
Și anume, Duhul adevărului, pe care lumea nu-L poate primi, pentru că nu-L vede și nu-L cunoaște, dar voi Îl cunoașteți, căci rămâne cu voi, și va fi în voi.
Adevărul este realitatea, ceea ce se vede, se simte, se pipăie...
Adevărul este ceea ce este.
Pentru că El este și veșnic și este și viu și este și real.
El este realitatea deplină și neschimbată.
Toate celelalte sunt păreri: Azi au o înfățișare, mâine alta. De aproape par într-un fel, de departe în alt fel. Dintr-o parte au un chip, dintr-altă parte au un altul.
Adevărul există pretutindeni ca și Dumnezeu.
Numai că în unele lucruri ni se arată lumina lui, iar în altele umbra sa.
În unele părți el este luminos în altele întunecos.
În unele este sănătate, iar în altele moarte.
După cum soarele, pentru ceea ce este sănătos e viață și rod. Iar pentru ceea ce este bolnav, este uscăciune și moarte.
Când Cuvântul Adevărului este primit într-o inimă smerită și curată, Duhul Adevărului încredințează inima aceasta că și cuvântul și vestitorul care îl aduc sunt vrednici de primit și de urmat.
Când cuvântul este adevărat, iar vestitorul este mincinos, Duhul dă dreptate cuvântului dar osândește pe cuvântător, iar cei cu inimile curate, vor desluși bine glasul duhului și-l vor înțelege, despărțind cuvântul de cuvântător.
Când nici cuvântul și nici cuvântătorul nu sunt din Adevăr, atunci Duhul Adevărului va grăi celor ce-l deosebesc, că el, adevărul, nu este nici în cuvântul și nici în cuvântătorul acesta - iar inimile curate și smerite se vor depărta de amândoi.
Duhul Adevărului este Inteligența lui Dumnezeu,
este Înțelepciunea cea mai înaltă
și Lumina cea mai curată
și Ordinea cea mai desăvârșită.
Această Înțelepciune pătrunzătoare, prin care toate realitățile devin străvezii și ne sunt desăvârșit înțelese,
prin care orice întuneric devine luminos
și orice viitor pătruns
și orice problemă limpezită
și orice adâncime depășită
și orice înălțime ușoară,
- acesta este Duhul Adevărului care deschide orice carte. Pentru că El Însuși este Cartea,
limpezește orice taină pentru că El Însuși este miezul tuturor tainelor.
Acesta este Lumina lui Dumnezeu pentru ochii cei curați.
Și este întunericul lui Dumnezeu de prea multă lumină, - pentru ochii cei întinați.
De ce lumea nu-L poate primi? - Pentru că nu-L vede în lucruri și nu-L cunoaște în lucrări.
Nu-L vede în materie și nu-L cunoaște în spirit.
Nu-L vede în cuvinte și nu-L cunoaște în fapte.
Dar voi, a zis Domnul Isus, Îl cunoașteți, căci rămâne cu voi și va fi în voi.
Da, numai aceștia Îl cunosc.
Dar ca să putem cunoaște Adevărul, adică realitatea, pe toate dimensiunile Timpului și întâmplărilor, despre orice lucru, despre orice idee și despre orice om, trebuie neapărat să avem Duhul Adevărului, adică Lumina Inteligenței Dumnezeiești!
Lumina aceasta lucrează prin Cuvântul lui Dumnezeu în mintea noastră.
Și prin descoperirea lui Dumnezeu adică prin revelația Lui în inima noastră (Apoc. 1, 1), iar aceste două minuni lucrează în toți acei care au devenit robi ai lui Dumnezeu. Și ele lucrează în ei în măsura în care cunosc tot mai adânc Taina acestei stări, printr-o tot mai curată și strălucită întrepătrundere cu Hristos.
Din starea aceasta nu mai este nici un hotar între Materie și Spirit. Nici între om și înger: Prezența lui Dumnezeu îi luminează totul fericit și clar.
Slavă veșnică Ție Împărate Ceresc, Duhul Adevărului care pretutindenea ești și toate le împlinești.
Vistierul Bunătăților și Dătătorule de Viață...
Slavă Ție Lumina Înțelepciunii Dumnezeiești și Puterea deplinei Cunoașteri din Dumnezeu.
Slavă Ție Descoperitorul tuturor Tainelor și Izvorul tuturor harurilor.
Slavă Ție care Te înduri de orice suflet smerit și de orice cuget curat, descoperindu-i adevărul în orice vreme, în orice loc și în orice fel.
Și călăuzindu-l în cunoașterea și dobândirea Lui, îl umpli de lumină și putere biruitoare și fericită.
Te rugăm revarsă-Te neîncetat peste noi toți și ne izbăvește de orice duh al minciunii
și de orice putere a întunericului
și de orice amăgire a ispitei
și de orice spaimă a slăbiciunii
și de orice teamă a neîncrederii
și de orice rătăcire a neștiinței
și de orice sărăcie a cugetului,
ca astfel, umpluți de toată bogăția darurilor Tale, să aducem roadele prin care Tatăl să fie slăvit.
Amin.
+
Când copilul tău va face un păcat - și-i pare rău
laudă-i sinceritatea, - și îi iartă pasul său.