Cele trei momente

În Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin.

Slăvit să fie Domnul!

Fiți binecuvântați, fiți binecuvântați, surori iubite și scumpi frați!

Dumnezeu să fie binecuvântat pentru încă o sărbătoare minunată pe care ne-a rânduit s-o petrecem împreună!

Fiecare an are multe sărbători. Dar, dintre toate, sărbătoarea sărbătorilor sunt Paștile.

Fiecare om are multe evenimente însemnate și fericite în viața lui. Dar, dintre toate acestea, cea mai fericită sărbătoare și cel mai minunat eveniment este nunta lui.

În Vechiul Testament, poporul lui Dumnezeu a avut și el o sărbătoare mare, cea mai mare dintre sărbători: sărbătoarea eliberării lui, sărbătoarea înălțării lui, sărbătoarea bucuriei și izbânzii lui - sărbătoarea Paștilor. Această sărbătoare are o rezonanță mai adâncă și o importanță cu un înțeles mult mai mare decât un eveniment care, oricât de frumos ar fi petrecut, trece totuși.

Toate sărbătorile ne vestesc nouă una singură, eternă, mare, nesfârșită, strălucită sărbătoare: sărbătoarea cea mare a Învierii. Către această sărbătoare tind toate sărbătorile noastre. Cum toate dorințele, în viața unui om, merg spre sărbătoarea nunții lui. Și, după ce a trecut, se întorc mereu spre această sărbătoare. Este ca soarele care și înainte de a răsări își aruncă razele sale, și după ce a apus își împrăștie lumina.

Despre sărbătoarea nunții vrem să vorbim. Suntem la o nuntă. E sărbătoarea bucuriei nu numai a celor două suflete - pe care le înconjurăm aici cu toată dragostea, cu toată prețuirea, cu toate rugăciunile noastre, cu toate cântările noastre înlăcrimate și scumpe. E sărbătoarea noastră, a tuturor. Dar pentru că noi Îl cunoaștem pe Dumnezeu și cunoaștem Sfântul Său Cuvânt, și cunoaștem înțelesul cel adânc și veșnic al Sfintei Evanghelii, știm că tot ceea ce se petrece în viața noastră are un înțeles etern.

Tot ceea ce este trecător aici are un înțeles (...) etern în viața noastră, în viața Bisericii lui Dumnezeu și în viața întregii Sale Lucrări.

Nunta noastră închipuie Nunta Mirelui ceresc cu Biserica Sa. Sfântul Cuvânt al lui Dumnezeu, cu toate versetele sale însemnate, arată spre acest înțeles. Toate evenimentele de seamă care se petrec în viața noastră țin să ne aducă aminte de acest mare, ultim și veșnic eveniment, care va fi Nunta lui Hristos cu Biserica Sa, Nunta Mielului.

Toate textele Bibliei, toate pildele sau cuvintele, sau aluziile Mântuitorului și ale Sfinților Apostoli, când este vorba despre Taina aceasta, ne arată cu toate degetele în sus, spre viitor, spre marele și veșnicul înțeles al Nunții Venirii lui Hristos pentru Biserica Sa.

În Vechiul Testament, pe vremea împăratului David, sărbătoarea Paștilor se sărbătorea, se prăznuia într-un chip cu totul deosebit. Șapte zile dura sărbătoarea aceasta. În ziua cea mai înaltă a acestui praznic, corul de două mii de persoane de cântăreți cu vocea și cu instrumentele, de la templu, se împărțea în două părți. O mie de cântăreți stăteau pe treapta cea mai de jos a templului, o mie de cântăreți, pe treapta cea de sus. Dumneavoastră ați citit în cartea Psalmilor că, începând de la Psalmul 120 până la Psalmul 134, sub titlul acestor psalmi se scrie, la fiecare din acești cincisprezece psalmi: „o cântare a treptelor”.

De ce se spune acest cuvânt? Pentru că acești psalmi erau aleși să se cânte în ziua cea mai înaltă a sărbătorii Paștilor, ca o încununare măreață a celui mai ales dintre momentele sărbătorii. Și aceste două mari părți, fiecare mie de cântăreți, începea să cânte. Cei din treapta de sus răspunzând celor de pe treapta de jos...

Ar trebui să urmărim puțin împreună ce vrea să ne spună nouă acest frumos moment din sărbătoarea cea mai înaltă a poporului lui Dumnezeu. Și vom căuta să citim puțin din cartea Psalmilor, începând de la Psalmul 120, care se cânta primul în această sărbătoare, de către mia de cântăreți așezați pe treapta de jos a templului. Cântarea celor de jos e un strigăt de durere adresat către Dumnezeu. El începe așa: „Către Domnul strig în strâmtorarea mea și El mă ascultă. Doamne, scapă-mi sufletul de buza mincinoasă, de limba înșelătoare!” E un strigăt al celui nevinovat apăsat de cei mincinoși și de cel viclean. Spune într-un loc Cuvântul lui Dumnezeu: „Când strigă un nenorocit și-un nedreptățit, Dumnezeu îl aude”. Poporul acesta fusese nenorocit, nedreptățit și strigase către Dumnezeu. Și Dumnezeu l-a ascultat.

Să avem grijă, nu cumva din pricina noastră cel nevinovat să strige către Dumnezeu. Că vai de-acela împotriva căruia strigă către Dumnezeu un nevinovat.

Psalmul acesta, cântat de către cântăreții de pe treapta de jos a templului, închipuia strigătul poporului către Dumnezeu. La acest psalm răspundeau cei de pe treapta de sus cu Psalmul 121. Este un psalm al ridicării: „Îmi ridic ochii înspre munți, de unde-mi va veni ajutorul”.

Psalmul acesta al ridicării este un îndemn pentru noi. Totdeauna să ne ridicăm ochii spre Dumnezeu din încercare. Pentru că, oricât de mari ar fi munții care se grămădesc amenințători asupra noastră, mai presus este Dumnezeul nostru, Care-i mai tare și mai înalt decât munții. El l-a izbăvit pe poporul Său și-l va izbăvi totdeauna. Cei de jos strigau după izbăvire, cei de sus le răspundeau: „Dumnezeu este izbăvitorul, El ne-a izbăvit”.

Cei de jos răspundeau cu Psalmul 122. Este un psalm al închinării: „Mă bucur când mi se zice: «Să mergem în Casa Domnului»”. Acest psalm minunat le amintește tuturor celor care sunt în strâmtorare despre singurul mijloc de ajutorare și de nădejde spre care trebuie să ne-ndreptăm.

Cei de sus le răspundeau cu Psalmul 123, un psalm al nădejdii. Pe urmă, cei de jos strigau după izbăvire: „De n-ar fi fost Domnul de partea noastră, să spună Israel. De n-ar fi fost Domnul de partea noastră când s-au sculat oamenii împotriva noastră, ne-ar fi înghițit de vii”. Ce minunat este ca, atunci când ești în sărbătoare, când ești izbăvit de Dumnezeu, când ești la un loc larg, izbăvit de puterea Lui, să-ți aduci aminte totdeauna de Izbăvitorul tău și să-I mulțumești Celui care te-a salvat!

După aceea le răspundeau cei de sus cu un psalm de încredere: „Cei ce se încred în Domnul sunt ca muntele Sionului, care nu se clatină, ci stă întărit pe vecie”.

Cei de jos le răspundeau cântând un psalm al recunoștinței: „Când a adus Domnul înapoi pe prinșii de război ai Sionului, parcă visam. Atunci gura ne era plină de strigăte de bucurie și limba, de cântări de veselie. Atunci se spunea printre neamuri: «Domnul a făcut mari lucruri pentru ei!»”.

Ce frumoase sunt cântările acestea! Ce frumos erau aranjate aceste răspunsuri de dragoste, de încredere, de mulțumire, de laudă, de nădejde spre Dumnezeu în ziua sărbătorii lor! E o suită a psalmilor acestora de la strigăt la răspuns, de la închinare la izbăvire și de la mântuire la recunoștință.

Psalmul 127, cu care le răspundeau cei de sus, era un psalm al bizuirii pe puterea lui Dumnezeu.

Psalmul 128 era un psalm al împăcării.

Psalmul 129 era un psalm al răzbunării împotriva dușmanilor.

Psalmul 130 era un psalm al așteptării venirii Domnului. N-avem timp acum să-i citim pe toți. E bine, după aceea, când suntem singuri, să-i citim și să vedem cât de frumos erau aranjate toate aceste lucruri, spre slava lui Dumnezeu, și toate ca o țintă minunată de înțelesuri sfinte pentru curățirea poporului și pentru înălțarea lor spre Dumnezeu.

Psalmul 131 era un psalm al smereniei.

Psalmul 132, un psalm al legământului cu Dumnezeu, care pregătea Psalmul 133.

Acest Psalm 133 se cânta pe scara din mijloc, unde s-au întâlnit. Cei care cântau jos un psalm urcau o treaptă și cei care cântau de sus un psalm coborau o treaptă.

Astfel că pe treapta din mijloc s-au întâlnit cu toții și, îmbrățișându-se, au cântat Psalmul 133: „Iată ce plăcut și dulce este să locuiască frații împreună”. Era momentul cel mai minunat, după care a urmat Psalmul 134, un psalm al binecuvântării și recunoștinței față de Dumnezeu.

Toate aceste cântări minunate și toată această lucrare strălucită la care [lua parte], cu inima înălțată spre Dumnezeu, întreg poporul, conducea sufletele acestea pentru sărbătoarea cea mare, pentru [momentul] cel mare al unirii lui Dumnezeu cu poporul Său, al unirii desăvârșite cu un popor curățit și sfințit prin suferință, prin recunoștință, prin pocăință, prin îmbrățișarea și prin binecuvântarea unei depline răsplătiri. Acesta era un eveniment din istoria Vechiului Testament, a poporului evreu.

Aș vrea acum să amintesc un alt moment. Un moment sărbătoresc care, la fel, pregătește sufletul nostru și sufletele noastre pentru sărbătoarea cea mare a Nunții cu Hristos, căci toate acestea înțelesul acesta îl au și țelul acesta, și scopul acesta îl au: de a ne curăți, de a ne sfinți, de a ne desăvârși pe noi și ca individ, și ca adunare, și ca Lucrare, și ca popor, și ca Biserică, pentru venirea și pentru unirea desăvârșită a noastră cu Hristos pentru vecii vecilor. Toate sărbătorile sunt în vederea pregătirii praznicului minunat al Paștilor. Toate evenimentele petrecute în istorie sunt niște trepte care vor să ne urce pe noi spre evenimentul cel unic și veșnic al unirii cu Hristos, al coborârii Lui, al întâmpinării Lui.

Un lucru nespus de frumos se vorbește în Cuvântul lui Dumnezeu și în Pilda cu cele zece fecioare, și în Întâia Epistola către [Tesaloniceni, la capitolul 4](1 Tesal. 4, 15-17), unde se vorbește despre întâmpinarea Domnului. La Matei capitolul 25 se spune: „La miezul nopții s-a făcut o strigare mare: «Iată Mirele, ieșiți în întâmpinarea Lui!»” În Epistola către Tesaloniceni, Sfântul Pavel spune: „Noi, cei care vom fi vii, nu vom lua-o înaintea celor adormiți. Că Însuși Domnul, cu glasul de arhanghel, va suna și cei morți în Domnul vor învia. Și astfel noi și cei morți în Domnul vom fi răpiți și-L vom întâmpina pe Domnul în văzduh”.

E un lucru foarte însemnat gândul acesta de a întâmpina pe Domnul. Dintr-o astfel de poruncă și dintr-un astfel de îndemn, de a fi gata să întâmpinăm totdeauna voia lui Dumnezeu, ființează valoarea sufletului nostru de credincios. Când este vorba de o inițiativă bună, când este vorba de un lucru frumos, când este vorba de o poruncă a Domnului, noi nu trebuie să stăm nepăsători și să așteptăm ca acest lucru să vină până la noi. Noi trebuie să ieșim în întâmpinarea lui cu inițiativa noastră, cu dorința noastră, cu voința noastră, cu hărnicia noastră frumoasă, cu dorința noastră sinceră de-a ajuta atunci cu o clipă mai devreme, cu un ceas mai devreme realizarea acestui gând. E un gând frumos acesta ca noi totdeauna să ieșim în întâmpinarea Domnului; sau în întâmpinarea unui gând, sau în întâmpinarea binefacerii, sau în întâmpinarea împlinirii Cuvântului lui Dumnezeu sub orice formă. În aceasta se vede dragostea noastră față de Dumnezeu.

Când așteptăm un oaspete scump, când așteptăm să vină la noi cineva drag, atunci frumos este din partea noastră să nu stăm în casă nepăsători până când el va intra, până când el va veni să ne găsească înăuntru. Frumos este ca noi să ieșim cel puțin până la poartă înaintea lui, să-l întâmpinăm. Acest lucru arată voința noastră sinceră, dragostea noastră adevărată, gândul nostru curat de a ieși în întâmpinarea celui pe care-l iubim.

Așa trebuie să fim gata să ieșim în întâmpinarea oricărei inițiative bune, de oriunde ar veni ea. Când este vorba de un lucru frumos, noi trebuie să fim gata, nu să așteptăm să fim chemați, îndemnați, rugați la acest lucru, mereu îndemnați și mereu porniți de către alții. Și din îndemnul inimii noastre să facem tot ce putem pentru ca să ieșim în întâmpinarea realizării mai curând și mai frumos a acelui gând și a acelui lucru frumos care ne solicită pe noi.

Venirea Domnului e un lucru de cea mai mare însemnătate, de cel mai scump preț, de cea mai mare valoare pentru fiecare dintre noi. Venirea Lui, în primul rând, pentru mântuirea noastră personală, venirea Lui pentru împlinirea poruncilor lui Dumnezeu, venirea Lui pentru aducerea Împărăției lui Dumnezeu printre noi este un lucru de așa mare însemnătate! Iar noi, dacă-L iubim, trebuie să fim gata totdeauna să ieșim în întâmpinarea Lui. Și să facem tot ce putem pentru ca aceasta să fie grăbită și adusă la îndeplinire cât mai curând.

Se spune că în ziua când Mântuitorul era pe cruce, după ce Își împlinise și după ce rostise toate cele șapte cuvinte de pe cruce, o încredințase pe Sfânta lui Mamă ucenicului iubit, împlinindu-Și astfel cea din urmă datorie, către cea mai scumpă ființă care era Mama Lui, care rămânea și văduvă, și orfană, că nu mai avea pe nimeni. Din starea cea mai grea posibilă pentru o ființă, cu mâinile și picioarele străpunse, atârnat pe-o cruce în cele mai grozave chinuri, El a arătat cât de mult a prețuit-o pe ființa aceasta care a pătimit împreună cu El de la cea dintâi zi din viața Lui și până acum, la cea din urmă, când stătea atârnat pe cruce. Pentru că nimeni pe lumea aceasta nu suferise mai mult cu cineva, decât mama Lui.

Au suferit și ucenicii lângă Domnul, au suferit și cei cărora le-a făcut El bine, dar cred că suferința nici unuia dintre celelalte suflete nu a fost de o așa mare adâncime, usturime, durere, greutate ca suferința Mamei Lui. Cuvântul lui Dumnezeu i-a profețit aceasta când bătrânul Simion, în clipa când L-a adus pe Copilul său spre binecuvântare la Templu, i-a zis: „Și prin sufletul tău va trece sabia, ca să se descopere gândurile multor inimi”. Ce sabie dureroasă și sfâșietoare a trecut prin sufletul ei!

Cuvântul lui Dumnezeu are atât de mult respect față de Sfânta Fecioară, Maica Domnului! De la începutul și până la sfârșitul Bibliei, nu-i găsește nici o pată, nici o vină, nici un cuvânt, nici o umbră de mustrare cum a găsit la toți ceilalți profeți și apostoli, și martiri, și mucenici. Pentru că, dacă Sfântul Arhanghel care i-a făcut buna vestire i-a rostit cel dintâi cuvânt: „Plecăciune ție”, și i s-a închinat, aceasta înseamnă că Domnul Dumnezeu a căutat să păstreze în tot Sfântul Său Cuvânt o atmosferă de respect și de prețuire pentru această ființă unică, aleasă de Dumnezeu și binecuvântată în chip cu totul deosebit pentru slujba cea înaltă și unică la care a fost chemată să ajute, prin viața ei și prin partea Ei, la mântuirea omenirii.

Domnul Iisus a prețuit-o, așa cum am auzit într-o altă cuvântare rostită aici înainte, când s-a spus despre respectul pe care trebuie să-l avem față de mamele sfinte care au crescut și care cresc copii pentru Dumnezeu. Cât de mult respect, cât de multă rugăciune, cât de multă prețuire trebuie să avem noi față de aceste ființe! Și, dacă față de mama fiecărui sfânt ni se cere să avem o astfel de prețuire, cu cât mai mare trebuie să fie respectul și prețuirea pe care trebuie să le avem față de Maica Domnului și Mântuitorului nostru! Cât de mult greșesc cei care subapreciază și care vorbesc în chip jignitor și-n chip necuviincios despre această Sfântă ființă! Dacă mama lui Solomon - cum s-a spus înainte - s-a bucurat de atâta respect... că Mântuitorul a spus: „Împărăteasa de la Seba se va ridica în Ziua Judecății față de bărbații acestui popor și îi va învinui, pentru că ea a venit de la marginile pământului să audă înțelepciunea lui Solomon. Și iată că aici este unul mai mare decât Solomon”; dacă deci toți au [considerat] să o prețuiască pe mama lui Solomon, cât de mare respect trebuie să aducem pentru Mama Aceluia care este cu mult mai mare decât Solomon!

Deci, cum am spus, în momentul când Mântuitorul Își împlinise această ultimă datorie - încredințând-o pe Sfânta Sa Mamă, care rămânea fără nimeni pe pământ, ucenicului celui mai iubit, în care avea toată încrederea că o va îngriji mai departe, despre care spune Evanghelia că din ceasul acela a luat-o în casa sa - în momentul când Se pregătea Mântuitorul să-Și dea Duhul, se spune că prin mulțime și-a făcut loc un om foarte grăbit, foarte obosit, foarte descurajat și a strigat: „Iisuse, Iisuse! Nu muri, până nu-mi spui și mie un cuvânt!” A alergat în fața Lui, s-a aplecat în genunchi și a strigat: „Iisuse, eu sunt străin de Tine! Eu n-am auzit niciodată Evanghelia Ta. Te rog să-mi spui acum, în două cuvinte, și mie: care este solia Ta? Care este Evanghelia Ta? Care este chemarea mântuirii?” Mântuitorul S-a uitat la el, l-a iubit și i-a zis: „În două cuvinte îți spun: ce ai vrea să-ți facă Dumnezeu ție, să-I faci tu Lui. Și ce-ai vrea să-ți facă ție oamenii, să le faci tu lor”. Și-a aplecat ochii, a mai strigat un cuvânt: „S-a săvârșit”, și Și-a dat Duhul. Omul a spus: „Am înțeles și eu!”.

În Evanghelia de mâine, din Luca, cuvântul Evangheliei începe chiar cu versetul acesta (Luca 6, 31): „Ce ați vrea să vă facă vouă oamenii, faceți-le și voi la fel. Dacă iubiți numai pe cei ce vă iubesc, ce lucru neobișnuit faceți? Și păgânii fac la fel. Dacă faceți bine numai celor ce vă fac bine, ce răsplată mai așteptați? Și păcătoșii fac bine celor drepți de la care așteaptă și ei întocmai. Voi faceți bine celor ce vă fac rău; binecuvântați pe cei care vă blestemă; rugați-vă pentru cei care vă prigonesc și vă asupresc, ca să fiți fiii Tatălui vostru, Care face să răsară soarele Său și peste cei drepți, și peste cei nedrepți și face să cadă ploaia Sa și peste cei buni, și peste cei răi”.

Ce înseamnă aceasta? O pregătire pentru sărbătoarea cea mare a Venirii și a Întâmpinării Domnului Iisus Hristos. Pentru că este scris: „Nimic întinat nu va intra acolo. Nimeni care trăiește în spurcăciune și-n minciună. Ci numai cei găsiți scriși în Cartea Vieții Mielului”. Și-n Cartea Vieții vor fi găsiți scriși numai acei care trăiesc după voia lui Dumnezeu și ascultă Cuvântul Său, după cum este scris: „Ferice, mai degrabă, de cine ascultă Cuvântul lui Dumnezeu și-l împlinește”. În Cartea Vieții vor fi scriși numai acei care s-au hotărât pentru o astfel de viață.

În Pilda cu cei chemați la nuntă se vorbește despre unul care era fără haină de nuntă. A fost scos afară și aruncat. Cel dintâi lucru care ni se cere este să avem, cum s-a mai spus, haina de nuntă. Ce înseamnă aceasta? Aceasta înseamnă nașterea din nou, pregătirea noastră pentru întâmpinarea Domnului și pregătirea noastră pentru Venirea Domnului și pentru Nunta cea Mare care ne așteaptă acolo Sus în Cer.

Dumneavoastră vă temeți noaptea să treceți prin cimitir? Sunt foarte mulți care au frică, seara, să treacă prin cimitir. Se spune că două fete erau chemate la nuntă, trebuiau să meargă la nuntă, dar calea către nuntă trecea prin cimitir. Una, care era a spus:

- Mie mi-e teamă să trec prin cimitir. Mă duc la nuntă, dar mi-e teamă să trec prin cimitir. Nu există cumva alt drum, să nu trecem prin cimitir?

Cealaltă a spus:

- Nu, mie nu mi-e teamă! Dincolo de cimitir este casa noastră și sora mea face nunta astăzi. Eu trebuie să merg și mă duc cu bucurie. Trec prin cimitir, nu-i nimica! Eu nu rămân în cimitir, ci mă duc la nuntă.

Am rămas impresionat adânc de această întâmplare când am citit-o. Și mă gândesc cât a durat să ne apropiem și noi de nuntă. Dar până să ajungem la nunta cea strălucită, noi trebuie să trecem prin cimitir. Eu am 70 de ani acum. În Psalmul 90 scrie: „Anii vieții noastre sunt șaptezeci de ani”. Deci foarte aproape sunt de cimitir. Eu însă nu rămân în cimitir. Eu trec prin cimitir, la nuntă.

Bucuria aceasta a trecerii prin cimitir îmi umple sufletul și mă gândesc cât de aproape este Nunta cea strălucită la care trebuie să ajungem noi și pentru care suntem pregătiți! Mulțumim lui Dumnezeu că am trecut prin baia nașterii din nou și am căpătat haina de nuntă și dreptul de a ne prezenta la această Nuntă strălucită prin credința în Sângele Domnului Iisus, Care ne-a spălat păcatele noastre și, prin Harul Său cel sfânt, ne-a chemat la această părtășie cu El.

Toți avem de trecut spre nuntă, dar mulți vor rămâne în cimitir. Numai în cimitir... și nu vor ajunge niciodată la Nunta cerească, pentru că nu și-au pregătit din timp haina de nuntă și nu și-au pregătit întâi dreptul să intre pe porți în Cetate, după cum scrie Apocalipsa. Nunta Mielului se pregătește.

Venirea Domnului pentru noi este aproape, după cum în fiecare duminică rostim în sfintele noastre biserici, când facem mărturisirea noastră de credință și spunem în Crezul nostru: „ ..și iarăși va veni, cu mărire, să judece viii și morții, a Cărui împărăție apoi nu va mai avea sfârșit”. Această Împărăție o chemăm de fiecare dată în Tatăl Nostru, când spunem: „vină Împărăția Ta și să se facă odată voia Ta și pe pământ ca în Cer”.

Pentru acest scop sfânt am fost noi chemați să-L cunoaștem pe Domnul. Pentru această chemare sfântă am fost noi pregătiți. Pentru aceasta ne-a născut Domnul din părinții noștri trupești și sufletești și pentru aceasta ne-am născut din nou din Cuvântul cel Sfânt și din Duhul cel Sfânt, care sunt părinții noștri cei duhovnicești.

Orice nuntă ne aduce aminte de această strălucită și sfântă Nuntă și Sărbătoare nemaisfârșită către care mergem și la care am fost rânduiți să participăm și noi ca o părticică sfântă și scumpă a Miresei lui Hristos, care este Biserica Sa cea Vie, curățită, sfințită și binecuvântată prin Sângele Său prin care a răscumpărat-o din păcat și prin care a curățit-o și a sfințit-o, păstrând-o pentru Nunta Lui cea Veșnică.

Frați și surori, fiți binecuvântați! Fiți binecuvântați, surori iubite și scumpi frați! Dumnezeu nu v-a chemat numai la nunta aceasta. Și, dacă v-a chemat la această nuntă, v-a chemat ca, încă o dată și mai adânc, să vă aduceți aminte de pregătirea pentru Nunta cealaltă, strălucită, la care ne-a chemat El. Pentru nunta aceasta ni se spune tot cuvântul care ni se mărturisește. Pentru Nunta aceasta ni se vestește - prin cântare, prin poezii, prin cuvântări, prin rugăciuni și prin tot ceea ce se poate mărturisi - acest Cuvânt Sfânt care are o ultimă, finală țintă: pregătirea noastră ca să putem fi găsiți vrednici în ziua când va veni Domnul, să putem intra pe porți în Cetatea strălucită și slăvită a Nunții cerești, a Mielului cu Mireasa Sa, care este Biserica curățită și sfințită prin Sângele Său.

Nu vă pară rău că întârziați chiar toată noaptea aceasta aici, la auzirea acestui Cuvânt al lui Dumnezeu. Nopți și somn, și odihnă, și comoditate veți mai găsi, vom mai găsi totdeauna. Dar nunți ca acestea, prilejuri ca acestea, ocazii ca acestea, sărbători ca acestea [nu vom mai găsi], în care să ni se aducă nouă la cunoștință atât de adânc, atât de stăruitor, atât de frumos Cuvântul cel dulce și mântuitor al Domnului nostru, care tânjește și dorește ca fiecare dintre noi să avem parte strălucită la sărbătoarea veșnică din ceruri, nu de pe pământ, [să fim] ca o părticică sfântă, ca un mădular sfânt din marea, din unica, din universala, din veșnica Lui Mireasă, care va fi Biserica cea înnoită și sfințită prin Sângele Său cel Sfânt.

Puneți la inimă fiecare din cuvintele pe care le auziți. Noi, într-adevăr, avem de la Dumnezeu o viață, viața aceasta trupească, și trebuie să lucrăm și să muncim pentru ea. Asta este o poruncă a lui Dumnezeu: să trăim cinstiți în mijlocul patriei noastre, să ne rugăm pentru patria noastră, să ne rugăm pentru conducătorii rânduiți de Dumnezeu în mijlocul patriei noastre, pentru că este scris: ,,Dorește fericirea cetății tale și a patriei tale, căci fericirea ta depinde de fericirea ei”.

Noi, pe pământ, n-avem altă patrie, n-avem altă țară, n-avem alt loc. Aici Dumnezeu ne-a crescut, aici Dumnezeu ne-a lăsat, aici Dumnezeu ne-a rânduit să avem părinții noștri, neamul nostru, fericirea și bucuria noastră. De aici, Dumnezeu ne-a rânduit, dintre toate sufletele care ne-nconjoară, unul care să alcătuiască partea, jumătatea cealaltă a noastră, întregind astfel ființa noastră și trupească, și sufletească în Dumnezeu, după cuvântul Său care a zis:,,... și cei doi vor fi un singur trup”.

Din mijlocul acestor ființe scumpe, Dumnezeu ne-a rânduit una, mai scumpă decât oricare alta pentru noi, și care va alcătui împreună cu ființa noastră, cu partea noastră, unitatea noastră duhovnicească în fața lumii și-n fața lui Dumnezeu. În limba acestui neam ne cântăm cântările, ne rostim rugăciunile, ne spunem cele mai dulci cuvinte ființelor celor mai scumpe pe care le avem.

Noi n-avem altă patrie pământească, decât aceasta. Și pentru fericirea ei trebuie să lucrăm, să ne rugăm, să luptăm cu toată puterea și purtarea noastră de fiecare zi. Aceasta este o poruncă dumnezeiască o poruncă evanghelică, rostită în multe versete din Sfântul Cuvânt al lui Dumnezeu. Prin urmare, pe toți ne îndeamnă să facem acest lucru pentru fericirea celor din jurul nostru, pentru că, lucrând astfel, lucrăm la propria noastră fericire.

Dar, pe lângă aceasta, noi avem o patrie cerească pentru care ne-am născut din nou, pentru care am căpătat acea făptură duhovnicească care este omul cel nou, cu vorbirea cea nouă, cu gândirea cea nouă, cu umblarea cea nouă. Și, dacă suntem datori, prin Cuvântul lui Dumnezeu, să lucrăm pentru înaintarea, pentru progresul, pentru fericirea acestei patrii - pe care o avem astăzi, și mâine n-o mai avem, pentru că suntem trecători aici -, cu atât mai mult trebuie să facem acest lucru pentru Patria noastră cea veșnică, în care vom ajunge și-n care vom fi fericiți pentru totdeauna.

Vom binecuvânta totdeauna și ne vom ruga totdeauna, și vom lucra, și vom lupta totdeauna pentru binele patriei acesteia, în pământul căreia sunt strămoșii noștri, oasele sfinților noștri înaintași, și unde vor fi adăugate și oasele noastre când și viața noastră de pe pământ se va sfârși. Și iubim cerul acestei patrii, în care odihnesc sufletele părinților și ale înaintașilor noștri, întru care mâine ne vom duce și noi și-ntru care, dintr-o dată, la venirea Domnului, vom fi înălțați cu toții și vom fi pentru totdeauna cu El, în acea Patrie strălucită și eternă pe care ne-a rânduit-o Domnul când a zis: „Mă duc să vă gătesc un loc; și, după ce vă voi pregăti un loc, Mă voi întoarce, vă voi lua cu Mine, pentru ca acolo unde sunt Eu să fiți și voi”.

Nu vă-nspăimântați de cimitir! Dincolo, la nuntă, noi n-ajungem decât prin cimitir. Mie-mi place adeseori să mă duc în cimitir. Mă uit și cunosc tot mai multe dintre numele care sunt scrise pe crucile de-acolo.

Și-mi aduc aminte cât de tineri, cât de sănătoși, cât de voioși, cât de frumoși, cât de harnici, cât de lăudăroși erau unii, nu cu multe zile în urmă, dintre cei care astăzi zac liniștiți sub țărână și așteaptă învierea. Am văzut acolo mausolee, am văzut monumente funerare peste care scrie: „Locul de veci”, Nu-i adevărat! Nu-i locul de veci acolo cum nu-i loc de veci pe care ne-o facem și blocurile pe care ni le zidim aici Nici mormintele și nici monumentele funerare pe care ni le pregătim nu sunt locuri de veci. Și de-acolo ne vom muta, cum ne-am mutat din casele acestea. Ci numai în acel de-al treilea loc, unde ne vom duce după ce vom ieși din morminte, acela va fi locul nostru cel veșnic.

Pentru acel loc trebuie să ne pregătim. Și dacă ne pregătim aici și facem atâtea eforturi să ne pregătim o casă cât mai și cât mai plăcută și mai frumoasă, din care știm că-n curând ne mutăm, și dacă ne pregătim la cimitir o cruce cât mai monumentală și mai frumoasă, de sub care și de-acolo trebuie să știm că ne vom muta, cu cât mai multă grijă trebuie să avem să ne pregătim atunci fiecare dintre noi un loc în Împărăția lui Dumnezeu, unde vom merge după ce și din mormânt vom ieși în ziua când se va striga: „Ieșiți! Vine Mirele! Vine Judecătorul!” Și va trebui să stea fiecare în fața Lui.

Dragii și scumpii noștri frați și surori, mulțumim Domnului pentru ziua aceasta, pentru sărbătoarea aceasta, cum se cade să-I mulțumim totdeauna pentru astfel de evenimente. Să nu uităm însă învățământul cel mare și cel însemnat pe care trebuie să-l tragem fiecare dintre noi din astfel de evenimente.

Am spus despre Sărbătoarea Paștilor, sărbătoarea Învierii din Vechiul Testament, cât de minunat se sărbătorea. Ce suită de imnuri minunate se cânta de către cele două părți ale marelui cor de două mii de persoane de la Templul din Ierusalim. Când o parte cânta un psalm și cobora o treaptă, cealaltă parte cânta un psalm și urca o treaptă, până cântau uniți cu toții, întâmpinându-se unii pe alții, și cei care veneau de sus spre cei de jos, și cei care urcau de jos spre cei de sus. Ce frumoasă imagine e aceasta când pe scara din mijloc s-au întâlnit undeva și s-au îmbrățișat cântând împreună: „Iată ce plăcut și dulce e să locuiască frații împreună!”.

Ce frumos ne aduce aminte scena aceasta despre evenimentul fericit care se va întâmpla la venirea Domnului, când Biserica Triumfătoare din Cer, cu sfinții și îngerii, va veni cu Domnul pe norii văzduhului, iar noi, cei care vom fi în morminte sau în viață, vom fi schimbați și vom fi răpiți, să întâmpinăm pe Domnul în văzduh!

Gândiți-vă ce îmbrățișări vor fi acelea când ne vom întâlni cu El, ne vom săruta pe lacrimi de bucurie unii pe alții... vom vedea pe Părintele Iosif, pe fratele Marini, pe părinții și frații noștri merși înainte... Ne vom întâlni cu Sfinții Apostoli, martiri și mucenici, înaintașii noștri care au adus până la noi Cuvântul lui Dumnezeu, cu Sfinții Părinți ai Bisericii noastre, cu marii oameni ai lui Dumnezeu care au trăit și au mărturisit credința aici. Ne vom întâlni cu toții și, împreună cu noi și peste noi toți - Domnul ca un steag fluturat, ca Părintele și Mirele drag, Care ne va îmbrățișa pe toți. sărutându-ne pe lacrimi! Câtă bucurie va fi atunci la mijlocul văzduhului, când, între cer și pământ, noi ne vom întâlni cu ei și ei cu noi!

Aceasta este nădejdea noastră. Spre aceasta trecem noi prin cimitir. Spre nunta aceasta mergem. Să nu vă temeți de cimitir! Să nu vă temeți de moarte! Să nu vă temeți de mormânt! Noi nu rămânem în mormânt. Noi mergem să-L întâmpinăm pe Domnul. Fie că vom dormi un an, fie că vom dormi o mie de ani, va veni o zi când, ca dintr-un somn scurt, ne vom trezi, la strigătul cel mare, la glasul Arhanghelului, la trâmbița lui Dumnezeu: „Ieșiți în întâmpinarea Mirelui! Iată Mirele! Iată Mirele!” Cum vor tresări inimile noastre atunci în mormânt!

Ce resorturi puternice ne vor arunca afară pe toți, într-un zbor fericit, să-ntâmpinăm pe Domnul, să-ntâmpinăm pe iubiții noștri, pe toți cei care ne-au ajutat, miile de îngeri... îngeri care ne-au slujit nouă, care ne-au ferit pe noi de accidente, de nenorociri și care, nevăzut, ne-au purtat pe brațele lor, după Cuvântul Domnului, în timpul vieții! Îi vom vedea și ne vor spune atunci de câte ori ne-au salvat ei și noi nici nu i-am văzut; din câte primejdii ne-au izbăvit și noi nici n-am știut. Atunci le vom vedea pe toate, pentru că este scris: „Tot ce a fost făcut în ascuns se va spune la lumină”. Aceasta este nădejdea noastră! (...)

Îl slăvim pe Domnul că a venit vremea când și poporul nostru să poată sărbători un astfel de eveniment într-un cadru așa de minunat. Că, până la Lucrarea Oastei Domnului, în poporul nostru nu se putea vorbi despre Cuvântul lui Dumnezeu în felul acesta în nici o împrejurare. Toate obiceiurile noastre sfinte, toate ceremoniile noastre binecuvântate și sfinte erau îmbibate și erau spurcate cu alcool și cu tot felul de vorbe și comportări murdare. Ne numeam Biserică creștină, dar eram păgâni în toată purtarea și umblarea noastră.

Dacă Dumnezeu a adus acum o vreme în care noi putem sărbători nunțile tinerilor noștri într-un cadru așa de minunat, biblic, evanghelic, creștinesc și sfânt, este datorită numai acestei Lucrări minunate, făcute de către Dumnezeu prin acela care este profetul neamului nostru și profetul vremilor noastre, Părintele Iosif. Prin el Dumnezeu a făcut această Lucrare. Faptul că noi ne-am adunat astăzi cu sutele, poate cu miile, e dovada harului lui Dumnezeu care lucrează atât de minunat în mijlocul nostru și în viața noastră, în zilele noastre.

Să binecuvântăm pe Domnul că S-a îndurat să ridice în mijlocul istoriei noastre, a vieții noastre, a secolului nostru de sfârșit de mileniu, S-a îndurat Dumnezeu să ridice un astfel de profet care să facă o astfel de lucrare. Nu este aceasta o lucrare omenească. Așa S-a îndurat de poporul nostru. Și dovada aceasta este că în mijlocul nostru se petrec astfel de minuni: oameni care au fost robi celor mai urâte și mai grozave dintre păcate se întorc la Dumnezeu, se nasc din nou și devin oameni noi, binecuvântați de Dumnezeu.

Adunări de acestea, nunți de acestea, în care optzeci la sută sunt tineri, sunt o dovadă că Lucrarea aceasta este o Lucrare a lui Dumnezeu care trăiește, o Lucrare de viitor. În mijlocul acestui tineret sunt atâtea talente binecuvântate! Sunt atâtea elemente din care Dumnezeu va face oameni de mare valoare (...) în viitor!

Și aceștia vor ajuta la ridicarea minunată și fericită a poporului nostru pe culmile cele mai minunate ale Evangheliei, ale trăirii, ale bunătății, ale curajului, ale frumuseții sufletești, ale superiorității binecuvântate, la care numai puterea lui Dumnezeu face un popor sau o familie să poată să ajungă.

Mulțumim lui Dumnezeu pentru ceea ce trăim. Să ne rugăm lui Dumnezeu să-i binecuvânteze pe toți conducătorii poporului nostru și ai Bisericii noastre prin îngăduința cărora ne întâlnim la astfel de evenimente. Cred că Dumnezeu va încredința inimile mai-marilor noștri despre frumusețea morală, frumusețea spirituală, frumusețea interioară, frumusețea patriotică a acestei Lucrări binecuvântate prin care Dumnezeu vrea să facă în mijlocul poporului nostru un salt minunat de la starea de nefericire în care zăceam cândva, din starea de păcătoșire și de alcoolism, și de întuneric, și de analfabetism în care zăceam, spre maturitatea evanghelică a unui popor binecuvântat, care să creeze opere minunate, oameni minunați, lucrări minunate spre slava lui Dumnezeu și spre binele omenirii, și spre binele țării noastre, către care se îndreaptă inima și gândurile noastre de fiecare dată.

Rugăm deci pe Domnul să binecuvânteze și această nuntă, cum ne-am rugat să binecuvânteze și celelalte familii întemeiate tot în cadrul unor astfel de sărbători minunate. Și-I mulțumim lui Dumnezeu că anul acesta îndeosebi am avut prilejuri și sărbătorim în chip minunat atât de multe astfel de evenimente. Aceasta înseamnă că zeci și sute de familii binecuvântate s-au întemeiat și se vor întemeia, creând astfel în mijlocul poporului nostru o societate înaltă, nobilă, curată, sfântă, binecuvântată, care va asigura viitorului poporului nostru o generație minunată și fericită. Binecuvântăm pe Domnul pentru toți cei care lucrează la aceasta. Să ne rugăm Domnului pentru toți cei care contribuie și ajută la aceasta.

Îi mulțumim lui Dumnezeu încă o dată pentru conducerea patriei noastre și ne rugăm pentru fericirea lor. Și ne rugăm apoi Domnului să-i binecuvânteze pe toți conducătorii comunelor noastre, pe toate autoritățile din țara noastră prin îngăduința și prin înlesnirea cărora noi ne putem bucura liniștiți de o astfel de libertate în care să slăvim pe Domnul, să mărturisim Cuvântul Său și să ne îndemnăm unii pe alții la dragoste și la fapte bune. La dragoste în mijlocul nostru și la fapte bune în afara noastră.

Cu aceste gânduri, dorim să încheiem această cuvântare, sperând că Domnul a trezit în inimile multora care suntem aici acele gânduri înalte și sfinte spre care dorim să ridice privirile și inimile toate versetele din Cuvântul lui Dumnezeu, atât din Vechiul Testament cât și din Noul Testament.

Am spus despre trei momente aici: momentul din trecut, cu Sărbătoarea Paștilor la Ierusalim, care să [înalțe] poporul spre sfințire; momentul de la Crucea Mântuitorului, care ne învață aceleași lucruri; și momentul din viitor, care ne așteaptă pe toți, trecerea prin cimitir.

Noi mergem spre Nunta cerească. Pregătiți-vă pentru aceasta.

Dacă este cineva care nu s-a hotărât pentru Domnul, care nu s-a predat Lui, care nu s-a născut din nou, care n-a primit haina cea de nuntă, ca să poată fi vrednic să intre la Nunta cerească, acela are acum ocazia, la sfârșitul acestei adunări, când se va face o chemare, să pună această hotărâre de a-L sluji pe Dumnezeu. Să facă pasul nașterii din nou, ca să poată căpăta și el iertarea păcatelor, haina cea nouă de nuntă și dreptul de intrare în Împărăția lui Dumnezeu. Iar cei care au făcut acest lucru, îmbărbătați-vă și mai mult! Întăriți-vă în credința care v-a fost dată o dată pentru totdeauna. Pentru ca la venirea Domnului să intrăm cu El în Împărăția Sa și s-o moștenim apoi în veci.

Ne rugăm Domnului pentru mirii iubiți să-i binecuvânteze Dumnezeu. (...) Cerem binecuvântarea lui Dumnezeu pentru unirea aceasta, pentru căminul acesta nou și pentru al părinților lor, și pentru al fraților și al tuturor care vor mai urma. Și pentru toți ceilalți care mai au [de făcut] pasul acesta, să-i binecuvânteze Domnul și să le ajute să poată să-și sărbătorească într-un cadru tot așa de minunat acest eveniment unic și neuitat din viața fiecărui om.

Slăvit să fie Domnul!