Evanghelia de duminică: apostolii în furtună

Acum duminică avem la rând Evanghelia de la Matei cap. 14, vers. 22-34. Este Evanghelia când se făcuse furtună în călătoria apostolilor cu corabia și Isus li S-a arătat umblând pe apă. Apostolii s-au speriat văzându-L, dar El i-a liniștit și l-a chemat pe Petru să vină la El peste valuri, iar când a început a se cufunda, l-a mustrat blând: puțin credinciosule, de ce te-ai îndoit?... și a poruncit vântului să tacă, și furtuna îndată a încetat.

Despre două furtuni ne spun Evangheliile că le-au avut apostolii în călătoria lor cu corabia. Una e aceasta, din Evanghelia de duminică, iar cealaltă e la Matei 8, 23-27, unde se spune că Isus adormise în timpul furtunii și apostolii L-au trezit, plini de spaimă.

Dacă cercetăm aceste furtuni, apoi vedem: întâi, că amândouă au fost un fel de lecții pentru apostoli. Au fost un fel de furtuni de încercare, căci prin ele Domnul a încercat credința învățăceilor Săi. Domnul i-a lăsat în furtună, să vadă cât de mare și de tare le este credința lor. Pentru că tăria credinței se arată tocmai pe timp de vreme rea, pe timp de furtună.

A doua, ne arată aceste Evanghelii că apostolii n-au putut face nimic pentru domolirea furtunii, până n-a intervenit Domnul, până n-a liniștit El furtuna.

A treia, ne arată că Isus i-a învățat pe apostoli să nu se sperie de furtună. De ce v-a fost frică, puțin credincioșilor? (Matei 8, 26).

A patra, i-a învățat să pășească peste furtuni, chemându-l pe Petru la El peste valuri. Iar când Petru s-a clătinat, l-a ajutat.

Cele două furtuni din viața apostolilor ne sunt lăsate și nouă ca învățătură. Prin ele, Domnul ne grăiește și nouă, așa cum le-a grăit apostolilor.

În marea acestei vieți, avem și noi destule furtuni de necazuri și încercări. Avem mai mult vifor și furtună, decât vreme bună. Dar pentru viața noastră cea duhovnicească, această furtună e binecuvântare.

Furtuna ne este și nouă o încercare, o întrebare: cât de mare și de tare este credința noastră. Și apoi furtunile ne vin ca o binecuvântare, făcându-ne să-L strigăm pe Domnul, să-L chemăm pe El la cârma corăbiei... să ne scape El.

Și apoi văzând minunea cum știe El să domolească furtuna și să ne scape din furtună - să nu ne mai speriem de furtuni, ci să stăm liniștiți în mijlocul lor, uitându-ne țintă la El.

Furtuna din corabia apostolilor a fost furtuna Domnului, a fost lecția și binecuvântarea Domnului. Așa este și furtuna din viața noastră.

De multe ori omul nu se poate apropia de Dumnezeu, din pricina sănătății. E prea sănătos și n-are lipsă de doctor. Și de multe ori nu se poate apropia din pricina prietenilor. Are atâția prieteni și se încrede în ei. Și iarăși cei mai mulți nu se pot apropia din pricina averilor, au bani mulți și averi mari și se încred în ele.

Dar în liniștea aceasta, iată sosește îndată furtuna Domnului. Omul cade la grea încercare. Deodată se face noapte în viața lui. Deodată se vede singur, părăsit de toți și de toate.

În naufragiul acesta, omul se uită în dreapta, se uită în stânga și nu vede nici o scăpare, nici un ajutor. Și pe urmă omul se uită plângând spre înălțimea cerului, și de acolo îndată aude vestea cea dulce: Nu te teme de ei; căci Eu sunt cu tine ca să te scap (Ier. 1, 8).

Așa vrea Dumnezeu. Numai când noi nu mai putem face nimic, când valurile ne-au cuprins din toate părțile, numai atunci vine darul lui Dumnezeu și ne aruncă pe stânca mântuirii. Este aceasta o lecție aspră dar bună; mântuirea nu vine prin puterile noastre, ci prin darul și harul lui Dumnezeu.

O, tu furtună înfricoșată din marea vieții noastre! Fii binecuvântată! Tu ne arunci în brațele Domnului. Tu ne arunci pe stânca mântuirii. Tu ne oprești din calea fiului pierdut și ne întorci în casa Tatălui ceresc. Tu ești furtuna Domnului.

Dragă cititorule, și tu ești un călător în marea acestei vieți plină de vânturi și furtuni. Și viața ta este o corabie prinsă de furtună în mijlocul mării. Însă dacă trăiești o viață cu Domnul, atunci n-ai de ce să te temi. El apare mereu în furtunile vieții tale cu lumină și scăpare, așa cum a apărut apostolilor cuprinși de vifor. Când vine vreme rea, când noapte se face în viața ta și toți te părăsesc, deodată Se ivește El, Domnul și Mântuitorul tău și îți strigă: nu te teme și nu te înspăimânta, căci Eu sunt cu tine ca să te scap (Ier. 1, 8).

În marea cea zbuciumată a acestei vieți nu este decât o singură primejdie: când L-ai părăsit pe Domnul, când din furtuna vieții tale lipsește El... când de la cârma corăbiei lipsește El.

Undeva am citit că pe o vreme de furtună, toți călătorii unui vapor erau cuprinși de groază și spaimă. Numai un copil stătea liniștit. E tata la cârmă - zicea el - și nu mă tem!

Era copilul căpitanului care cârmuia vaporul.

Călătorii au rămas mișcați și rușinați de încrederea ce o avea acest copil în tatăl său, iar ei, oameni mari și creștini, pierduseră încrederea în Tatăl ceresc.

Așa e și cu noi. Când Tatăl e la cârmă, când voia Lui și legile Lui cârmuiesc corabia vieții noastre, n-avem de ce să ne temem.

O, ce ușoară este viața când o trăiești cu Domnul, când Îl ai pe Domnul de cârmaci și cârmuitor al vieții tale!

Dă-ți, iubite cititorule, cârma vieții tale Acestui cârmuitor, căci El Singur știe când vine furtuna și El Singur știe să o liniștească.

Dă-i Lui cârma vieții tale și îndată vei scăpa de toate grijile, de toate necazurile și de toate primejdiile. O, ce liniște, ce putere și ce încredere capeți când Domnul Isus e la cârma vieții tale!

Fratele meu, nu te teme de furtuna încercărilor. Teme-te mai mult de o altă furtună. Căci mai este în marea vieții noastre o furtună cu mult mai primejdioasă. E furtuna despre care zice cântarea bisericească: marea vieții noastre văzând-o înălțându-se de viforul ispitelor.

În acest vifor al ispitelor se îneacă cele mai multe suflete. De furtuna aceasta să ne îngrozim. Furtuna încercărilor este o furtună a Domnului. Dar viforul ispitelor este furtuna celui rău. Și din furtuna aceasta numai Singur Domnul ne poate scăpa.

Isus Mântuitorul l-a chemat pe Petru să pășească peste apă. El ne cheamă și pe noi. Ne cheamă să pășim peste apele acestei lumi, peste apele încercărilor, necazurilor, neajunsurilor și ispitelor.

Mântuitorul ne cheamă să pășim cu îndrăzneală peste valurile acestei lumi. Și cel ce are credință tare, pășește. El umblă pe apă ca pe uscat.

Dragă cititorule, fi și tu un umblător peste apă. Întărește-ți credința. Uită-te țintă la Isus și pășește cu curaj, în Numele Lui, peste orice valuri de încercări și ispite ți-ar ieși în cale.

Umblarea pe apă are o condiție. Să nu te uiți niciodată la apă, ci să te uiți la Domnul care te cheamă să pășești peste apă. Iar când simțești că îți slăbește credința și te cufunzi, întinde-ți mâinile spre Domnul și strigă-L pe El să te scape. Și El îndată te va auzi.

Rugăciune

O Doamne Isuse, Îți mulțumesc că m-ai chemat și pe mine să umblu pe apă. Mi-ai scos mereu în cale apă și valuri înfuriate și m-ai chemat să pășesc peste ele cu îndrăzneală, în Numele Tău.

O, iartă-mă Isuse Doamne că Ți-a trebuit atâta timp și atâta dragoste până m-ai învățat să umblu pe apă.

O, iartă-mă pentru șovăielile mele, pentru puțina mea credință. De atâtea și atâtea ori am început să mă cufund - și Tu Doamne m-ai mustrat blând: puțin credinciosule, de ce te-ai îndoit?... ori nu pentru tine am murit pe Cruce... și m-ai apucat de mână și m-ai scăpat.

Robul Tău se află iarăși pășind peste o apă înfuriată. Întărește credința robului Tău. Întărește-mă să pășesc mereu înainte peste valuri și furtuni, până în clipa când voi scăpa la odihna Ta cea dulce care ne așteaptă pe toți cei ce trăim pentru Tine și ne jertfim pentru Tine.

O Doamne, iartă a mea necredință

cu dar întărește a mea neputință

eu cârma vieții Ție, Doamne, Ți-o dau

la țărmuri s-ajung și mântuire să iau.

Iosif Trifa.