Drept răspuns, Isus i-a zis: “Dacă ai fi cunoscut tu darul lui Dumnezeu, şi cine este
Cel ce-ţi zice: Dă-Mi să beau!, tu singură ai fi cerut să bei, şi El ţi-ar fi dat apă vie.”
Marile ocazii nu vin de două ori în viaţa unui om.
Marile prilejuri omul nu le are decât o singură dată în viaţă!
De un astfel de prilej atârnă apoi toată fericirea sau nefericirea care urmează, pe toată viaţa omului.
De felul cum primeşte sau cum respinge ocazia aceasta atârnă tot viitorul fericit sau nefericit al omului.
Un astfel de prilej a avut samariteanca. Şi ea l-a prins.
Putea să primească moştenirea vieţii veşnice. Prilejul era lângă el.
Ajunsese în ultimul moment la Hristos. Totuşi nu prea târziu. Putea să mai apuce ultimul tren,
- dar el nu l-a mai prins!
L-a scăpat.
- El nu l-a scăpat!
Un astfel de prilej a avut Ierusalimul, când Mântuitorul S-a despărţit de el spunând-i: Ierusalime, Ierusalime, o, dacă ai fi cunoscut tu... (Luca 19, 41-44).
Dar şi Ierusalimul l-a pierdut!...
Fiecare credincios a avut cândva, sau mai are încă o familie duhovnicească, în mijlocul căreia s-a născut din nou prin harul lui Dumnezeu.
În care a gustat sau mai gustă încă dulceaţa dragostei dintâi şi fericirea părtăşiei frăţeşti...
Dar pe care mulţi nu ştiu să o preţuiască.
Şi fac totul ca s-o întristeze, ca s-o dezbine, ca s-o slăbească,
s-o facă de ruşine şi s-o piardă!...
Fiecare om are, sau a avut, prilejul să fie odată tânăr.
Să aibă părinţi iubitori,
să aibă o soţie sau un soţ iubit,
să aibă sănătate şi putere...
să aibă multe astfel de lucruri unice în viaţă,
- prilejuri pe care însă mulţi n-au ştiut, nu ştiu să le folosească cum ar fi trebuit...
Un astfel de om,
după ce a trecut vremea,
când îşi reaminteşte aceste lucruri,
cât de amar îi vine în inimă regretul:
- O, dacă aş fi cunoscut eu!...
O, dacă ar fi cunoscut el ce mare dar este tinereţea, sănătatea şi puterea anilor tinereţii...
Cum ar fi folosit-o ca să-şi asigure o viaţă liniştită,
o căsnicie plăcută,
o bătrâneţe paşnică,
o veşnicie fericită.
Dar acum în zadar plânge şi în zadar o regretă.
Când a avut-o şi-a risipit-o cu amândouă mâinile în destrăbălări şi uşurătate.
Iar acum bolnav, ruinat şi bătrân îşi târăşte ruşinea şi durerea spre mormânt.
Şi timpuriu. Şi deznădăjduit.
O, dacă ar fi cunoscut el ce dar unic sunt părinţii...
Când i-a avut însă, s-a purtat atât de necuviincios cu ei şi atât de urât.
I-a făcut să sufere şi să plângă amărâţi, îngropându-şi zilele din urmă şi perii albi în durere şi în lacrimi, pe care el i-a făcut să le verse.
O, lacrimile amare ale mamei lui, bătrână şi bolnavă, - nu le va mai putea uita niciodată.
Acum poate să meargă la cimitir şi să plângă peste cele două cruci nemişcate cerându-şi iertare! Nimeni pe lumea aceasta nu-l va mai ierta.
Nici el însuşi nu-şi mai poate ierta purtarea nelegiuită!
Numai cele două inimi de sub pământ, pe care el le-a zdrobit, l-ar mai putea ierta... Dar pe acestea nu le va mai putea întâlni niciodată ca să-i ia de pe conştiinţă povara pe care nimeni nu i-o mai poate lua...
O, dacă ar fi cunoscut el, ce mare preţ avea fiinţa care l-a iubit... şi ce dar de la Dumnezeu este părtăşia unei iubiri adevărate şi statornice.
Dar când a întâlnit-o nu i-a fost credincios, a nesocotit-o, a zdrobit-o, a trădat-o şi şi-a îndepărtat-o pe totdeauna.
Acum regretă amar, dar e prea târziu. Vasul cel scump s-a spart. Şi niciodată nu va mai fi nici refăcut nici înlocuit.
O, dacă ar fi cunoscut el...
O, dacă ar fi cunoscut el, ce har ceresc este părtăşia frăţească într-o adunare curată, iubitoare şi neprihănită...
Dar când a avut-o, a fost nedrept şi crud, certăreţ şi trufaş, egoist şi gelos, nestatornic şi viclean.
S-a depărtat de fraţi şi ei s-au îndepărtat de el.
Inimile lor s-au închis faţă de el, şi nimeni nu mai are bucurie să-l întâlnească.
Iubirea pe care el a nimicit-o nu mai învie niciodată cum a fost, iar unde nu-i supunere şi ascultare, armonia nu se va mai putea face niciodată.
Lipsit va fi el, pe pământ de bucuria frăţească şi lipsit va fi şi în veşnicie.
Ba va purta pe conştiinţă în veci şi povara păcatului prin care i-a lipsit şi pe alţii nu numai de părtăşia iubirii frăţeşti ci şi de răsplata vieţii. Fiindcă i-a ademenit şi pe ei la dezbinarea de fraţi...
O, dacă ar fi cunoscut el...
Dar toate aceste amare regrete sunt nimic pe lângă cel mai amar şi deznădăjduit regret: regretul după prilejul mântuirii pe care a pierdut-o.
După Mântuitorul care l-a iubit atât de mult, dar pe care el nu L-a băgat în seamă.
Iar acum L-a pierdut pe totdeauna...
O, dacă ar fi cunoscut el atunci cine este Acela care îi cerea inima şi dragostea! Cum I-ar fi dat-o. Şi cum ar fi fost de fericit şi în viaţă şi în moarte cu Mântuitorul său iubit.
O, dacă ar fi cunoscut el cine este Acela care îi vorbea inimii în tăcere,
urechii în Cuvânt,
ochilor în citire
şi sufletului prin toate acestea!
Dacă ar fi cunoscut atunci ce preţ are mântuirea, ca acum când a pierdut-o pe veci...
Ce preţ a avut clipa aceea, prilejul acela, darul acela unic pe care Dumnezeu i l-a dăruit şi lui,
- dar pe toate el le-a nesocotit şi pierdut.
Ce mare preţ aveau lucrurile care îi puteau da şi lui pacea, ca acum când ele sunt pe veci ascunse de ochii lui (Luca 19, 42).
O, dacă ar fi cunoscut el marele preţ al adunărilor liniştite, al dragostei fierbinţi, a părtăşiei netulburate de duhuri străine...
Când le-a avut pe toate acestea însă, nu le-a preţuit.
A primit duhuri străine,
a batjocorit pe fraţi,
a înstrăinat Duhul,
a început cu învăţături dezbinătoare, nimicind totul.
Şi niciodată nu se va mai reface ceea ce s-a pustiit.
O, dacă ar fi cunoscut el...
Învaţă din toate acestea măcar tu, pentru care prilejul nu este încă pierdut!
Prilejul întoarcerii şi mântuirii tale este acesta: acum!
Prinde prilejul acesta şi vino la Hristos chiar acuma!
Mergi în odăiţa ta, sau în pădure, sau în grădină sub măslinul tău, sau în adunarea fraţilor.
În singurătate sau între fiinţele iubite.
Cazi în genunchi, împreună-ţi mâinile cu rugăciunea,
lacrimile cu pocăinţa
şi legământul cu Hristos, chiar acum!
Uneşte-ţi sufletul cu Domnul şi inima cu fraţii. Şi păstrează-te până la sfârşit prin rugăciune, prin adâncirea Cuvântului şi prin dragostea de fraţi neprefăcută - în starea aceasta binecuvântată!
Dar începe! Chiar acum!
Lasă mai bine cartea aceasta neterminată şi fă acest lucru chiar acum!
Când ne vom întâlni, cândva şi cândva, ori pe pământ ori în cer, - ne vom recunoaşte!...
şi vom fi fericiţi amândoi că tu ai ascultat ceea ce te-am rugat eu chiar acum!
O, dacă ai fi cunoscut tu cine îţi cerea să-i dai să bea când ţi-a bătut în geam omul acela însetat!
Cine îţi cerea o haină, când a venit la poarta ta săracul acela!
Cine îţi cerea pâinea prin cerşetorul cel bătrân!
Cine îţi cerea adăpost când ai trântit uşa supărat!
- Şi cine era acela care îţi cerea talentul tău, sănătatea ta şi timpul tău pentru Evanghelia Lui!
Sau puterea ta şi banul tău şi casa ta pentru Lucrarea Sa!
Sau inima ta, sufletul tău şi toată iubirea ta, pentru Sine!
O, dacă ai fi cunoscut tu şi dacă I-ai fi dat totul îndată, atunci.
- Cum le-ai regăsi toate veşnice şi strălucite în ceruri la El, -
Şi care ar fi decât toate de o mie de ori mai mare.
O Doamne Dumnezeul meu,
câte prilejuri am pierdut şi eu în viaţă
şi cât de multe datorii faţă de Tine, faţă de mine şi faţă de alţii, le-am pierdut din vina mea.
Te rog Doamne iartă-mi toate păcatele acestea şi dăruieşte-mi pe viitor toată puterea şi înţelepciunea de care am nevoie ca să veghez neîncetat
şi să nu mai pierd nimic din ce mi-ar folosi mie sau altora spre mântuire,
dar pe care neîmplinindu-l l-aş regreta veşnic.
Amin.