Şi a zis Iudeilor, care crezuseră în El: Dacă rămâneţi în Cuvântul Meu, sunteţi în adevăr ucenicii Mei.
Noi am venit la pocăinţă, dar aceasta ne foloseşte numai dacă rămânem în ea pe totdeauna.
Am venit la dragoste, la iertare, la smerenie, la sfinţenie, darurile şi roadele Duhului Sfânt,
dar toate acestea ne sunt nouă de folos numai dacă rămânem în învăţătura şi credinţa prin care le-am primit.
Am venit la credinţă, la părtăşie cu Hristos, la Cuvântul lui Dumnezeu...
dar toate acestea ne garantează mântuirea sufletului nostru şi pacea conştiinţei noastre numai câtă vreme rămânem în ele (Rom. 16, 17; 1 Cor. 15, 1; Gal. 1, 8; 1 Ioan 2, 24).
Am îmbrăcat o haină nouă, am intrat într-o casă curată...
dar bucuria şi mulţumirea aceasta ţine numai atâta vreme cât acestea sunt păstrate aşa, curate şi frumoase cum ni le-a dat harul Său,
sau până când noi rămânem în ele.
În clipa când noi am venit la Cuvântul lui Hristos, atunci devenim şi ucenici ai Săi.
Dar calitatea aceasta, de ucenici ai Săi, noi o avem numai atâta vreme cât rămânem în ascultarea de Cuvântul Său.
Ostaş eşti numai câtă vreme porţi o uniformă şi urmezi o disciplină în cadrele unităţii ostăşeşti.
Aşa, poţi fi o viaţă întreagă,
sau poţi fi numai trei zile.
Rămâi în Cuvântul lui Dumnezeu doar atâta vreme cât rămâi în Adevăr, în Iubire, în Blândeţe, în Înfrânare şi Smerenie, în Lumină şi Pace...
adică în învăţătura şi credinţa dintâi.
Îndată ce cazi în minciună, în trufie, în rătăcire şi în nesupunere, în certuri şi neascultare, în desfrânare şi dezbinări,
atunci nu mai eşti în Cuvântul lui Hristos, ai căzut din El
şi nu mai poţi fi nici ucenicul Lui,
oricât timp ai mai fi fost înainte.
Căci dreptul acesta îl păstrezi numai câtă vreme te păstrezi în Cuvântul lui Hristos.
Şi îl pierzi odată cu căderea din Cuvânt.
Cunoaşterea Adevărului este condiţionată de rămânerea în Cuvântul lui Hristos.
De aceea nu pot cunoaşte Adevărul cei care nu trăiesc în sfinţenia deplină a Cuvântului, în lumina ascultării Lui, în învăţătura prin care L-au primit, în frăţietatea şi biserica lor.
Şi de aceea pierd cunoaşterea Adevărului şi călăuzirea Lui, cei care cad din ascultarea Cuvântului Sfânt.
Am cunoscut suflete care au mers mulţi ani frumos pe calea Evangheliei,
dar care dintr-o dată, au început să se clatine şi s-o ia razna pe căi rătăcite,
pornind să vorbească cu îngâmfare despre un adevăr nou, pe care nu-l cunoscuseră înainte,
despre un duh pe care nu-l primiseră până atunci,
despre o nouă evanghelie, deosebită de cea în care crescuseră înainte, şi de care se bucuraseră atâţia ani, cei mai frumoşi ani ai lor (2 Cor. 11, 4), dar acum o lăsaseră, primind pe cea nouă, cum îşi lasă cineva soţia lui cea dintâi pentru una nouă, apoi pentru alta...
Amăgiţi de această nouă cale, au şi luat-o curând pe ea dispreţuindu-şi cu mândrie fraţii cu care se putuseră bucura atâta vreme,
fiindcă ei nu mai voiau să-i urmeze în abaterea lor,
apoi batjocorind fără nici o teamă sau durere învăţătura şi credinţa care îi aduseseră la Hristos, cu toate lucrurile sfinte din ele.
Mulţi se mirau cum de au putut ajunge sufletele acestea, atât de bune cândva, în robia unui asemenea duh străin, aşa dintr-o dată.
Dar puţini ştiu că într-o stare de asemenea rătăcire de la adevăr, nu se ajunge chiar numai aşa dintr-o dată şi chiar fără nici un motiv...
Cauza căderii din adevăr şi a rătăcirii de la învăţătură şi credinţă, este însă căderea din Cuvânt.
Căderea care s-a produs, în ascuns, atunci când în inimă a fost lăsată să pătrundă ispita unui păcat. A mândriei, ori a altor păcate venite în inimă ca un vierme satanic,
şi când aceşti oameni au început să umble după dorinţe rele,
călcând ascultarea de fraţi,
şi pierzând lumina şi sfinţenia Cuvântului lui Hristos.
O, ce nefericită este clipita unei astfel de căderi!
Noi vedem că pomul este uscat, numai când frunza lui cade arsă la pământ...
dar atunci este doar arătarea în afară a ceea ce, cu multă vreme înainte, un vierme lucrase în ascuns înăuntru, în inima lui.
Căci uscăciunea nu vine din afară spre înăuntru, ci dinăuntru spre afară.
Nici căderea din Adevăr sau rătăcirea de credinţă, nu se face numai prin vreo învăţătură străină venită dinafară,
ci mai întâi şi sigur, se face intrată înăuntru în suflet prin vreun păcat sau prin mai multe, pe care sufletul acela le-a primit şi le-a lăsat în ascuns şi le-a făptuit în adâncul lui, dar pe care uneori şi le ştia acoperi aşa de bine încât nimeni nu i le vede.
Numai cine are ochii săi curaţi şi are pricepere de Sus, când bagă de seamă bine, îl poate vedea înainte pe un suflet de om bolnav duhovniceşte.
După rătăcire, se poate vedea mai uşor.
Păcatul ascuns este singura cauză a rătăcirii cuiva.
Dumnezeu n-a îngăduit ca sufletele curate să rătăcească niciodată, ci aceste suflete smerite, cunoscând Adevărul Său El i-a făcut slobozi, adică biruitori prin statornicia lor.
Duhul Sfânt i-a făcut slobozi faţă de toţi, dar robii tuturor. Iar starea aceasta în smerenie şi în lucrare, nu i-a lăsat să rătăcească.
Nimeni nu se poate rătăci câtă vreme rămâne smerit şi ascultător, un rob al Domnului şi al dragostei frăţeşti.
Dar nimeni nu se poate face un rob ca Hristos, dacă n-a ajuns un slobod faţă de toţi aşa ca El, dar mai întâi un slobod al eului său, al dorinţelor frăţeşti.
Slobozi faţă de orice idei şi păreri rătăcite, pot fi numai aceia care sunt robi ai Adevărului şi ai dragostei în Hristos şi între fraţi şi rămân în această dulce robie.
Slobozi faţă de orice pasiuni şi ispite, faţă de orice slăbiciuni şi minciună, pot fi numai cei care sunt robi ai curăţiei, şi ai iubirii şi rămân până la moarte în această robie fericită.
Slobozi faţă de orice abateri şi rătăciri, faţă de orice căderi şi păcate, sunt doar aceia care sunt robi ai statorniciei, ai încrederii şi ai luminii până la moarte.
Slobozi faţă de orice frică şi mustrare sunt numai robii neprihănirii, ai datoriei liber-consimţite şi ai rânduielii sfinte şi frăţeşti.
Ei rămân în toate aceste virtuţi alese, fiindcă rămân în Cuvântul lui Hristos şi cât rămân în El.
Dar îndată ce cad din Cuvântul Sfânt ei îşi pierd slobozenia şi ajung iarăşi robii păcatului.
Cum a ajuns primul Adam.
Sau mai rău şi ca el.
O Adevăr Slăvit şi Cuvânt Puternic, Isuse Doamne,
fii binecuvântat pentru lumina şi biruinţa cu care eliberezi Tu din orice robie rea pe cei care cu sinceritate şi cu smerenie se apropie de Tine primindu-Te şi păstrându-Te în statornică ascultare de poruncile Tale.
Ce slobozi sunt robii Tăi Doamne Isuse,
şi ce adânc ştiu ei să se facă robii iubirii Tale şi ai roadelor sale, pentru alţii. Ei cei care au cu adevărat slobozenia Ta, numai ei pot şti şi ce dulce este robia Ta.
O, Te rugăm măreşte mereu numărul şi puterea tuturor acestora, pentru ca să vedem venind cât mai curând şi pe pământul acesta fericita Împărăţie a Ta.
Amin.