Ceva despre viața familială

Chipul de mai sus îi arată pe strămoșii noștri Adam și Eva după ce Dumnezeu i-a scos din rai și i-a lăsat în lume ca „prin sudoarea feței lor să-și câștige pâinea cea de toate zilele”. Și a zis Dumnezeu către Adam: „Blestemat să-ți fie ție pământul, întru necazuri vei mânca dintr-însul în toate zilele vieții tale… spini și pălămidă va răsări ție și în sudoarea feței tale vei mânca pâinea ta”… Iar către Eva a zis: „Înmulțind voi înmulți durerile tale și în dureri vei naște fii”. (Citiți pe larg la Facere 3)

Așa i-a pedepsit Dumnezeu pe Adam și pe Eva, dar bine să băgăm de seamă, nu cumva să credem că munca li s-a dat lui Adam și Evei numai ca o pedeapsă cerească. Munca li s-a dat lui Adam și Evei și ca un ajutor sufletesc; li s-a dat spre sănătatea lor trupească și sufletească. Toți învățații vremilor trecute și vremilor noastre sunt de aceeași părere, că munca întărește sănătatea trupească și sufletească a omului. Dumnezeu a pedepsit neascultarea lui Adam și a Evei cu necazurile traiului vieții, dar, în schimb, ca un Dumnezeu milostiv, le-a dat și o bucurie, o mângâiere, o fericire pământească. Această bucurie este viața familială. E greu traiul vieții pentru un bărbat, e grea viața pentru o femeie, dar, în schimb, Dumnezeu a dat omului o mare bucurie în mijlocul vieții familiale. Dacă este în această lume o bucurie și o fericire lumească, apoi aceasta este viața familială, farmecul vieții familiale.

Dar nu orice viață familială este o bucurie și o fericire. Atâtea case și căsnicii sunt iaduri adevărate. Temeiul unei vieți familiale fericite este Mântuitorul, este viața cea trăită cu El și cu Evanghelia Lui. Când și soțul, și soția trăiesc o viață cuprinsă, aprinsă și cârmuită de duhul Evangheliei, ferice de casa aceea și de viața familială din ea. Dar vai de casa din care s-a stins rugăciunea și viața cea după Evanghelie. Dintr-o astfel de casă iese Mântuitorul și în locu-I rămâne un iad, chiar dacă ar fi plină casa de aur și de toate bunătățile! O, ce viață familială fericită este acolo unde soții trăiesc o viață nouă, după Evanghelie!

Eu am cunoscut o casă unde soții nu se rușinau să îngenuncheze amândoi și să se roage împreună seara și dimineața. „Noi nu ne-am certat niciodată - ziceau către mine - și când am avut ceva supărare întreolaltă, repede ne-am împăcat în Domnul, înainte de a ajunge diavolul între noi (dracul aleargă tot în galop unde se ceartă soții). Când ne-a trebuit ceva, ne-am rugat; când am avut ceva întristare, ne-am sculat și noaptea la rugăciune… și Domnul ne-a ascultat și a făcut minuni în casa noastră. Și în sporul mâinilor noastre”…

Dacă lumea de azi e stricată și se strică mereu, apoi pricina acestui lucru e tocmai faptul că s-a stricat viața familială, iar viața familială s-a stricat pentru că oamenii de azi nu-L cunosc pe Mântuitorul și nu trăiesc o viață cu El și cu Evanghelia lui. Nu se pot înțelege soții de azi pentru că nu trăiesc o viață de creștini adevărați. În casa inimii oamenilor au intrat patimile cele rele și a ieșit Mântuitorul, de aceea au ieșit din casa lor bucuria și fericirea vieții familiale. Unii au primit patima beției și beția a făcut un iad din casa lor și din viața lor familială; alții au apucat cu desfrânarea și desfrânarea a spart și a murdărit cuibul lor familial. Din multe suflete s-a stins duhul blândeții; duhul dragostei, duhul îndelung-răbdării și al bunătății evanghelice și de aici neînțelegeri, sudălmi, certuri, bătăi etc., etc. În alte suflete s-a stins credința și frica de Dumnezeu și de aici divorțuri, „sistemul” de a se feri de prunci, de a lepăda prunci etc., etc.

Se zguduie azi din temelie morala popoarelor și a lumii tocmai din pricină că s-a stricat curățenia și moralul vieții familiale. Tăria oricărui neam e familia. Și tăria neamului nostru a fost viața familială simplă și curată a poporului de la sate. De când eram copil în casa tatălui meu plugar, mi-aduc aminte că toți ai casei îngenuncheam și ziceam „Tatăl nostru” când începeam la plug. Sunetul plugului era un cântec de rugăciune. Moșul meu n-arunca sămânța în pământ până nu îngenunchea mai întâi lângă ea și cerea binecuvântarea cerului de sus. O, ce bucurie dă și azi viața de muncă și de rugăciune de la sate!

Eu mă gândesc la bucuriile tatălui meu plugar, care vorbește cu oile lui și își mângâie boii la jug. La orașe, lumea e mai puțin credincioasă tocmai fiindcă a schimbat felul vieții lăsat de Dumnezeu. Domnii au făcut zi din noapte și noapte din zi. La sate, oamenii trăiesc și azi o viață mai strâns legată de Dumnezeu prin muncă și credință. Dar, durere! Și această viață s-a stricat. Unde se pomeneau în vremurile de demult la sate atâtea divorțuri și atâtea case stricate ca azi?

Eu te întreb, ce fel de viață familială trăiești tu, cititorule și cititoare care sunteți căsătoriți? Lăsați-L pe Mântuitorul să intre în inimile voastre și atunci și în căsuța voastră se vor sălășlui pacea, dragostea, liniștea, bună înțelegerea și binecuvântarea în toate lucrurile voastre.

Ce sădește unul smulge celălalt

Doi soți aveau o grădină pe care o semănaseră cu mai multe feluri de legume. Mai rămăsese un colț mic nesemănat. „Hai să semăn aici ceva fără știrea bărbatului - își zise femeia. Să-i fac o surpriză.” Dar tot așa se gândi și bărbatul: să semene și el ceva fără știrea soției. Nevasta a semănat flori, iar bărbatul mac. Când a răsărit macul, nevasta a alergat și l-a smuls, așteptând să răsară florile ei. Când au răsărit florile, le-a smuls bărbatul, așteptând să răsară macul lui, așa că pe urmă n-a mai răsărit nimic.

Așa fac unii părinți - foarte mulți - și când e vorba de creșterea copiilor. Ce seamănă unul smulge celălalt și astfel nu răsare nimic.

Așa se întâmplă și când, peste tot, copilul n-are creștere bună în casă. În acest caz e zadarnică munca ce o fac Biserica și Școala. Ce seamănă preotul și dascălul în inima copilului smulge creșterea cea rea ce o are copilul în familie.

Inima copilului e ca un ogor nesemănat. A părinților este, în primul rând, înfricoșata răspundere despre ce fel de sămânță seamănă în acest pământ și a lor este răspunderea despre cum au ajutat să crească sămânța ce au semănat-o în acest pământ Biserica și Școala.

„Iar mamele care nu-și cresc copiii în cucernicie și frică de Dumnezeu sunt mai rele decât cele ce-și omoară copiii.”

(Sf. Ioan Gură de Aur)