Cap. 20 - Câte feţe ar fi putut avea binele

Hristos, Stăpânul nostru ceresc, luptă să-i înnobileze pe oameni ca să-i facă pe fiecare să-I semene Lui şi să le imprime fiinţei şi vieţii tuturor şi fiecăruia o frumuseţe veşnică... - stăpânii lumii luptă să-i tâmpească spre a-i face pe toţi la fel ca să le semene lor - şi clipei scurte peste care ei vor să-şi imprime chipul. Hristos dă valoare fiecărui om şi fiecărei iniţiative în parte. Lumea dă numai tuturor în bloc.

Aceluia care ne poate cuceri prin dragostea inimii lui, prin frumuseţea minţii sale şi prin puterea harului din el, noi nu numai că îi datorăm, dar nu putem să nu-i dăm din tot sufletul toată admiraţia şi ascultarea noastră. Dar celor care vor să ne facă robi prin silnicie, - inima noastră le refuză dragostea şi ataşamentul ei.

Aceluia care prin lumină face sufletele noastre mai libere, mai largi şi mai înalte pentru Dumnezeu şi pentru oameni - cum să nu-i arătăm o veşnică dragoste recunoscătoare! Dar ce să arătăm faţă de cei care ne urâţesc sufletele şi ni le îngustează prin vreo ură de orice fel?

Dragostea lui Hristos cea vie şi adevărată, dintr-o lucrare sau dintr-o inimă este totdeauna inventivă şi binefăcătoare. Un sfânt neastâmpăr cuprinde sufletul iubitor şi o continuă căutare de noi căi îl frământă pentru revărsarea binefacerilor sale în slujba iubirii, adevărului şi binelui. Ce minunat este să vezi cum îl transformă pe om credinţa şi dragostea lui Hristos! Dintr-un om mai înainte nepăsător de semenii lui, nesimţitor faţă de binele şi de frumosul celor din jurul său - sufletul credincios devine prin Hristos dintr-odată şi puternic, un om nou.

Din clipa aceea ochiul se deschide în afară şi vede dureros şi trebuinţa celor din jurul lui. Urechea lui se deschide spre alţii - şi începe să audă mereu noile îndemnuri ale Duhului Sfânt, să simtă adâncile chemări ale de-aproapelui căzut. Iar mintea lui nouă, înflăcărată de căldura inimii sale noi, caută şi găseşte o mie de căi necunoscute înainte, neobişnuite înainte, refuzate total înainte, - dar fericite acum, spre a aduce mai bine, mai frumos şi mai adevărat, la îndeplinire spre alţii, porunca dragostei Duhului lui Hristos care îi stăpâneşte inima sa înnobilată şi sfinţită prin naşterea din nou.

Astfel încă de la începutul Oastei apar o mulţime de iniţiative frumoase şi fericite în munca şi lupta pentru vestirea lui Hristos - şi pentru mântuirea celorlalţi oameni.

Unele din aceste iniţiative la început locale, cu timpul s-au generalizat. Altele au avut o viaţă mai scurtă şi o răspândire mai redusă. Altele au rămas numai încercări sau gânduri... din pricină că ori nu s-a găsit timpul, ori nu s-au găsit mijloacele prin care să fie aduse la îndeplinire. Ori piedicile diavolului şi vitregia împrejurărilor le-au nimicit.

În esenţa ei, însăşi Oastea Domnului era o minunată iniţiativă ţâşnită ca un fluviu puternic din Stânca ce era Hristos, din dragostea Crucii şi Jertfei Lui. Ce vii şi puternice s-au revărsat de la început apele acestui fluviu duhovnicesc peste întinsul pustiu al vieţii poporului nostru şi bisericii noastre. Din albia lui sănătoasă, apele vii se revărsau în toate părţile găsind mereu noi şănţuleţe spre largurile ţării prin care să curgă înviorând pe cât mai mulţi...

Am vrea în cele din acest capitol să arătăm doar câteva din gândurile şi faptele dragostei lui Hristos Mântuitorul, care s-au ivit una de ici alta de colo, în Lucrarea Oastei, încă de la început, nu numai de la Centru spre margini - ci şi invers.

L. S. nr. 11 din 23 martie 1924 scrie:

„Prima cârciumă închisă de Oastea Domnului.

...Domnule părinte - spune o scrisoare - ...eu sunt de profesie comerciant şi cârciumar... Vă rog să mă înscrieţi şi pe mine în Oastea Domnului căci mă lepăd de băuturile spirtoase, de sudalme şi răutăţi... şi nu voi mai deschide duminica cum fac ceilalţi colegi ai mei, iar în loc de aceasta voi împărţi printre oameni cărţile şi foile sfinte de la dvs, ca să-i îndemn să se înscrie şi ei în Oastea lui Hristos. Vă rog frumos să mă primiţi şi pe mine în Oastea lui Isus, sperând că pasul meu îl vor urma şi alţii...”

Buteni, jud. Arad, 3 martie 1924

Filip Mureşan

„Scrisoarea de mai sus - adaugă părintele Iosif - vine dintr-o parte de unde nu ne aşteptam. Această gazetă a avut cuvinte grele şi de multe ori tăietoare şi necruţătoare la adresa cârciumarilor - şi iată din rândul celor mustraţi se ridică unul care vede şi judecă scrisul gazetei nu după câştigul pe care îl are el trupeşte - ci după glasul sufletului său... Minunate schimbări a făcut puterea lui Dumnezeu în casa ta şi în sufletul tău Filipe... În loc de băutură tu vei împărţi de acum înainte oamenilor lumină şi hrană sufletească. Rămâi în această apostolie şi Domnul îţi va schimba paguba ce o ai din aceasta, în mare câştig de mântuire sufletească... Fie ca pilda ta să fie urmată şi de alţi colegi... Ce bine ar fi să facă toţi cârciumarii aşa... Gândiţi-vă iubiţi cârciumari că şi voi aveţi un suflet care strigă după mântuire. Colegul vostru a auzit acest glas al sufletului său. Voi nu vreţi să-l ascultaţi?”

P. Trifa

- Până la urmă au fost mulţi şi alţi cârciumari care au ascultat. Oastea Domnului a întors la Dumnezeu sute de cârciumari şi mii de făcători de băuturi îmbătătoare care au ascultat Cuvântul lui Dumnezeu ce spune prin profetul: Vai de cel ce dă aproapelui său să bea. Vai de tine care îi torni altuia băutură spumoasă şi-l ameţeşti... Te vei sătura şi tu de ruşine în loc de slavă... Îţi va veni şi ţie rândul să iei paharul (pedepsei) din Dreapta Domnului... (Hab. 2, 15-16).

Au ascultat şi s-au îngrozit. S-au întors la Dumnezeu şi n-au mai făcut acest mare păcat.

O, ce minunate roade are sămânţa Evangheliei. Şi câte astfel de roade ar fi adus Oastea, dacă n-ar fi fost împiedicată cum a fost.

L. S. nr. 1 şi altele din 1926 scrie:

„Cu banii pentru ţuică şi tutun...

...Petru Marcu din Cernavodă - Constanţa - s-a hotărât pentru Domnul. Cu banii ce-i dădea înainte pentru ţuică şi pentru tutun, va cumpăra lunar cărţi şi gazete religioase şi le va împărţi gratuit celor care trăiesc în aceste patimi rele, pentru a-şi arăta recunoştinţa faţă de Domnul că l-a scăpat din aceste curse diavoleşti - şi pentru a-i ajuta şi pe alţii ca să scape...”

În curând l-au urmat Ioan Indrei din Arad, Zaharie Cudlic din Bucovina, - şi apoi alţii mulţi-mulţi care cu banul dat mai înainte spre pierzarea sufletului lor şi al altora, vor ajuta de acum înainte atât la mântuirea lor cât şi la a altora...

L. S. nr. 8 din 14 februarie 1926 scrie:

„Un ogor pentru lucrul Domnului...

...O istorie întreagă v-aş putea face părinte din tot trecutul meu... Am fost un beţivan vestit. Îmi mâncasem aproape toată averea cu beţia şi băutura. Dar de când am intrat în Oastea Domnului, mulţumesc Tatălui Ceresc... m-am schimbat cu totul... De când m-am lăsat de băutură mi-am cuprins înapoi pământul ce-l vândusem... Acum vin şi eu cu un ajutor pentru lucrul Domnului care m-a ajutat pe mine. Am citit de fratele Petru Marcu din Cernavodă care s-a înştiinţat cu o sută de lei pe lună. Eu vreau să ajut lucrul Domnului cu un ogor pe care am să-l arendez anual şi arenda pentru el s-o trimit pentru Oastea Domnului, căci ea mi-a ajutat să-mi cuprind înapoi pământul vândut prin beţie... Vă sărut amândouă mâinile şi vă mulţumesc din tot sufletul meu pentru binefacerile şi osteneala ce o faceţi pentru sufletele noastre...”

Augustin Toma din Vecerd, ostaş în O. D.

Îţi mulţumim dragă Augustine pentru ajutorul ce îl dai pentru lucrul Domnului. Fapta ta ne aduce aminte de vremile fericite ale primilor creştini... când oamenii îşi puneau tot ce aveau în slujba Domnului, şi era una inima şi sufletul lor, iar peste toţi era un mare har (Fap. Ap. 4, 32-35). Arată, iubite Augustine, tuturor trecătorilor ogorul Domnului - şi spune tuturor ce ţi-a făcut ţie Domnul şi cum a avut milă de tine... Spune că de când trăieşti o viaţă cu Domnul, El ţi-a ajutat să-ţi răscumperi înapoi şi pământul pierdut - şi să-ţi câştigi şi averea cerească...

P. Trifa

- Această iniţiativă bună însă s-a împotmolit prea curând. Au mai fost mulţi care şi-au răscumpărat înapoi ceea ce pierduseră înainte prin beţii şi păcate. Dar prea puţini au fost acei care să-şi arate recunoştinţa pe măsura care o datorau Domnului pentru aceasta.

Odată eram cu păr. Iosif când am primit o scrisoare care suna cam aşa: ...vă scriu cu bucurie părinte Iosif, că de când m-am întors la Domnul prin scrierile dv., nu numai că mi-am răscumpărat înapoi casa pe care mi-o vândusem prin beţie şi la jocul de cărţi, dar acum prin munca şi prin înfrânarea mea de la acestea mi-am mai făcut o casă, cea mai mare şi mai frumoasă casă din sat. Vă trimit aici şi fotografia casei ca s-o vedeţi. Şi mi-am umplut casele mele cu de toate, având acum din belşug totul...

- Vezi dragă Dorz, zise cu tristeţe părintele după ce lăsă din mână această scrisoare - am primit sute şi sute de astfel de scrisori şi eu mulţumesc din tot sufletul meu lui Dumnezeu că ne-a ajutat să-i putem scoate pe aceşti oameni din păcat şi din sărăcie. Dar acum ei sunt bogaţi - iar sărăcia lor s-a întors asupra noastră. Noi n-avem trei lei ca să mergem cu tramvaiul adeseori, ci trebuie să mergem pe jos. Eu n-am bani nici să-ţi plătesc ţie şi lui Marini un salar cât de modest, ci trebuie să lucrezi şi tu aici zi şi noapte, ca mine, fără nici o plată...

Alte lucrări evanghelice şi-au avut toate câte un „Mecena” - câte un binefăcător mare, dintre cei pe care i-au ajutat ele ca să vină la Dumnezeu. Dar în Oastea Domnului încă nu s-a arătat un astfel de recunoscător, un astfel de Zacheu.

Iată, lui Tudor Popescu i s-a zidit o casă uriaşă în Bucureşti de către o prinţesă care s-a pocăit prin el... iar noi nici măcar cu chirie nu ne putem strânge de pe drumuri cu toate ale noastre la un loc, ci tot împrăştiaţi şi sub datorii şi camete trebuie să gemem şi să lucrăm zi de zi şi an de an...

...Dacă şi-ar plăti şi ai noştri măcar datoriile pe care le au pentru cărţile şi foile pe care le-au dus...... Numai din dobânzile pe care le-am fi luat după aproape un milion de lei câţi îi avem prin ţară de atâţia ani - am fi ajuns să avem şi noi un adăpost şi o stare pe care am merita-o. Am fi cumpărat vagoane de hârtie şi am fi tipărit mii de cărţi. Dar aşa... ei se bucură că au fost ajutaţi, că au acum belşug şi binecuvântări îndoit şi înzecit - iar mai departe nu gândesc deloc.

Lui Dumnezeu nu-şi aduc aminte că-I datorează nimic, pentru minunea harului Său faţă de ei. Nici deaproapelui de care Dumnezeu S-a folosit spre a le face atâta bine...

Eu nu zic aceasta pentru mine, căci nu aştept nici o răsplată pământească de la nimeni... Dar cu cât s-ar putea face pentru Domnul mai mult, - dacă astfel de oameni ar jertfi măcar a zecea parte din câştigul lor pentru Lucrarea Domnului. Măcar atât cât făcea până şi fariseul din pilda Evangheliei care dădea Domnului zeciuială din toate veniturile sale... (Luca 18, 12).

Lucrarea Domnului s-a făcut şi se face tot numai cu bănuţul văduvei şi cu neagra sărăcie a noastră, care n-avem adesea nici cei trei lei pentru tramvai, ci trebuie să mergem pe jos...

L. S. nr. 18 din 1 mai 1927 scrie:

„...Din crâşmă - casă de lumină...

Irina Mihai Aniţa din Neagra Şarului, Bucovina, o fostă crâşmăreasă, s-a înscris în Oastea Domnului şi a devenit o credincioasă adevărată. Localul crâşmei l-a făcut o casă de lumină plină de cărţi religioase, Biblii şi foi sfinte, deschisă pentru toţi cei care vor să meargă acolo să afle şi să se hrănească din Cuvântul lui Dumnezeu. E o adevărată minune ceea ce se petrece aici prin Lucrarea Oastei Domnului...”

Gh. Bulei Roşu, ostaş al Domnului

„...Fii binecuvântată a Domnului iubită fiică Aniţa... tu, dintr-o fiică iubită a ispitelor care împărţeai din belşug otravă sufletească şi biruinţă pentru iad, te-ai făcut o binevestitoare a Domnului. Dintr-o semănătoare de întuneric, te-ai făcut o semănătoare de lumină. Dintr-o casă a diavolului crâşma ta s-a făcut o casă de lumină şi de credinţă mântuitoare... Fiică Aniţa, ispitele vor veni iarăşi, Satana se va ridica împotriva ta şi dinafară şi dinăuntru... Dar tu rămâi tare, rămâi în focul cel sfânt care te-a cuprins... în minunata slujbă de vestitoare a Domnului... ca o mărturie despre biruinţa şi schimbarea pe care o face Duhul Sfânt într-un suflet care Îl primeşte pe Domnul... Să nu-ţi pară niciodată rău după câştigul care îl aveai în crâşmă. Câştigul acela era un câştig necurat stors din patimile şi suferinţele Domnului, era un câştig ce-ţi aducea o groaznică pierdere: pieirea sufletului tău... În locul pagubei din crâşmă vei avea un câştig pe care lumea întreagă cu toate bogăţiile ei nu ţi-l pot asigura: mântuirea sufletului tău. Domnul să ajute şi altora să urmeze calea aceasta”.

După un an L. S. nr. 3 din 1928 scrie:

Un sat întreg se lasă de beţie şi băuturi. E satul Neagra Şarului... În tot satul nu mai sunt nici băutori nici dansatori. Tot satul citeşte Biblia şi cărţile Oastei Domnului. Iată ce a putut face o samariteană a Domnului în cetatea ei.

Domnul Hristos într-adevăr a mai ajutat şi pe alţii mulţi, să mai urmeze pilda sorei Aniţa din Neagra Şarului.

Multe surori şi fraţi şi-au schimbat odată cu inimile şi casele lor. Casele lor au devenit din nişte case ale întunericului cum fuseseră înainte, nişte case ale luminii, unde multe suflete mergând s-au aprins pentru Hristos şi pentru slujba Lui mântuitoare. Iar acest lucru a schimbat apoi faţa şi viaţa multor familii şi cetăţi, spre slava şi bucuria lui Dumnezeu.

L. S. nr. 12 din 24 martie 1926 - scrie:

„Cartea neagră”, „cartea suferinţelor” şi „Sfatul păcii”...

În comuna Şomoşcheş jud. Arad este o Oaste vrednică şi un stegar vrednic. În această Oaste au mai intrat acum încă 32 de suflete noi. Odată cu hotărârea de mai sus stegarul Petru Sas ne aduce la cunoştinţă nişte hotărâri de toată lauda.

În toată duminica şi sărbătoarea - ne scrie el - după amiază ţinem adunare la biserică iar seara la noi acasă, pe rând când la unii când la alţii. Pe cei ce nu se supun datoriilor Oastei Domnului îi ştergem afară din Oaste. Pe cei ce greşesc şi se căiesc îi scriem în Cartea neagră. Cei ce suferă pentru Hristos vin înscrişi în Cartea suferinţelor pe care le avem anume în acest scop. Pentru înlesnirea lucrurilor acestora am ales un sfat al Oastei. Tot Oastea a ales şi un sfat numit Sfatul păcii pentru că ostaşii nu pot merge între ei la judecată ci se vor împăca aici...

Iată ce iniţiativă frumoasă şi bună care ar fi ajutat să se pună o bună rânduială în viaţa şi în adunarea multora care mai târziu, îngăduind păcatul şi neascultarea, au ajuns din nou la ruina şi la pierzarea din care îi izbăvise odată harul Domnului nostru Isus Hristos...

L. S. nr. 22 din 28 mai 1926 scrie:

„...Să ajutăm pe un frate năpăstuit.

Noi cei strânşi în Oastea Domnului trebuie să avem înainte de toate între noi o evanghelică şi frăţească dragoste de frate, aşa cum spun Scripturile despre creştinii cei dintâi că era una sufletul şi inima lor (Fap. Ap. 4, 32). Dovada acestei frăţietăţi trebuie s-o arătăm şi prin fapte. Când un frate ostaş cade năpăstuit, trebuie să-i venim în ajutor cu toţii. Toţi să fim pentru unul - şi unul pentru toţi.

Un frate ostaş Miron Dănuţ din Văleni, jud. Satu Mare ni se plânge că i-a pierit un bou în brazdă. Fratele nostru este un biet invalid de război. Ne putem închipui pierderea lui. Noi fraţii lui ostaşi, trebuie să-i sărim în ajutor. Eu socot că paguba fratelui nostru ne vine de la Domnul. E prima încercare când Domnul ne pune la probă pe noi, ostaşii Lui, ca să vadă cât e de mare credinţa şi dragostea dintre noi... Suntem peste 2.000 de ostaşi. Dacă fiecare ar da numai 4-5 lei, fratele nostru ar fi salvat. Deschidem colecta cu un ajutor din fondul societăţii Oastea Domnului de 500 de lei. Redactorul I. Trifa personal 200 de lei...”

- În curând s-au adunat cinci mii de lei, pe care părintele Iosif i-a trimis fratelui Miron - care şi-a cumpărat boul numai cu 3.500 de lei, iar restul i-a făcut el însuşi dar, înapoi, pentru lucrul Domnului. Dar a fost în această iniţiativă o izbucnire de atâta dragoste şi părtăşie încât părintele spunea fericit: „...Slăvit să fie Domnul că frăţietatea noastră a trecut proba acestei încercări în chip aşa de frumos. Slăvit să fie Domnul că a pus între noi şi a adus între noi iarăşi frumoasa dragoste şi frăţietate a creştinismului dintâi...”

Mai târziu s-au mai ivit şi alte astfel de ocazii când a fost pusă iarăşi la probă dragostea şi duhul de într-ajutorare frăţească - şi mulţi fraţi năpăstuiţi au fost ajutaţi la necazul lor. Au mai fost ajutaţi - e adevărat - şi câte unii care s-au dovedit a fi nişte nevrednici de aceasta. Dar adevărata dragoste face binele fără a mai judeca şi osândi. Nimeni n-a sărăcit niciodată din faptul că ar fi dăruit prea mult celor lipsiţi. Dar binecuvântări a avut totdeauna oricine şi-a deschis cu bunătate şi înţelegere inima şi mâna spre cel care cerea sau avea nevoie să ceară ajutor.

Până astăzi, acest duh al dragostei darnice s-a văzut mereu la lucru printre noi. Multe inimi şi multe mâini sunt mereu deschise pentru ajutorare acolo unde este nevoie, fie a Lucrării, fie a fraţilor. Fericiţi cei milostivi - căci ei au parte de milă. Binecuvântaţi sunt cei binefăcători pentru Domnul căci ei au şi vor avea veşnic parte de binefacerile Domnului. Acei care au făcut astfel, ştiu că aceste făgăduinţe sunt întru totul adevărate.

L. S. nr. 22 din 28 mai 1926 scrie:

„Să-i ajutăm pe ţigani să cunoască Evanghelia...

Este la noi un obicei urât şi păgân de a avea numai batjocuri la adresa ţiganilor. În faţa Evangheliei - şi ţiganii stau alături de noi şi noi alături de ei... Am adus din Germania Evanghelii scrise pe limba ţiganilor pentru ca să trezim şi în ei cunoştinţa Mântuitorului. Rugăm pe cititorii noştri să ajute răspândirea acestor Evanghelii printre ţigani. Poate mulţi le vor citi din curiozitate - iar apoi vor afla în ele pe Mântuitorul. Nu trebuie să mergi misionar în Africa, - noi avem aici atât de mult de lucru printre cei care nu cunosc pe Mântuitorul şi Dumnezeul nostru Isus Hristos...”

La această iniţiativă s-a răspuns prea puţin şi se răspunde chiar şi azi prea puţin. Încă nu s-a ridicat nici un suflet de lucrător pentru Domnul ca să-şi ia mai hotărât asupra sa ca o sarcină de la Domnul vestirea Evangheliei printre ţigani.

Acest popor s-a sporit şi la noi atât de mult - dar nici o lucrare susţinută nu se vede printre ei spre a fi aduşi la Hristos Domnul. Însă diavolul face între ei o lucrare atât de puternică. Printre ţigani sunt atât de multe păcate încât din pricina lor se întâmplă o mulţime de nenorociri, fiindcă ei zac în cel mai greu întuneric trupesc şi sufletesc. Nimeni nu se ocupă de mântuirea lor.

Într-un timp se făcuse prin Moldova şi între ţigani puţină lucrare. - Şi s-au ivit atunci frumoase şi bucuroase roade... Dar şi această lucrare a slăbit din cauza asprimii vremilor care s-au abătut peste noi.

Între fraţii noştri rămaşi în Uniunea Sovietică, avem însă un număr frumos de fraţi şi surori ţigani. Există acolo dintre ţigani unul din cei mai minunaţi copii ai lui Dumnezeu care cu un curaj şi cu o mare râvnă din Hristos, a ajuns un misionar puternic în cuvinte şi în fapte pentru Evanghelia Domnului. Prin el Cuvântul Domnului s-a răspândit şi se răspândeşte şi azi până la mari depărtări...

Cine ştie ce alte astfel de suflete minunate ar mai avea Domnul printre ţigani, dar din pricină că noi nu ne dăm nici o osteneală să-i chemăm şi să-i aducem la Hristos, aceste comori zac şi se pierd în acel întuneric de care sunt acoperite acum. Iată un ogor nou şi plin de făgăduinţe ca un Canaan necunoscut. Cine va veni de acolo cu primele roade pentru Dumnezeu? Cine va asculta în sfârşit îndemnul părintelui Iosif din urmă cu atâţia ani?

L. S. nr. 1-2 din 7 ianuarie 1927 scrie:

„Semănători de lumină.

Lumina Satelor are o mulţime de prieteni şi sprijinitori, care ajută răspândirea ei, şi prin asta ajută lucrul Domnului. Vom începe să publicăm cu numele pe cei care s-au pus în această slujbă pentru Domnul. Cu prilejul împlinirii a 5 ani de la începutul foii trebuie să-i amintim pe acei fraţi ai noştri care ostenesc semănând lumină şi ajută răspândirea Cuvântului Sfânt achitându-şi cu stăruinţă şi punctualitate şi datoria faţă de munca noastră.

Vrednicul econom Nicolae Voinescu din Bran Poarta, jud. Braşov a făcut multe abonamente vechi şi noi.

Vechiul şi bravul stegar în Oastea Domnului Iulius Igna din Câmpeni jud. Hunedoara. Răspândeşte mereu Cuvântul Domnului, plătind şi de la el, pentru a trimite foaia şi cărţile prin locuri unde acestea sunt necunoscute.

Alţi buni fraţi sunt Apostol Antohi şi Vasile Budacă din Boteşti jud. Bacău, care fac de mult timp la fel.

...Şi ani de zile au urmat astfel de liste de suflete semănătoare de lumină...

Dar cele mai multe nume strălucite au rămas necunoscute, căci tot ce au făcut ei a ştiut numai Domnul. Totuşi faptele acestea ale lor, au ajutat multe suflete să-L afle pe Dumnezeu. Şi datorită dărniciei şi ostenelilor lor, Cuvântul Domnului s-a răspândit la mulţi.

Odată a venit la redacţie o soră văduvă, cu un defect de vorbire, - şi ne-a spus:

- „Eu nu pot să vorbesc nimănui despre Domnul din cauza slăbiciunii mele. Dar iată eu plătesc banii aceştia ca să trimiteţi de preţul lor Biblia şi cărţile Oastei în zece părţi din ţară, ca aceste cărţi să vestească în locul meu pe Domnul şi mântuirea Sa multora...”

- Fiţi binecuvântaţi voi minunaţi semănători de lumină care, ajutând pe mulţi să umble în neprihănire, - veţi străluci odată atât de frumos în Împărăţia lui Dumnezeu.

L. S. nr. 45 din 6 noiembrie 1927 scrie:

„Steagul Oastei Domnului din Hunedoara.

O Oaste a Domnului s-a înfiinţat şi în oraşul Hunedoara prin străduinţele vrednicului protopop al Hunedoarei Dr. Vasile Oană şi ale d-lui inginer Emilian Popescu, un vechi prieten şi luptător în Oastea Domnului.

Oastea din Hunedoara a înfiinţat un Fond de binefacere.

Are un Buletin al Oastei Domnului din Hunedoara care se tipăreşte acolo şi publică lucruri frumoase despre mersul societăţii Oastei.

Are un frumos Steag al Oastei care s-a sfinţit în 23 octombrie 1927 cu ocazia sfinţirii bisericii din Peştişul Mic.

...Fraţilor din Hunedoara le dorim multă binecuvântare în frumoasa lucrare pe care o fac. Domnul să le ajute să-şi poată păzi steagul şi credinţa până la sfârşitul vieţii lor...”

După steagul de la Batiz de lângă Hunedoara, care a fost primul steag al Oastei, urmează cel al Hunedoarei - şi pe urmă...

...şi pe urmă L. S. nr. 21 din 20 mai 1928, publică:

„Un model de steag pentru Oastea Domnului”... scriind următoarele:

...După 5 ani trecuţi de la înfiinţarea ei, Oastea Domnului a ajuns azi în plină ofensivă... pe unele locuri cei intraţi în Oaste s-au organizat şi şi-au făcut şi steag.

Societăţile Oastei Domnului vor trebui să-şi aibă şi steagul la fel peste tot. Dăm alături modelul unui astfel de steag. Se văd în acest model cele două feţe ale steagului. Pe o faţă este Chipul Mântuitorului Isus, Chipul Conducătorului Oastei spunându-ne cuvintele (care sunt scrise deasupra Lui):

«Îndrăzniţi, căci Eu am biruit lumea» (Ioan 16, 33). Pe cealaltă faţă sunt doi îngeri ţinând Crucea. Ei ne spun că taina biruinţei noastre este Crucea şi Jertfa Mântuitorului... fiind scris deasupra lor: În acest semn veţi învinge.

Fiind noi luptători pentru Împărăţia cerului, steagul va avea culoarea albastră, culoarea cerului... Vom încerca să facem aşa ca steagurile să fie la fel pentru toate societăţile Oastei Domnului...”

Aceste steaguri umplură curând ţara. Toţi fraţii care mergeau pe sate sau prin oraşe la adunări mergeau încolonaţi frumos, cu medaliile Oastei pe piept şi cu steagurile în frunte. Erau anumiţi fraţi aleşi ca stegari... Şi ce plini de putere şi bucurie mergeau fraţii şi surorile atunci încolonaţi şi plini de îndrăzneală şi de avânt, într-o dragoste fierbinte pentru Domnul. Şi într-o ascultare deplină de învăţătura şi rânduielile Lucrării Oastei în care eram.

Cu duioşie ne amintim cum aceste semne dinafară aveau atunci un puternic efect asupra umblării şi trăirii noastre de luptători ai Domnului. Ele nu numai că impuneau un respect dinafară pentru Lucrarea Domnului şi erau un mijloc puternic de chemare în lupta contra păcatului, - dar chiar şi pentru cei care le purtau erau, precum am mai spus, o înştiinţare permanentă şi un îndemn neîncetat la o trăire tot mai evlavioasă şi mai vrednică de Numele Domnului, ale cărui semne le purtăm şi pe trupul nostru...

Dacă împrejurările ar fi îngăduit... sau ar mai îngădui vreodată, aducerea cruciuliţei şi a steagului în Lucrarea Oastei, ar fi un puternic mijloc de a readuce iarăşi odată cu acestea şi frumosul avânt, fericita atmosferă duhovnicească, dulcea unitate şi părtăşie şi hotărâta lucrare în aceeaşi gândire şi simţire - pe care a avut-o Oastea Domnului atunci.

L. S. nr. 51 din decembrie 1927 scrie:

„Cercetarea bolnavilor din spitale...

Noi, ostaşii Domnului din Salonta, jud. Bihor, în fiecare duminică, după ce ieşim din sfânta biserică avem după masă adunare când la unul când la altul... De astă vară ne-am hotărât să cercetăm bolnavii din spitale... cu daruri de mâncare şi cu cărţi şi Biblii pentru hrana sufletului... Le împărţim câte un dar trupesc şi câte un dar sufletesc la fiecare... O, ce mari mângâieri au cei bolnavi...

...Frumos lucru fac fraţii noştri din Salonta. Fapta lor să fie o pildă tuturor ostaşilor. Fiecare ostaş să se facă un samaritean milostiv. În această lume în care parcă a murit mila şi bunătatea, noi să purtăm în lume duhul cel dulce al milei şi milostivirii de oameni...”

- Şi această frumoasă iniţiativă a fost preluată curând... Unii mai des, iar alţii mai rar, dar nu peste mult timp, toate adunările din ţară începură să se ocupe frumos şi dornic de împlinirea acestei binecuvântate porunci a Domnului. Şi o, cât de plini de fericire se întorceau toţi cei care ajutaseră în vreun fel la mângâierea şi bucuria celor bolnavi.

Pe unde acest bun obicei evanghelic mai stăruie, Domnul binecuvântează cu mult har întreagă adunarea acestor suflete. Dar unde credincioşii îşi văd numai de ale lor uitând pe cei ce sufăr acolo, - şi binecuvântările s-au pierdut.

Să ne întoarcem grabnic la dragostea şi mila de la începutul credinţei noastre, ca să revină iarăşi şi harul între noi.

L. S. nr. 8 din 19 februarie 1928 scrie:

„Biblii - la loto.

- Oastea Domnului are mulţi bravi care se străduiesc să răspândească Cuvântul lui Dumnezeu în multe feluri. Iată spre pildă ce a făcut fratele Miron Dănuţ, din Văleni, jud. Satu Mare, care a desfăcut şi desface sute şi mii de cărţi religioase... Pentru Bibliile cele scumpe şi frumoase a făcut lozuri de câte zece lei şi a pus Bibliile la loto.

Astfel oamenii cumpărând îndată câte un loz, Bibliile au fost trase la numere, iar un număr era câştigător. Cel care o câştiga trebuia să o dea fiecăruia din cei care participaseră - să citească câte un verset care i se alegea. Dacă voia să o vândă n-avea drept decât la unul din acei care cumpăraseră lozuri. Dacă câştigătorul nu ştie citi, primeşte în schimbul ei un sfert din preţ iar Biblia trece mai departe...”

Această iniţiativă nu s-a prea răspândit... Dar e frumoasă în sine şi poate că cineva ar reînvia-o, cândva, în felul acesta sau în alt fel, pentru răspândirea Sfântului Cuvânt.

L. S. nr. 25 din 17 iunie 1928 - scrie:

„Un fond de 3.000 de lei pentru înfiinţarea unei cooperative a celor din Oastea Domnului...

În oraşul Hunedoara Oastea Domnului are un vrednic lucrător, este dl. inginer Emilian Popescu de la Uzinele de Stat.

De la acest suflet luminat şi bun, primim următoarea prea frumoasă scrisoare:

Iubite părinte... În convingerea mea că Oastea Domnului este ieşită din Lucrarea Duhului Sfânt, îi cercetez mijloacele de luptă. Căci o luptă ne-a adus Mântuitorul, dar această luptă a amorţit azi în sânul creştinătăţii de acum. În realizarea Împărăţiei lui Hristos în lume, organizarea economică îşi are şi ea un rost. Deocamdată o cooperativă a Oastei prin care să se vândă şi să se cumpere împreună de către toţi cei din Oastea Domnului produsele ce vor să le desfacă - şi mărfurile de care au lipsă.

Toate nedreptăţile comerţului de azi pot fi suprimate printr-un comerţ credincios.

Ne trebuie un fond economic al Oastei Domnului. Pentru acest fond trimit odată cu această scrisoare suma de 3.000 de lei... Doresc ca acest fond să atingă valori considerabile - ca bunul scop să fie atins... Mă rog lui Dumnezeu umilit în faţa Frumuseţii şi Bunătăţii Lui, să pună El începutul, cu puterea Sa...

Cu toată iubirea, inginer Em. Popescu

Ce minunată scrisoare. Numai un suflet atins de suflul Duhului Sfânt poate lămuri gânduri şi planuri aşa de frumoase. Noi primim, iubite d-le inginer, cu toată bucuria frumosul plan al unei cooperative creştine... Cooperaţia creştină este şi ea o poruncă a Evangheliei. Cooperaţia este Evanghelia iubirii, dreptăţii şi frăţietăţii dintre oameni, coborâtă în traiul şi ajutorul oamenilor... Vom lua în gând - şi Domnul ne va arăta cum să înfăptuim şi acest lucru bun, pentru ca văzând oamenii şi în latura aceasta, dragostea şi frăţietatea dintre noi, - să capete şi ei râvnă şi dor după trăirea Evangheliei Mântuitorului şi mântuirea sufletului...”

...Astfel de iniţiative au mai încolţit apoi ici şi colo - dar lipsa de maturitate duhovnicească şi nestatornicia vremurilor, - n-au îngăduit să se realizeze la noi acest gând frumos care în alte ţări mai înaintate duhovniceşte, a dat şi dă atât de frumoase roade în toate privinţele. Totuşi ideea rămâne atât de minunată şi de frumoasă, pentru cine va avea cândva starea duhovnicească şi posibilităţile materiale s-o realizeze...

Ce frumoase lucruri încolţeau... Şi ce roade minunate ar fi putut aduce dacă ar fi fost cine să înţeleagă darul lui Dumnezeu şi cine era Acela care vorbea cu noi atunci - şi pe câte căi voia El să vină la noi şi în ajutorul nostru (Ioan 4, 10).

Una după alta apar alte şi alte iniţiative:

„Prima casă a Oastei Domnului - apare în 1928 în comuna Botuşana (Bucovina) prin ajutorul bunului preot Gh. Abageri. Casa a fost destinată adunărilor Oastei şi a fost sfinţită în mijlocul unei frumoase şi înălţătoare serbări. Cu prilejul acesta au mai intrat în Oastea Domnului multe suflete...”

„Prima nuntă fără alcool...

În ziua de 14 octombrie 1928, în comuna Sf. Ilie din jud. Suceava s-a arătat un nou rod frumos al societăţii Oastea Domnului. În această zi păr. Berariu a oficiat nunta tinerilor Toader a Vasile Polocoşev şi Elisaveta a Dumitru Popovici. La această nuntă n-a fost alcool şi dezmăţ lumesc. Au luat parte foarte mulţi oameni şi au fost cu toţii deplin mulţumiţi. În tot timpul mesei s-au cântat cântări duhovniceşti şi s-a vorbit din Sfânta Scriptură.

Nu s-a auzit nici o vorbă de glumă proastă şi nici o înjurătură şi nu s-a văzut nici un fumător, după cum se întâmplă de obicei printre alţii la astfel de ocazii... Tinerii au primit un dar frumos în bani - dar printre alte daruri au primit Biblia, cărţi de rugăciuni şi cărţi duhovniceşti de mare folos vieţii şi familiei lor.

Slăvit să fie Domnul pentru astfel de începuturi cu roade minunate.”

Gh. Cataragiu, ostaş, Suceava

Într-adevăr Domnul să fie slăvit, căci după nunta fără alcool şi fără dezmăţ lumesc de la Suceava, au urmat curând alte şi alte nunţi duhovniceşti. Iată şi pe următoarea în Bihor:

„...Cucernice părinte... Vă aducem o veste bună şi o mare bucurie. În 8 noiembrie 1928 s-a ţinut în comuna noastră nunta fratelui nostru Ioan Ţepelea cel dintâi dintre noi care s-a înrolat în Oastea Domnului - şi a sorei noastre Veronica Marcu. Nunta toată a fost pusă în slujba Domnului, fără pic de alcool, nemaiavând Satana nici o parte în această nuntă...

Am început cu rugăciuni şi cântări la casa mirelui. Apoi ne-am dus cântând frumos după mireasă. Acolo am început cu rugăciune, apoi cântări şi cuvântări din Sfânta Scriptură, unde stă scris despre Taina Căsătoriei...

Apoi ne-am dus la biserică... unde ne aşteptau o mare mulţime de oameni. După cununie ne-am întors cântând şi slăvind pe Dumnezeu... La casa mirelui s-a desfăşurat masa şi adunarea nunţii în cel mai înălţător fel duhovnicesc. Toată mulţimea celor adunaţi au rămas uimiţi şi mulţumiţi de frumoasa noastră nuntă creştinească. Mulţi s-au mai înscris în Oastea Domnului...

Dumitru Caba, ostaş, com. Beznea jud. Bihor

Iată ce lucru frumos au făcut fraţii noştri ostaşi din Beznea, căci grozav a mai stricat diavolul şi taina cea sfântă a căsătoriei... Fraţii ostaşi au purces şi la curăţirea acestei taine de rugina cea rea ce s-a pus pe ea. Şi bine au făcut, căci ei au făcut aşa cum i-a învăţat Duhul Sfânt. Frumoasa lor faptă o punem aici ca pe o pildă şi pentru alţii. Iar celor căsătoriţi le dorim multă binecuvântare de la Domnul de Sus, cu ani mulţi, trai fericit şi viaţă predată şi închinată Domnului...”

L. S. nr. 1 din 1 Ianuarie 1929

Astfel au început în ţara noastră primele nunţi creştineşti după atâtea vremuri de necreştinism în asta.

Astăzi, după zeci de ani de la înfiinţarea Oastei Domnului, acest fel de nunţi nu mai sunt o raritate - ci un obicei binecuvântat care se poate vedea peste tot între fraţii ostaşi.

Totuşi cât de mult s-ar fi mai putut şi s-ar mai putea face şi în privinţa asta!...

L. S. nr. 50 din 9 decembrie 1928 scrie:

„Pentru îndreptarea datinilor de la înmormântări.

Iarăşi de la bravul nostru stegar şi luptător din Oastea Domnului, Petru Sas din Şomoşcheş, jud. Arad, primim următoarele:

...Aţi scris la gazetă frumoase învăţături arătând cum a stricat diavolul datinile noastre cele creştineşti şi bune. Între acestea sunt şi cele de la înmormântări... Pe cel mort trebuie să-l privegheze prietenii şi rudeniile cu rugăciuni şi gânduri frumoase, iar după înmormântare să se dea în amintirea răposatului o masă, adică o pomană pentru săraci şi prieteni.

Cred că acestea au fost nişte datini bune şi frumoase la începutul credinţei, dar acum pe toate le-a atras diavolul în slujba lui. La priveghere în loc de rugăciuni şi vorbe folositoare se fac jocuri de cărţi, strigăte, glume urâte şi alte lucruri ce nu se potrivesc deloc cu odihna mortului. Iar după înmormântare se dă băutură apoi vine beţia iar totul se gată cu petrecere - şi în fel de fel de lucruri urâte...

Dar acum s-a întâmplat la noi că a murit o soră de a noastră, ostaşă în Oastea Domnului. A luptat cu credinţă până la sfârşit, iar acum s-a mutat Acasă la Domnul. Noi fraţii ostaşi am aflat de cuviinţă să îndreptăm pe cât ne-a fost cu putinţă datinile de înmormântare...

La priveghere, cu toate că era multă lume - noi am întrerupt totul... am început cu o rugăciune fără carte făcută de fratele Pavel Burca. S-a citit apoi din Sfânta Scriptură şi s-a vorbit despre moarte, despre înviere, despre mântuirea sufletului, despre deşertăciunea lumii şi despre slava veşnică. Am cântat cântări duhovniceşti şi am citit din cărţile mântuirii... Aşa am petrecut toată noaptea privegherii, iar la urmă am încheiat totul cu o puternică rugăciune, pentru odihna sorei noastre adormită în Domnul.

La înmormântare au mai venit şi alţi fraţi şi surori din comunele vecine. La groapă am petrecut-o împreună cu preoţii în cântări funebre şi ostăşeşti... La groapă am ţinut cuvinte de învăţătură pornind de la crezul nostru care zice: aştept învierea morţilor şi viaţa veacului ce va să vie...

După înmormântare tot norodul s-a întors mulţumit de felul cum au decurs toate. Pomana a rămas să se facă acasă numai pentru cei săraci şi lipsiţi. Şi numai pomană de mâncare şi nu de băutură, după care rămân neînţelegeri şi beţii...

Petru Sas, ostaş în O. D.

...Iată ce lucru frumos au făcut fraţii ostaşi din Şomoşcheş. Hotărât lucru: frumoasele datini de la îngropăciuni trebuiesc curăţate de rugina cea rea ce s-a pus peste ele.

Ostaşii Domnului din Şomoşcheş au purces la acest lucru. Ei au făcut aşa cum Duhul Sfânt le-a arătat să facă. Şi bine au făcut. Frumoasa lor faptă o punem aici la foaie ca să ia pildă de la ei şi alţii. Toţi ostaşii Domnului să facă astfel când un soţ de al nostru pleacă în calea veşniciei...”

...Până în ziua de astăzi fraţii noştri adevăraţi aşa au făcut şi aşa fac cu prilejul înmormântării celor ce trec la Domnul din mijlocul nostru. Dorim din toată inima şi luptăm cu toată puterea, ca din toate prilejurile vieţii noastre să fie înlăturată de tot orice fel de băutură alcoolică. Nu puteţi bea şi paharul Domnului şi paharul dracilor - spune Sfânta Scriptură. Şi aşa şi trebuie să nu putem.

Să se răspândească peste tot acest creştinesc şi bun obicei: înlăturarea oricărui fel de băutură! Atât vinul cât şi celelalte băuturi, în nici un fel de cantitate - nici măcar un pahar! - să nu mai fie folosite nicăieri între creştini. Nici la botezuri, nici la hramuri, nici la aniversări, nici la nunţi, nici la înmormântări, nici la sfeştanii, nici la parastase. Aşa cum se cuvine unor sfinţi după porunca din Cuvântul Domnului (Efes. 5, 1-11).

L. S. nr. 1 din 1 Ianuarie 1929 - scrie:

„O socoată de om cuminte...

De la un ostaş din Oastea Domnului primim mult grăitoarea înştiinţare:

Preacucernice părinte... Iată eu sunt întrebat de mai mulţi băutori şi fumători ce folos sau câştig am că am intrat în Oastea Domnului. Eu le răspund, iată: de doi ani numai că n-am fumat şi n-am băut am câştigat zece mii de lei - din care iată astăzi a zecea parte, adică... o mie de lei o trimit acum ca ajutor pentru lucrul Domnului, căci El m-a ajutat să scap de cursele diavolului - şi să aflu calea mântuirii...

O, ce frumoasă dobândă. Mulţumesc lui Dumnezeu şi celor ce-şi dau silinţa pentru răspândirea Cuvântului Sfânt. Vă mulţumesc pentru că m-aţi ajutat şi pe mine să ajung în slujba Domnului...

Ioan Măzărescu, Capu-Codrului, Bucovina

Iată cu adevărat o minunată socoteală. O dăm ca exemplu şi altora... Cei peste 5.000 de ostaşi ai Domnului cruţă astfel milioane de lei care altădată îi dădeau pe lucrul diavolului. Dacă toţi ar folosi o parte din aceşti bani pentru lucrul Domnului, ca şi fratele nostru de mai sus, - ce lucruri minunate s-ar putea face pentru răspândirea Cuvântului lui Dumnezeu...”

Ce simplă este socoata aceasta - şi totuşi cât de mulţi credincioşi nu ajung s-o poată face decât atunci când totul este prea târziu, ori pentru ei ori pentru Domnul. Pentru ei, căci curând vine moartea, vine sfârşitul vieţii lor - şi tot ce n-au dat Domnului pierd pe totdeauna. Ori vine prigoana peste Lucrarea Domnului - şi atunci chiar dacă ar vrea, nu se mai poate face ceea ce s-ar fi putut uşor cândva...

L. S. nr. 14 din 31 martie 1929 - scrie:

„Misionari pentru Oastea Domnului...

La pag. 7 din acest număr dl. inginer Em. Popescu se ocupă cu propunerea cum ar fi să ne facem misionari pentru Oastea Domnului... ridicând părerea unor taxe şi fonduri pentru a angaja misionari plătiţi...

Faţă de această părere noi ţinem şi aici - cum am mai spus-o şi în altă parte - susţinând sus şi tare că noi la Oastea Domnului ne ferim de orice taxe şi taxări. Nu stăruim nici chiar pentru taxele benevole. Noi impunem pe ostaşi numai taxe sufleteşti pe care să le plătească Domnului.

Când Domnul va afla de bine - şi cum El va afla de bine - ne va trimite El şi misionari, după ce noi vom fi arat şi semănat destul, ca să-i putem avea din rândurile noastre. Iar până atunci noi vom ara cu răbdare şi stăruinţă...”

- Câtă dreptate a avut părintele atunci. Ce misiune poate fi aceea pe care o face un plătit? În curând după aceea s-a umplut ţara de acei minunaţi misionari şi vestitori ai Domnului din rândurile noastre - care cu o inimă predată Domnului şi cu un cuvânt înflăcărat de credinţă şi iubire, au răspândit şi răspândesc lumina mântuirii şi Harul Jertfei Crucii cu atâta putere şi rod! Slăvit să fie Domnul pentru aceşti binecuvântaţi semănători de lumină. Puterea Duhului Sfânt să-i facă pe toţi o inimă şi un gând pentru ca având o viaţă sfântă să-L poată duce pe Hristos la tot poporul nostru - şi tot poporul nostru la Hristos. Numai pentru plata cea de Sus a lui Dumnezeu.

L. S. nr. 21 din 25 mai 1930 - scrie:

„În spitale... în închisori... în cimitire.

Preacucernice părinte Trifa... În Oradea există de anul trecut o bine organizată Oaste a Domnului... Duminică de duminică ţinem regulat adunări în sala unei şcoli primare din oraş. Întotdeauna sala este ticsită de oameni care vin din toate părţile oraşului. Ţinem cuvântări, rostim rugăciuni, cântăm cântări minunate... Oastea Domnului are şi un cor... Se declamă poezii, se interpretează piese religioase şi astfel se face o minunată serbare religioasă de fiecare dată. Suntem adesea cercetaţi de P. S. Sa arhiereul Dr. Andrei Crişanul care ne iubeşte şi ne sprijineşte foarte mult, dând un puternic sprijin Oastei Domnului atât în Oradea cât şi în tot judeţul Bihor... La fel şi părintele misionar eparhial Cornel Magier. Facem ieşiri cu Oastea şi prin alte comune...

În Joia Mare am cercetat închisoarea Oradei, unde am făcut un frumos program religios pentru cei închişi, apoi le-am împărţit daruri de mâncare şi cărţi religioase. Au fost mângâiate multe suflete şi s-au vărsat multe lacrimi. Desigur că mulţi s-au hotărât să-şi îndrepte viaţa urmându-L pe Domnul.

În alte duminici cercetăm spitalele stând de vorbă cu bolnavii şi mângâindu-i cu Cuvântul Domnului, odată cu câte un mic dar pe care îl lăsăm la patul lor...

Acum ne gândim la un alt lucru creştinesc... vrem să mergem să îngrijim mormintele care n-au pe nimeni din cimitirul oraşului... Vrem să săvârşim acest act creştinesc în Numele Domnului... Duhul Domnului Hristos - ne va îndemna mereu la lucruri bune...”

Preot Andrei Lupşa, Oradea

Binele se poate face în orice vreme. Numai că nu totdeauna se poate face în acelaşi fel. Când se putea face liber cercetarea celor din spitale sau din închisori, mulţi dintre noi nu am făcut acest lucru de bună voie şi cu bucurie. Dar mai târziu a venit vremea ca mulţi să fim duşi acolo tot prin voia lui Dumnezeu, de nevoie. - Ca să împlinim astfel slujba de vestitori ai Domnului către cei bolnavi sau închişi nu dinafară ci dinăuntru. Fie slăvit Domnul şi pentru aceasta.

Dar fie aceasta o pildă cutremurătoare pentru toţi credincioşii care nu trebuie să-şi uite niciodată datoriile evanghelice faţă de spitale şi închisori.

Într-un fel sau în altul, în fiecare vreme după cum se poate, - noi nu trebuie să-i uităm pe cei care sufăr, ci să-i ajutăm după puterea noastră pe fiecare şi pe toţi. Altfel, dacă uităm acest lucru, Domnul poate să ne trimită şi pe noi acolo între ei - ca astfel să ne înveţe prin suferinţă ceea ce n-am învăţat prin iubire.

Totuşi, îndată după Oradea, au început să mai facă astfel de misiuni prin spitale, închisori şi cimitire multe alte grupări frăţeşti. Acest bun obicei este astăzi răspândit pretutindeni printre sufletele predate Domnului... Dar trebuie să ne îndemnăm mereu spre aceste binefaceri, fiindcă ispititorul adesea ne face să uităm sau să neglijăm aceste mari îndatoriri care sunt totdeauna o măsură după care se vede credinţa noastră.

Revista Oastea Domnului nr. 7 şi nr. 8 din februarie 1930 - scrie:

„... Un «examen» - duhovnicesc, cu copiii.

Duminică 2 februarie 1930 a avut loc aici în Sibiu o măreaţă serbare a Oastei Domnului, o întâlnire şi petrecere în Domnul împreună cu fraţii din Sadu...

Dimineaţa... am mers cu toţii la sf. slujbă în catedrală... După slujbă ne-am adunat în odăile redacţiei... venise şi un public numeros... Adunarea s-a deschis cu cântarea rugăciunii Împărate Ceresc. Apoi a luat cuvântul părintele I. Trifa salutând pe fraţii de la Sadu şi pe vrednicul lor conducător cantorul N. Cimpoca... În lupta noastră cea sufletească, - a spus printre altele păr. Trifa, - întâlnirile şi petrecerile noastre în Domnul îşi au cea mai mare însemnătate. Noi am stăruit mult pentru ele, iar cei ce le-au făcut, au secerat după ele cele mai frumoase roduri. Noi aici la centru n-am prea avut până acum răgaz să lucrăm şi în direcţia asta. Martor mi-e Domnul că a trebuit să stăm aplecaţi zi şi noapte la masa aceasta de scris ca să putem trimite hrană sufletească la fronturi fraţilor - cărţi şi foi. Acum însă oricât de ocupaţi am fi, a sosit vremea să pornim şi noi şi cu graiul viu prin sate cu vestirea Oastei Domnului...

În restul vorbirii s-au arătat rosturile creştineşti, bisericeşti şi sociale ale Oastei Domnului...

După rugăciuni, cântări şi declamări, urmează... un punct de surprindere. Cantorul N. Cimpoca ţine un examen cu micul ostaş I. Hanea de 10 ani.

- Ionel, întreabă dascălul, ai putea tu să-mi spui locul din Noul Testament unde Domnul Isus l-a chemat pe Petru la apostolie?

- Locul acesta, - răspunde repede Ionel - se află în Evanghelia de la Luca cap. atâta şi vers. atâta, unde se zice aşa şi aşa... Şi băiatul citează pe de rost, fără carte şi fără greşeală, aproape jumătate de capitol.

- Ei bine, Ionel - întreabă mai departe dascălul - să-mi spui tu acum: cum înţelegi aceste cuvinte şi pe care din ele trebuie pus cu deosebire apăsul?

- Eu înţeleg aceste cuvinte aşa şi aşa - răspunde elevul... Şi apăsul trebuie pus pe cuvintele: Ieşi de la Mine că om păcătos sunt eu Doamne. Aici se arată că trebuie să ne smerim pentru păcatele noastre şi să le părăsim ca să ne putem naşte din nou, ca să ne putem mântui...

Urmează apoi o a doua «lecţie», tot cu un astfel de înţeles mântuitor.

Iar a treia «lecţie» i se dă să o înveţe pentru rândul viitor.

Ce lucru frumos... dar şi dureros. Un copil de 10 ani dezleagă atât de minunat întrebările mântuirii sufleteşti şi cunoaşte aşa de bine Cuvântul lui Dumnezeu, pe când atâţia din oamenii mari, ba încă chiar dintre cei care sunt învăţătorii altora în acestea, - sunt bâtă în aceste lucruri. Ce mult vor putea creşte în cele duhovniceşti copiii noştri, dacă ar fi pregătiţi aşa...

Auzindu-i, eu mi-am adus aminte cu groază cum am învăţat eu religie la şcoală... pentru că cei care ne-au predat-o nu scoteau totdeauna apa ei de la Izvorul Cel Viu care este Hristos. Când de copiii şi de tineretul nostru se va găsi cineva să se ocupe astfel pentru a-l adăpa din Hristos, - ce minunat tineret vom creşte şi ce minunat viitor va avea acest neam...”

Încep „Nopţile Domnului” - noul „Revelion”

„... Ca un răspuns la datina cea păgânească de a petrece noaptea de Anul Nou în beţii, Oastea de la Sibiu a aranjat o mare petrecere duhovnicească în noaptea de Anul Nou...

Petrecerea a început în sala cea mare a Academiei Teologice unde se ţin şi adunările Oastei. Sala este plină... Părintele Trifa rosteşte rugăciunea de deschidere şi arată rostul acestei petreceri. Arată păgânătatea fioroasă ce se petrece în noaptea aceasta plină de beţii şi păcate. Arată obiceiul ce este aici în Sibiu ca la miezul nopţii toată lumea chefuitorilor să iese în piaţa cea mare din centrul oraşului cu strigăte de chef, de beţii şi de orgie, de te ia groaza.

Ca un răspuns la această păgânătate noi ne-am strâns aici ca să petrecem noaptea Anului Nou în rugăciuni şi cântări de slavă lui Dumnezeu. Arată apoi ce însemnătate are timpul în lucrarea mântuirii noastre.

Sosesc şi preoţii Nanu şi Secaş... care rostesc şi ei cuvântări şi rugăciuni înălţătoare.

A urmat un program plin de putere până la orele 11 noaptea când părintele Trifa face o propunere: Să ieşim şi noi la miezul nopţii în piaţa cea mare. În întunericul acestei nopţi să ieşim cu lumini aprinse şi cu cântări duhovniceşti. În duhul acestei lumi şi al acestei nopţi - să ieşim cu Duhul Domnului, cu un fel de război duhovnicesc...

Propunerea place tuturor. Toată adunarea e în animaţie sfântă. Facem rost de lumânări şi ne pregătim. La miezul nopţii cântăm: Zis-a Domnul privegheaţi... Părintele Nanu rosteşte o rugăciune de trecere în Anul Nou.

Ieşim în stradă, ne încolonăm câte 5, aprindem lumânările, suntem un convoi lung, impunător, aproape 150 de fraţi şi surori. În acordurile cântării «O, ce dulce-I Domnul Sfânt», plecăm spre «front».

Din toate părţile lumea se strânge să vadă ce este acest lucru: în noaptea de Anul Nou - un convoi de oameni cu lumânări şi cu cântări religioase, cu trei preoţi în frunte prin oraş... e ceva cu totul uimitor... lumea buimăcită nu poate înţelege nimic... Lume tot mai multă se strânge în jurul nostru... ne asurzeşte vuietul frontului. În aer se ridică rachete trase de cheflii, urlete de beţie, cântece, ţipete, pocnete de rachete - un adevărat iad... Noi înaintăm cântând. În piaţă ne oprim... lumea dă năvală spre noi urlând şi ţipând... Noi cântăm Isus Regele Cel Mare... Ne temem de o încăierare, dar Domnul e cu noi. Un beat strigă la mine: ha-a-a, ce cauţi tu aici? Sărmanul, mi se părea că văd pe gadareanul din Evanghelie care urla: «ce, ai venit să ne munceşti pe noi?» (Luca 8, 28). Prezenţa noastră era pentru mulţi un fel de «muncire»...

Când au început să înţeleagă cine suntem, nu ne-a mai bruscat nimeni. Am început să vedem chiar lacrimi în ochii multora. Când ne-am întors la adunare ne-au urmat mulţi din care unii s-au predat Domnului...

Am cântat Cu noi este Dumnezeu... şi până la orele 5 dimineaţa au urmat cuvântări, rugăciuni şi cântări pline de putere şi de mulţumire lui Dumnezeu... Am avut o noapte tainică şi minunată, o noapte a Domnului...

Cu astfel de prilejuri am mai ieşit în piaţa Sibiului şi în anii următori, împreună cu părintele Iosif la astfel de lupte. Atunci numărul ne-a fost tot mai mare şi programul tot mai bogat... De pe un scaun pe care îl duceam cu noi, răsunau în mijlocul mulţimii puternice chemări la mântuire, rostite de fraţi curajoşi şi înflăcăraţi... Au fost multe împotriviri dar în urma lor au fost totdeauna şi multe biruinţe şi multe roade pentru Domnul.

Curând după aceea fraţii ostaşi au început peste tot de Revelion nopţile Domnului, care au adus în poporul nostru alt fel de petreceri de Anul Nou. Iniţiativa s-a generalizat - iar astăzi peste tot aceste petreceri au devenit o tradiţie fericită şi binecuvântată. În aceste minunate nopţi ale Domnului multe mii de suflete au rupt-o cu viaţa cea veche începând o viaţă nouă. În noaptea aceasta în care în urmă cu câţiva ani s-a născut Lucrarea cea nouă a Oastei Domnului, - mii şi mii de suflete s-au născut din nou prin lucrarea Duhului şi Cuvântului Sfânt, noaptea de Revelion fiind unul din cele mai potrivite prilejuri pentru astfel de hotărâri mântuitoare. În astfel de nopţi chiar şi cei care se predaseră Domnului cu ani în urmă aveau minunatul prilej de a-şi înnoi legământul pentru o tot mai deplină şi mai sfântă slujire - lucru pe care s-au obişnuit cutremurător, să-l facă multe suflete.

Cartea Ce este Oastea Domnului la pag. 218 şi 226 - scrie:

„Fraţi” şi „surori”...

„Noi ostaşii Domnului ne agrăim între noi fraţi şi surori. Nu este nici o noutate această agrăire, aşa se agrăiau şi creştinii cei dintâi. Epistolele sf. ap. Pavel sunt pline de fraţi şi de surori. Sf. ap. Pavel se adresează credincioşilor totdeauna cu cuvântul fraţilor. Toţi fraţii vă trimit sănătate (1 Cor. 16, 20) ... îl aştept pe Timotei cu fraţii (1 Cor. 16, 11) etc. Creştinii cei dintâi trăiau în dragoste şi frăţietate evanghelică, de aceea agrăirea lor de fraţi şi surori era firească. În scurgerea vremii această agrăire s-a stins pentru că s-a stins şi frăţietatea dintre oameni. Azi când te aude cineva strigând pe un altul frate şi soră, cască nişte ochi mari şi te declară îndată de pocăit.

Ce zăpăceală! Ce mărturie grozavă despre decăderea creştinilor de azi...

Aici vom spune că agrăirea noastră de frate şi soră se va face fără deosebire de tagmă şi ocupaţie. Şi eu, ca preot, sunt un frate mai mare al fraţilor mei ostaşi pentru că şi apostolul Pavel se numea un frate al fraţilor săi creştini. Ba chiar şi Mântuitorul spunea că fraţii Lui sunt cei ce păzesc Cuvântul lui Dumnezeu (Luca 8, 21).

Vom repeta deci: noi ostaşii Domnului ne agrăim între noi fraţi şi surori şi ne vom sili să şi trăim această agrăire. Prin viaţa şi faptele noastre să dăm dovadă că suntem cu adevărat fraţi şi surori...”

„Slăvit să fie Domnul”

Acesta este salutul pe care mi l-a inspirat Domnul şi pe care îl las Oastei Domnului...

O dovadă despre slăbirea creştinismului de azi sunt şi salutările creştinilor de azi. Din salutul oamenilor de azi, Evanghelia lipseşte aproape cu totul... Viaţa celor dintâi creştini era plină de salutări duhovniceşti, fiindcă pe atunci era plină lumea de oameni duhovniceşti (Ce frumoase sunt salutările din epistolele sf. ap. Pavel!). Azi au dispărut salutările duhovniceşti pentru că lumea e plină de oameni lumeşti...

Eu m-am gândit mult la un potrivit salut duhovnicesc pentru cei din Oastea Domnului. Un an de zile am purtat în suflet şi această frământare şi pe urmă Domnul mi-a inspirat acest salut:

Slăvit să fie Domnul ! - În veci amin!.

Acesta este salutul pe care Domnul mi l-a inspirat pentru Oastea Lui.

Este şi acest salut o mărturie că tot ce s-a făcut la Oaste s-a făcut prin inspiraţie de la Domnul de Sus. Slăvit să fie Domnul, este un salut de slavă lui Dumnezeu. E un salut potrivit, după ce noi, clipă de clipă, trebuie să dăm slavă Bunului Dumnezeu pentru toate darurile de care ne învredniceşte.

O salutare potrivită ar fi şi aceasta: Pacea Domnului - la care se răspunde: Să fie cu noi cu toţi... după însăşi cuvintele Mântuitorului (Luca 10, 5).

Să folosim deci astfel de salutări creştineşti. Şi prin salutările noastre să-L vestim şi să-L mărturisim pe Domnul şi Mântuitorul nostru Isus Hristos...”

Să continuăm şi să adâncim toate aceste sfinte şi bune iniţiative, precum şi altele asemenea lor până ce se va răspândi peste tot felul sfânt şi creştinesc de vieţuire - şi până ce va veni Domnul nostru.

Iată, câte feţe frumoase ar fi putut avea binele dacă...

Dacă în ziua cercetării Domnului nu s-ar fi repetat şi la noi cutremurătoarea şi amara experienţă a Ierusalimului, despre care scrie sfântul evanghelist Luca în cap. 19, 41-44 că a respins pe Domnul.

Ce dureros se repetă şi azi istoria neascultării de Dumnezeu.

Şi ce grele sunt urmările ei!

Slăvit să fie Domnul.

Nimic nu-l face pe credincios mai cunoscut şi mai vrednic de cinstire în mijlocul celorlalţi oameni decât practicarea virtuţii,

spre binele tuturor.

Sf. Ioan Gură de Aur