Cap. 18 - Frumoasele noastre Rusalii

„Nu-mi acoperiţi mormântul cu cununi - ci cu iubire

nu cununi am vrut în viaţă, ci cântare şi-nfrăţire

căci cununile se uscă şi se şterg de ploi şi soare

doar iubirile curate sunt cununi nemuritoare.

Nici nu-mi scrieţi pe-a mea cruce data morţii-ntunecată

eu am fost născut din ceruri ca să nu mor niciodată,

nici să nu-mi spuneţi „adio”, ci-mi spuneţi „la revedere”

mâine vom cânta-mpreună la Întâia Înviere.

Eu mi-am pregătit o cruce şi un loc de-nmormântare

- crucea nu-i a mea, iar locul nu-i mormânt, ci numai pare

pot muri în orice vreme, şi-ngropat pot fi oriunde

cu o cruce, sau şi fără, - nici o groapă nu m-ascunde.

Voi trăi în orice cântec, - orice frunză-mi va fi soră,

orice fir de iarbă - prieten, orice seară - auroră,

orice foşnet - frate dulce, casă-mi va fi orice zare

căci prin toate trece veşnic harfa mea nemuritoare.

Drumul meu spre lumea asta l-am plătit cu cât pot duce

drumul meu spre Cealaltă, l-a plătit Hristos pe Cruce,

naşterea spre moartea asta mi-a putut fi cunoscută

naşterea spre Nemurire mi-e-n lumina neştiută.

Nici o groapă de pe lume n-o s-acopere-n uitare

părtăşia ce-a-mpletit-o dragostea nemuritoare,

nici o moarte de pe lume nu va nimici vreodată

viaţa ce-a trecut prin soare cu Hristos împreunată.”.

Bucuriile noastre merg împreună cu suferinţa... Izbânzile în lupta noastră pentru Domnul, cresc deopotrivă cu riscul pe care ni-l asumăm pentru cucerirea lor.

În umblarea cu Isus şi pe urmele Lui, noi vom întâmpina mereu, până la Venirea Domnului nostru multe pierderi şi primejdii din partea lui Satana şi din partea lumii care se află sub stăpânirea păcatului. Aceşti vrăjmaşi văzuţi şi nevăzuţi, vor lupta până la sfârşit să împiedice şi să nimicească orice acţiune curată şi sfântă a lui Dumnezeu şi a fiilor Lui. Diavolul, tatăl minciunii, şi cei ce sunt ai lui, au inventat şi folosit mii de căi şi metode pentru a lupta cu toată şiretenia şi violenţa, împotriva Adevărului Sfânt şi pentru nimicirea a tot ce Îl propovăduieşte şi Îl preamăreşte pe Hristos Domnul. Şi cum cel rău a atras în slujba lui aproape toate mijloacele şi aproape pe toţi oamenii, - Evanghelia lui Hristos şi vestitorii ei sunt tot mai prigoniţi şi mai urmăriţi din ani în ani şi din loc în loc, - cu foarte puţine răstimpuri şi zone liniştite, pe măsură ce se înstăpâneşte şi se va înstăpâni domnia fiarei, cu doctrinele şi sistemele ei, întemeiate pe minciună şi pe teroare. După cum scrie în multele sale profeţii privitoare la vremile din urmă, Cuvântul Sfânt al lui Dumnezeu.

În acele vremuri în care lupta dintre bine şi rău se va ascuţi cel mai mult, - lumina, adevărul şi binele, din cauza urii dezlănţuite împotriva lor, vor fi stârpite aproape de peste tot... Fiii luminii, ai adevărului şi ai binelui vor fi atât de strâmtoraţi şi de chinuiţi, cum era Hristos pe Cruce în ultimul ceas al biruinţei Sale asupra răului, pe Golgota. Dar tocmai acel ceas a fost ultimul din zvârcolirile şarpelui... În clipa strigătului „s-a isprăvit” - şarpele Satana a fost biruit pe veci, şi pierdută definitiv lupta lui contra lui Hristos.

În lupta văzută însă Satan, vrăjmaşul Oştirii lui Hristos, continuă încă urmăririle lui distrugătoare. Cu o furie din ce în ce mai ucigaşă luptă el, stăpânitorul lumii acesteia, cum îl numeşte Domnul Isus când zice: „v-am spus aceste lucruri acum, înainte de a se întâmpla, pentru ca atunci când le va veni vremea ca să se întâmple, - voi să le credeţi. Nu voi mai vorbi mult cu voi, căci vine stăpânitorul lumii acesteia... el nu are nimic în Mine... (Ioan 14, 29-30). Nu are nimic în Mine - zice Domnul, - dar va avea încă mult împotriva voastră din pricina Mea. Împotriva voastră va face legi ucigaşe, va lua măsuri nimicitoare, va întrebuinţa metode din ce în ce mai distructive. Însă şi în lupta aceasta, chiar când Satan îşi va atinge culmea puterii, terorii şi răutăţii lui, - Domnul Isus îl va nimici cu suflarea gurii Sale şi îl va prăpădi cu arătarea Venirii Lui (2 Tes. 2, 8).

Ce slab este totuşi Satana şi ce şubrede se dovedesc până la urmă toate grozavele lui înjghebări şi urzeli. Puternicul nostru Dumnezeu şi Mântuitor le va spulbera doar cu o singură suflare a gurii Sale şi împreună cu ele şi cu el, îi va spulbera şi pe toţi cei ai lui pe totdeauna, în clipa când se va arăta primul fulger al Venirii Sale (2 Tes. 2, 6-9).

Ce pline de îmbărbătare şi puternică îndrăzneală trebuie să fie pentru noi cuvintele acestor profeţii care se vor împlini întocmai aşa cum sunt scrise, în curând, când le va veni vremea împlinirii lor.

Acum în vremea noastră lucrurile n-au ajuns chiar până la această finală, dar se conturează din ce în ce mai clar mergerea spre această culme. Noi totuşi nu avem de ce ne plânge, deşi ameninţările contra noastră se ţin lanţ - şi presimţirea tot mai stăruitoare este că undeva în taină şi pe aproape ele ni se pregătesc cu multă viclenie şi răutate. Dar, pentru că nu le-a sosit ceasul, marile prigoniri încă nu s-au dezlănţuit, cu toată furia lor şi pe faţă în mod general. Au loc numai ici şi colo şi din când în când unele semne pregătitoare ale apropierii acestora, ca să nu uităm niciodată testamentul lăsat nouă de către Marele nostru Hristos şi Înţeleptul nostru Conducător care ne-a zis că ne trimite ca pe nişte miei în mijlocul lupilor. Dar - ne-a zis El, - voi să nu uitaţi că Eu sunt cu voi, ca să vă apăr şi să vă scap.

Eu am biruit, - şi Eu voi face ca şi voi să biruiţi... Nu vă temeţi de ei (Ieremia 1,8; Ioan 16,33; etc.).

Urmând călăuzirea Duhului şi ascultarea Cuvântului Sfânt, fraţii şi surorile noastre din toate părţile ţării, lucrează mereu cu hărnicie pentru Domnul. Cu toate că în unele locuri iarăşi, ca la Bogdăneşti, Vaslui, Ighiel, Galaţi, Corocăieşti, etc. au avut loc amenzi şi ameninţări, unele chiar foarte aspre, ori cu bruscări şi violenţe ca în judeţele Bacău, Bihor, Arad, - totuşi în general Lucrarea Oastei Domnului continuă cu liniştit curaj să meargă înainte pregătindu-se cu încredere şi nădejde pentru Venirea Domnului şi Mirelui ei Isus.

Nunţile mari şi multe începute în primăvară, au continuat în toate duminicile când nu era post. Familia noastră fiind din ce în ce mai mare, şi tineretul nostru din ce în ce mai mult, aceste prilejuri fericite ni se înmulţesc şi ele mereu. Deşi numai pe zone restrânse, cum hotărâsem cu fraţii, pentru a nu-i irita cu mulţimi pe cei ce ne ameninţau, totuşi se adunau un număr totdeauna mare atât de fraţi, cât şi de participanţii din localităţi, atraşi şi ei de minunatele şi noile noastre nunţi creştineşti. Bucuria cea mai mare la toate aceste nunţi şi petreceri frăţeşti este că acum, peste tot şi de fiecare dată, atmosfera întregii adunări este de cea mai caldă şi înaltă revărsare a Duhului Sfânt, şi de manifestare a dragostei frăţeşti.

Nu mai sunt în general, nicăieri, vechile ciocniri de cuvinte de altădată, nici păreri diferite între fraţi. Mesajul Cuvântului Sfânt - cum am mai spus - trece de la un vorbitor la altul crescând în frumuseţe, în putere şi în har, limpezind tot mai luminos voia lui Dumnezeu în toţi ascultătorii. Cântările pline de lacrimi şi de foc unesc şi topesc inimile şi glasurile tuturor într-un singur cor ceresc. Iar poeziile declamate în general de surorile tinere, cu lacrimi şi căldură, fac toate sufletele să vibreze într-un fior sfânt. De la fiecare adunare la alta se observă o fericită creştere duhovnicească atât în număr, cât şi în putere, în cunoştinţă şi în roade a Lucrării Domnului. Nu-i de mirare dar că şi împotrivirile Satanei şi ale lumii cresc mereu contra noastră, proporţional cu izbânzile noastre, în mijlocul Bisericii şi al norodului - nouă, aproape fiecăruia, ni se cere să acceptăm din ce în ce riscuri tot mai dese şi tot mai mari.

Am văzut însă că, cu cât eşti mai gata să accepţi orice risc în Numele Domnului şi pentru El, cu atâta constat de cele mai multe ori că Domnul îndepărtează ameninţarea bănuită, ori o micşorează până la neînsemnătate. Mare rămâne însă totdeauna numai răsplata acceptării riscului iniţial. Fiindcă cel care a acceptat jertfa, acela va fi gata s-o şi suporte, aşa cum va fi ea. Iar Dumnezeul nostru este plin de mărinimie când răsplăteşte astfel de dovezi de curaj la oştenii Săi devotaţi.

Pe linia aceasta a acceptării oricărui risc în Numele Domnului, pentru împlinirea datoriei noastre sfinte faţă de El - şi faţă de memoria marelui nostru înaintaş părintele Iosif Trifa, am hotărât ca de data aceasta să participăm de sărbătoarea Rusaliilor anul acesta 1985, în număr voluntar, dar cât mai larg, la parastasul părintelui Iosif la mormântul lui din cimitirul oraşului Sibiu.

Fiindcă ştiam că vor veni mulţi fraţi şi surori am căutat să pregătim acestei mari sărbători nu numai un cadru cât mai solemn prin organizarea unei slujbe oficiale ale parastasului cu rugăciuni şi cântări în comun, preoţi şi fraţi, ci să însoţim acestea şi cu câte un mic dar, în numele neprihănitului profet, cât şi a celorlalţi pomeniţi împreună cu el. Lucrul acesta ni s-a părut nu numai necesar ci şi înţelept, fiindcă deşi slujirea parastasului oficial începea abia la ora unu după masă, programul adunării noastre începea de la ora şase dimineaţa, când soseau primele trenuri pline de fraţi din toată ţara, în gară la Sibiu.

Pentru a explica felul în care se desfăşurau acum toate adunările noastre şi conţinutul general al cuvântărilor, vreau să redau aici o relatare despre adunarea de Rusaliile acestui an 1985 de la Sibiu, cu ocazia pelerinajului nostru anual la mormântul părintelui Iosif. Aceasta nu numai pentru frumuseţea unică a acestei adunări, ci şi pentru păstrarea pe totdeauna a acestor adevăruri şi legăminte rostite acolo toate. Acestea pot fi luate ca model şi în viitor, ori de câte ori ni se va îngădui un astfel de prilej. Textele vorbirilor le voi reda pe scurt, din motive de spaţiu, dar şi pentru că începând din acest an, despre fiecare din aceste mari sărbători memoriale, vom încerca să alcătuim special câte un album ilustrat şi amănunţit, în fiecare an, începând chiar cu anul acesta.

Într-adevăr, în dimineaţa aceasta sfântă, aşa s-a petrecut. Autobuzele de la gară spre cimitir, au putut lua doar un neînsemnat număr din mulţimea fraţilor veniţi. Cea mai mare parte s-a înşiruit pe jos, de-a lungul celor cam 5 km. de la gară până la cimitir, - spre uimirea tuturor celor de pe străzi care se întrebau miraţi:

- Ce e cu mulţimea asta? Ce congres popular neanunţat se petrece azi la Sibiu? Unde se duc atât de mulţi? Ce eveniment adună atâta popor din toate părţile ţării, aici în ziua asta de Rusalii?

Programul de la cimitir a început de la ora 6 dimineaţa, după cum prevăzusem cu cei sosiţi încă de seară, şi de peste noapte care privegheaseră în jurul mormântului din cimitir. Erau cam două sute de fraţi şi surori, majoritatea ca întotdeauna tineri.

La picioarele mormântului aşezarăm masa cu pâinile punerii înainte, cu lumânări aprinse, pentru a da tuturor celor care ne cercetau - veniseră şi aceştia - încredinţarea că aici se pregăteşte totuşi o slujbă oficială de parastas, după obiceiul străbun, pentru a nu se ridica nedumeriri violente împotriva acestui neobişnuit de lung program de la simplu parastas obişnuit.

Altfel, dacă nu am fi aşezat acolo o masă cu pâine şi lumânări după cum este această practică, cum am fi putut justifica prezenţa noastră aici, într-un număr de mii de oameni, şi cu un program de propagandă evanghelică neautorizată, aici într-un loc public care era totuşi o instituţie de stat? Uşor am fi putut iarăşi fi traşi la răspundere aspră pentru o întâlnire ilegală, neautorizată şi căreia i s-ar fi putut da orice explicaţie sau interpretare rău-voitoare. Am fi fost nu numai pedepsiţi, dar şi împrăştiaţi imediat, iar orice altă întâlnire de viitor în acest fel şi în acest loc, împiedicată.

Iată cât de înţeleaptă şi de necesară a fost deci hotărârea frăţească de a se face şi forma oficială a acestui parastas. Dumnezeu a binecuvântat această hotărâre cu un ajutor direct care ni l-a dat în chip minunat şi pentru îndepărtarea unor mari piedici, dar şi pentru întocmirea unor condiţii - spre a avea o deplină reuşită în acest mod. Dumnezeu nu ne-a dat acest ajutor minunat doar pentru împlinirea frumoasei noastre datorii faţă de morţii noştri sfinţi, dar şi ne-a aranjat astfel cel mai bun motiv pentru desfăşurarea în linişte a sfântului nostru program sărbătoresc, pentru care de fapt veniserăm aici.

Începutul s-a făcut cu o rugăciune cutremurătoare şi înlăcrimată de mulţumire către Domnul Dumnezeul nostru, pentru sărbătoarea aceasta, pentru Duhul Sfânt care ne-a fost trimes din Cer în Numele Domnului Isus şi pentru oamenii sfinţi prin care ne-a fost propovăduită nouă vestea Evangheliei. Mai ales pentru profetul dat ţării şi Bisericii noastre, prin care a fost înfiinţată această sfântă Lucrare a Oastei în care ne-am născut şi noi din nou prin Cuvântul şi Duhul Sfânt, de către acest sfânt părinte care trupeşte odihneşte aici în această zi, peste toată lucrarea de mărturisire a Evangheliei în lumea întreagă - şi mai ales pentru cea care va avea loc astăzi aici...

Am rostit apoi un scurt cuvânt lămuritor al evenimentului Rusaliilor, al semnificaţiei prezenţei noastre aici, ca un act de mare recunoştinţă din partea noastră, faţă de memoria părintelui nostru care ne este mai scump decât mii de alţi învăţători şi binefăcători. Căci el ne-a născut din nou pentru o viaţă veşnică şi ne-a dat atâtea învăţături folositoare pentru viaţa aceasta.

Am rugat apoi pe cei prezenţi să fie cu o deplină şi evlavioasă ascultare faţă de tot ce se va rosti aici astăzi, de către toţi vorbitorii inspiraţi de Duhul Sfânt, căci fie cuvântul, fie cântarea ori poezia, toate acestea sunt Cuvântul şi îndemnul trimis nouă de sus, pentru folosul şi mântuirea noastră.

Apoi am rugat ca să aibă fiecare un deosebit respect şi grijă faţă de mormintele şi crucile din jurul nostru, pentru ca să nu păgubim şi să nu întristăm cu nimic nici pe cei vii, nici pe cei morţi. Ci din respectul sfânt faţă de mormântul acesta atât de scump nouă, să avem respect şi grijă şi faţă de mormintele celelalte, scumpe altora.

Între timp soseau neîntrerupt zeci şi sute de alţi fraţi şi surori, în grupuri mai mari ori mai mici, pe jos, cu maşini mari, cu maşini mici - se făcuse o mare mulţime răspândită peste o arie largă, acoperind toate spaţiile goale nu numai pe drum şi pe trotuare, ci şi printre celelalte morminte până departe. Dar simţul de ordine al tuturor a păstrat o rânduială şi o atenţie totală nu numai la ascultarea Cuvântului Sfânt, ci şi la grija coridoarelor de acces, la ferirea celorlalte morminte şi cruci. Mulţimea stătea în picioare ceasuri întregi în nemişcare din cauza înghesuielii şi a timpului sfânt. Într-adevăr ca în cele mai solemne momente şi locuri...

După cântarea cu toţii a celor două cântări ale părintelui nostru Pasăre măiastră şi Mai lângă Domnul meu, mai lângă El, a început şirul vorbirilor cu fr. Arcade din Bucovina. Acesta, în numele fraţilor din Bucovina şi Nordul Moldovei, a vorbit înlăcrimat şi convingător ca totdeauna, spunând printre altele:

Mulţumim din tot sufletul nostru lui Dumnezeu care a rânduit pentru noi acest mare praznic şi acest mare har pentru ţara noastră şi pentru poporul nostru, trimiţând pe profetul Său, părintele nostru Iosif la noi, cum El a trimes în trecut şi la alte neamuri mari oameni ai Lui, spre a le aduce vestea cea bună a mântuirii şi a împăcării cu Dumnezeu.

Noi am venit aici la acest mormânt sfânt, aduşi de dragostea şi de recunoştinţa pe care o avem pentru acest mare om al lui Hristos, care prin lacrimile şi suferinţele sale ne-a chemat şi ne-a adus la picioarele Crucii, la mântuirea şi la iertarea Jertfei lui Isus. Cuvântul Sfânt al lui Dumnezeu ne porunceşte: „Aduceţi-vă aminte de mai marii voştri care v-au vestit vouă Evanghelia, uitaţi-vă cu băgare de seamă la sfârşitul felului lor de vieţuire şi urmaţi-le credinţa” (Evrei 13, 7). Aducerea aminte este un dar de la Dumnezeu. Noi suntem chemaţi nu numai să pronunţăm cu drag numele părintelui nostru Iosif, ci mai ales să privim cu multă băgare de seamă cum a trăit şi a lucrat el pentru Domnul şi pentru Evanghelia Sa, cum a trăit şi cum şi-a sfârşit el viaţa şi călătoria, în munca şi în lupta lui. Şi astfel să-i urmăm şi noi credinţa. În decursul vremurilor au fost mulţi reformatori care au venit unii să schimbe cultul, alţii rânduielile, alţii învăţătura. Toţi aceştia au tulburat Evanghelia, dar părintele Iosif a venit trimes de Dumnezeu să transforme sufletele, să facă schimbarea cea mare a inimii, schimbând viaţa cea păcătoasă a oamenilor într-o viaţă nouă, sfântă, trăită după voia lui Dumnezeu. Aceasta este marea reformă fericită şi mântuitoare. Şi iată munca şi lupta lui, ce minunate roade pentru Dumnezeu a adus în ţara noastră, în Biserica noastră, în viaţa noastră. Dacă şi noi vom urma pilda lui, atunci vom fi şi noi înşine o pildă vrednică de urmat pentru alţii.

A fi cinstiţi, a fi demni, a fi vrednici, a fi nişte binefăcători ai semenilor noştri, aceasta este viaţa creştină, acesta este dreptarul după care trebuie să umblăm - şi aceasta noi am învăţat-o de la Domnul Isus prin el. Aşa trăieşte şi luptă şi moare un ostaş al Domnului. Să ne rugăm ca aşa să ne ajute Domnul să trăim şi să biruim în lupta Oastei Lui, ca la sfârşitul vieţii noastre să putem vedea Faţa şi Împărăţia frumoasă a Domnului nostru Isus. Şi să rămânem pe veci cu El. Amin”.

Se cântă cântarea Ce bine-i printre voi”.

Apoi urmează la cuvânt fr. Leon Andronic, unul din bătrânii fraţi, care acum mai suntem doar puţini din primii ani ai Oastei Domnului.

„Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu - spune fr. Leon - Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, care ne-a învrednicit ca astăzi, în ziua cea mare a praznicului Oastei să fim în jurul acestui mormânt scump pe care nu-l vom uita niciodată, pentru că prin acest om mare şi sfânt a sunat trâmbiţa redeşteptării neamului nostru din moartea păcatului, la o viaţă nouă... Dacă părintele Iosif a avut o deviză sfântă în viaţa lui, aceasta a fost ţinta de a împroprietări pe tot poporul nostru cu Biblia, cu Cuvântul lui Dumnezeu. Astfel a luminat el viaţa a multe sute de mii de suflete, scăpându-le de iadul cel întunecat al păcatului din viaţa asta şi a focului din viaţa veşnică. Ce măreaţă lucrare, dar şi ce vrăjmaşi puternici s-au răsculat împotriva ei. Însă Domnul Oastei Cel Atotputernic ne-a ajutat să mergem mereu înainte, pe calea care ne-a trasat-o marele nostru înaintaş. Fraţilor, să reînnoim legământul nostru de a merge hotărâţi şi statornici până la moarte pe acest drum greu dar glorios, până la cununa şi slava cea veşnică pe care ne-a promis-o Domnul şi Mântuitorul nostru Isus Hristos. Amin”.

După alte poezii şi cântări urmează la cuvânt dragul şi bunul nostru frate Popa Petru din Săucani - Bihor. Acest neobosit frate, poate cel mai ostenitor dintre toţi fraţii din ţară, care totdeauna avea un cuvânt plin de mare putere şi inspiraţie, a vorbit plin de curaj şi înflăcărare şi de data asta, nebănuind nici el şi nici noi, că la aceste Rusalii şi această dată vorbea pentru ultima oară lângă acest mormânt şi în mijlocul acestor mulţimi frăţeşti. Cu câteva luni mai târziu, avea să devină el însuşi un mormânt şi un steag pentru Oastea Domnului.

„...A venit un om trimes de Dumnezeu - a început fratele Petru cuvântarea lui - ...El a venit să mărturisească despre lumină... Cel mai binecuvântat dar pe care ni l-a făcut Dumnezeu nouă oamenilor, a fost lumina. Dar odată venită lumina în lume, ce mulţi duşmani s-au ridicat împotriva ei şi au urât-o pentru că faptele lor erau rele. Totuşi în toate vremurile Dumnezeu a avut câte un om ales al Lui, cerut prin lacrimi şi primit prin făgăduinţă, care a venit să mărturisească despre lumină, pentru a scoate sufletele din întuneric şi a le aduce la Dumnezeu. Ce trimes smerit şi minunat a fost Moise. Ce trimes smerit şi minunat a fost Ioan Botezătorul... şi sfântul apostol Pavel şi alţii şi alţii. Pe toţi aceşti trimeşi smeriţi şi minunaţi ai lui Dumnezeu El i-a luminat mai întâi cu lumina Lui minunată, apoi i-a trimes să mărturisească despre lumină, despre Hristos - Lumina lumii, pentru a scoate lumea din întuneric şi a o aduce la Soarele Hristos. Toţi aceşti luminători au fost crescuţi în rugăciune şi în lacrimi. Poate că au rămas de mici orfani de mamele lor, dar rugăciunile acestor mame sfinte i-au devotat lui Dumnezeu şi poporului lor la care fuseseră trimeşi.

Fraţii mei scumpi, suntem într-un loc sfânt, suntem lângă un mormânt sfânt. Aceasta este sărbătoarea cea mai fericită pentru sufletele noastre. Acest om a fost un profet ales de Dumnezeu, din neamul nostru şi din Biserica noastră pentru a ne aduce nouă şi multora, lumina lui Dumnezeu, în întunericul păcatelor şi a neştiinţei în care trăiam. Şi acestui profet ales al Său Dumnezeu i-a smuls toate rădăcinile, ca să-l folosească numai pentru El. De ce a rămas el fără mamă de la vârstă aşa micuţă? Pentru ca să se lege cu totul numai de Dumnezeu, care avea cu el un plan, o misiune deosebită!

De ce a trebuit ca la 22 de ani să rămână fără soţie şi copilaşi - şi să spună pe urmă: „simţindu-mă singur să cânt singurel / mai lângă Domnul meu, mai lângă El”? Acum părintele Iosif, priveşte în jurul mormântului tău şi vezi cât de multe suflete a trezit Dumnezeu la o viaţă nouă şi a adus lumina Lui prin jertfa ta!

Duminica trecută s-a sărbătorit în Biserica noastră Duminica tuturor sfinţilor. Biserica noastră are mulţi sfinţi, martiri, mucenici. Pe altar de atunci şi până astăzi s-au adus multe jertfe, dar să ne aducem aminte de sufletele celor de sub altar... Acest trimes al lui Dumnezeu, soţ cu altarul - după cum scrie pe crucea lui, - s-a adus pe sine însuşi ca jertfă pe altar şi sub altar, într-o totală lepădare de sine. Semnul unui adevărat trimes al lui Dumnezeu este pentru ochii luminaţi în primul rând lepădarea de sine. În al doilea rând dăruirea totală şi deplină în slujba Evangheliei. Iar în al treilea rând o viaţă sfântă. Aceste trei semne au fost totdeauna dovada adevăraţilor trimeşi ai lui Dumnezeu. După aceasta au fost cunoscuţi şi vor putea fi cunoscuţi totdeauna marii trimeşi ai lui Hristos. Dar în vremile din urmă, Mântuitorul nostru Isus a spus că vor veni mulţi care nu vor avea aceste semne. Şi aceştia sunt cei mincinoşi. Şi sufletele trebuie să se ferească de ei. Apostol înseamnă: trimes. Omul acesta sfânt a fost un mare trimes al lui Dumnezeu la noi, la neamul nostru. Dumnezeu nu ne-a trimis nouă pe cineva din alt neam şi din altă limbă, atunci am fi avut un cuvânt poate ca să nu-l primim. Ci ni l-a trimes pe el din neamul nostru, de limba noastră, din credinţa părinţilor noştri, aşa că oricine nu l-a primit va răspunde greu înaintea lui Dumnezeu, fiindcă nu va avea nici o dezvinovăţire.

Mulţumim lui Dumnezeu că ne-a trimes în Biserica noastră un profet al Său şi un părinte al nostru, care nu ne-a mărturisit o evanghelie străină, ci aceea pe care am auzit-o de la început - doar n-o trăisem înainte de el, fiindcă nu primisem lumina ei, el ne-a descoperit nouă credinţa noastră străbună şi el ne-a învăţat s-o iubim şi s-o trăim.

Scumpii mei fraţi tineri, să nu uitaţi, să nu uităm niciodată pe cei care s-au jertfit pentru ca să ne mărturisească nouă lumina. Să nu vă uitaţi niciodată pe cei care vă vestesc Evanghelia mântuirii. Să nu vă uitaţi neamul şi patria voastră, pe care să o iubim, pentru care şi în care să muncim cu drag pentru fericirea noastră şi a celor care vin în urma noastră. Omul acesta sfânt aşa ne-a învăţat să ne iubim credinţa, să ne iubim neamul, să iubim hărnicia, să iubim cinstea, să iubim tot ce-i frumos şi să învăţăm pe toţi să iubească aşa şi să trăiască aşa.

Preţuiţi şi urmaţi, dragii mei, după cum porunceşte Biblia pe mai marii noştri! De ce mai marii noştri? Prin ce s-au dovedit ei mai marii noştri? Prin înălţările lumeşti? Prin cele ce izbesc privirile? Nu fraţii mei! Ci mai marii noştri în Hristos sunt cei care au muncit mai mult, cei care s-au jertfit mai mult, cei care au iubit mai mult şi s-au ostenit mai mult în Hristos pentru noi. Aceştia sunt mai marii noştri, cei care pot spune cum a spus apostolul Pavel: voi ştiţi pe trupul meu câte rane sunt. Priviţi la viaţa acestui om sfânt şi aduceţi-vă aminte câte rane a purtat pe trupul lui - dar nu s-a gândit la el ci s-a gândit la noi, la tot poporul nostru, ca să ne aducă la Dumnezeu, la viaţă, la lumină, la mântuire, la fericirea veşnică împreună cu toţi sfinţii.

Binecuvântat să fie Numele Domnului şi Dumnezeului nostru că S-a îndurat de noi toţi şi de fiecare dintre noi, şi ne-a trimes un astfel de luminător şi povăţuitor. Să plecăm şi de data aceasta de aici cu gânduri înalte şi scumpe, făgăduind în faţa Scumpului nostru Mântuitor şi în faţa mai marilor noştri sfinţi care şi-au jertfit şi ei împreună cu Domnul vieţile lor şi ostenelile lor, - că vom fi şi vom rămâne credincioşi până la moarte, aşa cum ne-au învăţat ei. Să punem legământ că vom duce mai departe mântuirea noastră până la capăt cu frică şi cutremur. Şi că aşa vom spune şi la cei ce vor veni în urma noastră. Slăvit să fie Domnul. Mărire Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Amin”.

Cântarea: În slujba Ta Isuse...

Apoi se ridică la cuvânt fr. Nicolae Mihai din Galaţi zicând:

„...Iubiţi fraţi şi surori, iată-ne astăzi adunaţi cu toţii în locul acesta că să împlinim cuvintele părintelui nostru Iosif care a zis: Fraţilor, atunci când eu nu voi mai fi printre voi, să veniţi la mormântul meu, cu câte o floare, cu câte o lacrimă, ca să văd că Oastea trăieşte şi biruieşte... Părinte Iosif, priveşte acum peste Oastea Domnului care creşte şi biruieşte şi care va merge mereu înainte, crescând şi biruind. Aceasta este Lucrarea lui Dumnezeu pe care o face El, cum numai El ştie şi numai El poate să facă. Voi aminti aici între noi unele din sfintele cuvinte ale părintelui Iosif, spuse şi scrise de el acum 50 de ani, în 1935 la praznicul Oastei, la Rusaliile de atunci, că toată istoria Oastei este scrisă pe paginile Sfintei Scripturi. Ce frumos ne-a vorbit mai înainte fratele Petru despre marii oameni ai lui Dumnezeu, printre care se număra pentru totdeauna şi părintele nostru Iosif ca un mare trimes al lui Dumnezeu venit să facă această Lucrare în ţara noastră şi în vremea noastră. Oastea Domnului nu este ceva nou, ea este opera Cincizecimii şi a ieşit din lucrarea şi revărsarea Duhului Sfânt. De aceea şi-a ales ea ca Praznic special Ziua Cincizecimii, Ziua Rusaliilor, Sărbătoarea Pogorârii Duhului Sfânt. Căci în lucrarea de mântuire a neamului omenesc Ziua Cincizecimii este desigur un hotar nou, un hotar de lume nouă, de viaţă nouă. Cincizecimea a dat pe primii creştini, pe cei născuţi din nou şi aceştia împreună cu apostolii au format Biserica cea vie, cea nouă, cea cu adevărat a lui Hristos. Nu este ceva mai minunat decât să citeşti prin Faptele Apostolilor ce viaţă nouă şi sfântă duceau creştinii cei dintâi, ieşiţi din revărsarea Duhului Sfânt. O astfel de viaţă dorim să începem şi să ducem şi noi cei din Oastea Domnului. Să fim o inimă, un suflet, un cuget şi un gând în Hristos.

Dar ca să putem duce o astfel de viaţă iată că trebuie să înfruntăm din ce în ce mai multe necazuri şi încercări, fiindcă duhul acestei lumi, în decursul veacurilor, a stins din viaţa celor mai mulţi creştini focul Duhului Sfânt. Şi litera legii s-a luptat şi se luptă mereu să omoare duhul adevăratei credinţe. Acest război duhovnicesc se dă mereu şi de aceea cei ce trăiesc prin Duhul Sfânt o viaţă nouă, - au parte de multe prigoniri.

Biserica ar trebui să se bucure de noi, căci în viaţa noastră Cuvântul şi Duhul Sfânt au făcut adevărate minuni. Biserica ar trebui să sprijinească cu toată puterea această Lucrare înnoitoare şi nu ne putem închipui cum se poate ca ea să prigonească tocmai pe cei mai buni copii ai ei. Ne îngrozim la gândul că s-ar putea şi mai rău: să fie izgoniţi din ea tocmai cei ce strigă ca în Ioan 9, 25: orbi eram - şi acum vedem! Ori cele scrise în Ioan 16, 2...

Multe biruinţe a făcut Oastea Domnului, dar cea mai mare socot că este lupta ce a dat-o cu litera. Din creştini de literă, a făcut creştini de duh. Din creştini de nume, a făcut creştini de fapte. Dar lupta asta, - a spus părintele Iosif - nu este gata. Ea încă se dă cu furie pentru că Satana tot aici se învârte, să scoată Duhul din Oaste şi să rămână numai litera. Să fure miezul, ca să rămână numai găocile. La punctul acesta cădem sau biruim. La punctul acesta va cădea Oastea, sau va birui. Va rămânea sau va pieri.

Fraţii mei, să ne reamintim astăzi aceste sfinte gânduri şi cuvinte testamentare ale părintelui nostru şi alesul Domnului, ca să ne pătrundem cu toţii de ele şi să urmăm în totul pilda şi cuvintele marelui nostru înaintaş, asigurând astfel viaţa noastră şi viaţa Oastei Domnului, până va veni Domnul şi Împărăţia Lui cea veşnică. Amin”.

Urmează o poezie, apoi cântarea: Noi nu te mai uităm!

Fiindcă între timp se făcuse ora zece, iar mulţimea celor ce veniseră era foarte mare, am văzut că pe la margini era puţină neorânduială, şi că mulţi dintre cei noi veniţi erau suflete noi şi care nu auziseră îndemnul de la început, cu privire la ascultarea Cuvântului Sfânt şi la respectul şi grija de celelalte morminte m-am văzut silit să mă ridic din nou pentru a reaminti cu şi mai multă stăruinţă aceste lucruri. Am întrerupt aici şirul vorbirilor spunând:

- Scumpii noştri fraţi, surori şi toţi cei ce v-aţi oprit o clipă aici ca să auziţi Cuvântul lui Dumnezeu şi să participaţi la această sărbătoare de reculegere sufletească, - vă rog să mă ascultaţi. Am numai două-trei cuvinte şi o rugăminte faţă de toţi ca adaos la cele ce le-am spus la început, când nu erau decât foarte puţini aici, adică în comparaţie cu marea mulţime de acum.

Întâi, să mulţumim iarăşi Domnului şi Dumnezeului nostru din toată inima pentru bucuria acestei întâlniri neobişnuit de mari şi de frumoase care sperăm că va continua până la sfârşit în această frumoasă şi fericită ordine şi rânduială, după buna tradiţie care s-a stabilit între noi. Dar cinstind mormântul acesta sfânt, vă rugăm încă odată din tot sufletul nostru să aveţi cu toţii un respect sfânt şi faţă de celelalte morminte care sunt aici în jurul lui. Am auzit aici unele nemulţumiri din partea celor care au aceste morminte, pentru faptul că unii dintre fraţii şi surorile noastre, dorind să vadă şi să audă mai bine, se urcă pe morminte şi pe crucile celorlalţi adormiţi în Domnul, ori calcă pe florile de pe mormintele lor. Vă rugăm foarte mult să avem cu toţii mai multă grijă şi respect faţă de acestea. Şi cât se poate, înghesuiţi-vă şi staţi numai pe căi, pe drum, pe margini şi pe spaţiul liber care nu-i al nimănui, spre a evita astfel ca binele nostru să fie vorbit de rău. Noi rugăm din toată inima pe toţi acei care în vreo privinţă au avut vreo nemulţumire din partea cuiva dintre ai noştri, nu din rea voinţă ci din greşeală, ori din cauza marii mulţimi care este aici, lucru uşor de înţeles şi de scuzat, - să ne ierte şi să ne scuze, căci noi după terminarea adunării noastre de comemorare şi de reculegere de aici, vom căuta să îndreptăm şi să reparăm totul, dacă undeva se va afla ceva stricat de noi.

Este o ocazie unică asta de acum în această Sărbătoare mare ce ne aduce aminte că în Prima Zi de Rusalii, poate la un ceas ca acesta, S-a pogorât peste sfinţii apostoli şi peste cei care erau împreună cu ei şi cu Maica Domnului Isus, Duhul Sfânt în Ierusalim. Într-o astfel de stare sfântă şi într-o astfel de atmosferă divină ne găsim şi noi aici acum în acest loc, cum s-au găsit acolo atunci ei...

Vom lăsa mai departe rând liber fraţilor noştri şi surorilor noastre care au un cuvânt de spus şi de adus din partea Duhului Sfânt tuturor celor care au venit şi se află acum aici pentru a asculta acest Cuvânt. Noi după bunul şi străbunul nostru obicei, tot ce începem şi tot ce continuăm până la sfârşit, dorim să facem în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, ca în această atmosferă sfântă statornicită în prezenţa lui Dumnezeu să se desfăşoare toată starea şi petrecerea noastră aici.

După cum am mai spus, toată această primă parte a stării noastre aici, se va încheia la ora 12 când va urma o scurtă pauză pentru împărţirea unei pâinişoare şi a unei lumânări după posibilităţi, fiecăruia la câţi se vor ajunge dintre cei ce stau aici, după Cuvântul Domnului care spune: „oricine va da un pahar cu apă în numele unui om neprihănit, - va primi răsplata unui om neprihănit. Şi oricine va face ceva în Numele Meu, nu-şi va pierde răsplata”. Tot ce putem da în numele neprihănirii, va avea o veşnică binecuvântare şi pentru cine dă, - şi pentru cine primeşte. Să le avem ca o sfântă amintire de aici.

Cu aceste cuvinte şi îndemnuri vă rugăm pe toţi să fie şi mai departe cu toată luarea aminte la ascultarea Sfântului Cuvânt. E un prilej mare acesta pe care îl avem acum. Ştie numai Bunul Dumnezeu dacă la anul când dorim iarăşi să ne revedem, - vom mai fi de faţă şi mulţi dintre noi cei ce suntem acum. Şi dacă ne vom mai revedea cu cei ce ne revedem acum. Eu voi mulţumi din tot sufletul meu totdeauna lui Dumnezeu, cum am mai spus şi în cuvântul de la început, pentru atâtea feţe luminoase şi scumpe, curate, senine şi iubitoare pe care le revăd şi azi aici, cum le-am văzut mereu de ani de zile, pe unii de zeci de ani, împlinindu-şi aici această sfântă datorie de recunoştinţă lui Dumnezeu pentru acest om sfânt. Pentru acest mare şi neobişnuit trimes şi apostol al lui Hristos, a cărui mărire şi valoare fiind încă prea aproape de noi, puţini o văd la adevărata sa dimensiune. Pe vremea marilor profeţi şi a sfinţilor noştri părinţi, nici unii dintre acei uriaşi ai lui Hristos care au făcut atât de mult bine omenirii, n-au fost înţeleşi şi n-au fost preţuiţi la vremea lor aşa cum s-ar fi cuvenit. N-au fost preţuiţi sfinţii apostoli, - apostolul Pavel atât de îndurerat spune: „parcă Dumnezeu a făcut din noi apostolii, oamenii cei mai dispreţuiţi de pe pământ. Iată, până în ziua de astăzi suntem ca gunoiul lumii acesteia, ca lepădătura tuturor”.

Aşa au fost şi sfinţii Ioan Gură de Aur, Vasile, Grigore, - toţi. Pentru că totdeauna contemporanii oamenilor mari, au fost nespus de mici şi de orbi. Şi din cauza asta n-au putut nici cunoaşte şi nici recunoaşte pe uriaşii lui Dumnezeu la adevărata lor mărime. Au trebuit să treacă veacuri ca lumea să vadă adevărata valoare a sf. Pavel, sau Ioan, sau Vasile, sau a celorlalţi. Profeţii lui Dumnezeu văd şi propovăduiesc adevărul la care gloata va ajunge abia peste secole, mult mai târziu. Va trebui să treacă şi peste neamul acesta şi peste Biserica aceasta poate încă multe zeci, ori chiar sute de ani, pentru a se convinge şi poporul nostru ce mare a fost acest om şi profet al lui Dumnezeu pe care l-am avut între noi, şi ce mesaj Dumnezeiesc aducea el - când mărunţii lui contemporani care aveau datoria să-l primească întocmai ca pe un înger al lui Hristos, - l-au respins şi l-au ucis prin mâna celor fărădelege, între templu şi altar...

Au trecut aproape 50 de ani de când glasul lui omenesc s-a stins, şi trupul lui trecător s-a întins să odihnească aici sub această cruce. Ce mulţi ar fi aceşti ani pentru orice om. Dar ce puţini sunt pentru el. Toate mormintele celelalte din jurul lui sunt într-adevăr moarte. Toate tac, toate stau reci, îngheţate, împietrite. Peste trupurile care zac în ele sunt aşezate lespezi care nu spun aproape nimic. Dar mormântul acesta este viu, el grăieşte, el predică atât de puternic şi azi, şi va predica mereu şi peste veacuri, tuturor celor ce trec pe aici. El însuşi a spus profeţind: la mine vor veni mereu şi mereu suflete noi şi noi, cu flori şi lacrimi. Şi iată florile şi lacrimile nu se mai usucă şi nu se vor mai usca niciodată de pe sânul viu şi cald al acestui mormânt sfânt. Mulţimi tot mai mari şi din ţinuturi tot mai multe şi mai îndepărtate, vor veni aici într-un sfânt şi necontenit pelerinaj! Căci această sfântă Lucrare a Oastei Domnului, după pilda grăuntelui de muştar, a crescut un copac mare ale cărui crengi se întind acum până la marginile pământului... Avem fraţi şi adunări ale Oastei Domnului în ţări din toate cele cinci continente ale pământului. Şi vor veni mereu tot mai mari mulţimi să-L slăvească pe Dumnezeu prin atmosfera creată de Lucrarea, de viaţa, de duhul şi de eternitatea acestui om binecuvântat... Iată, noi înşine, - fiecare dintre noi, - suntem roadele vii ale acestui mormânt viu, cum vor mai fi încă şi încă până în veci tot mai mulţi să-L slăvească pe Hristos, în acest sfânt pelerinaj. Pentru ca să se vadă neîncetat, cât de mare a fost harul lui Dumnezeu, gândul lui Dumnezeu, omul lui Dumnezeu pe care îl comemorăm astăzi... Lucrarea Oastei este Lucrarea vie, evanghelică, anume trimisă de Dumnezeu poporului nostru şi Bisericii noastre spre învierea lui duhovnicească şi mântuirea lor.

Această Lucrare cultivă tot ce este mai sfânt şi mai bun în simţământul neamului nostru şi în învăţătura şi duhul credinţei şi Bisericii noastre, rămase de la bunii şi străbunii noştri înaintaşi. Şi de aceea ne rugăm mereu ca Duhul Sfânt să adauge la numărul nostru, până când tot poporul nostru va fi cuprins în acest sfânt curent înnoitor şi viu. Pentru ca toată patria noastră să fie înnoită şi înviată în Hristos. Noi credem şi suntem pe deplin convinşi că înălţarea şi mântuirea poporului nostru a rânduit-o Dumnezeu să fie numai prin Oastea Domnului. Şi dacă ea nu va veni prin această Lucrare, se prea poate să nu mai vină niciodată. Dar noi credem că tot ce a început Dumnezeu este sortit biruinţei. Şi nimic din tot ce începe Hristos nu va da faliment. Timpul nu contează, ce nu se realizează în anul acesta din pricini care nu depind de El, se va realiza peste un an, peste zece, peste o sută, sau peste o mie. Timpul nu contează. La Dumnezeu o mie de ani sunt ca o zi.

Domnul Dumnezeul nostru să-Şi reverse harul Său peste toţi cei cărora le-a încredinţat El, sau le va mai încredinţa, în lumea asta şi în ţara noastră. Pentru ca lumea întreagă să ajungă să trăiască acea epocă de aur a păcii şi dragostei pe care a venit să ne-o aducă Hristos Mântuitorul nostru - pe care numai El ne-o poate aduce - şi pentru care ne-a fost trimisă revărsarea Duhului Sfânt înnoind întâi sufletele, apoi legile, apoi toată structura vieţii fiecăruia şi a tuturor prin această sfântă Lucrare.

Cu acest cuvânt mulţumim încă odată Dumnezeului nostru şi salutăm în Numele Domnului nostru Isus Hristos şi în numele memoriei părintelui nostru pe toţi cei prezenţi aici. Domnul să vă ocrotească - şi să vă răsplătească tot efortul pe care l-aţi făcut venind aici. Şi pentru că venind, aţi ascultat cu atâta evlavie şi respect Sfântul Cuvânt al Domnului. El să vă binecuvânteze pe toţi, prieteni sau străini care aţi venit să luaţi parte la această sărbătoare, şi să ascultaţi acest Sfânt Cuvânt.

Această sărbătoare şi această tradiţie sfântă va fi urmată an de an de toţi cei care vor vrea şi vor putea să asculte dorinţa sfântă a părintelui şi profetului nostru. Noi promitem şi ne rugăm Domnului nostru să ne ajute la aceasta până la sfârşit.

Slăvit să fie Domnul!

Se cântă: Cât puteţi bucuraţi-vă iară.

Se recită o poezie, apoi se ridică la cuvânt părintele Dumitriu de la Iaşi, preot şi frate bătrân în Lucrarea Oastei Domnului.

...Fraţilor - începe el - să citim la Faptele Apostolilor la capitolul 2 începând cu versetul 2: „Deodată a venit din cer un sunet ca vâjâitul unui vânt puternic şi a umplut toată casa unde erau ei. Nişte limbi ca de foc au fost văzute împărţindu-se printre ei şi s-au aşezat câte una deasupra fiecăruia dintre ei...”

Lucrarea sfântă a Oastei Domnului, a cărei trâmbiţaş a fost părintele Iosif Trifa, va fi în strâmtorări totdeauna, dar cu cât va fi mai în strâmtorări cu atâta va fi mai biruitoare. A profeţit acest lucru părintele Iosif. Fraţilor, la temelia credinţei noastre este Jertfa Mântuitorului nostru Isus Hristos. Şi cum S-a Jertfit El aşa au trebuit să se jertfească urmaşii Săi. Iar printre cei ce s-au jertfit mai aproape de noi şi şi-au dat viaţa lor, este şi scumpul nostru părinte Iosif. El a strigat odată acest cuvânt profetic cu privire la Oastea Domnului: Stânca a fost lovită, apa a ţâşnit, Biserica s-o capteze. Slăvit să fie Domnul!

Da, Biserica cea vie a lucrat şi va lucra până la sfârşitul veacurilor, dar biserica formelor, adică cei ce în biserică nu vieţuiesc după voia lui Hristos, nu pot niciodată să suporte lucrurile Duhului Sfânt. Lucrarea Oastei Domnului în Biserica noastră este Lucrarea Duhului Sfânt. Ce bine ar fi dacă cei mari ai sfintei noastre biserici ar înţelege acest lucru şi ar zice ca Gamaliel: - să avem grijă să nu ne pomenim că luptăm împotriva lui Dumnezeu.

Da, aşa ar trebui să zică.

Iată, noi ne-am întâlnit atât de mult popor aici să ne rugăm lui Dumnezeu să aducă mai curând lumina înţelegerii sfinte în minţile tuturor. Şi Duhul Sfânt va lucra în noi şi prin noi. Cea mai mare lucrare pe care noi trebuie să o facem acum este să avem îndrăzneală în Numele Domnului pentru a face voia Lui pe pământul scumpei noastre ţări. Vedeţi, când suntem atât de mulţi avem îndrăzneală, - dar să nu fim fricoşi niciodată fiindcă Domnul este cu noi şi El este Cel Atotputernic. El care a întărit pe sfinţii noştri înaintaşi, ne va întări şi pe noi.

De orice frică noi putem scăpa prin ajutorul lui Dumnezeu şi prin rugăciune. Domnul să ne mai ajute să ne întâlnim şi să ne bucurăm aici. Să răspândim Cuvântul lui Dumnezeu cu dragoste şi cu bucurie mare. Amin. Slăvit să fie Domnul!

După cântarea: Doamne, eşti a mea iubire, ia cuvântul fr. Ionatan Ille, spunând:

...Când stai în locul acesta şi priveşti spre mulţimea feţelor îndreptate spre crucea părintelui nostru drag, este imposibil să nu te cuprindă un fior sfânt în faţa unei aşa de mari dovezi de dragoste şi de putere. În momentul când am ajuns aici şi priveam de la margine, se vedea înalta cruce a părintelui, doar de la „Slăvit să fie Domnul” în sus. Am zis: este crucea părintelui, dar se vede numai Domnul Isus şi cuvântul „Slăvit să fie Domnul”. Da, acesta a fost secretul biruinţei părintelui, secretul care a făcut ca astăzi să înflorească şi să rodească atât de minunat, jertfa lui frumoasă. El a ştiut să se aplece pe sine, ca să se vadă numai Isus Hristos Cel Răstignit. Este într-adevăr o privelişte atât de mişcătoare şi o dovadă atât de puternică despre jertfa care a fost depusă şi sfinţită de Dumnezeu. Jertfa lui înfloreşte şi rodeşte tot mai frumos prin Lucrarea minunată a Oastei Domnului. Proba timpului dă noi valenţe şi noi dimensiuni acestei jertfe. Iată fraţilor că astăzi într-un mod şi într-un număr cum poate n-am mai fost aici, ne-am adunat ca să împlinim cum s-a spus datoria care o avem faţă de acest mare om şi trimes al lui Dumnezeu. Suntem adânc încredinţaţi - şi este imposibil să nu-ţi dai seama că acesta a fost un mare profet şi că aceasta este o Lucrare divină care va trăi şi va rodi mereu. După cum ploaia nu se întoarce fără rod, tot aşa şi jertfa aceasta. Ea va trebui să meargă înainte, fiindcă este de natură divină. Noi toţi, prezenţa noastră aici, toate inimile străbătute de acelaşi dor şi fior sfânt, suntem o dovadă a divinităţii acestei Lucrări, care a ajuns să aibă un răsunet mereu mai larg până la marginile lumii. Nu numai în ţara şi poporul nostru, ci în multe alte ţări şi popoare, acest suflu divin prezintă un viu interes pentru că este venit de la Dumnezeu şi este necesar vieţii şi învierii tuturor acelora care doresc să-şi însufleţească credinţa şi năzuinţa lor spre Dumnezeu.

Dragul nostru părinte, eu personal nu v-am cunoscut şi majoritatea celor care suntem acum aici nu v-am cunoscut personal, noi nici nu eram născuţi pe lume când Domnul v-a chemat la El, dar am cunoscut şi cunoaştem pe cei ce v-au fost alături. În ochii lor străluceşte aceeaşi lumină pe care le-aţi aprins-o prin Duhul lui Dumnezeu. Cuvintele ce le-aţi spus şi scris au rămas şi rodesc în inimi de peste o jumătate de secol, şi s-au întins cu o repeziciune, cu o putere şi cu o vigurozitate în aşa fel că toată lumea priveşte acum spre jertfa care aţi adus-o şi s-a mistuit pe altarul Oastei, ca un rod atât de minunat şi de frumos.

Faptul că suntem aici, faptul că atât de mulţi am reuşit să înţelegem şi să cunoaştem chemarea făcută de Dumnezeu prin gornistul nostru, este o strălucită dovadă că părintele nostru şi cuvântul său n-a murit. Viaţa sfântă pulsează şi arde cu un dor tot mai mare de cer în noi toţi. Această viaţă a ars întâi în inima sa, de aceea a cuprins şi a aprins toată ţara - şi a pătruns în toată lumea cu aşa căldură şi ardoare că de peste o jumătate de secol iradiază şi încălzeşte inimile noastre îndreptându-ne privirile şi inimile noastre ale tuturor spre Golgota, spre vieţuirea în Hristos şi pentru El...

Ce mare a fost acest om al lui Dumnezeu. Numai marii oameni ai lui Dumnezeu au puterea să ardă aşa, să dorească şi să lupte aşa să învingă toate furiile şi împotrivirile celui rău, pentru că ei văd mai dinainte rodul, urcând şiruri - şiruri spre cer.

Aceste lucruri ne sună şi nouă fraţilor mereu a angajare. Pentru noi toţi care suntem aici şi pentru numărul nesfârşit al celorlalţi care ne înconjoară de aproape şi de departe - sună o puternică şi înaltă angajare. Acelaşi dor să ne copleşească, să ne pătrundă, să ne cucerească inimile. Să ducem mai departe mesajul sfânt, şi să luptăm cu aceeaşi credinţă şi aceeaşi năzuinţă pentru Hristos. Amorţeala şi letargia nelucrării spirituale, care se aşterne tot mai grea peste lumea de astăzi, reprezintă moartea cea mai de temut. Părintele nostru, în toată scurta lui viaţă, a fost plin de vigoare spirituală, a avut o mare putere de rodire, pentru că el a văzut în perspectivă snopii mulţi şi frumoşi care vor creşte în urma muncii lui. A lucrat până în ultima clipă a vieţii lui. A dat dovadă de o viaţă viguroasă şi sănătoasă. Aceasta este viaţa rodnică, viaţa umblării şi lucrării prin harul lui Dumnezeu în care ne vrea Dumnezeu şi pe noi.

Trebuie fraţilor să avem fiecare dintre noi planuri în perspectivă în Hristos. Trebuie să avem în inimile noastre întipărit puternic ceea ce va urma, ceea ce trebuie să vină. Să fim încredinţaţi că Domnul va duce la biruinţă, aşa cum a spus, Lucrarea începută de El. El nu începe o lucrare falimentară. El nu începe astăzi ce sfârşeşte mâine, ci Lucrarea Lui are ca şi El, o durată eternă. Cu această nădejde şi încredere trebuie să lucrăm, să ne angajăm, să activăm. Să ne temem de moartea spirituală care bântuie lumea de astăzi când atât de mulţi oameni nu mai au nici o preocupare duhovnicească, ci preocuparea lor majoră este numai digestia, preocuparea de probleme mărunte, josnice, materiale. Astfel ei au murit înainte de a înceta să le bată inimile în piepturile lor. Dar sufletele mari care prin credinţă văd înainte, care lucrează şi se angajează prin Hristos şi pentru El, acestea năzuiesc, rodesc şi trăiesc şi vor trăi veşnic.

Să mulţumim lui Dumnezeu pentru înaintaşii noştri sfinţi pe care ni i-a dăruit. Pentru nădejdea care a pus-o în inimile noastre, pentru felul minunat în care a hotărât şi a găsit cu cale să trimită în poporul nostru goarna şi glasul acesta profetic care a chemat şi a strâns în jurul Crucii Domnului Isus atâtea inimi. Domnul să binecuvânteze totul, iar noi să facem juruinţă angajându-ne la munca Lui, ca nişte suflete noi, active, năzuitoare, căci în nădejdea şi lupta aceasta ne însufleţim şi ne curăţim radiind pentru întâlnirea fericită şi vrednică cu cel care a fost şi rămâne părintele nostru în Hristos.

Doamne Isuse, pune în noi toţi aceste gânduri de angajare şi luptă sfântă pentru zorii care se lărgesc mereu, până vor cuprinde înviind totul spre alte şi alte generaţii, care vor veni şi vor trăi mereu mai viu în acest adevăr sunat de aici. Amin. Slăvit să fie Domnul!

Altă cântare, altă poezie, şi ia cuvântul fr. Petrică din Maramureş:

...Am fost de la începutul vieţii mele o fire foarte timidă, de aceea îmi este nespus de greu a-mi exprima simţămintele care mă stăpânesc de fiecare dată când Dumnezeu mă învredniceşte să ajung în acest loc sfânt. Îmi aduc aminte de prima mea venire la acest mormânt, în urmă cu câteva zeci de ani. Nu-l cunoşteam pe părintele Iosif, decât din prima carte pe care Dumnezeu m-a învrednicit să i-o citesc: Călătoria la Ierusalim. O citisem pe când eram copil şi urmărindu-l cu închipuirea mea, cu inima, cu mintea prin toate acele locuri sfinte, mă întrerupeam de multe ori prin hohote de plâns şi nu puteam citi mai departe. Eram şi eu aievea în starea cea de acolo. De aceea când Dumnezeu m-a ajutat să ajung aici de prima dată lângă acest mormânt, plecând, am simţit că am fost chiar la Ierusalim, aşa cum citisem în cartea părintelui Iosif. De aceea recunoştinţa pe care i-o datorez eu, ca şi fiecare dintre noi, acestui om sfânt este mai presus de puterile noastre de a o arăta acum aici lângă mormântul său.

Încă venind de la gară, trecând pe la catedrală şi prin aceste locuri încărcate de istorie pentru noi, pe unde a umblat, a lucrat şi a suferit părintele nostru, înfruntând atâtea încercări pentru a ne aduce nouă Cuvântul Cel Viu al lui Dumnezeu, sufletul nostru este copleşit de emoţie şi recunoştinţă. Toate acestea ne poruncesc nouă să ne aducem aminte de înaintaşii noştri prin jertfa cărora noi am putut să-L aflăm pe Dumnezeu şi să ne facă să le urmăm credinţa.

Unul dintre marii eroi ai neamului nostru, Avram Iancu, cu care s-a înrudit şi trupeşte părintele nostru, a spus: „scopul unic al vieţii mele este să-mi văd naţiunea fericită şi liberă”. Şi spre sfârşitul vieţii lui a lăsat cu testament ca toată averea sa să intre în folosul neamului, spre a-l vedea fericit... Da, este vorba despre Avram Iancu, unchiul soţiei părintelui Iosif.

Dar exact acelaşi lucru l-a făcut nu numai pe plan duhovnicesc ci chiar şi pământesc părintele Iosif. El a fost la fel un erou, dar de mărimea jertfei lui, cum s-a mai spus, încă noi cei de azi nu ne putem da seama îndeajuns. Am sărbătorit acum zece zile Înălţarea Domnului, - şi prin tradiţie ziua eroilor neamului. A fost desigur mare jertfa şi eroismul celor ce şi-au dat viaţa pe câmpurile de luptă pentru libertatea pământului şi neamului nostru, dar cât de mare este meritul acelora care de bunăvoie şi fără nici o constrângere şi-au dat nu numai odată, ci de sute de ori jertfa cea mai sfântă şi mai grea pentru dezrobirea noastră sufletească a tuturor. Printre aceştia, cel mai aproape de noi şi cel faţă de care ne simţim cel mai îndatoraţi în Hristos, este părintele nostru Iosif.

Un mare om al neamului nostru, Nicolae Iorga, a spus: recunoştinţa urmaşilor trebuie să fie ca un giulgiu de aur pe faţa marilor dispăruţi”. Dacă noi recunoaştem în adevăr că acest părinte al nostru a fost un mare dispărut, atunci numai aşa vom fi şi noi nişte urmaşi credincioşi şi vrednici ai lui, dacă îi arătăm şi îi vom arăta totdeauna recunoştinţa. Astfel ne vom pătrunde atât noi cât şi alţii tot mai mult de uriaşa importanţă a acestui dispărut. În datoria recunoştinţei noastre avem şi sarcina de a continua şi noi fiecare, lucrarea începută de el, de a-i face pe oameni fericiţi, prin aflarea lui Dumnezeu. Să-i ajutăm pe oamenii din jurul nostru să iese din păcat, din letargia sufletească, până când tot neamul nostru va fi salvat astfel. Noi trebuie să ne iubim patria şi trebuie să ne iubim semenii - şi trebuie să facem totul pentru fericirea acestora în Hristos. Pentru că numai astfel va veni peste noi şi prin noi fericirea adevărată pentru toţi. Doresc să închei aceste gânduri cu una din poeziile noastre care ni se potriveşte, nu numai autorului, ci şi nouă şi Lucrării din care facem parte.

Aş vrea ca-n focul unic

Aş vrea ca-n focul unic de-aprins şi uriaş

al dragostei şi jertfei, la cea mai naltă pară,

să-mi pot topi fiinţa pân-la a fi părtaş

desăvârşit de una cu tot ce-o să mă ceară.

Cu-o inimă-ncălzită în flăcări pân-la alb

fierbinte şi curată să-nvălui lumea-ntreagă,

cu fiecare faptă s-aduc un calm şi cald balsam

pentru-o durere ce plânge şi se roagă.

Să-mi contopesc fiinţa cu neamul meu erou

cu-a lui însângerată istorie slăvită,

ca să mă nalţ cu dânsul prin naşterea din nou,

spre Ziua şi Cununa şi Plata strălucită.

...Aş vrea, dar nu pot face să sufăr mai puţin

iubind mai cu măsură şi dând mai cu cruţare

cămara-i tot mai goală, dar drumu-i tot mai plin

tot mai puţin oleiul, dar para-i tot mai mare.

O Doamne, fă să ardă aşa pân-la sfârşit

să se împartă darnic cu dragoste şi toată,

iar când n-o să mai aibă nimic nedăruit

atuncea să se stingă. Puternic. Dintr-o dată...

Amin.

Slăvit să fie Domnul!

După o altă cântare înflăcărată, cântată puternic de către toţi, se ridică la cuvânt bătrânul frate Ioan Opriş, aproape de 80 de ani... El este acela care în ultimii ani şi zile a fost între noi unul dintre puţinii care au rămas credincioşi lângă părintele Iosif. El şi cu regretatul frate Ioan Popovici i-au pansat zilnic grelele rane sângerânde ale operaţiilor lui neînchise, până în ceasul morţii... Am mai scris şi mai demult la vremea sa, despre acest devotament unic şi frumos al fratelui Opriş faţă de Domnul şi faţă de părintele nostru, mai ales în cele din urmă chinuri ale lui. Pentru aceasta să nu-l uităm şi să ne rugăm totdeauna pentru binecuvântarea şi răsplata scumpului nostru frate Opriş. Domnul să le răsplătească în Ziua Lui, acestor fraţi pentru toată această sfântă osteneală.

Acum fratele Opriş spune cu glas mişcat:

...Preaiubiţi fraţi şi preaiubite surori, mă gândesc la un cuvânt mare din Sfânta Scriptură care zice: dacă m-aş putea atinge de poala hainei Lui, m-aş face bine. S-a atins - şi s-a vindecat. Avem şi noi aici acum ocazia să ne atingem de Hristos ca să ne vindecăm sufleteşte. Mai ales cei veniţi de prima dată, care aveţi ascunse boli sufleteşti, veniţi să vă atingeţi de Hristos - şi El vă va vindeca sufletul, vă va ierta păcatele şi vă va face oameni noi. Dar după ce L-am cunoscut pe El să nu ne mai lăsăm înfricaţi de nici o ameninţare, ca să nu ne mai lepădăm de Hristos niciodată. Noi toţi cei ce am venit acum aici ne-am atins de Cuvântul şi de Jertfa lui Hristos.

Noi câţiva de aici l-am cunoscut îndeaproape pe părintele Iosif care ne-a adus la Isus, şi am fost lângă el până în cea din urmă clipă a lui pe pământ. Mulţumim lui Dumnezeu care ne-a dat tăria să rămânem până la sfârşit pe calea sfântă a dragostei dintâi şi alături de părintele Iosif şi de Oastea Domnului. Facă Domnul ca noi toţi care suntem azi aici să nu-L părăsim niciodată pe Domnul Isus Hristos şi nici calea pe care ne-a îndrumat părintele. Să nu fie nimeni care plecând de aici dacă ar fi întrebat de cineva să se lepede ca sfântul Petru în clipa lui cea mai grea, tăgăduind că nu a fost cu Isus. Ci tari şi credincioşi în mărturisirea noastră să ne facem vrednici şi noi de cununa celor biruitori cum au fost marii noştri înaintaşi. Să avem respectul sfinţilor şi când pomenim numele lor să-l pomenim cu evlavie şi cu dragoste, nu ca nişte nume obişnuite de bunuri ori de oameni, ci cu toată bunăcuviinţa ce le-o datorăm. Mulţi zic: Pavel, ori Petru, ori Ioan, ori Iosif. Ce necuviinţă şi ce lipsă de respect. Noi dacă suntem învăţaţi de Dumnezeu să arătăm preţuire totdeauna şi faţă de felul cum rostim numele lor... Fraţilor, să nu vorbesc prea mult, chiar şi atât a fost mult pentru mine la starea asta. Dar vă rog din adâncul inimii mele să dovediţi că faceţi parte dintre copiii lui Dumnezeu şi prin respectul sfânt pe care trebuie să-l aveţi totdeauna şi când rostiţi numele oamenilor mari ai lui Hristos.

Domnul să ne ajute tuturor la aceasta. Amin. Slăvit să fie Domnul!

Mulţimea ascultătorilor creştea mereu şi mereu creştea şi interesul tuturor faţă de Sfântul Cuvânt. Staţia de amplificare răspândea totul până departe. Niciodată n-am văzut atâta mulţime de suflete mai ales tinere stând ceasuri întregi nemişcaţi în picioare, înghesuiţi unii lângă alţii, dar atât de atenţi, chiar şi în această aglomeraţie în puţinele spaţii goale, pentru a respecta îndemnul de a ocroti celelalte morminte, însă ascultând cu atâta evlavie fiecare cuvânt ce se rostea.

După o poezie frumoasă, se ridică la cuvânt fratele Aurel din Nordul Ardealului începând:

„Opriţi-vă o clipă voi fraţi şi voi surori,

priviţi spre Jertfa Crucii - şi treacă-vă fiori,

- ştiţi voi ce-nseamnă asta? - de n-aţi ştiut, să ştiţi

prin Ea primiţi ori Raiul, - ori iadu-l moşteniţi.

De-aici din faţa Crucii, voi, nu mai sunteţi voi

nu mai puteţi tot astfel să-ntoarceţi înapoi,

ori Îl primiţi pe Domnul - şi mergeţi către cer

ori vă-mpietriţi, - şi mergeţi spre veşnice dureri...

Fraţilor şi preaiubiţii noştri, bucuria pe care o avem noi astăzi este ca a acelui olog vindecat de sfinţii apostoli la poarta Frumoasă a Templului din Ierusalim. Nu putem să nu spunem tuturor fericirea pe care o simţim de când ne-am atins şi noi de Crucea şi de Jertfa Domnului nostru Isus Hristos, şi am fost vindecaţi prin Numele Lui.

Numele Domnului Isus, acest Nume Sfânt care de-a lungul veacurilor a triumfat peste orice nume pentru că El a fost mort pentru păcatele noastre şi a Înviat pentru mântuirea noastră. Prin această Înviere El a adus la o viaţă nouă pe toţi acei care au primit Lumina Lui şi au mărturisit despre Ea. S-o ştiţi toţi şi s-o ştie tot norodul că ceea ce se vede astăzi aici în locul acesta, şi ceea ce se vede peste tot în astfel de ocazii minunate cu toţi cei născuţi din Duhul Sfânt în Oastea Domnului, este numai rodul Jertfei şi Cuvântului Sfânt al lui Isus Hristos. El prin harul Său a făcut să se reverse peste ţara noastră şi peste poporul nostru aceste mari binecuvântări.”

Unul dintre cuvintele părintelui Iosif a fost acesta:

„Dacă aş avea un glas să mă audă tot pământul, aş striga un singur cuvânt: Citiţi şi răspândiţi Biblia, care este Cuvântul lui Dumnezeu”. Despre acest Cuvânt mărturiseşte şi sf. ap. Pavel când zice că este viu şi lucrător, mai tăietor ca o sabie cu două tăişuri, pătrunde până acolo că desparte sufletul şi duhul, încheieturile şi măduva, judecă simţurile şi gândurile inimii... Cu acest Sfânt Cuvânt au lucrat marii oameni ai lui Dumnezeu, făcând acele sfinte lucrări care au adus mulţimea cea mare a Bisericii vii la viaţa veşnică prin Duhul Sfânt. Ceea ce se vede astăzi în locul acesta este opera măreaţă a Duhului Sfânt, făcută în ţara noastră prin omul ales de Dumnezeu pentru aceasta, părintele nostru duhovnicesc Iosif Trifa. Prin această sfântă Lucrare au venit la mântuire nenumărate mii de suflete şi din numărul acestora suntem şi noi cei ce stăm acum aici, cu lacrimi de recunoştinţă faţă de Dumnezeu pentru el. Dar poate că mai sunt aici şi unele suflete care n-au venit cu gânduri curate, fiindcă n-au cunoscut până astăzi puterea înnoitoare a Cuvântului lui Dumnezeu şi nici Lucrarea minunată a Oastei Domnului, prin care noi am cunoscut această putere înnoitoare. Îi rugăm pe toţi aceştia să se lase pătrunşi de sabia Cuvântului şi să se lase îngenuncheaţi cu legământ de predare pentru totdeauna în slujba lui Hristos. Primind de bunăvoie şi din toată inima acest îndemn, vă veţi întoarce de aici cu simţăminte noi şi sfinte. Apoi trăind o viaţă sfântă într-un legământ sfânt, izvorât dinăuntru, fără nici o presiune şi obligaţie din afară, vei fi un tată adevărat, vei fi o mamă adevărată, un copil adevărat, un cetăţean adevărat, un om adevărat, pentru că vei fi născut din nou din Dumnezeu prin Cuvântul şi Duhul care S-a pogorât în Ziua Cincizecimii, trimes de Dumnezeu peste toţi cei care au ascultat acest cuvânt înflăcărat rostit de sfântul apostol Petru.

Tot aşa prin aceste vorbiri şi scrieri ale părintelui nostru Iosif, Duhul Sfânt a trezit şi a format oameni care s-au adunat împreună lângă Evanghelia Domnului Isus, iar în aceste adunări - şi noi cei tineri de azi am ajuns să-L cunoaştem pe Dumnezeu, şi să trăim o viaţă nouă şi adevărată cu Hristos. De zeci de ani, pe drumul urmat de acest sicriu am venit şi vor mai veni aici multe mii de suflete care au căpătat un nume veşnic. Căci peste ani şi zeci de ani - şi peste veacuri, vor rămâne numai numele celor ce fac totul pentru Evanghelie, ca să aibă şi ei parte de ea. Doriţi să vă rămână numele pe veşnicie? - Apropiaţi-vă de Evanghelie, uniţi-vă cu Hristos. Mai ales voi fraţilor tineri, predaţi-vă lui Hristos şi puneţi-vă cu totul în slujba Lui cea veşnică. Faceţi să se oglindească peste feţele voastre Chipul lui Hristos, iar gândul vostru, viaţa voastră, iubirea şi trăirea voastră să-L arate şi să-L înalţe în faţa tuturor pe El, aşa ca toţi să poată spune despre noi că suntem urmaşi demni ai lui Isus.

Iar vouă cei ce aveţi gânduri străine faţă de această Lucrare a Domnului şi a Duhului Sfânt, gândiţi-vă la Gamaliel şi la sfatul lui. Temeţi-vă ca nu cumva să luptaţi împotriva lui Dumnezeu Cel Atotputernic care stăpâneşte toate lucrurile şi care va nimici pe toţi vrăjmaşii Lui. Noi fiindcă suntem înnoiţi de Duhul lui Dumnezeu căutăm să înduplecăm pe oricine nu prin puterea noastră, nici prin vorbiri înduplecătoare dictate de înţelepciunea omenească, ci printr-o dovadă dată de Duhul Sfânt şi de putere. Iar acum:

Opreşte-te o clipă

Opreşte-te o clipă, tu suflete în drum

şi cugetă puternic la tot ce-auzi acum:

- crezi tu că este moarte? - da, nu poţi să nu crezi

când numai cimitire-s şi cruci oriunde vezi!

De crezi că este moarte şi crezi că-i pentru toţi

ştii c-a scăpa de moarte, oricât ai vrea, nu poţi

- atunci ce-i mai cuminte ca a căuta de-acum

să-ţi scapi eterna viaţă de blestem şi de scrum.

...Opreşte-te din când în când şi uită-te-nspre lună

şi-ascultă trecerile ei ce multe au să-ţi spună,

opreşte-te din când în când şi uită-te-nspre soare

că nu ştii care-i ziua cea când nu-ţi va mai răsare.

Opreşte-te din când în când lâng-un mormânt şi-o cruce

şi-adu-ţi aminte că-ntr-o zi aici te vor aduce.

Opreşte-te din când în când pe drum numai cu tine

şi vezi cu ce te duci de-aici în viaţa care vine.

Opreşte-te şi până poţi spre Dumnezeu te-ndreaptă

că nu ştii după care ceas sfârşitul te aşteaptă,

căci în zadar te vei opri când moartea te culege

atunci pe veci de veci va fi târziu a mai alege.

Slăvit să fie Domnul!”.

După cântarea Isus vă cheamă, veniţi la El, urmează la cuvânt fratele Costel din Cluj:

„Slăvit să fie Domnul pentru aceste vremi şi pentru aceste locuri binecuvântate din care Dumnezeul nostru a făcut să se înalţe pentru eternitate statura unui uriaş şi lucrarea unui sfânt părinte care a făcut un atât de mare răsunet în sufletele noastre şi a multor alte suflete până la marginile lumii. Au spus şi alţi fraţi înainte versetul sfânt care ne porunceşte: „aduceţi-vă aminte de mai marii voştri care v-au vestit vouă Cuvântul lui Dumnezeu...” - şi cred că nu este nici o supărare dacă se repetă de zeci de ori, de sute de ori acest cuvânt, pentru că lângă acest mormânt trebuie să ne întrebăm fiecare pe noi înşine cât am împlinit din porunca aceasta. Cât le urmăm credinţa acestor mari şi sfinţi înaintaşi ai noştri?

Pentru noi mai ales, generaţia tânără, aceasta este o condiţie de viaţă şi de biruinţă fiindcă noi ne vom realiza şi vom realiza ceva numai în măsura în care vom ţine seama de acest deziderat. Sunt 62 de ani de la data când a răsunat în ţara noastră pentru prima dată glasul acestei trâmbiţe cereşti. Ce reprezintă 62 de ani? Reprezintă extraordinar de mult. Reprezintă o istorie, un adevăr şi recunoaştem cu toţii că este un adevăr etern, fiindcă el a rezistat şi rezistă timpului şi încercărilor. Aceasta îl arată că este de la Dumnezeu, - fiindcă ceea ce nu-i de la Dumnezeu nu rezistă acestor probe nimicitoare. Faptul că noi suntem acum aici într-un număr atât de mare, este iarăşi o dovadă că acest adevăr se perpetuează prin ani la rând, că această moştenire este sfântă şi scumpă. Şi că noi trebuie să avem curajul de a o transmite generaţiilor care vor veni după noi.

Omul acesta sfânt şi Lucrarea aceasta sfântă a răscolit ţara şi lumea creând oameni noi, familii noi, gânduri şi fapte noi, întorcând la Dumnezeu mii şi mii de suflete care erau pierdute înainte, dar apoi s-au transformat total. Eu vorbesc din trista experienţă a vieţii mele de copil, care mă trag dintr-o familie în care era un iad din cauza alcoolismului. Eu n-am avut copilărie tocmai pentru că tatăl meu era bântuit de această molimă nefericită. Noi, patru copii plângeam lângă o mamă nenorocită stând nopţi întregi la rugăciune, tremurând de frică să nu ni-l aducă Dumnezeu pe tata beat. Căci numai noi ştiam ce nenorocire era atunci...

Acum după ce am aflat pe Domnul şi suntem părtaşi într-o familie atât de scumpă, preamărim pe Dumnezeu pentru starea de har în care am ajuns. Este extraordinar de fericit să vezi pe zi ce trece şi pe an ce trece, ce minunat este acest legământ sfânt care ne uneşte lângă acest mormânt scump, care ne strânge pe toţi cu o putere nebiruită. Acest sfânt apostol al poporului nostru, a venit în istoria noastră binecuvântat de Dumnezeu, ca să ne fie o chemare, o pildă, un îndemn, un exemplu. Şi după el şi alţi înaintaşi sfinţi care s-au jertfit pe acest câmp de luptă al credinţei. Ne rugăm lui Dumnezeu pentru înaintaşii noştri bătrâni pe care îi mai avem încă printre noi, ca Duhul Sfânt să-i întinerească mereu, spre a ne ajuta şi pe noi cei tineri să ajungem tari şi biruitori în Hristos...

Fraţilor, facem - şi să facem! - mărturia de credinţă ca an de an şi generaţie de generaţie să urmăm neobosiţi învăţătura părintelui nostru Iosif - şi că nimeni şi nimic să nu ne poată abate de la acest adevăr. Să arătăm şi celor ce s-ar dovedi vrăjmaşii noştri, că Dumnezeul nostru este Bun şi că noi am gustat din fericirea vieţii cu El. Că Domnul Isus Hristos este Mântuitorul nostru, iar Duhul Sfânt este Călăuza noastră. Că El ne îmbărbătează, ne întăreşte, ne apără şi ne ajută, fiindcă El este nădejdea noastră neclintită şi veşnică. Noi putem spune tuturor celorlalţi oameni: dumnezeii voştri au murit, - dar Domnul Dumnezeul nostru trăieşte, este Viu şi va fi în vecii vecilor.

Iar acum se pune întrebarea: cum plecăm noi de aici de la mormântul acestui om atât de mare sufleteşte? Dorinţa şi rugăciunea noastră este să întărim acest legământ de a urma acest drum, de a imita acest exemplu. De a-L mărturisi cu tărie şi hotărâre pe Domnul Isus Hristos şi mântuirea veşnică prin Sângele Crucii Lui, de a arăta tuturor oamenilor, cât de minunat a lucrat El în viaţa şi în familia noastră. Să plecăm de aici plini de bucuria că Domnul Dumnezeu a lucrat dovedind din nou că a Lui este această Oaste Sfântă şi că focul Lui arde în ea... Noi da, plecăm de aici cu pacea lui Isus pe care nimeni nu ne-o poate tulbura şi nici n-o poate lua de la noi. Plecăm de aici cu rugăciunea sfântă ca Domnul să ne facă să fim una în gânduri şi simţiri. Şi fie că plecăm de la acest mormânt din cimitir de la Sibiu, fie că vom pleca de la cimitirul din Săsciori unde este mormântul fr. Marini, fie că vom pleca de la acel din Cluj-Mănăştur unde este mormântul încă proaspăt al părintelui Vladimir, să plecăm hotărâţi, să fim mai harnici şi mai activi în lucrul lui Dumnezeu în care le-am urmat lor.

Domnul să ne ajute să ne ţinem legământul pe totdeauna, că nu vom face de râs strămoşii noştri, ci vom duce până la moarte misiunea noastră - şi că vom arăta prin viaţa noastră lumii întregi că suntem nişte adevăraţi ostaşi ai Domnului nostru Isus Hristos care este veşnic Biruitor. Şi că această Lucrare pe care a trezit-o El în mijlocul nostru, este cu adevărat o Lucrare sfântă. Amin.

Slăvit să fie Domnul!

Se cântă o cântare, se spune o poezie, după care urmează la cuvânt fr. Suciu Vasile din Cluj.

„Fraţilor, sunt încredinţat că Cel care a început în noi această bună lucrare, o va şi isprăvi până în Ziua lui Isus Hristos. Fraţilor, ce bine este să fim noi astăzi aici în Ziua Rusaliilor, căci Rusaliile este sărbătoarea multimilenară rânduită de Dumnezeu economiei iudaice prin robul Său Moise, numită ca sărbătoarea celor dintâi roade, sărbătoarea secerişului. Acesta este sensul şi dimensiunea Rusaliilor din Vechiul Testament. De altfel toate sărbătorile şi evenimentele Vechiului Testament nu au avut decât rostul să arate înspre un punct bine definit spre Cel Făgăduit, spre Domnul nostru Isus Hristos. Ce minunat că suntem aici fraţilor şi ce frumos că ne-am întâlnit aici în ziua celor dintâi roade. Dumnezeu avea şi vrea şi are în vedere lucrări atât de măreţe şi minunate pentru noi. Sensul Nou-Testamental al sărbătorii de Rusalii este nespus mai măreţ, este extraordinar, prin faptul că Dumnezeu la împlinirea vremii S-a revelat pe Sine Însuşi prin Isus Hristos şi prin Duhul Sfânt. Ce minunat este acest „plinirea vremii” în istoria omenirii. Ce schimbări profunde a făcut revelaţia lui Dumnezeu în decursul anevoios al Istoriei! Ce minunat lucru este acesta. Concepţia despre Venirea lui Mesia, în interpretarea şcolii iudaice era în două feluri. Marii învăţaţi erau împărţiţi între două păreri. Una cea din Isaia 11, care le convenea cel mai bine fiindcă vorbea despre Cel ce va veni ca despre un mare Steag pentru popoare. Un Împărat al Slavei care le va aduce prin puterea Sa o împărăţie în care vor fi binecuvântate prin Israel toate neamurile pământului. Extraordinară şi convenabilă această explicaţie. Dar mai există altă concepţie despre Mesia tot din cartea profetului Isaia, cea din cap. 53 pe care o ţineau oarecum ascunsă fiindcă nu le era convenabilă deloc. Nu le convenea un Mesia chinuit şi dispreţuit pentru răscumpărarea lumii. Toate lucrurile acestea sunt minunate - dar ele revin din nou în sensul Rusaliilor, în sensul Nou-Testamental. Domnul Isus le spune ucenicilor în seara despărţirii de ei: Trebuie să vă spun adevărul într-un fel dureros pentru voi: Eu trebuie să plec de la voi. Vă este de folos să Mă duc, căci dacă nu Mă duc Eu, Duhul Sfânt nu va veni. Dar dacă Mă duc, vi-L voi trimete. El vă va călăuzi în tot adevărul, vă va învăţa toate lucrurile şi vă va aduce aminte de tot ce v-am spus Eu. Domnul Isus Şi-a întors privirile atunci spre ucenici, şi văzându-i profund copleşiţi de sentimentul întristării le-a zis: Văd că inimile voastre sunt pline de întristare acum, dar Eu vă voi vedea iarăşi, inimile vi se vor umplea de bucurie - şi nimeni nu va mai răpi bucuria voastră. Ce minunate sunt aceste lucruri fraţilor, bucuria pe care ne-o dă Duhul Sfânt, prin aflarea Domnului Isus, nu ne-o mai poate răpi nimeni. Isus le-a spus apoi: să nu vă depărtaţi de Ierusalim, ci rămâneţi acolo până voi trimete pe Duhul Sfânt. Şi aşa s-a întâmplat.

Într-o zi ca asta, la 50 de zile după Paşti şi la 10 zile după Înălţarea Mântuitorului la cer, a venit Pogorârea Duhului Sfânt. Dumnezeu Şi-a împlinit Sfânta Lui făgăduinţă faţă de ei... Rusalii!... Ce cuvânt extraordinar, ce semnificaţie profundă! Ziua certificării Bisericii lui Hristos. Ziua în care nu o noţiune, ci s-a născut o categorie, ceva care a schimbat tot firul istoriei. S-a născut Biserica lui Hristos. Ce minunat este harul acesta: în Ziua de Rusalii ucenicii Domnului s-au umplut de Duhul Sfânt şi la puternica predică a sfântului apostol Petru, trei mii de oameni s-au predat lui Hristos, primindu-L pe Isus ca Mântuitorul lor. Trei mii de suflete, trei mii de conducte care au dus vestea mântuirii apoi în întregul imperiu roman, în lumea întreagă. Sfântul ap. Pavel spune acest lucru îndată după aceea când zice: vrem să aducem la ascultarea de Hristos pe toate neamurile. Aceasta era dorinţa şi scopul vieţii sf. ap. Pavel, de a se multiplica în alţii mii şi mii de suflete predate lui Hristos. Şi eu îmi permit să fac o paralelă între sfântul apostol Pavel şi părintele Iosif, ca şi sf. ap. Pavel s-a multiplicat în alţii, s-a reprodus pe sine în sute de mii, poate în milioane de exemplare.

Toată experienţa pe care Dumnezeu i-a dat-o lui, a însufleţit-o şi în alţii.

Ce frumos spune el lui Timotei: ce ai văzut şi auzit de la mine în faţa multor martori, încredinţează la oameni de încredere, în stare să înveţe şi pe alţii. Iată fraţilor, şi noi avem a face cu un principiu al multiplicării. Fiecare dintre noi trebuie să multiplicăm, trebuie să ne reproducem în alţii. Dacă fiecare din noi am zice: vreau să-mi aleg 2-3 oameni care n-au cunoştinţă despre Dumnezeu, să mă ocup de ei, să-i fac să crească şi să-i ajut să ajungă credincioşi adevăraţi, - îi pot considera fiii mei spirituali, multiplicarea eului meu duhovnicesc. Vă daţi seama ce număr mare de oameni s-ar multiplica după Chipul lui Hristos - şi cât de curând s-ar umplea pământul patriei noastre de oameni binecuvântaţi. Părintele Iosif s-a multiplicat astfel. Mii şi sute de mii de familii şi suflete au găsit atunci sensul vieţii - aşa cum s-a spus mai nainte. Au reuşit să realizeze armonia pe care Dumnezeu a vrut s-o realizăm în noi şi în familiile noastre, iar prin asta în societate. Ce conducte extraordinare pe parcursul a 62 de ani ai existenţei Oastei Domnului au venit la noi, au dat sens familiilor noastre, sufletelor noastre, făcându-ne atâta şi atâta bine părinţilor noştri şi nouă. E imposibil să exprimăm în cifre, sau să exprimăm în anumiţi indicatori, ceea ce a făcut Oastea Domnului în poporul nostru. Nu sunt cuvinte, nu sunt cifre. Nu putem evalua tot binele acesta. Mii de cârciumi şi de familii s-au transformat în surse de lumină, printr-o nouă trăire, în noi dimensiuni şi s-au redat vieţii şi societăţii noastre, prin faptul că binele s-a multiplicat... Ce înseamnă să te multiplici? Înseamnă să fii pătruns de Rusalii. Oastea Domnului este o Lucrare de origine total Rusaliană. O Lucrare total de inspiraţia Duhului Sfânt. Nici o jertfă, nici o putere, nimic altceva nu este în stare să facă ce a făcut Duhul Sfânt în noi şi în toţi cei dragi şi scumpi ai noştri, care au rămas acasă.

Să ne multiplicăm mereu în zeci, în sute şi mii de exemplare. Acesta este sensul Rusaliilor. Să facem aşa ca noi să ne transmitem în alţi şi alţi oameni, să sporim în felul acesta binele pe pământul românesc. E mare nevoie de bine. Toţi avem nevoie de familii sănătoase. Societatea cere soluţii urgente pentru rezolvarea acestei probleme - şi cea mai bună rezolvare este soluţia Evangheliei. Domnul a împlinit la Rusalii ce a promis ucenicilor când le-a zis: Iată Eu rămân cu voi până la sfârşitul veacurilor. Domnul Isus este şi rămâne cu noi. El ne dă puterea, ne dă curajul, ne dă izbânda ca până la Venirea Lui tot ce a început în noi să poată fi dus la bun sfârşit. Amin. Slăvit să fie Domnul!”

Alte poezii, o cântare zguduitoare, şi ia cuvântul fr. Valer din Hunedoara:

„Fraţilor, Sfântul Cuvânt al lui Dumnezeu ne porunceşte: „Uitaţi-vă cu băgare de seamă”. Să ne uităm cu multă băgare de seamă la sfârşitul felului lor de vieţuire al înaintaşilor noştri, la jertfa lor, la dăruirea lor, la munca şi roadele lor. Şi să le urmăm şi noi în acest fel credinţa lor cea una singură prin care au ajuns să realizeze această unică trăire slăvită şi minunată în slujba lui Dumnezeu şi a semenilor lor. În slujba Domnului nostru Isus Hristos şi a Singurului Său Nume care poate aduce mântuire pentru toţi oamenii, dezrobirea şi descătuşarea sufletelor din tot ce este rău şi păcat. Aici în această mare sărbătoare suntem adunaţi atât de mulţi oameni din toate părţile, vârstele şi stările. Ceea ce se potriveşte pentru toţi este Cuvântul lui Dumnezeu. Domnul Isus este Cel mai necesar fiecăruia din noi şi tuturor. Ferice de noi care am ajuns să-L cunoaştem şi să-L aflăm, să-L iubim, să-L urmăm, să-I mulţumim şi să luptăm ca să putem ajunge cu bine la capătul drumului cu El, care va fi pentru noi toţi, încununat cu slavă. Iar pentru cei care n-au ajuns încă să-L cunoască pe Domnul Isus, să ne rugăm să li se deschidă inima şi lor, ca şi ei să afle mântuirea fericită a sufletului lor. Aceasta trebuie să fie zi de zi lupta şi dorinţa noastră. Timpul este pe sfârşite şi programul nostru se apropie de capătul primei lui părţi. Doresc să închei acest scurt cuvânt al meu cu o rugăciune de binecuvântare a lui Dumnezeu Tatăl, în Numele Domnului nostru Isus Hristos, prin Duhul Sfânt pentru toţi cei care am fost aici astăzi şi pentru toţi dragii noştri fraţi şi surori care duhovniceşte ne-au însoţit cu dragostea şi rugăciunile lor.

El să ne învrednicească pe toţi de harul moştenirii nestricăcioase şi de cununa cea neveştejită, păstrată pentru noi în ceruri. Domnul Isus să ne ajute şi să ne dăruiască lumina şi puterea spre a ne sfârşi cu bine călătoria şi viaţa şi cu biruinţă lupta mântuirii. Încă puţină, foarte puţină vreme şi Cel ce vine va veni şi nu va zăbovi. Cel neprihănit va trăi prin credinţă. Dar dacă dă înapoi, Sufletul Meu - zice Domnul - nu mai găseşte nici o plăcere în el. Dar noi fraţilor nu suntem din aceia care dau înapoi - ci din aceia care merg înainte pentru mântuirea sufletului. Aşa să ne ajute Domnul ca să fim aflaţi vrednici, credincioşi şi statornici în legământul nostru de la început - şi până la cununa răsplătirii cereşti, de la Domnul nostru Isus Hristos. A Lui să fie slava acum şi în vecii vecilor. Amin. Slăvit să fie Domnul!”

Se cântă din nou cu mare înflăcărare şi de către toată mulţimea fraţilor, ca un singur glas, cântarea În slujba Ta Isuse de tineri am pornit... Răsunetul ei vibrant şi multiplicat răzbate până departe, înflăcărând şi înălţând prin Duhul Sfânt inimile tuturor.

M-am ridicat din nou pentru cuvântul de încheiere şi de rugăciune spunând:

„În Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh - şi slăvit să fie Domnul.

În acest Nume Sfânt de la cea dintâi clipă a acestei zile sărbătoreşti a decurs întâlnirea şi petrecerea noastră aici, în jurul acestui mormânt sfânt al părintelui nostru nemuritor. Noi, în sfânta credinţă a Bisericii noastre, avem mulţi sfinţi părinţi, numele cărora şi amintirea cărora le sărbătorim şi le cinstim cu toată inima recunoscătoare faţă de Domnul Dumnezeul nostru şi faţă de jertfele care le-au dat pentru viaţa noastră şi a poporului nostru, atâţia mari şi minunaţi lucrători ai lui Dumnezeu. Dar scumpii mei fraţi şi surori, în mijlocul nostru acum stă un mormânt sfânt al unuia dintre cei mai mari profeţi ai lui Hristos, pentru meritele căruia va trebui să-l cinstim veşnic şi să-i fim recunoscători totdeauna. Pe când minunile din vieţile celorlalţi sfinţi şi înaintaşi ai noştri s-au rărit şi s-au împuţinat cu vremea, iată că minunile din viaţa acestui sfânt părinte se înmulţesc mereu. Fiecare dintre noi suntem o realizare, o minune, o multiplicare a luptei, a mărturisirii vieţii lui prin Hristos. De aceea îl simţim şi îl cinstim - şi îl vor cinsti mereu şi mereu generaţii după noi pentru că Lucrarea lui Dumnezeu începută prin el, aşa cum s-a mai spus, va continua lărgindu-se tot mai mult până la marginile pământului şi la sfârşitul vremilor, aducând cu ea noi şi noi mii şi mii de suflete în Împărăţia lui Dumnezeu. Printre ei dorim să fie toţi cei dragi ai noştri, tot neamul nostru şi urmaşii noştri şi oamenii din lumea întreagă.

Iată ceasul nostru, timpul nostru de petrecere duhovnicească şi de reculegere aici, în prima sa parte s-a apropiat de sfârşit. Mulţi dintre fraţii şi surorile noastre nu pot aştepta partea a doua, ei vor trebui să plece cât mai repede, la trenuri. Dorim astfel să încheiem cu un cuvânt de mulţumire şi de rugăciune către Domnul şi Dumnezeul nostru împreună cu toţii, pentru ca ei să plece liniştiţi, după ce împreună cu noi vor încheia şi ei cu o rugăciune de mulţumire slăvind pe Domnul nostru care în harul Său a revărsat Duhul Său Cel Sfânt peste noi cu atâta putere şi bunătate în această slăvită Zi de Rusalii. Să-I mulţumim Domnului că a revărsat nu numai puterea Cuvântului Său Sfânt peste noi, ci şi bunătatea ocrotirii şi luminii Sale binecuvântându-ne cu un timp atât de frumos şi de bun. Toată desfăşurarea acestei bucurii s-a petrecut în chip fericit şi încheierea aceasta a programului nostru să fie atât de binecuvântată. Acum noi ştim că tot Cuvântul mărturisit aici a fost potrivit de Duhul Sfânt, pentru starea fiecăruia dintre cei adunaţi prin voia Lui în locul acesta. Suntem aici multe suflete care ne-am predat Domnului de mulţi ani, făcând atunci un fericit legământ cu Dumnezeu şi trăind fericiţi în făgăduinţa iertării şi mântuirii lui Hristos. Aceştia am văzut din experienţele noastre minunate în toate zilele noastre şi în toţi anii noştri cât de adevărate sunt toate făgăduinţele Cuvântului lui Dumnezeu şi cum se împlinesc ele cu fiecare dintre noi.

Aceştia suntem cei care de ani de zile am venit şi vom veni mereu aici ca să înnoim şi să întărim legământul nostru sfânt de credincioşie faţă de Dumnezeul nostru, faţă de Lucrarea Lui sfântă prin care am fost născuţi din nou - şi faţă de memoria şi credinţa părintelui nostru sfânt.

Dar sunt aici desigur şi alte multe suflete care au venit pentru prima dată aici - şi au auzit poate pentru prima dată astăzi acest minunat Cuvânt al lui Hristos revărsat aici prin puterea Duhului Sfânt. Aceştia încă n-au pus un legământ sfânt prin Jertfa Domnului Isus, nu au naşterea din nou - şi prin urmare nici iertarea şi pacea lui Dumnezeu care vine prin acest legământ. Către aceştia facem o sfântă şi puternică chemare din partea lui Dumnezeu. Puneţi chiar în clipa aceasta şi în locul acesta, acest sfânt şi hotărât legământ cu Domnul. Predaţi-vă Lui din tot sufletul cu căinţă pentru tot viitorul, predaţi-vă total în slujba lui Hristos. Această chemare este pentru toţi cei care nu s-au hotărât încă pentru Domnul, a căror nume n-a fost scris în Cartea Vieţii şi în Cartea Oastei Domnului din ceruri, oricâţi ar fi aceştia acum aici: unul, doi, o sută, o mie, fiindcă dragostea şi Jertfa Mântuitorului nostru Isus Hristos doreşte şi poate să-i mântuiască pe toţi. Dacă Cuvântul primelor Rusalii a putut să mântuiască trei mii de suflete la o singură chemare, credem că Acelaşi Cuvânt care s-a rostit azi aici tot cam la atâtea mii de suflete, a străpuns măcar câteva inimi dintre atâtea câte L-au auzit. Rugăm pe aceştia, care s-au simţit străpunşi în inimă de Cuvântul Sfânt să pună acum în acest loc, în acest mijloc de sărbătoare şi lângă acest mormânt sfânt, legământul lor mântuitor cu Dumnezeu. Faceţi-vă părtaşi Bisericii vii a lui Hristos. Adăugaţi-vă prin credinţă, prin naşterea din nou, numele vostru la cei scrişi în Cartea Vieţii, pentru ca la Venirea Domnului nostru Isus Hristos să putem fi aflaţi vrednici de intrarea în Împărăţia şi în cerul Lui. Ar fi multe de spus dar dorinţa noastră este să rezumăm totul la această mare şi sfântă necesitate şi trebuinţă a fiecăruia. Cei ce nu sunteţi hotărâţi şi predaţi Domnului, aveţi această mare şi unică ocazie să vă predaţi acum. Nu amânaţi, ci grăbiţi-vă să ascultaţi acum acest mare şi poate ultim îndemn al Duhului Sfânt. Să ridice mâinile în sus, acolo unde se găsesc acei care vreau să pună în clipa asta acest legământ al naşterii din nou pentru Dumnezeu. Iar noi ne vom ruga îndată aici cu toţii, însoţind cu mărturia noastră legământul lor, şi rugându-ne pentru ei în această hotărâre sfântă.

Se ridică multe mâini din toate părţile.

Să încheiem acum cu o rugăciune de mulţumire şi binecuvântare pentru cei care s-au predat acum Domnului - şi pentru cei care s-au predat mai demult, ca Domnul şi Dumnezeul nostru să ne ajute tuturor ca de azi înainte, prin puterea şi roadele Duhului Sfânt să facem toţi mai bună lumea prin care trecem, mai frumoasă viaţa pe care o trăim, mai cinstită munca pe care o facem, mai binecuvântată de Dumnezeu patria pe care o locuim, mai meritată pentru noi Împărăţia Lui cerească spre care mergem şi către care ne urmăm înaintaşii. Şi spre care ne îndrumăm copiii şi urmaşii noştri.

Aşa să ne ajute Dumnezeu fiecăruia şi tuturor pentru ca să fim primiţi şi adăugaţi şi noi cu vrednicie, la numărul celor sfinţi din pământ şi din cer, când ne vom împlini şi noi slujba noastră din această scurtă şi frumoasă călătorie cu Dumnezeu pe acest pământ. Amin. Slăvit să fie Domnul!”

Acum să ne rugăm şi să mulţumim Domnului.

În Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.

Tatăl nostru care eşti în cer, sfinţească-Se Numele Tău, vină Împărăţia Ta, facă-Se voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi şi ne iartă nouă păcatele noastre precum şi noi iertăm greşiţilor noştri. Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel rău. Că a Ta este Împărăţia şi puterea şi slava acum şi în veci. Amin.

Doamne Dumnezeul şi Tatăl nostru ceresc, Îţi mulţumim din toată inima noastră pentru aceste ceasuri binecuvântate, petrecute aici lângă Cuvântul Tău şi lângă mormântul părintelui nostru sufletesc, sfântul Tău vestitor al Evangheliei, profetul neamului nostru şi al vremurilor noastre, în jurul căruia ne-a adunat harul Tău astăzi, într-un număr atât de frumos. Îţi mulţumim pentru toate sufletele care au ascultat şi primit Sfântul Tău Cuvânt, fraţii noştri şi surorile noastre şi mai ales acest mult şi minunat tineret al Tău, adunaţi aici, cum erau adunaţi sfinţii Tăi din primele Rusalii de la Ierusalim. Binecuvântează viaţa şi legământul nostru al tuturor şi al celor mai vechi şi mai ales al celor mai noi, care şi-au ridicat acum mâinile şi inimile spre Tine.

Binecuvântează fraţii noştri lucrătorii Tăi, bătrâni şi tineri, binecuvântează mamele, soţiile, fiicele poporului Tău, surorile noastre făcându-le să crească fii credincioşi, spre slava Numelui Tău şi fericirea patriei noastre. Binecuvântează acest mult şi minunat tineret al Tău şi alege din mijlocul lor mii şi mii de slujitori credincioşi, de îndrumători înţelepţi, de ostaşi vrednici de Împărăţia şi Oastea Ta. Alege-Ţi scriitori inspiraţi, cântăreţi cu har, poeţi minunaţi, vestitori înflăcăraţi, suflete înţelepte, preoţi sfinţi, stegari viteji şi puternici pentru generaţiile viitoare, căci de multe are nevoie lumea noastră astăzi şi în viitor, dar de astfel de mari şi sfinţi binefăcători are nevoia cea mai mare.

Te rugăm în chip deosebit alege din mijlocul celor mai înţelepţi, mai inspiraţi, mai plini de Duhul Sfânt, mai buni, mai viteji, mai harnici pe acela căruia îi vei încredinţa cel mai frumos steag şi îl vei pune în fruntea Oştirii Tale, ca oarecând David, împăratul şi psalmistul Tău, ca să îndrume Oastea Ta tot mai credincioasă, tot mai mare, tot mai sfântă, până ce va intra cu biruinţă pe porţile veşnice ale Ierusalimului Tău cel ceresc. Te rugăm binecuvântează poporul nostru şi conducătorii lui, Biserica noastră şi slujitorii ei. Oastea Ta şi luptătorii ei. Lumea întreagă şi pe toţi cei ce răspund în faţa Ta şi în faţa popoarelor lor, de soarta spre care îndrumă lumea, pentru ca prin ascultarea de voia Ta să vină vremile de pace în care să se îmbrăţişeze om cu om, neam cu neam, suflet cu suflet, sărutându-se cu dragoste şi simţindu-se că sunt fraţi.

Binecuvântează pe toţi cei ce ne-au cerut să ne rugăm pentru ei. Vindecă pe cei bolnavi, mângâie pe cei întristaţi, scapă pe cei primejduiţi, eliberează pe cei robiţi, însoţeşte pe cei ce călătoresc, răsplăteşte pe cei ce fac bine, ridică-i pe cei căzuţi şi întoarce-i pe cei rătăciţi.

Binecuvântează vremile pe care le trăim, fereşte-ne de calamităţi, de cutremure, de inundaţii, de secete, de tulburările dintre noi, de năvălirea altor neamuri şi de orice alt rău. Izbăveşte-i pe cei ce trebuie să treacă prin operaţii grele, fereşte-i pe cei ameninţaţi de accidente, mântuieşte-i pe cei ce trebuie să moară şi fericeşte-i pe cei ce trebuie să se nască.

Primeşte pentru cei iubiţi ai noştri rugăciunile noastre şi primeşte rugăciunile lor pentru noi. Încă odată Te rugăm să primeşti rugăciunile şi mulţumirile acestea ale noastre pentru tot ce ne-ai dat în această Zi de Rusalii. Binecuvântează acum pe fraţii şi surorile noastre care trebuie să plece. Însoţeşte-i în călătoria lor păzindu-i de orice rău, fereşte-i de ispite, de păcate, de primejdii, de accidente, de cel rău şi de cei răi. Şi fă să ajungă cu pace acolo unde i-ai aşezat Tu pentru o vreme ca să Te slujească şi să Te vestească pe Tine.

Iar nouă celor care mai rămânem, ajută-ne ca şi restul zilei acesteia să-l petrecem sub binecuvântarea Prezenţei Tale, împlinindu-ne pe deplin toată datoria de recunoştinţă faţă de Lucrarea Ta şi faţă de memoria părintelui nostru, slujitorul şi profetul Tău, lângă mormântul căruia ne-am adunat şi suntem.

Te rugăm câte zile vom mai avea de la Tine, ajută-ne să ne împlinim această mare şi sfântă datorie. Aceasta s-o facem spre slava Ta, spre cinstirea înaintaşilor noştri, spre binele patriei noastre, spre propăşirea neamului nostru - şi până la urmă spre propria noastră mântuire care este legată şi condiţionată de această împlinire. Pentru toate mulţumindu-Ţi ne închinăm Ţie şi Te preamărim pe Tine Dumnezeul nostru, căci a Ta este Împărăţia, puterea şi slava, a Tatălui, a Fiului şi a Sfântului Duh acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin. Slăvit să fie Domnul!

După această rugăciune a urmat pauza în care fraţilor li s-au împărţit pâinişoarele şi lumânările aduse în Numele Domnului, spre o duioasă amintire şi pomenire a părintelui nostru şi a celor pomeniţi împreună cu el. A urmat apoi despărţirea de cei ce plecau. Şi pregătirea pentru primirea preoţilor şi a celor ce urmau să săvârşească slujba de rugăciune şi pomenire.

Această slujbă a început şi s-a desfăşurat în cea mai adâncă evlavie şi reculegere sufletească. Cântările de răspuns au fost date de către toată mulţimea fraţilor şi a surorilor cu lumânările aprinse în mâini şi cu lacrimi strălucind în ochi.

În tot timpul acestor binecuvântate ceasuri, încă de dimineaţă, norii învolburaţi ne-au înconjurat de aproape şi de departe, dar s-au reţinut să nu cadă nici un strop de ploaie ca să nu tulbure întru nimic sărbătoarea noastră. Era minunat să vezi cum chiar şi în privinţa asta Tatăl ceresc ocrotea cu linişte bucuria noastră. Desigur o ploaie ar fi deranjat mult. Dar numai după ce s-a terminat totul şi mulţimea fraţilor a plecat atunci parcă s-au deschis toate zăgazurile reţinute ale cerului şi s-a revărsat o ploaie puternică şi îndelungată cu fulgere şi trăsnete... Tot aşa fusese de fapt şi în ceilalţi ani în care la fel a fost ocrotită de ploi toată desfăşurarea sărbătorii noastre lângă mormânt. Şi tot aşa numai după ce s-au împrăştiat toţi fraţii, apoi s-au revărsat nişte ploi neobişnuit de puternice...

Domnul şi Dumnezeul nostru care ne-a apărat de tulburările care ar fi putut veni din partea cerului, ne-a apărat în chip minunat şi de tulburările care ne-ar fi putut veni din partea pământului. Cum norii ameninţători se învârtiseră mereu pe deasupra noastră fără să izbucnească nici un trăsnet, tot aşa s-au învârtit şi oameni ameninţători în jurul nostru, dar Dumnezeul nostru nu i-a lăsat nici pe aceştia să ne tulbure. Deşi uşor ar fi putut să izbucnească o furtună din partea lor, din pricina acestor mari mulţimi adunate aici, şi a acestor lungi cuvântări desfăşurate aici atâtea ceasuri în aer liber şi fără nici o îngăduinţă legală, în afară de pretextul unui simplu parastas... care după lege nici nu ar fi fost îngăduit să se facă în ziua acestei mari Sărbători. Totuşi slăvit să fie Domnul că pretextul acesta a fost destul de bun şi el va trebui urmat de fiecare dată la mormânt de Rusalii. Fără acest motiv n-am putea îndreptăţi în faţa nimănui dintre cei de afară prezenţa noastră în număr atât de mare aici şi programul nostru duhovnicesc atât de îndelungat şi de neobişnuit. Cât de uşor de înţeles este acest lucru pentru toată mulţimea fraţilor din toată ţara - şi totuşi s-a mai găsit şi un biet suflet şi chiar din una dintre cele mai cunoscute familii cu nume scump frăţietăţii, care să mă batjocorească printr-o scrisoare anonimă pentru parastasul şi rugăciunea de astăzi de la mormântul părintelui. Ura şi influenţa străină care l-au inspirat să scrie în felul acesta, nu era nouă pentru mine nici pentru fraţi, acest chinuit suflet îmi mai făcuse şi multe alte necazuri de felul acesta... Nu-i mai pomenesc numele adevărat, decât când stau singur pe genunchi şi mă rog pentru iertarea şi mântuirea lui. Şi pentru deschiderea minţii lui ca să vadă binele bine - şi nu rău...

Noi mulţumim încă odată Domnului şi Dumnezeului nostru pentru aceste mari biruinţe pe care le dă Oastei Sale. Credem că toată reuşita aceasta se datoreşte harului Său mare, şi multelor rugăciuni care cred că şi de data asta s-au înălţat spre Tatăl ceresc, nu numai de jos din partea Oastei luptătoare, ci mai ales de Sus, din partea Oastei biruitoare în frunte cu sufletul părintelui Iosif, a fr. Marini, a părintelui Vasile şi Vladimir, şi al tuturor celorlalţi preaiubiţi ai Domnului şi ai noştri care de lângă El se roagă şi ei pentru noi.

S-a luat hotărârea ca pe viitor în fiecare an să se pregătească cele trebuitoare pentru sărbătoarea aceasta, câte o adunare frăţească din ţară. Pentru anul viitor - 1986 - s-a oferit adunarea din Pechea, Galaţi. Pentru adunarea din 1987, fraţii din Rogoz, Maramureş. Pentru cea din 1988 - anul festiv al Oastei, - adunarea din Hunedoara... Pentru acest an ne rugăm în chip deosebit, fiindcă se împlinesc nişte ani cu număr sfânt. Se împlinesc în 1988 o sută de ani de la naşterea părintelui Iosif. Se împlinesc cincizeci de ani de la moartea lui. Şi se împlinesc şaizeci şi cinci de ani de la înfiinţarea Oastei Domnului. Ce date importante şi de neuitat sunt astea pentru noi. Trebuie să ne rugăm fierbinte Domnului să ne pregătească Rusaliile acelui an şi pe tot parcursul lui mari binecuvântări... Căci până atunci numai El ştie ce mai putem întâmpina...

Doamne şi Dumnezeul nostru dăruieşte-ne din timp şi din belşug tot ajutorul Tău şi toată inspiraţia Ta, pentru ca sărbătoarea aceasta aniversară să fie în toate privinţele o mare binecuvântare pentru Lucrarea Evanghelică a Oastei Tale, pentru Biserica Ta cea Vie şi drept credincioasă - pentru sufletele noastre ale tuturor - şi mai mult decât pentru toate acestea - să fie o mare slavă pentru Numele Tău.

Amin.

Slăvit să fie Domnul!