Cercetarea de sine

În Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin.

Sfârșitul de an și începutul de an sunt prilejuri în care nu numai fiecare om înțelept sau fiecare familie, ci chiar și fiecare popor și fiecare întreprindere omenească își face cu o adâncă seriozitate bilanțul, socoteala muncii și a roadelor sale, a câștigului sau a pagubei, a înaintării sale sau a dării înapoi din anul și din timpul vieții petrecute, pentru a vedea nu numai că încă un an din viață s-a dus, ci și cum a trecut acest an și cum îl întâmpină pe celălalt an, spre a putea ajunge la capătul fericit al timpului, al anului, al vieții cu vrednicie înaintea lui Dumnezeu.

Un om care merge mereu, dar nu stă niciodată să socotească cum merge, pe unde merge și unde va ajunge la capătul drumului său, acela este un om nebun. Acela nici nu va merge bine și nici nu va merge pe unde trebuie, dar nici nu o să ajungă bine.

Un om care lucrează, dar nu stă niciodată să se controleze pe sine însuși cu toată înțelepciunea judecății sănătoase, cu toată teama de a nu greși, cu toată conștiința răspunderii sale față de stăpânul lucrării unde este, de stăpânul care l-a angajat, acela este un om și mai nebun. Ce răsplată să poată primi de la Stăpânul cel Sfânt un astfel de lucrător care nu ține seama nici de planul Stăpânului cu lucrarea în care l-a angajat pe el, nici de felul cum au lucrat cei dinaintea lui, nici de prețul pe care Stăpânul l-a investit în lucrarea aceasta și nici de îndrumările sau de părerea celorlalți lucrători cu care lucrează împreună? Ci face totul ca și cum n-ar fi nici Stăpânul, nici înaintașii, nici frații, nici răsplata unei drepte judecăți pentru felul cum a lucrat sau cum lucrează el. Răsplata unui astfel de lucrător rău nu poate fi decât focul veșnic.

Ce să facem oare cu cei care merg așa, dar nu vor nici ei să se controleze niciodată cum merg și pe unde merg și nici nu vor să primească vreo îndrumare de la nimeni? Astfel de oameni mai pot fi ei oare feriți din nenorocirea în care sunt și de pierzarea în care vor ajunge? Pe astfel de fii ai neascultării nici Dumnezeu nu mai luptă să-i salveze. Nenumărate locuri din Sfânta Scriptură arată starea lor și urmarea acestei stări. Vai nu numai de ei, ci și de cei care îi urmează în neascultarea lor îngâmfată!

Dintre toate nebuniile în care pot cădea oamenii, nebunia neascultării de Dumnezeu, nebunia neascultării duhovnicești este cea mai rea, fiindcă în ea omul nu se pierde numai pe sine, ci mai pierde și pe alții cu el; și nu-și pierde numai trupul său trecător, ci-și pierde sufletul său veșnic și, cu el, pe ale multora.

Cât de grozav lucru este că omul nu se cercetează cu teamă și cu grijă, măcar o dată într-un an, în privința aceasta sau măcar o dată în viață, înainte de ziua morții sale!

Iată alt sfârșit de an; iată alt început de an!

Noi, frați preaiubiți și surorile noastre, să nu uităm niciodată porunca Sfântului Cuvântul al lui Dumnezeu cu privire la cercetarea de noi înșine. Dacă suntem îndemnați așa: „Pe voi înșivă încercați-vă dacă sunteți în credință”, „pe voi înșivă cercați-vă!” „nu recunoașteți voi că Iisus Hristos este în voi, afară numai dacă sunteți lepădați?” (2 Cor 13, 5), atunci fiecare dintre noi este dator să facă acest lucru cu o teamă sfântă de Dumnezeu, măcar o dată pe an, acum! Pentru că aceasta o făcea în fiecare zi Sfântul Apostol Pavel și toți oamenii lui Dumnezeu, precum zice el: „Eu mă port aspru cu mine însumi, nu cumva, propovăduind altora, eu însumi să fiu lepădat” (1 Cor 9, 27).

Eu îi întreb pe frații cei mai cu vază din Lucrarea lui Dumnezeu și le înfățișez felul cum învăț eu, nu cumva să alerg sau să fi alergat în zadar (Gal 2, 2). „Eu nu dau nici un prilej de poticnire nimănui, ci în toate privințele arăt că sunt un vrednic slujitor al lui Dumnezeu, prin multă răbdare, prin curăție, prin înțelepciune, prin îndelungă răbdare, prin bunătate, prin Duhul Sfânt, printr-o dragoste neprefăcută, prin Cuvântul adevărului, prin puterea lui Dumnezeu” (2 Cor 6, 3-7).

O, ce cutremurător de serios este acest lucru: cercetarea de sine înaintea Domnului și înaintea fraților!

Să urmăm deci, scumpi frați și surori, și noi pilda sfinților noștri înaintași și să ne cercetăm pe noi înșine cu necruțare. Întâi: cât cunoaștem noi Cuvântul Domnului? Cât citim Biblia zilnic? - pentru a vedea apoi cât trăim noi înșine poruncile Domnului. Și aș zice să ne cercetăm pe noi înșine fiecare măcar în lumina fiecărui verset din primele porunci ale Domnului Iisus date nouă în învățătura de pe munte, la Matei capitolul 5, capitolul 6 și capitolul 7. Acolo nu este vorba de nimic din afară, ci numai de cele din lăuntrul nostru.

Știa Domnul și știe El că omul este foarte gata totdeauna să schimbe cele din afară ale sale, dar aproape niciodată nu vrea să le schimbe pe cele din lăuntrul său. Iar ca să nu se schimbe pe sine, viclenia omului merge până acolo că schimbă chiar și cuvintele Domnului Dumnezeu. Am mai spus asta, dar trebuie iarăși să o repetăm. Când Domnul Iisus a zis: „Pocăiți-vă”, El n-a vrut să spună: „Faceți-vă secte”, ci: „Schimbați-vă lăuntrul ; schimbați-vă nu cultul și numele, ci schimbați-vă inima și viața”. El n-a zis: „Botezați-vă”, ci a zis: „Nașteți-vă din nou!”. Dar oamenii acum se „pocăiesc” repede, dar nu se schimbă niciodată.

Se botează foarte ușor, dar nu se nasc din nou, decât foarte greu. Își schimbă cultul de două și de trei ori, dar nu-și schimbă nici inima, nici firea niciodată.

Domnul Iisus a dat un semn după care pot fi recunoscuți cei care L-au ascultat. Și semnul acesta este viața, trăirea, după care pot fi recunoscuți cei schimbați dintre cei numai „pocăiți” sau... făcuți secte. Și după care se pot cunoaște roadele celor născuți din nou dintre ale celor numai botezați. Trăirea celor pocăiți cu numele este firească, lumească, amestecată, pe când trăirea celor schimbați este o trăire duhovnicească.

De asemenea, roadele celor numai botezați se văd ușor, fiindcă faptele și vorbele, și urmările lor sunt tulburări, certuri, clevetiri, ură, neascultări și dezbinare - roadele firii pământești, roadele păcatului. Pe când roadele celor născuți din nou sunt cele ale Duhului Sfânt de la Galateni 5, 22: „Dragostea, bucuria, pacea, facerea de bine, blândețea, înfrânarea”...

Dacă nu dorim cu adevărat noi înșine să ne cercetăm cu teamă de Domnul și cu groază de păcat viața și lucrarea noastră, în lumina Cuvântului Sfânt al lui Dumnezeu, atunci, desigur, nici nu vom primi de la nici un frate lumina unei astfel de cercetări. Dar dacă avem un cuget curat și o inimă smerită cum ne cere Domnul, atunci nu numai că noi ne vom cerceta cu nepărtinire mereu și mereu, dar vom cere și vom primi cu bucurie și cercetarea și chiar certarea altor frați, prețuind ca un mare ajutor al mântuirii noastre sfătuirea și mustrarea fraților noștri. Această cercetare fiind atât de însemnată în siguranța noastră că nu greșim în umblarea și-n lucrarea noastră cu Domnul și-n Lucrarea Sa.

Cel dintâi au nevoie de această cercetare frații lucrători, care, fiind fiecare împreună lucrător cu Dumnezeu și un împreună lucrător cu ceilalți frați, trebuie să se controleze neîncetat cu el însuși în lucrul său, ca un zidar la zidul lui. Să se controleze pe el însuși dacă zidește după plan și dacă clădește după ață, adică după dreptarul întins ca o lege de-a lungul zidului, după planul stăpânului, de care trebuie neapărat să țină seama fiecare și toți cei ce-și predau rândul unul altuia și își predau schimbul unii altora.

Fiecare zidar înțelept și conștient își dă seama că el este legat de ceilalți prin acest plan și prin acest dreptar; și că fiecare este obligat să lucreze în armonie cu toți ceilalți tovarăși ai săi împrăștiați de-a lungul zidurilor clădirii care sunt angajați. Fiecare lucrând separat, dar împreună cu toți ceilalți, pentru că lucrarea este în întregime a Stăpânului. Numai așa lucrarea va merge frumos și bine, iar la controlul Proprietarului ceresc, vor primi laudele și răsplata Lui.

Gândiți-vă ce s-ar petrece când unul nu s-ar ține de planul și de dreptarul celorlalți și ar clădi după mintea și după ochiul lui. Și mai gândiți-vă ce ar fi dacă cei din schimbul trei n-ar mai ține seama de felul cum au clădit cei din schimbul unu sau doi; și vă veți da seama ce răsplată vor primi aceștia la venirea dreptului și înfricoșatului control al lui Dumnezeu, Care Și-a dat nu numai Sângele Său pentru lucrarea asta, ci și sângele atâtor sfinți lucrători ai Lui care au ostenit aici mai întâi, pentru ca lucrarea asta să se facă după planul Său și după voia Sa, iar la urmă să apară ca un întreg minunat, armonios și fericit.

Acum gândiți-vă că, dacă este atât de greu să aduci un singur suflet la Dumnezeu, apoi o adunare, apoi mai multe adunări, cât de multe osteneli și lacrimi, și sudoare, și lupte, și jertfe au trebuit s-aducă, ani îndelungați, zi și noapte, pentru aceste sfinte și veșnice bunuri ale lui Dumnezeu sufletele și adunările; un lucrător adevărat și mai mulți lucrători adevărați ai lui Dumnezeu.

Iar după ce aceste bunuri veșnice au fost strânse și păstrate cu atâta greutate, ani și ani, apoi predate celor care acum sunt ei la rând să lucreze, mai gândiți-vă apoi că aici se strecoară până în frunte unul sau unii care, fără teamă, fără milă, fără respect și fără grijă nici de Dumnezeu, nici de semeni, nici de Judecată, nici de cei care au muncit și au luptat, nici de tot ce s-a făcut înainte, încep să dea cu târnăcopul mândriei, al răstălmăcirilor, dărâmând sufletele, nimicind adunările, risipind ceea ce cu atâta greu, de către alții, s-a strâns. Și veți vedea ce lucru ucigaș și demonic, viclean și rău, pus la cale de Satana este lucrul acesta.

Nu vom înceta niciodată să vă arătăm ruinele Sibiului și-ale Săsciorilor, și-ale atâtor altor adunări minunate cândva și atât de înfloritoare, iar astăzi nimicite. Nu vom înceta să vi le arătăm vouă, tuturor acelora care nu puteți să deosebiți nici astăzi dreapta de stânga voastră, nici duhurile curate dintre cele necurate, nici învățătura sănătoasă din cea stricătoare și nici pe lucrătorii adevărați dintre cei prefăcuți, mincinoși și fățarnici. Și nu vom înceta aceasta fiindcă, dacă nu arăți nume și fapte, aproape nimeni nu se trezește și puțini sunt cei care țin seama. E ca și cum ai vorbi nimănui și ca și cum ai arăta nicăieri. De cele mai multe ori, ceea ce este pentru toți nu și-o ia nimeni pentru sine. Fiecare-și zice: „Nu-i pentru mine! Nu mă privește”. Deși este tocmai pentru el și îl privește pe oricine.

Oare vă mai pasă cuiva de adunarea de la Sibiu ori de cea din Sighișoara? Oare îl mai doare pe cineva sufletul de Săsciori? Nu vă mai pasă vouă, celor care sunteți pe aceeași cale, de ceea ce au făcut cei care au stricat acolo din aceste stâni minunate, pline de oi frumoase cândva, care erau printre cele mai frumoase din țară? Nu vă mai pasă vouă fiindcă cel care a stricat acolo nu v-a mâncat încă oițele voastre și n-a făcut încă la voi ceea ce a făcut acolo? Sau nu vă pasă fiindcă voi nu v-ați obosit cu nimic pentru tot ce s-a făcut acolo? N-ați asudat, n-ați plâns, n-ați luptat, nu v-ați chinuit, n-ați postit, nu v-ați rugat zeci de ani de zile. N-ați muncit și nu v-ați jertfit, și nu v-ați predat nici avutul, nici viața voastră pentru aceste suflete. Dar oare nici Domnului nu-I pasă? Gândiți-vă...

Cine nu ține seama de înștiințările Cuvântului, nici de ale fraților și nici de ruinele și nenorocirile Lucrării Domnului, cum să nu fie acesta osândit de Dumnezeu, el, care se numește lucrător? Sau cum se poate ca noi să ne facem stăpâni în Lucrarea Domnului, nevrând să mai ținem seama de nimeni și de nimic? Nu ne mai considerăm robi, ca să fim ascultători și supuși, ca să colaborăm cu frații noștri și să ne simțim îndatorați să-i ascultăm.

Ci ne considerăm stăpâni și facem ce vrem. Nu ne pasă de nimeni? Nu ne pasă de Cuvântul, de îndemnul, de porunca Domnului, de sfaturile fraților, de felul cum lucrează ceilalți? Ți-e și groază să gândești ce păcat de moarte fac cei care umblă ca și cum nu am avea de dat seamă niciodată, niciunii lui Dumnezeu de ceea ce facem.

Dumnezeu să-i binecuvânteze cu o răsplată veșnică pe cei temători de Dumnezeu și ascultători de frați. Dumnezeu să-i binecuvânteze pe lucrătorii buni, uniți, înțelepți și curați, care nu pot face nimic până nu întreabă chiar și pe cei mai tineri dintre frații lor. Căci numai atunci este lucrarea frumoasă și bucuria deplină, când participă la ea fiecare din familie, cu dragă inimă și cu bucurie. Și numai atunci munca este frumoasă și fericită pentru toți, când fiecare se simte respectat și prețuit, chiar dacă participă și numai cu cea mai neînsemnată parte și chiar dacă munca lui este cea mai modestă.

Ce bine și ce limpede ar trebui să vadă aceste adevăruri toți cei care se cred lucrători ai Dumnezeului iubirii, al unității, al păcii și al armoniei! Și ce groază ar trebui să aibă cei care nu fac așa de ziua când Dumnezeu va veni să le ceară socoteală de felul cum lucrează...

Aceasta, pentru frații noștri lucrători.

Surorile noastre au și ele o slujbă cu nimic mai prejos decât a fraților în înaintarea Evangheliei. Datoria și răspunderea celor ce trebuie să se roage, să postească, să vegheze asupra creșterii copiilor lor și a îndrumării tineretului sau să sprijine cu cuvântul lor cald și cu dragostea lor sfântă pe soții lor, pe frații lor, pe fiii sau pe părinții lor în slujba Lucrării lui Dumnezeu, toate acestea care se cer surorilor noastre sunt datorii și răspunderi cu nimic mai prejos, ci tot atât de însemnate ca și slujba celorlalți, a fraților lucrători.

După cum surorile noastre au și ele un suflet care trebuie mântuit și au fost chemate la o răsplată veșnică, pentru care trebuie să ostenească și ele, tot așa trebuie să aibă trează conștiința datoriei lor și temerea lor de Dumnezeu, în împlinirea voii Sale.

O fiică credincioasă, ca tânără lucrătoare a Domnului, trebuie să aibă ea însăși o viață strâns legată de Domnul Iisus prin citirea zilnică a Bibliei cu rugăciuni și meditație. Pentru asta, ea trebuie, din îndemnul conștiinței ei, fără a fi obligată de alții, să caute a-și face timp și loc pentru a petrece cu Domnul cât mai aproape și cât mai mult în citire, în meditație și în rugăciune. Aceasta va fi o trăire personală și lăuntrică a ei cu Hristos.

Numai dacă în felul acesta tânăra credincioasă va avea o viață personală de legătură strânsă și sfântă cu Domnul ei, atunci tânăra soră credincioasă va fi cu adevărat o fiică a Domnului și va duce o viață folositoare și binecuvântată atât în familia ei, cât și în adunarea Domnului sau între ceilalți oameni unde este obligată să trăiască și ea și să muncească.

O astfel de fiică a Domnului va deveni și lucrătoare: întâi prin purtarea ei, cât și prin vorbirea și îmbrăcămintea ei cuviincioasă și pătrunsă de evlavie și curăție.

Iar apoi va căuta cu grijă ce poate să facă și ea cu fapta, pentru a ajuta mersul înainte al Lucrării Domnului. Mila pentru cei bolnavi, grija pentru cei săraci, interesul față de podoaba Casei Domnului, de răspândirea Cuvântului sau de înfrumusețarea adunărilor sfinte, zilele de post și rugăciune pentru curățirea ei lăuntrică, pentru curățirea Lucrării Domnului și pentru biruința ei în afară, pentru frații lucrători, pentru bunul mers al adunărilor, pentru întoarcerea altor suflete la Domnul Iisus; iată, toate acestea și altele asemenea lor sunt lucruri la care o soră tânără va căuta să ajute și ea cu tot ce poate, în smerenie, în ascuns sau în tăcere, însă cu toată inima, ca una care știe că la înaintarea Evangheliei suntem chemați să lucrăm fiecare dintre noi, cei care avem nădejde să moștenim făgăduințele ei, potrivit cu puterea și cu locul în care suntem puși de Dumnezeu.

Soțiile, surorile și mamele fraților lucrători trebuie să fie și ele niște tovarășe de lucru și de luptă împreună cu părinții, cu soții, cu frații sau cu fiii lor, înlesnind munca acestora pentru Domnul, iar nu îngreunându-le-o. Ele trebuie să lupte cu tot păcatul sau cu toată ispita ce ar putea să le ia privirea de la ținta cerească și să nu se lase niciodată nici cuprinse de lăcomie, nici oprite de firea pământească, nici legate de treburile și grijile lumești, spre a nu pierde din vedere tocmai partea cea bună a „Mariei”, care singură nu va fi luată de la noi.

În vremea Domnului, surorile trebuie să fie ocupate cu lucrul Domnului, după cum, în vremea casei se ocupă cu ale casei; în vremea copiilor, cu copiii și în vremea serviciului, cu serviciul. Să știe bine fiecare soră credincioasă să-și împartă timpul în așa fel, încât, dintre acestea, niciunele să nu fie nici neglijate, nici amestecate, nici înlocuite. Cele scrise în Cuvântul Domnului la Proverbele capitolul 31 sunt un elogiu divin și-o laudă cerească adusă soției, adusă fiicei și mamei credincioase; surorii binecuvântate în Domnul.

De asemenea, și toate celelalte îndemnuri din Noul Testament, care le poruncesc surorilor despre capul acoperit la rugăciune, despre îmbrăcămintea cuviincioasă, despre ferirea de podoabe și despre toată evlavia și smerenia cu care trebuie să fie ele împodobite nu numai în înfățișarea și în umblarea lor trupească printre oameni, ci tot așa și-n înfățișarea și-n umblarea lor sufletească, duhovnicească printre frați și printre îngeri, în Domnul și-n Lucrarea Lui.

De altfel, aceste două părți ale vieții surorilor noastre, cea trupească și cea sufletească, nu pot fi despărțite una de alta. În amândouă aceste părți, ele trebuie să arate și Domnului, și oamenilor că sunt credincioase cu adevărat, din inimă față de Dumnezeu și se cercetează și ele în lumina Sfântului Cuvânt al lui Dumnezeu, ca unele care știu și ele că vor avea de dat, fiecare, seamă înaintea lui Dumnezeu pentru felul cum a ascultat și cum a trăit Cuvântul și porunca Lui. Aceasta, pentru surori.

Tineretul Lucrării Domnului, atât în tot numărul lor, cât și fiecare în parte, la fel, are datorii și sarcini în sfânta Lucrare a lui Dumnezeu.

Întâia datorie și chemare a unui tânăr este nașterea din nou: adică hotărârea și predarea personală în slujba Domnului. Apoi găsirea felului în care fiecare poate să împlinească o parte din frumoasa lucrare a lui Dumnezeu în mijlocul familiei sale duhovnicești în care s-a născut și în care trebuie să-și ducă până la capăt mântuirea lui, slujind pe Dumnezeu și pe semenii săi. Citirea Bibliei, meditația și rugăciunea zilnică vor fi pentru orice tânăr un izvor de lumină, de putere și de căldură în tot ce are - atât el, cât și adunarea - nevoie să lucreze pentru Hristos.

Orice tânăr credincios va ști că, mai întâi, el trebuie să fie un vas de cinste și sfințit. Și numai apoi va deveni el folositor Stăpânului și semenilor săi. Zilele de post și rugăciune pentru Lucrarea Domnului și pentru frații lucrători, aducerea la adunare și la Hristos a altor suflete noi, contribuirea lui la greutățile Lucrării sfinte cu tot ce poate, trupește și sufletește, ajutorarea celor lipsiți, răspândirea Cuvântului Sfânt, găsirea felului în care poate fi ajutat lucrul Domnului și în care poate să ajute și el la înaintarea Evangheliei, iată datorii pe care fiecare tânăr credincios le are în Domnul și pe care nu trebuie să le uite niciodată. Ci să caute zilnic, cu o dorință aprinsă și din toată inima, să le împlinească, în măsura în care timpul, locul și puterea îl ajută la aceasta. Dacă are un dar deosebit, el îl va pune în slujba Domnului și în folosul frățietății. (...)