Isus le-a zis din nou: Pace vouă! Cum M-a trimis pe Mine Tatăl, aşa vă trimit şi Eu pe voi.
Chiar dacă mijloacele de chemare a lui Dumnezeu pentru ai Lui, sunt felurite, totuşi scopul chemării lui Dumnezeu, rămâne totdeauna acelaşi, pentru fiecare şi pentru toţi, oricând.
Chiar dacă locurile unde Dumnezeu îi trimite pe ai Lui sunt diferite, porunca pe care le-o dă El, este oriunde aceeaşi.
Chiar dacă trimişii Domnului sunt din stări diferite, de neamuri diferite, de vremuri diferite, felul lor ajunge până la urmă acelaşi. Pentru că scopul lui Dumnezeu este readucerea întregii creaţiuni la ascultarea şi armonia dintâi.
Porunca lui Dumnezeu este să devenim cu toţii părtaşi ai dragostei dintâi.
Şi felul lui Dumnezeu este strămutarea în lumina şi sfinţenia Prezenţei Sale Dintâi, a tuturor celor ce prin păcat fuseseră aruncaţi în absenţa Sa.
Cei care sunt cu adevărat trimişii lui Hristos, vor avea totdeauna scopul, porunca şi felul lui Hristos în Lucrarea lui Dumnezeu. Oricine nu are ca scop unitatea tuturor credincioşilor într-o înaltă părtăşie a unei iubiri creştine şi a unui înalt respect pentru fiecare suflet,
oricine nu mărturiseşte curat, dulce şi deschis porunca iubirii sfinte, mai presus de orice convingere, încă nedesăvârşită şi prin aceasta, despărţitoare,
oricine nu are felul blând, înţelegător, prietenos, al lui Isus, împreună totdeauna cu fraţii dintâi,
- acela nu este şi nu poate fi un trimis al lui Hristos.
Fiindcă trimişii lui Hristos au caracterul lui Hristos. După cum Trimisul Tatălui a avut caracterul Tatălui.
Trimisul lui Hristos poate spune şi ar trebui să poată spune - desigur cu toată smerenia, dar şi cu toată aprobarea conştiinţei sale curate: Cine m-a văzut pe mine L-a văzut pe Hristos!
Sau cel puţin, dacă nu poate spune acum, îşi dă toate silinţele ca să ajungă odată să poată spune astfel. Sau să poată simţi alţii despre el aceasta.
Acela este şi acela devine un trimis al Lui. Şi numai atunci când este aşa.
Isus le-a dat aleşilor Săi mai întâi pacea Sa. Apoi i-a trimis să propovăduiască altora despre această pace.
Pacea aceasta este primul semn al trimişilor lui Hristos.
O, ce minunat se vede acest semn binecuvântat peste trimişii Domnului de la începutul Bisericii Creştine, şi peste lucrarea făcută de ei.
De aceea şi lucrarea lor era unită, fericită şi binecuvântată, crescând în frumuseţe şi în număr cu mare putere, pentru că Duhul lui Isus lucra puternic împreună cu ei (Fap. Ap. 2, 47).
Dar cum să sporească lucrarea unde lucrătorii n-au pace?
Cum să poată mărturisi despre Hristos unul care nu are pace în el, pacea în adunare, pacea în rugăciune, pacea în cuvânt, pacea în învăţătura frăţietăţii? Pacea cu ceilalţi fraţi lucrători?
Fraţii noştri din adunările dezbinate,
surorile noastre, cu certuri şi neînţelegeri între familii,
cu ură de fraţi în inimă,
cu cuvinte de jigniri în gură,
cu săgeţi de pizmuiri în ochi,
- cum oare nu vă îngrijoraţi voi ce faceţi?
Cum oare nu vă cutremuraţi?
Cum oare nu vă temeţi de Dumnezeu, când păcătuiţi astfel?
Uitaţi-vă în ce stare a ajuns Lucrarea lui Hristos din pricina voastră, în oraşul sau satul vostru!
Uitaţi-vă cum este acum adunarea care altădată era atât de înfloritoare şi fericită!
Uitaţi-vă cum vă privesc acei dinafară care altădată erau mişcaţi de armonia şi dragostea din mijlocul acestei adunări frăţeşti!
Ascultaţi ce cuvinte au astăzi pentru evanghelia voastră acei care altădată măreau pe Dumnezeu din pricina dragostei pe care o vedeau între cei de aici.
Şi spuneţi ce cuvânt veţi avea odată în faţa Judecăţii lui Dumnezeu?
Şi în faţa acelora care se pierd din pricina acestui păcat al vostru, mai mare ca oricare altul, fiindcă voi stricaţi cu diavolul ceea ce au zidit alţii cu Hristos.
Tatăl a trimis pe Fiul într-o viaţă asemănătoare cu a oamenilor şi totuşi atât de altfel decât a lor.
Cu o înfăţişare asemănătoare - şi totuşi atât de deosebită.
Cu o vorbire, cu o umblare, cu o trăire ca ei, printre ei, lângă ei, - şi totuşi atât de felurită de a lor.
Pentru ca ei, pornind de lângă Isus, să ajungă lângă Tatăl.
Văzând felul lui Isus - ei să se străduiască a ajunge la cel al Tatălui.
Luându-se după Isus să ajungă după Tatăl.
Începând de la Isus şi transformându-se după caracterul Lui, să ajungă pe nesimţite având caracterele Tatălui.
Tot aşa Hristos ne trimite pe noi, cu exact acelaşi scop, în acelaşi fel şi cu aceeaşi poruncă.
Datoria noastră nu este mai mică.
Răspunderea noastră nu este mai puţină.
Rezultatele noastre n-ar trebui să poată fi altele.
Pentru că Tatăl care este şi cu noi este Acelaşi, care era cu Domnul nostru când era cu noi.
Mărire Învierii Tale Doamne Isuse, mărire Ţie.
Binecuvântat să fii Tu care ai venit să ne dăruieşti aceeaşi cinste pe care Ţi-a arătat-o Ţie Tatăl, trimiţându-Te să schimbi şi să mântuieşti lumea, prin Cuvântul Tău şi prin Puterea Ta.
Te rugăm dăruieşte-ne şi nouă o astfel de trăire, încât să ne bucurăm nu numai de o astfel de autoritate ci şi de o astfel de putere.
- ci şi slava care împreună şi răsplăteşte un astfel de rod.
Amin.
+