Evanghelia de duminică: Isus vindecă doi orbi

Evanghelia de duminică ne spune cum a tămăduit Isus pe doi orbi care strigau după El: Când a plecat de acolo, s-au luat după Isus doi orbi, care strigau şi ziceau: Ai milă de noi, Fiul lui David! După ce a intrat în casă, orbii au venit la El. Şi Isus le-a zis: Credeţi că pot face lucrul acesta? Da, Doamne, I-au răspuns ei. Atunci, S-a atins de ochii lor, şi a zis: Facă-vi-se după credinţa voastră! Şi li s-au deschis ochii. Isus le-a poruncit cu tot dinadinsul şi le-a zis: Vedeţi, să nu ştie nimeni. Dar ei, cum au ieşit afară, au răspândit vestea despre El în tot ţinutul acela. Pe când plecau orbii aceştia, iată că au adus la Isus un mut îndrăcit. După ce a fost scos dracul din el, mutul a vorbit. Şi noroadele, mirate, ziceau: Niciodată nu s-a văzut aşa ceva în Israel! Dar fariseii ziceau:

Cu ajutorul domnului dracilor scoate El dracii! Isus străbătea toate cetăţile şi satele, învăţând pe norod în sinagogi, propovăduind Evanghelia Împărăţiei, şi vindecând orice fel de boală şi orice fel de neputinţă, care era în norod (Matei 9, 27-35).

În decursul duminicilor de peste an mai sunt încă două Evanghelii cu tămăduire de orbi: Evanghelia cu orbul cel din naştere şi cu orbul de la Ierihon. La fiecare vom da un tâlc separat.

La Evanghelia aceasta vom spune ceva despre orbia sufletească ce o fac patimile şi păcatele, şi despre tămăduirea acestei orbii.

Grozavă este orbia ochilor. Ea răpeşte omului darul cel mai scump: vederea şi lumina. Pe cei ce trăiesc în această grozavă osândă datori suntem cu toţii să-i compătimim şi să-i ajutăm. Vom spune însă că afară de orbia aceasta care cerşeşte pe lângă margini de drumuri - este şi o altă orbie, mai cumplită şi mai rea decât cea trupească. E orbia cea sufletească. Este orbia pe care o fac patimile şi păcatele. Patimile cele rele şi păcatele strică vederea cea sufletească; strică ochii cei sufleteşti. Ce orb cumplit este spre pildă mâniosul. Doi oameni ce nu se pot vedea de mânie, sunt doi orbi. Ce orb grozav este spre pildă desfrânatul. Nu mai vede nimic curat şi sfânt şi merge înainte orbeşte pe calea pierzării. Ce cumplită orbie sufletească face spre pildă beţia. Beatul şi beţivul e un orb pe care diavolul îl duce de mână şi face ce vrea cu el.

Orbia are mai multe trepte. Întâi, cel atins de beteşugul orbiei, începe a vedea rău; mai târziu abia vede ca printr-o sită şi pe urmă nu mai vede nimic... ajunge la bâtă şi trebuie să-l ducă alţii.

Astfel de trepte are şi orbia cea sufletească. Omul ce se dă după patimi şi păcate începe a-şi pierde mereu, mereu, vederea sufletească până ce ajunge la bâtă, până ce ajunge în grozava stare de a fi purtat în toate părţile de diavoleştile patimi, aşa precum pe cel orb îl duce altul de mână. Ah, ce stare grozavă este aceasta! Cumplită este orbia cea trupească, dar cu mult mai cumplită este orbia cea sufletească!

Predica unei oarbe

Undeva am citit că o femeie şi-a pierdut vederea la 40 de ani. Oamenii o deplângeau, dar ea le răspundea: O, dragii mei, eu nu sunt de plâns. Eu am fost o femeie cufundată în toate fărădelegile şi păcatele... Domnul mi-a trimis această orbie ca să mă scoată din adâncul pierzării... eu am trăit până acum în cel mai adânc întuneric... am trăit în cea mai grozavă orbie sufletească... eu abia acuma, după ce am orbit, încep să văd... abia acum încep să văd rosturile vieţii mele... eu mulţumesc lui Dumnezeu că mi-a închis ochii cei trupeşti şi mi-a deschis ochii cei sufleteşti ca să văd trecutul meu; să văd pierzarea mea şi să văd pe scumpul meu Mântuitor şi mântuirea mea... o, dragii mei, nu mă plângeţi pe mine, ci plângeţi pe cei care au ochi, dar nu văd pierzarea în care trăiesc...

Minunată predică şi plină de învăţătură pentru cei care au ochi, dar nu văd.

O altă orbie tot atât de rea este apoi şi orbia celor ce îşi închipuie că au vedere sufletească şi văd. O astfel de orbie vedem şi în Evanghelia de duminică. Fariseii ziceau că Isus face minunile cu ajutorul dracilor. Era această orbie sufletească mai rea decât orbia cea trupească a celor doi orbi care strigau pe Isus să-i miluiască. Aceştia erau nişte orbi cărora nu le trebuia mântuire.

E plină şi lumea de azi de astfel de orbi. Despre unii ca aceştia zice spre pildă ev. Ioan: Dacă zice cineva: Eu iubesc pe Dumnezeu, şi urăşte pe fratele său, este un mincinos (1 Ioan 4, 20). Numai atunci când te apropii de oameni cu chemările mântuirii sufleteşti, vezi câtă orbie sufletească este în lume. Când te apropii de cel păcătos şi îl chemi la mântuire spunându-i că este sărac, gol şi orb (Apoc. 3, 17), îţi sare îndată cu vorba: da, ce vii la mine cu astfel de vorbe... eu sunt doar creştin după toată regula... du-te la păgânii de prin Africa de le spune astfel de lucruri... auzi îndrăzneală?... pe mine, om după toată rânduiala, vine să mă facă orb, gol şi mort?...

Bătrânul şi stelele

Despre un bătrân am auzit că la bătrâneţe, slăbindu-i vederea, zicea către cei din jurul său: cum s-a mai schimbat lumea, dragii mei, când eram eu mai tânăr, cerul era încărcat de stele, dar acuma şi stelele de pe cer s-au împuţinat!...

În zadar îi spuneau oamenii că stelele sunt tot atâtea, numai vederea lui a slăbit - bătrânul ţinea sus şi tare că s-au împuţinat stelele.

În chipul acesta sunt şi cei care îşi închipuie că ei văd şi sunt sănătoşi cu ochii cei sufleteşti. În zadar le spui că ochii lor au slăbit, că stăruie în păcatele lor. Astfel de orbi sunt mai greu de tămăduit decât cei orbi de tot. Despre Isus nu ne spune nici o Evanghelie că ar fi tămăduit pe vreunul dintre fariseii sau cărturarii cei orbi cu sufletul.

O, ce lucru grozav este a trăi o viaţă de orbie sufletească! Şi oh, ce de orbie sufletească este azi în lume! Domnul veacului acestuia (diavolul) parcă a orbit cu totul minţile necredincioşilor ca să nu vadă strălucind Evanghelia lui Hristos (2 Cor. 4, 4).

Ochii, mintea şi celelalte daruri ce li s-au dat oamenilor, nu mai caută să vadă adevărul şi lumina, ci caută păcatul, întunericul.

Miss Gilbertson

Ziarele aduc o ştire interesantă. O domnişoară din America, miss Gilbertson, fiica unui mare bogătan din New York e pe cale a-şi pierde vederea. Toţi medicii îi spun că în termen de un an va orbi de tot. Şi ce credeţi că face d-ra în faţa acestei nenorociri? Firesc ar fi ca până când Dumnezeu îi mai îngăduie darul vederii, să-l folosească citind Biblia, cercetând biserica şi folosindu-şi vederea ochilor pentru lucruri bune.

Dar d-ra a hotărât altcum şi ea îşi foloseşte vederea ce o mai are cercetând zi de zi cinematografele, teatrele şi alte privelişti lumeşti.

Cam aşa sunt şi oamenii de azi. Moartea îi ameninţă să le ia azi, mâine vederea şi viaţa, dar ei îşi cheltuiesc darurile cele sufleteşti, pentru cele lumeşti. Lucraţi până e ziuă, zice Evanghelia - omul o foloseşte spre cele rele.

Cei ce suflă în soare

O, ce dar mare este nouă vederea cea trupească şi sufletească! O, ce dar mare este nouă lumina lui Hristos care ne arată calea vieţii (Ioan 8, 12). Lumina lui Hristos luminează tuturor, dar nu toţi folosesc darul ei.

De s-ar strânge la un loc toţi oamenii din lume şi ar sufla în lumina lui Hristos, încercarea lor ar fi tot atât de neputincioasă ca şi când ar sufla să stingă soarele.

Pe de altă parte şi un prunc rău îşi poate închide ochii să nu vadă soarele, sau se poate ascunde de el. Soarele nu se poate stinge, dar şi un prunc rău îşi poate închide ochii sau se poate ascunde să nu-l vadă.

Cei orbi cu sufletul n-au nici un folos de lumina lui Hristos. Ei trebuie să-şi recapete mai întâi vederea sufletească, iar acest lucru îl face şi azi credinţa şi Mântuitorul. Cei orbiţi de patimi şi păcate trebuie aduşi la Mântuitorul.

Să trezim în cei orbiţi de patimi şi păcate, dorinţa de a vedea. Spuneţi-le celor orbiţi de patimi cât de fioros este întunericul cel sufletesc. Spuneţi-le că diavoleştile patimi îi duc de mână în drumul spre iad.

Spuneţi-le că Isus Mântuitorul îi poate scăpa de această pierzare. Spuneţi-le să strige şi ei cu cei doi orbi din Evanghelie: Isuse, Fiul lui Dumnezeu, fie-Ţi milă de noi şi ne scapă de orbia cea sufletească!

Spuneţi-le că Isus cere şi de la ei răspunsul de credinţă pe care l-a cerut de la cei doi orbi: credeţi voi că Eu pot face aceasta?...

Da! Credem Isuse Doamne şi cu lacrimi ne rugăm Ţie: fiind orbiţi la ochii sufletului, venim la Tine ca şi orbul cel din naştere, strigând către Tine în căinţă: luminează Hristoase ochii sufletului nostru, ca nu cândva să adormim în păcate de moarte!

Iosif Trifa.