Cărbunele cel aprins de la Isaia 6, 7
Pr. Iosif Trifa - Focul cel ceresc
Focul cel curățitor de păcate din Sfânta Împărtășanie
Focul cel ceresc este un foc curățitor de păcate. În Biblie, se află o minunată icoană a acestei lucrări a Duhului Sfânt. E la Isaia, cap. 6. „Văzut-am pe Domnul - zicea Isaia - șezând pe scaun înalt, și Serafimiii stăteau deasupra, strigând: «Sfânt, Sfânt, Sfânt este Domnul!»… Atunci am zis: «Vai de mine! Sunt pierdut, căci sunt om cu buze necurate…» Dar unul din Serafimi a zburat către mine și în mână avea un cărbune aprins, pe care-l luase cu cleștele din altar. Și mi-a atins gura cu el și a zis: «Iată, atingându-se cărbunele acesta de buzele tale, fărădelegile tale se vor șterge și păcatele tale se vor curăți»” (Is 6, 3-7).
Locul acesta închipuie Jertfa Crucii, închipuie Taina cea mare și sfântă a Împărtășirii cu Trupul și Sângele Domnului. Într-un chip minunat este pusă aici și cerința de căpetenie a primirii acestei Taine. „Vai de mine! Sunt pierdut, căci sunt om cu buze necurate!”. După acest suspin de cunoaștere a stării sale de om păcătos, a sosit Serafimul cu „cărbunele cel aprins”; cu iertarea păcatelor. Numai după cunoașterea stării noastre celei păcătoase și pierdute, urmează „cărbunele cel aprins”, iertarea păcatelor noastre prin Jertfa Crucii.
Și Taina Sf. Împărtășanii este un Foc ceresc. Și, prin Taina aceasta, lucrează Focul cel Ceresc, precum așa de frumos spune o rugăciune a Sf. Împărtășanii: „Ca focul și ca lumina să-mi fie mie Trupul și Sângele Tău cel scump, Mântuitorul meu, arzând materia păcatului și mistuind spinii păcatelor”.
Câți însă se apropie azi de „cărbunele cel aprins”? În „iarna” păcatelor se strâng atâtea și atâtea gunoaie în sufletul omului. De aceea s-a rânduit, cu bună înțelepciune, primăvara harului și a postului, când tot creștinul cel adevărat trebuie să-și curețe ogorul vieții cu „focul” cel ceresc. Câți însă folosesc acest foc? Și câți însă îl folosesc cu folos de îndreptare și mântuire sufletească?
Te împărtășești? Apoi puterea acestei Taine trebuie să se și vadă în viața ta. Trebuie să se vadă cum ard spinii, și mărăcinii, și buruienile păcatelor și năravurilor rele din viața ta. Nu uitați! „Cărbunele cel aprins” e un foc care nu arde numai păcatele, ci arde și pe cei care îl iau cu nevrednicie și fără nici o îndreptare. Precum zice rugăciunea: „Îndumnezeitorul Sânge văzând, omule, te înfricoșează, că este cărbune ce arde pe cei nevrednici”.
Rugăciune
Duhule Sfinte, curățitor al vieții noastre! Viața mea s-a umplut de toată necurățenia. Ogorul meu cel sufletesc e înecat cu totul de spini și mărăcini. Nimic nu mă mai poate curăți, decât Focul Tău cel ceresc. Coboară-Te, o, Foc ceresc, peste viața mea și aprinde și arde tot ce este de aprins și de ars în mine. Arde și florile trufiei, arde și spinii păcatelor. Prin cărbunele Tău cel aprins, curăță-mă de toată spurcăciunea.
Foc și lumină să-mi fie mie primirea Tainelor Tale celor preacurate și făcătoare de viață, Mântuitorule, arzând neghina păcatelor și luminându-mă peste tot!
(din rugăciunile Sf. Împărtășanii)