Evanghelia de duminică: pilda cu via cea neroditoare (3)

Acum duminică avem la rând Evanghelia cu pilda: via cea neroditoare. Era un om, un gospodar, care a sădit o vie. A împrejmuit-o cu un gard, a săpat un teasc în ea, şi a zidit un turn. Apoi a dat-o unor vieri şi a plecat în altă ţară. Când a venit vremea roadelor a trimis pe robii săi la vieri, ca să ia partea lui de rod. Vierii au pus mâna pe robii lui, şi pe unul l-au bătut, pe altul l-au omorât, iar pe altul l-au ucis cu pietre. A mai trimis alţi robi, mai mulţi decât cei dintâi; şi vierii i-au primit la fel. La urmă, a trimis la ei pe fiul său, zicând: Vor primi cu cinste pe fiul meu! Dar vierii, când au văzut pe fiul, au zis între ei: Iată moştenitorul! Veniţi să-l omorâm şi să punem stăpânire pe moştenirea lui. Şi au pus mâna pe el, l-au scos afară din vie şi l-au omorât (Matei 21, 33-39).

Pilda a spus-o Mântuitorul în legătură cu istoria poporului israelian şi legământul ce-l făcuse Dumnezeu cu el prin Moise. Ca pe o vie, adusese Dumnezeu pe poporul israelian din Egipt şi îl sădise în pământul făgăduinţei, iar via a dat rădăcini şi a umplut ţara (Psalm 79, 9-10). Această vie, adică legământul ce-l făcuse Dumnezeu cu israelienii prin Moise, era dată în seama lucrătorilor, adică în seama preoţilor, arhiereilor şi cărturarilor poporului, ca să lucreze în ea, adică să vestească neîncetat poporului acest legământ şi roadă de fapte bune să facă.

În această vie a poporului israelian, Dumnezeu sădise şi făgăduinţa unui Mesia Mântuitor. Lucrătorii viei, arhiereii şi cărturarii poporului trebuiau să lucreze în cunoaşterea şi aflarea acestui Mântuitor. Însă lucrătorii viei au lăsat via nelucrată, şi de aceea poporul a uitat pe Săditorul viei, pe Dumnezeu, iar pe cel făgăduit - pe Isus Mântuitorul - nu L-au cunoscut când S-a ivit în lume, ci L-au omorât, precum au omorât şi pe slugile Domnului, pe profeţi.

Via Domnului sădită în poporul israelian s-a umplut de spini şi nici o roadă n-a făcut (Isaia 5, 4). De aceea poporul israelian a fost nimicit şi împrăştiat prin război, iar via lor, adică sufleteasca mântuire prin Domnul şi Mântuitorul nostru Isus Hristos, a fost luată de la ei şi dată neamurilor, adică popoarelor păgâne care s-au încreştinat.

Mântuitorul spunea pilda aceasta despre Sine, despre cum Îl vor da la moarte arhiereii şi cărturarii poporului. O, ce popor fără de minte au fost israelienii şi vai, ce lucrători nebuni a avut via lor, căci aceşti lucrători i-au tras şi pe ei în rătăcire şi pieire sufletească! Dar să nu-i osândim numai pe israelieni, ci mai ales să ne gândim şi la noi, căci şi viaţa noastră este o vie sădită de Dumnezeu în pământul făgăduinţei. O, cât a lucrat Dumnezeu până ne-a dat această vie! I-a săpat pământul, l-a curăţit de pietre, şi a sădit în el viţele cele mai alese. A zidit un turn în mijlocul ei, şi a săpat şi un teasc, apoi trăgea nădejde că are să-i facă struguri buni (Isaia 5, 2). El a săpat în mintea noastră cunoştinţa binelui şi răului. El a săpat în inima noastră atâtea simţuri alese şi a sădit atâtea daruri sufleteşti.

A zidit un turn în mijlocul ei, şi a săpat şi un teasc (Isaia 5, 2). O, ce turn măreţ şi tare a ridicat Dumnezeu în mijlocul viei vieţii noastre! Golgota cea înaltă, Jertfa Domnului şi sângele Domnului este acest turn de apărare şi de mântuire sufletească. Ce aş mai fi putut face viei Mele, şi nu i-am făcut? (Isaia 5, 4). Ce n-a făcut şi ce nu face Dumnezeu pentru ca via vieţii noastre roadă de fapte bune să aducă? Însă vai, via vieţii noastre, în loc de struguri buni, rodeşte struguri sălbatici de răutăţi. Eu mă aşteptam să facă struguri buni: pentru ce a făcut ea struguri sălbatici? (Isaia 5, 4). În chipul israelienilor suntem şi noi, căci şi via vieţii noastre s-a umplut de spini şi de pălămidă. Şi noi am uitat pe Săditorul, am uitat că viaţa noastră e o vie a Domnului care roade de fapte bune trebuie să aducă. Câţi creştini trăiesc gândindu-se clipă de clipă că viaţa lor e o vie a Domnului care trebuie să înflorească şi să rodească pentru Domnul? Israelienii au omorât pe Fiul lui Dumnezeu. Cei ce trăiesc în păcate grele (între aceştia sunt şi cei ce suduie pe Făcătorul lor) şi se împotrivesc chemării Domnului, răstignesc şi ei din nou pe Fiul lui Dumnezeu (Evrei 6, 6).

Pe orice mlădiţă, care este în Mine şi n-aduce roadă, El o taie (Ioan 15, 2). Ce aş mai fi putut face viei Mele, şi nu i-am făcut? Pentru ce a făcut ea struguri sălbatici, când Eu mă aşteptam să facă struguri buni? Vă voi spune însă acum, ce voi face viei Mele: îi voi smulge gardul, ca să fie păscută de vite; îi voi surpa zidul, ca să fie călcată în picioare; o voi pustii; nu va mai fi curăţită, nici săpată, spini şi mărăcini vor creşte în ea! Voi porunci şi norilor, să nu mai ploaie peste ea (Isaia 5, 4-6). Grozavă osândă, cumplită judecată!

O Doamne, nu Te grăbi cu această osândă, căci şi via vieţii mele este plină de spini; gardul ei s-a stricat şi fiarele sălbaticilor patimi au intrat în ea (Psalm 79, 14). Mai îngăduieşte-mă Doamne să-mi sap din nou via vieţii mele. Ajută-mi Tu Doamne să o fac iarăşi roditoare de fapte bune. Dumnezeul oştirilor, întoarce-Te, priveşte din cer, şi vezi! Cercetează via (Psalm 79, 15) vieţii mele, căci fără de Tine nu pot face nimic. Eu sunt un zid gata să cadă, ca pe un gard gata să se surpe (Psalm 61, 3) fără ajutorul Tău.

Dragă cititorule! Poate ca mâine, poimâine va sosi pentru via vieţii tale vremea roadelor, şi Domnul va trimite slugile Lui să-Şi ceară partea Lui de rod. Ce roade va afla în via vieţii tale? Cum stai tu cu via vieţii tale?

Iosif Trifa.