În timpul cinei, după ce diavolul pusese în inima lui Iuda Iscarioteanul, fiul lui Simon, gândul să-L vândă.
Diavolul lucrează cu vicleșug mai întâi prin inimă apoi prin minte.
Mai întâi îl face pe om să se lase târât spre poftele inimii. Și când inima i-a ajuns plină de lucrurile spurcate, după aceea și mintea o urmează, ajutând inimii să-și spurce viața și mai mult (Marcu 7, 21-23).
Cele mai rele și mai blestemate gânduri, diavolul nu le pune în mintea omului, ci în inima lui.
Că dacă le-ar pune în minte, omul oricât ar fi de rău și oricât ar fi mintea lui de întunecată, totuși, gândind la ele, tot s-ar îngrozi. Fiindcă n-ar putea să nu vadă și urmarea lor.
Dar dacă le pune în inimă, inima nu gândește niciodată la urmări.
Inima este gata să sară și să împlinească îndată orice pornire ce vine din ea.
Căci inima n-are ochi.
Dar mintea are.
Și când din prisosul unei inimi spurcate vorbește gura, sau scrie condeiul, sau lucrează celelalte mădulare (Matei 15, 11-20), atunci limba omului ajunge o lume de nelegiuiri, căci mânată de o minte blestemată, limba întinează totul. Și aprinde roata vieții cu focul gheenei (Iacov 3, 6).
O, cât de mult ar trebui ca să fie omul atent asupra inimii lui, fiindcă atât Cuvântul Domnului, cât și toate experiențele triste cu inima noastră, ne înștiințează asupra marilor primejdii care ne pot veni din partea ei.
Căci Satana totdeauna atacă mântuirea omului mai întâi prin partea inimii.
Fiindcă prin partea aceasta, omul este totdeauna cel mai slab. Și aci cedează cel mai ușor.
Când săgeata aprinsă a unei priviri ispititoare este îndreptată direct spre inimă,
când pofta vreunui păcat atrăgător este așezată chiar în fața inimii,
când flacăra unei fapte de rușine este aruncată peste zid, înăuntrul inimii,
- atunci inima îndată ia foc!... ca o pădure uscată.
Și cine mai poate salva apoi, ceva din ea, - când flăcările se întind și cuprind așa de grabnic și de deznădăjduit totul, nimicind fără cruțare orice comoară curată și orice rod bun din ea!
O, frate și sora mea! N-am îndeajuns tărie în cuvânt ca să pot spune cum aș vrea și cum avem nevoie noi toți să știm, cât de treze trebuie să vegheze mintea și duhul nostru, asupra inimii noastre totdeauna,
nu numai atunci când gândurile negre vin cu grămada înăuntrul nostru,
dar și atunci când vine mai ales unul puternic.
Căci pe când din cele ce vin cu grămada, pot să rămână doar ca să se așeze pe inima noastră, sau pot să zboare toate, să nu rămână nici unul, -
- acela unul singur, care vine, se așează întotdeauna pe inima noastră și apoi pătrunde în ea.
Desigur nu poți opri ciorile să nu zboare peste casa ta, dar le poți opri să nu-și facă cuib acolo pe casă, sau în ea. Nu ciorile care zboară sunt primejdioase, ci acelea care se opresc și fac cuib.
Nici gândurile rele nu le poți opri să nu-ți vină, dar le poți alunga, ca să nu-și facă loc în inima ta. Nu gândurile care vin și trec sunt primejdioase ci gândurile care se opresc și pătrund în inimă.
De aceea ochii minții noastre să fie totdeauna treji, pentru a nu da voie acelui gând care se oprește pe inima noastră.
O, când un gând se repede ca un lup să-ți muște inima, sau ca un uliu se rotește pe deasupra ei, căutând să găsească un loc să se așeze în ea - luptă frate, luptă soră, cu toată puterea ta și-l alungă de la tine. Luptă cu rugăciune, luptă cu post, luptă cu lacrimi și jertfă.
Căci de multe ori, după cinci minute, va fi prea târziu.
Odată ce săgeata arzătoare ți-a străpuns scutul inimii, și a început să ardă înăuntrul ei, numai Bunul Dumnezeu știe, cum se va stinge și ce prăpăd poate să facă în inima ta.
Și apoi prin ea, în atâtea alte inimi!
O Doamne Dumnezeule, Făcătorul inimii omenești, ai milă de noi de toți.
Numai Tu știi Doamne cât de slabă este inima noastră, pentru că Tu ai făcut-o să fie așa, spre a putea pătrunde cu ușurință în ea dragostea de Tine și de semenii noștri. Bunătatea, mila și credincioșia.
Dar Tu știi și cât de viclean este vrăjmașul inimii noastre ca să ne pătrundă înăuntru și să ne piardă cu otrava și cu focul păcatului său.
De aceea Te rugăm Doamne, pune Tu ca o strajă puternică inimii noastre totdeauna, o minte sănătoasă și trează, care să nu lase niciodată să pătrundă înăuntrul inimii noastre, un gând pe care diavolul ar vrea să-l pună în ea. Ca să nu ne ducă apoi la fapte ucigașe și vinovate de un păcat veșnic. Așa cum l-a dus pe Iuda a cărui minte n-a vegheat.
Ascultă-ne Doamne rugăciunea și nu ne lăsa.
Amin.
+
Trebuie nespus de tare ce e bine să iubim
ca s-avem de-ajuns putere, de ce-i rău să ne ferim.