Cea dintâi logodnă: nașterea din nou
Traian Dorz - Scumpele noastre surori
Dragostea față de Dumnezeu este dragostea cea mai dintâi
și porunca cea mai dintâi
și datoria cea mai dintâi -
nici una nu este mai înainte de ea, nici mai mare decât ea, nici mai sfântă decât aceasta (Matei 22, 36-40).
Dar pe Dumnezeu trebuie să-L iubești ca să-L poți cunoaște.
Pentru a-L cunoaște pe Dumnezeu trebuie ca fiecare suflet să vină la Hristos.
Numai predarea inimii noastre cu totul lui Hristos ne poate aduce la Dumnezeu,
ne unește cu Dumnezeu.
Această predare lui Hristos este nașterea din nou.
Fără aceasta nimeni nu poate avea nici împărtășire cu Dumnezeu, adevărată.
Și nu poate avea nici credință mântuitoare,
și nici o luptă biruitoare,
nici o jertfă sfințitoare.
Căci toate acestea le putem primi numai prin nașterea din nou
fiindcă acestea sunt roadele Duhului Sfânt.
Iar Duhul Sfânt nu poate aduce roade decât într-o viață în care a intrat Dumnezeu,
în care sălășluiește Hristos,
în care lucrează Duhul Sfânt.
Ce este nașterea din nou?
- Nașterea din nou este o Taină și o Minune.
Este o lucrare pe care o face Cuvântul Cel Viu al Lui, în sufletul care le primește și le ascultă pe aceste două puteri Dumnezeiești.
Este ca lucrarea pe care o face lumina când se aprinde deodată în întuneric.
Este ca lucrarea pe care o face sămânța când încolțește deodată în pământ.
Este ca lucrarea pe care o face altoiul în clipa când se prinde în viță.
Este ca puiul când se zămislește căpătând chip și deodată viață, în coaja unui ou.
Este ca ființa nouă care deodată învie și apoi trăiește în sânul unei mame.
Este o nouă viață. O nouă fire.
Cu alți ochi. Cu alte căi. Cu alte însușiri. Cu alt scop. Cu alte roade.
Este ca toate acestea. Dar este și mai mult decât toate. Și mai altceva decât ele.
Dar după cum sămânța se naște înăuntrul brazdei ajutată de căldura soarelui, tot așa Cuvântul și Duhul Sfânt zămislesc în lutul ființei noastre trupești omul cel nou după voia lui Dumnezeu, spre rodire și viață veșnică.
Și după cum altoiul prinde viață în vița unde este pus, schimbându-i tot cursul ei și toată forma vieții și roadelor ei, tot așa firea cea nouă a Duhului pusă de harul lui Hristos în noi, schimbă și forma noastră de viață și felul nostru de roade.
După cum pentru viața din lumea aceasta trecătoare am avut nevoie de doi părinți spre a ne naște, tot așa și pentru viața din lumea cea veșnică.
Acești doi părinți ai nașterii noastre noi sunt: Cuvântul lui Dumnezeu și Duhul lui Dumnezeu.
Cuvântul este Adevărul și El ne dă o minte nouă. O vorbire nouă. O vedere nouă.
Iar Duhul este dragostea care ne dă o simțire nouă. O inimă nouă. O căldură nouă.
Aceste două însușiri noi alcătuiesc ființa noastră cea nouă.
Această făptură nouă, are un chip nou.
Are cuvinte noi. Plăceri și dorințe noi. Căi și roade noi. Cu totul altele decât cele dinainte.
Și cu totul contrare celor ce le aveam mai înainte, din firea noastră cea veche, din starea cea păcătoasă, din viața cea de mai nainte când eram fără de Hristos.
Prima putere de viață a nașterii din nou o dă Credința. Fără credință este cu neputință nașterea din nou (Evrei 11, 6).
Credința este o împreună lucrare a noastră cu Dumnezeu și a lui Dumnezeu cu noi... Este cea dintâi împreună lucrare a noastră cu El.
Când darul lui Dumnezeu se unește cu voința noastră, cum se unește sămânța care vine dinafară și cu mustul care vine din pământ - atunci se naște firul cel nou, viața cea nouă.
Când voința noastră se împreună cu voia lui Dumnezeu ca seva care vine de jos cu mugurul de sus, - atunci se ivește ființa cea nouă.
Voința noastră fără darul lui Dumnezeu este zadarnică.
Dar și darul lui Dumnezeu fără voința noastră, poate rămânea fără rod pentru noi.
Tot astfel cum ar fi sămânța fără pământ sau pământul fără sămânță.
Cum ar fi vița fără altoi sau altoiul fără viță...
Cum însă din partea lui Dumnezeu nu-i nici o piedică niciodată, pentru că darul dragostei Lui se revarsă necontenit spre fiecare ființă omenească și voia Lui este ca toți oamenii să fie mântuiți, - toată piedica a venit și poate să vină, numai de la noi.
Dumnezeu vrea ca noi să credem. Numai noi nu vrem. Sau noi n-am vrut.
Dumnezeu vrea ca noi să ne naștem din nou. Numai noi nu vrem. Sau noi n-am vrut.
Dumnezeu vrea ca noi să fim mântuiți, iar nu pierduți.
Să avem viața și nu osânda veșnică.
Să mergem spre cer pe calea vieții și nu spre iad spre calea păcatului.
Numai noi n-am vrut. Sau nu vrem.
Dumnezeu a iubit atât de mult lumea încât pe Singurul Său Fiu Și L-a dat pentru ca orice suflet omenesc să creadă în El și crezând să aibă viața veșnică, iar nu osânda de veci
Numai că nu orice suflet omenesc vrea să creadă și să primească harul acesta mare al lui Dumnezeu. Ci cele mai multe suflete vor să nu creadă. Și să nu primească. O, ce mare păcat este neprimirea harului.
De aceea orice suflet omenesc rămâne singur răspunzător în fața Judecății lui Dumnezeu și în fața morții sale veșnice, pentru alegerea pe care și-o face singur.
Pentru calea pe care o ia singur.
Pentru soarta pe care și-o croiește singur.
Scumpa noastră soră, oprește-te aici!
Este marele hotar și marea răscruce de la care mai departe iei ori calea vieții ori calea morții.
Marea clipă din care iei hotărârea ori să crezi ori să nu crezi.
Vrei să-ți mântuiești sufletul, familia ta, viața ta?
Ascultă voia lui Dumnezeu și crede!
Crede în Hristos.
Crede în Evanghelie.
Crede în viața veșnică.
Și naște-te din nou!
Unește-te cu Hristos, predându-te Lui.
Și juruindu-te Lui pe totdeauna:
Aceasta să o faci chiar acum!
La orice vârstă ai fi, fie că ești fetiță, fie fecioară, fie logodnică, fie soție, fie mamă, fie văduvă, fie bunică...
Căci mâine nu vei mai fi nimic din toate acestea. Ci numai un suflet care va sta înaintea Judecății lui Dumnezeu.
Ori mântuit prin credință,
ori pierdut fără ea.
Dar mântuiește-te ascultându-L acum!
Slavă veșnică Ție, Cuvânt Sfânt al lui Dumnezeu, prin care cu toții căpătăm viață și lumină.
Prin care toți căpătăm credință și mântuire,
și prin care vom căpăta cu toții înfierea și slava.
Slavă Ție Mântuitorul și Răscumpărătorul nostru Isus Hristos, Învierea noastră.
Slavă Ție Duhule Sfinte, Viața noastră.
Slavă Tatălui nostru Sfânt și Bun, care ne-a dăruit nouă marea Sa iubire, ca noi primind aceste mari Daruri Cerești să ne naștem din nou prin puterea Lui, spre un rod mântuitor și fericit.
Sfânt și Bun, Tatăl nostru Ceresc, Te rugăm unește toate sufletele noastre cu Cuvântul și Duhul Sfânt.
Pentru ca fiecare să trăim viața cea nouă.
Cu roadele cele noi.
Fără de care nimeni nu va moșteni Împărăția Ta. Amin.
O viață veșnică
Vechea înțelepciune grăiește: Moartea este o taină, ca și nașterea. Dacă dintr-o ființă fără chip care se zămislește în sânul mamei, poate ieși o făptură atât de minunată, cu atât mai mult din noaptea mormântului se va naște o ființă nespus mai minunată.
Dacă cineva i-ar spune fătului în pântecele mamei că în curând va părăsi locul unde este și va pătrunde într-o lume nespus mai frumoasă și mare - el ar privi cu durere la despărțirea lui de acolo, ca la o moarte.
Și totuși când sosește clipa, ce minunată lume este cea în care vine. E nespus mai minunată viața aceasta nouă, pentru că este înțeleaptă și liberă.
În locul sânului mamei, el are acum lumea. El nu mai stă aici doar nouă luni, ci ani mulți. Și atât în el precum și în tot jurul lui este atâta frumusețe și înțelepciune...
Dar un glas răsună în urechile lui:
- Trebuie să mori din nou...
A doua moarte este o naștere mult mai minunată. Abia acum se naște omul pentru veșnicie.
Și pentru ceva la care nici nu s-a putut gândi.
Ce minunată va fi viața pentru cei care cred și luptă spre a o dobândi!