Cap. 29 - Anul jubiliar 1988

„Și Samuel a luat o piatră de aducere aminte

și a pus-o între Mițpa și Sen și a pus numele

„Eben-Ezer” - piatră de ajutor zicând:

Până aici ne-a ajutat nouă Domnul”.

1 Sam. 7, 12.

„Suind din nou un vechi urcuș

port jertfe noi, spre-un sfânt altar

cu noi răniri de vechi cătuși

nalț înc-un stâlp pe-acest hotar,

Eben-Ezer ajuns aici

privesc tot lungul drum trecut

ce pași mărunți, ce urme mici

ce-a trebuit și ce-am făcut...

Gândesc cu sufletul durut

la anii ce i-am risipit

cât am trăit din ce-am știut

cât am știut din ce-am trăit

cât am gândit din ce făceam

cât am făcut din ce-am gândit,

cât am iubit din ce aveam

cât am avut din ce-am iubit

cât am trăit din ce-am crezut

cât am crezut din ce-am trăit

cât am vorbit din ce-am făcut

cât am făcut din ce-am vorbit.

Aș vrea de-acum pân-la sfârșit

prin harul Tău Dumnezeiesc

să pot trăi tot ce-am vorbit

să pot vorbi tot ce trăiesc”.

Acest cuvânt de „Eben-Ezer” luat din Sfânta Scriptură l-a folosit de multe ori și părintele nostru Iosif Trifa mai ales în anii și împrejurările de răscruce și de hotar, atât în zilele deosebite ale vieții noastre, cât mai ales în împrejurările istorice ale vieții Oastei Domnului, zile și împrejurări care aduceau adevăruri noi și cotituri noi în drumul poporului biblic al Oastei Domnului spre Ținta sa finală. Adică în călătoria noastră prin lumea aceasta spre Canaan, spre Ierusalimul nostru cel ceresc, care este adevărata noastră Patrie și Moștenirea noastră de la Tatăl și Dumnezeul nostru.

Iată ce spune de exemplu părintele nostru sufletesc de Anul Nou 1933, când se împlineau primii zece ani din istoria Oastei și se sărbătorea primul ei jubileu, - în gazeta sa Oastea Domnului din 1 Ianuarie 1933, - care apărea atunci:

„Un loc din Biblie foarte potrivit la împlinirea primilor zece ani de Oaste, este cel de la 1 Samuel 7, 12. Ei au avut acolo o mare biruință asupra filistenilor și drept mulțumire lui Dumnezeu au așezat acolo o piatră, un stâlp pe care l-au numit „Eben-Ezer”, adică piatră de ajutor zicând: până aici ne-a ajutat nouă Domnul...

Până aici ne-a ajutat și nouă Domnul Oastei. În lupta pentru Împărăția lui Dumnezeu și mântuirea sufletelor noastre, până aici ne-a ajutat El și până aici am ajuns. Lângă o piatră de ajutor poposim și noi astăzi, iar piatra (Stânca) noastră este Hristos (1 Cor. 10, 4). Domnul este Stânca noastră, Cetățuia noastră, Izbăvirea noastră și biruința noastră (2 Sam. 22, 2).

În lupta pentru Împărăția lui Dumnezeu multe izbeliști am avut și noi și vom mai avea încă, fiindcă nu este Oaste fără război și nici biruință fără luptă, noi însă vom păși cu bărbăție înainte, așa cum am pornit căci Domnul este cu noi.

Scumpii mei frați ostași, să luptăm înainte cu vitejie, căci cu noi este Dumnezeu. Orice împotrivire s-ar ridica în contra noastră, să luptăm înainte căci cu noi este și va fi pe totdeauna Dumnezeu. Oastea Domnului luptă cu îndârjire pentru drepturile lui Dumnezeu în lume și ea trebuie să învingă căci în fruntea noastră este Isus Biruitorul. Și dacă El este cu noi, cine poate fi contra noastră?

La împlinirea celor zece ani de Oaste, iată ne închinăm toate frumoasele noastre steaguri și sufletele noastre în fața marelui nostru Domn și Împărat Isus Hristos.

În fața Ta cădem și Ție ne rugăm Doamne Isuse. Rămâi neîncetat cu noi și în noi. A Ta este oștirea aceasta, - du-ne la biruință. Ai Tăi suntem, nu ne părăsi căci fără Tine nu putem face nimic. Fă Tu Doamne, ca noi să simțim clipă de clipă că Tu ești în fronturile noastre, să auzim prea dulcile Tale cuvinte: Îndrăzniți căci Eu am biruit lumea. Îndrăzniți și nu vă temeți căci iată Eu sunt cu voi în toate zilele până la sfârșitul veacurilor (Matei 28, 20).

Te rugăm Preabunule Doamne, fii cu noi până în clipa când lupta noastră se va sfârși... Până în clipa când vom trece și noi apele Iordanului (apele morții) și vom intra în Canaanul ceresc, ca să trăim apoi cu Tine pe vecii vecilor. Amin”.

Oastea Domnului An 4, Nr. 1

din 1 Ian. 1933.

Acum, iată după 55 de ani de atunci ne pregătim și noi să sărbătorim un an jubiliar și mai însemnat, cu cât cursul tuturor acelor ani grei care au trecut de atunci și până astăzi Domnul ne-a arătat că a ascultat și primit rugăciunea părintelui nostru de la sărbătoarea primului jubileu la cei zece ani, în 1933. El a fost într-adevăr în toate zilele și în toate luptele noastre salvând Lucrarea Oastei Sale peste care El i-a pus Numele Său Sfânt. Și din pricina acestui Nume al Lui, El n-a lăsat-o nici până acum, și nu o va lăsa nici în viitor, chiar dacă unii dintre ostașii Lui din primele rânduri, - nu I-au fost credincioși pe deplin, ci în vremile de ispită ori de flăcări L-au lăsat și au părăsit calea și dragostea Lui.

Am ajuns în anul 1988! Ce an plin de mari și unice adevăruri este pentru noi anul acesta. Patru mari evenimente din Istoria noastră au datele fixate în prima jumătate a acestui an și anume (le repetăm):

- la 1 Ianuarie se împlinesc 65 de ani din noaptea Anului Nou 1923, când Duhul lui Dumnezeu S-a coborât în chip minunat asupra părintelui nostru Iosif când i-a inspirat gândul și voia Tatălui ceresc, pentru înființarea acestei mișcări de renaștere sufletească în Biserica și în țara noastră, despre a cărei întindere și roade sfinte, nimeni nu se putea gândi atunci cât de mari și de binecuvântate vor fi până la marginile lumii și până la sfârșitul veacurilor.

- La 12 februarie se împlinesc 50 de ani de la data de 12 februarie 1938, când a trecut la Domnul părintele nostru, profetul și martirul lui Hristos din neamul nostru și din timpurile noastre. Cu o veșnică recunoștință în fața Domnului, noi va trebui până în veșnicie să-I mulțumim lui Dumnezeu pentru că ni l-a trimes cu o solie atât de limpede și de sfântă, pentru a ne ajuta pe noi și pe mulți să aflăm cea mai dulce și mai frumoasă cale spre mântuirea sufletelor noastre, ale neamului nostru și ale Bisericii noastre.

- La 3 și 6 martie se împlinesc 100 de ani de la nașterea și respectiv botezarea copilului Iosif, care avea să devină nu peste mult robul și apostolul lui Hristos pentru vremurile noastre. Nașterea lui a avut loc în satul Certege din jud. Turda la 3 martie 1888, iar botezul s-a făcut la 3 zile după naștere în 6 martie în biserica satului său natal.

- La praznicul Rusaliilor acestui an 1988 se împlinesc 50 de ani de la prima comemorare a acestui mare Praznic la mormântul părintelui nostru sufletesc după cuvântul său testamentar pe care ni l-a lăsat înainte de trecerea sa la Domnul când ne-a zis: în fiecare praznic al Oastei care este pogorârea Sfântului Duh, veniți la mormântul meu cu o cântare, cu o floare, cu o lacrimă, pentru ca și de acolo să simt că Oastea Domnului trăiește și biruiește...

Având în vedere toate aceste date și evenimente istorice, și marea lor însemnătate biblică și sufletească pentru noi, am luat înțelegere din timp cu toți frații mai însemnați din țară și am hotărât ca anul acesta să fie declarat pentru Oastea Domnului un an jubiliar și să ne pregătim în chip deosebit pentru el. În legătură cu acest gând am scris și am pregătit totul după cum vom relata pe scurt în cele ce urmează. Dar despre desfășurarea mai largă a acestor evenimente am alcătuit un album jubiliar complet, cu date, amănunte și imagini care vor apare separat, ca un document istoric și frățesc.

Un an sărbătoresc neuitat - 1988

An jubiliar pentru Oastea Domnului

Slăvit să fie Domnul că am ajuns și acest an ca să putem prăznui patru din cele mai însemnate evenimente din viața mișcării religioase Oastea Domnului, și să consemnăm importanța fenomenului acestei Lucrări evanghelice nu numai pentru viața poporului nostru și a Bisericii Ortodoxe, ci într-un sens mai larg și mai profund chiar pentru tot creștinismul, în general. În ideea acestei mișcări duhovnicești, - minți tot mai lucide și glasuri tot mai competente văd și prevăd un miracol, o lumină a viitorului, un fenomen fericit și nou.

În cele ce urmează ne vom strădui să redăm cât vom putea mai scurt câteva date mai esențiale, semnificația lor, locurile și manifestările care le-au prilejuit, amploarea și frumusețea lor, - toate acestea fiind de un mare interes pentru întreg creștinismul activ atât în țara noastră cât și din străinătate.

1 - La 1 Ianuarie 1988 s-au împlinit 65 de ani din noaptea de Anul Nou 1923, când printr-o revelație cerească, părintele Iosif Trifa care era atunci în Sibiu și redacta gazeta religioasă Lumina Satelor, - a primit direct de Sus mesajul înființării imediate a acestei mișcări de trezire spirituală, care să antreneze puternic și înnoitor Biserica și viața noastră, fiorul și trăirea Creștinismului primar.

„Cu acest creștinism decăzut și corupt de azi, zicea părintele - ne prăbușim cu toții și definitiv în cel mai întunecat păgânism și pierzare. Să ne oprim brusc și acum, cu toții. Să ne întoarcem imediat, printr-o renaștere totală a ființei și a societății noastre din nou la Hristos. Să-L primim pe Hristos fiecare, printr-un legământ și o hotărâre puternică lepădându-ne de Satana și de toate lucrările lui, - și să ne unim din nou și puternic cu Hristos, devenind niște ostași ai Lui, cu adevărat”.

Mesajul său a fost binecuvântat de Duhul Sfânt cu un mare răsunet în mii și mii de inimi, care s-au atașat lui, atât din țară cât și din străinătate luând un nume și o amploare de o rezonanță cutremurătoare, - Oastea Domnului.

Dar Lucrarea aceasta a Evangheliei și inițiatorul ei, n-au cunoscut în țara noastră numai bucuria și elanul vremii primilor creștini, - ci chiar din primii ei ani a avut parte și de împotrivirile răutății atât din afara Bisericii, cât și din partea unei mari părți a clerului conservatorist și comod, amenințat în afacerile sale lumești de curentul înnoitor și sobru al Oastei Domnului, care venea arzând necruțător gunoaiele și spulberând pleava .

Ținta tuturor atacurilor acestora era steagul Oastei și stegarul ei.

Ca urmare a intrigilor pornite violent și necruțător împotriva sa părintele Iosif Trifa a fost caterisit din calitatea de preot, îndepărtat din toate funcțiile sale, fără drept de apărare și recurs. Iar opera sa Oastea Domnului ca și toate publicațiile sale au fost interzise și urmărite spre a fi nimicite total, atunci și de atunci de-a lungul celor peste 50 de ani, - și până astăzi.

În aceste condiții nebănuit de grele și inumane, acest martir al Evangheliei, la 25 de ani de preoție și numai 50 de ani de viață, - ruinat de bolile pe care nu și le-a putut trata și de sărăcia totală în care a fost aruncat ca Iov, - cu o greutate corporală de numai 33 kg. s-a stins din viața aceasta trecând la Domnul în dimineața zilei de 12 februarie 1938. În istoria Oastei Domnului se scrie pe larg despre toate aceste evenimente.

În noaptea Anului Nou 1988 am sărbătorit la Sibiu, pe locul unde acum 65 de ani a avut loc această revelație divină prin care a luat ființă Oastea Domnului, - acest ceresc și fericit eveniment.

Au participat sute de frați din toată țara - și unii chiar de peste hotare. După o rugăciune fierbinte rostită de un frate iubit și însoțită de către toți cei prezenți, - a urmat un program plini de putere și de lacrimi evocând fericitul și marele eveniment petrecut acum 65 de ani.

Au vorbit din Cuvântul Domnului frați veniți din toate părțile țării, au declamat poezii, creații originale și ocazionale, s-au cântat minunatele noastre cântări de către marele număr de frați și surori tinere...

La miezul nopții în momentul trecerii în Anul Nou, cu toți frații și surorile prezenți, am îngenuncheat și printr-o fierbinte rugăciune am mulțumit Domnului și Dumnezeului nostru pentru harul Său cel mare pe care l-a revărsat peste neamul nostru și peste sufletele noastre prin trimiterea la noi a acestui mesaj ceresc. Cu toții am înnoit la urmă, printr-o rugăciune comună, fiecare legământul nostru de a păstra până la moarte încrederea nezguduită de la început, în învățătura și dragostea dintâi, la care ne-a adus Domnul Isus prin părintele și înaintașul nostru neuitat.

2 - În 12 februarie, când s-au împlinit 50 de ani din acel 12 februarie 1938, când a trecut la Domnul părintele nostru Iosif, am fost din nou la Sibiu, de data asta la mormântul părintelui din cimitirul Sibiului. O mare mulțime de frați și surori veniți de data aceasta din toate părțile țării, au fost prezenți încă din zorii zilei, întrucât timpul era destul de frumos și senin.

Adunarea a început ca de obicei cu rugăciunea „Împărate Ceresc” apoi „Tatăl nostru”, încheiat cu o rugăciune liberă de mulțumire și de recunoștință față de Domnul pentru harul și ajutorul pe care ni l-a dat până în ziua aceasta, - și pentru tot sprijinul și biruințele de care vom avea nevoie și în viitor, până la împlinirea gândului și scopului Său pe care l-a avut și îl mai are cu această sfântă Lucrare a Sa și cu noi cu fiecare în parte.

Au urmat multe și înlăcrimate evocări în legătură cu planurile dragostei lui Dumnezeu pentru mântuirea oamenilor și-a lumii, prin soliile aduse de trimeșii lui Hristos în mijlocul nostru și al lumii. Și mai ales despre Lucrarea specială trimisă poporului nostru și Bisericii noastre prin acest mare om și profet al vremurilor noastre, care a fost părintele nostru Iosif.

Au urmat multe și mișcătoare cântări, mai ales cele alcătuite de către părintele Iosif, Mai lângă Domnul meu, ori pentru el, Pasăre măiastră, Noi nu te mai uităm părinte, etc. S-au rostit poezii, creații originale și interpretări duioase din montaje de poezii potrivite momentului comemorat.

S-a încheiat totul cu o profundă rugăciune de mulțumire către Domnul de tot ce ne-a dat până acum prin înaintașii noștri care ne-au adus cuvântul Evangheliei vii a lui Hristos și am stăruit spre Dumnezeu cu cereri fierbinți ca să nu ne lase gol locul sfinților Săi, pe care El îi ia dintre noi, ci să ridice în locul lor pe alții mulți și harnici, pentru ca Evanghelia harului Său să aibă vestitori înflăcărați în toate timpurile și în toate neamurile lumii, până la Venirea Lui cea Strălucită. Amin.

3 - După 100 de ani, la Certege.

Îndată după comemorarea celor 50 de ani de la trecerea la Domnul a păr. Iosif din 12 februarie de la Sibiu, ne-am pregătit pentru comemorarea celor 100 de ani de la nașterea sa, în 3-6 martie 1888, la Certege, satul său natal, - în biserica unde a fost botezat în 6 martie și în casa unde a fost născut în 3 martie în același an.

Făcusem cunoștință încă din anul trecut cu aceste locuri și cu acei oameni care cumpăraseră de 38 de ani casa și locul nașterii părintelui nostru Iosif, - și care locuiau acum în această casă. S-au arătat binevoitori față de noi, deși erau total străini de numele și însemnătatea marelui om în moștenirea căruia intraseră. Le-am împărtășit gândul cu care venisem, iar ei s-au arătat foarte binevoitori să se facă o slujbă religioasă în casa aceea în care nu se mai făcuse o astfel de rugăciune de ani și ani.

După această înțelegere cu ei, cât și cu unii din nepoții părintelui care au mai rămas aici în urma unora dintre frații săi, am pregătit totul cât mai bine am crezut. Am fost prima dată în audiență la episcopia de la Alba Iulia de care depinde protopopiatul Câmpeni și parohia Certege, cerând binecuvântarea și ajutorul prea sfântului părinte episcop Emilian, pentru comemorarea pe care o pregătisem. Am găsit toată înțelegerea și bunăvoința și ne-a promis tot sprijinul său, pe care într-adevăr ni l-a dat. I-am mulțumit respectuos P.S. Sale episcopului Emilian, atât înainte cât și după.

Am aranjat totul pentru ziua de 6 martie când se împlineau 100 de ani de la botezul părintelui în biserica din Certege, fiindcă era duminică, și se putea face totul mai ușor.

Era zăpadă mare pe acești minunați munți, pe unde a copilărit părintele nostru și pe unde au trăit toți înaintașii săi. Am ajuns cu un grup de frați până sub dealul de la Certege de unde nu se putea merge decât pe jos, urcând prin zăpadă cale de un ceas, pe un drum strâmt și pietros. Ne pregăteam să mergem și pe jos, ajutați de frații noștri mai tineri, dar cei doi frați Dumitru și Iosif care cumpăraseră casa la care mergeam, veniseră în calea noastră cu o sanie trasă de doi boi frumoși, mai ales unul semăna așa de bine cu acel Iambor din copilăria mea, și pe care îl chema tot Iambor. Bătrânii ne-au suit în sania cu boi, iar tinerii au luat-o pe jos în urma noastră. Așa am urcat până sus.

Seara am avut o stare cerească în această casă sfântă în care tot era ca acum 100 de ani, când s-a născut aici unul dintre cei mai sfinți fii ai acestui neam, din una dintre cele mai sfinte mame ale acestui pământ. Casa este destul de singură în mijlocul unui câmp larg, care în toamnă era acoperit cu un covor de brândușe vinete și albe, iar acum era acoperit cu un covor și mai divin de zăpadă strălucitoare în ultimele raze ale soarelui.

Iată locul unde fusese pe vremuri grajdul lângă casă, lângă care era vaca pe care o mulgea mama când a fost lovită și călcată în picioare de tăurașul înfuriat. Pe aici păscuseră oițele pe care le păzea păstorașul pe care Dumnezeu avea să-l facă unul dintre cei mai minunați păstori ai oițelor Sale. Aici a avut el primele necazuri cu berbecul cel negru care înșela oile ducându-le în locuri oprite... Berbecul cel negru care apoi i-a adus atâta rău și necaz, de-a lungul întregii lui vieți.

Am fost primiți cu multă bunăvoință în această casă sfântă, plină de amintirile celor 100 de ani. Se făcuse noapte, dar casa se umplea și acum de noi frați și surori care tot mai soseau plini de zăpadă de peste dealurile acestea și de peste alte dealuri ale acestei țări, de pe unde porniseră de câteva zile, pentru a ajunge acum aici. Mulți dintre vecinii de munte văzând atâția oameni neobișnuiți venind aici, au început să vină și ei aici mirați și curioși să vadă ce se întâmplă.

După o scurtă odihnă, am început o stare de vorbă lămuritoare. Timp aveam, până mâine dimineață când vom merge iarăși pe jos, alte câteva ceasuri, peste alte dealuri, prin alte zăpezi până la biserica unde se va oficia slujba deosebită și comemorativă.

Toți cei adunați în casă erau dornici să asculte lucrurile minunate despre copilul sfânt care s-a născut acum 100 de ani, aici în casa asta, - și despre frumoasa și îndurerata lui viață în slujba lui Dumnezeu, a Bisericii și a neamului acestuia.

Ne-am rugat mult, am plâns mult, am cântat mult și am vorbit mult, pentru ei toți - și mai ales, fiecare pentru sine însuși, despre toată istoria mântuirii noastre și a lumii întregi, prin Jertfa cea mare a Fiului lui Dumnezeu Isus Hristos. Dar și prin jertfele unite cu Jertfa lui Isus, a tuturor marilor Săi fii, din toate neamurile, printre care a avut și neamul nostru, pe unul dintre aceștia cei mai mari.

Prin acest mare om sfânt al lui Hristos am aflat și noi despre această mântuire și am primit-o devenind copii ai lui Dumnezeu. De aceea am venit până aici, din toate colțurile țării, ca să cinstim după cuviință memoria acestui mare binefăcător al nostru și al multor mii de oameni, care prin el ne-am întors din moarte la viață și de la păcat la Hristos. Aici în casa asta s-a născut, în biserica asta a fost botezat, pe locurile acestea a trăit el mulți ani, - iar locurile pe unde a umblat și a trăit un om sfânt, - capătă și ele din pricina acestui om, un preț mare și un respect sfânt... În această atmosferă am mai cântat, am mai spus meditații, istorioare și poezii pe care cei ce le auzeau pentru prima dată le ascultau cu lacrimi. Se făcuse mult după miezul nopții când cei mai apropiați au luat la ei pe unii dintre frați spre a se odihni peste noapte la ei. Cu multă bucurie și dragoste au ospătat cu toții pe frații luați la ei, dorind mult de tot și rugându-se să mai mergem din nou și cât mai curând iarăși la ei.

Eu am „dormit” două ceasuri în singurul pat vechi din cel mai retras colț al casei. Era colțul în care zăcuse mama bolnavă, poate era și același pat sfânt, în care eu noaptea asta, mai mult am plâns și m-am rugat.

Dimineața, - era duminică - am pornit spre biserică, - în rând câte unul pe pârtia strâmtă din zăpada mare. La jumătatea drumului am întâlnit venind tot pe jos, cale multă prin zăpadă, pe cei doi cucernici preoți trimiși de P.S. episcop Emilian, - părintele Ștefan Urda, inspector eparhial de la Alba Iulia și părintele protopop de Câmpeni, Gh. Benchea. Ne-am îmbrățișat, fericiți că putem împlini o slujbă atât de frumoasă și îndatorată aici în frumoșii Munți Apuseni, față de unul dintre fiii lor cei mai minunați, care le-a dus faima la marginile pământului.

Biserica a fost plină ca în ziua de Paști. A fost o slujbă unică plină de un fior sfânt. La răspunsuri am cântat cu toții având ochii plini de lacrimi și sufletul plin de mulțumire către Dumnezeu că în această zi mare, ne-a dat o bucurie atât de unică. Cine știe, peste altă sută de ani, cine va mai fi pe aici și cine va mai avea parte de o sărbătoare ca asta.

De la biserică, am plecat în același fel, om după om, prin cotite și strâmte poteci de zăpadă, până la casa natală a părintelui nostru, împreună cu cei doi cucernici preoți, care au oficiat din nou și aici o slujbă deosebită și impresionantă, rostind apoi fiecare câte un cuvânt de evocare mișcătoare.

Slujba s-a făcut afară, din balconul casei, iar mulțimea neîncăpătoare în casă, asculta de pe dealul din față, așezată ca într-un amfiteatru, sub căderea liniștită a ultimilor fulgi de zăpadă, care coborau din cer peste noi, ca o binecuvântare.

După terminarea sărbătoririi noastre, ne-am luat rămas bun, - și am plecat îmbrățișându-ne cu toții și rugându-ne lui Dumnezeu să ne mai dăruiască astfel de bucurii, în acel loc neuitat.

Dar înainte de plecarea din casa natală a părintelui Iosif, am așezat pe cel mai frumos perete din camera mare, cea de sărbători a casei, la mijloc, un mare tablou înrămat al părintelui Iosif, iar sub fotografia sa am scris următorul text, cu mâna pe inima mea:

Marelui om al lui Dumnezeu

al Bisericii Ortodoxe și al neamului românesc

Profetul vremilor noastre

Părintele IOSIF TRIFA

Întemeietorul Oastei Domnului

născut în Certege la 3 martie 1888

și decedat în Sibiu la 12 februarie 1938

Comemorat în lumea întreagă de toți iubitorii

Evangheliei lui Isus Hristos, la împlinirea a

100 de ani de la naștere și

50 de ani de la trecerea la Domnul

- în anul jubiliar 1988 -

Încă de la prima întâlnire când cei doi frați Iosif și Dumitru care au cumpărat casa părintelui acum 38 de ani, ne-au așteptat jos în vale cu sania lor cu boi, ca să ne ajute să urcăm dealul până la casă, ne-am frământat cu gândul și cu rugăciunea ca Domnul să-i facă să se învoiască să o răscumpărăm din nou casa asta pentru a deveni pentru totdeauna o proprietate a memoriei celui pe care Dumnezeu l-a adus pe lume acum 100 de ani aici în casa asta și pe locurile acestea... Ne gândeam ce frumos și fericit ar fi dacă Domnul ne va ajuta să putem răscumpăra iarăși aceste bunuri care pentru noi și pentru Istoria Oastei au o valoare unică. S-ar putea cu timpul aranja aici o casă memorială unde s-ar putea la vremea potrivită aduna toate lucrurile rămase după părintele, obiecte, manuscrise, albume, cărți, spre a fi un fond documentar și mângâietor mai ales pentru viitorul Oastei și viitorii ostași.

Apoi pe marele loc liber din fața casei, pe locul unde au fost alte vechi construcții ale părinților săi, să se poată ridica o clădire care să fie o casă de oaspeți pentru odihna și petrecerea sufletească a celor ce vor dori să vină pe un timp aici în acest aer curat și sfânt, în fiecare an din toate părțile.

S-ar putea cultiva pomi, s-ar putea aranja grădină de flori și de alte trebuințe, locul este potrivit și s-ar putea amenaja cu de toate. Mai sus puțin este un izvor puternic cu trei brațe, din care ușor s-ar putea aduce aici apă din belșug pentru toate trebuințele...

Totul este aici nespus de minunat. Tot timpul ne-am simțit ca la locurile sfinte.

Ajuns sus lângă casa asta sfântă, mi-am descoperit capul și privind în sus, apoi în toate cele patru depărtări de aici, am slăvit și am mulțumit lui Dumnezeu, adânc zguduit în toată ființa mea. Este chiar în locul acesta centrul unui triunghi istoric și sfânt pentru noi. Puțin în dreapta și înapoi este locul de naștere și casa natală a marelui erou Avram Iancu, de la Vidra de Sus... Ce bine se văd vârfurile dealurilor de la Vidra, pe acest cer atât de curat și de larg...

Apoi puțin în stânga și înapoi se văd dealurile între care este Albacul, satul de naștere al celuilalt mare erou și martir al neamului nostru, Horea.

Iar aici, între aceste două eterne vârfuri ale istoriei și jertfelor noastre, ca un mijloc și ca un stâlp de tainică și cutremurătoare putere și înălțare, acest vârf întregind și luminând triunghiul acesta - poate cel mai sfânt - din cuprinsul întregului pământ românesc. Locul acesta unde s-a născut al treilea erou și martir al acestui neam, cu nimic mai prejos decât ceilalți doi.

Ba cu atât mai mult chiar, cu cât opera și jertfa lui pentru eliberarea și dezrobirea sufletească a neamului nostru, este de durată și de o valoare eternă, pentru că este a sufletului nostru nemuritor.

O astfel de casă de poposire, de reculegere și de sănătate în acest loc unic și minunat în atmosfera înălțătoare a memoriei acestui om sfânt, ar fi nu numai o binefacere imediată pentru mulți dintre noi, dar mai ales o datorie de conștiință a noastră a tuturor fiilor săi sufletești, pe care nu ne-ar ierta nici Dumnezeu nici Istoria dacă n-am face totul ca s-o putem împlini. Mulți frați încântați și ei și având aceleași gânduri inspirate, și lor la fel de Domnul, au spus și au hotărât la fel cu noi.

Încurajați deci de aceste îndemnuri, - am căutat să aflăm prima clipă potrivită să stăm de vorbă cu cei doi frați Dumitru și Iosif și cu sora lor mai în vârstă Sofia, care au în stăpânire casa și locul, și să ne înțelegem cu privire la acest lucru.

De la prima vorbă ei s-au arătat bucuroși să ne cedeze casa și locul spunând că ei de acum sunt bătrâni și nu mai pot urca dealurile astea și în afară de asta nu mai au moștenitori. Ar vrea să vândă totul și să plece mai jos la țară să-și găsească alt loc și alt fel de viață mai ușor. Ne-au cerut un preț, pe urmă s-au răzgândit cerând mai mult, - iar nouă ne-a fost frică de Dumnezeu să ne târguim pentru aceste bunuri neprețuite. Ne-am învoit rămânând ca îndată ce ei vor găsi un loc și un timp ca să se poată muta, - sunt gata să ne dea totul.

În această stare am rămas cu ei atunci și mai așteptăm încă și acum să definitivăm această înțelegere. Numai că pe acolo unde ar vrea ei să se stabilească, locurile sunt rare și scumpe. Dar dacă este voia lui Dumnezeu, mai curând ori mai târziu acest lucru pe care îl dorim și pentru care ne rugăm, tot se va face. Toți frații s-au oferit bucuroși să ajute cu câte o cărămidă sfântă la răscumpărarea și amenajarea acestei case, care va fi a memoriei părintelui nostru și a recunoștinței noastre.

Și dacă acest lucru nu se va putea realiza acum în anii vieții noastre, el se va realiza totuși, fiindcă celor viitori le-a rămas asta ca o sarcină istorică spre a o împlini îndată ce ziua aceasta va sosi, în anul acesta, în cel viitor, peste zece sau peste o sută - oricând. Noi ne ducem, dar Lucrarea Oastei Domnului va rămâne - și cei ce vor fi atunci o vor împlini.

4 - La toate cele trei ocazii amintite mai înainte în cursul acestui an deosebit pentru noi, am făcut cunoscut fraților că de Rusalii vom încheia acest an jubiliar, cu adunarea de sărbătoare de la mormântul părintelui nostru neuitat. Că dată fiind această a cincizecea Cincizecime de când ne-am adunat pentru prima dată de Rusalii aici, de data asta va trebui să aranjăm un program deosebit, ca pentru o astfel de sărbătoare, fiindcă nu știm dacă vom mai avea multă vreme o astfel de posibilitate ca acum.

Se împlineau și 300 de ani de la tipărirea primei Biblii întregi în limba română. Era și acesta un jubileu care ne aparținea și nouă, ca fii ai Oastei Domnului, care era ea însăși o fiică a Bibliei, și ca urmași ai părintelui nostru sufletesc, care a fost unul din cei mai devotați mărturisitori și răspânditori ai Sfintei Scripturi în poporul nostru. Se cuvenea deci ca la aceste Sărbători de Rusalii să cuprindem într-un program frumos și acest aspect biblic.

Ca să dăm o mai puternică importanță acestui mare fapt, am crezut că cel mai potrivit ar fi ca sâmbătă după masă, înainte de Rusalii să mergem la Rășinari, lângă Sibiu, la mormântul marelui mitropolit Șaguna, care a fost unul dintre cei mai mari sprijinitori ai Bibliei, și care a tipărit în Ardeal pentru prima dată Biblia cu ilustrații în limba română, - spre a desfășura acolo un frumos program comemorativ și a așeza o mare coroană de flori la mormântul său, în semn de recunoștință din acest prilej, pentru marele său merit față de Biblia românească.

Am pus la punct, frumos, acest bogat program cu care urma să ne înfățișăm la mormântul de la Rășinari. Dar când ne-am prezentat la mitropolia Sibiului, pentru înștiințarea acestui program și pentru a solicita participarea unui delegat și din partea mitropoliei la această manifestare creștinească și românească, - am fost trimiși la vicarul mitropoliei, care de la început ne-a luat aspru și de sus, cu amenințări și cu o interzicere totală a oricărei prezențe a noastră la mormântul lui Șaguna, motivând că dacă biserica nu face oficial nimic acolo, cu atât mai mult noi nu putem face așa ceva, - acest lucru depășind importanța și nivelul nostru.

Toate argumentările noastre n-au avut alt folos decât să-l irite și mai mult... Rămăsesem uluit, - și noi care tot timpul pregătirii programului ne bucuram ce fericiți trebuie să fie mai marii noștri sufletești de inițiativa noastră creștinească și patriotică, față de memoria acestui mare creștin și patriot.

- Nu, - zise vicarul supărat. Nu. La Trifa faceți ce vreți, dar la Șaguna să nu vă duceți, dacă vreți să nu aveți neplăceri. Ați înțeles?

- Am înțeles, - am zis - nu vom merge, dacă așa stau lucrurile. Să trăiți. Și am plecat. Într-adevăr, nu ne-am dus. Totuși acolo la ceasurile când noi urmam să fim acolo, cimitirul era păzit și închis să nu intre nimeni. N-am putut înțelege, de ce totuși am fost respinși așa.

Noi am desfășurat frumosul program pregătit pentru marele Șaguna, sâmbătă după masă tot lângă mormântul părintelui Iosif.

Duminică, întâia Zi de Rusalii, eram dis-de-dimineață la mormântul părintelui, unde încă de seara sosiseră o mare mulțime de frați și așteptau. Întinsesem cordoane peste tot, pentru ca mulțimea pe care o așteptam, să nu intre printre morminte, nici să nu atingă florile ori crucile altora. Am spus acest lucru de la început și l-am repetat pe parcurs de mai multe ori, pentru că mulțimea fraților și străinilor se adunau mereu în număr tot mai mare.

Am început programul nostru ca de obicei cu „Împărate Ceresc”, „Tatăl nostru” și o fierbinte rugăciune de mulțumire, de laudă și de cerere pentru binecuvântarea de care aveam nevoie în această zi și împrejurare deosebită.

A urmat un bogat și frumos program duhovnicesc, cu vorbiri pline de putere, de înflăcărare sfântă și de o mare inspirație, toate cu privire specială la marele Eveniment al Rusaliilor și al Jubileului pe care îl sărbătoream.

Programul a fost întocmit pe zone, începând cu zona Arad, apoi Maramureș, apoi Suceava, apoi Neamț, Comănești, Galați, sfârșind cu Hunedoara, care încheia programul, fiind zona care era la rând la munca de pregătire pentru acest an, la cele necesare acestui program.

Din fiecare zonă era ales un frate vorbitor, o cântare cântată în cor de către tineretul frățesc din zona respectivă și câte o poezie recitată de o tânără soră îmbrăcată în portul național al zonei respective. Toate aceste tinere surori, îmbrăcate în frumosul nostru port național, reprezentând simbolic toate regiunile țării recunoscătoare, pentru marele nostru părinte și binefăcător.

La urmă a fost rostită vorbirea de încheiere, cu o putere și un răsunet vibrant, ascultată cu lacrimi și cu evlavie de către toată mulțimea care se ridicase la un număr de mii de suflete. Când s-a făcut chemarea la legământ pentru cei care erau noi, și care doreau să se predea Domnului Isus, neputându-se face loc din cauza mulțimii, s-a cerut să ridice mâna acolo unde se găsește fiecare din cei ce vor să se hotărască pentru Domnul, - o mulțime de mâini pe care nu le puteai număra, s-au ridicat spre cer și o mulțime de voci spuneau printre lacrimi: „Și eu mă predau Domnului. Și eu vreau să fac parte din Oastea Domnului”...

Am rostit o fierbinte rugăciune de mulțumire și de predare Domnului, atât pentru cei ce se hotărau atunci punând sfântul legământ de a-I sluji de acum pe totdeauna lui Dumnezeu, precum și pentru noi ceilalți care simțeam nevoia ca și noi să ne înnoim legământul nostru și de astă dată, pentru ca pe viitor și noi să fim mai predați și mai hotărâți pentru a-L sluji și mai devotat pe Isus.

Totul s-a încheiat cu slujba oficială, împlinită de părintele I. Boțocan, delegat al mitropoliei, asistat de toți frații și surorile prezenți, care cântau cu lumânări aprinse în mâini și cu lacrimi aprinse în ochi, cântările de rugăciune și recunoștință.

Ne-am despărțit pe la ora unu după masă, cu sufletele pline de bucuria revărsată de Duhul Sfânt în noi toți, prin tot ce ne-a dat El și de data aceasta lângă mormântul viu al părintelui nostru nemuritor.

Toate amănuntele desfășurării programelor noastre cu aceste patru ocazii, atât la 1 Ianuarie de la Sibiu, cât și cel de la 12 februarie de la mormântul părintelui, ori cel de la Certege din 6 martie, precum și cel de la Rusalii, sunt scrise și vor apare împreună cu fotografiile luate cu acest prilej, într-un album special consacrat Anului Jubiliar al Oastei Domnului.

Pentru toate se cuvine să dăm din toată inima noastră, laudă și mulțumire Domnului și Dumnezeului nostru Căruia I se cuvine toată cinstea, mărirea și închinăciunea acum și pururea și în vecii vecilor, Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.

Amin.

Slăvit să fie Domnul!