Evanghelia de duminică: pilda samariteanului milostiv (1)

Un învăţător al Legii s-a sculat să ispitească pe Isus şi I-a zis: Învăţătorule, ce să fac ca să moştenesc viaţa veşnică? Isus i-a zis: Ce este scris în Lege? Cum citeşti în ea? El a răspuns: Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu toată puterea ta şi cu tot cugetul tău; şi pe aproapele tău ca pe tine însuţi. Bine ai răspuns, i-a zis Isus, fă aşa, şi vei avea viaţa veşnică. Dar el, care voia să se îndreptăţească, a zis lui Isus: Şi cine este aproapele meu? Isus a luat din nou cuvântul, şi a zis: Un om se cobora din Ierusalim la Ierihon. A căzut între nişte tâlhari, care l-au dezbrăcat, l-au jefuit de tot, l-au bătut zdravăn, au plecat, şi l-au lăsat aproape mort. Din întâmplare, se cobora pe acelaşi drum un preot, şi, când a văzut pe omul acesta, a trecut înainte pe alături. Un Levit trecea şi el prin locul acela; şi când l-a văzut, a trecut înainte pe alături. Dar un samaritean, care era în călătorie, a venit în locul unde era el şi când l-a văzut, i s-a făcut milă de el. S-a apropiat de i-a legat rănile şi a turnat peste ele untdelemn şi vin, apoi l-a pus pe dobitocul lui, l-a dus la un han, şi a îngrijit de el. A doua zi, când a pornit la drum, a scos doi lei, i-a dat hangiului, şi i-a zis: Ai grijă de el, şi orice vei mai cheltui, îţi voi da înapoi la întoarcere. Care dintre aceşti trei ţi se pare că a dat dovadă că este aproapele celui ce căzuse între tâlhari? Cel ce şi-a făcut milă cu el, a răspuns învăţătorul Legii. Du-te de fă şi tu la fel, i-a zis Isus (Luca 10, 25-37).

În Evanghelia de duminică Sfinţii Părinţi tâlcuitori au văzut întreaga istorie a mântuirii neamului omenesc. În chipul unui samaritean milostiv şi bun a venit şi Isus Hristos în lume, tămăduind şi mântuind omenirea cea rănită de moarte cu păcatul strămoşesc. Şi Hristos a venit după ce a trecut pe alăturea preotul şi levitul, adică după ce nici legea şi preoţii Vechiului Testament, nici învăţaţii şi filozofii veacurilor n-au putut să dea omenirii bolnave ceea ce îi trebuia: tămăduire şi mântuire sufletească. Untdelemn şi vin a turnat samariteanul peste ranele celui rănit. Aşa şi Isus Hristos ne-a spălat cu sângele Său păcatele noastre (Apoc. 1, 5).

Dar să luăm aminte. Isus este şi astăzi samariteanul cel bun şi milostiv. O, iubite cititorule, de câte ori şi astăzi ne ies în drumul vieţii tâlharii sufletului nostru: păcatele şi ispitele care ne rănesc sufletul. Uită-te bine cititorule, uită-te bine că tu eşti omul cel rănit din chipul de mai sus. Păcatul te-a rănit, păcatul ţi-a dezbrăcat sufletul de haine şi te-a lăsat aproape mort. Nu simţeşti tu acest lucru? De nu-l simţeşti, apoi tu eşti un pierdut şi azi-mâine vei muri în păcatele tale. Dar dacă, cercetându-ţi starea ta sufletească, te vei simţi rănit de tâlharii păcatelor - şi odată cu aceasta vei simţi şi o durere pentru ranele tale sufleteşti şi o dorinţă vie care să-ţi umple ochii de lacrimi şi să-ţi deschidă gura să strigi:

Mântuitorule Doamne, vino şi mă scapă, ridică-mă Doamne... atunci să ştii, iubite cititorule, că aproape de tine este mântuirea ta. Atunci să ştii că, în chipul samariteanului din chipul de mai sus, şi asupra ta Se apleacă Domnul şi Mântuitorul Hristos cu tămăduire şi mântuire sufletească.

O, ce samaritean milostiv şi bun este nouă Hristos! Dar tocmai această bunătate şi milostivire cere ca şi noi să fim cu milă şi iubire faţă de aproapele nostru. Mergi de fă şi tu asemenea, a zis Isus legiuitorului - şi aşa ne zice şi nouă. Fiecare creştin trebuie să fie, să se facă, mai ales în aceste vremuri grele, un samaritean milostiv pentru durerile, lipsurile şi ranele sufleteşti şi trupeşti ale de aproapelui său. Dar durere, războiul şi vremurile grele de acum n-au făcut samariteni, ci au umplut drumurile de gheşeftari (afacerişti). Doară niciodată n-au trecut alăturea creştinii pe lângă durerile semenilor, ca cei de astăzi. Lăcomia a umplut lumea de tâlhari speculanţi care dezbracă cămaşa din spatele săracilor, văduvelor şi orfanilor, ca să facă câştig din lacrimile şi suferinţele lor.

Să facem şi noi aşişderea, adică să ne apropiem şi noi cu iubire şi ajutor de ranele sufleteşti şi trupeşti ale semenilor noştri!

Iosif Trifa.