Evanghelia de duminică: Isus vindecă doi orbi
Pr. Iosif Trifa - Tâlcuiri culese din ziare
Evanghelia de duminică ne spune cum a tămăduit Isus pe doi orbi care strigau după El: Când a plecat de acolo, s-au luat după Isus doi orbi, care strigau și ziceau: Ai milă de noi, Fiul lui David! După ce a intrat în casă, orbii au venit la El. Și Isus le-a zis: Credeți că pot face lucrul acesta? Da, Doamne, I-au răspuns ei. Atunci, S-a atins de ochii lor, și a zis: Facă-vi-se după credința voastră! Și li s-au deschis ochii. Isus le-a poruncit cu tot dinadinsul și le-a zis: Vedeți, să nu știe nimeni. Dar ei, cum au ieșit afară, au răspândit vestea despre El în tot ținutul acela. Pe când plecau orbii aceștia, iată că au adus la Isus un mut îndrăcit. După ce a fost scos dracul din el, mutul a vorbit. Și noroadele, mirate, ziceau: Niciodată nu s-a văzut așa ceva în Israel! Dar fariseii ziceau:
Cu ajutorul domnului dracilor scoate El dracii! Isus străbătea toate cetățile și satele, învățând pe norod în sinagogi, propovăduind Evanghelia Împărăției, și vindecând orice fel de boală și orice fel de neputință, care era în norod (Matei 9, 27-35).
În decursul duminicilor de peste an mai sunt încă două Evanghelii cu tămăduire de orbi: Evanghelia cu orbul cel din naștere și cu orbul de la Ierihon. La fiecare vom da un tâlc separat.
La Evanghelia aceasta vom spune ceva despre orbia sufletească ce o fac patimile și păcatele, și despre tămăduirea acestei orbii.
Grozavă este orbia ochilor. Ea răpește omului darul cel mai scump: vederea și lumina. Pe cei ce trăiesc în această grozavă osândă datori suntem cu toții să-i compătimim și să-i ajutăm. Vom spune însă că afară de orbia aceasta care cerșește pe lângă margini de drumuri - este și o altă orbie, mai cumplită și mai rea decât cea trupească. E orbia cea sufletească. Este orbia pe care o fac patimile și păcatele. Patimile cele rele și păcatele strică vederea cea sufletească; strică ochii cei sufletești. Ce orb cumplit este spre pildă mâniosul. Doi oameni ce nu se pot vedea de mânie, sunt doi orbi. Ce orb grozav este spre pildă desfrânatul. Nu mai vede nimic curat și sfânt și merge înainte orbește pe calea pierzării. Ce cumplită orbie sufletească face spre pildă beția. Beatul și bețivul e un orb pe care diavolul îl duce de mână și face ce vrea cu el.
Orbia are mai multe trepte. Întâi, cel atins de beteșugul orbiei, începe a vedea rău; mai târziu abia vede ca printr-o sită și pe urmă nu mai vede nimic... ajunge la bâtă și trebuie să-l ducă alții.
Astfel de trepte are și orbia cea sufletească. Omul ce se dă după patimi și păcate începe a-și pierde mereu, mereu, vederea sufletească până ce ajunge la bâtă, până ce ajunge în grozava stare de a fi purtat în toate părțile de diavoleștile patimi, așa precum pe cel orb îl duce altul de mână. Ah, ce stare grozavă este aceasta! Cumplită este orbia cea trupească, dar cu mult mai cumplită este orbia cea sufletească!
Predica unei oarbe
Undeva am citit că o femeie și-a pierdut vederea la 40 de ani. Oamenii o deplângeau, dar ea le răspundea: O, dragii mei, eu nu sunt de plâns. Eu am fost o femeie cufundată în toate fărădelegile și păcatele... Domnul mi-a trimis această orbie ca să mă scoată din adâncul pierzării... eu am trăit până acum în cel mai adânc întuneric... am trăit în cea mai grozavă orbie sufletească... eu abia acuma, după ce am orbit, încep să văd... abia acum încep să văd rosturile vieții mele... eu mulțumesc lui Dumnezeu că mi-a închis ochii cei trupești și mi-a deschis ochii cei sufletești ca să văd trecutul meu; să văd pierzarea mea și să văd pe scumpul meu Mântuitor și mântuirea mea... o, dragii mei, nu mă plângeți pe mine, ci plângeți pe cei care au ochi, dar nu văd pierzarea în care trăiesc...
Minunată predică și plină de învățătură pentru cei care au ochi, dar nu văd.
O altă orbie tot atât de rea este apoi și orbia celor ce își închipuie că au vedere sufletească și văd. O astfel de orbie vedem și în Evanghelia de duminică. Fariseii ziceau că Isus face minunile cu ajutorul dracilor. Era această orbie sufletească mai rea decât orbia cea trupească a celor doi orbi care strigau pe Isus să-i miluiască. Aceștia erau niște orbi cărora nu le trebuia mântuire.
E plină și lumea de azi de astfel de orbi. Despre unii ca aceștia zice spre pildă ev. Ioan: Dacă zice cineva: Eu iubesc pe Dumnezeu, și urăște pe fratele său, este un mincinos (1 Ioan 4, 20). Numai atunci când te apropii de oameni cu chemările mântuirii sufletești, vezi câtă orbie sufletească este în lume. Când te apropii de cel păcătos și îl chemi la mântuire spunându-i că este sărac, gol și orb (Apoc. 3, 17), îți sare îndată cu vorba: da, ce vii la mine cu astfel de vorbe... eu sunt doar creștin după toată regula... du-te la păgânii de prin Africa de le spune astfel de lucruri... auzi îndrăzneală?... pe mine, om după toată rânduiala, vine să mă facă orb, gol și mort?...
Bătrânul și stelele
Despre un bătrân am auzit că la bătrânețe, slăbindu-i vederea, zicea către cei din jurul său: cum s-a mai schimbat lumea, dragii mei, când eram eu mai tânăr, cerul era încărcat de stele, dar acuma și stelele de pe cer s-au împuținat!...
În zadar îi spuneau oamenii că stelele sunt tot atâtea, numai vederea lui a slăbit - bătrânul ținea sus și tare că s-au împuținat stelele.
În chipul acesta sunt și cei care își închipuie că ei văd și sunt sănătoși cu ochii cei sufletești. În zadar le spui că ochii lor au slăbit, că stăruie în păcatele lor. Astfel de orbi sunt mai greu de tămăduit decât cei orbi de tot. Despre Isus nu ne spune nici o Evanghelie că ar fi tămăduit pe vreunul dintre fariseii sau cărturarii cei orbi cu sufletul.
O, ce lucru grozav este a trăi o viață de orbie sufletească! Și oh, ce de orbie sufletească este azi în lume! Domnul veacului acestuia (diavolul) parcă a orbit cu totul mințile necredincioșilor ca să nu vadă strălucind Evanghelia lui Hristos (2 Cor. 4, 4).
Ochii, mintea și celelalte daruri ce li s-au dat oamenilor, nu mai caută să vadă adevărul și lumina, ci caută păcatul, întunericul.
Miss Gilbertson
Ziarele aduc o știre interesantă. O domnișoară din America, miss Gilbertson, fiica unui mare bogătan din New York e pe cale a-și pierde vederea. Toți medicii îi spun că în termen de un an va orbi de tot. Și ce credeți că face d-ra în fața acestei nenorociri? Firesc ar fi ca până când Dumnezeu îi mai îngăduie darul vederii, să-l folosească citind Biblia, cercetând biserica și folosindu-și vederea ochilor pentru lucruri bune.
Dar d-ra a hotărât altcum și ea își folosește vederea ce o mai are cercetând zi de zi cinematografele, teatrele și alte priveliști lumești.
Cam așa sunt și oamenii de azi. Moartea îi amenință să le ia azi, mâine vederea și viața, dar ei își cheltuiesc darurile cele sufletești, pentru cele lumești. Lucrați până e ziuă, zice Evanghelia - omul o folosește spre cele rele.
Cei ce suflă în soare
O, ce dar mare este nouă vederea cea trupească și sufletească! O, ce dar mare este nouă lumina lui Hristos care ne arată calea vieții (Ioan 8, 12). Lumina lui Hristos luminează tuturor, dar nu toți folosesc darul ei.
De s-ar strânge la un loc toți oamenii din lume și ar sufla în lumina lui Hristos, încercarea lor ar fi tot atât de neputincioasă ca și când ar sufla să stingă soarele.
Pe de altă parte și un prunc rău își poate închide ochii să nu vadă soarele, sau se poate ascunde de el. Soarele nu se poate stinge, dar și un prunc rău își poate închide ochii sau se poate ascunde să nu-l vadă.
Cei orbi cu sufletul n-au nici un folos de lumina lui Hristos. Ei trebuie să-și recapete mai întâi vederea sufletească, iar acest lucru îl face și azi credința și Mântuitorul. Cei orbiți de patimi și păcate trebuie aduși la Mântuitorul.
Să trezim în cei orbiți de patimi și păcate, dorința de a vedea. Spuneți-le celor orbiți de patimi cât de fioros este întunericul cel sufletesc. Spuneți-le că diavoleștile patimi îi duc de mână în drumul spre iad.
Spuneți-le că Isus Mântuitorul îi poate scăpa de această pierzare. Spuneți-le să strige și ei cu cei doi orbi din Evanghelie: Isuse, Fiul lui Dumnezeu, fie-Ți milă de noi și ne scapă de orbia cea sufletească!
Spuneți-le că Isus cere și de la ei răspunsul de credință pe care l-a cerut de la cei doi orbi: credeți voi că Eu pot face aceasta?...
Da! Credem Isuse Doamne și cu lacrimi ne rugăm Ție: fiind orbiți la ochii sufletului, venim la Tine ca și orbul cel din naștere, strigând către Tine în căință: luminează Hristoase ochii sufletului nostru, ca nu cândva să adormim în păcate de moarte!
Iosif Trifa.