Dacă aţi fi din lume, lumea ar iubi ce este al ei; dar, pentru că nu sunteţi din lume, şi pentru că Eu v-am ales din mijlocul lumii, de aceea vă urăşte lumea.
Sub denumirea de lume, Cuvântul lui Dumnezeu deosebeşte două înţelesuri:
- când spune: Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea (Ioan 3, 16), - lumea asta are înţelesul de omenire, cu tot ce este viaţă şi mişcare în Univers,
- aici lumea are înţelesul de păcat şi de stricăciune.
Căci duhul păcatului şi stricăciunea este felul josnic de vieţuire în voia poftelor stricate,
este potopul de desfrâu în care obişnuit trăiesc cei mai mulţi dintre oameni pe pământ,
începând de la limita cea mai puţin vinovată, până la cea mai mult...
Între aceste două limite, stăpâneşte duhul lumesc, duhul firesc, duhul drăcesc.
Oricine trăieşte în acest duh, este pierdut, prin chiar faptul că trăieşte acolo. Chiar dacă s-ar găsi numai la limita cea mai puţin vinovată a acestui fel lumesc de viaţă (Efes. 2, 3).
Dar nici nu trebuie şi nici nu este voie, să facem păcate deosebit de mari ca să fim pierduţi. Ci ajunge numai să fim, să trăim şi să ne placă, între cei care le iubesc.
Ajunge doar să stăm în duhul Sodomei, peste care aşteaptă să vină ploaia de foc (Efes. 5, 6; Colos. 3, 6),
peste care e gata să vină pedeapsa lui Dumnezeu, pentru păcătoşirea în care zac cei care trăiesc astfel.
Ci dacă dorim cu adevărat mântuirea sufletelor noastre, atunci cel dintâi pas pe care trebuie să-l facem îndată, este să ieşim cu groază şi cu grabă din acest fel de vieţuire,
prin naşterea din nou, care în prima formă este Botezul, iar în a doua este Pocăinţa...
Pocăinţa care este o Taină, fiindcă este o lucrare cerească pe care o face Duhul Sfânt, adică puterea lui Dumnezeu împreună cu Apa cea Vie şi Sfântă care este Cuvântul lui Dumnezeu.
Iar rodul viu şi sfânt al acestora este naşterea noastră din nou pentru Împărăţia lui Dumnezeu.
Împărăţia pe care, cu adevărat, nu o vom putea nici vedea nici moşteni niciodată şi nici unii, dacă nu ne vom naşte din nou (Ioan 3, 3-5).
Şi dacă nu vom creşte apoi în toate privinţele, tinzând mereu spre a ajunge să avem acelaşi chip al Domnului nostru Isus (2 Cor. 3, 18),
Fiindcă tocmai această naştere din nou este ieşirea noastră din cetate,
desprinderea din lume,
ruperea totală şi hotărâtă cu felul deşert de vieţuire dinainte,
adică depărtarea cu groază şi cu dezgust, de tot felul păcătos de petrecere şi de vieţuire şi de umblare, în care se complac oamenii păcatelor şi cei cu duh lumesc... şi primesc cetăţenia cerească.
Dar cei care se leapădă şi ies din acest duh, îndată încep să fie urâţi şi prigoniţi de cei rămaşi în el.
Desprinderea de ei, îi aţâţă pe aceştia şi îi înfurie atât de mult, încât îi face să întrebuinţeze orice mijloace pentru întinarea sau nimicirea celor care au ieşit din felul lumesc de vieţuire.
Când făceau răul la fel cu ei, şi chiar împotriva lor, atunci nu-i urau chiar atât de mult ca acum, când nu numai că nu doresc să le facă nici un rău, dar caută să le facă tot binele ce l-ar putea.
Cauza este că duhul lumesc, duhul satanic, vrăjmaş al lui Hristos, care lucrează în cei care sunt pe calea pierzării (1 Cor. 1, 18),
- umblă să nimicească tot ce este al lui Hristos.
De aceea nu vă miraţi şi nu vă întristaţi, voi care sunteţi ai Domnului, fiindcă acela este duhul Sodomei din care aţi ieşit, din robia căruia aţi scăpat şi contra căruia voi luptaţi.
De aceea voi să nu vă miraţi, ci să vă bucuraţi şi slăviţi pe Domnul pentru aceasta, luptând şi lucrând ca să vă păstraţi curaţi, ca cel rău să nu mai aibă nimic în voi, cum n-a avut în Domnul vostru.
Slavă veşnică Ţie Isuse Doamne, Căpetenia şi Desăvârşirea noastră.
Care după ce ai biruit duhul lumii,
Ţi-ai curăţit prin naşterea din nou, un popor al Tău scos din acest duh rău şi vinovat,
- şi punându-l pe drumul curat al mântuirii, îl chemi după Tine spre slavă.
Binecuvântat să fie Numele Tău şi Crucea Ta, prin care noi toţi cei ce Te-am ascultat am fost izbăviţi din acest veac rău. Şi am fost strămutaţi sub puterea şi călăuzirea Duhului Sfânt, în Împărăţia Ta.
Te rugăm păstrează-ne în această sfântă stare, şi nu ne mai lăsa niciodată amăgiţi în vreun fel de duhul lumesc de care eram cândva robiţi şi orbiţi, dar de care am fost scăpaţi prin harul Tău.
Ci oricât de mult am fi urâţi de lume, ajută-ne să vieţuim curaţi în ea.
Umblând pe urmele Tale smerite şi curate,
în chipul Tău smerit şi curat.
Amin.
+
Nici durerile pe lume, nu ţin veşnic -
trec şi ele
trecătoare-s toate-toate - fie bune, fie rele
trecători suntem cu toţii, unul astăzi altul mâine
numai binele e veşnic
numai Dumnezeu rămâne.