Evanghelia de duminică: Doamne, nu sunt vrednic să intri sub acoperământul meu...
Pr. Iosif Trifa - Tâlcuiri culese din ziare
Acum duminică avem Evanghelia sutașului din Capernaum. Pe când intra Isus în Capernaum, s-a apropiat de El un sutaș, care-L ruga și-I zicea: Doamne, robul meu zace în casă slăbănog, și se chinuiește cumplit. Isus i-a zis: Am să vin și să-l tămăduiesc. Doamne, a răspuns sutașul, nu sunt vrednic să intri sub acoperământul meu; ci zi numai un cuvânt, și robul meu va fi tămăduit. Căci și eu sunt om sub stăpânire; am sub mine ostași, și zic unuia: Du-te! și se duce; altuia: Vino! și vine; și robului meu: Fă cutare lucru! și-l face. Când a auzit Isus aceste vorbe, S-a mirat, și a zis celor ce veneau după El: Adevărat vă spun că nici în Israel n-am găsit o credință așa de mare.
Dar vă spun că vor veni mulți de la răsărit și de la apus, și vor sta la masă cu Avraam, Isaac și Iacov în Împărăția cerurilor. Iar fiii Împărăției vor fi aruncați în întunericul de afară, unde va fi plânsul și scrâșnirea dinților. Apoi a zis sutașului: Du-te, și facă-ți-se după credința ta. Și robul lui s-a tămăduit chiar în ceasul acela (Matei 8, 5-13).
Sutașul din Evanghelie stă în fața noastră cu multă învățătură. El este înainte de toate o pildă de credință vie și tare. El credea și se încredea din tot sufletul său în Mântuitorul, în puterea Lui și ajutorul Lui. Această credință l-a plecat să-L caute pe Isus, și această credință a ajutat la tămăduirea slugii sale. Printr-o credință vie și tare și noi putem dobândi toate cele bune. Toate sunt cu putință celui ce crede, a zis Mântuitorul.
Sutașul din Capernaum este apoi o pildă de iubire. Bolnavul pentru care umbla sutașul pe drumuri și îi cerea cu lacrimi în ochi tămăduire, nu era nici fiul său, nici fiica sa, nici rudenia sa, ci era servitorul său. Și când ne gândim că în acele vremuri, servitorii se vindeau și se cumpărau cu bani ca niște robi și ca niște vite - iată ce pildă de iubire a de-aproapelui său a arătat sutașul.
Dar mai presus de toate, sutașul din Capernaum stă în fața noastră ca o pildă de smerenie și de cunoaștere a stării sale păcătoase. Sutașul avea o credință vie care l-a îngenuncheat neputincios în fața Mântuitorului și l-a făcut să strige: Doamne, nu sunt vrednic să intri în casa mea. Această credință ne trebuie și nouă. Începutul mântuirii noastre sufletești sunt cuvintele sutașului: Doamne, nu sunt vrednic să intri sub acoperământul meu... Doamne, sunt un păcătos, sunt un mare păcătos... casa sufletului mi s-a ruinat, haina mi s-a pătat...
O credință vie trebuie să te ducă și să te îngenuncheze în fața Domnului, așa cum ești. A căuta să te faci mai întâi bun și apoi să vii la Domnul, înseamnă a înjuga boii înapoia carului. Carul mântuirii tale sufletești începe a porni la drum în clipa când ai văzut prăpastia și ai strigat: Doamne scapă-mă... în clipa când ți-ai simțit sufletul întinat în păcate și ai strigat plângând: Doamne spală-mă și fă-mă iarăși curat...
Cei mai mulți creștini își pierd sufletul nu pentru păcate, ci pentru că nu simțesc păcatele.
Mântuitorul a ascultat rugarea sutașului păgân și i-a tămăduit sluga. Oricât de păgân și de păgânit ai fi și tu, dragă cititorule, nu te teme, Mântuitorul te primește și te tămăduiește și pe tine. Un singur lucru se cere de la tine: să te lași doborât de păcat în fața Domnului să-ți lași ochii să plângă și inima să suspine, așteptând iertarea Lui, ajutorul Lui.
O, ce lucru minunat mai văd eu în chipul de sus. Un mai mare al armatei, la porunca căruia tremură sute de oameni, stă smerit în fața Mântuitorului. Ochii mi se umplu de lacrimi când mă uit la chipul de mai sus și mă gândesc la cei mulți, mulți, slujbași creștini de prin cazarme și cancelarii care - cuprinși de păcatul trufiei - înjură pe Bunul Dumnezeu, înjură tot ce are sufletul mai scump și sfânt. Sunt pline satele și orașele de slujbași, care vreau să-și arate puterea lor prin înjurături aspre.
Pe vremea ungurilor ajungea căprar și firăr, cel ce știa înjura mai crâncen (durere, înjurătura a rămas și în cazarma românească). Eu am cunoscut un om cuminte, care îndată ce a ajuns primar în sat, a început să înjure răstit. Sărmanul! În trufia lui, el își închipuia că-i mai tare și mai respectat dacă înjură; el credea că și înjurătura se ține de slujbă, ca și pecetea și protocoalele. Sutașul păgân din Evanghelia de mai sus stă ca o mustrare pentru mulți, mulți slujbași creștini din zilele noastre.
Sutașul nu se simțea vrednic să-L primească pe Isus în casa lui. Își simțea ticăloșia din casa sufletului său. Însă această simțire și recunoaștere a ticăloșiei nu l-a împiedicat să se apropie de Isus și să ceară ajutorul Lui. Poate și pe tine, dragă cititorule, ticăloșia vieții tale te ține departe de Domnul și te oprește să-L primești pe Domnul. Diavolul tocmai cu asta înșală pe om, șoptindu-i mereu: ești prea păcătos, omule, ca să te mai poată iubi Dumnezeu, ești prea ticălos ca să te mai ajute și să te mai asculte. Dar Domnul te iubește și te primește la El așa cum ești. De la tine nu se cere nimic altceva, decât să alergi la El și cu credința sutașului să-L rogi zicând: Mântuitorule Doamne, în casa trupului meu zace un bolnav iubit care cumplit se chinuiește... sufletul meu s-a îmbolnăvit în păcate cumplite și grele... și nimeni nu-l poate tămădui decât Tu, Doctorul Cel mare al sufletelor noastre... pe Tine Doamne Te rog și în fața Ta stau ca să primesc iertare, milă și tămăduire...
Când astfel ai ajuns să stai în fața Mântuitorului, îndată vei simți cum bolnavul tău suflet se tămăduiește și viața ta se umple de o ușurare, de o binecuvântare, de o fericire și o mulțumire pe care n-ai avut-o și n-ai cunoscut-o. Încearcă și vezi!
Iosif Trifa.