Și Cuvântul S-a făcut Trup și a locuit printre noi plin de har și de adevăr.
(Și noi am privit slava Lui, slavă ca a Singurului Născut din Tatăl).
Cuvântul care din puterile nevăzute ale Sale făcuse cândva tot ce se vede, așa că tot ce se vede a fost compus din lucruri care nu se văd, (iată adevărul despre structura materiei, arătată de Cuvântul Evangheliei mai înainte cu mii de ani decât concluziile științei de azi) (Evrei 1, 13), -
- Cuvântul care a creat materia dându-i și imprimându-i Mișcarea după hotarele Voii Sale, în tot necuprinsul Universului material,
- Cuvântul acesta nematerial,
după planul Său,
și după promisiunile făcute oamenilor, înainte cu multe milenii,
- la vremea potrivită S-a materializat El Însuși, pentru împlinirea mântuirii noastre. Pierdută din vina noastră...
Cuvântul S-a făcut Trup... El Însuși prin puterea pe care o are de a-Și supune toate legile materiei și a Spiritului.
El Însuși S-a făcut pe Sine un trup omenesc,
pe care Și L-a dezvoltat într-un mod omenește normal prin trupul Sfintei Fecioare Maria,
dar duhovnicește tainic și Dumnezeiesc, potrivit sfintei binecuvântări pentru care El Însuși trimisese mai înainte pe îngerul Său să o facă Mamei Sale (Luca 1, 26-37).
El Singurul, Creator fiind, a putut - și poate - să-Și supună legile întocmite de El pentru creaturile Sale, fără ca El să fie supus acestor legi.
Normal nimeni nu poate să se nască din sine însuși, aceasta este o lege pentru orice trup omenesc, lege peste care nimeni nu poate trece.
Dar El a trecut! Singurul care S-a făcut El Însuși Trup!
fără ca să mai aibă nevoie de nimeni pentru a face acest lucru,
însă pentru că voia să vină la făpturile Sale pe care voia să Și le apropie, era nevoie să vină în lumea lor îngustă asemenea felului în care vin aceste făpturi în lume.
A venit întrupându-Se dintr-o Mamă Sfântă...
El deja existând, nu avea nevoie de un început omenesc.
Ci numai de o transformare omenească, spre împlinirea condițiilor cerute unei existențe omenești.
Ce uimitor de greu a trebuit să fie acest lucru pentru Domnul și Dumnezeul nostru Isus Hristos! Nu pentru puterea Lui căreia nu-I este nimic imposibil și greu... ci pentru Sfințenia și măreția Autorității Sale cerești și veșnice!
Acceptarea acestei umiliri,
restrângerea Nemărginirii până la limitele reduse ale unei vieți omenești,
primirea sarcinii nebănuit de grele de a purta osânda păcatelor noastre ale tuturora
și a le ispăși pe Cruce, cu moartea nu numai cea mai usturătoare ci și cea mai rușinoasă.
- Acest lucru a fost atât de greu încât numai mila și dragostea Sa Dumnezeiască
a putut să le accepte,
ca să Se înomenească pe Sine Însuși pentru a le înfăptui.
Cine oare dintre împărații lumești ar primi să se facă un câine, numai ca să-i poată mântui pe câini?
Să se coboare de pe tronul său, să se despartă de slava și fericirea sa, de familia și locul său, și să primească să ia un trup de câine și locul cel din urmă dintre câini, să ia o soartă de câine și moartea de câine... de câine al nimănui, de câine străin și alungat de toți - numai din dragoste pentru aceste ființe nefericite și pentru a le mântui din nefericirea lor?
Dar deosebirea dintre Hristos și om, este nespus mai mare decât cea dintre om și câine...
- este cu neputință o asemănare între ceea ce a făcut El pentru noi, și ceea ce s-ar mai putea face asemănător cu această Jertfă.
O Doamne Isuse,
cât de mult ne-ai iubit Tu pe noi oamenii
și ce mare preț ai dat pentru a ne putea mântui din osânda în care eram căzuți.
Niciodată noi nu vom putea cuprinde cu gândul nostru mărimea Dragostei și a Jertfei Tale pentru mântuirea noastră!
Te rugăm ajută-ne să ne lăsăm adânc pătrunși de dragostea Ta cea nespus de mare pentru noi
și predându-ne cu totul în slujba Ta, Cuvântul voii Tale să se facă trup în noi, adică faptă, împlinire și trăire sfântă.
Ca astfel să răspundem după cum aștepți Tu, bunătății pe care Tu ne-ai arătat-o.
Fă Doamne ca Sfântul Tău Cuvânt să Se facă realizare puternică, trăire vie și liberă pe tot pământul, pentru mântuirea căruia Te-ai întrupat Tu, locuind cu noi și printre noi plin de har și de adevăr!
Fii binecuvântat Tu Cel care ne-ai zidit și ne-ai trimis în lume. Câtă vreme suntem în ea locuiește cu noi. Iar când venim la Tine petrece pe veci cu noi acolo!
Când vom pleca din lume noi Te vom lăsa tot aici pe pământ, pentru ca și cei ce vor veni după noi să Te aibă în viața lor pământească, aceea ce noi Te-am avut.
Slavă veșnică Numelui Tău Sfânt, căci noi niciodată n-am fi ajuns să privim Fața Ta Dumnezeiască întocmai ca slava Ta, dacă Tu Însuți nu Ți-ai fi aplecat-o până la posibilitățile privirilor noastre. Pentru ca prin lumina și iubirea ei, să ne putem ridica de pe unde ne-am târât și ne mai târâm încă, până la Tine, la înălțimea și slava Ta.
Amin.