pregătește totuși o slujbă oficială de parastas, după obiceiul străbun, pentru a nu se ridica nedumeriri violente împotriva acestui neobișnuit de lung program de la simplu parastas obișnuit.

Altfel, dacă nu am fi așezat acolo o masă cu pâine și lumânări după cum este această practică, cum am fi putut justifica prezența noastră aici, într-un număr de mii de oameni, și cu un program de propagandă evanghelică neautorizată, aici într-un loc public care era totuși o instituție de stat? Ușor am fi putut iarăși fi trași la răspundere aspră pentru o întâlnire ilegală, neautorizată și căreia i s-ar fi putut da orice explicație sau interpretare rău-voitoare. Am fi fost nu numai pedepsiți, dar și împrăștiați imediat, iar orice altă întâlnire de viitor în acest fel și în acest loc, împiedicată.

Iată cât de înțeleaptă și de necesară a fost deci hotărârea frățească de a se face și forma oficială a acestui parastas. Dumnezeu a binecuvântat această hotărâre cu un ajutor direct care ni l-a dat în chip minunat și pentru îndepărtarea unor mari piedici, dar și pentru întocmirea unor condiții - spre a avea o deplină reușită în acest mod. Dumnezeu nu ne-a dat acest ajutor minunat doar pentru împlinirea frumoasei noastre datorii față de morții noștri sfinți, dar și ne-a aranjat astfel cel mai bun motiv pentru desfășurarea în liniște a sfântului nostru program sărbătoresc, pentru care de fapt veniserăm aici.

Începutul s-a făcut cu o rugăciune cutremurătoare și înlăcrimată de mulțumire către Domnul Dumnezeul nostru, pentru sărbătoarea aceasta, pentru Duhul Sfânt care ne-a fost trimes din Cer în Numele Domnului Isus și pentru oamenii sfinți prin care ne-a fost propovăduită nouă vestea Evangheliei. Mai ales pentru profetul dat țării și Bisericii noastre, prin care a fost înființată această sfântă Lucrare a Oastei în care ne-am născut și noi din nou prin Cuvântul și Duhul Sfânt, de către acest sfânt părinte care trupește odihnește aici în această zi, peste toată lucrarea de mărturisire a Evangheliei în lumea întreagă - și mai ales pentru cea care va avea loc astăzi aici...

Am rostit apoi un scurt cuvânt lămuritor al evenimentului Rusaliilor, al semnificației prezenței noastre aici, ca un act de mare recunoștință din partea noastră, față de memoria părintelui nostru care ne este mai scump decât mii de alți învățători și binefăcători. Căci el ne-a născut din nou pentru o viață veșnică și ne-a dat atâtea învățături folositoare pentru viața aceasta.

Am rugat apoi pe cei prezenți să fie cu o deplină și evlavioasă ascultare față de tot ce se va rosti aici astăzi, de către toți vorbitorii inspirați de Duhul Sfânt, căci fie cuvântul, fie cântarea ori poezia, toate acestea sunt Cuvântul și îndemnul trimis nouă de sus, pentru folosul și mântuirea noastră.

Apoi am rugat ca să aibă fiecare un deosebit respect și grijă față de mormintele și crucile din jurul nostru, pentru ca să nu păgubim și să nu întristăm cu nimic nici pe cei vii, nici pe cei morți. Ci din respectul sfânt față de mormântul acesta atât de scump nouă, să avem respect și grijă și față de mormintele celelalte, scumpe altora.

Între timp soseau neîntrerupt zeci și sute de alți frați și surori, în grupuri mai mari ori mai mici, pe jos, cu mașini mari, cu mașini mici - se făcuse o mare mulțime răspândită peste o arie largă, acoperind toate spațiile goale nu numai pe drum și pe trotuare, ci și printre celelalte morminte până departe. Dar simțul de ordine al tuturor a păstrat o rânduială și o atenție totală nu numai la ascultarea Cuvântului Sfânt, ci și la grija coridoarelor de acces, la ferirea celorlalte morminte și cruci. Mulțimea stătea în picioare ceasuri întregi în nemișcare din cauza înghesuielii și a timpului sfânt. Într-adevăr ca în cele mai solemne momente și locuri...

După cântarea cu toții a celor două cântări ale părintelui nostru Pasăre măiastră și Mai lângă Domnul meu, mai lângă El, a început șirul vorbirilor cu fr. Arcade din Bucovina. Acesta, în numele fraților din Bucovina și Nordul Moldovei, a vorbit înlăcrimat și convingător ca totdeauna, spunând printre altele:

Mulțumim din tot sufletul nostru lui Dumnezeu care a rânduit pentru noi acest mare praznic și acest mare har pentru țara noastră și pentru poporul nostru, trimițând pe profetul Său, părintele nostru Iosif la noi, cum El a trimes în trecut și la alte neamuri mari oameni ai Lui, spre a le aduce vestea cea bună a mântuirii și a împăcării cu Dumnezeu.

Noi am venit aici la acest mormânt sfânt, aduși de dragostea și de recunoștința pe care o avem pentru acest mare om al lui Hristos, care prin lacrimile și suferințele sale ne-a chemat și ne-a adus la picioarele Crucii, la mântuirea și la iertarea Jertfei lui Isus. Cuvântul Sfânt al lui Dumnezeu ne poruncește: „Aduceți-vă aminte de mai marii voștri care v-au vestit vouă Evanghelia, uitați-vă cu băgare de seamă la sfârșitul felului lor de viețuire și urmați-le credința” (Evrei 13, 7). Aducerea aminte este un dar de la Dumnezeu. Noi suntem chemați nu numai să pronunțăm cu drag numele părintelui nostru Iosif, ci mai ales să privim cu multă băgare de seamă cum a trăit și a lucrat el pentru Domnul și pentru Evanghelia Sa, cum a trăit și cum și-a sfârșit el viața și călătoria, în munca și în lupta lui. Și astfel să-i urmăm și noi credința. În decursul vremurilor au fost mulți reformatori care au venit unii să schimbe cultul, alții rânduielile, alții învățătura. Toți aceștia au tulburat Evanghelia, dar părintele Iosif a venit trimes de Dumnezeu să transforme sufletele, să facă schimbarea cea mare a inimii, schimbând viața cea păcătoasă a oamenilor într-o viață nouă, sfântă, trăită după voia lui Dumnezeu. Aceasta este marea reformă fericită și mântuitoare. Și iată munca și lupta lui, ce minunate roade pentru Dumnezeu a adus în țara noastră, în Biserica noastră, în viața noastră. Dacă și noi vom urma pilda lui, atunci vom fi și noi înșine o pildă vrednică de urmat pentru alții.

A fi cinstiți, a fi demni, a fi vrednici, a fi niște binefăcători ai semenilor noștri, aceasta este viața creștină, acesta este dreptarul după care trebuie să umblăm - și aceasta noi am învățat-o de la Domnul Isus prin el. Așa trăiește și luptă și moare un ostaș al Domnului. Să ne rugăm ca așa să ne ajute Domnul să trăim și să biruim în lupta Oastei Lui, ca la sfârșitul vieții noastre să putem vedea Fața și Împărăția frumoasă a Domnului nostru Isus. Și să rămânem pe veci cu El. Amin”.

Se cântă cântarea Ce bine-i printre voi”.

Apoi urmează la cuvânt fr. Leon Andronic, unul din bătrânii frați, care acum mai suntem doar puțini din primii ani ai Oastei Domnului.

„Mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu - spune fr. Leon - Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, care ne-a învrednicit ca astăzi, în ziua cea mare a praznicului Oastei să fim în jurul acestui mormânt scump pe care nu-l vom uita niciodată, pentru că prin acest om mare și sfânt a sunat trâmbița redeșteptării neamului nostru din moartea păcatului, la o viață nouă... Dacă părintele Iosif a avut o deviză sfântă în viața lui, aceasta a fost ținta de a împroprietări pe tot poporul nostru cu Biblia, cu Cuvântul lui Dumnezeu. Astfel a luminat el viața a multe sute de mii de suflete, scăpându-le de iadul cel întunecat al păcatului din viața asta și a focului din viața veșnică. Ce măreață lucrare, dar și ce vrăjmași puternici s-au răsculat împotriva ei. Însă Domnul Oastei Cel Atotputernic ne-a ajutat să mergem mereu înainte, pe calea care ne-a trasat-o marele nostru înaintaș. Fraților, să reînnoim legământul nostru de a merge hotărâți și statornici până la moarte pe acest drum greu dar glorios, până la cununa și slava cea veșnică pe care ne-a promis-o Domnul și Mântuitorul nostru Isus Hristos. Amin”.

După alte poezii și cântări urmează la cuvânt dragul și bunul nostru frate Popa Petru din Săucani - Bihor. Acest neobosit frate, poate cel mai ostenitor dintre toți frații din țară, care totdeauna avea un cuvânt plin de mare putere și inspirație, a vorbit plin de curaj și înflăcărare și de data asta, nebănuind nici el și nici noi, că la aceste Rusalii și această dată vorbea pentru ultima oară lângă acest mormânt și în mijlocul acestor mulțimi frățești. Cu câteva luni mai târziu, avea să devină el însuși un mormânt și un steag pentru Oastea Domnului.

„...A venit un om trimes de Dumnezeu - a început fratele Petru cuvântarea lui - ...El a venit să mărturisească despre lumină... Cel mai binecuvântat dar pe care ni l-a făcut Dumnezeu nouă oamenilor, a fost lumina. Dar odată venită lumina în lume, ce mulți dușmani s-au ridicat împotriva ei și au urât-o pentru că faptele lor erau rele. Totuși în toate vremurile Dumnezeu a avut câte un om ales al Lui, cerut prin lacrimi și primit prin făgăduință, care a venit să mărturisească despre lumină, pentru a scoate sufletele din întuneric și a le aduce la Dumnezeu. Ce trimes smerit și minunat a fost Moise. Ce trimes smerit și minunat a fost Ioan Botezătorul... și sfântul apostol Pavel și alții și alții. Pe toți acești trimeși smeriți și minunați ai lui Dumnezeu El i-a luminat mai întâi cu lumina Lui minunată, apoi i-a trimes să mărturisească despre lumină, despre Hristos - Lumina lumii, pentru a scoate lumea din întuneric și a o aduce la Soarele Hristos. Toți acești luminători au fost crescuți în rugăciune și în lacrimi. Poate că au rămas de mici orfani de mamele lor, dar rugăciunile acestor mame sfinte i-au devotat lui Dumnezeu și poporului lor la care fuseseră trimeși.

Frații mei scumpi, suntem într-un loc sfânt, suntem lângă un mormânt sfânt. Aceasta este sărbătoarea cea mai fericită pentru sufletele noastre. Acest om a fost un profet ales de Dumnezeu, din neamul nostru și din Biserica noastră pentru a ne aduce nouă și multora, lumina lui Dumnezeu, în întunericul păcatelor și a neștiinței în care trăiam. Și acestui profet ales al Său Dumnezeu i-a smuls toate rădăcinile, ca să-l folosească numai pentru El. De ce a rămas el fără mamă de la vârstă așa micuță? Pentru ca să se lege cu totul numai de Dumnezeu, care avea cu el un plan, o misiune deosebită!

De ce a trebuit ca la 22 de ani să rămână fără soție și copilași - și să spună pe urmă: „simțindu-mă singur să cânt singurel / mai lângă Domnul meu, mai lângă El”? Acum părintele Iosif, privește în jurul mormântului tău și vezi cât de multe suflete a trezit Dumnezeu la o viață nouă și a adus lumina Lui prin jertfa ta!

Duminica trecută s-a sărbătorit în Biserica noastră Duminica tuturor sfinților. Biserica noastră are mulți sfinți, martiri, mucenici. Pe altar de atunci și până astăzi s-au adus multe jertfe, dar să ne aducem aminte de sufletele celor de sub altar... Acest trimes al lui Dumnezeu, soț cu altarul - după cum scrie pe crucea lui, - s-a adus pe sine însuși ca jertfă pe altar și sub altar, într-o totală lepădare de sine. Semnul unui adevărat trimes al lui Dumnezeu este pentru ochii luminați în primul rând lepădarea de sine. În al doilea rând dăruirea totală și deplină în slujba Evangheliei. Iar în al treilea rând o viață sfântă. Aceste trei semne au fost totdeauna dovada adevăraților trimeși ai lui Dumnezeu. După aceasta au fost cunoscuți și vor putea fi cunoscuți totdeauna marii trimeși ai lui Hristos. Dar în vremile din urmă, Mântuitorul nostru Isus a spus că vor veni mulți care nu vor avea aceste semne. Și aceștia sunt cei mincinoși. Și sufletele trebuie să se ferească de ei. Apostol înseamnă: trimes. Omul acesta sfânt a fost un mare trimes al lui Dumnezeu la noi, la neamul nostru. Dumnezeu nu ne-a trimis nouă pe cineva din alt neam și din altă limbă, atunci am fi avut un cuvânt poate ca să nu-l primim. Ci ni l-a trimes pe el din neamul nostru, de limba noastră, din credința părinților noștri, așa că oricine nu l-a primit va răspunde greu înaintea lui Dumnezeu, fiindcă nu va avea nici o dezvinovățire.

Mulțumim lui Dumnezeu că ne-a trimes în Biserica noastră un profet al Său și un părinte al nostru, care nu ne-a mărturisit o evanghelie străină, ci aceea pe care am auzit-o de la început - doar n-o trăisem înainte de el, fiindcă nu primisem lumina ei, el ne-a descoperit nouă credința noastră străbună și el ne-a învățat s-o iubim și s-o trăim.

Scumpii mei frați tineri, să nu uitați, să nu uităm niciodată pe cei care s-au jertfit pentru ca să ne mărturisească nouă lumina. Să nu vă uitați niciodată pe cei care vă vestesc Evanghelia mântuirii. Să nu vă uitați neamul și patria voastră, pe care să o iubim, pentru care și în care să muncim cu drag pentru fericirea noastră și a celor care vin în urma noastră. Omul acesta sfânt așa ne-a învățat să ne iubim credința, să ne iubim neamul, să iubim hărnicia, să iubim cinstea, să iubim tot ce-i frumos și să învățăm pe toți să iubească așa și să trăiască așa.

Prețuiți și urmați, dragii mei, după cum poruncește Biblia pe mai marii noștri! De ce mai marii noștri? Prin ce s-au dovedit ei mai marii noștri? Prin înălțările lumești? Prin cele ce izbesc privirile? Nu frații mei! Ci mai marii noștri în Hristos sunt cei care au muncit mai mult, cei care s-au jertfit mai mult, cei care au iubit mai mult și s-au ostenit mai mult în Hristos pentru noi. Aceștia sunt mai marii noștri, cei care pot spune cum a spus apostolul Pavel: voi știți pe trupul meu câte rane sunt. Priviți la viața acestui om sfânt și aduceți-vă aminte câte rane a purtat pe trupul lui - dar nu s-a gândit la el ci s-a gândit la noi, la tot poporul nostru, ca să ne aducă la Dumnezeu, la viață, la lumină, la mântuire, la fericirea veșnică împreună cu toți sfinții.

Binecuvântat să fie Numele Domnului și Dumnezeului nostru că S-a îndurat de noi toți și de fiecare dintre noi, și ne-a trimes un astfel de luminător și povățuitor. Să plecăm și de data aceasta de aici cu gânduri înalte și scumpe, făgăduind în fața Scumpului nostru Mântuitor și în fața mai marilor noștri sfinți care și-au jertfit și ei împreună cu Domnul viețile lor și ostenelile lor, - că vom fi și vom rămâne credincioși până la moarte, așa cum ne-au învățat ei. Să punem legământ că vom duce mai departe mântuirea noastră până la capăt cu frică și cutremur. Și că așa vom spune și la cei ce vor veni în urma noastră. Slăvit să fie Domnul. Mărire Tatălui și Fiului și Sfântului Duh. Amin”.

Cântarea: În slujba Ta Isuse...

Apoi se ridică la cuvânt fr. Nicolae Mihai din Galați zicând:

„...Iubiți frați și surori, iată-ne astăzi adunați cu toții în locul acesta că să împlinim cuvintele părintelui nostru Iosif care a zis: Fraților, atunci când eu nu voi mai fi printre voi, să veniți la mormântul meu, cu câte o floare, cu câte o lacrimă, ca să văd că Oastea trăiește și biruiește... Părinte Iosif, privește acum peste Oastea Domnului care crește și biruiește și care va merge mereu înainte, crescând și biruind. Aceasta este Lucrarea lui Dumnezeu pe care o face El, cum numai El știe și numai El poate să facă. Voi aminti aici între noi unele din sfintele cuvinte ale părintelui Iosif, spuse și scrise de el acum 50 de ani, în 1935 la praznicul Oastei, la Rusaliile de atunci, că toată istoria Oastei este scrisă pe paginile Sfintei Scripturi. Ce frumos ne-a vorbit mai înainte fratele Petru despre marii oameni ai lui Dumnezeu, printre care se număra pentru totdeauna și părintele nostru Iosif ca un mare trimes al lui Dumnezeu venit să facă această Lucrare în țara noastră și în vremea noastră. Oastea Domnului nu este ceva nou, ea este opera Cincizecimii și a ieșit din lucrarea și revărsarea Duhului Sfânt. De aceea și-a ales ea ca Praznic special Ziua Cincizecimii, Ziua Rusaliilor, Sărbătoarea Pogorârii Duhului Sfânt. Căci în lucrarea de mântuire a neamului omenesc Ziua Cincizecimii este desigur un hotar nou, un hotar de lume nouă, de viață nouă. Cincizecimea a dat pe primii creștini, pe cei născuți din nou și aceștia împreună cu apostolii au format Biserica cea vie, cea nouă, cea cu adevărat a lui Hristos. Nu este ceva mai minunat decât să citești prin Faptele Apostolilor ce viață nouă și sfântă duceau creștinii cei dintâi, ieșiți din revărsarea Duhului Sfânt. O astfel de viață dorim să începem și să ducem și noi cei din Oastea Domnului. Să fim o inimă, un suflet, un cuget și un gând în Hristos.

Dar ca să putem duce o astfel de viață iată că trebuie să înfruntăm din ce în ce mai multe necazuri și încercări, fiindcă duhul acestei lumi, în decursul veacurilor, a stins din viața celor mai mulți creștini focul Duhului Sfânt. Și litera legii s-a luptat și se luptă mereu să omoare duhul adevăratei credințe. Acest război duhovnicesc se dă mereu și de aceea cei ce trăiesc prin Duhul Sfânt o viață nouă, - au parte de multe prigoniri.

Biserica ar trebui să se bucure de noi, căci în viața noastră Cuvântul și Duhul Sfânt au făcut adevărate minuni. Biserica ar trebui să sprijinească cu toată puterea această Lucrare înnoitoare și nu ne putem închipui cum se poate ca ea să prigonească tocmai pe cei mai buni copii ai ei. Ne îngrozim la gândul că s-ar putea și mai rău: să fie izgoniți din ea tocmai cei ce strigă ca în Ioan 9, 25: orbi eram - și acum vedem! Ori cele scrise în Ioan 16, 2...

Multe biruințe a făcut Oastea Domnului, dar cea mai mare socot că este lupta ce a dat-o cu litera. Din creștini de literă, a făcut creștini de duh. Din creștini de nume, a făcut creștini de fapte. Dar lupta asta, - a spus părintele Iosif - nu este gata. Ea încă se dă cu furie pentru că Satana tot aici se învârte, să scoată Duhul din Oaste și să rămână numai litera. Să fure miezul, ca să rămână numai găocile. La punctul acesta cădem sau biruim. La punctul acesta va cădea Oastea, sau va birui. Va rămânea sau va pieri.

Frații mei, să ne reamintim astăzi aceste sfinte gânduri și cuvinte testamentare ale părintelui nostru și alesul Domnului, ca să ne pătrundem cu toții de ele și să urmăm în totul pilda și cuvintele marelui nostru înaintaș, asigurând astfel viața noastră și viața Oastei Domnului, până va veni Domnul și Împărăția Lui cea veșnică. Amin”.

Urmează o poezie, apoi cântarea: Noi nu te mai uităm!

Fiindcă între timp se făcuse ora zece, iar mulțimea celor ce veniseră era foarte mare, am văzut că pe la margini era puțină neorânduială, și că mulți dintre cei noi veniți erau suflete noi și care nu auziseră îndemnul de la început, cu privire la ascultarea Cuvântului Sfânt și la respectul și grija de celelalte morminte m-am văzut silit să mă ridic din nou pentru a reaminti cu și mai multă stăruință aceste lucruri. Am întrerupt aici șirul vorbirilor spunând:

- Scumpii noștri frați, surori și toți cei ce v-ați oprit o clipă aici ca să auziți Cuvântul lui Dumnezeu și să participați la această sărbătoare de reculegere sufletească, - vă rog să mă ascultați. Am numai două-trei cuvinte și o rugăminte față de toți ca adaos la cele ce le-am spus la început, când nu erau decât foarte puțini aici, adică în comparație cu marea mulțime de acum.

Întâi, să mulțumim iarăși Domnului și Dumnezeului nostru din toată inima pentru bucuria acestei întâlniri neobișnuit de mari și de frumoase care sperăm că va continua până la sfârșit în această frumoasă și fericită ordine și rânduială, după buna tradiție care s-a stabilit între noi. Dar cinstind mormântul acesta sfânt, vă rugăm încă odată din tot sufletul nostru să aveți cu toții un respect sfânt și față de celelalte morminte care sunt aici în jurul lui. Am auzit aici unele nemulțumiri din partea celor care au aceste morminte, pentru faptul că unii dintre frații și surorile noastre, dorind să vadă și să audă mai bine, se urcă pe morminte și pe crucile celorlalți adormiți în Domnul, ori calcă pe florile de pe mormintele lor. Vă rugăm foarte mult să avem cu toții mai multă grijă și respect față de acestea. Și cât se poate, înghesuiți-vă și stați numai pe căi, pe drum, pe margini și pe spațiul liber care nu-i al nimănui, spre a evita astfel ca binele nostru să fie vorbit de rău. Noi rugăm din toată inima pe toți acei care în vreo privință au avut vreo nemulțumire din partea cuiva dintre ai noștri, nu din rea voință ci din greșeală, ori din cauza marii mulțimi care este aici, lucru ușor de înțeles și de scuzat, - să ne ierte și să ne scuze, căci noi după terminarea adunării noastre de comemorare și de reculegere de aici, vom căuta să îndreptăm și să reparăm totul, dacă undeva se va afla ceva stricat de noi.

Este o ocazie unică asta de acum în această Sărbătoare mare ce ne aduce aminte că în Prima Zi de Rusalii, poate la un ceas ca acesta, S-a pogorât peste sfinții apostoli și peste cei care erau împreună cu ei și cu Maica Domnului Isus, Duhul Sfânt în Ierusalim. Într-o astfel de stare sfântă și într-o astfel de atmosferă divină ne găsim și noi aici acum în acest loc, cum s-au găsit acolo atunci ei...

Vom lăsa mai departe rând liber fraților noștri și surorilor noastre care au un cuvânt de spus și de adus din partea Duhului Sfânt tuturor celor care au venit și se află acum aici pentru a asculta acest Cuvânt. Noi după bunul și străbunul nostru obicei, tot ce începem și tot ce continuăm până la sfârșit, dorim să facem în Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, ca în această atmosferă sfântă statornicită în prezența lui Dumnezeu să se desfășoare toată starea și petrecerea noastră aici.

După cum am mai spus, toată această primă parte a stării noastre aici, se va încheia la ora 12 când va urma o scurtă pauză pentru împărțirea unei pâinișoare și a unei lumânări după posibilități, fiecăruia la câți se vor ajunge dintre cei ce stau aici, după Cuvântul Domnului care spune: „oricine va da un pahar cu apă în numele unui om neprihănit, - va primi răsplata unui om neprihănit. Și oricine va face ceva în Numele Meu, nu-și va pierde răsplata”. Tot ce putem da în numele neprihănirii, va avea o veșnică binecuvântare și pentru cine dă, - și pentru cine primește. Să le avem ca o sfântă amintire de aici.

Cu aceste cuvinte și îndemnuri vă rugăm pe toți să fie și mai departe cu toată luarea aminte la ascultarea Sfântului Cuvânt. E un prilej mare acesta pe care îl avem acum. Știe numai Bunul Dumnezeu dacă la anul când dorim iarăși să ne revedem, - vom mai fi de față și mulți dintre noi cei ce suntem acum. Și dacă ne vom mai revedea cu cei ce ne revedem acum. Eu voi mulțumi din tot sufletul meu totdeauna lui Dumnezeu, cum am mai spus și în cuvântul de la început, pentru atâtea fețe luminoase și scumpe, curate, senine și iubitoare pe care le revăd și azi aici, cum le-am văzut mereu de ani de zile, pe unii de zeci de ani, împlinindu-și aici această sfântă datorie de recunoștință lui Dumnezeu pentru acest om sfânt. Pentru acest mare și neobișnuit trimes și apostol al lui Hristos, a cărui mărire și valoare fiind încă prea aproape de noi, puțini o văd la adevărata sa dimensiune. Pe vremea marilor profeți și a sfinților noștri părinți, nici unii dintre acei uriași ai lui Hristos care au făcut atât de mult bine omenirii, n-au fost înțeleși și n-au fost prețuiți la vremea lor așa cum s-ar fi cuvenit. N-au fost prețuiți sfinții apostoli, - apostolul Pavel atât de îndurerat spune: „parcă Dumnezeu a făcut din noi apostolii, oamenii cei mai disprețuiți de pe pământ. Iată, până în ziua de astăzi suntem ca gunoiul lumii acesteia, ca lepădătura tuturor”.

Așa au fost și sfinții Ioan Gură de Aur, Vasile, Grigore, - toți. Pentru că totdeauna contemporanii oamenilor mari, au fost nespus de mici și de orbi. Și din cauza asta n-au putut nici cunoaște și nici recunoaște pe uriașii lui Dumnezeu la adevărata lor mărime. Au trebuit să treacă veacuri ca lumea să vadă adevărata valoare a sf. Pavel, sau Ioan, sau Vasile, sau a celorlalți. Profeții lui Dumnezeu văd și propovăduiesc adevărul la care gloata va ajunge abia peste secole, mult mai târziu. Va trebui să treacă și peste neamul acesta și peste Biserica aceasta poate încă multe zeci, ori chiar sute de ani, pentru a se convinge și poporul nostru ce mare a fost acest om și profet al lui Dumnezeu pe care l-am avut între noi, și ce mesaj Dumnezeiesc aducea el - când mărunții lui contemporani care aveau datoria să-l primească întocmai ca pe un înger al lui Hristos, - l-au respins și l-au ucis prin mâna celor fărădelege, între templu și altar...

Au trecut aproape 50 de ani de când glasul lui omenesc s-a stins, și trupul lui trecător s-a întins să odihnească aici sub această cruce. Ce mulți ar fi acești ani pentru orice om. Dar ce puțini sunt pentru el. Toate mormintele celelalte din jurul lui sunt într-adevăr moarte. Toate tac, toate stau reci, înghețate, împietrite. Peste trupurile care zac în ele sunt așezate lespezi care nu spun aproape nimic. Dar mormântul acesta este viu, el grăiește, el predică atât de puternic și azi, și va predica mereu și peste veacuri, tuturor celor ce trec pe aici. El însuși a spus profețind: la mine vor veni mereu și mereu suflete noi și noi, cu flori și lacrimi. Și iată florile și lacrimile nu se mai usucă și nu se vor mai usca niciodată de pe sânul viu și cald al acestui mormânt sfânt. Mulțimi tot mai mari și din ținuturi tot mai multe și mai îndepărtate, vor veni aici într-un sfânt și necontenit pelerinaj! Căci această sfântă Lucrare a Oastei Domnului, după pilda grăuntelui de muștar, a crescut un copac mare ale cărui crengi se întind acum până la marginile pământului... Avem frați și adunări ale Oastei Domnului în țări din toate cele cinci continente ale pământului. Și vor veni mereu tot mai mari mulțimi să-L slăvească pe Dumnezeu prin atmosfera creată de Lucrarea, de viața, de duhul și de eternitatea acestui om binecuvântat... Iată, noi înșine, - fiecare dintre noi, - suntem roadele vii ale acestui mormânt viu, cum vor mai fi încă și încă până în veci tot mai mulți să-L slăvească pe Hristos, în acest sfânt pelerinaj. Pentru ca să se vadă neîncetat, cât de mare a fost harul lui Dumnezeu, gândul lui Dumnezeu, omul lui Dumnezeu pe care îl comemorăm astăzi... Lucrarea Oastei este Lucrarea vie, evanghelică, anume trimisă de Dumnezeu poporului nostru și Bisericii noastre spre învierea lui duhovnicească și mântuirea lor.

Această Lucrare cultivă tot ce este mai sfânt și mai bun în simțământul neamului nostru și în învățătura și duhul credinței și Bisericii noastre, rămase de la bunii și străbunii noștri înaintași. Și de aceea ne rugăm mereu ca Duhul Sfânt să adauge la numărul nostru, până când tot poporul nostru va fi cuprins în acest sfânt curent înnoitor și viu. Pentru ca toată patria noastră să fie înnoită și înviată în Hristos. Noi credem și suntem pe deplin convinși că înălțarea și mântuirea poporului nostru a rânduit-o Dumnezeu să fie numai prin Oastea Domnului. Și dacă ea nu va veni prin această Lucrare, se prea poate să nu mai vină niciodată. Dar noi credem că tot ce a început Dumnezeu este sortit biruinței. Și nimic din tot ce începe Hristos nu va da faliment. Timpul nu contează, ce nu se realizează în anul acesta din pricini care nu depind de El, se va realiza peste un an, peste zece, peste o sută, sau peste o mie. Timpul nu contează. La Dumnezeu o mie de ani sunt ca o zi.

Domnul Dumnezeul nostru să-Și reverse harul Său peste toți cei cărora le-a încredințat El, sau le va mai încredința, în lumea asta și în țara noastră. Pentru ca lumea întreagă să ajungă să trăiască acea epocă de aur a păcii și dragostei pe care a venit să ne-o aducă Hristos Mântuitorul nostru - pe care numai El ne-o poate aduce - și pentru care ne-a fost trimisă revărsarea Duhului Sfânt înnoind întâi sufletele, apoi legile, apoi toată structura vieții fiecăruia și a tuturor prin această sfântă Lucrare.

Cu acest cuvânt mulțumim încă odată Dumnezeului nostru și salutăm în Numele Domnului nostru Isus Hristos și în numele memoriei părintelui nostru pe toți cei prezenți aici. Domnul să vă ocrotească - și să vă răsplătească tot efortul pe care l-ați făcut venind aici. Și pentru că venind, ați ascultat cu atâta evlavie și respect Sfântul Cuvânt al Domnului. El să vă binecuvânteze pe toți, prieteni sau străini care ați venit să luați parte la această sărbătoare, și să ascultați acest Sfânt Cuvânt.

Această sărbătoare și această tradiție sfântă va fi urmată an de an de toți cei care vor vrea și vor putea să asculte dorința sfântă a părintelui și profetului nostru. Noi promitem și ne rugăm Domnului nostru să ne ajute la aceasta până la sfârșit.

Slăvit să fie Domnul!

Se cântă: Cât puteți bucurați-vă iară.

Se recită o poezie, apoi se ridică la cuvânt părintele Dumitriu de la Iași, preot și frate bătrân în Lucrarea Oastei Domnului.

...Fraților - începe el - să citim la Faptele Apostolilor la capitolul 2 începând cu versetul 2: „Deodată a venit din cer un sunet ca vâjâitul unui vânt puternic și a umplut toată casa unde erau ei. Niște limbi ca de foc au fost văzute împărțindu-se printre ei și s-au așezat câte una deasupra fiecăruia dintre ei...”

Lucrarea sfântă a Oastei Domnului, a cărei trâmbițaș a fost părintele Iosif Trifa, va fi în strâmtorări totdeauna, dar cu cât va fi mai în strâmtorări cu atâta va fi mai biruitoare. A profețit acest lucru părintele Iosif. Fraților, la temelia credinței noastre este Jertfa Mântuitorului nostru Isus Hristos. Și cum S-a Jertfit El așa au trebuit să se jertfească urmașii Săi. Iar printre cei ce s-au jertfit mai aproape de noi și și-au dat viața lor, este și scumpul nostru părinte Iosif. El a strigat odată acest cuvânt profetic cu privire la Oastea Domnului: Stânca a fost lovită, apa a țâșnit, Biserica s-o capteze. Slăvit să fie Domnul!

Da, Biserica cea vie a lucrat și va lucra până la sfârșitul veacurilor, dar biserica formelor, adică cei ce în biserică nu viețuiesc după voia lui Hristos, nu pot niciodată să suporte lucrurile Duhului Sfânt. Lucrarea Oastei Domnului în Biserica noastră este Lucrarea Duhului Sfânt. Ce bine ar fi dacă cei mari ai sfintei noastre biserici ar înțelege acest lucru și ar zice ca Gamaliel: - să avem grijă să nu ne pomenim că luptăm împotriva lui Dumnezeu.

Da, așa ar trebui să zică.

Iată, noi ne-am întâlnit atât de mult popor aici să ne rugăm lui Dumnezeu să aducă mai curând lumina înțelegerii sfinte în mințile tuturor. Și Duhul Sfânt va lucra în noi și prin noi. Cea mai mare lucrare pe care noi trebuie să o facem acum este să avem îndrăzneală în Numele Domnului pentru a face voia Lui pe pământul scumpei noastre țări. Vedeți, când suntem atât de mulți avem îndrăzneală, - dar să nu fim fricoși niciodată fiindcă Domnul este cu noi și El este Cel Atotputernic. El care a întărit pe sfinții noștri înaintași, ne va întări și pe noi.

De orice frică noi putem scăpa prin ajutorul lui Dumnezeu și prin rugăciune. Domnul să ne mai ajute să ne întâlnim și să ne bucurăm aici. Să răspândim Cuvântul lui Dumnezeu cu dragoste și cu bucurie mare. Amin. Slăvit să fie Domnul!

După cântarea: Doamne, ești a mea iubire, ia cuvântul fr. Ionatan Ille, spunând:

...Când stai în locul acesta și privești spre mulțimea fețelor îndreptate spre crucea părintelui nostru drag, este imposibil să nu te cuprindă un fior sfânt în fața unei așa de mari dovezi de dragoste și de putere. În momentul când am ajuns aici și priveam de la margine, se vedea înalta cruce a părintelui, doar de la „Slăvit să fie Domnul” în sus. Am zis: este crucea părintelui, dar se vede numai Domnul Isus și cuvântul „Slăvit să fie Domnul”. Da, acesta a fost secretul biruinței părintelui, secretul care a făcut ca astăzi să înflorească și să rodească atât de minunat, jertfa lui frumoasă. El a știut să se aplece pe sine, ca să se vadă numai Isus Hristos Cel Răstignit. Este într-adevăr o priveliște atât de mișcătoare și o dovadă atât de puternică despre jertfa care a fost depusă și sfințită de Dumnezeu. Jertfa lui înflorește și rodește tot mai frumos prin Lucrarea minunată a Oastei Domnului. Proba timpului dă noi valențe și noi dimensiuni acestei jertfe. Iată fraților că astăzi într-un mod și într-un număr cum poate n-am mai fost aici, ne-am adunat ca să împlinim cum s-a spus datoria care o avem față de acest mare om și trimes al lui Dumnezeu. Suntem adânc încredințați - și este imposibil să nu-ți dai seama că acesta a fost un mare profet și că aceasta este o Lucrare divină care va trăi și va rodi mereu. După cum ploaia nu se întoarce fără rod, tot așa și jertfa aceasta. Ea va trebui să meargă înainte, fiindcă este de natură divină. Noi toți, prezența noastră aici, toate inimile străbătute de același dor și fior sfânt, suntem o dovadă a divinității acestei Lucrări, care a ajuns să aibă un răsunet mereu mai larg până la marginile lumii. Nu numai în țara și poporul nostru, ci în multe alte țări și popoare, acest suflu divin prezintă un viu interes pentru că este venit de la Dumnezeu și este necesar vieții și învierii tuturor acelora care doresc să-și însuflețească credința și năzuința lor spre Dumnezeu.

Dragul nostru părinte, eu personal nu v-am cunoscut și majoritatea celor care suntem acum aici nu v-am cunoscut personal, noi nici nu eram născuți pe lume când Domnul v-a chemat la El, dar am cunoscut și cunoaștem pe cei ce v-au fost alături. În ochii lor strălucește aceeași lumină pe care le-ați aprins-o prin Duhul lui Dumnezeu. Cuvintele ce le-ați spus și scris au rămas și rodesc în inimi de peste o jumătate de secol, și s-au întins cu o repeziciune, cu o putere și cu o vigurozitate în așa fel că toată lumea privește acum spre jertfa care ați adus-o și s-a mistuit pe altarul Oastei, ca un rod atât de minunat și de frumos.

Faptul că suntem aici, faptul că atât de mulți am reușit să înțelegem și să cunoaștem chemarea făcută de Dumnezeu prin gornistul nostru, este o strălucită dovadă că părintele nostru și cuvântul său n-a murit. Viața sfântă pulsează și arde cu un dor tot mai mare de cer în noi toți. Această viață a ars întâi în inima sa, de aceea a cuprins și a aprins toată țara - și a pătruns în toată lumea cu așa căldură și ardoare că de peste o jumătate de secol iradiază și încălzește inimile noastre îndreptându-ne privirile și inimile noastre ale tuturor spre Golgota, spre viețuirea în Hristos și pentru El...

Ce mare a fost acest om al lui Dumnezeu. Numai marii oameni ai lui Dumnezeu au puterea să ardă așa, să dorească și să lupte așa să învingă toate furiile și împotrivirile celui rău, pentru că ei văd mai dinainte rodul, urcând șiruri - șiruri spre cer.

Aceste lucruri ne sună și nouă fraților mereu a angajare. Pentru noi toți care suntem aici și pentru numărul nesfârșit al celorlalți care ne înconjoară de aproape și de departe - sună o puternică și înaltă angajare. Același dor să ne copleșească, să ne pătrundă, să ne cucerească inimile. Să ducem mai departe mesajul sfânt, și să luptăm cu aceeași credință și aceeași năzuință pentru Hristos. Amorțeala și letargia nelucrării spirituale, care se așterne tot mai grea peste lumea de astăzi, reprezintă moartea cea mai de temut. Părintele nostru, în toată scurta lui viață, a fost plin de vigoare spirituală, a avut o mare putere de rodire, pentru că el a văzut în perspectivă snopii mulți și frumoși care vor crește în urma muncii lui. A lucrat până în ultima clipă a vieții lui. A dat dovadă de o viață viguroasă și sănătoasă. Aceasta este viața rodnică, viața umblării și lucrării prin harul lui Dumnezeu în care ne vrea Dumnezeu și pe noi.

Trebuie fraților să avem fiecare dintre noi planuri în perspectivă în Hristos. Trebuie să avem în inimile noastre întipărit puternic ceea ce va urma, ceea ce trebuie să vină. Să fim încredințați că Domnul va duce la biruință, așa cum a spus, Lucrarea începută de El. El nu începe o lucrare falimentară. El nu începe astăzi ce sfârșește mâine, ci Lucrarea Lui are ca și El, o durată eternă. Cu această nădejde și încredere trebuie să lucrăm, să ne angajăm, să activăm. Să ne temem de moartea spirituală care bântuie lumea de astăzi când atât de mulți oameni nu mai au nici o preocupare duhovnicească, ci preocuparea lor majoră este numai digestia, preocuparea de probleme mărunte, josnice, materiale. Astfel ei au murit înainte de a înceta să le bată inimile în piepturile lor. Dar sufletele mari care prin credință văd înainte, care lucrează și se angajează prin Hristos și pentru El, acestea năzuiesc, rodesc și trăiesc și vor trăi veșnic.

Să mulțumim lui Dumnezeu pentru înaintașii noștri sfinți pe care ni i-a dăruit. Pentru nădejdea care a pus-o în inimile noastre, pentru felul minunat în care a hotărât și a găsit cu cale să trimită în poporul nostru goarna și glasul acesta profetic care a chemat și a strâns în jurul Crucii Domnului Isus atâtea inimi. Domnul să binecuvânteze totul, iar noi să facem juruință angajându-ne la munca Lui, ca niște suflete noi, active, năzuitoare, căci în nădejdea și lupta aceasta ne însuflețim și ne curățim radiind pentru întâlnirea fericită și vrednică cu cel care a fost și rămâne părintele nostru în Hristos.

Doamne Isuse, pune în noi toți aceste gânduri de angajare și luptă sfântă pentru zorii care se lărgesc mereu, până vor cuprinde înviind totul spre alte și alte generații, care vor veni și vor trăi mereu mai viu în acest adevăr sunat de aici. Amin. Slăvit să fie Domnul!

Altă cântare, altă poezie, și ia cuvântul fr. Petrică din Maramureș:

...Am fost de la începutul vieții mele o fire foarte timidă, de aceea îmi este nespus de greu a-mi exprima simțămintele care mă stăpânesc de fiecare dată când Dumnezeu mă învrednicește să ajung în acest loc sfânt. Îmi aduc aminte de prima mea venire la acest mormânt, în urmă cu câteva zeci de ani. Nu-l cunoșteam pe părintele Iosif, decât din prima carte pe care Dumnezeu m-a învrednicit să i-o citesc: Călătoria la Ierusalim. O citisem pe când eram copil și urmărindu-l cu închipuirea mea, cu inima, cu mintea prin toate acele locuri sfinte, mă întrerupeam de multe ori prin hohote de plâns și nu puteam citi mai departe. Eram și eu aievea în starea cea de acolo. De aceea când Dumnezeu m-a ajutat să ajung aici de prima dată lângă acest mormânt, plecând, am simțit că am fost chiar la Ierusalim, așa cum citisem în cartea părintelui Iosif. De aceea recunoștința pe care i-o datorez eu, ca și fiecare dintre noi, acestui om sfânt este mai presus de puterile noastre de a o arăta acum aici lângă mormântul său.

Încă venind de la gară, trecând pe la catedrală și prin aceste locuri încărcate de istorie pentru noi, pe unde a umblat, a lucrat și a suferit părintele nostru, înfruntând atâtea încercări pentru a ne aduce nouă Cuvântul Cel Viu al lui Dumnezeu, sufletul nostru este copleșit de emoție și recunoștință. Toate acestea ne poruncesc nouă să ne aducem aminte de înaintașii noștri prin jertfa cărora noi am putut să-L aflăm pe Dumnezeu și să ne facă să le urmăm credința.

Unul dintre marii eroi ai neamului nostru, Avram Iancu, cu care s-a înrudit și trupește părintele nostru, a spus: „scopul unic al vieții mele este să-mi văd națiunea fericită și liberă”. Și spre sfârșitul vieții lui a lăsat cu testament ca toată averea sa să intre în folosul neamului, spre a-l vedea fericit... Da, este vorba despre Avram Iancu, unchiul soției părintelui Iosif.

Dar exact același lucru l-a făcut nu numai pe plan duhovnicesc ci chiar și pământesc părintele Iosif. El a fost la fel un erou, dar de mărimea jertfei lui, cum s-a mai spus, încă noi cei de azi nu ne putem da seama îndeajuns. Am sărbătorit acum zece zile Înălțarea Domnului, - și prin tradiție ziua eroilor neamului. A fost desigur mare jertfa și eroismul celor ce și-au dat viața pe câmpurile de luptă pentru libertatea pământului și neamului nostru, dar cât de mare este meritul acelora care de bunăvoie și fără nici o constrângere și-au dat nu numai odată, ci de sute de ori jertfa cea mai sfântă și mai grea pentru dezrobirea noastră sufletească a tuturor. Printre aceștia, cel mai aproape de noi și cel față de care ne simțim cel mai îndatorați în Hristos, este părintele nostru Iosif.

Un mare om al neamului nostru, Nicolae Iorga, a spus: recunoștința urmașilor trebuie să fie ca un giulgiu de aur pe fața marilor dispăruți”. Dacă noi recunoaștem în adevăr că acest părinte al nostru a fost un mare dispărut, atunci numai așa vom fi și noi niște urmași credincioși și vrednici ai lui, dacă îi arătăm și îi vom arăta totdeauna recunoștința. Astfel ne vom pătrunde atât noi cât și alții tot mai mult de uriașa importanță a acestui dispărut. În datoria recunoștinței noastre avem și sarcina de a continua și noi fiecare, lucrarea începută de el, de a-i face pe oameni fericiți, prin aflarea lui Dumnezeu. Să-i ajutăm pe oamenii din jurul nostru să iese din păcat, din letargia sufletească, până când tot neamul nostru va fi salvat astfel. Noi trebuie să ne iubim patria și trebuie să ne iubim semenii - și trebuie să facem totul pentru fericirea acestora în Hristos. Pentru că numai astfel va veni peste noi și prin noi fericirea adevărată pentru toți. Doresc să închei aceste gânduri cu una din poeziile noastre care ni se potrivește, nu numai autorului, ci și nouă și Lucrării din care facem parte.

Aș vrea ca-n focul unic

Aș vrea ca-n focul unic de-aprins și uriaș

al dragostei și jertfei, la cea mai naltă pară,

să-mi pot topi ființa pân-la a fi părtaș

desăvârșit de una cu tot ce-o să mă ceară.

Cu-o inimă-ncălzită în flăcări pân-la alb

fierbinte și curată să-nvălui lumea-ntreagă,

cu fiecare faptă s-aduc un calm și cald balsam

pentru-o durere ce plânge și se roagă.

Să-mi contopesc ființa cu neamul meu erou

cu-a lui însângerată istorie slăvită,

ca să mă nalț cu dânsul prin nașterea din nou,

spre Ziua și Cununa și Plata strălucită.

...Aș vrea, dar nu pot face să sufăr mai puțin

iubind mai cu măsură și dând mai cu cruțare

cămara-i tot mai goală, dar drumu-i tot mai plin

tot mai puțin oleiul, dar para-i tot mai mare.

O Doamne, fă să ardă așa pân-la sfârșit

să se împartă darnic cu dragoste și toată,

iar când n-o să mai aibă nimic nedăruit

atuncea să se stingă. Puternic. Dintr-o dată...

Amin.

Slăvit să fie Domnul!

După o altă cântare înflăcărată, cântată puternic de către toți, se ridică la cuvânt bătrânul frate Ioan Opriș, aproape de 80 de ani... El este acela care în ultimii ani și zile a fost între noi unul dintre puținii care au rămas credincioși lângă părintele Iosif. El și cu regretatul frate Ioan Popovici i-au pansat zilnic grelele rane sângerânde ale operațiilor lui neînchise, până în ceasul morții... Am mai scris și mai demult la vremea sa, despre acest devotament unic și frumos al fratelui Opriș față de Domnul și față de părintele nostru, mai ales în cele din urmă chinuri ale lui. Pentru aceasta să nu-l uităm și să ne rugăm totdeauna pentru binecuvântarea și răsplata scumpului nostru frate Opriș. Domnul să le răsplătească în Ziua Lui, acestor frați pentru toată această sfântă osteneală.

Acum fratele Opriș spune cu glas mișcat:

...Preaiubiți frați și preaiubite surori, mă gândesc la un cuvânt mare din Sfânta Scriptură care zice: dacă m-aș putea atinge de poala hainei Lui, m-aș face bine. S-a atins - și s-a vindecat. Avem și noi aici acum ocazia să ne atingem de Hristos ca să ne vindecăm sufletește. Mai ales cei veniți de prima dată, care aveți ascunse boli sufletești, veniți să vă atingeți de Hristos - și El vă va vindeca sufletul, vă va ierta păcatele și vă va face oameni noi. Dar după ce L-am cunoscut pe El să nu ne mai lăsăm înfricați de nici o amenințare, ca să nu ne mai lepădăm de Hristos niciodată. Noi toți cei ce am venit acum aici ne-am atins de Cuvântul și de Jertfa lui Hristos.

Noi câțiva de aici l-am cunoscut îndeaproape pe părintele Iosif care ne-a adus la Isus, și am fost lângă el până în cea din urmă clipă a lui pe pământ. Mulțumim lui Dumnezeu care ne-a dat tăria să rămânem până la sfârșit pe calea sfântă a dragostei dintâi și alături de părintele Iosif și de Oastea Domnului. Facă Domnul ca noi toți care suntem azi aici să nu-L părăsim niciodată pe Domnul Isus Hristos și nici calea pe care ne-a îndrumat părintele. Să nu fie nimeni care plecând de aici dacă ar fi întrebat de cineva să se lepede ca sfântul Petru în clipa lui cea mai grea, tăgăduind că nu a fost cu Isus. Ci tari și credincioși în mărturisirea noastră să ne facem vrednici și noi de cununa celor biruitori cum au fost marii noștri înaintași. Să avem respectul sfinților și când pomenim numele lor să-l pomenim cu evlavie și cu dragoste, nu ca niște nume obișnuite de bunuri ori de oameni, ci cu toată bunăcuviința ce le-o datorăm. Mulți zic: Pavel, ori Petru, ori Ioan, ori Iosif. Ce necuviință și ce lipsă de respect. Noi dacă suntem învățați de Dumnezeu să arătăm prețuire totdeauna și față de felul cum rostim numele lor... Fraților, să nu vorbesc prea mult, chiar și atât a fost mult pentru mine la starea asta. Dar vă rog din adâncul inimii mele să dovediți că faceți parte dintre copiii lui Dumnezeu și prin respectul sfânt pe care trebuie să-l aveți totdeauna și când rostiți numele oamenilor mari ai lui Hristos.

Domnul să ne ajute tuturor la aceasta. Amin. Slăvit să fie Domnul!

Mulțimea ascultătorilor creștea mereu și mereu creștea și interesul tuturor față de Sfântul Cuvânt. Stația de amplificare răspândea totul până departe. Niciodată n-am văzut atâta mulțime de suflete mai ales tinere stând ceasuri întregi nemișcați în picioare, înghesuiți unii lângă alții, dar atât de atenți, chiar și în această aglomerație în puținele spații goale, pentru a respecta îndemnul de a ocroti celelalte morminte, însă ascultând cu atâta evlavie fiecare cuvânt ce se rostea.

După o poezie frumoasă, se ridică la cuvânt fratele Aurel din Nordul Ardealului începând:

„Opriți-vă o clipă voi frați și voi surori,

priviți spre Jertfa Crucii - și treacă-vă fiori,

- știți voi ce-nseamnă asta? - de n-ați știut, să știți

prin Ea primiți ori Raiul, - ori iadu-l moșteniți.

De-aici din fața Crucii, voi, nu mai sunteți voi

nu mai puteți tot astfel să-ntoarceți înapoi,

ori Îl primiți pe Domnul - și mergeți către cer

ori vă-mpietriți, - și mergeți spre veșnice dureri...

Fraților și preaiubiții noștri, bucuria pe care o avem noi astăzi este ca a acelui olog vindecat de sfinții apostoli la poarta Frumoasă a Templului din Ierusalim. Nu putem să nu spunem tuturor fericirea pe care o simțim de când ne-am atins și noi de Crucea și de Jertfa Domnului nostru Isus Hristos, și am fost vindecați prin Numele Lui.

Numele Domnului Isus, acest Nume Sfânt care de-a lungul veacurilor a triumfat peste orice nume pentru că El a fost mort pentru păcatele noastre și a Înviat pentru mântuirea noastră. Prin această Înviere El a adus la o viață nouă pe toți acei care au primit Lumina Lui și au mărturisit despre Ea. S-o știți toți și s-o știe tot norodul că ceea ce se vede astăzi aici în locul acesta, și ceea ce se vede peste tot în astfel de ocazii minunate cu toți cei născuți din Duhul Sfânt în Oastea Domnului, este numai rodul Jertfei și Cuvântului Sfânt al lui Isus Hristos. El prin harul Său a făcut să se reverse peste țara noastră și peste poporul nostru aceste mari binecuvântări.”

Unul dintre cuvintele părintelui Iosif a fost acesta:

„Dacă aș avea un glas să mă audă tot pământul, aș striga un singur cuvânt: Citiți și răspândiți Biblia, care este Cuvântul lui Dumnezeu”. Despre acest Cuvânt mărturisește și sf. ap. Pavel când zice că este viu și lucrător, mai tăietor ca o sabie cu două tăișuri, pătrunde până acolo că desparte sufletul și duhul, încheieturile și măduva, judecă simțurile și gândurile inimii... Cu acest Sfânt Cuvânt au lucrat marii oameni ai lui Dumnezeu, făcând acele sfinte lucrări care au adus mulțimea cea mare a Bisericii vii la viața veșnică prin Duhul Sfânt. Ceea ce se vede astăzi în locul acesta este opera măreață a Duhului Sfânt, făcută în țara noastră prin omul ales de Dumnezeu pentru aceasta, părintele nostru duhovnicesc Iosif Trifa. Prin această sfântă Lucrare au venit la mântuire nenumărate mii de suflete și din numărul acestora suntem și noi cei ce stăm acum aici, cu lacrimi de recunoștință față de Dumnezeu pentru el. Dar poate că mai sunt aici și unele suflete care n-au venit cu gânduri curate, fiindcă n-au cunoscut până astăzi puterea înnoitoare a Cuvântului lui Dumnezeu și nici Lucrarea minunată a Oastei Domnului, prin care noi am cunoscut această putere înnoitoare. Îi rugăm pe toți aceștia să se lase pătrunși de sabia Cuvântului și să se lase îngenuncheați cu legământ de predare pentru totdeauna în slujba lui Hristos. Primind de bunăvoie și din toată inima acest îndemn, vă veți întoarce de aici cu simțăminte noi și sfinte. Apoi trăind o viață sfântă într-un legământ sfânt, izvorât dinăuntru, fără nici o presiune și obligație din afară, vei fi un tată adevărat, vei fi o mamă adevărată, un copil adevărat, un cetățean adevărat, un om adevărat, pentru că vei fi născut din nou din Dumnezeu prin Cuvântul și Duhul care S-a pogorât în Ziua Cincizecimii, trimes de Dumnezeu peste toți cei care au ascultat acest cuvânt înflăcărat rostit de sfântul apostol Petru.

Tot așa prin aceste vorbiri și scrieri ale părintelui nostru Iosif, Duhul Sfânt a trezit și a format oameni care s-au adunat împreună lângă Evanghelia Domnului Isus, iar în aceste adunări - și noi cei tineri de azi am ajuns să-L cunoaștem pe Dumnezeu, și să trăim o viață nouă și adevărată cu Hristos. De zeci de ani, pe drumul urmat de acest sicriu am venit și vor mai veni aici multe mii de suflete care au căpătat un nume veșnic. Căci peste ani și zeci de ani - și peste veacuri, vor rămâne numai numele celor ce fac totul pentru Evanghelie, ca să aibă și ei parte de ea. Doriți să vă rămână numele pe veșnicie? - Apropiați-vă de Evanghelie, uniți-vă cu Hristos. Mai ales voi fraților tineri, predați-vă lui Hristos și puneți-vă cu totul în slujba Lui cea veșnică. Faceți să se oglindească peste fețele voastre Chipul lui Hristos, iar gândul vostru, viața voastră, iubirea și trăirea voastră să-L arate și să-L înalțe în fața tuturor pe El, așa ca toți să poată spune despre noi că suntem urmași demni ai lui Isus.

Iar vouă cei ce aveți gânduri străine față de această Lucrare a Domnului și a Duhului Sfânt, gândiți-vă la Gamaliel și la sfatul lui. Temeți-vă ca nu cumva să luptați împotriva lui Dumnezeu Cel Atotputernic care stăpânește toate lucrurile și care va nimici pe toți vrăjmașii Lui. Noi fiindcă suntem înnoiți de Duhul lui Dumnezeu căutăm să înduplecăm pe oricine nu prin puterea noastră, nici prin vorbiri înduplecătoare dictate de înțelepciunea omenească, ci printr-o dovadă dată de Duhul Sfânt și de putere. Iar acum:

Oprește-te o clipă

Oprește-te o clipă, tu suflete în drum

și cugetă puternic la tot ce-auzi acum:

- crezi tu că este moarte? - da, nu poți să nu crezi

când numai cimitire-s și cruci oriunde vezi!

De crezi că este moarte și crezi că-i pentru toți

știi c-a scăpa de moarte, oricât ai vrea, nu poți

- atunci ce-i mai cuminte ca a căuta de-acum

să-ți scapi eterna viață de blestem și de scrum.

...Oprește-te din când în când și uită-te-nspre lună

și-ascultă trecerile ei ce multe au să-ți spună,

oprește-te din când în când și uită-te-nspre soare

că nu știi care-i ziua cea când nu-ți va mai răsare.

Oprește-te din când în când lâng-un mormânt și-o cruce

și-adu-ți aminte că-ntr-o zi aici te vor aduce.

Oprește-te din când în când pe drum numai cu tine

și vezi cu ce te duci de-aici în viața care vine.

Oprește-te și până poți spre Dumnezeu te-ndreaptă

că nu știi după care ceas sfârșitul te așteaptă,

căci în zadar te vei opri când moartea te culege

atunci pe veci de veci va fi târziu a mai alege.

Slăvit să fie Domnul!”.

După cântarea Isus vă cheamă, veniți la El, urmează la cuvânt fratele Costel din Cluj:

„Slăvit să fie Domnul pentru aceste vremi și pentru aceste locuri binecuvântate din care Dumnezeul nostru a făcut să se înalțe pentru eternitate statura unui uriaș și lucrarea unui sfânt părinte care a făcut un atât de mare răsunet în sufletele noastre și a multor alte suflete până la marginile lumii. Au spus și alți frați înainte versetul sfânt care ne poruncește: „aduceți-vă aminte de mai marii voștri care v-au vestit vouă Cuvântul lui Dumnezeu...” - și cred că nu este nici o supărare dacă se repetă de zeci de ori, de sute de ori acest cuvânt, pentru că lângă acest mormânt trebuie să ne întrebăm fiecare pe noi înșine cât am împlinit din porunca aceasta. Cât le urmăm credința acestor mari și sfinți înaintași ai noștri?

Pentru noi mai ales, generația tânără, aceasta este o condiție de viață și de biruință fiindcă noi ne vom realiza și vom realiza ceva numai în măsura în care vom ține seama de acest deziderat. Sunt 62 de ani de la data când a răsunat în țara noastră pentru prima dată glasul acestei trâmbițe cerești. Ce reprezintă 62 de ani? Reprezintă extraordinar de mult. Reprezintă o istorie, un adevăr și recunoaștem cu toții că este un adevăr etern, fiindcă el a rezistat și rezistă timpului și încercărilor. Aceasta îl arată că este de la Dumnezeu, - fiindcă ceea ce nu-i de la Dumnezeu nu rezistă acestor probe nimicitoare. Faptul că noi suntem acum aici într-un număr atât de mare, este iarăși o dovadă că acest adevăr se perpetuează prin ani la rând, că această moștenire este sfântă și scumpă. Și că noi trebuie să avem curajul de a o transmite generațiilor care vor veni după noi.

Omul acesta sfânt și Lucrarea aceasta sfântă a răscolit țara și lumea creând oameni noi, familii noi, gânduri și fapte noi, întorcând la Dumnezeu mii și mii de suflete care erau pierdute înainte, dar apoi s-au transformat total. Eu vorbesc din trista experiență a vieții mele de copil, care mă trag dintr-o familie în care era un iad din cauza alcoolismului. Eu n-am avut copilărie tocmai pentru că tatăl meu era bântuit de această molimă nefericită. Noi, patru copii plângeam lângă o mamă nenorocită stând nopți întregi la rugăciune, tremurând de frică să nu ni-l aducă Dumnezeu pe tata beat. Căci numai noi știam ce nenorocire era atunci...

Acum după ce am aflat pe Domnul și suntem părtași într-o familie atât de scumpă, preamărim pe Dumnezeu pentru starea de har în care am ajuns. Este extraordinar de fericit să vezi pe zi ce trece și pe an ce trece, ce minunat este acest legământ sfânt care ne unește lângă acest mormânt scump, care ne strânge pe toți cu o putere nebiruită. Acest sfânt apostol al poporului nostru, a venit în istoria noastră binecuvântat de Dumnezeu, ca să ne fie o chemare, o pildă, un îndemn, un exemplu. Și după el și alți înaintași sfinți care s-au jertfit pe acest câmp de luptă al credinței. Ne rugăm lui Dumnezeu pentru înaintașii noștri bătrâni pe care îi mai avem încă printre noi, ca Duhul Sfânt să-i întinerească mereu, spre a ne ajuta și pe noi cei tineri să ajungem tari și biruitori în Hristos...

Fraților, facem - și să facem! - mărturia de credință ca an de an și generație de generație să urmăm neobosiți învățătura părintelui nostru Iosif - și că nimeni și nimic să nu ne poată abate de la acest adevăr. Să arătăm și celor ce s-ar dovedi vrăjmașii noștri, că Dumnezeul nostru este Bun și că noi am gustat din fericirea vieții cu El. Că Domnul Isus Hristos este Mântuitorul nostru, iar Duhul Sfânt este Călăuza noastră. Că El ne îmbărbătează, ne întărește, ne apără și ne ajută, fiindcă El este nădejdea noastră neclintită și veșnică. Noi putem spune tuturor celorlalți oameni: dumnezeii voștri au murit, - dar Domnul Dumnezeul nostru trăiește, este Viu și va fi în vecii vecilor.

Iar acum se pune întrebarea: cum plecăm noi de aici de la mormântul acestui om atât de mare sufletește? Dorința și rugăciunea noastră este să întărim acest legământ de a urma acest drum, de a imita acest exemplu. De a-L mărturisi cu tărie și hotărâre pe Domnul Isus Hristos și mântuirea veșnică prin Sângele Crucii Lui, de a arăta tuturor oamenilor, cât de minunat a lucrat El în viața și în familia noastră. Să plecăm de aici plini de bucuria că Domnul Dumnezeu a lucrat dovedind din nou că a Lui este această Oaste Sfântă și că focul Lui arde în ea... Noi da, plecăm de aici cu pacea lui Isus pe care nimeni nu ne-o poate tulbura și nici n-o poate lua de la noi. Plecăm de aici cu rugăciunea sfântă ca Domnul să ne facă să fim una în gânduri și simțiri. Și fie că plecăm de la acest mormânt din cimitir de la Sibiu, fie că vom pleca de la cimitirul din Săsciori unde este mormântul fr. Marini, fie că vom pleca de la acel din Cluj-Mănăștur unde este mormântul încă proaspăt al părintelui Vladimir, să plecăm hotărâți, să fim mai harnici și mai activi în lucrul lui Dumnezeu în care le-am urmat lor.

Domnul să ne ajute să ne ținem legământul pe totdeauna, că nu vom face de râs strămoșii noștri, ci vom duce până la moarte misiunea noastră - și că vom arăta prin viața noastră lumii întregi că suntem niște adevărați ostași ai Domnului nostru Isus Hristos care este veșnic Biruitor. Și că această Lucrare pe care a trezit-o El în mijlocul nostru, este cu adevărat o Lucrare sfântă. Amin.

Slăvit să fie Domnul!

Se cântă o cântare, se spune o poezie, după care urmează la cuvânt fr. Suciu Vasile din Cluj.

„Fraților, sunt încredințat că Cel care a început în noi această bună lucrare, o va și isprăvi până în Ziua lui Isus Hristos. Fraților, ce bine este să fim noi astăzi aici în Ziua Rusaliilor, căci Rusaliile este sărbătoarea multimilenară rânduită de Dumnezeu economiei iudaice prin robul Său Moise, numită ca sărbătoarea celor dintâi roade, sărbătoarea secerișului. Acesta este sensul și dimensiunea Rusaliilor din Vechiul Testament. De altfel toate sărbătorile și evenimentele Vechiului Testament nu au avut decât rostul să arate înspre un punct bine definit spre Cel Făgăduit, spre Domnul nostru Isus Hristos. Ce minunat că suntem aici fraților și ce frumos că ne-am întâlnit aici în ziua celor dintâi roade. Dumnezeu avea și vrea și are în vedere lucrări atât de mărețe și minunate pentru noi. Sensul Nou-Testamental al sărbătorii de Rusalii este nespus mai măreț, este extraordinar, prin faptul că Dumnezeu la împlinirea vremii S-a revelat pe Sine Însuși prin Isus Hristos și prin Duhul Sfânt. Ce minunat este acest „plinirea vremii” în istoria omenirii. Ce schimbări profunde a făcut revelația lui Dumnezeu în decursul anevoios al Istoriei! Ce minunat lucru este acesta. Concepția despre Venirea lui Mesia, în interpretarea școlii iudaice era în două feluri. Marii învățați erau împărțiți între două păreri. Una cea din Isaia 11, care le convenea cel mai bine fiindcă vorbea despre Cel ce va veni ca despre un mare Steag pentru popoare. Un Împărat al Slavei care le va aduce prin puterea Sa o împărăție în care vor fi binecuvântate prin Israel toate neamurile pământului. Extraordinară și convenabilă această explicație. Dar mai există altă concepție despre Mesia tot din cartea profetului Isaia, cea din cap. 53 pe care o țineau oarecum ascunsă fiindcă nu le era convenabilă deloc. Nu le convenea un Mesia chinuit și disprețuit pentru răscumpărarea lumii. Toate lucrurile acestea sunt minunate - dar ele revin din nou în sensul Rusaliilor, în sensul Nou-Testamental. Domnul Isus le spune ucenicilor în seara despărțirii de ei: Trebuie să vă spun adevărul într-un fel dureros pentru voi: Eu trebuie să plec de la voi. Vă este de folos să Mă duc, căci dacă nu Mă duc Eu, Duhul Sfânt nu va veni. Dar dacă Mă duc, vi-L voi trimete. El vă va călăuzi în tot adevărul, vă va învăța toate lucrurile și vă va aduce aminte de tot ce v-am spus Eu. Domnul Isus Și-a întors privirile atunci spre ucenici, și văzându-i profund copleșiți de sentimentul întristării le-a zis: Văd că inimile voastre sunt pline de întristare acum, dar Eu vă voi vedea iarăși, inimile vi se vor umplea de bucurie - și nimeni nu va mai răpi bucuria voastră. Ce minunate sunt aceste lucruri fraților, bucuria pe care ne-o dă Duhul Sfânt, prin aflarea Domnului Isus, nu ne-o mai poate răpi nimeni. Isus le-a spus apoi: să nu vă depărtați de Ierusalim, ci rămâneți acolo până voi trimete pe Duhul Sfânt. Și așa s-a întâmplat.

Într-o zi ca asta, la 50 de zile după Paști și la 10 zile după Înălțarea Mântuitorului la cer, a venit Pogorârea Duhului Sfânt. Dumnezeu Și-a împlinit Sfânta Lui făgăduință față de ei... Rusalii!... Ce cuvânt extraordinar, ce semnificație profundă! Ziua certificării Bisericii lui Hristos. Ziua în care nu o noțiune, ci s-a născut o categorie, ceva care a schimbat tot firul istoriei. S-a născut Biserica lui Hristos. Ce minunat este harul acesta: în Ziua de Rusalii ucenicii Domnului s-au umplut de Duhul Sfânt și la puternica predică a sfântului apostol Petru, trei mii de oameni s-au predat lui Hristos, primindu-L pe Isus ca Mântuitorul lor. Trei mii de suflete, trei mii de conducte care au dus vestea mântuirii apoi în întregul imperiu roman, în lumea întreagă. Sfântul ap. Pavel spune acest lucru îndată după aceea când zice: vrem să aducem la ascultarea de Hristos pe toate neamurile. Aceasta era dorința și scopul vieții sf. ap. Pavel, de a se multiplica în alții mii și mii de suflete predate lui Hristos. Și eu îmi permit să fac o paralelă între sfântul apostol Pavel și părintele Iosif, ca și sf. ap. Pavel s-a multiplicat în alții, s-a reprodus pe sine în sute de mii, poate în milioane de exemplare.

Toată experiența pe care Dumnezeu i-a dat-o lui, a însuflețit-o și în alții.

Ce frumos spune el lui Timotei: ce ai văzut și auzit de la mine în fața multor martori, încredințează la oameni de încredere, în stare să învețe și pe alții. Iată fraților, și noi avem a face cu un principiu al multiplicării. Fiecare dintre noi trebuie să multiplicăm, trebuie să ne reproducem în alții. Dacă fiecare din noi am zice: vreau să-mi aleg 2-3 oameni care n-au cunoștință despre Dumnezeu, să mă ocup de ei, să-i fac să crească și să-i ajut să ajungă credincioși adevărați, - îi pot considera fiii mei spirituali, multiplicarea eului meu duhovnicesc. Vă dați seama ce număr mare de oameni s-ar multiplica după Chipul lui Hristos - și cât de curând s-ar umplea pământul patriei noastre de oameni binecuvântați. Părintele Iosif s-a multiplicat astfel. Mii și sute de mii de familii și suflete au găsit atunci sensul vieții - așa cum s-a spus mai nainte. Au reușit să realizeze armonia pe care Dumnezeu a vrut s-o realizăm în noi și în familiile noastre, iar prin asta în societate. Ce conducte extraordinare pe parcursul a 62 de ani ai existenței Oastei Domnului au venit la noi, au dat sens familiilor noastre, sufletelor noastre, făcându-ne atâta și atâta bine părinților noștri și nouă. E imposibil să exprimăm în cifre, sau să exprimăm în anumiți indicatori, ceea ce a făcut Oastea Domnului în poporul nostru. Nu sunt cuvinte, nu sunt cifre. Nu putem evalua tot binele acesta. Mii de cârciumi și de familii s-au transformat în surse de lumină, printr-o nouă trăire, în noi dimensiuni și s-au redat vieții și societății noastre, prin faptul că binele s-a multiplicat... Ce înseamnă să te multiplici? Înseamnă să fii pătruns de Rusalii. Oastea Domnului este o Lucrare de origine total Rusaliană. O Lucrare total de inspirația Duhului Sfânt. Nici o jertfă, nici o putere, nimic altceva nu este în stare să facă ce a făcut Duhul Sfânt în noi și în toți cei dragi și scumpi ai noștri, care au rămas acasă.

Să ne multiplicăm mereu în zeci, în sute și mii de exemplare. Acesta este sensul Rusaliilor. Să facem așa ca noi să ne transmitem în alți și alți oameni, să sporim în felul acesta binele pe pământul românesc. E mare nevoie de bine. Toți avem nevoie de familii sănătoase. Societatea cere soluții urgente pentru rezolvarea acestei probleme - și cea mai bună rezolvare este soluția Evangheliei. Domnul a împlinit la Rusalii ce a promis ucenicilor când le-a zis: Iată Eu rămân cu voi până la sfârșitul veacurilor. Domnul Isus este și rămâne cu noi. El ne dă puterea, ne dă curajul, ne dă izbânda ca până la Venirea Lui tot ce a început în noi să poată fi dus la bun sfârșit. Amin. Slăvit să fie Domnul!”

Alte poezii, o cântare zguduitoare, și ia cuvântul fr. Valer din Hunedoara:

„Fraților, Sfântul Cuvânt al lui Dumnezeu ne poruncește: „Uitați-vă cu băgare de seamă”. Să ne uităm cu multă băgare de seamă la sfârșitul felului lor de viețuire al înaintașilor noștri, la jertfa lor, la dăruirea lor, la munca și roadele lor. Și să le urmăm și noi în acest fel credința lor cea una singură prin care au ajuns să realizeze această unică trăire slăvită și minunată în slujba lui Dumnezeu și a semenilor lor. În slujba Domnului nostru Isus Hristos și a Singurului Său Nume care poate aduce mântuire pentru toți oamenii, dezrobirea și descătușarea sufletelor din tot ce este rău și păcat. Aici în această mare sărbătoare suntem adunați atât de mulți oameni din toate părțile, vârstele și stările. Ceea ce se potrivește pentru toți este Cuvântul lui Dumnezeu. Domnul Isus este Cel mai necesar fiecăruia din noi și tuturor. Ferice de noi care am ajuns să-L cunoaștem și să-L aflăm, să-L iubim, să-L urmăm, să-I mulțumim și să luptăm ca să putem ajunge cu bine la capătul drumului cu El, care va fi pentru noi toți, încununat cu slavă. Iar pentru cei care n-au ajuns încă să-L cunoască pe Domnul Isus, să ne rugăm să li se deschidă inima și lor, ca și ei să afle mântuirea fericită a sufletului lor. Aceasta trebuie să fie zi de zi lupta și dorința noastră. Timpul este pe sfârșite și programul nostru se apropie de capătul primei lui părți. Doresc să închei acest scurt cuvânt al meu cu o rugăciune de binecuvântare a lui Dumnezeu Tatăl, în Numele Domnului nostru Isus Hristos, prin Duhul Sfânt pentru toți cei care am fost aici astăzi și pentru toți dragii noștri frați și surori care duhovnicește ne-au însoțit cu dragostea și rugăciunile lor.

El să ne învrednicească pe toți de harul moștenirii nestricăcioase și de cununa cea neveștejită, păstrată pentru noi în ceruri. Domnul Isus să ne ajute și să ne dăruiască lumina și puterea spre a ne sfârși cu bine călătoria și viața și cu biruință lupta mântuirii. Încă puțină, foarte puțină vreme și Cel ce vine va veni și nu va zăbovi. Cel neprihănit va trăi prin credință. Dar dacă dă înapoi, Sufletul Meu - zice Domnul - nu mai găsește nici o plăcere în el. Dar noi fraților nu suntem din aceia care dau înapoi - ci din aceia care merg înainte pentru mântuirea sufletului. Așa să ne ajute Domnul ca să fim aflați vrednici, credincioși și statornici în legământul nostru de la început - și până la cununa răsplătirii cerești, de la Domnul nostru Isus Hristos. A Lui să fie slava acum și în vecii vecilor. Amin. Slăvit să fie Domnul!”

Se cântă din nou cu mare înflăcărare și de către toată mulțimea fraților, ca un singur glas, cântarea În slujba Ta Isuse de tineri am pornit... Răsunetul ei vibrant și multiplicat răzbate până departe, înflăcărând și înălțând prin Duhul Sfânt inimile tuturor.

M-am ridicat din nou pentru cuvântul de încheiere și de rugăciune spunând:

„În Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh - și slăvit să fie Domnul.

În acest Nume Sfânt de la cea dintâi clipă a acestei zile sărbătorești a decurs întâlnirea și petrecerea noastră aici, în jurul acestui mormânt sfânt al părintelui nostru nemuritor. Noi, în sfânta credință a Bisericii noastre, avem mulți sfinți părinți, numele cărora și amintirea cărora le sărbătorim și le cinstim cu toată inima recunoscătoare față de Domnul Dumnezeul nostru și față de jertfele care le-au dat pentru viața noastră și a poporului nostru, atâția mari și minunați lucrători ai lui Dumnezeu. Dar scumpii mei frați și surori, în mijlocul nostru acum stă un mormânt sfânt al unuia dintre cei mai mari profeți ai lui Hristos, pentru meritele căruia va trebui să-l cinstim veșnic și să-i fim recunoscători totdeauna. Pe când minunile din viețile celorlalți sfinți și înaintași ai noștri s-au rărit și s-au împuținat cu vremea, iată că minunile din viața acestui sfânt părinte se înmulțesc mereu. Fiecare dintre noi suntem o realizare, o minune, o multiplicare a luptei, a mărturisirii vieții lui prin Hristos. De aceea îl simțim și îl cinstim - și îl vor cinsti mereu și mereu generații după noi pentru că Lucrarea lui Dumnezeu începută prin el, așa cum s-a mai spus, va continua lărgindu-se tot mai mult până la marginile pământului și la sfârșitul vremilor, aducând cu ea noi și noi mii și mii de suflete în Împărăția lui Dumnezeu. Printre ei dorim să fie toți cei dragi ai noștri, tot neamul nostru și urmașii noștri și oamenii din lumea întreagă.

Iată ceasul nostru, timpul nostru de petrecere duhovnicească și de reculegere aici, în prima sa parte s-a apropiat de sfârșit. Mulți dintre frații și surorile noastre nu pot aștepta partea a doua, ei vor trebui să plece cât mai repede, la trenuri. Dorim astfel să încheiem cu un cuvânt de mulțumire și de rugăciune către Domnul și Dumnezeul nostru împreună cu toții, pentru ca ei să plece liniștiți, după ce împreună cu noi vor încheia și ei cu o rugăciune de mulțumire slăvind pe Domnul nostru care în harul Său a revărsat Duhul Său Cel Sfânt peste noi cu atâta putere și bunătate în această slăvită Zi de Rusalii. Să-I mulțumim Domnului că a revărsat nu numai puterea Cuvântului Său Sfânt peste noi, ci și bunătatea ocrotirii și luminii Sale binecuvântându-ne cu un timp atât de frumos și de bun. Toată desfășurarea acestei bucurii s-a petrecut în chip fericit și încheierea aceasta a programului nostru să fie atât de binecuvântată. Acum noi știm că tot Cuvântul mărturisit aici a fost potrivit de Duhul Sfânt, pentru starea fiecăruia dintre cei adunați prin voia Lui în locul acesta. Suntem aici multe suflete care ne-am predat Domnului de mulți ani, făcând atunci un fericit legământ cu Dumnezeu și trăind fericiți în făgăduința iertării și mântuirii lui Hristos. Aceștia am văzut din experiențele noastre minunate în toate zilele noastre și în toți anii noștri cât de adevărate sunt toate făgăduințele Cuvântului lui Dumnezeu și cum se împlinesc ele cu fiecare dintre noi.

Aceștia suntem cei care de ani de zile am venit și vom veni mereu aici ca să înnoim și să întărim legământul nostru sfânt de credincioșie față de Dumnezeul nostru, față de Lucrarea Lui sfântă prin care am fost născuți din nou - și față de memoria și credința părintelui nostru sfânt.

Dar sunt aici desigur și alte multe suflete care au venit pentru prima dată aici - și au auzit poate pentru prima dată astăzi acest minunat Cuvânt al lui Hristos revărsat aici prin puterea Duhului Sfânt. Aceștia încă n-au pus un legământ sfânt prin Jertfa Domnului Isus, nu au nașterea din nou - și prin urmare nici iertarea și pacea lui Dumnezeu care vine prin acest legământ. Către aceștia facem o sfântă și puternică chemare din partea lui Dumnezeu. Puneți chiar în clipa aceasta și în locul acesta, acest sfânt și hotărât legământ cu Domnul. Predați-vă Lui din tot sufletul cu căință pentru tot viitorul, predați-vă total în slujba lui Hristos. Această chemare este pentru toți cei care nu s-au hotărât încă pentru Domnul, a căror nume n-a fost scris în Cartea Vieții și în Cartea Oastei Domnului din ceruri, oricâți ar fi aceștia acum aici: unul, doi, o sută, o mie, fiindcă dragostea și Jertfa Mântuitorului nostru Isus Hristos dorește și poate să-i mântuiască pe toți. Dacă Cuvântul primelor Rusalii a putut să mântuiască trei mii de suflete la o singură chemare, credem că Același Cuvânt care s-a rostit azi aici tot cam la atâtea mii de suflete, a străpuns măcar câteva inimi dintre atâtea câte L-au auzit. Rugăm pe aceștia, care s-au simțit străpunși în inimă de Cuvântul Sfânt să pună acum în acest loc, în acest mijloc de sărbătoare și lângă acest mormânt sfânt, legământul lor mântuitor cu Dumnezeu. Faceți-vă părtași Bisericii vii a lui Hristos. Adăugați-vă prin credință, prin nașterea din nou, numele vostru la cei scriși în Cartea Vieții, pentru ca la Venirea Domnului nostru Isus Hristos să putem fi aflați vrednici de intrarea în Împărăția și în cerul Lui. Ar fi multe de spus dar dorința noastră este să rezumăm totul la această mare și sfântă necesitate și trebuință a fiecăruia. Cei ce nu sunteți hotărâți și predați Domnului, aveți această mare și unică ocazie să vă predați acum. Nu amânați, ci grăbiți-vă să ascultați acum acest mare și poate ultim îndemn al Duhului Sfânt. Să ridice mâinile în sus, acolo unde se găsesc acei care vreau să pună în clipa asta acest legământ al nașterii din nou pentru Dumnezeu. Iar noi ne vom ruga îndată aici cu toții, însoțind cu mărturia noastră legământul lor, și rugându-ne pentru ei în această hotărâre sfântă.

Se ridică multe mâini din toate părțile.

Să încheiem acum cu o rugăciune de mulțumire și binecuvântare pentru cei care s-au predat acum Domnului - și pentru cei care s-au predat mai demult, ca Domnul și Dumnezeul nostru să ne ajute tuturor ca de azi înainte, prin puterea și roadele Duhului Sfânt să facem toți mai bună lumea prin care trecem, mai frumoasă viața pe care o trăim, mai cinstită munca pe care o facem, mai binecuvântată de Dumnezeu patria pe care o locuim, mai meritată pentru noi Împărăția Lui cerească spre care mergem și către care ne urmăm înaintașii. Și spre care ne îndrumăm copiii și urmașii noștri.

Așa să ne ajute Dumnezeu fiecăruia și tuturor pentru ca să fim primiți și adăugați și noi cu vrednicie, la numărul celor sfinți din pământ și din cer, când ne vom împlini și noi slujba noastră din această scurtă și frumoasă călătorie cu Dumnezeu pe acest pământ. Amin. Slăvit să fie Domnul!”

Acum să ne rugăm și să mulțumim Domnului.

În Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin.

Tatăl nostru care ești în cer, sfințească-Se Numele Tău, vină Împărăția Ta, facă-Se voia Ta, precum în cer așa și pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi și ne iartă nouă păcatele noastre precum și noi iertăm greșiților noștri. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăvește de cel rău. Că a Ta este Împărăția și puterea și slava acum și în veci. Amin.

Doamne Dumnezeul și Tatăl nostru ceresc, Îți mulțumim din toată inima noastră pentru aceste ceasuri binecuvântate, petrecute aici lângă Cuvântul Tău și lângă mormântul părintelui nostru sufletesc, sfântul Tău vestitor al Evangheliei, profetul neamului nostru și al vremurilor noastre, în jurul căruia ne-a adunat harul Tău astăzi, într-un număr atât de frumos. Îți mulțumim pentru toate sufletele care au ascultat și primit Sfântul Tău Cuvânt, frații noștri și surorile noastre și mai ales acest mult și minunat tineret al Tău, adunați aici, cum erau adunați sfinții Tăi din primele Rusalii de la Ierusalim. Binecuvântează viața și legământul nostru al tuturor și al celor mai vechi și mai ales al celor mai noi, care și-au ridicat acum mâinile și inimile spre Tine.

Binecuvântează frații noștri lucrătorii Tăi, bătrâni și tineri, binecuvântează mamele, soțiile, fiicele poporului Tău, surorile noastre făcându-le să crească fii credincioși, spre slava Numelui Tău și fericirea patriei noastre. Binecuvântează acest mult și minunat tineret al Tău și alege din mijlocul lor mii și mii de slujitori credincioși, de îndrumători înțelepți, de ostași vrednici de Împărăția și Oastea Ta. Alege-Ți scriitori inspirați, cântăreți cu har, poeți minunați, vestitori înflăcărați, suflete înțelepte, preoți sfinți, stegari viteji și puternici pentru generațiile viitoare, căci de multe are nevoie lumea noastră astăzi și în viitor, dar de astfel de mari și sfinți binefăcători are nevoia cea mai mare.

Te rugăm în chip deosebit alege din mijlocul celor mai înțelepți, mai inspirați, mai plini de Duhul Sfânt, mai buni, mai viteji, mai harnici pe acela căruia îi vei încredința cel mai frumos steag și îl vei pune în fruntea Oștirii Tale, ca oarecând David, împăratul și psalmistul Tău, ca să îndrume Oastea Ta tot mai credincioasă, tot mai mare, tot mai sfântă, până ce va intra cu biruință pe porțile veșnice ale Ierusalimului Tău cel ceresc. Te rugăm binecuvântează poporul nostru și conducătorii lui, Biserica noastră și slujitorii ei. Oastea Ta și luptătorii ei. Lumea întreagă și pe toți cei ce răspund în fața Ta și în fața popoarelor lor, de soarta spre care îndrumă lumea, pentru ca prin ascultarea de voia Ta să vină vremile de pace în care să se îmbrățișeze om cu om, neam cu neam, suflet cu suflet, sărutându-se cu dragoste și simțindu-se că sunt frați.

Binecuvântează pe toți cei ce ne-au cerut să ne rugăm pentru ei. Vindecă pe cei bolnavi, mângâie pe cei întristați, scapă pe cei primejduiți, eliberează pe cei robiți, însoțește pe cei ce călătoresc, răsplătește pe cei ce fac bine, ridică-i pe cei căzuți și întoarce-i pe cei rătăciți.

Binecuvântează vremile pe care le trăim, ferește-ne de calamități, de cutremure, de inundații, de secete, de tulburările dintre noi, de năvălirea altor neamuri și de orice alt rău. Izbăvește-i pe cei ce trebuie să treacă prin operații grele, ferește-i pe cei amenințați de accidente, mântuiește-i pe cei ce trebuie să moară și fericește-i pe cei ce trebuie să se nască.

Primește pentru cei iubiți ai noștri rugăciunile noastre și primește rugăciunile lor pentru noi. Încă odată Te rugăm să primești rugăciunile și mulțumirile acestea ale noastre pentru tot ce ne-ai dat în această Zi de Rusalii. Binecuvântează acum pe frații și surorile noastre care trebuie să plece. Însoțește-i în călătoria lor păzindu-i de orice rău, ferește-i de ispite, de păcate, de primejdii, de accidente, de cel rău și de cei răi. Și fă să ajungă cu pace acolo unde i-ai așezat Tu pentru o vreme ca să Te slujească și să Te vestească pe Tine.

Iar nouă celor care mai rămânem, ajută-ne ca și restul zilei acesteia să-l petrecem sub binecuvântarea Prezenței Tale, împlinindu-ne pe deplin toată datoria de recunoștință față de Lucrarea Ta și față de memoria părintelui nostru, slujitorul și profetul Tău, lângă mormântul căruia ne-am adunat și suntem.

Te rugăm câte zile vom mai avea de la Tine, ajută-ne să ne împlinim această mare și sfântă datorie. Aceasta s-o facem spre slava Ta, spre cinstirea înaintașilor noștri, spre binele patriei noastre, spre propășirea neamului nostru - și până la urmă spre propria noastră mântuire care este legată și condiționată de această împlinire. Pentru toate mulțumindu-Ți ne închinăm Ție și Te preamărim pe Tine Dumnezeul nostru, căci a Ta este Împărăția, puterea și slava, a Tatălui, a Fiului și a Sfântului Duh acum și pururea și în vecii vecilor. Amin. Slăvit să fie Domnul!

După această rugăciune a urmat pauza în care fraților li s-au împărțit pâinișoarele și lumânările aduse în Numele Domnului, spre o duioasă amintire și pomenire a părintelui nostru și a celor pomeniți împreună cu el. A urmat apoi despărțirea de cei ce plecau. Și pregătirea pentru primirea preoților și a celor ce urmau să săvârșească slujba de rugăciune și pomenire.

Această slujbă a început și s-a desfășurat în cea mai adâncă evlavie și reculegere sufletească. Cântările de răspuns au fost date de către toată mulțimea fraților și a surorilor cu lumânările aprinse în mâini și cu lacrimi strălucind în ochi.

În tot timpul acestor binecuvântate ceasuri, încă de dimineață, norii învolburați ne-au înconjurat de aproape și de departe, dar s-au reținut să nu cadă nici un strop de ploaie ca să nu tulbure întru nimic sărbătoarea noastră. Era minunat să vezi cum chiar și în privința asta Tatăl ceresc ocrotea cu liniște bucuria noastră. Desigur o ploaie ar fi deranjat mult. Dar numai după ce s-a terminat totul și mulțimea fraților a plecat atunci parcă s-au deschis toate zăgazurile reținute ale cerului și s-a revărsat o ploaie puternică și îndelungată cu fulgere și trăsnete... Tot așa fusese de fapt și în ceilalți ani în care la fel a fost ocrotită de ploi toată desfășurarea sărbătorii noastre lângă mormânt. Și tot așa numai după ce s-au împrăștiat toți frații, apoi s-au revărsat niște ploi neobișnuit de puternice...

Domnul și Dumnezeul nostru care ne-a apărat de tulburările care ar fi putut veni din partea cerului, ne-a apărat în chip minunat și de tulburările care ne-ar fi putut veni din partea pământului. Cum norii amenințători se învârtiseră mereu pe deasupra noastră fără să izbucnească nici un trăsnet, tot așa s-au învârtit și oameni amenințători în jurul nostru, dar Dumnezeul nostru nu i-a lăsat nici pe aceștia să ne tulbure. Deși ușor ar fi putut să izbucnească o furtună din partea lor, din pricina acestor mari mulțimi adunate aici, și a acestor lungi cuvântări desfășurate aici atâtea ceasuri în aer liber și fără nici o îngăduință legală, în afară de pretextul unui simplu parastas... care după lege nici nu ar fi fost îngăduit să se facă în ziua acestei mari Sărbători. Totuși slăvit să fie Domnul că pretextul acesta a fost destul de bun și el va trebui urmat de fiecare dată la mormânt de Rusalii. Fără acest motiv n-am putea îndreptăți în fața nimănui dintre cei de afară prezența noastră în număr atât de mare aici și programul nostru duhovnicesc atât de îndelungat și de neobișnuit. Cât de ușor de înțeles este acest lucru pentru toată mulțimea fraților din toată țara - și totuși s-a mai găsit și un biet suflet și chiar din una dintre cele mai cunoscute familii cu nume scump frățietății, care să mă batjocorească printr-o scrisoare anonimă pentru parastasul și rugăciunea de astăzi de la mormântul părintelui. Ura și influența străină care l-au inspirat să scrie în felul acesta, nu era nouă pentru mine nici pentru frați, acest chinuit suflet îmi mai făcuse și multe alte necazuri de felul acesta... Nu-i mai pomenesc numele adevărat, decât când stau singur pe genunchi și mă rog pentru iertarea și mântuirea lui. Și pentru deschiderea minții lui ca să vadă binele bine - și nu rău...

Noi mulțumim încă odată Domnului și Dumnezeului nostru pentru aceste mari biruințe pe care le dă Oastei Sale. Credem că toată reușita aceasta se datorește harului Său mare, și multelor rugăciuni care cred că și de data asta s-au înălțat spre Tatăl ceresc, nu numai de jos din partea Oastei luptătoare, ci mai ales de Sus, din partea Oastei biruitoare în frunte cu sufletul părintelui Iosif, a fr. Marini, a părintelui Vasile și Vladimir, și al tuturor celorlalți preaiubiți ai Domnului și ai noștri care de lângă El se roagă și ei pentru noi.

S-a luat hotărârea ca pe viitor în fiecare an să se pregătească cele trebuitoare pentru sărbătoarea aceasta, câte o adunare frățească din țară. Pentru anul viitor - 1986 - s-a oferit adunarea din Pechea, Galați. Pentru adunarea din 1987, frații din Rogoz, Maramureș. Pentru cea din 1988 - anul festiv al Oastei, - adunarea din Hunedoara... Pentru acest an ne rugăm în chip deosebit, fiindcă se împlinesc niște ani cu număr sfânt. Se împlinesc în 1988 o sută de ani de la nașterea părintelui Iosif. Se împlinesc cincizeci de ani de la moartea lui. Și se împlinesc șaizeci și cinci de ani de la înființarea Oastei Domnului. Ce date importante și de neuitat sunt astea pentru noi. Trebuie să ne rugăm fierbinte Domnului să ne pregătească Rusaliile acelui an și pe tot parcursul lui mari binecuvântări... Căci până atunci numai El știe ce mai putem întâmpina...

Doamne și Dumnezeul nostru dăruiește-ne din timp și din belșug tot ajutorul Tău și toată inspirația Ta, pentru ca sărbătoarea aceasta aniversară să fie în toate privințele o mare binecuvântare pentru Lucrarea Evanghelică a Oastei Tale, pentru Biserica Ta cea Vie și drept credincioasă - pentru sufletele noastre ale tuturor - și mai mult decât pentru toate acestea - să fie o mare slavă pentru Numele Tău.

Amin.

Slăvit să fie Domnul!