Evanghelia de duminică: Orb am fost și acuma văd

Când trecea, Isus a văzut pe un orb din naștere. Ucenicii Lui L-au întrebat: Învățătorule, cine a păcătuit: omul acesta sau părinții lui, de s-a născut orb? Isus a răspuns: N-a păcătuit nici omul acesta, nici părinții lui, ci s-a născut așa, ca să se arate în el lucrările lui Dumnezeu. Cât este ziuă, trebuie să lucrez lucrările Celui ce M-a trimis; vine noaptea, când nimeni nu mai poate să lucreze. Cât sunt în lume, sunt Lumina lumii. După ce a zis aceste vorbe, a scuipat pe pământ și a făcut tină din scuipat. Apoi a uns ochii orbului cu tina aceasta, și i-a zis: Du-te de te spală în scăldătoarea Siloamului (care, tălmăcit, înseamnă: Trimis). El s-a dus, s-a spălat, și s-a întors văzând bine. Vecinii și cei ce-l cunoscuseră mai înainte ca cerșetor, ziceau: Nu este acesta cel ce ședea și cerșea? Unii ziceau: El este. Alții ziceau: Nu, dar seamănă cu el. Și el însuși zicea: Eu sunt. Deci i-au zis: Cum ți s-au deschis ochii? El a răspuns: Omul acela, căruia i se zice Isus, a făcut tină, mi-a uns ochii, și mi-a zis: Du-te la scăldătoarea Siloamului, și spală-te. M-am dus, m-am spălat, și mi-am căpătat vederea. Unde este omul acela?, l-au întrebat ei. El a răspuns: Nu știu. Au adus la farisei pe cel ce fusese orb mai înainte. Și era o zi de sabat când făcuse Isus tină, și-i deschisese ochii. Din nou, fariseii l-au întrebat și ei cum și-a căpătat vederea. Și el le-a zis: Mi-a pus tină pe ochi, m-am spălat, și văd. Atunci unii din farisei au început să zică: Omul acesta nu vine de la Dumnezeu, pentru că nu ține Sabatul. Alții ziceau: Cum poate un om păcătos să facă asemenea semne? Și era dezbinare între ei. Iarăși au întrebat pe orb: Tu ce zici despre El, în privința faptului că ți-a deschis ochii? Este un proroc, le-a răspuns el. Iudeii n-au crezut că fusese orb și că își căpătase vederea, până n-au chemat pe părinții lui. Și când i-au venit părinții, i-au întrebat: Acesta este fiul vostru, care spuneți că s-a născut orb? Cum dar vede acum? Drept răspuns, părinții lui au zis: Știm că acesta este fiul nostru, și că s-a născut orb. Dar cum vede acum, sau cine i-a deschis ochii, nu știm. Întrebați-l pe el; este în vârstă, el singur poate vorbi despre ce-l privește. Părinții lui au zis aceste lucruri pentru că se temeau de iudei; căci iudeii hotărâseră acum că, dacă va mărturisi cineva că Isus este Hristosul, să fie dat afară din sinagogă. De aceea au zis părinții lui: Este în vârstă, întrebați-l pe el. Fariseii au chemat a doua oară pe omul care fusese orb, și i-au zis: Dă slavă lui Dumnezeu: noi știm că omul acesta este un păcătos. El a răspuns: Dacă este un păcătos, nu știu, eu una știu: că eram orb, și acum văd. Iarăși l-au întrebat: Ce ți-a făcut? Cum ți-a deschis ochii? Acum v-am spus, le-a răspuns el, și n-ați ascultat. Pentru ce voiți să mai auziți încă o dată? Doar n-ați vrea să vă faceți și voi ucenicii Lui! Ei l-au ocărât, și i-au zis: Tu ești ucenicul Lui; noi suntem ucenicii lui Moise. Știm că Dumnezeu a vorbit lui Moise, dar acesta nu știm de unde este.

Aici este mirarea, le-a răspuns omul acela, că voi nu știți de unde este, și totuși El mi-a deschis ochii. Știm că Dumnezeu n-ascultă pe păcătoși; ci, dacă este cineva temător de Dumnezeu și face voia Lui, pe acela îl ascultă. De când este lumea, nu s-a auzit să fi deschis cineva ochii unui orb din naștere. Dacă omul acesta n-ar veni de la Dumnezeu, n-ar putea face nimic. Tu ești născut cu totul în păcat, i-au răspuns ei, și vrei să ne înveți pe noi? Și l-au dat afară. Isus a auzit că l-au dat afară și când l-a găsit, i-a zis: Crezi tu în Fiul lui Dumnezeu? El a răspuns: Și cine este, Doamne, ca să cred în El? L-ai și văzut, i-a zis Isus, și Cel care vorbește cu tine, Acela este. Cred, Doamne, I-a zis el. Și I s-a închinat. Apoi, Isus a zis: Eu am venit în lumea aceasta pentru judecată: ca cei ce nu văd, să vadă, și cei ce văd să ajungă orbi. Unii din fariseii care erau lângă El, când au auzit aceste vorbe, I-au zis: Doar n-om fi și noi orbi! Dacă ați fi orbi, le-a răspuns Isus, n-ați avea păcat; dar acum ziceți: Vedem. Tocmai de aceea, păcatul vostru rămâne (Ioan 9, 1-41).

Plină de adânc înțeles și învățătură este și Evanghelia de duminică, a orbului din naștere. Mai întâi, acest orb stă înaintea noastră ca o pildă de credință și încredere în Domnul. Isus i-a pus pe ochi un leac în care nu se putea încrede, dar bietul om s-a încrezut din tot sufletul lui în Cel ce a pus leacul și ascultând Cuvântul Lui a mers la Lacul Siloamului și s-a tămăduit. Această credință l-a mântuit. Cu credință să ne apropiem și noi de Mântuitorul cu bolile noastre cele trupești și sufletești. Să luăm aminte că bolile cele sufletești sunt și mai grele decât cele trupești. Orbirea cea sufletească este și mai grozavă decât cea trupească. Lumea e plină și azi de cei orbi cu sufletul. Orbirea cea sufletească o fac patimile, păcatele cele grele care apucă a-l stăpâni pe om. Mânia, desfrânarea, beția, pizma, lăcomia, etc, sunt tot atâtea patimi care strică vederea sufletească a omului. Și tu ești un orb când nu poți vedea pe aproapele tău, când nu vezi pe cel sărac, bolnav, necăjit, când mergi orbește pe calea pieirii și îți vinzi și cămașa din spate pentru beție au desfrânare. Și tu ești un orb când nu vezi semnele și arătările ce ți le scoate Domnul în calea vieții, să te întoarcă din pieire. Și tu ești un orb când spui că viața asta trebuie să ți-o petreci în cât mai multe pofte și plăceri păcătoase. De această cumplită boală a orbiei sufletești numai Mântuitorul ne poate tămădui. De orbia cea sufletească poți scăpa numai când L-ai primit cu adevărat pe Mântuitorul.

Când ți-ai predat viața Domnului, când ai căzut la picioarele Crucii și sângele Domnului a picurat peste tine și păcatele tale, când te-ai hotărât la o viață nouă cu Domnul, atunci deodată capeți alți ochi și altă vedere, așa precum și ap. Pavel a primit altă vedere și altă purtare, când pe drumul Damascului s-a întâlnit cu Mântuitorul. Când astfel ai primit pe Domnul, ochii sufletului tău deodată se deschid ca să vezi viața și lumea în lumina Evangheliei. O, ce bucurie dă această tămăduire și deschidere a ochilor sufletești! Orb am fost și acuma văd - a strigat plin de bucurie orbul din Evanghelie. Tot așa strigă și cei ce și-au tămăduit vederea sufletească.

Un ostaș din Oastea Domnului îmi scrie că la Paști un vecin de al lui a început a-l lua în batjocură zicându-i: da ce, te-a oprit Lumina Satelor să nu bei și să nu-ți petreci... da ce-ți chinuiești viața?... Ostașul nostru i-a răspuns foarte cuminte așa: Pe mine, dragă vecine, nu m-a oprit Lumina Satelor, ci mi s-au deschis ochii să văd rătăcirea în care am trăit... nu pentru că mă oprește Lumina Satelor m-am lăsat de petreceri și chefuri, ci pentru că mi s-au deschis ochii să văd negru, ce mi se părea mai înainte alb, și să simțesc acum amar, ce mi se părea mai înainte dulce. Foarte bine a răspuns ostașul nostru, pentru că aceasta este puterea Evangheliei: când dai omului lumina cea adevărată. Însă oamenii de azi nu văd această lumină. Întunericul îl numesc lumină și dulcele amar (Isaia 5, 20). Oamenii de azi râd când pe un om îl cuprinde dorul mântuirii sufletești. Evanghelia de duminică nu ne spune, dar trebuie că oamenii de atunci vor fi râs de cel orb când îl vor fi văzut mergând la Siloam cu ochii încărcați de tină. Însă orbul n-avea grijă de râsul lor, el mergea înainte cuprins de dorul tămăduirii.

Un alt ostaș din Oastea Domnului, îmi scrie că oamenii râd de el când îl văd cu semnul Oastei (medalia) pe piept și îi zic: dar tu mă, de ce umbli cu pleul acela pe piept, că tot nu te poate mântui... hai cu noi la crâșmă... Însă ostașul nostru a răspuns foarte cuminte așa: eu port acest semn, nu că doară el mi-ar da mântuirea, ci îl port în semn de credință și biruință, îl port ca și tina ce a pus-o Isus pe ochii orbului din naștere, și cu acest semn alerg cu dorință la Lacul Siloamului să mă tămăduiesc...

Și încă ceva să învățăm din Evanghelia de duminică. Când s-a făcut sănătos orbul din naștere, beteșugul lui parcă a trecut în inima fariseilor și cărturarilor care îl mustrau că s-a vindecat sâmbăta. Fariseii și cărturarii erau oameni învățați, însă pentru Evanghelia mântuirii sufletești erau orbi. Foarte bine a zis Isus că El a venit ca cei ce nu văd să vadă și cei ce văd să ajungă orbi. Așa e parcă și azi. Învățătura numai singură încă nu deschide ochii cei sufletești. Învățătura fără Evanghelie e ca o mâncare fără sare (pungașii și speculanții toți sunt oameni cu carte). Numai învățătura cea pusă în slujba Evangheliei și sărată ca sarea Evangheliei, luminează deplin pe om și îl face fericit.

Despre sf. Augustin am citit undeva că la început fusese un om foarte învățat, dar necredincios. Într-o zi plimbându-se cu un prieten de al lui a dat peste un sătean de rând care citea în Scriptură.

- Ce faci acolo nene? - a întrebat Augustin.

- Citesc în cartea vieții, - a răspuns omul - și a început să citească mai departe cu grai înalt din Evanghelia de la Ioan. Pe Augustin l-a mișcat adânc această întâmplare. Plecând mai departe a zis către prietenul său:

- Ce înseamnă, prietene, acest lucru? Oamenii cei neînvățați apucă Împărăția lui Dumnezeu, și noi învățații rămânem în pierzare... Din acea clipă Augustin a căpătat alți ochi și altă vedere, și apucând pe calea mântuirii sufletești, a dus o minunată viață de creștin adevărat.

Așa e și azi. De multe ori, cei învățați n-au ochi pentru lucrul Domnului. Împărăția lui Dumnezeu e parcă și azi ascunsă celor înțelepți și pricepuți, și descoperită celor neînvățați (Matei 11, 25). Mai ales felul cum se face și se înțelege cultura de azi, e o piedică pentru Împărăția lui Dumnezeu.

Iată câte învățături frumoase putem învăța stând în fața orbului din naștere. De încheiere, eu te întreb, iubite cititorule, tu ce fel de ochi și ce fel de vedere sufletească ai?

Iosif Trifa.