Cărbunele cel aprins de la Isaia 6, 7

Focul cel curăţitor de păcate din Sfânta Împărtăşanie

Focul cel ceresc este un foc curăţitor de păcate. În Biblie, se află o minunată icoană a acestei lucrări a Duhului Sfânt. E la Isaia, cap. 6. „Văzut-am pe Domnul - zicea Isaia - şezând pe scaun înalt, şi Serafimiii stăteau deasupra, strigând: «Sfânt, Sfânt, Sfânt este Domnul!»… Atunci am zis: «Vai de mine! Sunt pierdut, căci sunt om cu buze necurate…» Dar unul din Serafimi a zburat către mine şi în mână avea un cărbune aprins, pe care-l luase cu cleştele din altar. Şi mi-a atins gura cu el şi a zis: «Iată, atingându-se cărbunele acesta de buzele tale, fărădelegile tale se vor şterge şi păcatele tale se vor curăţi»” (Is 6, 3-7).

Locul acesta închipuie Jertfa Crucii, închipuie Taina cea mare şi sfântă a Împărtăşirii cu Trupul şi Sângele Domnului. Într-un chip minunat este pusă aici şi cerinţa de căpetenie a primirii acestei Taine. „Vai de mine! Sunt pierdut, căci sunt om cu buze necurate!”. După acest suspin de cunoaştere a stării sale de om păcătos, a sosit Serafimul cu „cărbunele cel aprins”; cu iertarea păcatelor. Numai după cunoaşterea stării noastre celei păcătoase şi pierdute, urmează „cărbunele cel aprins”, iertarea păcatelor noastre prin Jertfa Crucii.

Şi Taina Sf. Împărtăşanii este un Foc ceresc. Şi, prin Taina aceasta, lucrează Focul cel Ceresc, precum aşa de frumos spune o rugăciune a Sf. Împărtăşanii: „Ca focul şi ca lumina să-mi fie mie Trupul şi Sângele Tău cel scump, Mântuitorul meu, arzând materia păcatului şi mistuind spinii păcatelor”.

Câţi însă se apropie azi de „cărbunele cel aprins”? În „iarna” păcatelor se strâng atâtea şi atâtea gunoaie în sufletul omului. De aceea s-a rânduit, cu bună înţelepciune, primăvara harului şi a postului, când tot creştinul cel adevărat trebuie să-şi cureţe ogorul vieţii cu „focul” cel ceresc. Câţi însă folosesc acest foc? Şi câţi însă îl folosesc cu folos de îndreptare şi mântuire sufletească?

Te împărtăşeşti? Apoi puterea acestei Taine trebuie să se şi vadă în viaţa ta. Trebuie să se vadă cum ard spinii, şi mărăcinii, şi buruienile păcatelor şi năravurilor rele din viaţa ta. Nu uitaţi! „Cărbunele cel aprins” e un foc care nu arde numai păcatele, ci arde şi pe cei care îl iau cu nevrednicie şi fără nici o îndreptare. Precum zice rugăciunea: „Îndumnezeitorul Sânge văzând, omule, te înfricoşează, că este cărbune ce arde pe cei nevrednici”.

Rugăciune

Duhule Sfinte, curăţitor al vieţii noastre! Viaţa mea s-a umplut de toată necurăţenia. Ogorul meu cel sufletesc e înecat cu totul de spini şi mărăcini. Nimic nu mă mai poate curăţi, decât Focul Tău cel ceresc. Coboară-Te, o, Foc ceresc, peste viaţa mea şi aprinde şi arde tot ce este de aprins şi de ars în mine. Arde şi florile trufiei, arde şi spinii păcatelor. Prin cărbunele Tău cel aprins, curăţă-mă de toată spurcăciunea.

Foc şi lumină să-mi fie mie primirea Tainelor Tale celor preacurate şi făcătoare de viaţă, Mântuitorule, arzând neghina păcatelor şi luminându-mă peste tot!

(din rugăciunile Sf. Împărtăşanii)