Și a zis Iudeilor, care crezuseră în El: Dacă rămâneți în Cuvântul Meu, sunteți în adevăr ucenicii Mei.
Noi am venit la pocăință, dar aceasta ne folosește numai dacă rămânem în ea pe totdeauna.
Am venit la dragoste, la iertare, la smerenie, la sfințenie, darurile și roadele Duhului Sfânt,
dar toate acestea ne sunt nouă de folos numai dacă rămânem în învățătura și credința prin care le-am primit.
Am venit la credință, la părtășie cu Hristos, la Cuvântul lui Dumnezeu...
dar toate acestea ne garantează mântuirea sufletului nostru și pacea conștiinței noastre numai câtă vreme rămânem în ele (Rom. 16, 17; 1 Cor. 15, 1; Gal. 1, 8; 1 Ioan 2, 24).
Am îmbrăcat o haină nouă, am intrat într-o casă curată...
dar bucuria și mulțumirea aceasta ține numai atâta vreme cât acestea sunt păstrate așa, curate și frumoase cum ni le-a dat harul Său,
sau până când noi rămânem în ele.
În clipa când noi am venit la Cuvântul lui Hristos, atunci devenim și ucenici ai Săi.
Dar calitatea aceasta, de ucenici ai Săi, noi o avem numai atâta vreme cât rămânem în ascultarea de Cuvântul Său.
Ostaș ești numai câtă vreme porți o uniformă și urmezi o disciplină în cadrele unității ostășești.
Așa, poți fi o viață întreagă,
sau poți fi numai trei zile.
Rămâi în Cuvântul lui Dumnezeu doar atâta vreme cât rămâi în Adevăr, în Iubire, în Blândețe, în Înfrânare și Smerenie, în Lumină și Pace...
adică în învățătura și credința dintâi.
Îndată ce cazi în minciună, în trufie, în rătăcire și în nesupunere, în certuri și neascultare, în desfrânare și dezbinări,
atunci nu mai ești în Cuvântul lui Hristos, ai căzut din El
și nu mai poți fi nici ucenicul Lui,
oricât timp ai mai fi fost înainte.
Căci dreptul acesta îl păstrezi numai câtă vreme te păstrezi în Cuvântul lui Hristos.
Și îl pierzi odată cu căderea din Cuvânt.
Cunoașterea Adevărului este condiționată de rămânerea în Cuvântul lui Hristos.
De aceea nu pot cunoaște Adevărul cei care nu trăiesc în sfințenia deplină a Cuvântului, în lumina ascultării Lui, în învățătura prin care L-au primit, în frățietatea și biserica lor.
Și de aceea pierd cunoașterea Adevărului și călăuzirea Lui, cei care cad din ascultarea Cuvântului Sfânt.
Am cunoscut suflete care au mers mulți ani frumos pe calea Evangheliei,
dar care dintr-o dată, au început să se clatine și s-o ia razna pe căi rătăcite,
pornind să vorbească cu îngâmfare despre un adevăr nou, pe care nu-l cunoscuseră înainte,
despre un duh pe care nu-l primiseră până atunci,
despre o nouă evanghelie, deosebită de cea în care crescuseră înainte, și de care se bucuraseră atâția ani, cei mai frumoși ani ai lor (2 Cor. 11, 4), dar acum o lăsaseră, primind pe cea nouă, cum își lasă cineva soția lui cea dintâi pentru una nouă, apoi pentru alta...
Amăgiți de această nouă cale, au și luat-o curând pe ea disprețuindu-și cu mândrie frații cu care se putuseră bucura atâta vreme,
fiindcă ei nu mai voiau să-i urmeze în abaterea lor,
apoi batjocorind fără nici o teamă sau durere învățătura și credința care îi aduseseră la Hristos, cu toate lucrurile sfinte din ele.
Mulți se mirau cum de au putut ajunge sufletele acestea, atât de bune cândva, în robia unui asemenea duh străin, așa dintr-o dată.
Dar puțini știu că într-o stare de asemenea rătăcire de la adevăr, nu se ajunge chiar numai așa dintr-o dată și chiar fără nici un motiv...
Cauza căderii din adevăr și a rătăcirii de la învățătură și credință, este însă căderea din Cuvânt.
Căderea care s-a produs, în ascuns, atunci când în inimă a fost lăsată să pătrundă ispita unui păcat. A mândriei, ori a altor păcate venite în inimă ca un vierme satanic,
și când acești oameni au început să umble după dorințe rele,
călcând ascultarea de frați,
și pierzând lumina și sfințenia Cuvântului lui Hristos.
O, ce nefericită este clipita unei astfel de căderi!
Noi vedem că pomul este uscat, numai când frunza lui cade arsă la pământ...
dar atunci este doar arătarea în afară a ceea ce, cu multă vreme înainte, un vierme lucrase în ascuns înăuntru, în inima lui.
Căci uscăciunea nu vine din afară spre înăuntru, ci dinăuntru spre afară.
Nici căderea din Adevăr sau rătăcirea de credință, nu se face numai prin vreo învățătură străină venită dinafară,
ci mai întâi și sigur, se face intrată înăuntru în suflet prin vreun păcat sau prin mai multe, pe care sufletul acela le-a primit și le-a lăsat în ascuns și le-a făptuit în adâncul lui, dar pe care uneori și le știa acoperi așa de bine încât nimeni nu i le vede.
Numai cine are ochii săi curați și are pricepere de Sus, când bagă de seamă bine, îl poate vedea înainte pe un suflet de om bolnav duhovnicește.
După rătăcire, se poate vedea mai ușor.
Păcatul ascuns este singura cauză a rătăcirii cuiva.
Dumnezeu n-a îngăduit ca sufletele curate să rătăcească niciodată, ci aceste suflete smerite, cunoscând Adevărul Său El i-a făcut slobozi, adică biruitori prin statornicia lor.
Duhul Sfânt i-a făcut slobozi față de toți, dar robii tuturor. Iar starea aceasta în smerenie și în lucrare, nu i-a lăsat să rătăcească.
Nimeni nu se poate rătăci câtă vreme rămâne smerit și ascultător, un rob al Domnului și al dragostei frățești.
Dar nimeni nu se poate face un rob ca Hristos, dacă n-a ajuns un slobod față de toți așa ca El, dar mai întâi un slobod al eului său, al dorințelor frățești.
Slobozi față de orice idei și păreri rătăcite, pot fi numai aceia care sunt robi ai Adevărului și ai dragostei în Hristos și între frați și rămân în această dulce robie.
Slobozi față de orice pasiuni și ispite, față de orice slăbiciuni și minciună, pot fi numai cei care sunt robi ai curăției, și ai iubirii și rămân până la moarte în această robie fericită.
Slobozi față de orice abateri și rătăciri, față de orice căderi și păcate, sunt doar aceia care sunt robi ai statorniciei, ai încrederii și ai luminii până la moarte.
Slobozi față de orice frică și mustrare sunt numai robii neprihănirii, ai datoriei liber-consimțite și ai rânduielii sfinte și frățești.
Ei rămân în toate aceste virtuți alese, fiindcă rămân în Cuvântul lui Hristos și cât rămân în El.
Dar îndată ce cad din Cuvântul Sfânt ei își pierd slobozenia și ajung iarăși robii păcatului.
Cum a ajuns primul Adam.
Sau mai rău și ca el.
O Adevăr Slăvit și Cuvânt Puternic, Isuse Doamne,
fii binecuvântat pentru lumina și biruința cu care eliberezi Tu din orice robie rea pe cei care cu sinceritate și cu smerenie se apropie de Tine primindu-Te și păstrându-Te în statornică ascultare de poruncile Tale.
Ce slobozi sunt robii Tăi Doamne Isuse,
și ce adânc știu ei să se facă robii iubirii Tale și ai roadelor sale, pentru alții. Ei cei care au cu adevărat slobozenia Ta, numai ei pot ști și ce dulce este robia Ta.
O, Te rugăm mărește mereu numărul și puterea tuturor acestora, pentru ca să vedem venind cât mai curând și pe pământul acesta fericita Împărăție a Ta.
Amin.