Dovada chemării
Traian Dorz - Împreună lucrători cu Dumnezeu
Conștiința răspunderii este partea lucrătoare a cugetului curat.
Partea odihnitoare și răsplătitoare a acestuia este pacea fericită.
Între aceste două părți binecuvântate trăiește cugetul curat. Cugetul în care se păstrează luminoasă taina credinței.
Fiecare din aceste două părți o ajută pe cealaltă, ca și cele două aripi ale vulturului, cu care acesta străbate înălțimile minunate și care se ajută între ele.
Când conștiința răspunderii față de Hristos îndrumă toate gândurile minții și toate simțămintele inimii unui împreună-lucrător al lui Dumnezeu, atunci fiecare pas și fiecare act al vieții sale capătă prețul unui legământ sfânt.
Conștiința răspunderii față de Hristos nu-l va lăsa să facă decât bine, orice. Orice lucru. Orice drum. Orice început.
Conștiința răspunderii față de Hristos va controla și trupul și sufletul celui care o are.
Adică în cel mai frumos fel.
De cea mai bună calitate.
În cel mai corect și cinstit mod.
Numai în felul acesta apoi, pe partea cealaltă a cântarului său, cugetul curat va primi pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere. Și îi va păzi totul, în fericirea lui Hristos (Filip. 4, 7).
Conștiința răspunderii față de Hristos, Domnul său, nu-l va lăsa pe muncitorul credincios să lenevească atunci când stăpânul său sau maistrul său nu-l vede. Pentru că el știe că Hristos, față de care răspunde în primul rând, îl vede totdeauna, și îi pătrunde gândul inimii în orice clipă.
Conștiința răspunderii față de Hristos îl controlează
pe fiu, mai atent decât părinții săi.
Pe un elev, mai necruțător decât învățătorul său.
Pe un soț, mai gelos decât soția sa.
Pe un inferior, mai aspru decât superiorul său.
Pe un conducător, mai bănuitor decât supușii săi.
Pe un păstor, mai chinuitor decât turma sa.
De aceea, cine o are, nu va putea face nimic oricum.
Conștiința marii sale răspunderi nu-i va da pace decât atunci când tot ce face va fi făcut cu cea mai înaltă grijă. În cel mai frumos fel. De cea mai bună calitate pe care el este în stare s-o atingă prin puterile și priceperea sa.
Frate lucrător al lui Dumnezeu, te-ai judecat oare tu vreodată singur, în lumina acestor porunci cerești (1 Cor. 11, 31; 2 Cor. 13, 5; Psalm 32, 3-5; 1 Ioan 3, 19-21)?
Este conștiința răspunderii față de Hristos vie și trează în mintea și în inima ta neîncetat?
Controlează ea toate gândurile tale, toate căile tale, toate faptele tale, toate intențiile tale?
Dacă poți spune sau simți în fața lui Dumnezeu că da, atunci ferice de tine.
Atunci tot ce zidești pe temelia lui Hristos va fi din materialul cel mai de preț.
Iar încercarea focului care trebuie neapărat să vină și peste lucrarea ta va dovedi că tu ai ales nu numai cel mai bun material, dar și că ai lucrat în cel mai frumos fel.
Focul încercării va da lucrului tău tăria cea mai mare, fața cea mai frumoasă și valoarea cea mai înaltă.
Iar după aceste slăvite descoperiri, răsplata ta de la Hristos va fi negrăită și strălucită.
Dar, dacă încă n-ai ajuns să poți fi deplin încredințat că starea ta și lucrul tău este așa, frate, nu mai continua în felul acesta. Aruncă-te pe genunchi în fața lui Hristos, la picioarele Lui. Plângi cu amar nepăsarea ta de până acum. Îngrozește-te de Cuvântul care spune: Blestemat este oricine face cu nepăsare lucrul Domnului (Ier. 48, 10).
Și, punând din nou legământ, așează-ți toată ființa și lucrarea ta sub îndrumarea unei treze și necruțătoare conștiințe a răspunderii față de Hristos. Căci pe neașteptate vei merge cu toată lucrarea ta la controlul focului Său.
O, Marele nostru Dumnezeu și Mântuitor Iisus Hristos,
Tu, Care ai ochii ca para focului,
Tu, Care ai în mână lopata și vântul curățitor,
Tu, Care ai în mână securea necruțătoare,
Tu, Care vii cu judecată și răsplătire să dai fiecăruia după faptele sale,
Te rugăm, ai milă de noi, toți lucrătorii și lucrătoarele Tale care nu totdeauna am lucrat cu o trează conștiință a răspunderii nici față de Tine, nici față de semenii noștri.
Iartă-ne pentru acest mare păcat, Doamne.
Și ajută-ne ca, începând din clipa aceasta, să facem totul numai după cum este voia Ta.
Amin!
*
Fiul meu, în toată viața, orișicât ți-ar fi de greu,
caută să nu-ți pierzi vreodată pacea ta cu Dumnezeu,
căci o inimă ce pierde pacea asta fericită
este-o inimă căzută și pe veci nenorocită,
va trăi fără nădejde, va muri cu-nfiorare;
deci păzește-ți pacea sfântă ca pe-averea cea mai mare.
*
În a Domnului putere tu te-ncrede cu tărie,
pune-n mâna Lui viața și-a ta soartă pe vecie
și vei trece prin durere cu cântări de bucurie,
iar la urmă vei culege roade sfinte-n orice fel
și cu bine vei ajunge scumpul luptei tale Țel,
plata luptei și răbdării mare îți va fi la El.
Îmi pare rău
Îmi pare rău de tot ce-n viață
putut-am pierde în zadar,
dar după vremea mea pierdută,
îmi pare rău cel mai amar.
Îmi pare rău după Cuvântul
ce L-am știut și nu L-am spus,
de tot ce nu mai pot întoarce,
căci timpul meu pierdut s-a dus.
Îmi pare rău după iubirea
ce-o datoram și n-am știut,
c-atâți din cei ce-o așteptară
s-au dus cu timpul meu pierdut.
Îmi pare rău după-mpăcarea
ce n-am căutat-o când puteam;
acum s-a dus și ea și harul
cu timpul care nu-l mai am.
Îmi pare rău după pierzarea
atâtora din dragii mei,
nu i-am chemat de-ajuns - și-s pururi,
cu timpul meu, pierduți și ei.
Îmi pare rău amar, Iisuse,
de cât puteam și n-am făcut.
Cum am să pot răspunde-odată
de timpul meu pierdut, pierdut?...
Numai datoria
Într-o vreme când Roma era în primejdie, Senatul a chemat la conducere pe unul dintre bărbații cei mai viteji și mai modești: Cincinatus.
În timpul său liber acesta se ocupa cu munca la câmp, pe moșioara lui pe care și-o lucra singur cu soția sa.
Trimișii Romei l-au găsit arând. Când a auzit chemarea, a plecat îndată, spunând soției:
- ...Ai grijă ca ogorul nostru să fie muncit bine.
A luat conducerea țării și armatelor, iar după ce a câștigat o mare biruință asupra vrăjmașilor, nu și-a păstrat nimic pentru el din toată prada de război. A împărțit totul ostașilor săi.
La Roma i se făcu o primire împărătească. I se oferiră tot felul de daruri și onoruri. Dar el nu primi nimic ci spuse:
- Nu mi-am făcut decât datoria. De ce să primesc?
Și văzând că nu mai era nevoie de el, se întoarse iarăși la țară să-și are mai departe mica lui bucată de pământ.
Hristos a spus: Iar voi, după ce veți face toate acestea, să ziceți: Suntem niște robi netrebnic; n-am făcut decât ceea ce eram datori să facem (Luca 17, 10).
Ce spun Sfinții noștri Părinți
- Învățătorii de a căror persoană depinde mântuirea altora trebuie să aibă înțelepciune și virtute de la Domnul Duhul Sfânt, trebuie să aibă dragoste și râvnă, veghind ca să-i poată duce pe alții la mântuire.
- Nimic nu-l înalță pe cineva mai mult spre slavă ca o conștiință totdeauna curată și veghetoare.
- Cel care își păstrează conștiința nepătată, chiar și în zdrențe dacă ar fi îmbrăcat și dacă de foame ar fi chinuit, acela va fi totdeauna liniștit și fericit. (Sf. Ioan Gură de Aur)
- Dacă dorești să ai totdeauna o îndrumare mântuitoare, ia aminte la conștiința ta și împlinește fără nici o amânare ceea ce îți spune ea din partea lui Dumnezeu, întocmai și îndată. (Sf. Marcu Ascetul)
- Lenea schimbă duhul în carne, iar carnea în putrejune. Fii totdeauna ostenitor și treaz. (Filocalia)
*
Voi rugați mereu pe Domnul ca-n lumină și-n sfințire
să v-ajute să ajungeți starea de desăvârșire.
*
Te lauzi cu biserica ta, cu credința ta cea ortodoxă? Foarte bine. Și eu mă laud cu ele: sunt averea noastră cea mai scumpă...
Dar ne vom pierde mântuirea dacă nu lucrăm veghetori cu această avere, având un cuget mereu curat și treaz.
- Ești tatăl unei familii,
ești primarul unui sat,
ești învățătorul unei școli,
ești preotul și păstorul unor suflete?
- Simte-ți toată datoria și marea răspundere! Lucrează în așa fel încât să poți da socoteală bună în orice clipă lui Dumnezeu.
Eu te întreb, dragul meu, de câte ori te-ai cutremurat tu în fața acestei mari răspunderi? (Părintele Iosif Trifa)
*
Omul nou se zămislește,
Se hrănește și trăiește
Prin al Domnului Cuvânt.
- Fericit cine-l dorește,
Că-n el crește și rodește
Întărit de Duhul Sfânt.