Evanghelia de duminică: cel mai vechi şi cel mai bun predicator

În Evanghelia de duminică, Dumnezeu a lăsat să predice moartea. Oh! ce predicator înfricoşat şi puternic este moartea! Este cel mai vechi, cel mai înfricoşat şi cel mai bun predicator. Parohia lui este lumea întreagă. El predică pe tot locul, în toată lumea şi vorbeşte în orice limbă de pe faţa pământului. El vorbeşte săracilor, ca şi bogaţilor, învăţaţilor ca şi proştilor. El vorbeşte cu multă putere. El face pe toată lumea să plângă. Nu este inimă care să nu se fi mişcat în faţa lui şi nu sunt ochi care să nu fi plâns în faţa predicilor lui.

Straşnic şi încăpăţânat este acest predicator. El nu vrea să ţină seamă de nimic. El răstoarnă de multe ori planurile oamenilor şi năvăleşte cu predica lui acolo unde nu este poftit şi aşteptat. El pândeşte pe la toate uşile şi ferestrele. El are o cheie cu care poate descuia orice casă, orice palat, orice ascunziş. Nu este pe suprafaţa pământului vreo încăpere în care să nu poată intra. El năvăleşte de multe ori cu predicile lui pe la petrecerile din crâşme. El dă buzna pe la baluri şi schimbă cheful cu predică înfricoşată.

Biserica lui cea mai puternică este cimitirul. Fiecare piatră de mormânt, fiecare ridicătură de mormânt îi slujeşte de amvon. Acolo, în biserica cimitirului, cheamă el tot mereu pâlcuri, pâlcuri de ascultători (pe cei ce petrec mortul la groapă) şi le predică de pe marginea gropii despre deşertăciunea acestei lumi.

Nimeni nu poate scăpa de predicile acestui predicator. Nimeni nu-l poate alunga. Poţi să râzi de predica lui; poţi să iei în râs învăţăturile şi chemările lui; poţi să fugi de biserică şi de Cuvântul lui Dumnezeu; poţi în mânia ta să rupi Biblia, poţi să rupi această foaie, acest predicator n-are nici o grijă. El rămâne biruitor. Ca mâine va vorbi de pe marginea mormântului tău.

Oh! Ce predicator înfricoşat este moartea şi ce predici puternice spune el! Nimeni nu predică cu atâta putere ca el. Când moare atare zgârcit şi nesătul de averi, moartea predicator se suie sus pe hambarele şi averile lui, şi strigă cu glas tare: iată pe cel ce nu se mai sătura de averi... iată-l că acum le lasă şi pleacă din lume gol şi sărac de fapte bune...

Când moare cel ce şi-a cheltuit sănătatea şi viaţa în pofte şi desfătări lumeşti, moartea predicator mergând cu el la groapă, strigă de răsună toată uliţa satului: iată cum se sfârşesc plăcerile şi poftele cele lumeşti... veniţi cu toţii şi vedeţi pe cel ce şi-a cheltuit viaţa în zadar...

Când moare beţivul, căzut în atare apă, în zăpadă, sau în bătaie cumplită, moartea strigă de răsună tot satul: iată ce face beţia, iată cum încălzeşte rachia!...

O, ce predici puternice spune moartea! Însă oamenii nici pe acestea nu le ascultă. Se înfioară când le aud, dar îndată le uită.

Dragă cititorule! Moartea este un predicator înfricoşat. Ca mâine va vorbi şi de pe marginea mormântului nostru. Toţi vom muri. Este însă întrebarea cum vom muri. Cel păcătos va muri în păcatele sale. Aceasta este o moarte înfricoşată; e o moarte după care urmează îndată judecata şi osânda de veci. Însă cel credincios a scăpat de frica şi puterea morţii. Cel ce trăieşte o viaţă cu Domnul şi Evanghelia Lui, a trecut din moarte la viaţă (Ioan 5, 24). Pentru acesta, moartea este o trecere, o mutare acasă la Domnul. Această moarte nu ne mai sperie; dimpotrivă o aşteptăm ca pe o solie ce vine să ne ducă acasă. Despre această moarte zicea ap. Pavel că o doreşte să-l împreune cu Hristos (Filipeni 1, 23).

O astfel de moarte vei avea şi tu cititorule?

Iosif Trifa.