Evanghelia de duminică: căutaţi la păsările cerului şi la crinii câmpului (1)

Zis-a Domnul: Ochiul este lumina trupului. Dacă ochiul tău este sănătos, tot trupul tău va fi plin de lumină; dar dacă ochiul tău este rău, tot trupul tău va fi plin de întuneric. Aşa că, dacă lumina care este în tine este întuneric, cât de mare trebuie să fie întunericul acesta! Nimeni nu poate sluji la doi stăpâni. Căci sau va urî pe unul şi va iubi pe celălalt, sau va ţinea la unul şi va nesocoti pe celălalt: Nu puteţi sluji lui Dumnezeu şi lui Mamona. De aceea, vă spun: Nu vă îngrijoraţi de viaţa voastră, gândindu-vă ce veţi mânca, sau ce veţi bea; nici de trupul vostru, gândindu-vă cu ce vă veţi îmbrăca. Oare nu este viaţa mai mult decât hrana, şi trupul mai mult decât îmbrăcămintea? Uitaţi-vă la păsările cerului: ele nici nu seamănă, nici nu seceră, şi nici nu strâng nimic în grânare; şi totuşi, Tatăl vostru cel ceresc le hrăneşte. Oare nu sunteţi voi cu mult mai de preţ decât ele? Şi apoi, cine dintre voi, chiar îngrijorându-se, poate să adauge măcar un cot la înălţimea lui? Şi de ce vă îngrijoraţi de îmbrăcăminte?

Uitaţi-vă cu băgare de seamă cum cresc crinii de pe câmp: ei nici nu torc, nici nu ţes; totuşi, vă spun că nici chiar Solomon, în toată slava lui, nu s-a îmbrăcat ca unul din ei. Aşa că, dacă astfel îmbracă Dumnezeu iarba de pe câmp, care astăzi este, dar mâine va fi aruncată în cuptor, nu vă va îmbrăca El cu mult mai mult pe voi, puţin credincioşilor? Nu vă îngrijoraţi dar, zicând: Ce vom mânca? Sau: Ce vom bea? Sau: Cu ce ne vom îmbrăca? Fiindcă toate aceste lucruri neamurile le caută. Tatăl vostru Cel ceresc ştie că aveţi trebuinţă de ele. Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui, şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra (Matei 6, 22-33).

Acum duminică avem o Evanghelie din cele mai frumoase şi plină de adânci învăţături. Începe această Evanghelie aşa de frumos prin a spune că luminătorul trupului este ochiul. N-are nici un preţ viaţa aceasta pământească, dacă n-ai vedere; dacă n-ai ochi sănătoşi. Aşa e şi cu viaţa sufletească. N-are nici un preţ viaţa cea sufletească, dacă ochii tăi cei sufleteşti sunt stricaţi, dacă vederea ta cea sufletească e stricată, dacă îţi lipseşte lumina sufletului. Această lumină este Isus Mântuitorul, căci El a zis: Eu sunt Lumina lumii; cine Mă urmează pe Mine, nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii (Ioan 8, 12). Această lumină a lui Hristos îţi deschide ochii să vezi rosturile acestei vieţi; ca să te afli pe tine însuţi şi rostul vieţii tale. Dacă n-ai această lumină, ochi ai, dar nu vezi (Psalm 134, 16). Răului zici că este bun şi binelui zici că este rău, întunericul îl numeşti lumină şi lumina întuneric, amarul dulce şi dulcele amar (Isaia 5, 20). O, ce de creştini sunt cărora le lipseşte această lumină a vieţii, a sufletului!

Nu puteţi sluji la doi domni, şi lui Dumnezeu şi lui mamona... zice mai departe Evanghelia. Cu litere de aur ar trebui scrise aceste cuvinte pe pereţii caselor noastre, şi mai ales în inimile noastre, căci cei mai mulţi creştini îşi pierd sufletul şi viaţa de veci tocmai pentru că îşi închipuie că pot sluji deodată şi lui Dumnezeu şi diavolului. Viaţa creştinilor de azi s-ar putea împărţi în trei feluri de slujiri. În clasa întâi sunt cei mulţi, mulţi, care slujesc numai diavolului, adică cei care înoată în păcate şi fărădelegi, şi de cele sufleteşti nici habar nu au. În clasa a doua sunt cei puţini, puţini, care slujesc numai lui Dumnezeu trăind o viaţă cu Domnul şi Evanghelia Lui. Între aceste două clase stă apoi mulţimea cea mare a celor care umblă să slujească şi lui Dumnezeu şi lui mamona. Aceştia sunt cei despre care zice într-alt chip Scriptura că sunt nici reci, nici fierbinţi, ci căldicei (Apoc. 3, 15). De multe ori pe aceştia din urmă îi atragi mai greu în slujba Domnului, decât pe cei reci de tot. De ce? Pentru că cel pângărit, când Îl află şi Îl primeşte cu adevărat pe Domnul, se schimbă dintr-odată cu totul; din slujba diavolului trece dintr-odată cu totul în slujba Domnului, din rece se face fierbinte, dar pe cel căldicel, diavolul îl înşală cu şoapta să creadă că el îşi face datoria, că face destul pentru Dumnezeu şi sufletul său.

Un ostaş din Oastea Domnului îmi scrie că la început îşi zicea: da ce vorbă o mai fi şi asta, ostaşul lui Hristos?... că doară şi eu slujesc lui Hristos... că doară nici eu nu slujesc diavolului... merg la biserică... îmi fac rugăciunile... postesc... însă mai târziu - scrie ostaşul - m-am întrebat în mine: oare slujesc eu numai lui Hristos? Viaţa mea şi inima mea au răspuns: ba! Viaţa mea şi inima mea parcă mă mustra zicându-mi: suflete dragă, bagă de seamă că tu umbli să slujeşti şi lui Dumnezeu şi diavolului. Dimineaţa te rogi lui Dumnezeu, dar mai târziu Îl sudui pe Dumnezeu... Duminică dimineaţa mergi la biserică şi te închini lui Dumnezeu, dar după amiază te duci la crâşmă şi te închini şi diavolului cu beţie, sudalme, etc... Posteşti de mâncări, dar nu şi de faptele cele rele... Aceste cugetări - scrie ostaşul - m-au îndemnat să intru în Oastea Domnului cu hotărârea să slujesc numai lui Hristos.

O, ce mare înşelător e diavolul! El nu umblă să-l rupă pe om cu totul de Dumnezeu; îşi dă seama că acest lucru ar fi mai greu. Înşală însă Satana pe creştini cu şoapta că şi-au făcut datoria faţă de suflet, că sunt destul de calzi pentru Dumnezeu. Da ce? - zice Satana - doară na-i să te faci călugăr mai omule!... de ce să te laşi de bucuriile şi plăcerile vieţii?... ţi-ai făcut datoria faţă de suflet... viaţa îşi cere şi ea plăcerile ei... aşa-i făcută viaţa - şopteşte Satana - că trebuie ici colea să mai şi înşeli, să mai şi minţi, să mai şi furi, etc.

Cu astfel de şoapte înşală Satana pe oameni să creadă că pot sluji şi lui Dumnezeu şi lui mamona.

Împotriva acestei înşelăciuni diavoleşti este numai o singură cale de scăpare: să-L primeşti pe Mântuitorul ca pe un Stăpân, Poruncitor şi Împărat al sufletului. N-au primit creştinii de azi aşa pe Mântuitorul, căci când astfel Îl primeşti, atunci Satana nu te mai poate trage în slujba lui, atunci eşti robul Domnului şi Îi slujeşti Lui cu toate faptele tale, cu toate vorbele tale, cu toate purtările tale, cu toată inima ta şi cu tot sufletul tău. Astfel slujeşti tu lui Dumnezeu?

Evanghelia de duminică ne învaţă mai departe să aruncăm toate grijile vieţii noastre asupra Domnului; să căutăm mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu, grija de suflet, căci apoi Tatăl ceresc are El grijă de noi, aşa cum are grijă de păsările cerului şi de crinii câmpului. Mare şi frumos adevăr spune Evanghelia! Dar acest adevăr - s-o spunem adevărat - multora li se pare o glumă, un lucru de zâmbit. Acest adevăr îl poate pricepe şi îl poate simţi şi avea în viaţa lui, numai cel ce trăieşte o viaţă cu Domnul şi Evanghelia Lui, numai cel ce este un adevărat copil al lui Dumnezeu.

Când eşti cu adevărat un copil al lui Dumnezeu, atunci Tatăl ceresc are grijă de tine până în cele mai mici amănunte. Văzut-aţi cum sunt copiii: n-au nici o grijă şi nu cunosc grija vieţii; aşa e şi cu noi când suntem cu adevărat copiii lui Dumnezeu; deodată scăpăm de toate grijile şi necazurile. Tatăl ceresc le ia asupră-Şi.

Când trăieşti o viaţă cu Domnul, atunci între tine şi grijile, necazurile vieţii, stă Domnul; atunci tu nu vezi necazurile, ci vezi pe Domnul. Însă cei necredincioşi nu pot vedea pe Domnul de mulţimea necazurilor. Necredinţa - sau mai bine zis puţina credinţă - pune între om şi Dumnezeu, necazurile. Puţin credinciosul se uită la necazuri, nu la Domnul, sau mai bine zis, nu poate vedea pe Domnul, de mulţimea necazurilor.

În psaltire este un minunat psalm de întregire la Evanghelia de duminică. E psalmul 22: Domnul este Păstorul meu; nu voi duce lipsă de nimic. El mă paşte în păşuni verzi şi mă duce la ape de odihnă... O, ce Păstor bun este Domnul şi ce păşuni minunate are El, dar dacă vrei să fi îngrijit de El, trebuie să fii oaia Lui, trebuie să fi în turma Lui şi să asculţi de El. Aici e taina Evangheliei de duminică: dacă vrei să scapi de greutăţile şi necazurile vieţii, intră cu adevărat în turma lui Isus şi te fă cu adevărat o oaie ascultătoare de El. O, ce viaţă uşoară şi dulce trăieşte cel care este cu adevărat un copil al Domnului şi o oaie din turma Lui! El are grijă de tine (Psalm 30, 25), spre El arunci grija ta şi El te hrăneşte.

Să nu fiu rău înţeles. Nu cumva să creadă cineva că Evanghelia ar învăţa prin aceasta lene şi nepăsare; ar învăţa să aştepte omul să-i dea Domnul de-a gata tot ce-i trebuie. Păsările cerului - la pilda cărora ne mână Evanghelia - sunt pilde de hărnicie; ele aleargă toată ziua după hrana lor - (mergi leneşule la furnică, zice înţeleptul Solomon). Înţelesul Evangheliei e să cauţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu, grija sufletului, căci apoi sporul şi binecuvântarea lui Dumnezeu se pogoară şi în lucrul mâinilor tale. Să fi, să te faci cu adevărat un copil al Domnului şi o oaie din turma Lui - şi apoi El va îngriji de tine şi de lipsurile tale. O, ce viaţă dulce şi uşoară este aceasta! Trăieşti tu cititorule o astfel de viaţă?

Iosif Trifa.