Drept răspuns, Isus i-a zis: “Dacă ai fi cunoscut tu darul lui Dumnezeu, și cine este
Cel ce-ți zice: Dă-Mi să beau!, tu singură ai fi cerut să bei, și El ți-ar fi dat apă vie.”
Marile ocazii nu vin de două ori în viața unui om.
Marile prilejuri omul nu le are decât o singură dată în viață!
De un astfel de prilej atârnă apoi toată fericirea sau nefericirea care urmează, pe toată viața omului.
De felul cum primește sau cum respinge ocazia aceasta atârnă tot viitorul fericit sau nefericit al omului.
Un astfel de prilej a avut samariteanca. Și ea l-a prins.
Putea să primească moștenirea vieții veșnice. Prilejul era lângă el.
Ajunsese în ultimul moment la Hristos. Totuși nu prea târziu. Putea să mai apuce ultimul tren,
- dar el nu l-a mai prins!
L-a scăpat.
- El nu l-a scăpat!
Un astfel de prilej a avut Ierusalimul, când Mântuitorul S-a despărțit de el spunând-i: Ierusalime, Ierusalime, o, dacă ai fi cunoscut tu... (Luca 19, 41-44).
Dar și Ierusalimul l-a pierdut!...
Fiecare credincios a avut cândva, sau mai are încă o familie duhovnicească, în mijlocul căreia s-a născut din nou prin harul lui Dumnezeu.
În care a gustat sau mai gustă încă dulceața dragostei dintâi și fericirea părtășiei frățești...
Dar pe care mulți nu știu să o prețuiască.
Și fac totul ca s-o întristeze, ca s-o dezbine, ca s-o slăbească,
s-o facă de rușine și s-o piardă!...
Fiecare om are, sau a avut, prilejul să fie odată tânăr.
Să aibă părinți iubitori,
să aibă o soție sau un soț iubit,
să aibă sănătate și putere...
să aibă multe astfel de lucruri unice în viață,
- prilejuri pe care însă mulți n-au știut, nu știu să le folosească cum ar fi trebuit...
Un astfel de om,
după ce a trecut vremea,
când își reamintește aceste lucruri,
cât de amar îi vine în inimă regretul:
- O, dacă aș fi cunoscut eu!...
O, dacă ar fi cunoscut el ce mare dar este tinerețea, sănătatea și puterea anilor tinereții...
Cum ar fi folosit-o ca să-și asigure o viață liniștită,
o căsnicie plăcută,
o bătrânețe pașnică,
o veșnicie fericită.
Dar acum în zadar plânge și în zadar o regretă.
Când a avut-o și-a risipit-o cu amândouă mâinile în destrăbălări și ușurătate.
Iar acum bolnav, ruinat și bătrân își târăște rușinea și durerea spre mormânt.
Și timpuriu. Și deznădăjduit.
O, dacă ar fi cunoscut el ce dar unic sunt părinții...
Când i-a avut însă, s-a purtat atât de necuviincios cu ei și atât de urât.
I-a făcut să sufere și să plângă amărâți, îngropându-și zilele din urmă și perii albi în durere și în lacrimi, pe care el i-a făcut să le verse.
O, lacrimile amare ale mamei lui, bătrână și bolnavă, - nu le va mai putea uita niciodată.
Acum poate să meargă la cimitir și să plângă peste cele două cruci nemișcate cerându-și iertare! Nimeni pe lumea aceasta nu-l va mai ierta.
Nici el însuși nu-și mai poate ierta purtarea nelegiuită!
Numai cele două inimi de sub pământ, pe care el le-a zdrobit, l-ar mai putea ierta... Dar pe acestea nu le va mai putea întâlni niciodată ca să-i ia de pe conștiință povara pe care nimeni nu i-o mai poate lua...
O, dacă ar fi cunoscut el, ce mare preț avea ființa care l-a iubit... și ce dar de la Dumnezeu este părtășia unei iubiri adevărate și statornice.
Dar când a întâlnit-o nu i-a fost credincios, a nesocotit-o, a zdrobit-o, a trădat-o și și-a îndepărtat-o pe totdeauna.
Acum regretă amar, dar e prea târziu. Vasul cel scump s-a spart. Și niciodată nu va mai fi nici refăcut nici înlocuit.
O, dacă ar fi cunoscut el...
O, dacă ar fi cunoscut el, ce har ceresc este părtășia frățească într-o adunare curată, iubitoare și neprihănită...
Dar când a avut-o, a fost nedrept și crud, certăreț și trufaș, egoist și gelos, nestatornic și viclean.
S-a depărtat de frați și ei s-au îndepărtat de el.
Inimile lor s-au închis față de el, și nimeni nu mai are bucurie să-l întâlnească.
Iubirea pe care el a nimicit-o nu mai învie niciodată cum a fost, iar unde nu-i supunere și ascultare, armonia nu se va mai putea face niciodată.
Lipsit va fi el, pe pământ de bucuria frățească și lipsit va fi și în veșnicie.
Ba va purta pe conștiință în veci și povara păcatului prin care i-a lipsit și pe alții nu numai de părtășia iubirii frățești ci și de răsplata vieții. Fiindcă i-a ademenit și pe ei la dezbinarea de frați...
O, dacă ar fi cunoscut el...
Dar toate aceste amare regrete sunt nimic pe lângă cel mai amar și deznădăjduit regret: regretul după prilejul mântuirii pe care a pierdut-o.
După Mântuitorul care l-a iubit atât de mult, dar pe care el nu L-a băgat în seamă.
Iar acum L-a pierdut pe totdeauna...
O, dacă ar fi cunoscut el atunci cine este Acela care îi cerea inima și dragostea! Cum I-ar fi dat-o. Și cum ar fi fost de fericit și în viață și în moarte cu Mântuitorul său iubit.
O, dacă ar fi cunoscut el cine este Acela care îi vorbea inimii în tăcere,
urechii în Cuvânt,
ochilor în citire
și sufletului prin toate acestea!
Dacă ar fi cunoscut atunci ce preț are mântuirea, ca acum când a pierdut-o pe veci...
Ce preț a avut clipa aceea, prilejul acela, darul acela unic pe care Dumnezeu i l-a dăruit și lui,
- dar pe toate el le-a nesocotit și pierdut.
Ce mare preț aveau lucrurile care îi puteau da și lui pacea, ca acum când ele sunt pe veci ascunse de ochii lui (Luca 19, 42).
O, dacă ar fi cunoscut el marele preț al adunărilor liniștite, al dragostei fierbinți, a părtășiei netulburate de duhuri străine...
Când le-a avut pe toate acestea însă, nu le-a prețuit.
A primit duhuri străine,
a batjocorit pe frați,
a înstrăinat Duhul,
a început cu învățături dezbinătoare, nimicind totul.
Și niciodată nu se va mai reface ceea ce s-a pustiit.
O, dacă ar fi cunoscut el...
Învață din toate acestea măcar tu, pentru care prilejul nu este încă pierdut!
Prilejul întoarcerii și mântuirii tale este acesta: acum!
Prinde prilejul acesta și vino la Hristos chiar acuma!
Mergi în odăița ta, sau în pădure, sau în grădină sub măslinul tău, sau în adunarea fraților.
În singurătate sau între ființele iubite.
Cazi în genunchi, împreună-ți mâinile cu rugăciunea,
lacrimile cu pocăința
și legământul cu Hristos, chiar acum!
Unește-ți sufletul cu Domnul și inima cu frații. Și păstrează-te până la sfârșit prin rugăciune, prin adâncirea Cuvântului și prin dragostea de frați neprefăcută - în starea aceasta binecuvântată!
Dar începe! Chiar acum!
Lasă mai bine cartea aceasta neterminată și fă acest lucru chiar acum!
Când ne vom întâlni, cândva și cândva, ori pe pământ ori în cer, - ne vom recunoaște!...
și vom fi fericiți amândoi că tu ai ascultat ceea ce te-am rugat eu chiar acum!
O, dacă ai fi cunoscut tu cine îți cerea să-i dai să bea când ți-a bătut în geam omul acela însetat!
Cine îți cerea o haină, când a venit la poarta ta săracul acela!
Cine îți cerea pâinea prin cerșetorul cel bătrân!
Cine îți cerea adăpost când ai trântit ușa supărat!
- Și cine era acela care îți cerea talentul tău, sănătatea ta și timpul tău pentru Evanghelia Lui!
Sau puterea ta și banul tău și casa ta pentru Lucrarea Sa!
Sau inima ta, sufletul tău și toată iubirea ta, pentru Sine!
O, dacă ai fi cunoscut tu și dacă I-ai fi dat totul îndată, atunci.
- Cum le-ai regăsi toate veșnice și strălucite în ceruri la El, -
Și care ar fi decât toate de o mie de ori mai mare.
O Doamne Dumnezeul meu,
câte prilejuri am pierdut și eu în viață
și cât de multe datorii față de Tine, față de mine și față de alții, le-am pierdut din vina mea.
Te rog Doamne iartă-mi toate păcatele acestea și dăruiește-mi pe viitor toată puterea și înțelepciunea de care am nevoie ca să veghez neîncetat
și să nu mai pierd nimic din ce mi-ar folosi mie sau altora spre mântuire,
dar pe care neîmplinindu-l l-aș regreta veșnic.
Amin.