„Şi s-a luptat îngerul cu Iacob şi l-a biruit”

Chipul de mai sus arată o întâmplare din Biblia Vechiului Testament. Iacob plecase de la Laban înapoi în ţara Canaan, să ceară iertare şi împăcare de la fratele său Isav. Pe drum i s-a arătat un înger în chip de om şi s-a luptat cu el toată noaptea şi l-a biruit îngerul pe Iacob, lovindu-l la încheietura coapselor, aşa că Iacob a căzut jos şi a rămas şchiop. În revărsatul zorilor, Iacob a cerut binecuvântarea de la cel ce luptase cu el. Atunci îngerul l-a binecuvântat, zicând: „Numele tău nu va mai fi Iacob, ci te vei chema Israel, căci ai luptat cu Dumnezeu”… (Citiţi pe larg la Facere 32, 24-32.)

Plină de un adânc înţeles este această întâmplare. Iacob s-a luptat cu Domnul şi Domnul l-a biruit pe el. Cea dintâi cerinţă a mântuirii noastre sufleteşti este şi azi tot aceasta: să fii biruit de Domnul, să fii biruit pentru Domnul, să-ţi simţi toată slăbiciunea puterilor tale, căci puterea lui Dumnezeu tocmai în această slăbiciune se adevereşte (2 Cor 12, 9). Unul dintre duşmanii mântuirii noastre sufleteşti este tocmai puterea firii noastre celei vechi, puterea omului nostru celui vechi. Această putere se luptă mereu cu Domnul şi de multe ori nu vrea să se lase biruită de Domnul.

Spre pildă, când vrei să apuci atare cale rea, Domnul Se luptă cu tine, să te oprească; dacă nu te-ai oprit din calea răului, e semn că a biruit „puterea” ta. Când vrei să mergi duminica la crâşmă, Domnul Se luptă cu tine, să nu te duci; dacă te-ai dus, e semn că a biruit „puterea” ta. Când îţi greşeşte de-aproapele tău sau îţi face vreo supărare, Domnul Se luptă cu tine să rabzi, să taci, să ierţi; dacă nu poţi răbda şi nu poţi ierta, e semn că ai biruit tu. Biruinţa ta este aproape totdeauna biruinţa diavolului şi, dacă vrei să scapi de această biruinţă pierzătoare de suflet, trebuie să fii biruit şi înfrânt de Domnul şi pentru Domnul.

O, ce pildă minunată ne este, în această privinţă, Iisus Mântuitorul şi viaţa Lui! Viaţa Mântuitorului, de la naştere până la moarte, n-a fost altceva decât o nesfârşită înfrângere, o înfrângere pentru Dumnezeu, pentru ascultarea lui Dumnezeu. Era aceasta o înfrângere de care se ţinea pas cu pas biruinţa, pentru că Dumnezeu era alături de Fiul Cel dispreţuit şi Îl ajuta. Mântuitorul S-a făcut un Miel slab, ca să poată birui păcatul, lumea şi iadul.

Această înfrângere pentru Domnul ne trebuie şi nouă. Iacob a primit binecuvântare după ce a fost biruit de Domnul. După această înfrângere, i s-a schimbat şi numele în Israel. Tot aşa s-a întâmplat şi cu Saul. Mergea Saul plin de trufie şi de „putere” spre Damasc, să-i persecute pe creştini, dar Domnul l-a aruncat la pământ şi l-a făcut un orb neputincios. Din această cădere şi înfrângere s-a ridicat Saul plin de dar şi de binecuvântare şi din Saul s-a schimbat în Pavel.

Această înfrângere ne trebuie şi nouă pentru dobândirea mântuirii noastre sufleteşti. A fi înfrânt şi biruit de Domnul înseamnă a simţi că eşti slab, că singur nu poţi face nimic. În această slăbiciune se arată puterea lui Dumnezeu, precum a spus-o aşa de frumos şi Pavel, apostolul: „Am plăcere în slăbiciune, în mustrări aspre, în necazuri şi strâmtorări pentru Hristos, căci când sunt slab, atunci sunt puternic” (2 Cor 12, 10). Când cad, Domnul mă ridică, zicea şi psalmistul David. Pe înţelesul cel adevărat, când mă rog zicând: „Doamne, întăreşte-mă”, ar trebui să zic: „Doamne, slăbeşte-mă”… Doamne, slăbeşte-mă şi îmi sfarmă toate puterile firii mele celei vechi, pentru ca să birui totdeauna Tu.

O, ce putere, ce dar şi ce binecuvântare urmează în viaţa ta după ce eşti biruit de Domnul şi ai devenit cu adevărat robul Lui!

În viaţa creştinilor se foloseşte vorba de „robul lui Dumnezeu”. E o vorbă frumoasă şi cu adânc înţeles, dar de cele mai multe ori e numai o vorbă goală, căci a fi rob cuiva înseamnă a fi biruit de el şi supus întru toate lui. A fi robul lui Dumnezeu înseamnă a-I sluji întru toate numai Lui şi a nu te mişca şi duce nicăieri fără ştirea Lui. A fi robul lui Dumnezeu înseamnă a fi copleşit cu totul de Duhul lui Dumnezeu, de dragoste, de milă, de bunătate, de adevăr şi de celelalte daruri ce curg din Evanghelia Lui. Or, dacă ne uităm în jurul nostru, vedem că cei mai mulţi se cheamă numai robi ai lui Dumnezeu, dar aievea sunt robi ai patimilor şi plăcerilor lumeşti, sunt robi ai diavolului care îi târăşte în toate părţile cu ajutorul patimilor şi plăcerilor lumeşti. De cine este biruit cineva, aceluia îi este rob, zice Apostolul Petru (2 Petru 2, 19). Eşti tu biruit de Domnul sau de diavolul, eşti tu robul lui Dumnezeu sau robul diavolului?

O temniţă dulce

Apostolul Pavel a scris Epistola către Filimon în temniţă. Şi ştiţi ce scrie în epistolă? „…Mulţumesc lui Dumnezeu… am bucurie şi mângâiere…” Nici un cuvânt de plângere şi durere. Picioarele îi erau legate în obezi grele şi Pavel scrie despre bucurie şi mângâiere. Da, da, pentru că trăia cu sufletul în libertatea cea dulce a Evangheliei; era slobod de legăturile păcatului.

O aşa temniţă dulce avea şi Iosif, care scăpase în temniţă din robia desfrânării în care încerca să-l atragă soţia lui Putifar. Temniţa şi robia cea adevărată este păcatul. Din această temniţă şi robie trebuie să scăpăm. „Scoate, Doamne, din temniţă sufletul meu”…

Doi biruiţi…

Despre Saul ne spune Biblia că un „duh rău îl muncea pe el”; iar despre David ne spune că „peste David era Duhul Domnului” (1 Sam 16, 13-14). Saul era biruit de diavolul, iar David era biruit de Domnul. nimeni n-a cântat aşa de frumos ca David bucuria şi puterea unei vieţi biruite şi cârmuite de Domnul. „Domnul este luminarea mea şi Mântuitorul meu, de cine mă voi teme? Domnul este scutitorul vieţii mele, de cine mă voi înfricoşa?” (Ps 26, 1).

Dragă cititorule! Noi n-avem o altă slobozenie decât a fi robii lui Dumnezeu ori robii diavolului. O altă cale, de mijloc, nu este, căci nimeni nu poate sluji la doi domni: „şi lui Dumnezeu, şi Mamonei”. Eşti tu, cititorule, robul lui Dumnezeu, sau eşti un rob al păcatului (Rom 7, 15), ţinut în robie de Satana, ca să faci voia lui, legat fiind în legăturile poftelor şi ale patimilor? (Rom 5, 6).

„Aşteptând am aşteptat pe Domnul şi a căutat spre mine. Şi m-a scos din groapa ticăloşiei şi din tina noroiului şi a pus pe piatră picioarele mele” (Ps 39, 2-3).