Cunoaşterea şi recunoştinţa
Traian Dorz - Mărturisirea Strălucita
1 - Un om crud, ca să-şi bată joc de nişte animale biete şi flămânde, le-a pus în faţă un braţ de aşchii, de spini şi surcele de lemne...
iar ca ele să creadă că au iarbă, le-a pus la ochi nişte sticle de culoare verde...
Animalele privind prin aceste sticle şi văzând verde, au apucat cu foame să mănânce crezând că apucă iarbă...
Dar curând ele şi-au sângerat buzele în aşchii, în spini, în lemne...
Şi au renunţat îndurerate...
Astfel face diavolul crud, cu cei pe care vrea să-i nenorocească pe veşnicie.
Numai că ei n-au atâta pricepere ca animalele - ca să renunţe.
2 - Satana ne aşează în faţă planurile şi ideile sale ucigaşe, apoi pune pe ochii oamenilor optica lui interesată, falsele lui încredinţări, vinovatele lui interpretări, voitele lui suciri ale adevărului,
pentru ca orbiţi de acestea şi însufleţiţi de ele,
bieţii oameni îngâmfaţi şi nesupuşi,
să poată săvârşi liniştiţi cele mai cutremurătoare fapte. Faptele pe care n-ar fi fost niciodată în stare să le săvârşească dacă erau fără aceşti ochelari coloraţi, fără de aceste încredinţări blestemate, pe care diavolul li le-a inspirat.
Şi li le menţine.
3 - Necunoaşterea nu este neştiinţă.
Neştiutor este omul care încă n-a avut timp, sau n-a avut putinţă să cunoască, să înveţe, să ştie.
Neştiinţa este vremea şi starea în care se găseşte omul până când încă nu a auzit Cuvântul lui Dumnezeu.
Până când încă nu s-a întâlnit cu Hristos,
şi până când n-a fost luminat de Duhul Sfânt.
4 - Chiar şi păcatele făcute de un astfel de om în vremea neştiinţei lui, au o dezvinovăţire: Bietul om n-a ştiut. Păcatele sale le-a făcut din neştiinţă şi în neştiinţă (Fap. Ap. 3, 17).
Însă dacă poţi şti, - este altceva.
5 - Cu necunoştinţa şi nerecunoştinţa nu mai este tot aşa.
Necunoscătorul de Dumnezeu este un vrăjmaş voit. El nu vrea să-L cunoască pe Dumnezeu.
El urăşte pe Dumnezeu căci cunoaşterea lui despre El este o cunoaştere otrăvită de răutate, de împotrivire, de cruzime, de ambiţie.
El luptă împotriva lui Hristos cu plan.
Se ridică în contra Lucrării Duhului Sfânt organizat şi viclean, împotrivitor pe faţă şi cu voia.
6 - Pentru că apostolii Domnului trebuiau să cunoască nu numai ţinta şi nu numai robia care trebuiau să o poarte, ci şi piedicile pe care trebuiau să le întâmpine şi să le treacă, -
apoi pe vrăjmaşii cu care vor avea de luptat
apoi şi loviturile pe care vor avea să le primească pentru Numele Domnului şi pentru numele lor,
- Domnul Isus nu le-a ascuns nimic, le-a spus pe faţă totul, atât cu privire la suferinţa pentru El, cât şi la slava de la El.
7 - Toate înştiinţările din Cuvântul lui Dumnezeu au un ceas al împlinirii lor.
Nici unul din Cuvintele Lui,
dar chiar nici unul,
nu este lipsit de putere,
şi nu este fără un ceas al împlinirii sale.
8 - Cele ce s-au împlinit înseamnă că şi-au avut ceasul lor în timpul trecut.
Cele ce încă nu s-au împlinit, înseamnă că îşi au ceasul lor sigur în timpul viitor.
Căci tot ce se întâmplă pe pământul acesta, este numai împlinirea Cuvintelor lui Dumnezeu.
9 - Pentru ochiul pătrunzător al unei credinţe înţelepte, lumea întreagă şi timpul întreg sunt ca un cadru al întinderii şi al duratei în care se desfăşoară împlinirea Cuvintelor lui Dumnezeu pe pământ şi cu El,
printre oameni şi cu ei.
E uimitor şi minunat pentru privirile credinţei adevărate şi adânci, de a vedea cam tot ce a spus mai dinainte înţelepciunea lui Dumnezeu. Puterea Lui le-a adus şi le aduce la împlinire în ceasul rânduit de El pentru aceasta.
Şi arătat mai dinainte în Cartea Lui Sfântă.
10 - E uimitor şi minunat să vezi cum şi oamenii şi întâmplările vin din toate părţile şi se aliniază în aşa fel încât unii cu alţii şi unele cu altele, se ajută şi colaborează împreună spre a împlini ceea ce a hotărât mai dinainte Mâna Sa şi Sfatul Său (Fap. Ap. 4, 28)
- şi în felul şi în ceasul mai dinainte profeţit de El.
11 - Chiar şi noi înşine am văzut cu ochii noştri, dacă am vrut să luăm seama, la atâtea profeţii pe care le-am văzut împlinindu-se,
chiar şi cu noi înşine s-au petrecut o mulţime de astfel de împliniri, - dacă ne mai putem aduce aminte.
Şi nu ne-ar mai ajunge nici vremea şi nici locul să înşirăm acum atâtea dovezi din care am căpătat o nezguduită încredinţare despre acest adevăr,
dovezi pe care nimeni şi nimic n-ar trebui să ne poată face să le uităm
sau să le tăgăduim...
12 - Unele dintre aceste împliniri le vedem fiindcă se petrec prea repede şi prea izbitor.
Sau pentru că se întâmplă cu noi înşine.
Dar oare câte din ele nici nu le băgăm în seamă, fiindcă se petrec fie pe o arie mai largă în spaţiu şi în timp, fie cu alţii.
Dar toate se împlinesc.
13 - Toată istoria omenirii,
toată istoria fiecărui popor în parte
şi toată istoria fiecărui om chiar
este numai împlinirea Cuvintelor lui Dumnezeu, rostite despre aceasta, mai dinainte chiar de a fi această istorie.
Şi până când nu va mai fi ea.
14 - Fratele meu şi sora mea - priveşte şi tu mereu - desfăşurarea împlinirii Cuvintelor lui Dumnezeu în Sfânta Scriptură,
în istoria lumii,
în viaţa tuturor oamenilor,
şi chiar în viaţa ta.
Priveşte cum s-au împlinit toate într-un ceas, - în ceasul lor.
15 - Şi adu-ţi aminte că şi tu ai un ceas al tău.
Când ţi-ai avut ceasul naşterii tale - te-ai născut.
Apoi ai avut un ceas, pentru fiecare din evenimentele vieţii tale. Sau vei avea.
Şi multe din cele ce le aveai de făcut, sau de petrecut, şi-au avut ceasul lor - şi s-au dus.
Dar cine ştie câte ceasuri mai ai,
şi câte din gândurile şi din întâmplările pe care le mai aştepţi - îşi vor mai avea vreun ceas al împlinirii,
sau nu şi-l vor mai avea niciodată!
16 - Este sigur însă că un ceas al chemării şi al mântuirii tale, ţi-a rânduit şi ţie Dumnezeu.
Oare ai cunoscut tu acest ceas?
Oare ţi-ai adus tu aminte în ceasul acela de Voia lui Dumnezeu, ca s-o asculţi? De Voia Domnului Isus, ca să-L primeşti?
Dar dacă n-ai avut până acum un astfel de ceas, iată-l acum!
Înţelege-l, şi împlineşte-l!
17 - Primeşte-L pe Domnul Isus acum, în inima ta şi în viaţa ta!
Nu lăsa să treacă şi acest ceas, fără să-L primeşti.
Căci după aceasta s-ar putea să vină numai ceasul morţii tale.
Şi atunci ar fi prea târziu.
18 - Adevărata dragoste şi adevărata credinţă, caută cea mai adâncă părtăşie. Ele nici nu pot trăi fără ea.
Adevărata dragoste să spună atât de multe celui preaiubit. Şi să-l întrebe atât de mult, la fiecare pas, în fiecare loc.
Adevărata dragoste şi să i se supună şi să fie întrebată mereu şi mereu...
Aşa este dragostea faţă de Dumnezeu, acolo unde este ea.
19 - Câtă vreme există adevărata dragoste între soţul şi soţia lui - câte îşi spun ei şi câte se întreabă unul pe altul!
Şi nu pot sta nici o clipă fără a-şi spune şi fără a se întreba câte ceva unul pe celălalt.
Dar când se aşterne între ei tăcerea, atunci e un semn dureros, că adevărata dragoste dintre ei s-a dus.
Că în inima unuia sau a amândurora, a venit răceala şi îngheţul dragostei lor.
Vai, ce tristeţe şi apăsare se lasă adesea peste viaţa acelor care nu-şi mai spun - şi nu se mai întreabă nimic, unul pe altul!
20 - Ce minunată este dragostea dintre copiii mici şi mamele sau taţii lor!
Câte lucruri spune şi întreabă ziua întreagă copilaşul sau fetiţa pe tăticul sau mămica lor!
Ca la o păsărică, într-o zi călduţă de primăvară, nu le mai tace copilaşilor iubiţi guriţa lor cea dulce, întrebând şi spunând.
Tot ce gândeşte mintea copilului spune guriţa lui
şi tot ce văd ochişorii întreabă cu graiul său.
Doamne Isuse, fă să fim şi noi tot aşa cu Tine.
Amin.