Evanghelia de duminică: cel mai vechi și cel mai bun predicator

În Evanghelia de duminică, Dumnezeu a lăsat să predice moartea. Oh! ce predicator înfricoșat și puternic este moartea! Este cel mai vechi, cel mai înfricoșat și cel mai bun predicator. Parohia lui este lumea întreagă. El predică pe tot locul, în toată lumea și vorbește în orice limbă de pe fața pământului. El vorbește săracilor, ca și bogaților, învățaților ca și proștilor. El vorbește cu multă putere. El face pe toată lumea să plângă. Nu este inimă care să nu se fi mișcat în fața lui și nu sunt ochi care să nu fi plâns în fața predicilor lui.

Strașnic și încăpățânat este acest predicator. El nu vrea să țină seamă de nimic. El răstoarnă de multe ori planurile oamenilor și năvălește cu predica lui acolo unde nu este poftit și așteptat. El pândește pe la toate ușile și ferestrele. El are o cheie cu care poate descuia orice casă, orice palat, orice ascunziș. Nu este pe suprafața pământului vreo încăpere în care să nu poată intra. El năvălește de multe ori cu predicile lui pe la petrecerile din crâșme. El dă buzna pe la baluri și schimbă cheful cu predică înfricoșată.

Biserica lui cea mai puternică este cimitirul. Fiecare piatră de mormânt, fiecare ridicătură de mormânt îi slujește de amvon. Acolo, în biserica cimitirului, cheamă el tot mereu pâlcuri, pâlcuri de ascultători (pe cei ce petrec mortul la groapă) și le predică de pe marginea gropii despre deșertăciunea acestei lumi.

Nimeni nu poate scăpa de predicile acestui predicator. Nimeni nu-l poate alunga. Poți să râzi de predica lui; poți să iei în râs învățăturile și chemările lui; poți să fugi de biserică și de Cuvântul lui Dumnezeu; poți în mânia ta să rupi Biblia, poți să rupi această foaie, acest predicator n-are nici o grijă. El rămâne biruitor. Ca mâine va vorbi de pe marginea mormântului tău.

Oh! Ce predicator înfricoșat este moartea și ce predici puternice spune el! Nimeni nu predică cu atâta putere ca el. Când moare atare zgârcit și nesătul de averi, moartea predicator se suie sus pe hambarele și averile lui, și strigă cu glas tare: iată pe cel ce nu se mai sătura de averi... iată-l că acum le lasă și pleacă din lume gol și sărac de fapte bune...

Când moare cel ce și-a cheltuit sănătatea și viața în pofte și desfătări lumești, moartea predicator mergând cu el la groapă, strigă de răsună toată ulița satului: iată cum se sfârșesc plăcerile și poftele cele lumești... veniți cu toții și vedeți pe cel ce și-a cheltuit viața în zadar...

Când moare bețivul, căzut în atare apă, în zăpadă, sau în bătaie cumplită, moartea strigă de răsună tot satul: iată ce face beția, iată cum încălzește rachia!...

O, ce predici puternice spune moartea! Însă oamenii nici pe acestea nu le ascultă. Se înfioară când le aud, dar îndată le uită.

Dragă cititorule! Moartea este un predicator înfricoșat. Ca mâine va vorbi și de pe marginea mormântului nostru. Toți vom muri. Este însă întrebarea cum vom muri. Cel păcătos va muri în păcatele sale. Aceasta este o moarte înfricoșată; e o moarte după care urmează îndată judecata și osânda de veci. Însă cel credincios a scăpat de frica și puterea morții. Cel ce trăiește o viață cu Domnul și Evanghelia Lui, a trecut din moarte la viață (Ioan 5, 24). Pentru acesta, moartea este o trecere, o mutare acasă la Domnul. Această moarte nu ne mai sperie; dimpotrivă o așteptăm ca pe o solie ce vine să ne ducă acasă. Despre această moarte zicea ap. Pavel că o dorește să-l împreune cu Hristos (Filipeni 1, 23).

O astfel de moarte vei avea și tu cititorule?

Iosif Trifa.