Cum a biruit Isus pe Satana

Să mergem și noi pe urmele Domnului

Lupta și biruința Mântuitorului asupra Satanei este plină de învățătură și pentru noi. Să mergem pe urmele Biruitorului ca să aflăm cu ce fel de mijloace l-a bătut Isus pe Satana.

1 - Întâi și întâi voi spune că Mântuitorul a fost pregătit, a așteptat pregătit atacurile ispititorului. Evanghelia ne spune că înainte de ispitire, „Isus a fost dus de Duhul în pustie și acolo a postit și S-a rugat patruzeci de zile și patruzeci de nopți” (Matei 4, 1-2). Să luăm și noi pildă din această pregătire. Pe noi ne biruie ispitele Satanei fiindcă nu ne pregătim. Vrem să câștigăm un război fără pregătire, fără arme și fără tranșee. Să n-așteptăm până ce se apropie ispititorul cu ispita și atunci să căutăm îngrijorați ajutor, ci - ca Isus - să o luăm înaintea Satanei, săpându-ne și ocupându-ne tranșeele înainte de a se apropia de noi. Când așteptăm ispitele Satanei pregătiți, atunci îl silim să intre în luptă, deschidem asupra lui focul și îl punem la strâmtoare și retragere rușinoasă.

2 - A doua oară, Isus a biruit pe Satana prin ascultarea Lui de Dumnezeu. Prin toată viața Mântuitorului și prin toate Evangheliile, trece ca un fir roșu ascultarea Lui de Tatăl ceresc. Citiți cu luare aminte Evanghelia după Ioan și veți afla pe fiecare pagină această ascultare. „Eu pentru aceasta M-am pogorât din cer - zicea Mântuitorul - ca să fac voia Celui ce M-a trimis pe mine” (Ioan 6, 38). Satana căuta să-L scoată pe Mântuitorul din această ascultare. Câte a făcut diavolul să rupă ascultarea Mântuitorului! A folosit vicleșuguri, ispite, amăgiri. Dacă cu acestea n-a putut face nimic, a scos în calea ascultării Mântuitorului chinuri, batjocuri, bătăi, etc. Însă Mântuitorul la toate răspundea: Eu pentru aceasta M-am pogorât din cer ca să fac voia Tatălui meu... să împlinesc lucrul ce Mi l-a dat (Ioan 17, 4), să ascult numai de El.

Ascultare! Ascultare! Aceasta a fost hotărârea neclintită a vieții Mântuitorului. Cu această hotărâre de fier a stat El în fața ispititorului care încerca să-L atragă în neascultare. Ascultarea Mântuitorului a ajuns cel mai măreț punct, sus pe Golgota, unde în dureri și chinuri cumplite, Și-a vărsat Sângele pentru noi. „El S-a făcut ascultător până la moarte și încă moarte pe Cruce” (Filip. 2, 8). Prin ascultarea aceasta, Domnul a dus până la capăt lucrul mântuirii noastre sufletești, biruind cu totul pe Satana și duhul neascultării.

Ascultarea Mântuitorului n-a fost o ascultare oarbă, ci a fost o ascultare plină de înțelegere, de încredere și de dragoste față de Tatăl ceresc. Și cine M-a trimis pe Mine - zicea Isus - este împreună cu Mine. „Tatăl Meu nu M-a lăsat Singur, pentru că Eu totdeauna fac cele plăcute Lui” (Ioan 8, 29). Ce frumos! Ce vorbe și roade minunate ale ascultării de Dumnezeu! Să luăm și noi pildă de ascultare în toate de Dumnezeu. Tăria noastră de creștini și de biruitori asupra ispitelor stă tocmai în această legătură de ascultare ce o avem cu Dumnezeu prin Isus Hristos. De aceea se silește Satana neîncetat să rupă această ascultare și să ne scoată din ea. Să rămânem de-a pururi și neîncetat în legătură de ascultare și de încredere față de Dumnezeu. Să ținem vie această legătură prin Jertfa Crucii Mântuitorului.

3 - A treia oară, Isus Mântuitorul l-a biruit pe Satana folosind ajutorul Duhului Sfânt. În pustie, în fața atacului Satanei, Evanghelia ne spune că Isus S-a umplut de Duhul Sfânt. Mântuitorul Și-a pus viața cu totul sub cârmuirea Duhului Sfânt. Era de altfel acest lucru o urmare firească a ascultării Lui de Dumnezeu. Peste o viață trăită în ascultare de Dumnezeu se pogoară totdeauna darul și puterea Duhului Sfânt. Acest dar ne trebuie și nouă. Fără el cădem înfrânți pe câmpul de luptă al ispitelor. Însă acest dar se pogoară numai peste o viață trăită în ascultare de Dumnezeu.

Isus a biruit, mai departe, prin viața Lui cea curată și fără de păcat. Isus a trăit o viață fără de păcat. El Însuși întreba: Cine din voi Mă poate dovedi că am păcat? Dacă spun adevărul, pentru ce nu Mă credeți? (Ioan 8, 46). Ei bine, - va zice cineva - Isus a putut trăi așa pentru că El a fost Dumnezeu!

Dar nu e așa. Isus a trăit pe pământ, luând fire de om ca și noi, fiind supus ispitelor. El însă nu S-a lăsat niciodată biruit de ispită și păcat. El S-a împotrivit, S-a apărat și a biruit totdeauna ispitele prin rugăciune, priveghere și ascultare de Dumnezeu.

Pentru înfrângerea ispitelor, omul Isus a făcut cea mai mare încordare de voință din câte s-au făcut vreodată pe acest pământ.

Să ne apărăm și noi viața de ispite și păcate! Păcatul este ușa ce i se deschide diavolului ca să intre în viața și inima noastră. Păcatul este tranșeea Satanei. Fiecare păcat este o tranșee nouă pentru Satana; este un teritoriu pierdut din câmpul de luptă al mântuirii noastre sufletești, este un steag al diavolului împlântat în câmpul nostru de luptă.

Isus a biruit mai departe, printr-o viață trăită pentru Dumnezeu și pentru oameni. Acesta este duhul vieții adevărat creștinești. Dar față de acest duh stă duhul Satanei care îl îndeamnă pe om să trăiască numai pentru el și folosul lui (egoism). Satana a încercat cu acest duh și față de Mântuitorul. I-a propus Mântuitorului să-L scape de moarte. L-a lăudat în turnul Templului din Ierusalim, a vrut să-L facă Împărat, a încercat să trezească în Domnul iubirea de Sine și egoismul.

Însă Mântuitorul a respins această ispită. El Și-a topit mereu viața în dragoste de Dumnezeu și în jertfă pentru oameni. De Sine și de viața Lui, nu voia să știe nimic.

Acest duh al ieșirii din noi înșine trebuie să-l avem și noi. Să biruim ispita Satanei biruindu-ne pe noi înșine; slobozind apele vieții noastre să curgă pentru Dumnezeu și pentru alții. Iubirea de sine, iubirea și plăcerea numai de noi înșine și de folosul nostru (egoismul), este răsuflarea duhului Satanic.

În lumina Crucii Mântuitorului trebuie să se topească eul nostru, mândria și egoismul nostru.

O altă armă de biruință a Mântuitorului a fost rugăciunea. Întreagă viața Mântuitorului a fost o viață de rugăciune. Prin rugăciune El vorbea neîncetat cu Tatăl Său și Își lua putere pentru săvârșirea lucrării ce I se încredințase. Prin rugăciune îl alunga mereu pe Satana și ispitele lui. El Însuși ne-a lăsat vorbele că diavolul și ispitele lui nu se pot alunga din viața noastră decât cu post (înfrânare) și cu rugăciune. Ah, ce putere mare este rugăciunea! Rugăciunea este o putere și un dar de care tremură Satana. Rugăciunea este un dar ce pune pe fugă diavoleștile gloate. Folosim noi acest dar?

Și noi trebuie să trăim o viață de biruitori

dar această viață o putem trăi numai primindu-L pe Domnul și darurile Lui

Viața Mântuitorului a fost o viață de ofensivă, de luptă și biruință neîncetată împotriva ispititorului. Fiecare minune ce o făcea Domnul, fiecare diavol ce-l alunga, fiecare samariteancă și magdalenă pe care o scotea din adâncul păcatelor, fiecare predică și fiecare pildă a Domnului, era un atac și o biruință împotriva Satanei. Întreagă viața Domnului, clipă de clipă, a fost o viață de luptă și biruință împotriva ispititorului.

Așa trebuie să fie și viața noastră: o luptă neîncetată contra ispititorului. O viață de luptă și biruință. Diavolul e un vrăjmaș încăpățânat. El nu cedează decât ceea ce i se ia prin luptă. El își apără cu îndârjire pozițiile câștigate. Fiecare pas de mântuire sufletească trebuie cucerit prin luptă. Fără luptă nu putem câștiga biruința și nu putem lua cununa vieții.

În cartea Apocalipsei cap. 2 și 3 se află șapte solii scrise către șapte biserici. Fiecare solie, știți cu ce se sfârșește? Cu strigătul răsunător de biruință: „Celui ce va birui, îi voi da să mănânce din pomul vieții, care este în raiul lui Dumnezeu” (Apoc. 2, 7). „Celui ce va birui, îi voi da să mănânce din mana ascunsă...” (Apoc. 2, 17). „Cel ce va birui, nicidecum nu va fi vătămat de a doua moarte” (Apoc. 2, 11). „Celui ce va birui și celui ce va păzi până la sfârșit lucrările Mele, îi voi da stăpânire peste Neamuri” (Apoc. 2, 26). „Cel ce va birui, va fi îmbrăcat astfel în haine albe. Nu-i voi șterge nicidecum numele din cartea vieții și voi mărturisi numele lui înaintea Tatălui Meu și înaintea îngerilor Lui” (Apoc. 3, 5). „Pe cel ce va birui, îl voi face un stâlp în Templul Dumnezeului Meu...” (Apoc. 3, 12).

„Celui ce va birui, îi voi da să șadă cu Mine pe scaunul Meu de domnie, după cum și Eu am biruit și am șezut cu Tatăl Meu pe scaunul Lui de domnie” (Apoc. 3, 21).

Aceste solii strigă ca niște trâmbițe cerești. Ele ne spun că și noi trebuie să fim creștini luptători și biruitori. Viața noastră trebuie să fie un cântec de luptă și de biruință. Trebuie să fie o viață de biruitori. Dacă nu biruim, vom fi biruiți, dacă nu atacăm, vom fi atacați și înfrânți. „Împărăția lui Dumnezeu se ia cu năvala, și cei ce luptă pun mâna pe ea” (Matei 11, 12).

Și noi trebuie să trăim o viață de biruitori, dar această viață o putem trăi numai primindu-L pe Domnul și darurile biruinței pe care le-a câștigat El prin Jertfa Crucii de pe Golgota. Prin Jertfa Crucii de pe Golgota, Satana a fost înfrânt definitiv. Biruința Domnului a fost o biruință definitivă. Însă biruința Crucii de pe Golgota, pentru noi n-are nici un preț dacă nu-L primim pe Isus Biruitorul, care ne aduce darul biruinței. Sunt atâția creștini care n-au nici o putere asupra ispitelor, pentru că nu L-au primit cu adevărat pe Isus Mântuitorul și darurile Lui pe care le împarte Duhul Sfânt.

Biruința noastră atârnă de primirea Domnului, atârnă de întrebarea: L-am primit noi cu adevărat pe Domnul și darurile Lui, ori nu?

Inima și viața omului sunt ca o cetate, pe care umblă s-o cucerească doi asediatori

Am scris mai înainte pe larg despre cum a biruit Isus pe Satana prin Jertfa Crucii de pe Golgota. Biruința Domnului Isus a fost o biruință definitivă. Satana a fost înfrânt definitiv. Dar această luptă încă nu s-a gătat.

Satana trebuie bătut de două ori. În lupta cea dintâi era vorba de stăpânirea asupra pământului și asupra întregului neam omenesc. În lupta aceasta Satana a căzut. A fost răsturnat de pe scaunul de stăpânire al pământului. Lupta a doua se dă acum pentru stăpânirea în parte a fiecărei vieți omenești.

Domnul continuă lupta pentru ca biruința de pe Golgota să o treacă asupra fiecărui suflet omenesc. Dar de altă parte, Satana lucră și el să poată pune stăpânire în parte pe fiecare suflet de om. Diavolul trebuie bătut și pe acest câmp de luptă. În lupta aceasta ia parte și omul. Lupta aceasta se dă pe câmpul de bătaie al voinței omului. În lupta aceasta iau parte 3 inși: Domnul, omul și diavolul.

Țineți minte! Pentru mântuirea sufletului se dă o luptă la care iau parte: Domnul, omul și diavolul. Soarta acestei bătălii o hotărăște omul. De ce? Întâia dată pentru că această luptă se dă pentru cucerirea lui. A doua oară, pentru că omul e înzestrat de la Dumnezeu cu libertatea voinței.

Inima omului și libertatea voinței omului este ca o cetate pe care umblă să o cucerească doi asediatori: Domnul și diavolul. Însă această cetate nu se poate cuceri cu puterea. Domnul ar putea face acest lucru, dar nu vrea, căci în acest caz omul ar avea o mântuire silită. Diavolul ar vrea să o cuprindă și cu puterea, dar nu poate. De aceea fiecare din cei doi asediatori umblă să câștige de partea sa voința omului. Pentru acest lucru, fiecare își are mijloacele lui și armele lui de luptă: Domnul are pe cele bune, diavolul pe cele rele (cum se vede în chipurile de alături).

Un lucru îți bate îndată la ochi uitându-te la mijloacele și armele ce le folosesc cei doi asediatori. Diavolul imită pe Domnul, umblă să folosească și el mijloacele pe care le folosește Domnul. Are Domnul o biserică? - își are și diavolul biserica lui: cârciuma. Are Domnul puterea Duhului Sfânt? - își are și diavolul duhul lui făcător de minuni: alcoolul. Are Domnul o Biblie? - își are și diavolul biblia lui, biblia crâșmelor, cărțile de joc, etc.

Libertatea voinței omului e ca o cetate încuiată. În fața libertății voinței omului Se oprește Domnul și se oprește și diavolul. Atârnă de voința omului să-și deschidă cetatea inimii sale pentru Domnul sau pentru diavolul. Domnul ne cere alianța noastră, diavolul așijderea. Fără alianța noastră Domnul nu vrea să cucerească cetatea, iar diavolul nu o poate. Omul câștigă sau pierde această luptă, după cum se aliază cu unul sau altul dintre cei doi asediatori, după cum își deschide cetatea inimii și vieții sale pentru Domnul sau pentru diavolul. Omul nu poate câștiga această luptă a mântuirii sale sufletești decât în alianță cu Domnul și cu darurile Lui. Când omul își deschide cetatea inimii sale și Îl primește pe Isus Biruitorul, atunci viața lui deodată se umple de darurile biruinței. Atunci omul a căpătat un aliat și o alianță de daruri cu ajutorul cărora îndată îl biruie și îl alungă pe Satana.

Când omul se aliază cu Domnul, atunci diavolul cade bătut a doua oară. A pierdut și a doua luptă. Aceasta e biruința definitivă asupra Satanei. Cerul și pământul se bucură de această biruință.

Dragă cititorule! Viața noastră e o cetate pe care umblă să o cuprindă doi asediatori: Domnul și diavolul. Stă în voia noastră să o predăm unuia sau altuia. Viața noastră e o luptă. Soarta acestei lupte noi o hotărâm. Noi trăim veșnic într-un câmp de luptă, noi stăm neîncetat în război cu ispititorul. În acest război noi singuri suntem mai slabi ca vrăjmașul. Însă biruim gloatele dușmane și le punem pe fugă când în fruntea noastră stă Isus Biruitorul, când luptăm sub steagul Lui.

Dragă cititorule! Inima și viața noastră este o cetate pe care umblă să o cucerească și Domnul și diavolul. Fiecare stă și bate la poarta cetății. Stă în voia noastră să-i deschidem unuia sau altuia.

„Iată, Eu stau la ușă, și bat. Dacă aude cineva glasul Meu și deschide ușa, voi intra la el, voi cina cu el, și el cu Mine” (Apoc. 3, 20). Domnul vrea să intre în cetatea inimii noastre. Dar ușa acestei cetăți este zăvorâtă și încuiată pe dinăuntru cu voința omului. Domnul n-o deschide cu puterea. El respectă libertatea voinței omului. Taina mântuirii tale, dragă cititorule, stă în zăvorul de la ușă; stă în voința ta să tragi zăvorul de la ușă și deschizându-ți larg inima să strigi: Intră Mântuitorule Doamne și Te fă Tu Stăpân, Poruncitor și Împărat peste cetatea inimii mele.

Tot așa umblă și Satana să intre în cetatea inimii noastre. Stă și el la ușă și bate. El stă la ușă ca un hoț și dușman. El bate la ușă cu fel de fel de șoapte și ispite viclene și ascultă îngrijorat să nu-și piardă prada. Ochii îi scapără după prada dinăuntru. Vai de cel ce-i deschide ușa. Ajunge sluga și robul diavolului.

Dragă cititorule! Nu uita. În fiecare clipă la ușa inimii tale bate Domnul și bate și diavolul. Stă în voia ta să tragi zăvorul pentru unul sau pentru altul. Stă în voia ta să-L primești pe Domnul de Stăpân al vieții tale, sau să rămâi robul și sluga diavolului. Din două trebuie să alegi una, căci „nimeni nu poate sluji la doi domni” (Matei 6, 24).

O, ce viclean mare e diavolul! El stă la ușă și bate cu fel de fel de șoapte de înșelăciune. El dă mereu târcoale pe la ușă să prindă vorbă cu gândul omului, să-l ia de minte ca pe Eva cu fel de fel de vorbe viclene. El nu cere să i se deschidă ușa de tot. El se mulțumește și cu puțin. El e mulțumit când începe omul să fure un ou, să bea un pahar de rachiu... că apoi știe el că această ușiță se va deschide mai târziu de tot și va intra pe ea triumfător cu toată gloata lui.

N-asculta suflete dragă, n-asculta șoaptele Satanei. Ține-ți ușa încuiată și închisă de tot în fața Satanei. Gândește-te că fiecare ispită pe care o primești, fiecare păcat deschide ușa pentru Satana. Gândește-te neîncetat că Satana se gudură mereu ca un câine pe la ușa inimii tale. Alungă-l strigându-i ca unui câine: Cară-te de la ușă Satano!...

Iată stau la ușă și bat - zice Mântuitorul. O, ce glas dulce s-aude la ușa inimii tale, iubite frate, - și tu nu-l auzi? O, câtă dragoste stă la ușa inimii și tu n-o primești? O, cu câtă răbdare așteaptă și bate mereu Mântuitorul la ușa inimii tale și tu tot nu deschizi?

Domnul vrea să ia în stăpânire casa inimii tale. El vrea să intre la tine ca să vegheze asupra ispitelor tale, ca să-ți aducă ajutor și dar de biruință. Alături de tine, El vrea să-ți fie Căpetenie în fiecare luptă contra ispitelor diavolului. El vrea să-ți aducă biruința pe care a câștigat-o asupra Satanei sus pe Dealul Golgotei. El vrea de-a pururi să fie cu tine și să te ducă neîncetat la biruință. Și tu nu vrei să-L primești? Nu uitați! Biruință asupra ispitelor și ispititorului putem avea numai primindu-L pe Domnul Isus și darurile Lui. Biruință și mântuire putem avea numai până când rămânem în alianță cu Domnul și cu darurile Lui: cu darul Golgotei, cu darul Duhului Sfânt, cu Tainele ce le administrează Biserica, cu darul rugăciunii, cu Biblia și celelalte.

Fără de aceste daruri nu putem nici birui ispitele Satanei și nici păstra biruința câștigată.