Domnul m-a umplut de amărăciune
Popa Petru (Săucani) - Strângeți fărâmiturile Vol. 1
„Nu-mi mai ziceți Naomi; ziceți-mi Mara, căci Cel Atotputernic m-a umplut de amărăciune ” (Rut 1, 20).
„ Când duhul trimis de Dumnezeu venea peste Saul, David lua harfa și cânta cu mâna lui. Saul răsufla atunci mai ușor, se simțea ușurat și duhul cel rău pleca de la el” (1 Sam 16, 23).
Slăvit să fie Domnul!
Noi astăzi aci suntem chemați la o nuntă și ne bucurăm din toată inima și din tot sufletul nostru.
Ne-am gândit oare ce înseamnă versetul acesta? Despre amărăciune să vorbim chiar la o nuntă?
Aici este bucurie, aici este cântare, aici este voie-bună.
Aici este veselie, aici mesele sunt pline.
Și trebuie să ne bucurăm.
Frații mei cei dragi, în versetul care ni s-a citit prima dată se vorbește despre o femeie din Vechiul Testament - Naomi o chema - care, de bună seamă, era plăcută și de aceea purta numele acesta. Această femeie a plecat din țara ei în țara Moabului, ca să-și câștige pâinea.
A plecat împreună cu soțul ei și cu cei doi feciori.
Ce bucuroasă a fost călătoria ei! Ce fericiți erau! Ce bucuroși erau! Ce familie era familia lor! Chiar dacă au plecat din țara lor, dar ei s-au dus împreună.
Însă planul și lucrarea lui Dumnezeu, cine oare le poate înțelege? Planul Lui cu fiecare pe care îl ia de aici și îl duce acolo sau îl ia din altă parte și-l cheamă la El prin dureri amare, prin necazuri și încercări.
La un moment dat, din casa lui Naomi cea plăcută se termină bucuria și veselia cea fericită. Se îmbolnăvește bărbatul și în scurt timp rămâne fără el. Câtă tristețe, câtă durere! A ieșit din țara ei și i-a murit soțul. Dar durerea nu se sfârșește numai cu atâta. Când ea vine în casă, cine știe cum iese din casă?
Ea trebuia să-și facă lucrarea ei. Pentru că în urmă, după moartea soțului, iată, un fecior se îmbolnăvește și moare. Și apoi moare și al doilea fecior.
Naomi cea plăcută, frântă de durere, frântă de amărăciune, unde să se ducă? Se hotărăște să se ducă înapoi în țara ei.
Când s-a întors în țara ei, îi spuneau cei ce o cunoșteau: „Uite-o pe Naomi cea plăcută!...”
„Dragii mei, nu-i Naomi! Nu-i Naomi cea plăcută! Nu-i mai spuneți așa. Spuneți-i Mara, căci m-a umplut Dumnezeu de amărăciune și mi-a luat tot ce am avut mai drag”...
Scumpii și dragii mei frați, nu știu dacă ne-am gândit sau dacă v-ați gândit bine la asta.
Pe urmă, din această casă, din această familie amărâtă, din această familie plină de amărăciune și plină de durere, a ales Dumnezeu un lăstar care a dus atâta voie-bună multora. A adus o cântare la o lume întreagă proorocul David, împăratul David, cântărețul David, psalmistul David.
Naomi a fost strămoașa, străbunica lui David.
Din durerile acestei case au ieșit pe urmă bucuriile altora. Tânărul David cânta pe urmă cu harfa lui... N-a fost nici un cântăreț pe fața pământului ca David.
N-a fost nici până la el și n-a fost nici de atunci încoace.
Noi ne bucurăm când cântăm; tinerii noștri se bucură când cântă și au fost numiți cântăreți, dar niciodată nu s-a mai pomenit ca duhurile necurate să fugă la cântarea unui tânăr cum era David; la cântarea lui plecau duhurile necurate.
În cântările pe care le cântăm și noi, cineva spunea odată despre o păsărică ce cântă și ea tristă și închisă în colivie: „...plânsul unora e prețul bucuriei altora”.
Frații mei scumpi și dragi, suntem la o nuntă și cântați și voi. Mesele voastre sunt pline de cântări, mesele voastre sunt pline de bunătăți.
Dar toate acestea sunt rodul cuiva! Sunt lacrimile cuiva!
Să ne amintim despre o altă familie, nu de mult, nu din Vechiul Testament, ci din vremile noastre, a Părintelui Iosif din Munții Apuseni, care fusese chemat la Sibiu și care a putut să spună și el ca Naomi odată, o, frații mei dragi:
„Cântarea mea e scurtă, se cântă într-un fel:
Mai lângă Domnul meu, mai lângă El”.
O, frații mei scumpi!
„Pe-ndepărtate căi de-aș înnopta
și-o piatră căpătâi dac-aș avea,
tot fericit aș fi și-n vis aș glăsui:
Vreau lângă Dumnezeu să fiu mereu”...
De Părintele Iosif este [vorba]! Și-a pierdut soția. Și-a pierdut trei copii. Patru ființe scumpe [stinse] în brațele lui, una câte una. Soția a murit pe brațele lui, spunând: „Soțul meu drag!”.
Copiii au murit pe rând, unul câte unul, spunând: „Tatăl meu drag!”.
O, Părinte Iosife, cine ți-a mai rămas ție? Domnul te-a umplut de amărăciune. Dar a trebuit să cânți cum n-a mai cântat nimeni:
„Chiar El mi-a fost Dascăl l-această cântare,
lovindu-mă cu multe necazuri amare...”
Da, cu necazuri amare! O, voi, care nu știți ce sunt acelea necazuri amare, cântați, frații mei, cântați cu toată inima, cântați voioși, dar gândiți-vă, în toată bucuria voastră, că această cântare pe care o cântați a fost plătită de cineva cu lacrimi amare.
Din durerile altora au ieșit bucuriile voastre!
Eu n-am vrut să vorbesc! N-am venit să vorbesc la această nuntă. Am venit să-mi văd frații cu care m-am întâlnit sub Cruce. Cu care vreau să merg pas la pas, până Acasă.
Frații mei dragi care v-ați întâlnit sub Cruce odată, aveți grijă de cei ce au plecat odată cu voi. Sprijiniți-i, stați lângă ei, ca să ajungem împreună toți în veșnicie.
O, ce bine-i printre voi! O, ce bine-i la umbra voastră! O, ce bine-i s-asculți: te bucuri și te înalți, n-ai nici o răspundere.
Dar ce greu e să vorbești! Acela ce vorbește, vorbește în Numele Aceluia de pe Golgota, de pe Cruce, și răspunde pentru fiecare ascultător. Răspunde pentru timpul fiecăruia din frățiile voastre, pentru fiecare minut în care stați cutremurați și mai strângeți ceva. Parcă vă văd pe fiecare cum spuneți în rugăciunea voastră: „Vorbește, Doamne, căci pentru Tine am venit noi la această nuntă!”.
Doamne, nu lăsa niciodată Lucrarea aceasta numai cu vorbitori, ci vorbește totdeauna, Doamne, numai Tu prin ei. Pentru că atunci când vorbești Tu, inimile noastre saltă de bucurie și plecăm de la această nuntă binecuvântați. Am vrea să vorbească numai El și numai El mereu.
Frații mei tineri dragi! Este o poruncă a lui Dumnezeu: „Copii, cinstiți pe părinții voștri”, precum o poruncă a lui Dumnezeu este și alta: „Supuneți-vă stăpânirilor, căci nici o stăpânire nu este care să nu vie de la Dumnezeu. Cine nu se supune stăpânirilor, nu se supune lui Dumnezeu”.
Dacă e o poruncă a lui Dumnezeu să-ți cinstești părinții, ca să-ți fie bine și să trăiești multe zile pe pământ... dacă este o poruncă a unui înțelept de demult care a spus: „Ochiul care disprețuiește ascultarea de tată și ascultarea de mamă, să-l scobească corbii la pârâu și puii să-l mănânce”, iubiții mei frați tineri, cinstiți-vă părinții voștri!
Este o poruncă a lui Dumnezeu: Nu poți să-L cinstești pe Dumnezeu, dacă nu-ți cinstești părinții tăi. Numai cinstindu-i pe părinții tăi dai dovadă că Îl cinstești pe Dumnezeu. Și dacă-i o poruncă a lui Dumnezeu să-ți cinstești părinții care te-au crescut, care ți-au dat ție bucățica de pâine, care s-au trudit să-ți facă un viitor și să fii fericit - atunci față de părinții noștri duhovnicești avem o și mai mare datorie. Să-i ascultăm și să-i prețuim, pentru că prin munca și prin lupta lor noi am ajuns să ne bucurăm și să cântăm astăzi, și să fim fericiți.
Nu L-am fi cunoscut niciodată pe Domnul Iisus.
Nu am fi cunoscut niciodată, nici nu am fi auzit despre Numele care este mai presus de orice nume.
Niciodată n-am fi știut ce-i cântarea cu lacrimi la picioarele Crucii, dacă Dumnezeu n-ar fi avut milă să ne nască într-o familie și să ne dăruiască niște părinți atât de credincioși...
Dacă în familia noastră trupească fiecare ne ducem cu drag și cu bucurie... (ai o casă, ea-i cea mai frumoasă din sat, nu-i alta ca ea, pentru că e căsuța ta) apoi duhovnicește, frații mei dragi, avem o familie cum nu-i alta ca ea. Avem urmele părinților noștri! Urmele lor frumoase și curate, ale celor care s-au dus înaintea noastră. Jertfele lor care s-au plătit. Locurile lor, sudorile lor și chiar mai mult decât atâta.
Și vrem să le urmăm credința!
Să ne ajute Dumnezeu!
Le dorim scumpilor noștri tineri miri ca Domnul să-i învrednicească și pe ei cu o fericită viață și cu o credincioasă bătrânețe. Și să fie o pildă și un model în locul și în starea în care au fost puși. Și până la sfârșitul vieții lor să dea o dovadă luminoasă și frumoasă că au fost crescuți de niște părinți credincioși și așa să urmeze până la capătul vieții lor. Amin.
Slăvit să fie Domnul!