Duhul și Cuvântul Sfânt
Traian Dorz - Lupta cea Bună
1 - Duhul și Cuvântul lui Dumnezeu Se adresează nu tuturor oamenilor în general - ci fiecărui om în parte.
Pentru că fie îndemnul, fie mustrarea care se adresează tuturora, nu-și ia nimeni pentru sine.
Când nu numești pe nimeni, este ca și cum ai vorbi nimănui.
Și când arați peste tot, este ca și cum ai arăta nicăieri.
2 - Puține sunt sufletele cinstite care când Cuvântul lui Hristos spune: „toți au păcătuit” - să înțeleagă: „da, eu sunt acela care am păcătuit Doamne”. Și când El spune: „fiecare să se nască din nou”, să zică: „da, eu trebuie să mă nasc din nou Doamne”.
3 - Dacă noi vrem numai să învățăm cu vorbele noastre pe alții - dar nu dovedim cu toată evlavia prin faptele noastre adevărul și curăția ascultării de voia Tatălui, - noi putem fi iubiți de Dumnezeu dar nu suntem și iubitori de El.
El ne iubește, dar noi nu-L iubim.
dar noi nu dovedim vrednicia aceasta cu faptele noastre.
4 - Mântuitorul nostru Isus Hristos a făcut și a învățat voia lui Dumnezeu de la început - și până în ziua când S-a înălțat la Cer, - pentru ca și noi să înțelegem că nici pentru noi slujba Evangheliei nu are un alt termen decât moartea, decât înălțarea la cer.
Oricâți ani am fi lucrat, - nu-s de-ajuns dacă nu-s toți.
Oricâte dureri am suferit, nu-s de-ajuns dacă nu-s toate.
Oricâte lupte am dus, nu-s de-ajuns, - dacă n-am ajunge la sfârșit.
5 - Numai în ziua morții, în ceasul trecerii la Domnul, în clipa înălțării sufletului nostru la cer, - atunci am sfârșit lucrul. Atunci am terminat lupta, atunci am isprăvit ce aveam de făcut și de învățat.
Până atunci nu. Până atunci nu trebuie să zicem nici unii și niciodată: „de-ajuns! Am făcut tot ce eram dator să fac”.
Fiindcă, dacă nu ne-am sfârșit viața, - încă n-am făcut tot.
6 - Vai de noi dacă vom zice că am făcut binele de-ajuns, - până n-a sosit clipa înălțării noastre la cer. Căci dacă socotim că avem dreptul să odihnim înainte de a suna ceasul odihnei, - nu vom fi vrednici de ea, când într-adevăr va veni.
7 - O, ce mare lucru este ca sufletul iubit lui Dumnezeu să rămână viu după toate patimile îndurate de la lume.
Să fie tot așa de viu și după patimi ca înainte de ele.
Să fie tot așa de curat, de sfânt și de adevărat, și după ieșirea din mormântul întunecos ca înainte de a ajunge la el.
Asupra lui să n-aibă nici o putere nici judecata oamenilor, nici bătăile lor, nici chiar patimile și moartea. Nimic să nu-l schimbe, ci iubitul de Dumnezeu să se dovedească a fi tot așa un adevărat iubitor de Dumnezeu.
8 - Mântuitorul a vorbit tot timpul cu apostolii Săi numai despre Împărăția lui Dumnezeu și despre lucrurile privitoare la ea.
El n-a vorbit cu ai Lui niciodată despre împărățiile lumești, - arătând prin aceasta că deși trăia în una din cele mai tiranice stăpâniri, El nu are nimic de a face cu ea.
Nu vorbea nici pentru ea, nici împotriva ei.
Nici nu-i lăuda, nici nu-i hulea pe împăratul lumesc.
Nu-L interesa nici laudele, nici amenințările stăpânirii...
Împărăția Mea nu-i din lumea aceasta - a spus El - prin urmare împărățiile din lumea aceasta - nu Mă impresionează! Ele sunt pentru Mine ca și cum n-ar fi.
9 - Fericit învățătorul credincios care poate să vorbească cu ucenicii săi numai lucrurile privitoare la Împărăția lui Dumnezeu - și nu despre nimic din ce privește lumea aceasta.
Atunci dacă va trebui să pătimească din partea lumii, el va suferi numai pentru Dumnezeu - și nu pentru nimic altceva.
10 - Cei care vor trebui să lucreze pentru mântuirea altora, trebuie mai întâi ca ei înșiși să cunoască și să aibă această mântuire.
Și cei ce vor să ducă pe alții spre cer, trebuie mai întâi ei înșiși să dovedească prin toată viața lor, că într-adevăr, ei merg într-acolo.
11 - Nu poate nimeni să devină un trimis al lui Hristos, până ce mai întâi nu este îmbrăcat cu putere de Sus...
El nu trebuie să fie un „peticit” cu câte un dar, sau cu câte un talent de vorbitor, de cântăreț, de botezător
- ci un îmbrăcat și un înnoit în Duhul Sfânt.
12 - Un adevărat trimis al lui Hristos nu numai că nu se va depărta niciodată de Ierusalim
- și nu va cădea din har
și nu va da napoi în cele duhovnicești
- ci se va apropia tot mai mult, până ce va locui pe totdeauna înalt și strălucit în Ierusalimul nou, pe Stânca Sionului, în Sfânta Sfintelor, - adică în starea unde este deplina părtășie de duh și de gând cu Hristos și cu toți ai Lui.
Numai într-o astfel de stare el poate fi botezat cu Duhul Sfânt,
umplut de putere de Sus
și pecetluit cu Semnul Său Dumnezeiesc și nemuritor.
13 - Sunt două botezuri și astăzi în lume:
cel cu apă
și cel cu Duh,
- iar oamenii au de obicei cei mai mulți numai pe cel cu apă - și tot mai rari sunt cei botezați cu Duhul Sfânt.
Botezul cel cu apă îl fac oamenii;
- cel cu Duhul Sfânt îl face numai Dumnezeu.
Botezul cu apă le dă oamenilor o religie, un cult, un act omenesc;
- cel cu Duhul Sfânt le dă o putere, o lumină, un foc ceresc.
14 - Botezul cu apă nu-l schimbă pe om întru nimic,
Botezul cu apă nu-i cere omului nici o dovadă;
- cel cu Duhul Sfânt îi cere omului o mie de dovezi.
15 - Botezul cu apă nu te angajează întru nimic;
botezul cu Duhul Sfânt îți angajează toată ființa ta.
Botezul cu apă te face rece;
- botezul cu Duh Sfânt te aprinde, te înflăcărează, te umple de foc.
Botezul cu apă îl poți primi oriunde;
- botezul cu Duh Sfânt nu-l primești decât în Ierusalim.
Adică în starea cea mai înalt duhovnicească, -
în prezența strălucită a lui Dumnezeu.
16 - Botezul cu apă este pe dinafară;
- botezul cu Duhul Sfânt este pe dinăuntru.
Botezul cu apă este pentru trup;
- cel cu Duhul Sfânt este pentru suflet.
Botezul cu apă este o înmormântare;
Aceasta este deosebirea în toate religiile lumii dintre cei mulți botezați numai cu apă -
- și dintre cei puțini, botezați cu Duhul Sfânt.
17 - Acum suflete dragă, cercetează-te tu însuți și vezi dacă într-adevăr ai și tu botezul Duhului Sfânt,
- sau numai botezul în vreo apă. Dacă te-a botezat cu adevărat și Duhul Sfânt, - sau te-a botezat numai un botezător lumesc.
Cercetează-te dacă ai roadele botezului cu Duhul Sfânt,
- sau numai faptele botezaților cu apă confesională sau cu mai multe astfel de ape.
18 - Să se înțeleagă bine că în Cuvântul Sfânt nu este vorba de acei care se laudă cu toate gurile lor că au botezul cu Duhul Sfânt, ci de acei pe care faptele lor îi arată că îl au în adevăr.
Fiindcă cine îl are nu se laudă singur, iar cine se laudă singur, nu-l are.
19 - Toate darurile și binecuvântările lui Dumnezeu se revarsă prin Duhul Sfânt asupra ucenicilor lui Hristos numai când ei sunt strânși laolaltă.
Nu numai laolaltă, ci strânși întreolaltă. Adică nu numai când cu trupurile sunt unii lângă alții, ci când sunt strânși uniți și sufletește între ei toți.
20 - O mie de limbi de foc dacă aș avea și un cuvânt ca răsunetul vântului celui mai puternic, - nu v-aș spune altceva acum frații mei în fața cumplitului prăpăd care vine, decât: fraților, strângeți-vă, uniți-vă, contopiți-vă întreolaltă!
Lăsați încredințările străine și dezbinările, lăsați ambițiile firești, lăsați tot ce v-a împrăștiat - și strângeți-vă laolaltă cu frații voștri, cu învățătura voastră, în dragostea dintâi.
Aceasta este adevărata poruncă a lui Dumnezeu.
Aceasta este voia lui Hristos. Aceasta este dovada Duhului Sfânt.
O Marele nostru Dumnezeu, Te rugăm ajută-ne să fim așa.
Amin.