Curăția și credincioșia
Arcadie Nistor - Strângeți fărâmiturile Vol. 2
În Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh.
Împărate Ceresc, Mângâietorule, Duhul Adevărului, Care pretutindenea ești și pe toate le împlinești, Vistierul bunătăților și dătătorule de viață, vino și te sălășluiește întru noi și ne curățește pe noi de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi.
Preasfântă Treime, miluiește-ne pe noi. Doamne, curățește păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează și vindecă neputințele noastre pentru Numele Tău cel Sfânt.
Doamne miluiește! Doamne miluiește! Doamne miluiește!
Mărire Tatălui și Fiului și Sfântului Duh. Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Tatăl nostru Care ești în ceruri, sfințească-se Numele Tău! Vie împărăția Ta, facă-se voia Ta precum în cer, așa și pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi și ne iartă nouă greșelile noastre precum și noi iertăm greșiților noștri. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne mântuiește de cel rău. Că a Ta este împărăția și puterea și slava, a Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh. Amin.
Preabunule Tată din Ceruri, Milostivule și Îndurătorule Tată, atât de mult ai iubit această lume, că L-ai trimis pe scump Fiul Tău, pe Domnul Iisus, pe Care Tu L-ai dat ca Jertfă de ispășire pentru păcatele noastre! Atât de mult ai iubit această lume, atât de mult ne-ai iubit și pe noi, pe fiecare dintre cei ce azi Te așteptăm stând aici înaintea Ta.
Doamne, Îți mulțumim pentru Jertfa Domnului Iisus, pentru Jertfa de ispășire a păcatelor noastre. Îți mulțumim pentru Sângele Domnului Iisus, care este Prețul răscumpărării noastre. Îți mulțumim pentru ranele Domnului Iisus, care ne-au vindecat. Și Îți mulțumim, Bunule Tată, că ai avut milă de noi, că ai avut milă de sufletele noastre și ai adus în țara noastră, în mijlocul poporului nostru, în Biserica noastră, să strălucească, această Lucrare sfântă - Oastea Domnului - prin care ne-ai trimis Cuvântul Tău, prin care noi, cei păcătoși și pierduți, am fost căutați și aduși la Tine; prin această Lucrare L-am aflat pe Domnul Iisus cel Preaiubit și mântuirea noastră.
Mulțumim, Doamne Iisuse, și pentru Părintele Iosif. Mulțumim frumos pentru sunetul curat și limpede, și deslușit care a răsunat în țara noastră, în vremea aceea, până în satele noastre, până în casele noastre. Jertfa Ta a fost adusă prin mărturisirea puternică și vie, și sfântă de către înaintașii noștri cei preaiubiți. Pentru că ne-ai voit și ne-ai iubit, de aceea ne-ai căutat, Iisuse Doamne, și ne mai cauți și dorești ca să fim ai Tăi.
Îți mulțumim, Doamne, că ai rânduit mai înainte de noi aceste popasuri sfinte în care, adunându-ne unii cu alții, să ne îmbărbătăm, să ne zidim sufletește. Să ne bucurăm de Tine și să ascultăm Cuvântul Tău așa de frumos, așa de curat și așa de limpede cum a răsunat și aseară în mijlocul nostru. O, Doamne Dumnezeul nostru, recunoaștem că pentru fiecare dintre noi, câți am fost aseară, a fost pregătită această adunare și a fost pregătit Cuvântul ca o ploaie binecuvântată peste inimile noastre, care a căzut peste ogoarele duhovnicești ale inimilor noastre.
Mulțumim din toată inima noastră că din nou suntem în fața Ta. Doamne, binecuvântează și azi adunarea noastră. Binecuvântează-i pe toți cei care au venit de departe. Deschide Tu tuturora ochii, ca să putem vedea deslușit. Deschide Tu tuturora mintea, ca să putem înțelege. Deschide-ne, Doamne, inima, ca să putem primi Cuvântul Tău și să rămânem în el, și el să locuiască din belșug în noi.
O, Doamne Dumnezeule, îndură-Te de noi Tu, Cel care cunoști starea noastră, a fiecăruia dintre noi. Dă-ne, Doamne, Cuvântul Tău de care avem nevoie fiecare; dorim și cerem stăruitor de la Tine lucrul acesta. Ca această adunare și harul revărsat din plin peste noi să ne scoată pe fiecare dintre noi la lumină și la limpezime, la viață, la iertare și la mântuire. De aceea Te rugăm, Doamne, pentru fiecare dintre noi, pe Tine, Cel care cunoști starea noastră, a fiecăruia, ca, plecând de aici, să plecăm nu cu noi nehotărâri, ci să plecăm cu hotărâre statornică, Doamne, de a ne feri de orice rău, de orice păcat, de a trăi în ascultarea hotărâtă de Tine, de a umbla în toate zilele vieții noastre înaintea Feței Tale. De-a fi, Doamne, pentru aproapele nostru o binecuvântare și o pildă vrednică de urmat.
Doamne Iisuse, Dumnezeul nostru, pe Tine Te chemăm și Te dorim, căci Tu ești viața noastră, Tu ești puterea noastră, Tu ești nădejdea noastră, pe Tine se întemeiază ajutorul și binecuvântarea noastră. De aceea, Doamne, pe Tine Te chemăm, pe Tine Te dorim și pe Tine Te așteptăm și, o, Te așteptăm mai mult decât așteaptă străjerii dimineața. Te așteptăm pe Tine, căci de Tine are nevoie fiecare dintre noi, că Tu știi și cunoști, că nimic nu este ascuns de Fața Ta. Și Tu știi, Doamne, cum sufletul nostru s-a ascuns, s-a rătăcit în greu păcat, de la Lumină, de la Adevăr și de la Viață.
De aceea, Doamne, Tu, Care lucrezi în conștiință, Tu, Care-Ți faci lucrarea înlăuntru și în afară, lucrează cu putere în viața fiecăruia dintre noi și fă Tu lumină, Tu limpezime.
Binecuvântează, Doamne, și împlinește Cuvântul Tău în viața tuturora în care încă nu se împlinește, ca astfel să se nască copiii Tăi sub binecuvântarea Ta. O, Domnul nostru, Te rugăm din toată inima pentru lucrul acesta, pentru poporul nostru, pentru populația țării noastre, pentru generația de acum, pentru mântuirea tuturora și iertarea tuturora. Te rugăm, Doamne, pentru lucrarea de trezire a conștiinței. Pentru conștiința Lucrării, pentru trezirea Duhului în întregime minții, în întregime sufletului, pentru ca vremea aceasta de har să fie grăbită și să ajungem curând la Tine tot neamul nostru, tot poporul nostru, toată generația noastră.
Doamne Dumnezeul nostru, îndepărtează de noi și din mijlocul nostru tot ce este potrivnic acestei Lucrări sfinte de trezire, de întoarcere, de mântuire a poporului nostru, ca toți să Te cunoască pe Tine; și pământul țării noastre, și noi, poporul țării noastre, să fim cu toții plini de cunoștința Domnului.
O, Dumnezeul nostru, ajută-ne ca fiecare dintre noi, prin ascultarea, prin trăirea și prin umblarea în calea Ta, să ajungem Ziua aceea fericită pe care o dorim, pe care o așteptăm și pe care o chemăm ca să vină cât mai curând.
Binecuvântează, Doamne, poporul nostru, dă-i urechi să asculte, dă-i ochi ca să vadă, deschide-i conștiința lui cea duhovnicească. Așa cum i-ai deschis conștiința cea națională, tot așa deschide-i și conștiința cea duhovnicească, pentru ca să ajungă la legătura de părtășie cu Tine și să recunoască că Tu ești totul. Tu ești viața unui neam și viitorul lui cel luminos.
De aceea, Doamne, Te rugăm pentru lucrul acesta. Te rugăm, ridică Tu bărbați și femei, lucrători destoinici la lucrul Tău, la semănatul Tău, la secerișul Tău, plini de Duhul Sfânt, plini de credință, plini de putere și înțelepciune.
Doamne, ridică din tinerii poporului oameni destoinici, care să fie o binecuvântare pentru neamul nostru, neam care să vină la Tine așa ca el să fie binecuvântat.
Așa Te rugăm, Doamne, pentru tot tineretul din țara noastră și în mod deosebit pentru tineretul care să Te urmeze pe Tine, ca să fie curat în simțire, curat în gândire, curat în iubire, curat în toate umblările lui. Binecuvântă, Doamne, pe toți cei care se ostenesc și lucrează printre noi pentru a purta Cuvântul Tău, ca să ne dea hrană și băutură duhovnicească.
Binecuvântă Tu, Doamne, poporul cu astfel de oameni și binecuvântă Tu și ridică din poporul nostru suflete de rugăciune. Doamne, dăruiește poporului nostru astfel de suflete și astfel de oameni. Doamne, dăruiește adevărate mame poporului nostru, care sunt o mare binecuvântare pentru popor, pentru neam și pentru fiecare generație.
O Doamne, nici nu știm cum să ne rugăm; suntem așa de mici și așa de slabi, și așa de nepricepuți... dar din ceea ce vedem lipsă, Te rugăm, completează Tu, prin harul Tău, cu dragoste, cu bunătate, cu milă, pentru fiecare dintre noi și pentru adunările noastre, și pentru tot poporul nostru.
Doamne, rămâi cu noi și astăzi și ne binecuvântă Lucrarea noastră și pe toți cei care vor lua parte [aici] și pe tinerii miri care sunt pricina bucuriei noastre de astăzi și care ne-au chemat.
Te rugăm pe Tine, Doamne, binecuvântează-i și însoțește-i nu numai astăzi, ci până la sfârșitul vieții lor, pe toate căile vieții lor. Te rugăm pe Tine, Doamne, însoțește-i Tu, ca să umble frumos înaintea Feței Tale, ca și Tu, Doamne, să poți merge pe urmele lor oriunde vor merge ei.
Binecuvântă-i acum, Te rugăm, și pe frații și surorile din toată țara, adunarea Ta. Și întreagă comuna aceasta să fie binecuvântată de Tine și să ajungă la Tine.
Ne închinăm înaintea Ta, Preabunule Tată, Te binecuvântăm și Te slăvim, Te înălțăm pe veci de veci, Dumnezeul nostru, că a Ta este Împărăția și puterea și mărirea, a Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh. Amin.
În Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh.
Slăvit să fie Domnul!
Am deschis Biblia, Cuvântul lui Dumnezeu, la Epistola a doua a Sfântului Pavel către Corinteni și citim în capitolul 11, începând cu versetul 1, înainte: „O, de-ați putea suferi puțintică nebunie din partea mea! Ei, haide, suferiți-mă! Căci sunt gelos de voi cu o gelozie după voia lui Dumnezeu, pentru că v-am logodit cu un bărbat, ca să vă înfățișez înaintea lui Hristos ca pe o fecioară curată.
Dar mă tem ca, după cum șarpele a amăgit pe Eva cu șiretlicul lui, tot așa și gândurile voastre să nu se strice de la curăția și credincioșia care este față de Hristos.
În adevăr, dacă vine cineva să vă propovăduiască un alt Iisus, pe care noi nu l-am propovăduit, sau dacă este vorba să primiți un alt duh, pe care nu l-ați primit, sau o altă Evanghelie, pe care n-ați primit-o, oh, cum îl îngăduiți de bine!” (2 Cor 11, 1-4).
Rămânem aici. Dragii mei, totdeauna iubirea a fost aceea care a suferit cel mai mult. Iubirea a fost aceea care s-a plecat până jos, până în țărână, unde a venit El ca să-l ridice pe cel căzut, ca să-l ajute pe cel slab.
Iubirea a suferit cele mai multe lovituri și totuși ea nu s-a dat bătută și a căutat-o din nou și din nou, iarăși, pe ființa iubită.
Așa a scris Sfântul Pavel aici, în Corinteni. El a fost acela care, prin lupta, prin munca, prin lacrimile, prin suferințele sale, a mărturisit pe Domnul, a mărturisit Cuvântul lui Dumnezeu, întărind Biserica din Corint.
Apostolul Pavel este părintele duhovnicesc al corintenilor. Dar iubirea acestora față de părintele lor duhovnicesc s-a răcit, din pricina unor duhuri străine strecurate printre frați, care au stricat gândurile lor de la curăția și dragostea care este față de noi toți. Și-atunci el, Pavel, care îi iubea, a fost nevoit, nefiind de față și neavând posibilitatea atunci, în vremea aceea, să vină la ei, să le scrie aceste cuvinte.
Le aduce aminte de Domnul Iisus; le aduce aminte de dragostea Lui; le aduce aminte cum El, Domnul, i-a primit pe corinteni așa cum erau ei și cum dragostea lui Iisus a rămas față de ei aceeași, cu toată slăbiciunea lor față de Domnul. Le aduce aminte că ei nu sunt ai lor, ci au fost legați cu o legătură care trebuie să continue acolo prin alta mai adâncă, mai înaltă, mai mare și care rămâne și va continua în veșnicie. Le aduce aminte că i-a logodit cu Hristos.
Dragii mei, noi știm acum că în logodnă sunt două părți: parte bărbătească și parte femeiască.
În limba greacă, limba în care s-au scris majoritatea cărților din Noul Testament, cuvântul „stiplex” este de genul masculin, adică arată partea femeiască sau de fecioară. Deosebirea este forma pe care Dumnezeu a dat-o trupului. Deosebirea că unul este bărbat și altul este femeie, unul este făcut așa, i s-a dat trupul așa, pentru slujba pe care Dumnezeu ne-a încredințat-o; iar altul este așa - la fel, pentru slujba pe care Dumnezeu a creat-o.
Dar înaintea lui Dumnezeu și sufletul bărbatului, și sufletul femeii sunt fecioare; și atunci, sufletul omenesc este logodit cu Mirele Hristos.
Până la logodnă, mireasa, fecioara este slobodă... Este slobodă iubirea ei s-o împartă cu cine vrea. Dar de la logodnă, iubirea ei întreagă trebuie să fie a logodnicului ei.
Căci, dacă de la logodnă până la cununie intervine vreo schimbare în purtarea vreunuia dintre ei, atunci cununia și căsătoria nu mai au loc. Și atunci, mireasa, care trebuie să fie mireasă, nu mai este mireasă, nu mai este luată de mire și dusă în cămara lui și nu mai are parte de a fi cu el, de a trăi cu el și de a rămâne cu el.
Așa le aduce aminte corintenilor Sfântul Pavel că au fost logodiți cu Hristos. Și lupta lui era ca ei să se păstreze în curăție, în feciorie, ca să se poată înfățișa înaintea lui Hristos ca o fecioară curată în ziua nunții, pentru ziua bucuriei, pentru ziua veseliei veșnice.
Dar o teamă umbrea sufletul lui, umbrea inima lui. Omul, în orice stare ar fi el, este slab. Chiar și omul curat a avut o cădere atât de mare, că a nenorocit tot neamul pământesc, când nu cunoscuse păcatul și nici locurile de suferință, în grădina Edenului... Și totuși a fost înșelat și a căzut.
Așa în inima Sfântului Pavel era teama aceasta, grija aceasta ca gândurile lor să nu li se strice de la curăția și credincioșia lor față de Iisus Hristos.
Dragii mei, noi cu Domnul Iisus nu putem umbla oricum, nu putem umbla oriunde și cu oricine. După cum logodnica, odată logodită, nu mai poate alege pe oricine, nu mai poate sta de vorbă cu oricine și inima ei trebuie să rămână întreagă a mirelui ei... tot așa și fiecare dintre noi, o dată ce L-am aflat pe Domnul și ne-am predat Lui, și ne-am hotărât pentru El - ne-am logodit cu El - trebuie să ne rămână sufletul nostru, inima, nu numai întreagă a Lui, ci și legată și credincioasă față de El.
Acestea sunt lucrurile care condiționează umblarea noastră cu El, suferirea noastră cu El și până la nuntă, și după nuntă, în veșnicie: curăția și credincioșia.
Cunoaștem acum din istoria lumii sau din istoria bisericească: fiecare sistem sau fiecare organizare socială a avut la baza ei ceva. Până și religiile păgâne, care erau în decursul vremurilor, au avut la baza lor ceva.
Tot așa și în religia creștină sau în legătura noastră cu Hristos, există la bază aceste două lucruri: curăția și credincioșia, fără de care nu este nici umblare cu Domnul și nici părtășie, și nici ascultarea, și nici viitor.
Curăția și credincioșia față de El...
Sfântul Pavel îi spune lui Timotei: „Tu însuți păstrează-te curat”... pentru că curăția față de Hristos ne dă dreptul acesta, ne dă harul acesta de a trăi cu El, de a ne bucura cu El și, în nădejde, de a aștepta întâlnirea cu El pentru totdeauna.
Curăția - curăția trupului, curăția sufletului!... Acestea două sunt nedespărțite și noi nu avem dreptul să le despărțim și să spunem cuiva: „Eu cu trupul mai alunec, dar cu sufletul sunt credincios”... Sau invers: „Eu mai alunec sufletește, mai scap câte ceva, mai zic câte ceva rău, dar cu trupul eu mă păstrez curat”...
O, nu! Acestea două trebuie să fie curate tot prin El.
Spune Cuvântul lui Dumnezeu că omul - trupul omului - este un templu al Duhului Sfânt. În vechime, când Dumnezeu a voit să locuiască în mijlocul poporului și când fiecare a avut casa lui și când a voit Domnul ca fiecare să aibă o casă înaintea Domnului, a spus Solomon: „Doamne, ce fel de casă trebuie să-ți zidim noi Ție, când Cerurile întregi nu Te pot cuprinde? Tu ești și pe pământ, și în Ceruri, și sub pământ, în toate locurile”...
Prezența Lui este peste tot locul și totuși s-a făcut o casă unde să locuiască Numele Domnului și să se caute și să se cheme Numele Lui și continuu să se facă rugăciuni în locul acela, în casa aceea. Și El, Domnul, ne face bine tuturor celor ce ne vom ruga în locul acela.
Și așa a rămas ca, în toate satele, să avem casa noastră; și la cei care locuim la orașe, în blocuri, să avem apartamentul nostru... Tot așa și Domnul trebuie să aibă Casa Lui în satul nostru, în orașul nostru.
Și Casa Domnului se deosebește de casele noastre, că e mai înaltă, este împodobită așa frumos, cum nu sunt împodobite casele noastre înaintea Lui.
Dar Domnul a ales ceva mai mult. El vrea ca să locuiască în zidirea Lui. El vrea ca să lucreze și să rămână prezent în lucrul Mâinilor Sale. El a mers mai departe de casele de rugăciune, de Templul făcut de mâini omenești sau de Biserica văzută cu acești ochi, și a spus că vrea ca să locuiască în om, care este zidirea Lui.
De aceea, tot Sfântul Pavel și tot corintenilor le aduce aminte când le vorbește despre curăție și le zice: „Voi sunteți Templul Duhului Sfânt”. Deci omul este o casă a lui Dumnezeu unde vrea ca să locuiască Domnul, vrea ca să locuiască Tatăl Ceresc și Duhul Sfânt.
Când au întrebat ucenicii: „Doamne, cum se va face că Te vei arăta nouă și nu lumii?”, atunci Domnul le-a răspuns așa: „Dacă Mă iubiți, veți păzi poruncile Mele... căci Eu și Tatăl vom veni, vom locui... Ne vom face chiar locuința și vom locui și-n inimă, și-n suflet”. Dar la cine face aceea?
De aceea, pentru ca trupul nostru să ajungă să fie un Templu, o casă a Domnului, el trebuie să fie curat. Că dacă o întinăm prin beție și prin furat, și prin curvie, și prin îmbuibare de mâncări, casa aceasta nu mai este sfântă, pentru că ea se întinează... Și-atunci El, Stăpânul, cu toată bunăvoința pe care o are față de noi, nu mai poate locui...
De aceea trebuie să fie casa curată, adică trupul curat și sufletul curat, și duhul curat, și inima curată; dar nu numai atât, ci sfințită. Și sfințirea aceasta o face numai Dumnezeu. Și noi avem dorința aceasta, căutăm aceasta, simțim acest lucru, cum Sfântul Pavel le spune tesalonicenilor: „Dumnezeul păcii să vă sfințească El Însuși pe deplin si duhul vostru, sufletul vostru și trupul vostru să vă fie păzite întregi, fără prihană, la venirea Domnului”, până în veșnicie...
Deci, dragii mei, în credința aceasta, fiecare dintre noi să ne cercetăm înaintea Domnului, dacă dorim să avem părtășie cu El, să ne bucurăm cu El, să trăim cu El, să avem bucuria aceasta care nu este pământească, să avem pacea aceasta care inundă toată inima noastră și apoi să avem puterea pentru a rezista la necaz, la încercare. Să ne păstrăm curați și să umblăm în credincioșie, să nu ne abatem de la El.
Curăția și credincioșia față de El.
L-am primit pe El ca Mântuitor al nostru și atunci să rămânem credincioși Lui! Și Cuvântul Lui să ne rămână lumină, să ne rămână hrană, bucurie și nădejde până vom vedea Fața Lui așa cum este și vom rămâne cu El.
Dar nu în orice fel. Căci vedem că sunt cuvinte care sunt scrise și care sunt Cuvântul lui Dumnezeu, dar trebuie înțelese în vremea lor și la timpul lor, și în înțelesul lor...
Pentru că sunt cuvinte care au fost spuse unor oameni sau unui popor, sau unui singur individ... .
Sau sunt cuvinte care au fost spuse pentru un loc sau pentru un timp, care nu se pot aplica în general, pentru toată perioada pe pământ, pentru toți oamenii.
Și Domnul a spus așa: „Oriunde vor fi doi sau trei adunați în Numele Meu, Eu voi fi în mijlocul lor”. Acesta este Cuvântul lui Dumnezeu. Este adevărul și noi îl credem. Dar uitați-vă singuri că sunt atâtea grupări creștine care își iau, care își împropriază acest Cuvânt și spun că e adevărul, că așa arată Biblia; mărturisesc că este acolo și acolo...
Dar, dragii mei, toți aceștia nu sunt de la începutul creștinismului și nu luaseră ființă pe vremea Mântuitorului.
Numai după aceea, după Ziua Cincizecimii, a luat ființă Biserica, prin Pogorârea Duhului Sfânt.
Atunci când a spus Domnul Iisus cuvântul acesta, L-a spus ucenicilor: că, Oriunde s-ar aduna doi sau trei, El este acolo. Duhul Sfânt este acolo, tot la fel.
Dar a se aduna cineva sau a ne aduna și a strica învățătura și a nu merge pe linia părinților noștri duhovnicești, a înaintașilor noștri, înseamnă să nu mai mergem drept după Cuvântul lui Dumnezeu.
De aceea, în înțelegerea acestui Cuvânt, noi trebuie să ținem seama de învățătura, de Calea Sfântă, de înaintașii noștri.
Că de aceea spune iarăși Cuvântul Domnului: „Aduceți-vă aminte de mai marii voștri care v-au vestit vouă Cuvântul lui Dumnezeu”... Deci de cei ce sunt trecuți din viața aceasta: să ne aducem aminte de ei și să ne uităm cu băgare de seamă la sfârșitul felului lor de viețuire și atunci să le urmăm credința. Că în Biserica Domnului nu este un gol, ca să spunem așa, că ar fi fost o perioadă când a fost creștinismul și a fost Cuvântul lui Dumnezeu și a fost Evanghelia - și-apoi a fost o perioadă de o mie și ceva de ani când nu au mai fost creștini, când nu a mai fost nimic... Căci Domnul Iisus ne spune că „porțile locuinței morților nu vor putea să dărâme această Biserică, s-o înlăture”.
Deci Biserica noastră a fost! Și a fost din totdeauna cu rădăcinile adânc înfipte în viața și trăirea de la început a primilor creștini. De aceea, îi vedem pe înaintașii noștri din toate veacurile, până în vremea noastră, cum au mers pe aceeași cale, pe aceeași învățătură, prin același Cuvânt.
Și așa, dacă ne-adunăm și noi în felul acesta, Domnul Iisus este cu noi prezent și El. Dar dacă ne adunăm în Numele Lui și lucrăm împotriva Lui, împotriva Cuvântului Său, împotriva Voii Sale, împotriva fraților și a Lucrării Domnului - nu numai că Domnul nu mai este cu noi, ci noi suntem de mult căzuți din Domnul, străini de Domnul, vrășmași ai lui Hristos și ai Lucrării Sale de mântuire.
De aceea, fiecare dintre noi, dacă dorim să avem această părtășie cu Domnul și vrem să ajungem la sfârșit să fim chiar mireasa Lui, încununată de El și dusă în cămările Lui, să ne purtăm curați și credincioși față de El.
Acestea două: curăția și credincioșia... Fără de ele însă, nu mai este nici părtășie, nici legătură; nici în viața aceasta, nici în cea viitoare. Și de aceea viața multora este uscată și așa de searbădă, lipsită de dulceață, lipsită de lumină, lipsită de cunună... pentru că tocmai aceste două lucruri le lipsesc: curăția și credincioșia.
Fie că este în vreun păcat cu sufletul: al vorbirii de rău, al desfrânării, al hulirii, al stricării Cuvântului; fie în păcatul minciunii și-n alte păcate care se tot fac cu sufletul. Fie prin necredincioși față El, căci El ne spune așa, ca să ne facem așa.
Uitați-vă, doar să dăm un caz sau două din Vechiului Testament, de necredincioși față de Domnul:
Saul a fost uns împărat din porunca Domnului. Domnul avea de gând să întărească domnia lui, din neamul lui să rămână pe scaunul de domnie. Dar atunci când Domnul i-a dat Cuvântul Său, Saul nu l-a păzit. Și totuși Domnul nu l-a înlăturat, ci îi dă și pentru a doua oară Cuvântul Său, ca să-l păstreze cu credincioșie și să lucreze așa ca să-și dovedească credincioșia față de Domnul, când Domnul îi spune: „Du-te, nimicește Amaleciții!...
Pentru că Amaleciții, când poporul Israel a ieșit din Egipt, le-au ieșit înainte cu război împotriva lor; și, după 400 și ceva de ani, a sosit vremea pedepsirii. Căci să știți: păcatele strămoșilor uneori le ispășesc copiii, după cum și păcatele noastre pot să le ispășească copiii noștri, dacă noi suntem necredincioși și nu ne păstrăm curați.
Și-atunci se duce omul și face, dar nu face și nu este credincios Cuvântului așa cum l-a primit... Ce folosește Domnului?
Cuvântul a spus lui Saul să treacă prin ascuțișul sabiei și oameni, și dobitoace - nimica să nu scape de sub ascuțișul sabiei. A făcut Saul în parte așa, dar în altă parte nu a făcut așa, căci a păstrat oile cele mai grase, boii cei mai grași și mai frumoși... Le-a păstrat, zicea el, ca să le aducă jertfă Domnului.
Și când proorocul Samuel, adică cel ce l-a uns pe împăratul Saul din partea Domnului, a aflat, a venit în tabără la el, unde era mare bucurie, era mare veselie. Domnul le dăruise biruința, dar erau vinovați că nu păziseră Cuvântul Domnului... Că nu ei au biruit cu sabia lor, cu ascuțișul sabiei lor, ci Domnul le-a dat biruința în mâinile lor, Domnul a luptat pentru ei.
Și vine Samuel și îi iese înainte lui Saul; iar Saul spune așa: „Am păzit Cuvântul Domnului!” Dar în timp ce el spunea „Am păzit Cuvântul”, turma de oi zbiera de foame sau de sete, sau de căldură... Căci la căldură oile se strâng grămadă și acolo behăiau toate și era o mare larmă, de parcă voiau să-l dea de gol pe Saul, să-l arate că e vinovat...
Dar el aleargă în întâmpinarea lui Samuel și strigă: „Am păzit Cuvântul Domnului!” Și Samuel întreabă: „Dar ce este behăitul acesta? Ce este cu zbieretele acestea?”.
Și atunci Saul, în loc să-și recunoască vina (că el era capul, el era conducătorul, el era unsul Domnului, el trebuia să dea poruncă așa cum ceruse Domnul: „Nici o oaie, nici un bou, nici o fată fecioară, nimic să nu ia cu ei”... Dar Saul a fost lacom în privința aceasta și a îngăduit poporului să facă și să ia ce voia), iar caută scăpare și dezvinovățire: „Poporul a vrut”...
Ce rău este să pui vina pe alții atunci când tu ești vinovat!
Deci Saul nu a fost credincios în lucrul încredințat lui. Și Samuel i-a spus lămurit: „Ce-ai făcut? Iată, pentru că n-ai păzit Cuvântul Domnului, El te leapădă, să nu mai fii împărat”.
Și așa s-a împlinit: Domnul l-a lepădat pe Saul și l-a ales pe David în locul lui. L-a ales pe David, om după inima lui Dumnezeu.
Iată ce înseamnă să fii credincios față de Domnul!
Aici nu-i vorba despre necredincioșia în care sunt păgânii, ci de cei ce în afară se pretind că sunt credincioși, dar în inima lor, în viața și în faptele lor sunt necredincioși - așa ca și Saul.
Dragii mei, credința noastră și dragostea noastră dovedesc că acea credință care ne-a fost dată o dată pentru totdeauna [este aceea] care a fost vestită de Domnul, de apostoli, de Sfinții Părinți și apoi de înaintașii noștri până la Părintele Iosif.
Și de la el, prin aceia care au fost rânduiți de Domnul ca să ducă Cuvântul Său. Și așa dacă umblăm, așa dacă trăim, așa suntem mântuiți, așa dobândim Împărăția lui Dumnezeu.
Dar orice abatere de la linia aceasta este o abatere de la Harul lui Dumnezeu; și aceasta însemnează lepădarea de la Harul lui Dumnezeu și izgonirea de la Fața Lui pentru totdeauna. De aceea, să nu luăm lucrurile așa de ușor - cum poate că fiecare dintre noi, când eram în vremea copilăriei noastre în credință în vremea când nu-L cunoșteam pe Domnul, am luat lucrurile în ușor și am zis: „Domnul este bun! Domnul e iubitor” Și, zicând așa, ne-am dus oriunde am vrut, am făcut orice doream, păcătuind liniștiți că, dacă Domnul este bun, trebuie să vină El după noi și cu noi, chiar dacă stările noastre erau vinovate. Și de multe ori ne-am trezit fără de Domnul.
Dar și de multe ori nu ne-am mai trezit. Și ceea ce este mai trist este că mulți nu se mai trezesc de ani de zile și nu văd că Domnul nu mai merge cu ei de mult...
Și dovadă că Domnul nu mai merge cu ei de mult este faptul că n-au nici un fel de bucurie în inima lor, n-au nici un fel de pace. Sufletul lor este tulburat. Și, prin tulburarea sufletului lor, ei mai tulbură apoi și pe alții. Și nu cunosc că Domnul nu este cu ei, și stăruie așa.
De aceea, să păstrăm aceste două lucruri mai mult decât lumina ochilor noștri: curăția față de Hristos și credincioșia față de Cuvântul Lui. Căci fără de acestea două nu avem nici umblare cu El, nici părtășie în viața aceasta și nici în veacul viitor. Amin.
Slăvit să fie Domnul!