Dar şi acum, ştiu că orice vei cere de la Dumnezeu, Îţi va da Dumnezeu.
Adevărata credinţă nu bănuieşte numai... Nu speră numai. Nu are numai impresia - ci ştie!
În adevărata inimă ascultătoare de Dumnezeu, părtaşă cu Hristos, supusă Duhului Sfânt, în inima aceasta credinţa a devenit încredinţare,
nădejdea a devenit siguranţă,
presupunerile au devenit silinţă!
Pentru o astfel de inimă totul este clar, totul este orientat, totul este sigur.
Părerea pe care o are asupra oricărui lucru, şi cunoaşterea oricărui om, sau timp,
întemeindu-şi-le pe Cuvântul Cel Adevărat al lui Hristos, -
totul îi devine limpede şi clar şi cunoscut.
Pe omul luminat de Isus nici o situaţie nu-l mai depăşeşte,
nici o împrejurare nu-l dezorientează,
nici o furtună nu-l împrăştie,
nici un nor nu-l întunecă.
Ci chiar şi întorsăturile neaşteptate, care se mai ivesc, nu-l dezorientează, nu-l zăpăcesc, nu-l pierd. După fiecare întâmplare chiar neprevăzută, el se ridică din nou spunând:
- Dar şi acuma, ştiu!...
În timpurile liniştite ştie cum să lucreze - şi nu pierde nici prilejul nici vremea.
În vremile tulburi ştie cum să lupte, fără să-şi piardă nici răbdarea, nici curajul, nici direcţia.
Când îi merge bine ştie să pună în slujba Domnului tot ce are, cu lepădare de sine, cu dărnicie, cu inimă largă.
Când ajunge în nenorocire ştie că totul este trecător, şi nu-şi pierde nici seninătatea, nici bunătatea, nici iubirea.
Ştie bine valoarea fiecărui lucru şi a fiecărui moment, de aceea nu-l înşală nici ceea ce este fals, nici ceea ce este trecător.
Înţelepciunea celui credincios şi ascultător, învaţă din toate lucrurile, şi creşte mereu, îmbogăţită din adâncirea Cuvintelor lui Dumnezeu, la care meditează în fiecare zi,
este deprinsă cu deosebirea făcută de Adevăr asupra oricărui loc şi mijloc,
şi îl încredinţează temeinic asupra fiecărui timp pe care îl trăieşte,
îl îndrumă în fiecare loc în care se află,
îl luminează asupra fiecărui drum pe care trebuie să-l ia,
şi ceea ce pentru alţii este ascuns, pentru el devine descoperit şi cunoscut.
Ceea ce pentru alţii este încurcat, pentru el este atât de limpede şi înţeles
şi ceea ce pentru alţii n-a ajuns nici măcar presupunere, pentru el este un adevăr sigur şi clar (Matei 13, 10-16).
Iată ce mare har este ascultarea iubitoare şi dezinteresată de Hristos, care îţi dă înţelepciunea Lui.
Iată la ce stare înaltă şi fericită duce pe cel smerit şi sincer, înţelepciunea cea care vine de Sus, ca urmare a dragostei şi ataşamentului total de Hristos!
Ce rare sunt astfel de suflete mari, dar şi ce puţin sunt recunoscute şi urmate atunci când trăiesc pe pământ.
De cele mai multe ori adevăratul lor preţ este cunoscut numai după ce ei nu mai sunt printre noi.
Din cauza micimii noastre nu-i vedem, decât numai după ce răsplata îi înalţă pe ei,
sau după ce înţelepciunea ne micşorează pe noi.
Slavă veşnică Ţie Părintele Înţelepciunii
care plin de bunătate dăruieşti lumina Ta prin Duhul Sfânt tuturor celor ce Ţi-o cer (Luca 11, 13; Iacov 1, 5).
Slavă Ţie pentru toţi acei semeni mari ai credinţei, ai smereniei şi ai ascultării, cărora le-ai dăruit fără măsură Duhul Tău
adică tot ce era nevoie să ştim, atât din trecut cât şi din viitor, pentru ca Credinţa, Nădejdea şi Dragostea noastră, să se zidească pe Temelia cea neclătinată pe care ai pus-o Tu pentru totdeauna şi pentru noi toţi şi anume: HRISTOS! (1 Cor. 3, 11).
Te rugăm Doamne Dumnezeul nostru, nu lipsi niciodată Biserica Ta şi Lucrarea Ta de iluminaţi ai Tăi,
care să ştie în orice împrejurare ce drum trebuie luat
şi în orice timp, ce lucru trebuie făcut.
Ajută-i pe toţi ai Tăi să recunoască în orice vreme pe trimişii Tăi
şi să urmeze voia Ta din îndemnurile lor,
spre a putea, în orice vreme, Biserica Ta să-şi facă neabătută lucrarea pe care i-ai rânduit-o Tu.
O Doamne câtă nevoie avem astăzi de oamenii care să ne spună din partea Ta: dar şi acum ştiu...
Fă Doamne să-i avem totdeauna şi fă să-i ascultăm cu toţii.
Dar Te rugăm fereşte Doamne şi Lucrarea Ta şi sufletele noastre de oameni prefăcuţi, îngâmfaţi şi zăpăciţi, care nici nu ştiu, dar nici nu vor să asculte, ducându-se astfel la pierzare atât pe ei cât şi pe cei care îi urmează.
Amin.
+
Preţuiţi pe marii oameni ce sunt mari cu-adevărat
ei deschid în lume drumuri pe-unde nimeni n-a umblat
fericind în urmă pe-alţii, mii, câţi vin în urma lor
ei au preţ ales mai mare ca întregul lor popor
şi-adevărul spus de dânşii este-adesea mai de preţ
decât orişice comoară, decât orice frumuseţi.