Evanghelia de duminică: Orb am fost şi acuma văd

Când trecea, Isus a văzut pe un orb din naştere. Ucenicii Lui L-au întrebat: Învăţătorule, cine a păcătuit: omul acesta sau părinţii lui, de s-a născut orb? Isus a răspuns: N-a păcătuit nici omul acesta, nici părinţii lui, ci s-a născut aşa, ca să se arate în el lucrările lui Dumnezeu. Cât este ziuă, trebuie să lucrez lucrările Celui ce M-a trimis; vine noaptea, când nimeni nu mai poate să lucreze. Cât sunt în lume, sunt Lumina lumii. După ce a zis aceste vorbe, a scuipat pe pământ şi a făcut tină din scuipat. Apoi a uns ochii orbului cu tina aceasta, şi i-a zis: Du-te de te spală în scăldătoarea Siloamului (care, tălmăcit, înseamnă: Trimis). El s-a dus, s-a spălat, şi s-a întors văzând bine. Vecinii şi cei ce-l cunoscuseră mai înainte ca cerşetor, ziceau: Nu este acesta cel ce şedea şi cerşea? Unii ziceau: El este. Alţii ziceau: Nu, dar seamănă cu el. Şi el însuşi zicea: Eu sunt. Deci i-au zis: Cum ţi s-au deschis ochii? El a răspuns: Omul acela, căruia i se zice Isus, a făcut tină, mi-a uns ochii, şi mi-a zis: Du-te la scăldătoarea Siloamului, şi spală-te. M-am dus, m-am spălat, şi mi-am căpătat vederea. Unde este omul acela?, l-au întrebat ei. El a răspuns: Nu ştiu. Au adus la farisei pe cel ce fusese orb mai înainte. Şi era o zi de sabat când făcuse Isus tină, şi-i deschisese ochii. Din nou, fariseii l-au întrebat şi ei cum şi-a căpătat vederea. Şi el le-a zis: Mi-a pus tină pe ochi, m-am spălat, şi văd. Atunci unii din farisei au început să zică: Omul acesta nu vine de la Dumnezeu, pentru că nu ţine Sabatul. Alţii ziceau: Cum poate un om păcătos să facă asemenea semne? Şi era dezbinare între ei. Iarăşi au întrebat pe orb: Tu ce zici despre El, în privinţa faptului că ţi-a deschis ochii? Este un proroc, le-a răspuns el. Iudeii n-au crezut că fusese orb şi că îşi căpătase vederea, până n-au chemat pe părinţii lui. Şi când i-au venit părinţii, i-au întrebat: Acesta este fiul vostru, care spuneţi că s-a născut orb? Cum dar vede acum? Drept răspuns, părinţii lui au zis: Ştim că acesta este fiul nostru, şi că s-a născut orb. Dar cum vede acum, sau cine i-a deschis ochii, nu ştim. Întrebaţi-l pe el; este în vârstă, el singur poate vorbi despre ce-l priveşte. Părinţii lui au zis aceste lucruri pentru că se temeau de iudei; căci iudeii hotărâseră acum că, dacă va mărturisi cineva că Isus este Hristosul, să fie dat afară din sinagogă. De aceea au zis părinţii lui: Este în vârstă, întrebaţi-l pe el. Fariseii au chemat a doua oară pe omul care fusese orb, şi i-au zis: Dă slavă lui Dumnezeu: noi ştim că omul acesta este un păcătos. El a răspuns: Dacă este un păcătos, nu ştiu, eu una ştiu: că eram orb, şi acum văd. Iarăşi l-au întrebat: Ce ţi-a făcut? Cum ţi-a deschis ochii? Acum v-am spus, le-a răspuns el, şi n-aţi ascultat. Pentru ce voiţi să mai auziţi încă o dată? Doar n-aţi vrea să vă faceţi şi voi ucenicii Lui! Ei l-au ocărât, şi i-au zis: Tu eşti ucenicul Lui; noi suntem ucenicii lui Moise. Ştim că Dumnezeu a vorbit lui Moise, dar acesta nu ştim de unde este.

Aici este mirarea, le-a răspuns omul acela, că voi nu ştiţi de unde este, şi totuşi El mi-a deschis ochii. Ştim că Dumnezeu n-ascultă pe păcătoşi; ci, dacă este cineva temător de Dumnezeu şi face voia Lui, pe acela îl ascultă. De când este lumea, nu s-a auzit să fi deschis cineva ochii unui orb din naştere. Dacă omul acesta n-ar veni de la Dumnezeu, n-ar putea face nimic. Tu eşti născut cu totul în păcat, i-au răspuns ei, şi vrei să ne înveţi pe noi? Şi l-au dat afară. Isus a auzit că l-au dat afară şi când l-a găsit, i-a zis: Crezi tu în Fiul lui Dumnezeu? El a răspuns: Şi cine este, Doamne, ca să cred în El? L-ai şi văzut, i-a zis Isus, şi Cel care vorbeşte cu tine, Acela este. Cred, Doamne, I-a zis el. Şi I s-a închinat. Apoi, Isus a zis: Eu am venit în lumea aceasta pentru judecată: ca cei ce nu văd, să vadă, şi cei ce văd să ajungă orbi. Unii din fariseii care erau lângă El, când au auzit aceste vorbe, I-au zis: Doar n-om fi şi noi orbi! Dacă aţi fi orbi, le-a răspuns Isus, n-aţi avea păcat; dar acum ziceţi: Vedem. Tocmai de aceea, păcatul vostru rămâne (Ioan 9, 1-41).

Plină de adânc înţeles şi învăţătură este şi Evanghelia de duminică, a orbului din naştere. Mai întâi, acest orb stă înaintea noastră ca o pildă de credinţă şi încredere în Domnul. Isus i-a pus pe ochi un leac în care nu se putea încrede, dar bietul om s-a încrezut din tot sufletul lui în Cel ce a pus leacul şi ascultând Cuvântul Lui a mers la Lacul Siloamului şi s-a tămăduit. Această credinţă l-a mântuit. Cu credinţă să ne apropiem şi noi de Mântuitorul cu bolile noastre cele trupeşti şi sufleteşti. Să luăm aminte că bolile cele sufleteşti sunt şi mai grele decât cele trupeşti. Orbirea cea sufletească este şi mai grozavă decât cea trupească. Lumea e plină şi azi de cei orbi cu sufletul. Orbirea cea sufletească o fac patimile, păcatele cele grele care apucă a-l stăpâni pe om. Mânia, desfrânarea, beţia, pizma, lăcomia, etc, sunt tot atâtea patimi care strică vederea sufletească a omului. Şi tu eşti un orb când nu poţi vedea pe aproapele tău, când nu vezi pe cel sărac, bolnav, necăjit, când mergi orbeşte pe calea pieirii şi îţi vinzi şi cămaşa din spate pentru beţie au desfrânare. Şi tu eşti un orb când nu vezi semnele şi arătările ce ţi le scoate Domnul în calea vieţii, să te întoarcă din pieire. Şi tu eşti un orb când spui că viaţa asta trebuie să ţi-o petreci în cât mai multe pofte şi plăceri păcătoase. De această cumplită boală a orbiei sufleteşti numai Mântuitorul ne poate tămădui. De orbia cea sufletească poţi scăpa numai când L-ai primit cu adevărat pe Mântuitorul.

Când ţi-ai predat viaţa Domnului, când ai căzut la picioarele Crucii şi sângele Domnului a picurat peste tine şi păcatele tale, când te-ai hotărât la o viaţă nouă cu Domnul, atunci deodată capeţi alţi ochi şi altă vedere, aşa precum şi ap. Pavel a primit altă vedere şi altă purtare, când pe drumul Damascului s-a întâlnit cu Mântuitorul. Când astfel ai primit pe Domnul, ochii sufletului tău deodată se deschid ca să vezi viaţa şi lumea în lumina Evangheliei. O, ce bucurie dă această tămăduire şi deschidere a ochilor sufleteşti! Orb am fost şi acuma văd - a strigat plin de bucurie orbul din Evanghelie. Tot aşa strigă şi cei ce şi-au tămăduit vederea sufletească.

Un ostaş din Oastea Domnului îmi scrie că la Paşti un vecin de al lui a început a-l lua în batjocură zicându-i: da ce, te-a oprit Lumina Satelor să nu bei şi să nu-ţi petreci... da ce-ţi chinuieşti viaţa?... Ostaşul nostru i-a răspuns foarte cuminte aşa: Pe mine, dragă vecine, nu m-a oprit Lumina Satelor, ci mi s-au deschis ochii să văd rătăcirea în care am trăit... nu pentru că mă opreşte Lumina Satelor m-am lăsat de petreceri şi chefuri, ci pentru că mi s-au deschis ochii să văd negru, ce mi se părea mai înainte alb, şi să simţesc acum amar, ce mi se părea mai înainte dulce. Foarte bine a răspuns ostaşul nostru, pentru că aceasta este puterea Evangheliei: când dai omului lumina cea adevărată. Însă oamenii de azi nu văd această lumină. Întunericul îl numesc lumină şi dulcele amar (Isaia 5, 20). Oamenii de azi râd când pe un om îl cuprinde dorul mântuirii sufleteşti. Evanghelia de duminică nu ne spune, dar trebuie că oamenii de atunci vor fi râs de cel orb când îl vor fi văzut mergând la Siloam cu ochii încărcaţi de tină. Însă orbul n-avea grijă de râsul lor, el mergea înainte cuprins de dorul tămăduirii.

Un alt ostaş din Oastea Domnului, îmi scrie că oamenii râd de el când îl văd cu semnul Oastei (medalia) pe piept şi îi zic: dar tu mă, de ce umbli cu pleul acela pe piept, că tot nu te poate mântui... hai cu noi la crâşmă... Însă ostaşul nostru a răspuns foarte cuminte aşa: eu port acest semn, nu că doară el mi-ar da mântuirea, ci îl port în semn de credinţă şi biruinţă, îl port ca şi tina ce a pus-o Isus pe ochii orbului din naştere, şi cu acest semn alerg cu dorinţă la Lacul Siloamului să mă tămăduiesc...

Şi încă ceva să învăţăm din Evanghelia de duminică. Când s-a făcut sănătos orbul din naştere, beteşugul lui parcă a trecut în inima fariseilor şi cărturarilor care îl mustrau că s-a vindecat sâmbăta. Fariseii şi cărturarii erau oameni învăţaţi, însă pentru Evanghelia mântuirii sufleteşti erau orbi. Foarte bine a zis Isus că El a venit ca cei ce nu văd să vadă şi cei ce văd să ajungă orbi. Aşa e parcă şi azi. Învăţătura numai singură încă nu deschide ochii cei sufleteşti. Învăţătura fără Evanghelie e ca o mâncare fără sare (pungaşii şi speculanţii toţi sunt oameni cu carte). Numai învăţătura cea pusă în slujba Evangheliei şi sărată ca sarea Evangheliei, luminează deplin pe om şi îl face fericit.

Despre sf. Augustin am citit undeva că la început fusese un om foarte învăţat, dar necredincios. Într-o zi plimbându-se cu un prieten de al lui a dat peste un sătean de rând care citea în Scriptură.

- Ce faci acolo nene? - a întrebat Augustin.

- Citesc în cartea vieţii, - a răspuns omul - şi a început să citească mai departe cu grai înalt din Evanghelia de la Ioan. Pe Augustin l-a mişcat adânc această întâmplare. Plecând mai departe a zis către prietenul său:

- Ce înseamnă, prietene, acest lucru? Oamenii cei neînvăţaţi apucă Împărăţia lui Dumnezeu, şi noi învăţaţii rămânem în pierzare... Din acea clipă Augustin a căpătat alţi ochi şi altă vedere, şi apucând pe calea mântuirii sufleteşti, a dus o minunată viaţă de creştin adevărat.

Aşa e şi azi. De multe ori, cei învăţaţi n-au ochi pentru lucrul Domnului. Împărăţia lui Dumnezeu e parcă şi azi ascunsă celor înţelepţi şi pricepuţi, şi descoperită celor neînvăţaţi (Matei 11, 25). Mai ales felul cum se face şi se înţelege cultura de azi, e o piedică pentru Împărăţia lui Dumnezeu.

Iată câte învăţături frumoase putem învăţa stând în faţa orbului din naştere. De încheiere, eu te întreb, iubite cititorule, tu ce fel de ochi şi ce fel de vedere sufletească ai?

Iosif Trifa.