Evanghelia de duminică: pilda datornicului neiertător (2)
Pr. Iosif Trifa - Tâlcuiri culese din ziare
De aceea, Împărăția cerurilor se aseamănă cu un împărat, care a vrut să se socotească cu robii săi. A început să facă socoteala, și i-au adus pe unul, care îi datora zece mii de galbeni. Fiindcă el n-avea cu ce plăti, stăpânul lui a poruncit să-l vândă pe el, pe nevasta lui, pe copiii lui, și tot ce avea, și să se plătească datoria. Robul s-a aruncat la pământ, i s-a închinat, și a zis: Doamne, mai îngăduiește-mă, și-ți voi plăti tot. Stăpânul robului aceluia, făcându-i-se milă de el, i-a dat drumul, și i-a iertat datoria. Robul acela, când a ieșit afară, a întâlnit pe unul din tovarășii lui de slujbă, care-i era dator o sută de lei. A pus mâna pe el, și-l strângea de gât, zicând: Plătește-mi ce-mi ești dator. Tovarășul lui s-a aruncat la pământ, îl ruga, și zicea: Mai îngăduiește-mă, și-ți voi plăti. Dar el n-a vrut, ci s-a dus și l-a aruncat în temniță, până va plăti datoria. Când au văzut tovarășii lui cele întâmplate, s-au întristat foarte mult și s-au dus de au spus stăpânului lor toate cele petrecute. Atunci stăpânul a chemat la el pe robul acesta, și i-a zis: Rob viclean! Eu ți-am iertat toată datoria, fiindcă m-ai rugat. Oare nu se cădea să ai și tu milă de tovarășul tău, cum am avut eu milă de tine? Și stăpânul s-a mâniat și l-a dat pe mâna chinuitorilor, până va plăti tot ce datora. Tot așa vă va face și Tatăl Meu cel ceresc, dacă fiecare din voi nu iartă din toată inima pe fratele său (Matei 18, 23-35).
Iată o Evanghelie pe care nu trebuie s-o tâlcuim prea pe larg. A tâlcuit-o Însuși Mântuitorul. Și o vedem tâlcuită pe tot locul și în viața oamenilor.
Omul împărat din pildă, este Tatăl ceresc, care ne iartă mereu datorii de păcate multe și grele. Noi suntem datornici cufundați cu totul în aceste datorii pe care nu le putem plăti. Oricât de mult ne-am sili noi să le plătim - nu le putem plăti. De datoria păcatelor noastre putem scăpa numai prin iertare.
Iar Dumnezeu e gata să ne dea această iertare, dacă o cerem cu durere și lacrimi de căință. Oricât de mare ar fi datoria păcatelor noastre - Dumnezeu e gata să ne-o ierte.
Dar în schimbul acestei iertări, Dumnezeu cere de la noi un lucru mic și ușor: să iertăm și noi altora. Precum El ne iartă mereu, așa să iertăm și noi.
Iertarea ni se dă condiționat: să iertăm și noi altora. Noi însă de regulă, nu primim această condiție! Cerem de la Dumnezeu să ne ierte greșelile, dar noi sărim în capul de aproapelui pentru toate nimicurile. Așteptăm iertare de la Dumnezeu, dar noi nu vrem să dăm iertare altora.
O, ce lucru grozav este neiertarea dintre oameni! O, ce creștin mincinos este acela care nu poate ierta pe de aproapele său!
Pilda Evangheliei ne spune cum omul împărat începuse a lua seama slugilor sale; adică începuse un fel de judecată cu slugile sale, cu datornicii săi.
Această judecată stă deschisă și azi. Ea s-a deschis - într-o formă mare - acum 1935 de ani. Cerul întreg se transformase atunci într-un uriaș tribunal care chemase omenirea să-și plătească datoria. Dar biata omenire n-a putut plăti. Și era amenințată să fie judecată fără cruțare în baza paragrafului de lege: Plata păcatului este moartea (Rom. 6, 23).
Atunci S-a ivit Unul care a zis: Tată și Dreptule Judecător! Plătesc Eu pentru omul acesta, pentru omenirea aceasta... îi plătesc Eu datoria, cu sângele Meu, cu viața Mea...
Și Omul Acesta - Isus Hristos - a plătit totul. Și Tatăl a iertat totul. Și astfel, prin Jertfa Crucii, a venit în lume iertarea cea mare.
Prin Jertfa Crucii s-a deschis în lume izvorul cel mare al iertării. Și prin Jertfa Crucii curge și azi iertarea datoriilor noastre. Căci Judecata de care spuneam nu s-a închis. Ea stă și azi deschisă și va sta până la sfârșitul veacurilor. Căci până la sfârșitul veacurilor vor mai fi destui datornici care nu pot plăti. Păcatul ne târăște mereu în fața acestei judecăți cu citație, să ne plătim datoria. Iar Fiul intervine pentru iertarea noastră, și Tatăl ne iartă.
Dar această iertare ni se dă condiționat. Iertarea cere iertare. Iertarea se dă numai acelora care o dau mai departe și altora. Iertarea cerească ni se dă întocmai ca banul cel bun: să circule mai departe. Iertarea semenilor noștri este condiția iertării noastre. De aceea Mântuitorul a pus Evanghelia de duminică și în Tatăl nostru, când ne-a învățat să ne rugăm zicând: Și ne iartă nouă Doamne greșelile noastre precum iertăm și noi greșiților noștri.
Domnul Isus a spus apriat în această rugăciune că Tatăl ceresc ne iartă greșelile numai condiționat: dacă și noi iertăm pe cele ale semenilor noștri. Dacă nu facem această iertare, e o minciună toată rugăciunea noastră. Ne osândim pe noi înșine, de câte ori zicem Tatăl nostru, fără să iertăm greșelile semenilor noștri.
Iubirea și iertarea sunt semnul că cineva a gustat cu adevărat din iertarea și iubirea de sus. Iubirea și iertarea sunt semnul că cineva a gustat cu adevărat din izvorul cel mare al iertării: Crucea Golgotei.
Golgota ne-a dat o iertare atât de mare încât, în fața ei, toate micile noastre datorii și dușmănii ce le avem întreolaltă, dispar ca niște lucruri mărunte și netrebnice. În fața Crucii de pe Golgota se topește ca ceara de fața focului toată zgura dușmăniilor și greșelilor dintre noi. Cine a primit cu adevărat iertarea cea mare, n-are dușmani, n-are răzbunări, n-are zavistuiri. Toate s-au topit în focul dragostei cu care ne-a iubit Mântuitorul și S-a Jertfit pentru noi și iertarea noastră.
O, dragă cititorule, dacă tu nu poți ierta și iubi, atunci să știi că tu n-ai gustat încă din darurile ce izvorăsc din Jertfa Crucii! Tu ești numai o spoială, dar nu un creștin adevărat.
Cine a primit cu adevărat dragostea și iertarea Crucii, cine a primit cu adevărat - prin Jertfa Crucii - iertarea Tatălui ceresc, aceluia nu-i mai trebuie nici o predică despre iertare. Acela are iertarea în sângele Lui, cum s-ar zice: adică - pe limba Evangheliei grăind - o are în sângele Domnului. Dă-i aceluia palme, că el nu se supără. Batjocorește-l, că el te laudă. Dă după el cu pietre, și el îți răspunde cu rugăciuni. Înjură-l, și el se roagă pentru tine...
- Să mor dacă nu mă voi răzbuna pe tine - zicea un om către un ostaș al Domnului.
- Și eu să mor dacă nu te voi ierta - i-a răspuns ostașul.
O! Cât de mult știe răbda și ierta un creștin adevărat. Luând pildă de la Mântuitorul, care și de pe Cruce cerea iertare celor care Îl răstigniseră... zicând: Tată, iartă-le lor că nu știu ce fac...
Dacă nu se vede printre creștinii de azi iertarea sau dacă se vede atât de puțin - asta e dovada că nu cunosc oamenii izvorul iertării, Crucea Golgotei. Trăim și cu iertarea un creștinism de suprafață fără adâncime în Jertfa Golgotei...
De când eram preot la țară îmi aduc aminte că venise la mărturisire un om despre care știam că are dușmănie mare cu vecinul său.
- Fiule, ca să fii iertat trebuie să te împaci mai întâi și să te ierți cu vecinul tău... trebuie să-l ierți pe vecinul tău.
- Asta una n-o pot face părinte, nu mă lasă inima să-l iert.
- Ba diavolul nu te lasă, i-am răspuns eu! El îți orbește mintea să nu vezi că Dumnezeu e gata să te ierte, dar tu nu vrei să ierți. Tu ai venit aici la mărturisire să spui că nu poți plăti datoria păcatelor. Și ceri iertare, dar tu nu vrei să ierți pe vecinul tău.
O, cum se plinește și azi Evanghelia de duminică! Eu am văzut-o într-un loc și cu prilejul conversiunii. Un om intrase în conversiune cu o datorie mare de peste 100.000 de lei. Desigur, o mare ușurare pentru el. Dar îndată după această ușurare, omul nostru s-a repezit la casa unei văduve și i-a luat capra, pentru că văduva nu-i putea plăti o sumă de 200 de lei cu care biata femeie nu intrase în conversiune. Adică exact, Evanghelia de duminică!...
Așa este creștinul de suprafață. Așteaptă de la Dumnezeu să-l ierte, dar el strânge de grumaz pe de aproapele său. Dumnezeu îi iartă milioane, iar el sare în capul de aproapelui pentru bănuții cei mărunți. Și crede omul că se mântuie cu o astfel de viață.
Dragă cititorule! Cum stai tu cu iertarea? Iartă, ca să fi iertat. Și când simțești că nu te lasă inima - uită-te la Isus Cel Răstignit, - și diavolul cu ispita lui va fugi îndată de la tine!
Iosif Trifa.