După ce a rostit aceste vorbe, Isus a plecat cu ucenicii Săi dincolo de pârâul Chedron, unde era o grădină, în care a intrat El și ucenicii Săi.
Domnul nostru Isus Hristos, desăvârșise lucrarea Adevărului prin care ucenicii ajunseseră la cunoașterea Tatălui.
Acum merge să desăvârșească lucrarea dragostei - prin care ucenicii vor ajunge la cunoașterea Lui, a Mântuitorului lor.
Și astfel ei vor fi transformați în niște temelii așezate de Hristos Bisericii Sale slăvite și veșnice (Efes. 2, 20; Apoc. 21, 14).
Vor fi transformați în niște luminători cu viață veșnică, prin care Dumnezeu va lumina lumea în etern și etern (Ioan 17, 3; Daniel 12, 3; Matei 13, 43).
Astfel, după ce a rostit aceste vorbe, Isus a plecat cu ucenicii Săi, dincolo de pârâul Chedron, unde era o grădină în care a intrat El și ucenicii Săi.
Să medităm puțin asupra cuvântului...
- Dincolo de pârâul Chedron!...
Chedronul era un pârâiaș la Miazăzi de Ierusalim. Dincolo de Chedron începea Muntele Măslinilor.
Ce locuri și ce împrejurări erau acelea prin care trecea acum Împăratul Hristos, împreună cu suita Lui!
Cât de puternic Se asemăna acum Isus, Fiul - cu înaintașul Său David, cu Unsul Vechiului Testament (Ieremia 23, 5-6; Luca 1, 69-70).
Cât de puternic trebuia să-Și aducă aminte acum Isus și ucenicii Lui, la fiecare pas din drumul pe care mergeau, despre un astfel de drum pe care îl făcuse cândva tot pe aici împăratul David, și tot așa cu sufletul copleșit de povara și durerea unei trădări, a trădării fiului său Absalom, de care fugea.
Acolo scrie că în timp ce David mergea ferindu-se de fiul trădător, - tot ținutul plângea și scotea țipete mari la trecerea întregului popor. Împăratul a trecut și el pârâul Chedron și tot poporul a apucat pe drumul care duce în pustie... (2 Samuel 15, 23).
David suia plângând și cu capul acoperit... și mergea cu picioarele goale. Și toți cei ce erau cu el și-au acoperit și ei capul. Și suiau plângând.
Ce durere sfâșietoare trebuie să fi însoțit atunci pe David! Cartea Domnului spune că tot ținutul plângea și scoteau țipete mari la trecerea împăratului alungat de trădarea unui fiu răzvrătit.
Și de lepădarea unei mari părți din popor care se lăsase înșelat de acest blestemat fiu nerecunoscător.
Acum cu Domnul Isus împrejurarea se repeta din nou, exact prin aceleași locuri și exact în același fel, ca și cu David.
Numai că grozăvia fărădelegii săvârșite acum față de Hristos era cu atât mai mare decât aceea față de David cu cât Cel care era urmărit în clipa aceasta, era Unicul Împărat Dumnezeu Veșnic, nu ca David un împărat - om trecător.
Și Împărăția zădărnicită acum a lui Isus, era Singura Împărăție binecuvântată și fericită.
Domnul Isus suind și coborând, știa bine toată desfășurarea următoare a lucrurilor care începuseră în seara aceasta.
Știa unde este acum Iuda, ucenicul trădător, și ce face el.
O durere nemărginită trebuie să fi simțit Domnul Isus în Inima Sa, pentru soarta nefericită pe care și-a ales-o acest ucenic Iuda, cândva atât de iubit, după cum iubit fusese și Absalom.
Știa Domnul prin ce încercare grea vor trece ucenicii Săi în noaptea aceasta... Și privind la ei, desigur Se ruga să fie scăpați cu bine din necruțătoarea cernere spre care se duceau.
De atâtea ori vor mai fi trecut și alte dăți pe aici ucenicii lui Isus. Fiecare pom și fiecare potecuță le va fi fost atât de cunoscute și le vor fi adus aminte de atâtea adevăruri.
De multe ori se vor fi oprit în vreo poeniță cu flori și cu iarbă moale să odihnească, mergând spre acel loc unde se retrăgeau obișnuit spre rugăciune. Și câte le va mai fi spus El atunci!
Fiecare tufiș îi cunoștea și fiecare loc păstra amintirea vreunui cuvânt neuitat. A vreunei bucurii trăite acolo. Cât de dureroase sunt amintirile scumpe în vremea trecerii prin ele, în ziua unei mari nenorociri!
Acum toate acestea trebuie să fi privit la Isus, Împăratul care trecea, cu o durere nespus mai mare decât priviseră cândva pe David fugind de fiul său Absalom.
Cum trebuie să fi plâns tot ținutul acesta! Și ce țipete mari trebuie să fi scos toate, la vederea nenorocirii și amenințării în care era Domnul Isus.
Dar cine oare poate auzi plânsul lucrurilor mute. Și cine oare poate înțelege marele țipăt al durerii celor care nu pot vorbi omenește, când fratele devine criminal și cel căruia i-ai făcut bine devine unealta diavolului, împotriva binefăcătorului său.
Domnul Isus mergea acum alungat de cetatea Sa iubită, de poporul Său iubit, de ucenicul Său iubit, de Casa Lui iubită.
În acest drum sfâșietor, numai o mică ceată de ucenici credincioși Îl însoțesc, semn că Dumnezeu nu-L va lăsa Singur pe Fiul Lui Iubit, nici în cele mai grele clipe. Câțiva ucenici, câțiva prieteni nedespărțiți vor fi totdeauna cu El.
Să-L însoțim și noi pe Domnul în tot acest drum amar, cu dragostea și cu devotamentul cu care l-au însoțit pe David slujitorii săi credincioși.
Să recitim încă odată capitolul 15 de la Cartea a doua a lui Samuel și să ne aducem aminte de sfârșitul tuturor lucrurilor acelora.
Să cugetăm la răsplata care așteaptă odată pe fiecare om, potrivit cu slujba și calea care și-a ales-o.
Și să alegem nedespărțirea cu Hristos.
Căci neapărat și repede va veni plata lui Iuda ucenicul trădător pentru fapta sa, tot așa cum va veni răsplata și pentru Ioan, ucenicul iubit și iubitor pentru credincioșia lui.
Încă puțin și veți vedea.
Slavă veșnică îndelung răbdării Tale Doamne Isuse, slavă Ție.
Împărtășiți cu Trupul și Sângele Tău,
conștienți de Slava Adevărului Tău,
pătrunși de puterea Dragostei Tale,
și luminați deplin asupra drumului pe care l-am luat,
- dorim să călcăm și noi pe urmele Tale Isuse Doamne, și să ne unim și noi soarta noastră pe veșnicie deplin cu soarta Ta.
Îngăduie-ne să Te însoțim pas cu pas, Dulcele nostru Isus pe calea pe care pornești Tu acum prin pustia lumii acesteia spre Canaanul cel Ceresc.
Când vom cădea, ridică-ne.
Când vom dormi, trezește-ne.
Când vom fugi, întoarce-ne.
Când ne vom îndoi, încredințează-ne.
Amin.