Cum puteţi crede voi, care umblaţi după slava, pe care v-o daţi unii altora, şi nu căutaţi slava care vine de la Singurul Dumnezeu?
Dorinţa după slava lumii şi după laudele oamenilor, este o deşertăciune care se tot umflă şi tot creşte până se face atât de mare încât ea singură ocupă toată inima în care s-a încuibat.
În inima aceea apoi nimic nu mai poate să încapă.
Şi tot ce ar mai putea să se nască bun în ea, este degrab înghiţit de scorpia aceasta blestemată care creşte mereu nimicind totul, ca un cancer satanic.
Credinţa (şi smerenia ei) este vrăjmaşul de moarte al acestui păcat.
De aceea în orice inimă unde s-a aşezat credinţa adevărată, acolo umblarea după slava lumii şi după laudele oamenilor, este nimicită. Credinţa umblă numai după slava lui Dumnezeu.
Şi după cum este cu neputinţă să creadă în Hristos acela care umblă după slava lumii, tot aşa este cu neputinţă să umble după slava lumii, acela care crede cu adevărat în Hristos.
Voi dragi copii ai lui Dumnezeu, luaţi seama la scorpia aceasta, înainte de a vă ucide ea pe voi. Nimiciţi-o voi mai înainte de a vă nimici ea credinţa voastră.
Nu umblaţi niciodată după slava care vine de la oameni, căci ştiţi că tot ce este înălţat înaintea oamenilor, este o urâciune înaintea lui Dumnezeu (Luca 16, 15).
Căci cine te face deosebit? Ce lucru ai ca să nu-l fi primit? Şi dacă l-ai primit, de ce te lauzi cu el? (1 Cor. 4, 7).
Cu cât ai primit deci mai mult, eşti mai îndatorat. Şi cel care are mai mare datorie, trebuie să umble cu capul mai plecat.
Ai făcut un bine şi ai ajutat pe cineva? Ce merit ai tu din asta? Doar tu erai dator să faci aceasta fiindcă ai primit mai mult ca acela.
Dacă ai dăruit ceva din multul pe care l-ai primit, n-ai făcut decât să-ţi plăteşti ceea ce erai deja dator. Ţie ţi-a rămas şi mai mult.
Dacă nu dăruiai erai un hoţ, fiindcă ţineai pentru tine ceea ce nu era al tău.
Deci când ai făcut tot şi ai dat tot ce erai dator, chiar şi atunci să spui: sunt un rob netrebnic, n-am făcut decât ceea ce eram dator să fac (Luca 17, 7-10).
Dacă mai crezi că pentru toate acestea ţi se cuvine laudă,
dacă (şi mai mult) uitând că eşti dator cu acestea, le faci ca de la tine pentru a primi laude de la oameni,
eşti un suflet nedrept şi rău!
Nu dintr-o modestie prefăcută, nici dintr-o smerenie făţarnică ci dintr-o încredinţare adâncă, izvorâtă din adevăr, noi trebuie să respingem toate ispitele acestea.
Ai un talent şi te mândreşti cu el aşteptând laude?
Ai o pricepere, un dar, o pregătire deosebită?
Ai o slujbă mai înaltă, o avere, o autoritate mai aleasă?
- Fă mai mult bine cu acestea!
Eşti dator să faci, căci de aceea le-ai primit pentru o vreme!
Fă acum, căci în curând îţi vor fi luate şi nu multă vreme le vei mai avea.
Umblă mai mult cu ele după slava lui Dumnezeu şi după foloasele lui Hristos că şi aşa în curând vei pierde totul:
Satana fură tot ce nu-I dai de bunăvoie lui Dumnezeu.
Doamne Isuse,
care prin umblarea smerită ne-ai învăţat să umblăm după lucrurile de Sus şi după slava care vine de la Dumnezeu,
ajută-mă şi pe mine robul Tău să-mi fac cu o credinţă trează totdeauna datoria faţă de toţi
şi ţine în inima mea totdeauna simţământul smerit al încredinţării că n-am făcut niciodată tot ce eram dator,
ca să nu uit şi să nu lenevesc,
nici să fiu mulţumit, până la moarte,
nici cu cât fac, nici cu cât am făcut.
Amin.
+
Luptă-te cu duhul lumii să nu spurce şi să-nghită
ce ai scump: soţia, casa, conştiinţa ta cinstită
sau credinţa, sau nădejdea, sau iubirea ta curată
- luptă-te, căci de le-nghite, le-ai pierdut pe viaţa toată.