Duminica a 8-a după Rusalii: minunea cu înmulțirea pâinii și peștilor

Când a ieșit din corabie, Isus a văzut o gloată mare, I s-a făcut milă de ea, și a vindecat pe cei bolnavi. Când s-a înserat, ucenicii s-au apropiat de El și I-au zis: Locul acesta este pustiu, și vremea iată că a trecut, dă drumul noroadelor să se ducă prin sate să-și cumpere de mâncare. N-au nevoie să plece, le-a răspuns Isus; dați-le voi să mănânce. Dar ei I-au zis: N-avem aici decât cinci pâini și doi pești. Și El le-a zis: Aduceți-i aici la Mine. Apoi a poruncit noroadelor să șadă pe iarbă, a luat cele cinci pâini și cei doi pești, Și-a ridicat ochii spre cer, a binecuvântat, a frânt pâinile și le-a dat ucenicilor, iar ei le-au împărțit noroadelor. Toți au mâncat și s-au săturat, și s-au ridicat douăsprezece coșuri pline cu rămășițele de fărâmituri. Cei ce mâncaseră, erau ca la cinci mii de bărbați, afară de femei și de copii. Îndată după aceea Isus a silit pe ucenicii Săi să intre în corabie și să treacă înaintea Lui de partea cealaltă, până va da drumul noroadelor (Matei 14, 14-22).

O ce înțeles adânc este în această Evanghelie, dar acest înțeles îl afli numai când citești Evanghelia cu luare aminte. Minunea din Evanghelie nu stă numai în aceea că Isus a săturat 5000 de oameni cu 5 pâini și 2 pești, ci minunea stă în aceea că cei 5000 de oameni umblaseră o zi întreagă flămânzi după Cuvântul lui Dumnezeu. O zi întreagă ascultase gloata pe Mântuitorul și nu se mai sătura de învățăturile Lui. Mântuitorul Se retrăsese într-un loc pustiu, departe de sate, și gloata Îl urmase ca să-L asculte și să-și sature sufletul cu învățăturile Lui. Când s-a înserat, ucenicii s-au apropiat de El și I-au zis: Locul acesta este pustiu, și vremea iată că a trecut, dă drumul noroadelor să se ducă prin sate să-și cumpere de mâncare. Nu trebuie să meargă... a răspuns Isus... pe Mine M-au ascultat, a Mea e grija să le dau să mănânce. Și Mântuitorul le-a săturat și foamea lor cea trupească.

Să luăm aminte! În Evanghelia cu săturarea celor 5000 de oameni sunt două minuni. Minunea cea dintâi a fost minunata umblare a gloatei după Cuvântul lui Dumnezeu, minunata flămânzire sufletească a celor 5000 de oameni după Cuvântul Mântuitorului. Mântuitorul a săturat mai întâi această flămânzire sufletească și apoi a săturat și foamea lor cea trupească. Aici este dragă cititorule, înțelesul cel adânc al Evanghelie. Gloata celor 5000 simțise mai întâi foamea cea sufletească și pe urmă Mântuitorul a avut grijă și de foamea lor cea trupească. Așa e și azi. Domnul are grijă de toate lipsurile noastre când petrecem lângă El. Minunea din Evanghelia cu minunata săturare a celor 5000 se întâmplă și azi, se întâmplă și în viața mea și a ta, iubite cititorule. Când umbli cu sufletul flămând după învățăturile Mântuitorului, când simțești în tine neîncetat o foame de a auzi Cuvântul lui Dumnezeu, când te ții mereu de Domnul și petreci mereu lângă El pentru a-ți sătura și hrăni sufletul cu învățăturile Lui, atunci El are grijă și de toate lipsurile traiului tău. În chip minunat știe Domnul și azi sătura pe cei ce petrec lângă El. N-am văzut dreptul cerșind pâine, zice psalmistul. Sunt și azi atâtea văduve și săraci despre care te miri cum trăiesc în această scumpete. Domnul binecuvântează pâinea și puținul lor, pentru că petrec o viață curată de rugăciuni și purtări bune. Să fim bine înțeleși. Mântuitorul nu predică lenea și trândăvia. Lucrul mâinilor și umblarea după cele trebuincioase sunt o poruncă a Evangheliei, însă grija de cele sufletești trebuie să stea în fruntea tuturor alergărilor noastre căci numai atunci se pogoară spor și binecuvântare și peste lucrul mâinilor noastre. Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și toate celelalte vi se vor da pe deasupra - a zis Mântuitorul (Matei 6, 33). Însă cei mai mulți caută mai întâi cele lumești, iar de cele sufletești nici habar n-au. Au uitat oamenii cuvintele Mântuitorului: Omul nu trăiește numai cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu (Matei 4, 4). Însă cine umblă azi flămând după Cuvântul lui Dumnezeu? Între oamenii de azi este o foame nebună după plăceri, pofte, îmbogățiri, desfătări lumești. Nu căutăm mai întâi Împărăția lui Dumnezeu, nu însetoșăm după hrană sufletească, și de aceea nu mai putem scăpa de necazuri, frământări, greutăți și lipsuri mari. Liniște și ușurare nu ne va veni până când nu va fi foamete pe pământ, dar nu foamete de pâine nici sete de apă, ci foamete de a auzi Cuvântul lui Dumnezeu (Amos 8, 11). Dragă cititorule, Isus Mântuitorul împarte și azi pâine sufletească celor flămânzi. Eu sunt pâinea vieții - a zis Isus. Cine vine la Mine, nu va flămânzi niciodată... (Ioan 6, 35). Eu sunt pâinea cea vie care s-a pogorât din cer, dacă mănâncă cineva din această pâine va trăi în veac (Ioan 6, 51). Această pâine este Jertfa cea sfântă, trupul și sângele Domnului care ni s-au dat spre viața veșnică. Câți însă se hrănesc cu această pâine a vieții?

Cuvântul lui Dumnezeu după care umbla flămândă gloata celor 5000 se află și azi în Sfânta Scriptură în Evanghelia Mântuitorului, în Noul Testament, însă câți cititori de carte umblă flămânzi să citească învățăturile Mântuitorului din Noul Testament? Câți creștini au Biblia, au pâinea Cuvântului lui Dumnezeu în casa lor și se hrănesc regulat cu această pâine? Într-un sat de frunte am numărat astă vară 20 de căldări de fiert rachie și oamenii se pregăteau să mai cumpere 5, însă n-am aflat în întreg satul nici o Biblie. Ce lucru dureros! Despre noi zicem că suntem sănătoși când avem poftă de mâncare și mâncăm bine. Însă când pierdem pofta de mâncare, e semn rău, e semn de boală, iar când nu ne trebuie mâncare, suntem greu bolnavi. O, nesocotiților de noi! De am pricepe că această regulă se întâmplă și cu sufletul nostru. Sufletul cel viu și sănătos are și el poftă de mâncare sufletească, își cere și el hrana lui zilnică. Însă când omul e atins de atare boală sufletească, începe să nu-i mai placă hrana cea sufletească, n-are poftă de ea, n-o mănâncă, iar pe urmă sufletul lui e mort, sau mai bine zis omorât de foame, căci omul nu i-a mai dat hrană. O, câte suflete mor în această foame! Toți cei care urăsc Cuvântul lui Dumnezeu, toți care se hrănesc cu pofte și plăceri lumești, poartă în ei astfel de suflete moarte și omorâte de lipsa hranei sufletești.

Evanghelia de mai sus spune că Mântuitorului I s-a făcut milă de gloată (Matei 14, 14). Mi-este milă de gloata aceasta, căci iată că de trei zile așteaptă lângă Mine, și n-au ce mânca. Nu vreau să le dau drumul flămânzi, ca nu cumva să leșine de foame pe drum - zicea Isus (Matei 15, 32). Mântuitorului Îi e milă și azi de cei ce stau flămânzi de Cuvântul lui Dumnezeu în pustia acestei vieți. Mântuitorul plânge pe cei ce își omoară sufletul cu fel de fel de fel de otrăvuri. În pustia acestei vieți, plină cu atâta otravă sufletească, glasul Mântuitorului se aude strigând: Eu sunt pâinea vieții... Eu sunt pâinea cea vie... Veniți și luați hrană și viață pentru sufletul vostru!... Auzi tu, dragă cititorule, acest glas?

Iosif Trifa.