Evanghelia de duminică: voi sunteți lumina lumii (1)
Pr. Iosif Trifa - Tâlcuiri culese din ziare
Acum duminică ar trebui să avem la rând Evanghelia cu săturarea celor 5000 în pustie. După ce însă acum sâmbătă avem praznicul sf. Ilie prorocul, avem la rând Evanghelia ce se citește în duminicile dinaintea prăznuirii sfinților.
Voi sunteți lumina lumii. O cetate așezată pe un munte, nu poate să rămână ascunsă. Și oamenii n-aprind lumina ca s-o pună sub obroc, ci o pun în sfeșnic, și luminează tuturor celor din casă. Tot așa să lumineze și lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune, și să slăvească pe Tatăl vostru, care este în ceruri (Matei 5, 14-16).
Isus Mântuitorul a zis despre Sine: Eu sunt Lumina lumii (Ioan 8, 12). Isus îi numește și pe apostolii Săi lumina lumii. Prorocii au fost și ei o lumină a lumii. Urmașii apostolilor (episcopii, preoții) sunt și ei o lumină a lumii. Mai mult decât atât: fiecare creștin adevărat trebuie să fie o lumină care strălucește prin faptele sale.
Este însă un anumit raport între aceste lumini, iar acest raport îl vom afla cercetând lumina și luminile din lumea aceasta.
Soarele este izvorul luminii și tuturor luminilor din lumea aceasta. Fără lumina soarelui n-ar fi nici o lumină și nici o viață pe pământ. Toate luminile de pe pământ - până chiar și lumina lunii și a stelelor - pălesc în fața luminii soarelui.
Trebuie apoi să știm că toate felurile de lumini din lume își au indirect puterea lor de la izvorul cel mare de lumină: de la soare.
O pildă. Despre cărbunii de piatră s-a constatat că au fost cândva păduri seculare pe care soarele le-a copt mii de ani și pe urmă le-a acoperit pământul. Cărbunii scoși din pământ dau înapoi căldura și lumina pe care au sorbit-o de la soare.
Lemnele când ard nu fac altceva decât dau afară căldura și lumina pe care au strâns-o de la soare. Orice fel de lumină din lume își are izvorul ei, indirect, de la soare. Chiar și luna de pe cer, n-are nici un fel de lumină a sa. E o lume rece, stinsă și moartă. Lumina ei o capătă de la soare și ne-o dă nouă.
Întocmai așa stau lucrurile și cu lumina cea sufletească, din lumea mea cea sufletească. Isus Hristos este lumina cea mare a lumii. La împlinirea vremii, El a răsărit ca un soare al dreptății (Maleahi 3, 20-25). El luminează pe orice om, venind în lume (Ioan 1, 9). Fără lumina Lui nu este lumină și viață sufletească, întocmai precum fără soare nu poate fi lumină și viață pământească. Toate luminile sufletești își au izvorul în lumina cea mare a lui Hristos.
Lumina lui Hristos luminează tuturor; luminile din această lume vin de la cei care au primit lumină din lumina lui Hristos.
Oamenii folosesc multe feluri de lumini, unele mai mari, altele mai mici, unele mai slabe, dar fiecare își are rostul ei și își face slujba ei.
Ce slujbă binecuvântată face, spre pildă, farul cel luminos care arată noaptea calea vapoarelor călătoare pe întinsul apelor mării! Dar o slujbă tot atât de binecuvântată face și luminița cea mică de ceară ce străjuie noaptea la căpătâiul unul bolnav sărman. În casă lampa, pe stradă felinarul, în biserică luminile și candelele, fiecare fel de lumină își face slujba ei. Alături de lumina electrică își face slujba și opaițul cel mic.
Întocmai așa și în lumea cea sufletească; creștinii luminează după darul ce li s-a dat de sus și după puterea lor sufletească. Despre apostoli Mântuitorul a zis: voi sunteți lumina lumii. Aceasta este o lumină mai mare. Viața sfinților proroci și apostoli (și urmașilor lor) este o lumină mai mare. O lumină mai mare este și Biserica lui Hristos, este și Biblia, Cuvântul lui Dumnezeu.
Urmează apoi la rând luminile cele mai mărunte. Fiecare creștin adevărat trebuie să fie o lumină sufletească. Viața și faptele fiecărui creștin trebuie să strălucească în întunericul acestei lumi (Filipeni 2, 15). Noi trebuie să sorbim în sufletul nostru lumina lui Hristos, pentru ca pe urmă să putem lumina și pe alții. Dar oricui va bea din apa pe care i-o voi da Eu, în veac nu-I va fi sete; ba încă apa, pe care i-o voi da Eu, se va preface în el într-un izvor de apă, care va țâșni în viața veșnică (Ioan 4, 14). Întocmai așa și lumina lui Hristos din sufletul vostru trebuie să lumineze și pe alții.
Precum luna dă pământului lumina pe care o primește de la soare, așa și noi trebuie să dăm și altora lumina pe care o primim de la Hristos. Precum lemnele aprinse dau înapoi căldura și lumina primite de la soare, așa și noi - aprinși de focul Duhului Sfânt - trebuie să dăm în lume lumina și căldura pe care le-am primit de la soarele dreptății.
Un creștin adevărat este o lumină a lui Hristos. Este o lumină sufletească, chiar și dacă n-ar vorbi nimic despre Hristos. El luminează prin faptele sale. Ce predică puternică și ce lumină puternică este predica și lumina faptelor!
Fiecare lumină, oricât de mică și de slabă ar fi ea, își are rostul ei și slujba ei. Fiecare creștin adevărat trebuie să fie o lumină, mai mică sau mai mare, mai slabă sau mai tare, așa după cum Dumnezeu S-a îndurat să-i dea un dar mai mare sau mai mic... și după cum el însuși și-a strâns în candela sufletului său untdelemn mai mult sau mai puțin (unii vreau să fie luminători fără a-și strânge untdelemn în candelă). Oricât de mică ar fi candela unui suflet, ea își are slujba ei în lucrul Evangheliei. Și cel mai mic opaiț, face adeseori o slujbă foarte mare.
De când eram preot la țară îmi aduc aminte de o femeie bătrână ce locuia lângă un râu pe unde trecea și drumul de țară. De câte ori creșteau apele râului, bătrâna ținea toată noaptea un opaiț aprins în fereastra casei. Drumul trecea pe lângă o prăpastie a râului; un singur pas greșit - și călătorul aluneca în gura morții. În câteva rânduri, opaițul bătrânei a scăpat pe trecători de la moarte. Opaițul babei era și el un fel de far ce arăta primejdia.
Și lumina ta cea sufletească, dragă cititorule, oricât de mică ar fi ea, este un astfel de far luminos care arată căile vieții. În întunericul acestei lumi - în această grozavă întunecime - fiecare creștin adevărat trebuie să strălucească prin faptele sale. Iar voi să fiți fără prihană și curați, copii ai lui Dumnezeu, fără vină în mijlocul unui neam ticălos și stricat, în care străluciți ca niște lumini în lume (Filipeni 2, 15).
Pentru pescuirea peștilor din lacuri, se folosește o interesantă pescuire; o pescuire cu lumini. În fruntea bărcilor de pescuit, pescarii pun făclii aprinse și pleacă cu ele pe lac. Lumina îi atrage pe pești; îi strânge la un loc și pescarii îi prind.
Să folosim și în pescuirea cea sufletească, lumina lui Hristos. Să folosim lumina ce o avem de la Hristos. Să-i atragem pe oameni din adâncul răutăților cu lumina lui Hristos, cu lumina sufletului nostru.
Pe farul din Calois, în Franța, sunt scrise cuvintele: Eu sunt clădit aici ca să luminez și să mântuiesc.
Aceste cuvinte se pot spune și despre fiecare biserică: eu pentru aceasta sunt zidită ca să luminez și să mântuiesc. Aceste cuvinte se pot spune - în cadre mai mici - și despre fiecare creștin adevărat; eu pentru aceea trăiesc în lume, ca să luminez și eu după puterile mele sufletești.
Viața omului este o lumină; este o lumină chiar și dacă nu luminează pentru Hristos. Viața noastră se topește ca o lumină. Ferice de viața care se topește luminând și împrăștiind lumină sufletească! Vai de viața care se topește în zadar!...
Mântuitorul zice să nu punem lumina sub obroc. Ce lucru grozav este o lumină pusă sub obroc! O astfel de lumină nu numai că se topește în zadar, ci pe deasupra, scoate și fum negru și înădușeală. O astfel de lumină, acoperită de obrocul patimilor și păcatelor este viața celor ce împrăștie în jurul lor ceartă, ură, zavistie, minciună. Diavolul umblă mereu să stingă lumina cea sufletească a omului, iar dacă n-o poate stinge de tot, se mulțumește să o pună sub obroc.
Fiecare creștin adevărat trebuie să fie o lumină în lume. Greutatea cea trupească a omului se măsoară după câte kg are; greutatea lui cea sufletească se măsoară după lumina pe care o revarsă în lume prin duhul său, prin vorbele sale și mai ales prin faptele și purtările sale.
Fiecare creștin își are locul său și lumina sa în lucrul cel mare al Evangheliei. Eu mă uit la candelabrul din biserică. Ce predică minunată văd eu în luminile din acest candelabru! Ele sunt de diferite mărimi; ele sunt aduse de diferiți credincioși, dar toate au același scop și fac aceeași slujbă: luminează.
Uitați-vă din depărtare la un candelabru plin cu lumini aprinse. Luminile lui se văd una singură. Sunt mai multe, diferite lumini, dar ele se văd una.
În viața cea creștinească, fiecare creștin își are partea sa de lumină.
În biserica lui Hristos, fiecare creștin își are partea sa de lumină, își are lumina sa.
În creștinătatea din lume, fiecare biserică, fiecare religie și confesiune își are partea sa de lumină, își are lumina sa.
Puterea unui creștin se măsoară după lumina ce o revarsă și el în lume. Puterea unei biserici se măsoară după lumina pe care o revarsă în lume și în suflete. Puterea unei biserici sunt și credincioșii ei cei aprinși, care luminează.
Mulți critică Lumina Satelor și Oastea Domnului. Păi noi nu știm să fi făcut vreo altă crimă, decât atât că ne-am silit și ne silim să aprindem toate luminile din biserică...
Iosif Trifa.