Cele 3 atacuri din pustie
Pr. Iosif Trifa - Intrați în Oastea Domnului
Atacul prim: ispita cu pâinile
Cea dintâi luptă dintre Isus şi Satana s-a dat în pustie.
Mersul acestei lupte se află istorisit în Evangheliile de la Matei cap. 4, 1-11 şi Luca 4, 1-15. Să cercetăm cu de-amănuntul această luptă. Iată-l pe Satana apropiindu-se de Mântuitorul. El pipăie terenul de luptă, să afle unde ar fi mai slab.
El ştie că Isus posteşte de 40 de zile şi Îi este foame. El încearcă să răzbească prin această foame, prin această poftă a corpului. El foloseşte şi aici apucătura din Grădina Edenului: cea dintâi lovitură o dă în corp, ştiind bine că trupul este mai slab ca duhul. Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, porunceşte ca pietrele acestea să se facă pâini - zise Satana apropiindu-se de Isus - fă-Ţi pâine şi mănâncă, căci iată Te stingi de foame aici în pustie...
Nu din milă faţă de Mântuitorul zicea aşa vicleanul diavol, ci ţinta lui era şi aici ca în Eden: să rupă ascultarea Mântuitorului de Dumnezeu. Ca odinioară în faţa lui Adam şi Eva, el pune şi aici lăcomia, pofta mâncării, voind prin aceasta să rupă legătura ascultării de Dumnezeu. Însă Isus respinse acest atac. El izbi atacul vicleanului cu cuvintele Scripturii: Omul nu trăieşte numai cu pâine, ci cu orice cuvânt ce iese din gura lui Dumnezeu (Numeri 8, 3). Faţă de pâinile satanei, Domnul puse încrederea în Dumnezeu şi ascultarea de Dumnezeu. Da, sunt flămând - va fi zis Mântuitorul - de 40 de zile n-am gustat pâinea, mi-aş face pâine din piatră, dar asta ar însemna să ascult de sfatul tău. Eu însă pentru aceasta am venit în lume ca să fac voia Tatălui Meu şi să ascult numai de El... El are să hotărască asupra Mea. Eu Mă las în grija Lui. Poate că am să mor de foame, dar Eu sunt gata să şi mor... O, Preabunule Tată - va fi zis Isus, ridicându-Şi privirea blândă spre cer - o ispită vrea să-mi rupă ascultarea de Tine. Eu însă sunt hotărât să rămân în ascultare de Tine, până chiar şi la moarte...
Cel dintâi atac al ispititorului a căzut. Diavolul e biruit şi silit să se retragă cu ruşine. Cerurile se bucură, diavoleştile gloate se îngrozesc. Dar Satana nu se lasă bătut numai cu atât. Însuşirea lui e, că iese pe o uşă şi intră pe cealaltă. El începe un al doilea atac.
Înainte de a trece la acest atac, ţin încă odată să apăs asupra faptului că Satana a încercat să-şi deschidă uşă prin pofta mâncării. Mâncarea în sine nu e rea, dar trebuie să băgăm de seamă căci diavolul poate face din ea o pierzare de suflet. Cu îmbuibarea în mâncări şi băuturi, trezeşte Satana poftele şi ispitele şi multe suflete câştigă. În privinţa asta să ne fie regulă cuvintele ap. Pavel: Şi purtarea de grijă a trupului să nu o faceţi spre pofte (Rom. 13, 14). Ceea ce face boala şi foamea - zice sf. Ioan Gură de Aur - e nimic pe lângă ceea ce face îmbuibarea în mâncări şi băuturi. Precum pământul care este prea umed naşte viermi, aşa şi îmbuibarea este cuib cald pentru viermii ispitelor şi poftelor rele. Aici încape şi învăţătura despre folosul postului.
Şi iarăşi să ne aducem aminte că nu numai cu pâine va trăi omul; noi avem lipsă şi de hrană sufletească. Rugăciunea, citirea Bibliei, grija de cele sufleteşti, etc, trebuie să ne fie pâinea cea de toate zilele a sufletului nostru. Trebuie să simţim o foame după Cuvântul lui Dumnezeu (Amos 8, 11). Câţi însă umblă flămânzi după pâine sufletească?