Cap. 20 - Câte fețe ar fi putut avea binele
Traian Dorz - Istoria unei Jertfe Vol. 1
Hristos, Stăpânul nostru ceresc, luptă să-i înnobileze pe oameni ca să-i facă pe fiecare să-I semene Lui și să le imprime ființei și vieții tuturor și fiecăruia o frumusețe veșnică... - stăpânii lumii luptă să-i tâmpească spre a-i face pe toți la fel ca să le semene lor - și clipei scurte peste care ei vor să-și imprime chipul. Hristos dă valoare fiecărui om și fiecărei inițiative în parte. Lumea dă numai tuturor în bloc.
Aceluia care ne poate cuceri prin dragostea inimii lui, prin frumusețea minții sale și prin puterea harului din el, noi nu numai că îi datorăm, dar nu putem să nu-i dăm din tot sufletul toată admirația și ascultarea noastră. Dar celor care vor să ne facă robi prin silnicie, - inima noastră le refuză dragostea și atașamentul ei.
Aceluia care prin lumină face sufletele noastre mai libere, mai largi și mai înalte pentru Dumnezeu și pentru oameni - cum să nu-i arătăm o veșnică dragoste recunoscătoare! Dar ce să arătăm față de cei care ne urâțesc sufletele și ni le îngustează prin vreo ură de orice fel?
Dragostea lui Hristos cea vie și adevărată, dintr-o lucrare sau dintr-o inimă este totdeauna inventivă și binefăcătoare. Un sfânt neastâmpăr cuprinde sufletul iubitor și o continuă căutare de noi căi îl frământă pentru revărsarea binefacerilor sale în slujba iubirii, adevărului și binelui. Ce minunat este să vezi cum îl transformă pe om credința și dragostea lui Hristos! Dintr-un om mai înainte nepăsător de semenii lui, nesimțitor față de binele și de frumosul celor din jurul său - sufletul credincios devine prin Hristos dintr-odată și puternic, un om nou.
Din clipa aceea ochiul se deschide în afară și vede dureros și trebuința celor din jurul lui. Urechea lui se deschide spre alții - și începe să audă mereu noile îndemnuri ale Duhului Sfânt, să simtă adâncile chemări ale de-aproapelui căzut. Iar mintea lui nouă, înflăcărată de căldura inimii sale noi, caută și găsește o mie de căi necunoscute înainte, neobișnuite înainte, refuzate total înainte, - dar fericite acum, spre a aduce mai bine, mai frumos și mai adevărat, la îndeplinire spre alții, porunca dragostei Duhului lui Hristos care îi stăpânește inima sa înnobilată și sfințită prin nașterea din nou.
Astfel încă de la începutul Oastei apar o mulțime de inițiative frumoase și fericite în munca și lupta pentru vestirea lui Hristos - și pentru mântuirea celorlalți oameni.
Unele din aceste inițiative la început locale, cu timpul s-au generalizat. Altele au avut o viață mai scurtă și o răspândire mai redusă. Altele au rămas numai încercări sau gânduri... din pricină că ori nu s-a găsit timpul, ori nu s-au găsit mijloacele prin care să fie aduse la îndeplinire. Ori piedicile diavolului și vitregia împrejurărilor le-au nimicit.
În esența ei, însăși Oastea Domnului era o minunată inițiativă țâșnită ca un fluviu puternic din Stânca ce era Hristos, din dragostea Crucii și Jertfei Lui. Ce vii și puternice s-au revărsat de la început apele acestui fluviu duhovnicesc peste întinsul pustiu al vieții poporului nostru și bisericii noastre. Din albia lui sănătoasă, apele vii se revărsau în toate părțile găsind mereu noi șănțulețe spre largurile țării prin care să curgă înviorând pe cât mai mulți...
Am vrea în cele din acest capitol să arătăm doar câteva din gândurile și faptele dragostei lui Hristos Mântuitorul, care s-au ivit una de ici alta de colo, în Lucrarea Oastei, încă de la început, nu numai de la Centru spre margini - ci și invers.
L. S. nr. 11 din 23 martie 1924 scrie:
„Prima cârciumă închisă de Oastea Domnului.
...Domnule părinte - spune o scrisoare - ...eu sunt de profesie comerciant și cârciumar... Vă rog să mă înscrieți și pe mine în Oastea Domnului căci mă lepăd de băuturile spirtoase, de sudalme și răutăți... și nu voi mai deschide duminica cum fac ceilalți colegi ai mei, iar în loc de aceasta voi împărți printre oameni cărțile și foile sfinte de la dvs, ca să-i îndemn să se înscrie și ei în Oastea lui Hristos. Vă rog frumos să mă primiți și pe mine în Oastea lui Isus, sperând că pasul meu îl vor urma și alții...”
Buteni, jud. Arad, 3 martie 1924
Filip Mureșan
„Scrisoarea de mai sus - adaugă părintele Iosif - vine dintr-o parte de unde nu ne așteptam. Această gazetă a avut cuvinte grele și de multe ori tăietoare și necruțătoare la adresa cârciumarilor - și iată din rândul celor mustrați se ridică unul care vede și judecă scrisul gazetei nu după câștigul pe care îl are el trupește - ci după glasul sufletului său... Minunate schimbări a făcut puterea lui Dumnezeu în casa ta și în sufletul tău Filipe... În loc de băutură tu vei împărți de acum înainte oamenilor lumină și hrană sufletească. Rămâi în această apostolie și Domnul îți va schimba paguba ce o ai din aceasta, în mare câștig de mântuire sufletească... Fie ca pilda ta să fie urmată și de alți colegi... Ce bine ar fi să facă toți cârciumarii așa... Gândiți-vă iubiți cârciumari că și voi aveți un suflet care strigă după mântuire. Colegul vostru a auzit acest glas al sufletului său. Voi nu vreți să-l ascultați?”
P. Trifa
- Până la urmă au fost mulți și alți cârciumari care au ascultat. Oastea Domnului a întors la Dumnezeu sute de cârciumari și mii de făcători de băuturi îmbătătoare care au ascultat Cuvântul lui Dumnezeu ce spune prin profetul: Vai de cel ce dă aproapelui său să bea. Vai de tine care îi torni altuia băutură spumoasă și-l amețești... Te vei sătura și tu de rușine în loc de slavă... Îți va veni și ție rândul să iei paharul (pedepsei) din Dreapta Domnului... (Hab. 2, 15-16).
Au ascultat și s-au îngrozit. S-au întors la Dumnezeu și n-au mai făcut acest mare păcat.
O, ce minunate roade are sămânța Evangheliei. Și câte astfel de roade ar fi adus Oastea, dacă n-ar fi fost împiedicată cum a fost.
L. S. nr. 1 și altele din 1926 scrie:
„Cu banii pentru țuică și tutun...
...Petru Marcu din Cernavodă - Constanța - s-a hotărât pentru Domnul. Cu banii ce-i dădea înainte pentru țuică și pentru tutun, va cumpăra lunar cărți și gazete religioase și le va împărți gratuit celor care trăiesc în aceste patimi rele, pentru a-și arăta recunoștința față de Domnul că l-a scăpat din aceste curse diavolești - și pentru a-i ajuta și pe alții ca să scape...”
În curând l-au urmat Ioan Indrei din Arad, Zaharie Cudlic din Bucovina, - și apoi alții mulți-mulți care cu banul dat mai înainte spre pierzarea sufletului lor și al altora, vor ajuta de acum înainte atât la mântuirea lor cât și la a altora...
L. S. nr. 8 din 14 februarie 1926 scrie:
„Un ogor pentru lucrul Domnului...
...O istorie întreagă v-aș putea face părinte din tot trecutul meu... Am fost un bețivan vestit. Îmi mâncasem aproape toată averea cu beția și băutura. Dar de când am intrat în Oastea Domnului, mulțumesc Tatălui Ceresc... m-am schimbat cu totul... De când m-am lăsat de băutură mi-am cuprins înapoi pământul ce-l vândusem... Acum vin și eu cu un ajutor pentru lucrul Domnului care m-a ajutat pe mine. Am citit de fratele Petru Marcu din Cernavodă care s-a înștiințat cu o sută de lei pe lună. Eu vreau să ajut lucrul Domnului cu un ogor pe care am să-l arendez anual și arenda pentru el s-o trimit pentru Oastea Domnului, căci ea mi-a ajutat să-mi cuprind înapoi pământul vândut prin beție... Vă sărut amândouă mâinile și vă mulțumesc din tot sufletul meu pentru binefacerile și osteneala ce o faceți pentru sufletele noastre...”
Augustin Toma din Vecerd, ostaș în O. D.
Îți mulțumim dragă Augustine pentru ajutorul ce îl dai pentru lucrul Domnului. Fapta ta ne aduce aminte de vremile fericite ale primilor creștini... când oamenii își puneau tot ce aveau în slujba Domnului, și era una inima și sufletul lor, iar peste toți era un mare har (Fap. Ap. 4, 32-35). Arată, iubite Augustine, tuturor trecătorilor ogorul Domnului - și spune tuturor ce ți-a făcut ție Domnul și cum a avut milă de tine... Spune că de când trăiești o viață cu Domnul, El ți-a ajutat să-ți răscumperi înapoi și pământul pierdut - și să-ți câștigi și averea cerească...
P. Trifa
- Această inițiativă bună însă s-a împotmolit prea curând. Au mai fost mulți care și-au răscumpărat înapoi ceea ce pierduseră înainte prin beții și păcate. Dar prea puțini au fost acei care să-și arate recunoștința pe măsura care o datorau Domnului pentru aceasta.
Odată eram cu păr. Iosif când am primit o scrisoare care suna cam așa: ...vă scriu cu bucurie părinte Iosif, că de când m-am întors la Domnul prin scrierile dv., nu numai că mi-am răscumpărat înapoi casa pe care mi-o vândusem prin beție și la jocul de cărți, dar acum prin munca și prin înfrânarea mea de la acestea mi-am mai făcut o casă, cea mai mare și mai frumoasă casă din sat. Vă trimit aici și fotografia casei ca s-o vedeți. Și mi-am umplut casele mele cu de toate, având acum din belșug totul...
- Vezi dragă Dorz, zise cu tristețe părintele după ce lăsă din mână această scrisoare - am primit sute și sute de astfel de scrisori și eu mulțumesc din tot sufletul meu lui Dumnezeu că ne-a ajutat să-i putem scoate pe acești oameni din păcat și din sărăcie. Dar acum ei sunt bogați - iar sărăcia lor s-a întors asupra noastră. Noi n-avem trei lei ca să mergem cu tramvaiul adeseori, ci trebuie să mergem pe jos. Eu n-am bani nici să-ți plătesc ție și lui Marini un salar cât de modest, ci trebuie să lucrezi și tu aici zi și noapte, ca mine, fără nici o plată...
Alte lucrări evanghelice și-au avut toate câte un „Mecena” - câte un binefăcător mare, dintre cei pe care i-au ajutat ele ca să vină la Dumnezeu. Dar în Oastea Domnului încă nu s-a arătat un astfel de recunoscător, un astfel de Zacheu.
Iată, lui Tudor Popescu i s-a zidit o casă uriașă în București de către o prințesă care s-a pocăit prin el... iar noi nici măcar cu chirie nu ne putem strânge de pe drumuri cu toate ale noastre la un loc, ci tot împrăștiați și sub datorii și camete trebuie să gemem și să lucrăm zi de zi și an de an...
...Dacă și-ar plăti și ai noștri măcar datoriile pe care le au pentru cărțile și foile pe care le-au dus...... Numai din dobânzile pe care le-am fi luat după aproape un milion de lei câți îi avem prin țară de atâția ani - am fi ajuns să avem și noi un adăpost și o stare pe care am merita-o. Am fi cumpărat vagoane de hârtie și am fi tipărit mii de cărți. Dar așa... ei se bucură că au fost ajutați, că au acum belșug și binecuvântări îndoit și înzecit - iar mai departe nu gândesc deloc.
Lui Dumnezeu nu-și aduc aminte că-I datorează nimic, pentru minunea harului Său față de ei. Nici deaproapelui de care Dumnezeu S-a folosit spre a le face atâta bine...
Eu nu zic aceasta pentru mine, căci nu aștept nici o răsplată pământească de la nimeni... Dar cu cât s-ar putea face pentru Domnul mai mult, - dacă astfel de oameni ar jertfi măcar a zecea parte din câștigul lor pentru Lucrarea Domnului. Măcar atât cât făcea până și fariseul din pilda Evangheliei care dădea Domnului zeciuială din toate veniturile sale... (Luca 18, 12).
Lucrarea Domnului s-a făcut și se face tot numai cu bănuțul văduvei și cu neagra sărăcie a noastră, care n-avem adesea nici cei trei lei pentru tramvai, ci trebuie să mergem pe jos...
L. S. nr. 18 din 1 mai 1927 scrie:
„...Din crâșmă - casă de lumină...
Irina Mihai Anița din Neagra Șarului, Bucovina, o fostă crâșmăreasă, s-a înscris în Oastea Domnului și a devenit o credincioasă adevărată. Localul crâșmei l-a făcut o casă de lumină plină de cărți religioase, Biblii și foi sfinte, deschisă pentru toți cei care vor să meargă acolo să afle și să se hrănească din Cuvântul lui Dumnezeu. E o adevărată minune ceea ce se petrece aici prin Lucrarea Oastei Domnului...”
Gh. Bulei Roșu, ostaș al Domnului
„...Fii binecuvântată a Domnului iubită fiică Anița... tu, dintr-o fiică iubită a ispitelor care împărțeai din belșug otravă sufletească și biruință pentru iad, te-ai făcut o binevestitoare a Domnului. Dintr-o semănătoare de întuneric, te-ai făcut o semănătoare de lumină. Dintr-o casă a diavolului crâșma ta s-a făcut o casă de lumină și de credință mântuitoare... Fiică Anița, ispitele vor veni iarăși, Satana se va ridica împotriva ta și dinafară și dinăuntru... Dar tu rămâi tare, rămâi în focul cel sfânt care te-a cuprins... în minunata slujbă de vestitoare a Domnului... ca o mărturie despre biruința și schimbarea pe care o face Duhul Sfânt într-un suflet care Îl primește pe Domnul... Să nu-ți pară niciodată rău după câștigul care îl aveai în crâșmă. Câștigul acela era un câștig necurat stors din patimile și suferințele Domnului, era un câștig ce-ți aducea o groaznică pierdere: pieirea sufletului tău... În locul pagubei din crâșmă vei avea un câștig pe care lumea întreagă cu toate bogățiile ei nu ți-l pot asigura: mântuirea sufletului tău. Domnul să ajute și altora să urmeze calea aceasta”.
După un an L. S. nr. 3 din 1928 scrie:
Un sat întreg se lasă de beție și băuturi. E satul Neagra Șarului... În tot satul nu mai sunt nici băutori nici dansatori. Tot satul citește Biblia și cărțile Oastei Domnului. Iată ce a putut face o samariteană a Domnului în cetatea ei.
Domnul Hristos într-adevăr a mai ajutat și pe alții mulți, să mai urmeze pilda sorei Anița din Neagra Șarului.
Multe surori și frați și-au schimbat odată cu inimile și casele lor. Casele lor au devenit din niște case ale întunericului cum fuseseră înainte, niște case ale luminii, unde multe suflete mergând s-au aprins pentru Hristos și pentru slujba Lui mântuitoare. Iar acest lucru a schimbat apoi fața și viața multor familii și cetăți, spre slava și bucuria lui Dumnezeu.
L. S. nr. 12 din 24 martie 1926 - scrie:
„Cartea neagră”, „cartea suferințelor” și „Sfatul păcii”...
În comuna Șomoșcheș jud. Arad este o Oaste vrednică și un stegar vrednic. În această Oaste au mai intrat acum încă 32 de suflete noi. Odată cu hotărârea de mai sus stegarul Petru Sas ne aduce la cunoștință niște hotărâri de toată lauda.
În toată duminica și sărbătoarea - ne scrie el - după amiază ținem adunare la biserică iar seara la noi acasă, pe rând când la unii când la alții. Pe cei ce nu se supun datoriilor Oastei Domnului îi ștergem afară din Oaste. Pe cei ce greșesc și se căiesc îi scriem în Cartea neagră. Cei ce suferă pentru Hristos vin înscriși în Cartea suferințelor pe care le avem anume în acest scop. Pentru înlesnirea lucrurilor acestora am ales un sfat al Oastei. Tot Oastea a ales și un sfat numit Sfatul păcii pentru că ostașii nu pot merge între ei la judecată ci se vor împăca aici...
Iată ce inițiativă frumoasă și bună care ar fi ajutat să se pună o bună rânduială în viața și în adunarea multora care mai târziu, îngăduind păcatul și neascultarea, au ajuns din nou la ruina și la pierzarea din care îi izbăvise odată harul Domnului nostru Isus Hristos...
L. S. nr. 22 din 28 mai 1926 scrie:
„...Să ajutăm pe un frate năpăstuit.
Noi cei strânși în Oastea Domnului trebuie să avem înainte de toate între noi o evanghelică și frățească dragoste de frate, așa cum spun Scripturile despre creștinii cei dintâi că era una sufletul și inima lor (Fap. Ap. 4, 32). Dovada acestei frățietăți trebuie s-o arătăm și prin fapte. Când un frate ostaș cade năpăstuit, trebuie să-i venim în ajutor cu toții. Toți să fim pentru unul - și unul pentru toți.
Un frate ostaș Miron Dănuț din Văleni, jud. Satu Mare ni se plânge că i-a pierit un bou în brazdă. Fratele nostru este un biet invalid de război. Ne putem închipui pierderea lui. Noi frații lui ostași, trebuie să-i sărim în ajutor. Eu socot că paguba fratelui nostru ne vine de la Domnul. E prima încercare când Domnul ne pune la probă pe noi, ostașii Lui, ca să vadă cât e de mare credința și dragostea dintre noi... Suntem peste 2.000 de ostași. Dacă fiecare ar da numai 4-5 lei, fratele nostru ar fi salvat. Deschidem colecta cu un ajutor din fondul societății Oastea Domnului de 500 de lei. Redactorul I. Trifa personal 200 de lei...”
- În curând s-au adunat cinci mii de lei, pe care părintele Iosif i-a trimis fratelui Miron - care și-a cumpărat boul numai cu 3.500 de lei, iar restul i-a făcut el însuși dar, înapoi, pentru lucrul Domnului. Dar a fost în această inițiativă o izbucnire de atâta dragoste și părtășie încât părintele spunea fericit: „...Slăvit să fie Domnul că frățietatea noastră a trecut proba acestei încercări în chip așa de frumos. Slăvit să fie Domnul că a pus între noi și a adus între noi iarăși frumoasa dragoste și frățietate a creștinismului dintâi...”
Mai târziu s-au mai ivit și alte astfel de ocazii când a fost pusă iarăși la probă dragostea și duhul de într-ajutorare frățească - și mulți frați năpăstuiți au fost ajutați la necazul lor. Au mai fost ajutați - e adevărat - și câte unii care s-au dovedit a fi niște nevrednici de aceasta. Dar adevărata dragoste face binele fără a mai judeca și osândi. Nimeni n-a sărăcit niciodată din faptul că ar fi dăruit prea mult celor lipsiți. Dar binecuvântări a avut totdeauna oricine și-a deschis cu bunătate și înțelegere inima și mâna spre cel care cerea sau avea nevoie să ceară ajutor.
Până astăzi, acest duh al dragostei darnice s-a văzut mereu la lucru printre noi. Multe inimi și multe mâini sunt mereu deschise pentru ajutorare acolo unde este nevoie, fie a Lucrării, fie a fraților. Fericiți cei milostivi - căci ei au parte de milă. Binecuvântați sunt cei binefăcători pentru Domnul căci ei au și vor avea veșnic parte de binefacerile Domnului. Acei care au făcut astfel, știu că aceste făgăduințe sunt întru totul adevărate.
L. S. nr. 22 din 28 mai 1926 scrie:
„Să-i ajutăm pe țigani să cunoască Evanghelia...
Este la noi un obicei urât și păgân de a avea numai batjocuri la adresa țiganilor. În fața Evangheliei - și țiganii stau alături de noi și noi alături de ei... Am adus din Germania Evanghelii scrise pe limba țiganilor pentru ca să trezim și în ei cunoștința Mântuitorului. Rugăm pe cititorii noștri să ajute răspândirea acestor Evanghelii printre țigani. Poate mulți le vor citi din curiozitate - iar apoi vor afla în ele pe Mântuitorul. Nu trebuie să mergi misionar în Africa, - noi avem aici atât de mult de lucru printre cei care nu cunosc pe Mântuitorul și Dumnezeul nostru Isus Hristos...”
La această inițiativă s-a răspuns prea puțin și se răspunde chiar și azi prea puțin. Încă nu s-a ridicat nici un suflet de lucrător pentru Domnul ca să-și ia mai hotărât asupra sa ca o sarcină de la Domnul vestirea Evangheliei printre țigani.
Acest popor s-a sporit și la noi atât de mult - dar nici o lucrare susținută nu se vede printre ei spre a fi aduși la Hristos Domnul. Însă diavolul face între ei o lucrare atât de puternică. Printre țigani sunt atât de multe păcate încât din pricina lor se întâmplă o mulțime de nenorociri, fiindcă ei zac în cel mai greu întuneric trupesc și sufletesc. Nimeni nu se ocupă de mântuirea lor.
Într-un timp se făcuse prin Moldova și între țigani puțină lucrare. - Și s-au ivit atunci frumoase și bucuroase roade... Dar și această lucrare a slăbit din cauza asprimii vremilor care s-au abătut peste noi.
Între frații noștri rămași în Uniunea Sovietică, avem însă un număr frumos de frați și surori țigani. Există acolo dintre țigani unul din cei mai minunați copii ai lui Dumnezeu care cu un curaj și cu o mare râvnă din Hristos, a ajuns un misionar puternic în cuvinte și în fapte pentru Evanghelia Domnului. Prin el Cuvântul Domnului s-a răspândit și se răspândește și azi până la mari depărtări...
Cine știe ce alte astfel de suflete minunate ar mai avea Domnul printre țigani, dar din pricină că noi nu ne dăm nici o osteneală să-i chemăm și să-i aducem la Hristos, aceste comori zac și se pierd în acel întuneric de care sunt acoperite acum. Iată un ogor nou și plin de făgăduințe ca un Canaan necunoscut. Cine va veni de acolo cu primele roade pentru Dumnezeu? Cine va asculta în sfârșit îndemnul părintelui Iosif din urmă cu atâția ani?
L. S. nr. 1-2 din 7 ianuarie 1927 scrie:
„Semănători de lumină.
Lumina Satelor are o mulțime de prieteni și sprijinitori, care ajută răspândirea ei, și prin asta ajută lucrul Domnului. Vom începe să publicăm cu numele pe cei care s-au pus în această slujbă pentru Domnul. Cu prilejul împlinirii a 5 ani de la începutul foii trebuie să-i amintim pe acei frați ai noștri care ostenesc semănând lumină și ajută răspândirea Cuvântului Sfânt achitându-și cu stăruință și punctualitate și datoria față de munca noastră.
Vrednicul econom Nicolae Voinescu din Bran Poarta, jud. Brașov a făcut multe abonamente vechi și noi.
Vechiul și bravul stegar în Oastea Domnului Iulius Igna din Câmpeni jud. Hunedoara. Răspândește mereu Cuvântul Domnului, plătind și de la el, pentru a trimite foaia și cărțile prin locuri unde acestea sunt necunoscute.
Alți buni frați sunt Apostol Antohi și Vasile Budacă din Botești jud. Bacău, care fac de mult timp la fel.
...Și ani de zile au urmat astfel de liste de suflete semănătoare de lumină...
Dar cele mai multe nume strălucite au rămas necunoscute, căci tot ce au făcut ei a știut numai Domnul. Totuși faptele acestea ale lor, au ajutat multe suflete să-L afle pe Dumnezeu. Și datorită dărniciei și ostenelilor lor, Cuvântul Domnului s-a răspândit la mulți.
Odată a venit la redacție o soră văduvă, cu un defect de vorbire, - și ne-a spus:
- „Eu nu pot să vorbesc nimănui despre Domnul din cauza slăbiciunii mele. Dar iată eu plătesc banii aceștia ca să trimiteți de prețul lor Biblia și cărțile Oastei în zece părți din țară, ca aceste cărți să vestească în locul meu pe Domnul și mântuirea Sa multora...”
- Fiți binecuvântați voi minunați semănători de lumină care, ajutând pe mulți să umble în neprihănire, - veți străluci odată atât de frumos în Împărăția lui Dumnezeu.
L. S. nr. 45 din 6 noiembrie 1927 scrie:
„Steagul Oastei Domnului din Hunedoara.
O Oaste a Domnului s-a înființat și în orașul Hunedoara prin străduințele vrednicului protopop al Hunedoarei Dr. Vasile Oană și ale d-lui inginer Emilian Popescu, un vechi prieten și luptător în Oastea Domnului.
Oastea din Hunedoara a înființat un Fond de binefacere.
Are un Buletin al Oastei Domnului din Hunedoara care se tipărește acolo și publică lucruri frumoase despre mersul societății Oastei.
Are un frumos Steag al Oastei care s-a sfințit în 23 octombrie 1927 cu ocazia sfințirii bisericii din Peștișul Mic.
...Fraților din Hunedoara le dorim multă binecuvântare în frumoasa lucrare pe care o fac. Domnul să le ajute să-și poată păzi steagul și credința până la sfârșitul vieții lor...”
După steagul de la Batiz de lângă Hunedoara, care a fost primul steag al Oastei, urmează cel al Hunedoarei - și pe urmă...
...și pe urmă L. S. nr. 21 din 20 mai 1928, publică:
„Un model de steag pentru Oastea Domnului”... scriind următoarele:
...După 5 ani trecuți de la înființarea ei, Oastea Domnului a ajuns azi în plină ofensivă... pe unele locuri cei intrați în Oaste s-au organizat și și-au făcut și steag.
Societățile Oastei Domnului vor trebui să-și aibă și steagul la fel peste tot. Dăm alături modelul unui astfel de steag. Se văd în acest model cele două fețe ale steagului. Pe o față este Chipul Mântuitorului Isus, Chipul Conducătorului Oastei spunându-ne cuvintele (care sunt scrise deasupra Lui):
«Îndrăzniți, căci Eu am biruit lumea» (Ioan 16, 33). Pe cealaltă față sunt doi îngeri ținând Crucea. Ei ne spun că taina biruinței noastre este Crucea și Jertfa Mântuitorului... fiind scris deasupra lor: În acest semn veți învinge.
Fiind noi luptători pentru Împărăția cerului, steagul va avea culoarea albastră, culoarea cerului... Vom încerca să facem așa ca steagurile să fie la fel pentru toate societățile Oastei Domnului...”
Aceste steaguri umplură curând țara. Toți frații care mergeau pe sate sau prin orașe la adunări mergeau încolonați frumos, cu medaliile Oastei pe piept și cu steagurile în frunte. Erau anumiți frați aleși ca stegari... Și ce plini de putere și bucurie mergeau frații și surorile atunci încolonați și plini de îndrăzneală și de avânt, într-o dragoste fierbinte pentru Domnul. Și într-o ascultare deplină de învățătura și rânduielile Lucrării Oastei în care eram.
Cu duioșie ne amintim cum aceste semne dinafară aveau atunci un puternic efect asupra umblării și trăirii noastre de luptători ai Domnului. Ele nu numai că impuneau un respect dinafară pentru Lucrarea Domnului și erau un mijloc puternic de chemare în lupta contra păcatului, - dar chiar și pentru cei care le purtau erau, precum am mai spus, o înștiințare permanentă și un îndemn neîncetat la o trăire tot mai evlavioasă și mai vrednică de Numele Domnului, ale cărui semne le purtăm și pe trupul nostru...
Dacă împrejurările ar fi îngăduit... sau ar mai îngădui vreodată, aducerea cruciuliței și a steagului în Lucrarea Oastei, ar fi un puternic mijloc de a readuce iarăși odată cu acestea și frumosul avânt, fericita atmosferă duhovnicească, dulcea unitate și părtășie și hotărâta lucrare în aceeași gândire și simțire - pe care a avut-o Oastea Domnului atunci.
L. S. nr. 51 din decembrie 1927 scrie:
„Cercetarea bolnavilor din spitale...
Noi, ostașii Domnului din Salonta, jud. Bihor, în fiecare duminică, după ce ieșim din sfânta biserică avem după masă adunare când la unul când la altul... De astă vară ne-am hotărât să cercetăm bolnavii din spitale... cu daruri de mâncare și cu cărți și Biblii pentru hrana sufletului... Le împărțim câte un dar trupesc și câte un dar sufletesc la fiecare... O, ce mari mângâieri au cei bolnavi...
...Frumos lucru fac frații noștri din Salonta. Fapta lor să fie o pildă tuturor ostașilor. Fiecare ostaș să se facă un samaritean milostiv. În această lume în care parcă a murit mila și bunătatea, noi să purtăm în lume duhul cel dulce al milei și milostivirii de oameni...”
- Și această frumoasă inițiativă a fost preluată curând... Unii mai des, iar alții mai rar, dar nu peste mult timp, toate adunările din țară începură să se ocupe frumos și dornic de împlinirea acestei binecuvântate porunci a Domnului. Și o, cât de plini de fericire se întorceau toți cei care ajutaseră în vreun fel la mângâierea și bucuria celor bolnavi.
Pe unde acest bun obicei evanghelic mai stăruie, Domnul binecuvântează cu mult har întreagă adunarea acestor suflete. Dar unde credincioșii își văd numai de ale lor uitând pe cei ce sufăr acolo, - și binecuvântările s-au pierdut.
Să ne întoarcem grabnic la dragostea și mila de la începutul credinței noastre, ca să revină iarăși și harul între noi.
L. S. nr. 8 din 19 februarie 1928 scrie:
„Biblii - la loto.
- Oastea Domnului are mulți bravi care se străduiesc să răspândească Cuvântul lui Dumnezeu în multe feluri. Iată spre pildă ce a făcut fratele Miron Dănuț, din Văleni, jud. Satu Mare, care a desfăcut și desface sute și mii de cărți religioase... Pentru Bibliile cele scumpe și frumoase a făcut lozuri de câte zece lei și a pus Bibliile la loto.
Astfel oamenii cumpărând îndată câte un loz, Bibliile au fost trase la numere, iar un număr era câștigător. Cel care o câștiga trebuia să o dea fiecăruia din cei care participaseră - să citească câte un verset care i se alegea. Dacă voia să o vândă n-avea drept decât la unul din acei care cumpăraseră lozuri. Dacă câștigătorul nu știe citi, primește în schimbul ei un sfert din preț iar Biblia trece mai departe...”
Această inițiativă nu s-a prea răspândit... Dar e frumoasă în sine și poate că cineva ar reînvia-o, cândva, în felul acesta sau în alt fel, pentru răspândirea Sfântului Cuvânt.
L. S. nr. 25 din 17 iunie 1928 - scrie:
„Un fond de 3.000 de lei pentru înființarea unei cooperative a celor din Oastea Domnului...
În orașul Hunedoara Oastea Domnului are un vrednic lucrător, este dl. inginer Emilian Popescu de la Uzinele de Stat.
De la acest suflet luminat și bun, primim următoarea prea frumoasă scrisoare:
Iubite părinte... În convingerea mea că Oastea Domnului este ieșită din Lucrarea Duhului Sfânt, îi cercetez mijloacele de luptă. Căci o luptă ne-a adus Mântuitorul, dar această luptă a amorțit azi în sânul creștinătății de acum. În realizarea Împărăției lui Hristos în lume, organizarea economică își are și ea un rost. Deocamdată o cooperativă a Oastei prin care să se vândă și să se cumpere împreună de către toți cei din Oastea Domnului produsele ce vor să le desfacă - și mărfurile de care au lipsă.
Toate nedreptățile comerțului de azi pot fi suprimate printr-un comerț credincios.
Ne trebuie un fond economic al Oastei Domnului. Pentru acest fond trimit odată cu această scrisoare suma de 3.000 de lei... Doresc ca acest fond să atingă valori considerabile - ca bunul scop să fie atins... Mă rog lui Dumnezeu umilit în fața Frumuseții și Bunătății Lui, să pună El începutul, cu puterea Sa...
Cu toată iubirea, inginer Em. Popescu
Ce minunată scrisoare. Numai un suflet atins de suflul Duhului Sfânt poate lămuri gânduri și planuri așa de frumoase. Noi primim, iubite d-le inginer, cu toată bucuria frumosul plan al unei cooperative creștine... Cooperația creștină este și ea o poruncă a Evangheliei. Cooperația este Evanghelia iubirii, dreptății și frățietății dintre oameni, coborâtă în traiul și ajutorul oamenilor... Vom lua în gând - și Domnul ne va arăta cum să înfăptuim și acest lucru bun, pentru ca văzând oamenii și în latura aceasta, dragostea și frățietatea dintre noi, - să capete și ei râvnă și dor după trăirea Evangheliei Mântuitorului și mântuirea sufletului...”
...Astfel de inițiative au mai încolțit apoi ici și colo - dar lipsa de maturitate duhovnicească și nestatornicia vremurilor, - n-au îngăduit să se realizeze la noi acest gând frumos care în alte țări mai înaintate duhovnicește, a dat și dă atât de frumoase roade în toate privințele. Totuși ideea rămâne atât de minunată și de frumoasă, pentru cine va avea cândva starea duhovnicească și posibilitățile materiale s-o realizeze...
Ce frumoase lucruri încolțeau... Și ce roade minunate ar fi putut aduce dacă ar fi fost cine să înțeleagă darul lui Dumnezeu și cine era Acela care vorbea cu noi atunci - și pe câte căi voia El să vină la noi și în ajutorul nostru (Ioan 4, 10).
Una după alta apar alte și alte inițiative:
„Prima casă a Oastei Domnului - apare în 1928 în comuna Botușana (Bucovina) prin ajutorul bunului preot Gh. Abageri. Casa a fost destinată adunărilor Oastei și a fost sfințită în mijlocul unei frumoase și înălțătoare serbări. Cu prilejul acesta au mai intrat în Oastea Domnului multe suflete...”
„Prima nuntă fără alcool...
În ziua de 14 octombrie 1928, în comuna Sf. Ilie din jud. Suceava s-a arătat un nou rod frumos al societății Oastea Domnului. În această zi păr. Berariu a oficiat nunta tinerilor Toader a Vasile Polocoșev și Elisaveta a Dumitru Popovici. La această nuntă n-a fost alcool și dezmăț lumesc. Au luat parte foarte mulți oameni și au fost cu toții deplin mulțumiți. În tot timpul mesei s-au cântat cântări duhovnicești și s-a vorbit din Sfânta Scriptură.
Nu s-a auzit nici o vorbă de glumă proastă și nici o înjurătură și nu s-a văzut nici un fumător, după cum se întâmplă de obicei printre alții la astfel de ocazii... Tinerii au primit un dar frumos în bani - dar printre alte daruri au primit Biblia, cărți de rugăciuni și cărți duhovnicești de mare folos vieții și familiei lor.
Slăvit să fie Domnul pentru astfel de începuturi cu roade minunate.”
Gh. Cataragiu, ostaș, Suceava
Într-adevăr Domnul să fie slăvit, căci după nunta fără alcool și fără dezmăț lumesc de la Suceava, au urmat curând alte și alte nunți duhovnicești. Iată și pe următoarea în Bihor:
„...Cucernice părinte... Vă aducem o veste bună și o mare bucurie. În 8 noiembrie 1928 s-a ținut în comuna noastră nunta fratelui nostru Ioan Țepelea cel dintâi dintre noi care s-a înrolat în Oastea Domnului - și a sorei noastre Veronica Marcu. Nunta toată a fost pusă în slujba Domnului, fără pic de alcool, nemaiavând Satana nici o parte în această nuntă...
Am început cu rugăciuni și cântări la casa mirelui. Apoi ne-am dus cântând frumos după mireasă. Acolo am început cu rugăciune, apoi cântări și cuvântări din Sfânta Scriptură, unde stă scris despre Taina Căsătoriei...
Apoi ne-am dus la biserică... unde ne așteptau o mare mulțime de oameni. După cununie ne-am întors cântând și slăvind pe Dumnezeu... La casa mirelui s-a desfășurat masa și adunarea nunții în cel mai înălțător fel duhovnicesc. Toată mulțimea celor adunați au rămas uimiți și mulțumiți de frumoasa noastră nuntă creștinească. Mulți s-au mai înscris în Oastea Domnului...
Dumitru Caba, ostaș, com. Beznea jud. Bihor
Iată ce lucru frumos au făcut frații noștri ostași din Beznea, căci grozav a mai stricat diavolul și taina cea sfântă a căsătoriei... Frații ostași au purces și la curățirea acestei taine de rugina cea rea ce s-a pus pe ea. Și bine au făcut, căci ei au făcut așa cum i-a învățat Duhul Sfânt. Frumoasa lor faptă o punem aici ca pe o pildă și pentru alții. Iar celor căsătoriți le dorim multă binecuvântare de la Domnul de Sus, cu ani mulți, trai fericit și viață predată și închinată Domnului...”
L. S. nr. 1 din 1 Ianuarie 1929
Astfel au început în țara noastră primele nunți creștinești după atâtea vremuri de necreștinism în asta.
Astăzi, după zeci de ani de la înființarea Oastei Domnului, acest fel de nunți nu mai sunt o raritate - ci un obicei binecuvântat care se poate vedea peste tot între frații ostași.
Totuși cât de mult s-ar fi mai putut și s-ar mai putea face și în privința asta!...
L. S. nr. 50 din 9 decembrie 1928 scrie:
„Pentru îndreptarea datinilor de la înmormântări.
Iarăși de la bravul nostru stegar și luptător din Oastea Domnului, Petru Sas din Șomoșcheș, jud. Arad, primim următoarele:
...Ați scris la gazetă frumoase învățături arătând cum a stricat diavolul datinile noastre cele creștinești și bune. Între acestea sunt și cele de la înmormântări... Pe cel mort trebuie să-l privegheze prietenii și rudeniile cu rugăciuni și gânduri frumoase, iar după înmormântare să se dea în amintirea răposatului o masă, adică o pomană pentru săraci și prieteni.
Cred că acestea au fost niște datini bune și frumoase la începutul credinței, dar acum pe toate le-a atras diavolul în slujba lui. La priveghere în loc de rugăciuni și vorbe folositoare se fac jocuri de cărți, strigăte, glume urâte și alte lucruri ce nu se potrivesc deloc cu odihna mortului. Iar după înmormântare se dă băutură apoi vine beția iar totul se gată cu petrecere - și în fel de fel de lucruri urâte...
Dar acum s-a întâmplat la noi că a murit o soră de a noastră, ostașă în Oastea Domnului. A luptat cu credință până la sfârșit, iar acum s-a mutat Acasă la Domnul. Noi frații ostași am aflat de cuviință să îndreptăm pe cât ne-a fost cu putință datinile de înmormântare...
La priveghere, cu toate că era multă lume - noi am întrerupt totul... am început cu o rugăciune fără carte făcută de fratele Pavel Burca. S-a citit apoi din Sfânta Scriptură și s-a vorbit despre moarte, despre înviere, despre mântuirea sufletului, despre deșertăciunea lumii și despre slava veșnică. Am cântat cântări duhovnicești și am citit din cărțile mântuirii... Așa am petrecut toată noaptea privegherii, iar la urmă am încheiat totul cu o puternică rugăciune, pentru odihna sorei noastre adormită în Domnul.
La înmormântare au mai venit și alți frați și surori din comunele vecine. La groapă am petrecut-o împreună cu preoții în cântări funebre și ostășești... La groapă am ținut cuvinte de învățătură pornind de la crezul nostru care zice: aștept învierea morților și viața veacului ce va să vie...
După înmormântare tot norodul s-a întors mulțumit de felul cum au decurs toate. Pomana a rămas să se facă acasă numai pentru cei săraci și lipsiți. Și numai pomană de mâncare și nu de băutură, după care rămân neînțelegeri și beții...
Petru Sas, ostaș în O. D.
...Iată ce lucru frumos au făcut frații ostași din Șomoșcheș. Hotărât lucru: frumoasele datini de la îngropăciuni trebuiesc curățate de rugina cea rea ce s-a pus peste ele.
Ostașii Domnului din Șomoșcheș au purces la acest lucru. Ei au făcut așa cum Duhul Sfânt le-a arătat să facă. Și bine au făcut. Frumoasa lor faptă o punem aici la foaie ca să ia pildă de la ei și alții. Toți ostașii Domnului să facă astfel când un soț de al nostru pleacă în calea veșniciei...”
...Până în ziua de astăzi frații noștri adevărați așa au făcut și așa fac cu prilejul înmormântării celor ce trec la Domnul din mijlocul nostru. Dorim din toată inima și luptăm cu toată puterea, ca din toate prilejurile vieții noastre să fie înlăturată de tot orice fel de băutură alcoolică. Nu puteți bea și paharul Domnului și paharul dracilor - spune Sfânta Scriptură. Și așa și trebuie să nu putem.
Să se răspândească peste tot acest creștinesc și bun obicei: înlăturarea oricărui fel de băutură! Atât vinul cât și celelalte băuturi, în nici un fel de cantitate - nici măcar un pahar! - să nu mai fie folosite nicăieri între creștini. Nici la botezuri, nici la hramuri, nici la aniversări, nici la nunți, nici la înmormântări, nici la sfeștanii, nici la parastase. Așa cum se cuvine unor sfinți după porunca din Cuvântul Domnului (Efes. 5, 1-11).
L. S. nr. 1 din 1 Ianuarie 1929 - scrie:
„O socoată de om cuminte...
De la un ostaș din Oastea Domnului primim mult grăitoarea înștiințare:
Preacucernice părinte... Iată eu sunt întrebat de mai mulți băutori și fumători ce folos sau câștig am că am intrat în Oastea Domnului. Eu le răspund, iată: de doi ani numai că n-am fumat și n-am băut am câștigat zece mii de lei - din care iată astăzi a zecea parte, adică... o mie de lei o trimit acum ca ajutor pentru lucrul Domnului, căci El m-a ajutat să scap de cursele diavolului - și să aflu calea mântuirii...
O, ce frumoasă dobândă. Mulțumesc lui Dumnezeu și celor ce-și dau silința pentru răspândirea Cuvântului Sfânt. Vă mulțumesc pentru că m-ați ajutat și pe mine să ajung în slujba Domnului...
Ioan Măzărescu, Capu-Codrului, Bucovina
Iată cu adevărat o minunată socoteală. O dăm ca exemplu și altora... Cei peste 5.000 de ostași ai Domnului cruță astfel milioane de lei care altădată îi dădeau pe lucrul diavolului. Dacă toți ar folosi o parte din acești bani pentru lucrul Domnului, ca și fratele nostru de mai sus, - ce lucruri minunate s-ar putea face pentru răspândirea Cuvântului lui Dumnezeu...”
Ce simplă este socoata aceasta - și totuși cât de mulți credincioși nu ajung s-o poată face decât atunci când totul este prea târziu, ori pentru ei ori pentru Domnul. Pentru ei, căci curând vine moartea, vine sfârșitul vieții lor - și tot ce n-au dat Domnului pierd pe totdeauna. Ori vine prigoana peste Lucrarea Domnului - și atunci chiar dacă ar vrea, nu se mai poate face ceea ce s-ar fi putut ușor cândva...
L. S. nr. 14 din 31 martie 1929 - scrie:
„Misionari pentru Oastea Domnului...
La pag. 7 din acest număr dl. inginer Em. Popescu se ocupă cu propunerea cum ar fi să ne facem misionari pentru Oastea Domnului... ridicând părerea unor taxe și fonduri pentru a angaja misionari plătiți...
Față de această părere noi ținem și aici - cum am mai spus-o și în altă parte - susținând sus și tare că noi la Oastea Domnului ne ferim de orice taxe și taxări. Nu stăruim nici chiar pentru taxele benevole. Noi impunem pe ostași numai taxe sufletești pe care să le plătească Domnului.
Când Domnul va afla de bine - și cum El va afla de bine - ne va trimite El și misionari, după ce noi vom fi arat și semănat destul, ca să-i putem avea din rândurile noastre. Iar până atunci noi vom ara cu răbdare și stăruință...”
- Câtă dreptate a avut părintele atunci. Ce misiune poate fi aceea pe care o face un plătit? În curând după aceea s-a umplut țara de acei minunați misionari și vestitori ai Domnului din rândurile noastre - care cu o inimă predată Domnului și cu un cuvânt înflăcărat de credință și iubire, au răspândit și răspândesc lumina mântuirii și Harul Jertfei Crucii cu atâta putere și rod! Slăvit să fie Domnul pentru acești binecuvântați semănători de lumină. Puterea Duhului Sfânt să-i facă pe toți o inimă și un gând pentru ca având o viață sfântă să-L poată duce pe Hristos la tot poporul nostru - și tot poporul nostru la Hristos. Numai pentru plata cea de Sus a lui Dumnezeu.
L. S. nr. 21 din 25 mai 1930 - scrie:
„În spitale... în închisori... în cimitire.
Preacucernice părinte Trifa... În Oradea există de anul trecut o bine organizată Oaste a Domnului... Duminică de duminică ținem regulat adunări în sala unei școli primare din oraș. Întotdeauna sala este ticsită de oameni care vin din toate părțile orașului. Ținem cuvântări, rostim rugăciuni, cântăm cântări minunate... Oastea Domnului are și un cor... Se declamă poezii, se interpretează piese religioase și astfel se face o minunată serbare religioasă de fiecare dată. Suntem adesea cercetați de P. S. Sa arhiereul Dr. Andrei Crișanul care ne iubește și ne sprijinește foarte mult, dând un puternic sprijin Oastei Domnului atât în Oradea cât și în tot județul Bihor... La fel și părintele misionar eparhial Cornel Magier. Facem ieșiri cu Oastea și prin alte comune...
În Joia Mare am cercetat închisoarea Oradei, unde am făcut un frumos program religios pentru cei închiși, apoi le-am împărțit daruri de mâncare și cărți religioase. Au fost mângâiate multe suflete și s-au vărsat multe lacrimi. Desigur că mulți s-au hotărât să-și îndrepte viața urmându-L pe Domnul.
În alte duminici cercetăm spitalele stând de vorbă cu bolnavii și mângâindu-i cu Cuvântul Domnului, odată cu câte un mic dar pe care îl lăsăm la patul lor...
Acum ne gândim la un alt lucru creștinesc... vrem să mergem să îngrijim mormintele care n-au pe nimeni din cimitirul orașului... Vrem să săvârșim acest act creștinesc în Numele Domnului... Duhul Domnului Hristos - ne va îndemna mereu la lucruri bune...”
Preot Andrei Lupșa, Oradea
Binele se poate face în orice vreme. Numai că nu totdeauna se poate face în același fel. Când se putea face liber cercetarea celor din spitale sau din închisori, mulți dintre noi nu am făcut acest lucru de bună voie și cu bucurie. Dar mai târziu a venit vremea ca mulți să fim duși acolo tot prin voia lui Dumnezeu, de nevoie. - Ca să împlinim astfel slujba de vestitori ai Domnului către cei bolnavi sau închiși nu dinafară ci dinăuntru. Fie slăvit Domnul și pentru aceasta.
Dar fie aceasta o pildă cutremurătoare pentru toți credincioșii care nu trebuie să-și uite niciodată datoriile evanghelice față de spitale și închisori.
Într-un fel sau în altul, în fiecare vreme după cum se poate, - noi nu trebuie să-i uităm pe cei care sufăr, ci să-i ajutăm după puterea noastră pe fiecare și pe toți. Altfel, dacă uităm acest lucru, Domnul poate să ne trimită și pe noi acolo între ei - ca astfel să ne învețe prin suferință ceea ce n-am învățat prin iubire.
Totuși, îndată după Oradea, au început să mai facă astfel de misiuni prin spitale, închisori și cimitire multe alte grupări frățești. Acest bun obicei este astăzi răspândit pretutindeni printre sufletele predate Domnului... Dar trebuie să ne îndemnăm mereu spre aceste binefaceri, fiindcă ispititorul adesea ne face să uităm sau să neglijăm aceste mari îndatoriri care sunt totdeauna o măsură după care se vede credința noastră.
Revista Oastea Domnului nr. 7 și nr. 8 din februarie 1930 - scrie:
„... Un «examen» - duhovnicesc, cu copiii.
Duminică 2 februarie 1930 a avut loc aici în Sibiu o măreață serbare a Oastei Domnului, o întâlnire și petrecere în Domnul împreună cu frații din Sadu...
Dimineața... am mers cu toții la sf. slujbă în catedrală... După slujbă ne-am adunat în odăile redacției... venise și un public numeros... Adunarea s-a deschis cu cântarea rugăciunii Împărate Ceresc. Apoi a luat cuvântul părintele I. Trifa salutând pe frații de la Sadu și pe vrednicul lor conducător cantorul N. Cimpoca... În lupta noastră cea sufletească, - a spus printre altele păr. Trifa, - întâlnirile și petrecerile noastre în Domnul își au cea mai mare însemnătate. Noi am stăruit mult pentru ele, iar cei ce le-au făcut, au secerat după ele cele mai frumoase roduri. Noi aici la centru n-am prea avut până acum răgaz să lucrăm și în direcția asta. Martor mi-e Domnul că a trebuit să stăm aplecați zi și noapte la masa aceasta de scris ca să putem trimite hrană sufletească la fronturi fraților - cărți și foi. Acum însă oricât de ocupați am fi, a sosit vremea să pornim și noi și cu graiul viu prin sate cu vestirea Oastei Domnului...
În restul vorbirii s-au arătat rosturile creștinești, bisericești și sociale ale Oastei Domnului...
După rugăciuni, cântări și declamări, urmează... un punct de surprindere. Cantorul N. Cimpoca ține un examen cu micul ostaș I. Hanea de 10 ani.
- Ionel, întreabă dascălul, ai putea tu să-mi spui locul din Noul Testament unde Domnul Isus l-a chemat pe Petru la apostolie?
- Locul acesta, - răspunde repede Ionel - se află în Evanghelia de la Luca cap. atâta și vers. atâta, unde se zice așa și așa... Și băiatul citează pe de rost, fără carte și fără greșeală, aproape jumătate de capitol.
- Ei bine, Ionel - întreabă mai departe dascălul - să-mi spui tu acum: cum înțelegi aceste cuvinte și pe care din ele trebuie pus cu deosebire apăsul?
- Eu înțeleg aceste cuvinte așa și așa - răspunde elevul... Și apăsul trebuie pus pe cuvintele: Ieși de la Mine că om păcătos sunt eu Doamne. Aici se arată că trebuie să ne smerim pentru păcatele noastre și să le părăsim ca să ne putem naște din nou, ca să ne putem mântui...
Urmează apoi o a doua «lecție», tot cu un astfel de înțeles mântuitor.
Iar a treia «lecție» i se dă să o învețe pentru rândul viitor.
Ce lucru frumos... dar și dureros. Un copil de 10 ani dezleagă atât de minunat întrebările mântuirii sufletești și cunoaște așa de bine Cuvântul lui Dumnezeu, pe când atâția din oamenii mari, ba încă chiar dintre cei care sunt învățătorii altora în acestea, - sunt bâtă în aceste lucruri. Ce mult vor putea crește în cele duhovnicești copiii noștri, dacă ar fi pregătiți așa...
Auzindu-i, eu mi-am adus aminte cu groază cum am învățat eu religie la școală... pentru că cei care ne-au predat-o nu scoteau totdeauna apa ei de la Izvorul Cel Viu care este Hristos. Când de copiii și de tineretul nostru se va găsi cineva să se ocupe astfel pentru a-l adăpa din Hristos, - ce minunat tineret vom crește și ce minunat viitor va avea acest neam...”
Încep „Nopțile Domnului” - noul „Revelion”
„... Ca un răspuns la datina cea păgânească de a petrece noaptea de Anul Nou în beții, Oastea de la Sibiu a aranjat o mare petrecere duhovnicească în noaptea de Anul Nou...
Petrecerea a început în sala cea mare a Academiei Teologice unde se țin și adunările Oastei. Sala este plină... Părintele Trifa rostește rugăciunea de deschidere și arată rostul acestei petreceri. Arată păgânătatea fioroasă ce se petrece în noaptea aceasta plină de beții și păcate. Arată obiceiul ce este aici în Sibiu ca la miezul nopții toată lumea chefuitorilor să iese în piața cea mare din centrul orașului cu strigăte de chef, de beții și de orgie, de te ia groaza.
Ca un răspuns la această păgânătate noi ne-am strâns aici ca să petrecem noaptea Anului Nou în rugăciuni și cântări de slavă lui Dumnezeu. Arată apoi ce însemnătate are timpul în lucrarea mântuirii noastre.
Sosesc și preoții Nanu și Secaș... care rostesc și ei cuvântări și rugăciuni înălțătoare.
A urmat un program plin de putere până la orele 11 noaptea când părintele Trifa face o propunere: Să ieșim și noi la miezul nopții în piața cea mare. În întunericul acestei nopți să ieșim cu lumini aprinse și cu cântări duhovnicești. În duhul acestei lumi și al acestei nopți - să ieșim cu Duhul Domnului, cu un fel de război duhovnicesc...
Propunerea place tuturor. Toată adunarea e în animație sfântă. Facem rost de lumânări și ne pregătim. La miezul nopții cântăm: Zis-a Domnul privegheați... Părintele Nanu rostește o rugăciune de trecere în Anul Nou.
Ieșim în stradă, ne încolonăm câte 5, aprindem lumânările, suntem un convoi lung, impunător, aproape 150 de frați și surori. În acordurile cântării «O, ce dulce-I Domnul Sfânt», plecăm spre «front».
Din toate părțile lumea se strânge să vadă ce este acest lucru: în noaptea de Anul Nou - un convoi de oameni cu lumânări și cu cântări religioase, cu trei preoți în frunte prin oraș... e ceva cu totul uimitor... lumea buimăcită nu poate înțelege nimic... Lume tot mai multă se strânge în jurul nostru... ne asurzește vuietul frontului. În aer se ridică rachete trase de cheflii, urlete de beție, cântece, țipete, pocnete de rachete - un adevărat iad... Noi înaintăm cântând. În piață ne oprim... lumea dă năvală spre noi urlând și țipând... Noi cântăm Isus Regele Cel Mare... Ne temem de o încăierare, dar Domnul e cu noi. Un beat strigă la mine: ha-a-a, ce cauți tu aici? Sărmanul, mi se părea că văd pe gadareanul din Evanghelie care urla: «ce, ai venit să ne muncești pe noi?» (Luca 8, 28). Prezența noastră era pentru mulți un fel de «muncire»...
Când au început să înțeleagă cine suntem, nu ne-a mai bruscat nimeni. Am început să vedem chiar lacrimi în ochii multora. Când ne-am întors la adunare ne-au urmat mulți din care unii s-au predat Domnului...
Am cântat Cu noi este Dumnezeu... și până la orele 5 dimineața au urmat cuvântări, rugăciuni și cântări pline de putere și de mulțumire lui Dumnezeu... Am avut o noapte tainică și minunată, o noapte a Domnului...
Cu astfel de prilejuri am mai ieșit în piața Sibiului și în anii următori, împreună cu părintele Iosif la astfel de lupte. Atunci numărul ne-a fost tot mai mare și programul tot mai bogat... De pe un scaun pe care îl duceam cu noi, răsunau în mijlocul mulțimii puternice chemări la mântuire, rostite de frați curajoși și înflăcărați... Au fost multe împotriviri dar în urma lor au fost totdeauna și multe biruințe și multe roade pentru Domnul.
Curând după aceea frații ostași au început peste tot de Revelion nopțile Domnului, care au adus în poporul nostru alt fel de petreceri de Anul Nou. Inițiativa s-a generalizat - iar astăzi peste tot aceste petreceri au devenit o tradiție fericită și binecuvântată. În aceste minunate nopți ale Domnului multe mii de suflete au rupt-o cu viața cea veche începând o viață nouă. În noaptea aceasta în care în urmă cu câțiva ani s-a născut Lucrarea cea nouă a Oastei Domnului, - mii și mii de suflete s-au născut din nou prin lucrarea Duhului și Cuvântului Sfânt, noaptea de Revelion fiind unul din cele mai potrivite prilejuri pentru astfel de hotărâri mântuitoare. În astfel de nopți chiar și cei care se predaseră Domnului cu ani în urmă aveau minunatul prilej de a-și înnoi legământul pentru o tot mai deplină și mai sfântă slujire - lucru pe care s-au obișnuit cutremurător, să-l facă multe suflete.
Cartea Ce este Oastea Domnului la pag. 218 și 226 - scrie:
„Frați” și „surori”...
„Noi ostașii Domnului ne agrăim între noi frați și surori. Nu este nici o noutate această agrăire, așa se agrăiau și creștinii cei dintâi. Epistolele sf. ap. Pavel sunt pline de frați și de surori. Sf. ap. Pavel se adresează credincioșilor totdeauna cu cuvântul fraților. Toți frații vă trimit sănătate (1 Cor. 16, 20) ... îl aștept pe Timotei cu frații (1 Cor. 16, 11) etc. Creștinii cei dintâi trăiau în dragoste și frățietate evanghelică, de aceea agrăirea lor de frați și surori era firească. În scurgerea vremii această agrăire s-a stins pentru că s-a stins și frățietatea dintre oameni. Azi când te aude cineva strigând pe un altul frate și soră, cască niște ochi mari și te declară îndată de pocăit.
Ce zăpăceală! Ce mărturie grozavă despre decăderea creștinilor de azi...
Aici vom spune că agrăirea noastră de frate și soră se va face fără deosebire de tagmă și ocupație. Și eu, ca preot, sunt un frate mai mare al fraților mei ostași pentru că și apostolul Pavel se numea un frate al fraților săi creștini. Ba chiar și Mântuitorul spunea că frații Lui sunt cei ce păzesc Cuvântul lui Dumnezeu (Luca 8, 21).
Vom repeta deci: noi ostașii Domnului ne agrăim între noi frați și surori și ne vom sili să și trăim această agrăire. Prin viața și faptele noastre să dăm dovadă că suntem cu adevărat frați și surori...”
„Slăvit să fie Domnul”
Acesta este salutul pe care mi l-a inspirat Domnul și pe care îl las Oastei Domnului...
O dovadă despre slăbirea creștinismului de azi sunt și salutările creștinilor de azi. Din salutul oamenilor de azi, Evanghelia lipsește aproape cu totul... Viața celor dintâi creștini era plină de salutări duhovnicești, fiindcă pe atunci era plină lumea de oameni duhovnicești (Ce frumoase sunt salutările din epistolele sf. ap. Pavel!). Azi au dispărut salutările duhovnicești pentru că lumea e plină de oameni lumești...
Eu m-am gândit mult la un potrivit salut duhovnicesc pentru cei din Oastea Domnului. Un an de zile am purtat în suflet și această frământare și pe urmă Domnul mi-a inspirat acest salut:
Slăvit să fie Domnul ! - În veci amin!.
Acesta este salutul pe care Domnul mi l-a inspirat pentru Oastea Lui.
Este și acest salut o mărturie că tot ce s-a făcut la Oaste s-a făcut prin inspirație de la Domnul de Sus. Slăvit să fie Domnul, este un salut de slavă lui Dumnezeu. E un salut potrivit, după ce noi, clipă de clipă, trebuie să dăm slavă Bunului Dumnezeu pentru toate darurile de care ne învrednicește.
O salutare potrivită ar fi și aceasta: Pacea Domnului - la care se răspunde: Să fie cu noi cu toți... după însăși cuvintele Mântuitorului (Luca 10, 5).
Să folosim deci astfel de salutări creștinești. Și prin salutările noastre să-L vestim și să-L mărturisim pe Domnul și Mântuitorul nostru Isus Hristos...”
Să continuăm și să adâncim toate aceste sfinte și bune inițiative, precum și altele asemenea lor până ce se va răspândi peste tot felul sfânt și creștinesc de viețuire - și până ce va veni Domnul nostru.
Iată, câte fețe frumoase ar fi putut avea binele dacă...
Dacă în ziua cercetării Domnului nu s-ar fi repetat și la noi cutremurătoarea și amara experiență a Ierusalimului, despre care scrie sfântul evanghelist Luca în cap. 19, 41-44 că a respins pe Domnul.
Ce dureros se repetă și azi istoria neascultării de Dumnezeu.
Și ce grele sunt urmările ei!
Slăvit să fie Domnul.
+
Nimic nu-l face pe credincios mai cunoscut și mai vrednic de cinstire în mijlocul celorlalți oameni decât practicarea virtuții,
spre binele tuturor.
Sf. Ioan Gură de Aur