Dovada chemării
Traian Dorz - Împreună lucrători cu Dumnezeu
Conştiinţa răspunderii este partea lucrătoare a cugetului curat.
Partea odihnitoare şi răsplătitoare a acestuia este pacea fericită.
Între aceste două părţi binecuvântate trăieşte cugetul curat. Cugetul în care se păstrează luminoasă taina credinţei.
Fiecare din aceste două părţi o ajută pe cealaltă, ca şi cele două aripi ale vulturului, cu care acesta străbate înălţimile minunate și care se ajută între ele.
Când conştiinţa răspunderii faţă de Hristos îndrumă toate gândurile minţii şi toate simţămintele inimii unui împreună-lucrător al lui Dumnezeu, atunci fiecare pas şi fiecare act al vieţii sale capătă preţul unui legământ sfânt.
Conştiinţa răspunderii faţă de Hristos nu-l va lăsa să facă decât bine, orice. Orice lucru. Orice drum. Orice început.
Conştiinţa răspunderii faţă de Hristos va controla şi trupul şi sufletul celui care o are.
Adică în cel mai frumos fel.
De cea mai bună calitate.
În cel mai corect şi cinstit mod.
Numai în felul acesta apoi, pe partea cealaltă a cântarului său, cugetul curat va primi pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere. Şi îi va păzi totul, în fericirea lui Hristos (Filip. 4, 7).
Conştiinţa răspunderii faţă de Hristos, Domnul său, nu-l va lăsa pe muncitorul credincios să lenevească atunci când stăpânul său sau maistrul său nu-l vede. Pentru că el ştie că Hristos, faţă de care răspunde în primul rând, îl vede totdeauna, şi îi pătrunde gândul inimii în orice clipă.
Conştiinţa răspunderii faţă de Hristos îl controlează
pe fiu, mai atent decât părinţii săi.
Pe un elev, mai necruţător decât învăţătorul său.
Pe un soţ, mai gelos decât soţia sa.
Pe un inferior, mai aspru decât superiorul său.
Pe un conducător, mai bănuitor decât supuşii săi.
Pe un păstor, mai chinuitor decât turma sa.
De aceea, cine o are, nu va putea face nimic oricum.
Conştiinţa marii sale răspunderi nu-i va da pace decât atunci când tot ce face va fi făcut cu cea mai înaltă grijă. În cel mai frumos fel. De cea mai bună calitate pe care el este în stare s-o atingă prin puterile şi priceperea sa.
Frate lucrător al lui Dumnezeu, te-ai judecat oare tu vreodată singur, în lumina acestor porunci cerești (1 Cor. 11, 31; 2 Cor. 13, 5; Psalm 32, 3-5; 1 Ioan 3, 19-21)?
Este conştiinţa răspunderii faţă de Hristos vie şi trează în mintea şi în inima ta neîncetat?
Controlează ea toate gândurile tale, toate căile tale, toate faptele tale, toate intenţiile tale?
Dacă poţi spune sau simţi în faţa lui Dumnezeu că da, atunci ferice de tine.
Atunci tot ce zideşti pe temelia lui Hristos va fi din materialul cel mai de preţ.
Iar încercarea focului care trebuie neapărat să vină și peste lucrarea ta va dovedi că tu ai ales nu numai cel mai bun material, dar şi că ai lucrat în cel mai frumos fel.
Focul încercării va da lucrului tău tăria cea mai mare, faţa cea mai frumoasă şi valoarea cea mai înaltă.
Iar după aceste slăvite descoperiri, răsplata ta de la Hristos va fi negrăită şi strălucită.
Dar, dacă încă n-ai ajuns să poţi fi deplin încredinţat că starea ta şi lucrul tău este aşa, frate, nu mai continua în felul acesta. Aruncă-te pe genunchi în fața lui Hristos, la picioarele Lui. Plângi cu amar nepăsarea ta de până acum. Îngrozeşte-te de Cuvântul care spune: Blestemat este oricine face cu nepăsare lucrul Domnului (Ier. 48, 10).
Şi, punând din nou legământ, aşează-ţi toată fiinţa şi lucrarea ta sub îndrumarea unei treze şi necruţătoare conştiinţe a răspunderii faţă de Hristos. Căci pe neaşteptate vei merge cu toată lucrarea ta la controlul focului Său.
O, Marele nostru Dumnezeu şi Mântuitor Iisus Hristos,
Tu, Care ai ochii ca para focului,
Tu, Care ai în mână lopata şi vântul curăţitor,
Tu, Care ai în mână securea necruţătoare,
Tu, Care vii cu judecată şi răsplătire să dai fiecăruia după faptele sale,
Te rugăm, ai milă de noi, toţi lucrătorii şi lucrătoarele Tale care nu totdeauna am lucrat cu o trează conştiinţă a răspunderii nici faţă de Tine, nici faţă de semenii noştri.
Iartă-ne pentru acest mare păcat, Doamne.
Şi ajută-ne ca, începând din clipa aceasta, să facem totul numai după cum este voia Ta.
Amin!
*
Fiul meu, în toată viaţa, orişicât ţi-ar fi de greu,
caută să nu-ţi pierzi vreodată pacea ta cu Dumnezeu,
căci o inimă ce pierde pacea asta fericită
este-o inimă căzută şi pe veci nenorocită,
va trăi fără nădejde, va muri cu-nfiorare;
deci păzeşte-ţi pacea sfântă ca pe-averea cea mai mare.
*
În a Domnului putere tu te-ncrede cu tărie,
pune-n mâna Lui viaţa şi-a ta soartă pe vecie
şi vei trece prin durere cu cântări de bucurie,
iar la urmă vei culege roade sfinte-n orice fel
şi cu bine vei ajunge scumpul luptei tale Ţel,
plata luptei şi răbdării mare îți va fi la El.
Îmi pare rău
Îmi pare rău de tot ce-n viaţă
putut-am pierde în zadar,
dar după vremea mea pierdută,
îmi pare rău cel mai amar.
Îmi pare rău după Cuvântul
ce L-am ştiut şi nu L-am spus,
de tot ce nu mai pot întoarce,
căci timpul meu pierdut s-a dus.
Îmi pare rău după iubirea
ce-o datoram şi n-am ştiut,
c-atâţi din cei ce-o aşteptară
s-au dus cu timpul meu pierdut.
Îmi pare rău după-mpăcarea
ce n-am căutat-o când puteam;
acum s-a dus şi ea şi harul
cu timpul care nu-l mai am.
Îmi pare rău după pierzarea
atâtora din dragii mei,
nu i-am chemat de-ajuns - şi-s pururi,
cu timpul meu, pierduţi şi ei.
Îmi pare rău amar, Iisuse,
de cât puteam şi n-am făcut.
Cum am să pot răspunde-odată
de timpul meu pierdut, pierdut?...
Numai datoria
Într-o vreme când Roma era în primejdie, Senatul a chemat la conducere pe unul dintre bărbaţii cei mai viteji şi mai modeşti: Cincinatus.
În timpul său liber acesta se ocupa cu munca la câmp, pe moşioara lui pe care şi-o lucra singur cu soţia sa.
Trimişii Romei l-au găsit arând. Când a auzit chemarea, a plecat îndată, spunând soţiei:
- ...Ai grijă ca ogorul nostru să fie muncit bine.
A luat conducerea ţării şi armatelor, iar după ce a câştigat o mare biruinţă asupra vrăjmaşilor, nu şi-a păstrat nimic pentru el din toată prada de război. A împărţit totul ostaşilor săi.
La Roma i se făcu o primire împărătească. I se oferiră tot felul de daruri şi onoruri. Dar el nu primi nimic ci spuse:
- Nu mi-am făcut decât datoria. De ce să primesc?
Şi văzând că nu mai era nevoie de el, se întoarse iarăşi la ţară să-şi are mai departe mica lui bucată de pământ.
Hristos a spus: Iar voi, după ce veţi face toate acestea, să ziceţi: Suntem nişte robi netrebnic; n-am făcut decât ceea ce eram datori să facem (Luca 17, 10).
Ce spun Sfinţii noştri Părinţi
- Învăţătorii de a căror persoană depinde mântuirea altora trebuie să aibă înţelepciune şi virtute de la Domnul Duhul Sfânt, trebuie să aibă dragoste şi râvnă, veghind ca să-i poată duce pe alţii la mântuire.
- Nimic nu-l înalţă pe cineva mai mult spre slavă ca o conştiinţă totdeauna curată şi veghetoare.
- Cel care îşi păstrează conştiinţa nepătată, chiar şi în zdrenţe dacă ar fi îmbrăcat şi dacă de foame ar fi chinuit, acela va fi totdeauna liniştit şi fericit. (Sf. Ioan Gură de Aur)
- Dacă doreşti să ai totdeauna o îndrumare mântuitoare, ia aminte la conştiinţa ta şi împlineşte fără nici o amânare ceea ce îţi spune ea din partea lui Dumnezeu, întocmai şi îndată. (Sf. Marcu Ascetul)
- Lenea schimbă duhul în carne, iar carnea în putrejune. Fii totdeauna ostenitor şi treaz. (Filocalia)
*
Voi rugați mereu pe Domnul ca-n lumină și-n sfințire
să v-ajute să ajungeți starea de desăvârșire.
*
Te lauzi cu biserica ta, cu credinţa ta cea ortodoxă? Foarte bine. Și eu mă laud cu ele: sunt averea noastră cea mai scumpă...
Dar ne vom pierde mântuirea dacă nu lucrăm veghetori cu această avere, având un cuget mereu curat şi treaz.
- Eşti tatăl unei familii,
eşti primarul unui sat,
eşti învăţătorul unei şcoli,
eşti preotul şi păstorul unor suflete?
- Simte-ţi toată datoria şi marea răspundere! Lucrează în aşa fel încât să poţi da socoteală bună în orice clipă lui Dumnezeu.
Eu te întreb, dragul meu, de câte ori te-ai cutremurat tu în faţa acestei mari răspunderi? (Părintele Iosif Trifa)
*
Omul nou se zămislește,
Se hrănește și trăiește
Prin al Domnului Cuvânt.
- Fericit cine-l dorește,
Că-n el crește și rodește
Întărit de Duhul Sfânt.