Cum puteți crede voi, care umblați după slava, pe care v-o dați unii altora, și nu căutați slava care vine de la Singurul Dumnezeu?
Dorința după slava lumii și după laudele oamenilor, este o deșertăciune care se tot umflă și tot crește până se face atât de mare încât ea singură ocupă toată inima în care s-a încuibat.
În inima aceea apoi nimic nu mai poate să încapă.
Și tot ce ar mai putea să se nască bun în ea, este degrab înghițit de scorpia aceasta blestemată care crește mereu nimicind totul, ca un cancer satanic.
Credința (și smerenia ei) este vrăjmașul de moarte al acestui păcat.
De aceea în orice inimă unde s-a așezat credința adevărată, acolo umblarea după slava lumii și după laudele oamenilor, este nimicită. Credința umblă numai după slava lui Dumnezeu.
Și după cum este cu neputință să creadă în Hristos acela care umblă după slava lumii, tot așa este cu neputință să umble după slava lumii, acela care crede cu adevărat în Hristos.
Voi dragi copii ai lui Dumnezeu, luați seama la scorpia aceasta, înainte de a vă ucide ea pe voi. Nimiciți-o voi mai înainte de a vă nimici ea credința voastră.
Nu umblați niciodată după slava care vine de la oameni, căci știți că tot ce este înălțat înaintea oamenilor, este o urâciune înaintea lui Dumnezeu (Luca 16, 15).
Căci cine te face deosebit? Ce lucru ai ca să nu-l fi primit? Și dacă l-ai primit, de ce te lauzi cu el? (1 Cor. 4, 7).
Cu cât ai primit deci mai mult, ești mai îndatorat. Și cel care are mai mare datorie, trebuie să umble cu capul mai plecat.
Ai făcut un bine și ai ajutat pe cineva? Ce merit ai tu din asta? Doar tu erai dator să faci aceasta fiindcă ai primit mai mult ca acela.
Dacă ai dăruit ceva din multul pe care l-ai primit, n-ai făcut decât să-ți plătești ceea ce erai deja dator. Ție ți-a rămas și mai mult.
Dacă nu dăruiai erai un hoț, fiindcă țineai pentru tine ceea ce nu era al tău.
Deci când ai făcut tot și ai dat tot ce erai dator, chiar și atunci să spui: sunt un rob netrebnic, n-am făcut decât ceea ce eram dator să fac (Luca 17, 7-10).
Dacă mai crezi că pentru toate acestea ți se cuvine laudă,
dacă (și mai mult) uitând că ești dator cu acestea, le faci ca de la tine pentru a primi laude de la oameni,
ești un suflet nedrept și rău!
Nu dintr-o modestie prefăcută, nici dintr-o smerenie fățarnică ci dintr-o încredințare adâncă, izvorâtă din adevăr, noi trebuie să respingem toate ispitele acestea.
Ai un talent și te mândrești cu el așteptând laude?
Ai o pricepere, un dar, o pregătire deosebită?
Ai o slujbă mai înaltă, o avere, o autoritate mai aleasă?
- Fă mai mult bine cu acestea!
Ești dator să faci, căci de aceea le-ai primit pentru o vreme!
Fă acum, căci în curând îți vor fi luate și nu multă vreme le vei mai avea.
Umblă mai mult cu ele după slava lui Dumnezeu și după foloasele lui Hristos că și așa în curând vei pierde totul:
Satana fură tot ce nu-I dai de bunăvoie lui Dumnezeu.
Doamne Isuse,
care prin umblarea smerită ne-ai învățat să umblăm după lucrurile de Sus și după slava care vine de la Dumnezeu,
ajută-mă și pe mine robul Tău să-mi fac cu o credință trează totdeauna datoria față de toți
și ține în inima mea totdeauna simțământul smerit al încredințării că n-am făcut niciodată tot ce eram dator,
ca să nu uit și să nu lenevesc,
nici să fiu mulțumit, până la moarte,
nici cu cât fac, nici cu cât am făcut.
Amin.
+
Luptă-te cu duhul lumii să nu spurce și să-nghită
ce ai scump: soția, casa, conștiința ta cinstită
sau credința, sau nădejdea, sau iubirea ta curată
- luptă-te, căci de le-nghite, le-ai pierdut pe viața toată.