Evanghelia de duminică: pilda samariteanului milostiv (1)

Un învățător al Legii s-a sculat să ispitească pe Isus și I-a zis: Învățătorule, ce să fac ca să moștenesc viața veșnică? Isus i-a zis: Ce este scris în Lege? Cum citești în ea? El a răspuns: Să iubești pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu toată puterea ta și cu tot cugetul tău; și pe aproapele tău ca pe tine însuți. Bine ai răspuns, i-a zis Isus, fă așa, și vei avea viața veșnică. Dar el, care voia să se îndreptățească, a zis lui Isus: Și cine este aproapele meu? Isus a luat din nou cuvântul, și a zis: Un om se cobora din Ierusalim la Ierihon. A căzut între niște tâlhari, care l-au dezbrăcat, l-au jefuit de tot, l-au bătut zdravăn, au plecat, și l-au lăsat aproape mort. Din întâmplare, se cobora pe același drum un preot, și, când a văzut pe omul acesta, a trecut înainte pe alături. Un Levit trecea și el prin locul acela; și când l-a văzut, a trecut înainte pe alături. Dar un samaritean, care era în călătorie, a venit în locul unde era el și când l-a văzut, i s-a făcut milă de el. S-a apropiat de i-a legat rănile și a turnat peste ele untdelemn și vin, apoi l-a pus pe dobitocul lui, l-a dus la un han, și a îngrijit de el. A doua zi, când a pornit la drum, a scos doi lei, i-a dat hangiului, și i-a zis: Ai grijă de el, și orice vei mai cheltui, îți voi da înapoi la întoarcere. Care dintre acești trei ți se pare că a dat dovadă că este aproapele celui ce căzuse între tâlhari? Cel ce și-a făcut milă cu el, a răspuns învățătorul Legii. Du-te de fă și tu la fel, i-a zis Isus (Luca 10, 25-37).

În Evanghelia de duminică Sfinții Părinți tâlcuitori au văzut întreaga istorie a mântuirii neamului omenesc. În chipul unui samaritean milostiv și bun a venit și Isus Hristos în lume, tămăduind și mântuind omenirea cea rănită de moarte cu păcatul strămoșesc. Și Hristos a venit după ce a trecut pe alăturea preotul și levitul, adică după ce nici legea și preoții Vechiului Testament, nici învățații și filozofii veacurilor n-au putut să dea omenirii bolnave ceea ce îi trebuia: tămăduire și mântuire sufletească. Untdelemn și vin a turnat samariteanul peste ranele celui rănit. Așa și Isus Hristos ne-a spălat cu sângele Său păcatele noastre (Apoc. 1, 5).

Dar să luăm aminte. Isus este și astăzi samariteanul cel bun și milostiv. O, iubite cititorule, de câte ori și astăzi ne ies în drumul vieții tâlharii sufletului nostru: păcatele și ispitele care ne rănesc sufletul. Uită-te bine cititorule, uită-te bine că tu ești omul cel rănit din chipul de mai sus. Păcatul te-a rănit, păcatul ți-a dezbrăcat sufletul de haine și te-a lăsat aproape mort. Nu simțești tu acest lucru? De nu-l simțești, apoi tu ești un pierdut și azi-mâine vei muri în păcatele tale. Dar dacă, cercetându-ți starea ta sufletească, te vei simți rănit de tâlharii păcatelor - și odată cu aceasta vei simți și o durere pentru ranele tale sufletești și o dorință vie care să-ți umple ochii de lacrimi și să-ți deschidă gura să strigi:

Mântuitorule Doamne, vino și mă scapă, ridică-mă Doamne... atunci să știi, iubite cititorule, că aproape de tine este mântuirea ta. Atunci să știi că, în chipul samariteanului din chipul de mai sus, și asupra ta Se apleacă Domnul și Mântuitorul Hristos cu tămăduire și mântuire sufletească.

O, ce samaritean milostiv și bun este nouă Hristos! Dar tocmai această bunătate și milostivire cere ca și noi să fim cu milă și iubire față de aproapele nostru. Mergi de fă și tu asemenea, a zis Isus legiuitorului - și așa ne zice și nouă. Fiecare creștin trebuie să fie, să se facă, mai ales în aceste vremuri grele, un samaritean milostiv pentru durerile, lipsurile și ranele sufletești și trupești ale de aproapelui său. Dar durere, războiul și vremurile grele de acum n-au făcut samariteni, ci au umplut drumurile de gheșeftari (afaceriști). Doară niciodată n-au trecut alăturea creștinii pe lângă durerile semenilor, ca cei de astăzi. Lăcomia a umplut lumea de tâlhari speculanți care dezbracă cămașa din spatele săracilor, văduvelor și orfanilor, ca să facă câștig din lacrimile și suferințele lor.

Să facem și noi așișderea, adică să ne apropiem și noi cu iubire și ajutor de ranele sufletești și trupești ale semenilor noștri!

Iosif Trifa.