Cap. 29 - Anul jubiliar 1988

„Şi Samuel a luat o piatră de aducere aminte

şi a pus-o între Miţpa şi Sen şi a pus numele

„Eben-Ezer” - piatră de ajutor zicând:

Până aici ne-a ajutat nouă Domnul”.

1 Sam. 7, 12.

„Suind din nou un vechi urcuş

port jertfe noi, spre-un sfânt altar

cu noi răniri de vechi cătuşi

nalţ înc-un stâlp pe-acest hotar,

Eben-Ezer ajuns aici

privesc tot lungul drum trecut

ce paşi mărunţi, ce urme mici

ce-a trebuit şi ce-am făcut...

Gândesc cu sufletul durut

la anii ce i-am risipit

cât am trăit din ce-am ştiut

cât am ştiut din ce-am trăit

cât am gândit din ce făceam

cât am făcut din ce-am gândit,

cât am iubit din ce aveam

cât am avut din ce-am iubit

cât am trăit din ce-am crezut

cât am crezut din ce-am trăit

cât am vorbit din ce-am făcut

cât am făcut din ce-am vorbit.

Aş vrea de-acum pân-la sfârşit

prin harul Tău Dumnezeiesc

să pot trăi tot ce-am vorbit

să pot vorbi tot ce trăiesc”.

Acest cuvânt de „Eben-Ezer” luat din Sfânta Scriptură l-a folosit de multe ori şi părintele nostru Iosif Trifa mai ales în anii şi împrejurările de răscruce şi de hotar, atât în zilele deosebite ale vieţii noastre, cât mai ales în împrejurările istorice ale vieţii Oastei Domnului, zile şi împrejurări care aduceau adevăruri noi şi cotituri noi în drumul poporului biblic al Oastei Domnului spre Ţinta sa finală. Adică în călătoria noastră prin lumea aceasta spre Canaan, spre Ierusalimul nostru cel ceresc, care este adevărata noastră Patrie şi Moştenirea noastră de la Tatăl şi Dumnezeul nostru.

Iată ce spune de exemplu părintele nostru sufletesc de Anul Nou 1933, când se împlineau primii zece ani din istoria Oastei şi se sărbătorea primul ei jubileu, - în gazeta sa Oastea Domnului din 1 Ianuarie 1933, - care apărea atunci:

„Un loc din Biblie foarte potrivit la împlinirea primilor zece ani de Oaste, este cel de la 1 Samuel 7, 12. Ei au avut acolo o mare biruinţă asupra filistenilor şi drept mulţumire lui Dumnezeu au aşezat acolo o piatră, un stâlp pe care l-au numit „Eben-Ezer”, adică piatră de ajutor zicând: până aici ne-a ajutat nouă Domnul...

Până aici ne-a ajutat şi nouă Domnul Oastei. În lupta pentru Împărăţia lui Dumnezeu şi mântuirea sufletelor noastre, până aici ne-a ajutat El şi până aici am ajuns. Lângă o piatră de ajutor poposim şi noi astăzi, iar piatra (Stânca) noastră este Hristos (1 Cor. 10, 4). Domnul este Stânca noastră, Cetăţuia noastră, Izbăvirea noastră şi biruinţa noastră (2 Sam. 22, 2).

În lupta pentru Împărăţia lui Dumnezeu multe izbelişti am avut şi noi şi vom mai avea încă, fiindcă nu este Oaste fără război şi nici biruinţă fără luptă, noi însă vom păşi cu bărbăţie înainte, aşa cum am pornit căci Domnul este cu noi.

Scumpii mei fraţi ostaşi, să luptăm înainte cu vitejie, căci cu noi este Dumnezeu. Orice împotrivire s-ar ridica în contra noastră, să luptăm înainte căci cu noi este şi va fi pe totdeauna Dumnezeu. Oastea Domnului luptă cu îndârjire pentru drepturile lui Dumnezeu în lume şi ea trebuie să învingă căci în fruntea noastră este Isus Biruitorul. Şi dacă El este cu noi, cine poate fi contra noastră?

La împlinirea celor zece ani de Oaste, iată ne închinăm toate frumoasele noastre steaguri şi sufletele noastre în faţa marelui nostru Domn şi Împărat Isus Hristos.

În faţa Ta cădem şi Ţie ne rugăm Doamne Isuse. Rămâi neîncetat cu noi şi în noi. A Ta este oştirea aceasta, - du-ne la biruinţă. Ai Tăi suntem, nu ne părăsi căci fără Tine nu putem face nimic. Fă Tu Doamne, ca noi să simţim clipă de clipă că Tu eşti în fronturile noastre, să auzim prea dulcile Tale cuvinte: Îndrăzniţi căci Eu am biruit lumea. Îndrăzniţi şi nu vă temeţi căci iată Eu sunt cu voi în toate zilele până la sfârşitul veacurilor (Matei 28, 20).

Te rugăm Preabunule Doamne, fii cu noi până în clipa când lupta noastră se va sfârşi... Până în clipa când vom trece şi noi apele Iordanului (apele morţii) şi vom intra în Canaanul ceresc, ca să trăim apoi cu Tine pe vecii vecilor. Amin”.

Oastea Domnului An 4, Nr. 1

din 1 Ian. 1933.

Acum, iată după 55 de ani de atunci ne pregătim şi noi să sărbătorim un an jubiliar şi mai însemnat, cu cât cursul tuturor acelor ani grei care au trecut de atunci şi până astăzi Domnul ne-a arătat că a ascultat şi primit rugăciunea părintelui nostru de la sărbătoarea primului jubileu la cei zece ani, în 1933. El a fost într-adevăr în toate zilele şi în toate luptele noastre salvând Lucrarea Oastei Sale peste care El i-a pus Numele Său Sfânt. Şi din pricina acestui Nume al Lui, El n-a lăsat-o nici până acum, şi nu o va lăsa nici în viitor, chiar dacă unii dintre ostaşii Lui din primele rânduri, - nu I-au fost credincioşi pe deplin, ci în vremile de ispită ori de flăcări L-au lăsat şi au părăsit calea şi dragostea Lui.

Am ajuns în anul 1988! Ce an plin de mari şi unice adevăruri este pentru noi anul acesta. Patru mari evenimente din Istoria noastră au datele fixate în prima jumătate a acestui an şi anume (le repetăm):

- la 1 Ianuarie se împlinesc 65 de ani din noaptea Anului Nou 1923, când Duhul lui Dumnezeu S-a coborât în chip minunat asupra părintelui nostru Iosif când i-a inspirat gândul şi voia Tatălui ceresc, pentru înfiinţarea acestei mişcări de renaştere sufletească în Biserica şi în ţara noastră, despre a cărei întindere şi roade sfinte, nimeni nu se putea gândi atunci cât de mari şi de binecuvântate vor fi până la marginile lumii şi până la sfârşitul veacurilor.

- La 12 februarie se împlinesc 50 de ani de la data de 12 februarie 1938, când a trecut la Domnul părintele nostru, profetul şi martirul lui Hristos din neamul nostru şi din timpurile noastre. Cu o veşnică recunoştinţă în faţa Domnului, noi va trebui până în veşnicie să-I mulţumim lui Dumnezeu pentru că ni l-a trimes cu o solie atât de limpede şi de sfântă, pentru a ne ajuta pe noi şi pe mulţi să aflăm cea mai dulce şi mai frumoasă cale spre mântuirea sufletelor noastre, ale neamului nostru şi ale Bisericii noastre.

- La 3 și 6 martie se împlinesc 100 de ani de la naşterea şi respectiv botezarea copilului Iosif, care avea să devină nu peste mult robul şi apostolul lui Hristos pentru vremurile noastre. Naşterea lui a avut loc în satul Certege din jud. Turda la 3 martie 1888, iar botezul s-a făcut la 3 zile după naştere în 6 martie în biserica satului său natal.

- La praznicul Rusaliilor acestui an 1988 se împlinesc 50 de ani de la prima comemorare a acestui mare Praznic la mormântul părintelui nostru sufletesc după cuvântul său testamentar pe care ni l-a lăsat înainte de trecerea sa la Domnul când ne-a zis: în fiecare praznic al Oastei care este pogorârea Sfântului Duh, veniţi la mormântul meu cu o cântare, cu o floare, cu o lacrimă, pentru ca şi de acolo să simt că Oastea Domnului trăieşte şi biruieşte...

Având în vedere toate aceste date şi evenimente istorice, şi marea lor însemnătate biblică şi sufletească pentru noi, am luat înţelegere din timp cu toţi fraţii mai însemnaţi din ţară şi am hotărât ca anul acesta să fie declarat pentru Oastea Domnului un an jubiliar şi să ne pregătim în chip deosebit pentru el. În legătură cu acest gând am scris şi am pregătit totul după cum vom relata pe scurt în cele ce urmează. Dar despre desfăşurarea mai largă a acestor evenimente am alcătuit un album jubiliar complet, cu date, amănunte şi imagini care vor apare separat, ca un document istoric şi frăţesc.

Un an sărbătoresc neuitat - 1988

An jubiliar pentru Oastea Domnului

Slăvit să fie Domnul că am ajuns şi acest an ca să putem prăznui patru din cele mai însemnate evenimente din viaţa mişcării religioase Oastea Domnului, şi să consemnăm importanţa fenomenului acestei Lucrări evanghelice nu numai pentru viaţa poporului nostru şi a Bisericii Ortodoxe, ci într-un sens mai larg şi mai profund chiar pentru tot creştinismul, în general. În ideea acestei mişcări duhovniceşti, - minţi tot mai lucide şi glasuri tot mai competente văd şi prevăd un miracol, o lumină a viitorului, un fenomen fericit şi nou.

În cele ce urmează ne vom strădui să redăm cât vom putea mai scurt câteva date mai esenţiale, semnificaţia lor, locurile şi manifestările care le-au prilejuit, amploarea şi frumuseţea lor, - toate acestea fiind de un mare interes pentru întreg creştinismul activ atât în ţara noastră cât şi din străinătate.

1 - La 1 Ianuarie 1988 s-au împlinit 65 de ani din noaptea de Anul Nou 1923, când printr-o revelaţie cerească, părintele Iosif Trifa care era atunci în Sibiu şi redacta gazeta religioasă Lumina Satelor, - a primit direct de Sus mesajul înfiinţării imediate a acestei mişcări de trezire spirituală, care să antreneze puternic şi înnoitor Biserica şi viaţa noastră, fiorul şi trăirea Creştinismului primar.

„Cu acest creştinism decăzut şi corupt de azi, zicea părintele - ne prăbuşim cu toţii şi definitiv în cel mai întunecat păgânism şi pierzare. Să ne oprim brusc şi acum, cu toţii. Să ne întoarcem imediat, printr-o renaştere totală a fiinţei şi a societăţii noastre din nou la Hristos. Să-L primim pe Hristos fiecare, printr-un legământ şi o hotărâre puternică lepădându-ne de Satana şi de toate lucrările lui, - şi să ne unim din nou şi puternic cu Hristos, devenind nişte ostaşi ai Lui, cu adevărat”.

Mesajul său a fost binecuvântat de Duhul Sfânt cu un mare răsunet în mii şi mii de inimi, care s-au ataşat lui, atât din ţară cât şi din străinătate luând un nume şi o amploare de o rezonanţă cutremurătoare, - Oastea Domnului.

Dar Lucrarea aceasta a Evangheliei şi iniţiatorul ei, n-au cunoscut în ţara noastră numai bucuria şi elanul vremii primilor creştini, - ci chiar din primii ei ani a avut parte şi de împotrivirile răutăţii atât din afara Bisericii, cât şi din partea unei mari părţi a clerului conservatorist şi comod, ameninţat în afacerile sale lumeşti de curentul înnoitor şi sobru al Oastei Domnului, care venea arzând necruţător gunoaiele şi spulberând pleava .

Ţinta tuturor atacurilor acestora era steagul Oastei şi stegarul ei.

Ca urmare a intrigilor pornite violent şi necruţător împotriva sa părintele Iosif Trifa a fost caterisit din calitatea de preot, îndepărtat din toate funcţiile sale, fără drept de apărare şi recurs. Iar opera sa Oastea Domnului ca şi toate publicaţiile sale au fost interzise şi urmărite spre a fi nimicite total, atunci şi de atunci de-a lungul celor peste 50 de ani, - şi până astăzi.

În aceste condiţii nebănuit de grele şi inumane, acest martir al Evangheliei, la 25 de ani de preoţie şi numai 50 de ani de viaţă, - ruinat de bolile pe care nu şi le-a putut trata şi de sărăcia totală în care a fost aruncat ca Iov, - cu o greutate corporală de numai 33 kg. s-a stins din viaţa aceasta trecând la Domnul în dimineaţa zilei de 12 februarie 1938. În istoria Oastei Domnului se scrie pe larg despre toate aceste evenimente.

În noaptea Anului Nou 1988 am sărbătorit la Sibiu, pe locul unde acum 65 de ani a avut loc această revelaţie divină prin care a luat fiinţă Oastea Domnului, - acest ceresc şi fericit eveniment.

Au participat sute de fraţi din toată ţara - şi unii chiar de peste hotare. După o rugăciune fierbinte rostită de un frate iubit şi însoţită de către toţi cei prezenţi, - a urmat un program plini de putere şi de lacrimi evocând fericitul şi marele eveniment petrecut acum 65 de ani.

Au vorbit din Cuvântul Domnului fraţi veniţi din toate părţile ţării, au declamat poezii, creaţii originale şi ocazionale, s-au cântat minunatele noastre cântări de către marele număr de fraţi şi surori tinere...

La miezul nopţii în momentul trecerii în Anul Nou, cu toţi fraţii şi surorile prezenţi, am îngenuncheat şi printr-o fierbinte rugăciune am mulţumit Domnului şi Dumnezeului nostru pentru harul Său cel mare pe care l-a revărsat peste neamul nostru şi peste sufletele noastre prin trimiterea la noi a acestui mesaj ceresc. Cu toţii am înnoit la urmă, printr-o rugăciune comună, fiecare legământul nostru de a păstra până la moarte încrederea nezguduită de la început, în învăţătura şi dragostea dintâi, la care ne-a adus Domnul Isus prin părintele şi înaintaşul nostru neuitat.

2 - În 12 februarie, când s-au împlinit 50 de ani din acel 12 februarie 1938, când a trecut la Domnul părintele nostru Iosif, am fost din nou la Sibiu, de data asta la mormântul părintelui din cimitirul Sibiului. O mare mulţime de fraţi şi surori veniţi de data aceasta din toate părţile ţării, au fost prezenţi încă din zorii zilei, întrucât timpul era destul de frumos şi senin.

Adunarea a început ca de obicei cu rugăciunea „Împărate Ceresc” apoi „Tatăl nostru”, încheiat cu o rugăciune liberă de mulţumire şi de recunoştinţă faţă de Domnul pentru harul şi ajutorul pe care ni l-a dat până în ziua aceasta, - şi pentru tot sprijinul şi biruinţele de care vom avea nevoie şi în viitor, până la împlinirea gândului şi scopului Său pe care l-a avut şi îl mai are cu această sfântă Lucrare a Sa şi cu noi cu fiecare în parte.

Au urmat multe şi înlăcrimate evocări în legătură cu planurile dragostei lui Dumnezeu pentru mântuirea oamenilor şi-a lumii, prin soliile aduse de trimeşii lui Hristos în mijlocul nostru şi al lumii. Şi mai ales despre Lucrarea specială trimisă poporului nostru şi Bisericii noastre prin acest mare om şi profet al vremurilor noastre, care a fost părintele nostru Iosif.

Au urmat multe şi mişcătoare cântări, mai ales cele alcătuite de către părintele Iosif, Mai lângă Domnul meu, ori pentru el, Pasăre măiastră, Noi nu te mai uităm părinte, etc. S-au rostit poezii, creaţii originale şi interpretări duioase din montaje de poezii potrivite momentului comemorat.

S-a încheiat totul cu o profundă rugăciune de mulţumire către Domnul de tot ce ne-a dat până acum prin înaintaşii noştri care ne-au adus cuvântul Evangheliei vii a lui Hristos şi am stăruit spre Dumnezeu cu cereri fierbinţi ca să nu ne lase gol locul sfinţilor Săi, pe care El îi ia dintre noi, ci să ridice în locul lor pe alţii mulţi şi harnici, pentru ca Evanghelia harului Său să aibă vestitori înflăcăraţi în toate timpurile şi în toate neamurile lumii, până la Venirea Lui cea Strălucită. Amin.

3 - După 100 de ani, la Certege.

Îndată după comemorarea celor 50 de ani de la trecerea la Domnul a păr. Iosif din 12 februarie de la Sibiu, ne-am pregătit pentru comemorarea celor 100 de ani de la naşterea sa, în 3-6 martie 1888, la Certege, satul său natal, - în biserica unde a fost botezat în 6 martie şi în casa unde a fost născut în 3 martie în acelaşi an.

Făcusem cunoştinţă încă din anul trecut cu aceste locuri şi cu acei oameni care cumpăraseră de 38 de ani casa şi locul naşterii părintelui nostru Iosif, - şi care locuiau acum în această casă. S-au arătat binevoitori faţă de noi, deşi erau total străini de numele şi însemnătatea marelui om în moştenirea căruia intraseră. Le-am împărtăşit gândul cu care venisem, iar ei s-au arătat foarte binevoitori să se facă o slujbă religioasă în casa aceea în care nu se mai făcuse o astfel de rugăciune de ani şi ani.

După această înţelegere cu ei, cât şi cu unii din nepoţii părintelui care au mai rămas aici în urma unora dintre fraţii săi, am pregătit totul cât mai bine am crezut. Am fost prima dată în audienţă la episcopia de la Alba Iulia de care depinde protopopiatul Câmpeni şi parohia Certege, cerând binecuvântarea şi ajutorul prea sfântului părinte episcop Emilian, pentru comemorarea pe care o pregătisem. Am găsit toată înţelegerea şi bunăvoinţa şi ne-a promis tot sprijinul său, pe care într-adevăr ni l-a dat. I-am mulţumit respectuos P.S. Sale episcopului Emilian, atât înainte cât şi după.

Am aranjat totul pentru ziua de 6 martie când se împlineau 100 de ani de la botezul părintelui în biserica din Certege, fiindcă era duminică, şi se putea face totul mai uşor.

Era zăpadă mare pe aceşti minunaţi munţi, pe unde a copilărit părintele nostru şi pe unde au trăit toţi înaintaşii săi. Am ajuns cu un grup de fraţi până sub dealul de la Certege de unde nu se putea merge decât pe jos, urcând prin zăpadă cale de un ceas, pe un drum strâmt şi pietros. Ne pregăteam să mergem şi pe jos, ajutaţi de fraţii noştri mai tineri, dar cei doi fraţi Dumitru şi Iosif care cumpăraseră casa la care mergeam, veniseră în calea noastră cu o sanie trasă de doi boi frumoşi, mai ales unul semăna aşa de bine cu acel Iambor din copilăria mea, şi pe care îl chema tot Iambor. Bătrânii ne-au suit în sania cu boi, iar tinerii au luat-o pe jos în urma noastră. Aşa am urcat până sus.

Seara am avut o stare cerească în această casă sfântă în care tot era ca acum 100 de ani, când s-a născut aici unul dintre cei mai sfinţi fii ai acestui neam, din una dintre cele mai sfinte mame ale acestui pământ. Casa este destul de singură în mijlocul unui câmp larg, care în toamnă era acoperit cu un covor de brânduşe vinete şi albe, iar acum era acoperit cu un covor şi mai divin de zăpadă strălucitoare în ultimele raze ale soarelui.

Iată locul unde fusese pe vremuri grajdul lângă casă, lângă care era vaca pe care o mulgea mama când a fost lovită şi călcată în picioare de tăuraşul înfuriat. Pe aici păscuseră oiţele pe care le păzea păstoraşul pe care Dumnezeu avea să-l facă unul dintre cei mai minunaţi păstori ai oiţelor Sale. Aici a avut el primele necazuri cu berbecul cel negru care înşela oile ducându-le în locuri oprite... Berbecul cel negru care apoi i-a adus atâta rău şi necaz, de-a lungul întregii lui vieţi.

Am fost primiţi cu multă bunăvoinţă în această casă sfântă, plină de amintirile celor 100 de ani. Se făcuse noapte, dar casa se umplea şi acum de noi fraţi şi surori care tot mai soseau plini de zăpadă de peste dealurile acestea şi de peste alte dealuri ale acestei ţări, de pe unde porniseră de câteva zile, pentru a ajunge acum aici. Mulţi dintre vecinii de munte văzând atâţia oameni neobişnuiţi venind aici, au început să vină şi ei aici miraţi şi curioşi să vadă ce se întâmplă.

După o scurtă odihnă, am început o stare de vorbă lămuritoare. Timp aveam, până mâine dimineaţă când vom merge iarăşi pe jos, alte câteva ceasuri, peste alte dealuri, prin alte zăpezi până la biserica unde se va oficia slujba deosebită şi comemorativă.

Toţi cei adunaţi în casă erau dornici să asculte lucrurile minunate despre copilul sfânt care s-a născut acum 100 de ani, aici în casa asta, - şi despre frumoasa şi îndurerata lui viaţă în slujba lui Dumnezeu, a Bisericii şi a neamului acestuia.

Ne-am rugat mult, am plâns mult, am cântat mult şi am vorbit mult, pentru ei toţi - şi mai ales, fiecare pentru sine însuşi, despre toată istoria mântuirii noastre şi a lumii întregi, prin Jertfa cea mare a Fiului lui Dumnezeu Isus Hristos. Dar şi prin jertfele unite cu Jertfa lui Isus, a tuturor marilor Săi fii, din toate neamurile, printre care a avut şi neamul nostru, pe unul dintre aceştia cei mai mari.

Prin acest mare om sfânt al lui Hristos am aflat şi noi despre această mântuire şi am primit-o devenind copii ai lui Dumnezeu. De aceea am venit până aici, din toate colţurile ţării, ca să cinstim după cuviinţă memoria acestui mare binefăcător al nostru şi al multor mii de oameni, care prin el ne-am întors din moarte la viaţă şi de la păcat la Hristos. Aici în casa asta s-a născut, în biserica asta a fost botezat, pe locurile acestea a trăit el mulţi ani, - iar locurile pe unde a umblat şi a trăit un om sfânt, - capătă şi ele din pricina acestui om, un preţ mare şi un respect sfânt... În această atmosferă am mai cântat, am mai spus meditaţii, istorioare şi poezii pe care cei ce le auzeau pentru prima dată le ascultau cu lacrimi. Se făcuse mult după miezul nopţii când cei mai apropiaţi au luat la ei pe unii dintre fraţi spre a se odihni peste noapte la ei. Cu multă bucurie şi dragoste au ospătat cu toţii pe fraţii luaţi la ei, dorind mult de tot şi rugându-se să mai mergem din nou şi cât mai curând iarăşi la ei.

Eu am „dormit” două ceasuri în singurul pat vechi din cel mai retras colţ al casei. Era colţul în care zăcuse mama bolnavă, poate era şi acelaşi pat sfânt, în care eu noaptea asta, mai mult am plâns şi m-am rugat.

Dimineaţa, - era duminică - am pornit spre biserică, - în rând câte unul pe pârtia strâmtă din zăpada mare. La jumătatea drumului am întâlnit venind tot pe jos, cale multă prin zăpadă, pe cei doi cucernici preoţi trimişi de P.S. episcop Emilian, - părintele Ştefan Urda, inspector eparhial de la Alba Iulia şi părintele protopop de Câmpeni, Gh. Benchea. Ne-am îmbrăţişat, fericiţi că putem împlini o slujbă atât de frumoasă şi îndatorată aici în frumoşii Munţi Apuseni, faţă de unul dintre fiii lor cei mai minunaţi, care le-a dus faima la marginile pământului.

Biserica a fost plină ca în ziua de Paşti. A fost o slujbă unică plină de un fior sfânt. La răspunsuri am cântat cu toţii având ochii plini de lacrimi şi sufletul plin de mulţumire către Dumnezeu că în această zi mare, ne-a dat o bucurie atât de unică. Cine ştie, peste altă sută de ani, cine va mai fi pe aici şi cine va mai avea parte de o sărbătoare ca asta.

De la biserică, am plecat în acelaşi fel, om după om, prin cotite şi strâmte poteci de zăpadă, până la casa natală a părintelui nostru, împreună cu cei doi cucernici preoţi, care au oficiat din nou şi aici o slujbă deosebită şi impresionantă, rostind apoi fiecare câte un cuvânt de evocare mişcătoare.

Slujba s-a făcut afară, din balconul casei, iar mulţimea neîncăpătoare în casă, asculta de pe dealul din faţă, aşezată ca într-un amfiteatru, sub căderea liniştită a ultimilor fulgi de zăpadă, care coborau din cer peste noi, ca o binecuvântare.

După terminarea sărbătoririi noastre, ne-am luat rămas bun, - şi am plecat îmbrăţişându-ne cu toţii şi rugându-ne lui Dumnezeu să ne mai dăruiască astfel de bucurii, în acel loc neuitat.

Dar înainte de plecarea din casa natală a părintelui Iosif, am aşezat pe cel mai frumos perete din camera mare, cea de sărbători a casei, la mijloc, un mare tablou înrămat al părintelui Iosif, iar sub fotografia sa am scris următorul text, cu mâna pe inima mea:

Marelui om al lui Dumnezeu

al Bisericii Ortodoxe şi al neamului românesc

Profetul vremilor noastre

Părintele IOSIF TRIFA

Întemeietorul Oastei Domnului

născut în Certege la 3 martie 1888

şi decedat în Sibiu la 12 februarie 1938

Comemorat în lumea întreagă de toţi iubitorii

Evangheliei lui Isus Hristos, la împlinirea a

100 de ani de la naştere şi

50 de ani de la trecerea la Domnul

- în anul jubiliar 1988 -

Încă de la prima întâlnire când cei doi fraţi Iosif şi Dumitru care au cumpărat casa părintelui acum 38 de ani, ne-au aşteptat jos în vale cu sania lor cu boi, ca să ne ajute să urcăm dealul până la casă, ne-am frământat cu gândul şi cu rugăciunea ca Domnul să-i facă să se învoiască să o răscumpărăm din nou casa asta pentru a deveni pentru totdeauna o proprietate a memoriei celui pe care Dumnezeu l-a adus pe lume acum 100 de ani aici în casa asta şi pe locurile acestea... Ne gândeam ce frumos şi fericit ar fi dacă Domnul ne va ajuta să putem răscumpăra iarăşi aceste bunuri care pentru noi şi pentru Istoria Oastei au o valoare unică. S-ar putea cu timpul aranja aici o casă memorială unde s-ar putea la vremea potrivită aduna toate lucrurile rămase după părintele, obiecte, manuscrise, albume, cărţi, spre a fi un fond documentar şi mângâietor mai ales pentru viitorul Oastei şi viitorii ostaşi.

Apoi pe marele loc liber din faţa casei, pe locul unde au fost alte vechi construcţii ale părinţilor săi, să se poată ridica o clădire care să fie o casă de oaspeţi pentru odihna şi petrecerea sufletească a celor ce vor dori să vină pe un timp aici în acest aer curat şi sfânt, în fiecare an din toate părţile.

S-ar putea cultiva pomi, s-ar putea aranja grădină de flori şi de alte trebuinţe, locul este potrivit şi s-ar putea amenaja cu de toate. Mai sus puţin este un izvor puternic cu trei braţe, din care uşor s-ar putea aduce aici apă din belşug pentru toate trebuinţele...

Totul este aici nespus de minunat. Tot timpul ne-am simţit ca la locurile sfinte.

Ajuns sus lângă casa asta sfântă, mi-am descoperit capul şi privind în sus, apoi în toate cele patru depărtări de aici, am slăvit şi am mulţumit lui Dumnezeu, adânc zguduit în toată fiinţa mea. Este chiar în locul acesta centrul unui triunghi istoric şi sfânt pentru noi. Puţin în dreapta şi înapoi este locul de naştere şi casa natală a marelui erou Avram Iancu, de la Vidra de Sus... Ce bine se văd vârfurile dealurilor de la Vidra, pe acest cer atât de curat şi de larg...

Apoi puţin în stânga şi înapoi se văd dealurile între care este Albacul, satul de naştere al celuilalt mare erou şi martir al neamului nostru, Horea.

Iar aici, între aceste două eterne vârfuri ale istoriei şi jertfelor noastre, ca un mijloc şi ca un stâlp de tainică şi cutremurătoare putere şi înălţare, acest vârf întregind şi luminând triunghiul acesta - poate cel mai sfânt - din cuprinsul întregului pământ românesc. Locul acesta unde s-a născut al treilea erou şi martir al acestui neam, cu nimic mai prejos decât ceilalţi doi.

Ba cu atât mai mult chiar, cu cât opera şi jertfa lui pentru eliberarea şi dezrobirea sufletească a neamului nostru, este de durată şi de o valoare eternă, pentru că este a sufletului nostru nemuritor.

O astfel de casă de poposire, de reculegere şi de sănătate în acest loc unic şi minunat în atmosfera înălţătoare a memoriei acestui om sfânt, ar fi nu numai o binefacere imediată pentru mulţi dintre noi, dar mai ales o datorie de conştiinţă a noastră a tuturor fiilor săi sufleteşti, pe care nu ne-ar ierta nici Dumnezeu nici Istoria dacă n-am face totul ca s-o putem împlini. Mulţi fraţi încântaţi şi ei şi având aceleaşi gânduri inspirate, şi lor la fel de Domnul, au spus şi au hotărât la fel cu noi.

Încurajaţi deci de aceste îndemnuri, - am căutat să aflăm prima clipă potrivită să stăm de vorbă cu cei doi fraţi Dumitru şi Iosif şi cu sora lor mai în vârstă Sofia, care au în stăpânire casa şi locul, şi să ne înţelegem cu privire la acest lucru.

De la prima vorbă ei s-au arătat bucuroşi să ne cedeze casa şi locul spunând că ei de acum sunt bătrâni şi nu mai pot urca dealurile astea şi în afară de asta nu mai au moştenitori. Ar vrea să vândă totul şi să plece mai jos la ţară să-şi găsească alt loc şi alt fel de viaţă mai uşor. Ne-au cerut un preţ, pe urmă s-au răzgândit cerând mai mult, - iar nouă ne-a fost frică de Dumnezeu să ne târguim pentru aceste bunuri nepreţuite. Ne-am învoit rămânând ca îndată ce ei vor găsi un loc şi un timp ca să se poată muta, - sunt gata să ne dea totul.

În această stare am rămas cu ei atunci şi mai aşteptăm încă şi acum să definitivăm această înţelegere. Numai că pe acolo unde ar vrea ei să se stabilească, locurile sunt rare şi scumpe. Dar dacă este voia lui Dumnezeu, mai curând ori mai târziu acest lucru pe care îl dorim şi pentru care ne rugăm, tot se va face. Toţi fraţii s-au oferit bucuroşi să ajute cu câte o cărămidă sfântă la răscumpărarea şi amenajarea acestei case, care va fi a memoriei părintelui nostru şi a recunoştinţei noastre.

Şi dacă acest lucru nu se va putea realiza acum în anii vieţii noastre, el se va realiza totuşi, fiindcă celor viitori le-a rămas asta ca o sarcină istorică spre a o împlini îndată ce ziua aceasta va sosi, în anul acesta, în cel viitor, peste zece sau peste o sută - oricând. Noi ne ducem, dar Lucrarea Oastei Domnului va rămâne - şi cei ce vor fi atunci o vor împlini.

4 - La toate cele trei ocazii amintite mai înainte în cursul acestui an deosebit pentru noi, am făcut cunoscut fraţilor că de Rusalii vom încheia acest an jubiliar, cu adunarea de sărbătoare de la mormântul părintelui nostru neuitat. Că dată fiind această a cincizecea Cincizecime de când ne-am adunat pentru prima dată de Rusalii aici, de data asta va trebui să aranjăm un program deosebit, ca pentru o astfel de sărbătoare, fiindcă nu ştim dacă vom mai avea multă vreme o astfel de posibilitate ca acum.

Se împlineau şi 300 de ani de la tipărirea primei Biblii întregi în limba română. Era şi acesta un jubileu care ne aparţinea şi nouă, ca fii ai Oastei Domnului, care era ea însăşi o fiică a Bibliei, şi ca urmaşi ai părintelui nostru sufletesc, care a fost unul din cei mai devotaţi mărturisitori şi răspânditori ai Sfintei Scripturi în poporul nostru. Se cuvenea deci ca la aceste Sărbători de Rusalii să cuprindem într-un program frumos şi acest aspect biblic.

Ca să dăm o mai puternică importanţă acestui mare fapt, am crezut că cel mai potrivit ar fi ca sâmbătă după masă, înainte de Rusalii să mergem la Răşinari, lângă Sibiu, la mormântul marelui mitropolit Şaguna, care a fost unul dintre cei mai mari sprijinitori ai Bibliei, şi care a tipărit în Ardeal pentru prima dată Biblia cu ilustraţii în limba română, - spre a desfăşura acolo un frumos program comemorativ şi a aşeza o mare coroană de flori la mormântul său, în semn de recunoştinţă din acest prilej, pentru marele său merit faţă de Biblia românească.

Am pus la punct, frumos, acest bogat program cu care urma să ne înfăţişăm la mormântul de la Răşinari. Dar când ne-am prezentat la mitropolia Sibiului, pentru înştiinţarea acestui program şi pentru a solicita participarea unui delegat şi din partea mitropoliei la această manifestare creştinească şi românească, - am fost trimişi la vicarul mitropoliei, care de la început ne-a luat aspru şi de sus, cu ameninţări şi cu o interzicere totală a oricărei prezenţe a noastră la mormântul lui Şaguna, motivând că dacă biserica nu face oficial nimic acolo, cu atât mai mult noi nu putem face aşa ceva, - acest lucru depăşind importanţa şi nivelul nostru.

Toate argumentările noastre n-au avut alt folos decât să-l irite şi mai mult... Rămăsesem uluit, - şi noi care tot timpul pregătirii programului ne bucuram ce fericiţi trebuie să fie mai marii noştri sufleteşti de iniţiativa noastră creştinească şi patriotică, faţă de memoria acestui mare creştin şi patriot.

- Nu, - zise vicarul supărat. Nu. La Trifa faceţi ce vreţi, dar la Şaguna să nu vă duceţi, dacă vreţi să nu aveţi neplăceri. Aţi înţeles?

- Am înţeles, - am zis - nu vom merge, dacă aşa stau lucrurile. Să trăiţi. Şi am plecat. Într-adevăr, nu ne-am dus. Totuşi acolo la ceasurile când noi urmam să fim acolo, cimitirul era păzit şi închis să nu intre nimeni. N-am putut înţelege, de ce totuşi am fost respinşi aşa.

Noi am desfăşurat frumosul program pregătit pentru marele Şaguna, sâmbătă după masă tot lângă mormântul părintelui Iosif.

Duminică, întâia Zi de Rusalii, eram dis-de-dimineaţă la mormântul părintelui, unde încă de seara sosiseră o mare mulţime de fraţi şi aşteptau. Întinsesem cordoane peste tot, pentru ca mulţimea pe care o aşteptam, să nu intre printre morminte, nici să nu atingă florile ori crucile altora. Am spus acest lucru de la început şi l-am repetat pe parcurs de mai multe ori, pentru că mulţimea fraţilor şi străinilor se adunau mereu în număr tot mai mare.

Am început programul nostru ca de obicei cu „Împărate Ceresc”, „Tatăl nostru” şi o fierbinte rugăciune de mulţumire, de laudă şi de cerere pentru binecuvântarea de care aveam nevoie în această zi şi împrejurare deosebită.

A urmat un bogat şi frumos program duhovnicesc, cu vorbiri pline de putere, de înflăcărare sfântă şi de o mare inspiraţie, toate cu privire specială la marele Eveniment al Rusaliilor şi al Jubileului pe care îl sărbătoream.

Programul a fost întocmit pe zone, începând cu zona Arad, apoi Maramureş, apoi Suceava, apoi Neamţ, Comăneşti, Galaţi, sfârşind cu Hunedoara, care încheia programul, fiind zona care era la rând la munca de pregătire pentru acest an, la cele necesare acestui program.

Din fiecare zonă era ales un frate vorbitor, o cântare cântată în cor de către tineretul frăţesc din zona respectivă şi câte o poezie recitată de o tânără soră îmbrăcată în portul naţional al zonei respective. Toate aceste tinere surori, îmbrăcate în frumosul nostru port naţional, reprezentând simbolic toate regiunile ţării recunoscătoare, pentru marele nostru părinte şi binefăcător.

La urmă a fost rostită vorbirea de încheiere, cu o putere şi un răsunet vibrant, ascultată cu lacrimi şi cu evlavie de către toată mulţimea care se ridicase la un număr de mii de suflete. Când s-a făcut chemarea la legământ pentru cei care erau noi, şi care doreau să se predea Domnului Isus, neputându-se face loc din cauza mulţimii, s-a cerut să ridice mâna acolo unde se găseşte fiecare din cei ce vor să se hotărască pentru Domnul, - o mulţime de mâini pe care nu le puteai număra, s-au ridicat spre cer şi o mulţime de voci spuneau printre lacrimi: „Şi eu mă predau Domnului. Şi eu vreau să fac parte din Oastea Domnului”...

Am rostit o fierbinte rugăciune de mulţumire şi de predare Domnului, atât pentru cei ce se hotărau atunci punând sfântul legământ de a-I sluji de acum pe totdeauna lui Dumnezeu, precum şi pentru noi ceilalţi care simţeam nevoia ca şi noi să ne înnoim legământul nostru şi de astă dată, pentru ca pe viitor şi noi să fim mai predaţi şi mai hotărâţi pentru a-L sluji şi mai devotat pe Isus.

Totul s-a încheiat cu slujba oficială, împlinită de părintele I. Boţocan, delegat al mitropoliei, asistat de toţi fraţii şi surorile prezenţi, care cântau cu lumânări aprinse în mâini şi cu lacrimi aprinse în ochi, cântările de rugăciune şi recunoştinţă.

Ne-am despărţit pe la ora unu după masă, cu sufletele pline de bucuria revărsată de Duhul Sfânt în noi toţi, prin tot ce ne-a dat El şi de data aceasta lângă mormântul viu al părintelui nostru nemuritor.

Toate amănuntele desfăşurării programelor noastre cu aceste patru ocazii, atât la 1 Ianuarie de la Sibiu, cât şi cel de la 12 februarie de la mormântul părintelui, ori cel de la Certege din 6 martie, precum şi cel de la Rusalii, sunt scrise şi vor apare împreună cu fotografiile luate cu acest prilej, într-un album special consacrat Anului Jubiliar al Oastei Domnului.

Pentru toate se cuvine să dăm din toată inima noastră, laudă şi mulţumire Domnului şi Dumnezeului nostru Căruia I se cuvine toată cinstea, mărirea şi închinăciunea acum şi pururea şi în vecii vecilor, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Amin.

Slăvit să fie Domnul!