Evanghelia de duminică: pilda cu via cea neroditoare (3)

Acum duminică avem la rând Evanghelia cu pilda: via cea neroditoare. Era un om, un gospodar, care a sădit o vie. A împrejmuit-o cu un gard, a săpat un teasc în ea, și a zidit un turn. Apoi a dat-o unor vieri și a plecat în altă țară. Când a venit vremea roadelor a trimis pe robii săi la vieri, ca să ia partea lui de rod. Vierii au pus mâna pe robii lui, și pe unul l-au bătut, pe altul l-au omorât, iar pe altul l-au ucis cu pietre. A mai trimis alți robi, mai mulți decât cei dintâi; și vierii i-au primit la fel. La urmă, a trimis la ei pe fiul său, zicând: Vor primi cu cinste pe fiul meu! Dar vierii, când au văzut pe fiul, au zis între ei: Iată moștenitorul! Veniți să-l omorâm și să punem stăpânire pe moștenirea lui. Și au pus mâna pe el, l-au scos afară din vie și l-au omorât (Matei 21, 33-39).

Pilda a spus-o Mântuitorul în legătură cu istoria poporului israelian și legământul ce-l făcuse Dumnezeu cu el prin Moise. Ca pe o vie, adusese Dumnezeu pe poporul israelian din Egipt și îl sădise în pământul făgăduinței, iar via a dat rădăcini și a umplut țara (Psalm 79, 9-10). Această vie, adică legământul ce-l făcuse Dumnezeu cu israelienii prin Moise, era dată în seama lucrătorilor, adică în seama preoților, arhiereilor și cărturarilor poporului, ca să lucreze în ea, adică să vestească neîncetat poporului acest legământ și roadă de fapte bune să facă.

În această vie a poporului israelian, Dumnezeu sădise și făgăduința unui Mesia Mântuitor. Lucrătorii viei, arhiereii și cărturarii poporului trebuiau să lucreze în cunoașterea și aflarea acestui Mântuitor. Însă lucrătorii viei au lăsat via nelucrată, și de aceea poporul a uitat pe Săditorul viei, pe Dumnezeu, iar pe cel făgăduit - pe Isus Mântuitorul - nu L-au cunoscut când S-a ivit în lume, ci L-au omorât, precum au omorât și pe slugile Domnului, pe profeți.

Via Domnului sădită în poporul israelian s-a umplut de spini și nici o roadă n-a făcut (Isaia 5, 4). De aceea poporul israelian a fost nimicit și împrăștiat prin război, iar via lor, adică sufleteasca mântuire prin Domnul și Mântuitorul nostru Isus Hristos, a fost luată de la ei și dată neamurilor, adică popoarelor păgâne care s-au încreștinat.

Mântuitorul spunea pilda aceasta despre Sine, despre cum Îl vor da la moarte arhiereii și cărturarii poporului. O, ce popor fără de minte au fost israelienii și vai, ce lucrători nebuni a avut via lor, căci acești lucrători i-au tras și pe ei în rătăcire și pieire sufletească! Dar să nu-i osândim numai pe israelieni, ci mai ales să ne gândim și la noi, căci și viața noastră este o vie sădită de Dumnezeu în pământul făgăduinței. O, cât a lucrat Dumnezeu până ne-a dat această vie! I-a săpat pământul, l-a curățit de pietre, și a sădit în el vițele cele mai alese. A zidit un turn în mijlocul ei, și a săpat și un teasc, apoi trăgea nădejde că are să-i facă struguri buni (Isaia 5, 2). El a săpat în mintea noastră cunoștința binelui și răului. El a săpat în inima noastră atâtea simțuri alese și a sădit atâtea daruri sufletești.

A zidit un turn în mijlocul ei, și a săpat și un teasc (Isaia 5, 2). O, ce turn măreț și tare a ridicat Dumnezeu în mijlocul viei vieții noastre! Golgota cea înaltă, Jertfa Domnului și sângele Domnului este acest turn de apărare și de mântuire sufletească. Ce aș mai fi putut face viei Mele, și nu i-am făcut? (Isaia 5, 4). Ce n-a făcut și ce nu face Dumnezeu pentru ca via vieții noastre roadă de fapte bune să aducă? Însă vai, via vieții noastre, în loc de struguri buni, rodește struguri sălbatici de răutăți. Eu mă așteptam să facă struguri buni: pentru ce a făcut ea struguri sălbatici? (Isaia 5, 4). În chipul israelienilor suntem și noi, căci și via vieții noastre s-a umplut de spini și de pălămidă. Și noi am uitat pe Săditorul, am uitat că viața noastră e o vie a Domnului care roade de fapte bune trebuie să aducă. Câți creștini trăiesc gândindu-se clipă de clipă că viața lor e o vie a Domnului care trebuie să înflorească și să rodească pentru Domnul? Israelienii au omorât pe Fiul lui Dumnezeu. Cei ce trăiesc în păcate grele (între aceștia sunt și cei ce suduie pe Făcătorul lor) și se împotrivesc chemării Domnului, răstignesc și ei din nou pe Fiul lui Dumnezeu (Evrei 6, 6).

Pe orice mlădiță, care este în Mine și n-aduce roadă, El o taie (Ioan 15, 2). Ce aș mai fi putut face viei Mele, și nu i-am făcut? Pentru ce a făcut ea struguri sălbatici, când Eu mă așteptam să facă struguri buni? Vă voi spune însă acum, ce voi face viei Mele: îi voi smulge gardul, ca să fie păscută de vite; îi voi surpa zidul, ca să fie călcată în picioare; o voi pustii; nu va mai fi curățită, nici săpată, spini și mărăcini vor crește în ea! Voi porunci și norilor, să nu mai ploaie peste ea (Isaia 5, 4-6). Grozavă osândă, cumplită judecată!

O Doamne, nu Te grăbi cu această osândă, căci și via vieții mele este plină de spini; gardul ei s-a stricat și fiarele sălbaticilor patimi au intrat în ea (Psalm 79, 14). Mai îngăduiește-mă Doamne să-mi sap din nou via vieții mele. Ajută-mi Tu Doamne să o fac iarăși roditoare de fapte bune. Dumnezeul oștirilor, întoarce-Te, privește din cer, și vezi! Cercetează via (Psalm 79, 15) vieții mele, căci fără de Tine nu pot face nimic. Eu sunt un zid gata să cadă, ca pe un gard gata să se surpe (Psalm 61, 3) fără ajutorul Tău.

Dragă cititorule! Poate ca mâine, poimâine va sosi pentru via vieții tale vremea roadelor, și Domnul va trimite slugile Lui să-Și ceară partea Lui de rod. Ce roade va afla în via vieții tale? Cum stai tu cu via vieții tale?

Iosif Trifa.